Hotărâre nr.4332 din 09.10.2020 cu privire cererea nr.CEC-7/9868 din 6 octombrie 2020 a domnului Andrian Candu, pretendent la calitatea de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul Politic "PRO MOLDOVA"
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire cererea nr.CEC-7/9868 din 6 octombrie 2020 a domnului
Andrian Candu, pretendent la calitatea de candidat la funcţia de
Preşedinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul
Politic "PRO MOLDOVA"
nr. 4332 din 09.10.2020
(în vigoare 09.10.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 293-303 art. 1130 din 13.11.2020
* * *
La data de 6 octombrie 2020, domnul Andrian Candu a depus la Comisia Electorală Centrală o cerere, înregistrată cu nr.CEC-7/9868, cu privire la retragerea actului administrativ individual defavorabil ilegal, prin care solicită:
1. Retragerea în tot a hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.4263/2020 cu privire la cererea de înregistrare a domnului Andrian Candu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, desemnat de Partidul Politic "PRO MOLDOVA", a simbolului electoral şi de confirmare a reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorierul).
2. Emiterea unei hotărâri de înregistrare a domnului Andrian Candu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, desemnat de Partidul Politic "PRO MOLDOVA", a simbolului electoral şi de confirmare a reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorierul).
În motivarea cererii sale, petiţionarul menţionează că, la data de 3 octombrie 2020, domnul Octavian Ţîcu, candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul Politic "Partidul Unităţii Naţionale", şi domnul Dorin Chirtoacă, candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul Liberal, au publicat pe reţelele de socializare declaraţii despre faptul că, potrivit notei informative privind rezultatele verificării listelor de subscripţie prezentate la Comisie, au fost constatate mai multe greşeli şi că aceştia nu vor fi înregistraţi pe motiv că, în urma excluderii semnăturilor nevalabile, numărul acestora a coborât sub plafonul stabilit la art.113 alin.(1) şi (2) din Codul electoral.
Ulterior, la şedinţa publică din 5 octombrie 2020, Comisia a adoptat hotărârile de înregistrare a domnilor Octavian Ţîcu şi Dorin Chirtoacă în calitate de candidaţi la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
Petiţionarul subliniază că, în cadrul dezbaterilor, domnul Dorin Chirtoacă a indicat asupra multiplelor erori ale Sistemului informaţional automatizat de stat "Alegeri", care a invalidat un număr mare de semnături din listele sale de subscripţie.
De asemenea, petiţionarul precizează că unul din membrii Comisiei prezenţi la şedinţă a declarat că atât Sistemul informaţional automatizat de stat "Alegeri", cât şi operatorii admit erori, fapt documentat în cadrul verificării listelor de subscripţie ale candidaţilor Octavian Ţîcu şi Dorin Chirtoacă, iar Comisia, în pofida carenţelor Sistemului informaţional automatizat de stat "Alegeri", a aplicat în procesul de verificare a listelor de subscripţie un tratament diferit (favorabil) candidaţilor numiţi de el în comparaţie cu alţi candidaţi desemnaţi, admiţând astfel o discriminare.
Prin urmare, concluzionează petiţionarul, membrii Comisiei l-au discriminat pe domnul Andrian Candu, adoptând o hotărâre ilegală, ori la reverificarea listelor de subscripţie ale candidaţilor Octavian Ţîcu şi Dorin Chirtoacă au fost aplicate alte criterii de apreciere a înscrisurilor şi remediere a erorilor depistate, în comparaţie cu reverificarea listelor de subscripţie prezentate de domnul Andrian Candu, unde criterii de apreciere a înscrisurilor au fost aplicate în defavoarea candidatului, iar erorile depistate au fost imputate acestuia, excluzându-se caracterul obiectiv al procesului.
Analizând argumentele invocate în cerere, Comisia relevă următoarele.
La data de 18 septembrie 2020, Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărârea nr.4263, prin care a respins cererea de înregistrare a domnului Andrian Candu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul Politic "PRO MOLDOVA", a simbolului electoral, de confirmare a reprezentantului cu drept de vot consultativ şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorier).
Potrivit art.140 din Codul administrativ, un act administrativ individual obţine puterea lucrului decis atunci când nu mai poate fi contestat nici pe cale prealabilă, nici prin acţiune în instanţa de judecată competentă.
Astfel, la data de 21 septembrie 2020, domnul Andrian Candu, preşedintele Partidului Politic "PRO MOLDOVA", şi domnul Serghei Sîrbu, conducătorul grupului de iniţiativă, au înaintat la Curtea de Apel Chişinău o acţiune în contencios administrativ prin care au solicitat anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.4263/2020 şi înregistrarea domnului Andrian Candu în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie 2020.
Prin hotărârea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău din 28 septembrie 2020, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Ulterior, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a adoptat încheierea din 3 octombrie 2020 prin care a declarat recursul domnilor Andrian Candu şi Serghei Sîrbu ca inadmisibil.
Potrivit art.16 alin.(1) din Codul de procedură civilă, hotărârile, încheierile, ordonanţele şi deciziile judecătoreşti sunt obligatorii pentru toate autorităţile publice şi se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, art.229 alin.(1) din Codul administrativ prevede că hotărârile judecătoreşti definitive sunt obligatorii pentru participanţii la proces şi succesorii de drept ai acestora.
La fel, potrivit art.21 din Codul administrativ, autorităţile publice şi instanţele de judecată competente trebuie să acţioneze în conformitate cu legea şi alte acte normative.
Potrivit art.143 alin.(1) din Codul administrativ, un act administrativ individual defavorabil ilegal poate fi retras în tot sau în parte cu efect pentru viitor sau trecut chiar şi după ce a devenit incontestabil.
Astfel, din norma precitată rezultă că anularea prin retragere a actului administrativ individual defavorabil ilegal devenit incontestabil este un drept discreţionar al autorităţii publice. Prin urmare, chiar dacă actul administrativ individual defavorabil ar fi apreciat drept ilegal, atunci autoritatea publică nu este obligată să-l retragă, dar are dreptul discreţionar să-l anuleze.
Totodată, potrivit art.30 alin.(1) din Codul administrativ, autorităţile publice şi instanţele de judecată nu pot întreprinde măsuri cu efect retroactiv, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, iar art.143 alin.(2) din acelaşi cod prevede că aprecierea legalităţii sau ilegalităţii unui act administrativ se face în funcţie de situaţia la momentul emiterii lui.
În acest sens, notăm că cererea domnului Andrian Candu prin care se invocă ilegalitatea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.4263/2020 şi se solicită retragerea acesteia se bazează pe nişte circumstanţe apărute după emiterea hotărârii, chiar şi după soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ iniţiată de domnul Andrian Candu împotriva hotărârii respective.
În context, menţionăm că nefiind de acord cu informaţiile privind rezultatele preliminare a verificării listelor de subscripţie, prezentate la data 2 octombrie 2020, atât domnul Octavian Ţîcu cât şi domnul Dorin Chirtoacă, la care face trimitere petiţionarul, au solicitat Comisiei reverificarea listelor de subscripţie ce conţineau semnături eronate.
Astfel, membrii grupului de lucru din cadrul Comisiei Electorale Centrale au pus la dispoziţia ambilor solicitanţi listele de subscripţie pentru a fi reverificate. Reverificarea listelor de subscripţie a avut loc conform aceleiaşi proceduri, pe parcursul a două zile, pe 3 şi 4 octombrie 2020 au fost reverificate listele în susţinerea domnului Dorin Chirtoacă, iar pe parcursul zilei de 4 octombrie 2020 listele în susţinerea domnului Octavian Ţîcu, în ambele cazuri fiind întocmite procese-verbale cu privire la reverificarea listelor, semnate pe fiecare foaie, în care au fost înscrise listele/poziţiile supuse reverificării şi obiecţiile grupului de iniţiativă pe marginea erorilor depistate.
Anterior, un tratament similar a fost aplicat şi faţă de domnul Andrian Candu, ori urmare a prezentării notei informative privind rezultatele reverificării listelor de subscripţie din 14 septembrie 2020, conducătorul grupului de iniţiativă, domnul Serghei Sîrbu, a solicitat Comisiei listele de subscripţie cu semnături eronate pentru a le reverifica.
În vederea asigurării transparenţei în procesul de verificare a listelor de subscripţie, conducătorului grupului de iniţiativă la fel i-au fost puse la dispoziţie listele de subscripţie, care au fost reverificate pe parcursul a două zile, 15 şi 16 septembrie 2020, împreună cu membrii grupului de lucru din cadrul Comisiei Electorale Centrale. În fiecare din aceste două zile au fost întocmite procese-verbale, semnate pe fiecare foaie de conducătorul grupului de iniţiativă, de persoana propusă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ la Comisia Electorale Centrală, de conducătorul grupului de recepţionare şi de un membru al grupului de recepţionare a documentelor.
În ambele procese-verbale au fost consemnate ce liste au fost reverificate, fiind înscrise şi obiecţiile membrilor grupului de iniţiativă vizavi de erorile depistate la anumite poziţii.
De asemenea, cât priveşte argumentul potrivit căruia în privinţa altor candidaţi la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova a fost aplicat un tratament diferit (favorabil), prin aceasta fiind discriminat domnul Andrian Candu, reţinem că, potrivit art.23 alin.(1) şi (2) din Codul administrativ, autorităţile publice şi instanţele de judecată competente acţionează respectând principiul egalităţii şi nediscriminării. Autorităţile publice şi instanţele de judecată competente trebuie să trateze în mod egal persoanele aflate în situaţii similare.
Având în vedere cele expuse, rezultă că acelaşi mecanism de reverificare a listelor de subscripţie a fost aplicat în cazul tuturor pretendenţilor la calitatea de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, fiind utilizate aceleaşi crierii de identificare a erorilor din listele de subscripţie, iar Comisia Electorală Centrală a asigurat tuturor solicitanţilor, în condiţii egale, posibilitatea să reverifice erorile afişate de program, şi anume să reverifice toate poziţiile din listele de subscripţie declarate eronate, fiind examinate şi acceptate anumite obiecţii în cazul tuturor solicitanţilor.
Suplimentar, concluziile enunţate se confirmă şi prin declaraţiile scrise ale altor concurenţi electorali a căror opinie scrisă, conform art.87 şi 94 din Codul administrativ, a fost solicitată. În răspunsurile înregistrate la Comisia Electorală Centrală sub nr.CEC-7/9956, CEC-7/9952, CEC-7/9950 şi CEC-7/9963 din 8 octombrie 2020, precum şi nr.CEC-7/9967 din 9 octombrie 2020, concurenţii electorali, care şi-au formulat poziţia, au exclus în unanimitate un tratament diferenţiat faţă de aceştia în procesul de verificare a listelor de subscripţie.
Din analiza acestor poziţii expuse în scris rezultă că faţă de toţi concurenţii electorali s-a aplicat un tratament uniform în partea ce vizează aplicarea prevederilor art.47, 48 şi 113 din Codul electoral.
Mai mult, reţinem că acelaşi argument privind egalitatea de tratament a fost invocat de domnul Andrian Candu şi în cererea sa de chemare în judecată privind contestarea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.4263/2020, iar instanţa de judecată competentă (în speţă Curtea de Apel Chişinău), urmare a examinării dosarului administrativ, precum şi a tuturor probelor prezentate, a constatat: "Comisia Electorală Centrală a acţionat imparţial în privinţa tuturor candidaţilor, supraveghind aplicarea corectă şi uniformă a legii în procesul de colectare a semnăturilor susţinătorilor".
Astfel, cererea domnului Andrian Candu nu este întemeiată, deoarece dreptul discreţionar al autorităţii publice de a retrage actul poate opera doar în condiţiile când actul administrativ individual este ilegal la momentul emiterii.
Mai mult, soluţia propusă contravine art.139 alin.(4) din Codul administrativ, care prevede că actele administrative individuale se respectă de către autoritatea publică emitentă, alte autorităţi publice, destinatarii acestora şi persoanele terţe.
Având în vedere cele expuse şi în temeiul art.18 alin.(2) din Codul electoral, art.77, 78 şi 143 din Codul administrativ, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se respinge cererea domnului Andrian Candu, preşedintele Partidului Politic "PRO MOLDOVA", privind retragerea actului administrativ individual defavorabil ilegal şi emiterea unei noi hotărâri de înregistrare în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor, nr.4, mun. Chişinău).
| PREŞEDINTELE | |
| COMISIEI ELECTORALE CENTRALE | Dorin CIMIL |
| Secretar | Maxim Lebedinschi |
| Nr.4332. Chişinău, 9 octombrie 2020. | |