BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.33/1 din 26.06.2023 cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii a II-a de obligaţiuni ale Băncii Comerciale "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.06.2023

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare

a valorilor mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele

emisiunii a II-a de obligaţiuni ale Băncii Comerciale

"MOLDOVA-AGROINDBANK" SA

nr. 33/1  din  26.06.2023

 (în vigoare 26.06.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 220-222 art. 629 din 29.06.2023

* * *

Urmare a examinării cererii Băncii Comerciale "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA (20.06.2023), precum şi a documentelor prezentate, aferente înregistrării în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiuni de obligaţiuni,

în temeiul Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital, art.8 lit.m) şi lit.o), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10/2018), pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează în Registrul emitenţilor de valori mobiliare valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii a II-a de obligaţiuni ale Băncii Comerciale "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA (IDNO 1002600003778, MD-2005, mun. Chişinău, str. Constantin Tănase 9/1) în sumă de 27 660 000 lei, în număr de 1 383 de obligaţiuni nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 20 000 lei per obligaţiune, cu termenul de circulaţie de 3 ani, cu rata dobânzii flotantă, conectată la rata dobânzii oferită de bancă persoanelor fizice la depozitul "Maib Classic", deschis pe termen de 365 zile, la sucursală, publicată pe site-ul oficial al băncii www.maib.md, şi care se stabileşte pentru fiecare an de circulaţie a obligaţiunilor la data calendaristică ce corespunde primei zile a perioadei de derulare a ofertei + marja fixă de 2 la sută, achitată trimestrial, cu codul ISIN MD1004000029.

2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile pe adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).