Hotărâre nr.45 din 21.08.2023 cu privire la Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea nivelului de implementare a recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.84 din 30 noiembrie 2018 "Cu privire la Raportul auditului performanţei cu tema: "În ce mod resursele investite în dezvoltarea şi implementarea Sistemului Informaţional de Management în Educaţie (SIME) asigură realizarea scopului stabilit şi cum poate fi acesta îmbunătăţit pentru atingerea impactului scontat?""
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea nivelului de
implementare a recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi
nr.84 din 30 noiembrie 2018 "Cu privire la Raportul auditului performanţei
cu tema: "În ce mod resursele investite în dezvoltarea şi implementarea
Sistemului Informaţional de Management în Educaţie (SIME) asigură
realizarea scopului stabilit şi cum poate fi acesta îmbunătăţit
pentru atingerea impactului scontat?""
nr. 45 din 21.08.2023
(în vigoare 07.09.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 343-344 art. 31 din 07.09.2023
* * *
Curtea de Conturi, cu participarea Secretarei generale a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dna Nadejda Velişco; directorului Centrului Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie, dl Arcadie Malearovici; preşedintelui Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare, dl Andrei Chiciuc; directoarei generale adjuncte a Biroului Naţional de Statistică, dna Aurelia Spătaru; directorului adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, dl Sveatoslav Ciuboratu; şefei Direcţiei monitorizare şi control a Cancelariei de Stat, dna Tatiana Fondos; şefei Serviciului audit intern al Instituţiei Publice "Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică", dna Nicoleta Graur; şefului adjunct al Direcţiei generale de învăţământ a Consiliului municipal Chişinău, dl Andrei Pavaloi; şefei Direcţiei generale de învăţământ a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, dna Natalia Cristeva; şefei adjuncte a Direcţiei învăţământ, tineret şi sport a municipiului Bălţi, dna Olga Iurcenco; şefului Direcţiei generale de învăţământ Cahul, dl Valeriu Baban, precum şi a altor persoane responsabile din cadrul autorităţilor vizate, în conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.20171, a examinat Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea nivelului de implementare a recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.84 din 30 noiembrie 2018 "Cu privire la Raportul auditului performanţei cu tema: "În ce mod resursele investite în dezvoltarea şi implementarea Sistemului Informaţional de Management în Educaţie (SIME) asigură realizarea scopului stabilit şi cum poate fi acesta îmbunătăţit pentru atingerea impactului scontat?"" .
––––––––––––––––––––––––
1Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 20232, având drept scop evaluarea modului în care au fost abordate şi implementate recomandările înaintate de Curtea de Conturi, verificarea şi evaluarea măsurilor întreprinse de către entităţile vizate de auditul precedent pentru implementarea recomandărilor şi executarea cerinţelor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.84 din 30 noiembrie 20183 , precum şi, după caz, a rezultatelor obţinute, identificarea factorilor care au condiţionat neimplementarea recomandărilor înaintate, cu oferirea sugestiilor de îmbunătăţire corespunzătoare.
––––––––––––––––––––––––
2Programul activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2023, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.65 din 22.12.2022, cu modificările ulterioare.
3Hotărârea Curţii de Conturi nr.84 din 30.11.2018 "Cu privire la aprobarea Raportului auditului performanţei cu tema: "În ce mod resursele investite în dezvoltarea şi implementarea Sistemului Informaţional de Management în Educaţie (SIME) asigură realizarea scopului stabilit şi cum poate fi acesta îmbunătăţit pentru atingerea impactului scontat?"", în continuare – Hotărârea Curţii de Conturi nr.84/2018 şi Raportul de audit aferent SIME.
Auditul public extern a fost efectuat în conformitate cu Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI, pus în aplicare de Curtea de Conturi4.
––––––––––––––––––––––––
4Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".
Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
măsurile întreprinse de factorii decizionali ai entităţilor vizate în dispozitivul Hotărârii Curţii de Conturi nr.84 din 30 noiembrie 2018, în perioada 2020-2023 (I semestru), au fost centrate pe consolidarea cadrului normativ aferent SIME, fortificarea şi dezvoltarea Sistemului, a funcţionalităţilor şi controalelor TI ale acestuia, sporirea nivelului de valorificare a SIA etc. În acelaşi context se denotă că anumite acţiuni realizate creează premisele necesare pentru atingerea scopului stabilit al SIME, şi anume, de a asigura Ministerul Educaţiei şi Cercetării, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile de învăţământ cu date actualizate privind sistemul educaţional, pentru elaborarea şi implementarea politicilor educaţionale, monitorizarea şi evaluarea impactului acestora, precum şi pentru asigurarea că SIME va deveni unica sursă de date veridice cu referire la sistemul educaţional.
Totodată, unele măsuri întreprinse de părţile implicate în gestionarea şi utilizarea SIME, deşi au fost orientate spre implementarea recomandărilor, nu au fost suficiente şi, după caz, eficiente în deplină măsură pentru a elimina integral deficienţele constatate, fapt ce a condiţionat persistenţa problemelor abordate de auditul precedent şi în perioada de referinţă. Carenţele şi neajunsurile atestate în cadrul misiunii de follow-up au fost condiţionate şi de complexitatea domeniului şi de procesul îndelungat de legiferare (activităţi specifice de elaborare, coordonare/avizare şi adoptare a actelor normative, inclusiv a modificărilor la acestea); multitudinea de entităţi şi insuficienţa măsurilor de monitorizare şi control al instituţiilor implicate; capacităţile instituţionale şi motivaţionale insuficiente etc.
Ca urmare a celor constatate, se denotă necesitatea implicării şi asigurării unei colaborări mai eficiente între organele responsabile pentru asigurarea funcţionalităţii, utilizării, gestionării şi dezvoltării SIME, crearea condiţiilor necesare pentru obţinerea impactului scontat al acestuia. Concomitent, este necesară intensificarea procedurilor de monitorizare, susţinere şi impulsionare din partea factorilor de decizie, în vederea responsabilizării autorităţilor şi instituţiilor – utilizatori şi registratori ai Sistemului, fapt ce ar contribui semnificativ la atingerea scopului şi obiectivelor trasate.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea nivelului de implementare a recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.84 din 30 noiembrie 2018 "Cu privire la Raportul auditului performanţei cu tema: "În ce mod resursele investite în dezvoltarea şi implementarea Sistemului Informaţional de Management în Educaţie (SIME) asigură realizarea scopului stabilit şi cum poate fi acesta îmbunătăţit pentru atingerea impactului scontat?"", anexat la prezenta Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;
2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;
2.4. Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Biroului Naţional de Statistică, Centrului Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie, Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare, direcţiilor raionale/municipale de învăţământ, pentru informare în vederea întreprinderii acţiunilor corespunzătoare pentru implementarea recomandărilor expuse în Raportul misiunii de follow-up, cu elaborarea unui plan de acţiuni şi desemnarea persoanelor responsabile în acest sens.
3. Se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi nr.84 din 30 noiembrie 2018 "Cu privire la Raportul auditului performanţei cu tema: "În ce mod resursele investite în dezvoltarea şi implementarea Sistemului Informaţional de Management în Educaţie (SIME) asigură realizarea scopului stabilit şi cum poate fi acesta îmbunătăţit pentru atingerea impactului scontat?"", ca urmare a reiterării, după caz, prin reformulare, a recomandărilor parţial implementate în Raportul misiunii de follow-up.
4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
5. Curtea de Conturi va fi informată semestrial, în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.4. din prezenta Hotărâre.
6. Hotărârea şi Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea nivelului de implementare a recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.84 din 30 noiembrie 2018 "Cu privire la Raportul auditului performanţei cu tema: "În ce mod resursele investite în dezvoltarea şi implementarea Sistemului Informaţional de Management în Educaţie (SIME) asigură realizarea scopului stabilit şi cum poate fi acesta îmbunătăţit pentru atingerea impactului scontat?"" se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).
| PREŞEDINTE | Marian LUPU |
| Nr.45. Chişinău, 21 august 2023. | |