Hotărâre nr.37/1 din 19.08.2019 cu privire la înregistrări în Registrul de stat al valorilor mobiliare
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la înregistrări în Registrul
de stat al valorilor mobiliare
nr. 37/1 din 19.08.2019
(în vigoare 19.08.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 261-268 art. 1433 din 23.08.2019
* * *
În temeiul art.38 din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), art.8 lit.m) şi lit.o), art.20 alin.(1), art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Legii cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală nr.246/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.441-450, art.750), a Deciziei nr.8/13 (13/13)-XXV din 10.11.2016 al Consiliului orăşenesc Cahul, Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CA nr.13/10 din 13.03.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.157-166, art.668), pct.8 sbp.5) şi pct.15 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CA nr.49/16 din 01.11.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.430-439, art.1694), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează în Registrul de stat al valorilor mobiliare valorile mobiliare plasate la înfiinţarea Societăţii pe acţiuni "APĂ-CANAL CAHUL" (mun. Cahul, str. 31 August 1989, nr.1, IDNO 1002603000859) în sumă de 7 100 000 lei în număr de 71 000 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 100 lei cu numărul înregistrării de stat MD14APCC1002 din contul aporturilor nebăneşti şi al mijloacelor băneşti.
2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev 3), în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei cu privire la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului potrivit legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Valeriu CHIŢAN |
Nr.37/1. Chişinău, 19 august 2019. |