BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.43/5 din 24.08.2026 cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a obligaţiunilor emise de Primăria mun. Ceadîr-Lunga

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.08.2026

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare

 a obligaţiunilor emise de Primăria mun. Ceadîr-Lunga

nr. 43/5  din  24.08.2026

 (în vigoare 24.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 407-409 art. 720 din 02.09.2026

* * *

În urma examinării cererii Primăriei mun. Ceadîr-Lunga (înregistrate la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) cu nr.7190 la data de 18.08.2026) privind înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii de obligaţiuni, precum şi a documentelor aferente acesteia,

în temeiul Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital, art.8 lit.m) şi lit.o), art.18 alin.(3), art.20 alin.(1) şi alin.(6) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Instrucţiunii privind modul de înregistrare a obligaţiunilor emise de autorităţile administraţiei publice locale (Hotărârea CNPF nr.18/1/2018) şi pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează în Registrul emitenţilor de valori mobiliare valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii de obligaţiuni ale Primăriei mun. Ceadîr-Lunga (IDNO 1007601004434, MD-6100, UTA Găgăuzia, mun. Ceadîr-Lunga, str. Lenin 91), în volumul total de 8 000 000 de lei, în număr de 8 000 de obligaţiuni, cu valoarea nominală de 1 000 de lei per obligaţiune, de două clase diferite: 3 000 de obligaţiuni de clasa a III-a, cu codul ISIN MD2004000126, şi 5 000 de obligaţiuni de clasa a IV-a, cu codul ISIN MD2004000118, cu termenul de circulaţie de 2 ani şi, respectiv, de 3 ani, cu rata dobânzii flotantă, stabilită pentru fiecare clasă de obligaţiuni, achitată semestrial, egală cu rata de referinţă, determinată ca media aritmetică a ultimelor 6 (şase) valori lunare ale ratei medii ponderate a dobânzilor la depozitele noi atrase în monedă naţională pe sectorul bancar, cu termenul de la 2 până la 5 ani, publicată pe site-ul web oficial al BNM (www.bnm.md), calculată cu 3 (trei) zile lucrătoare înainte de data plăţii cuponului + marja fixă de 3,25% pentru obligaţiunile de clasa a III-a şi, respectiv, de 3,50% pentru obligaţiunile de clasa a IV-a.

2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile pe adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe site-ul web oficial al CNPF (www.cnpf.md).