BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr.45 din 28.05.2019 cu privire la Raportul auditului performanţei managementului datoriei de stat, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2018

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
28.05.2019

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului performanţei managementului datoriei

de stat, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2018

nr. 45  din  28.05.2019

 (în vigoare 05.07.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 218-222 art. 41 din 05.07.2019

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa ministrului finanţelor, dl Ion Chicu; şefului Direcţiei datorii publice, dna Elena Matveeva; şefului Directoratului Liniei de Credit, dna Raisa Cantemir, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de prevederile art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) şi art.31 alin.(1) lit.c) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 1, a examinat Raportul auditului performanţei managementului datoriei de stat, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2018.

_______________________________

1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit public extern a fost realizată în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019 (cu modificările ulterioare)2, Standardele Internaţionale de Audit aplicate de Curtea de Conturi3, cadrul de reglementare intern, precum şi cu bunele practici în domeniu.

_______________________________

2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.100 din 21.12.2018 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019”.

3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”; Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la aplicarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-9999) în cadrul auditului public”; Manualul de audit al performanţei, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.54 din 05.12.2016.

Examinând Raportul de audit prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Datoria de stat la situaţia din 31.12.2018 a constituit52012,5 mil. MDL, fiind în creştere faţă de perioada similară din anul precedent, dar s-a diminuat ca pondere în PIB. Creşterea datoriei de stat a fost influenţată de majorarea soldului datoriei de stat interne, condiţionată de finanţarea internă netă pozitivă a valorilor mobiliare de stat emise pe piaţa primară, inclusiv de emisiunea acestora pentru crearea unei rezerve de lichidităţi. Se atestă necesitatea consolidării cadrului legal pentru crearea rezervelor de lichidităţi, prin reglementarea exhaustivă în ce priveşte situaţiile de creare şi utilizare a acestora.

Rămâne a fi considerabil (12729,8 mil.MDL) soldul datoriilor băncilor supuse lichidării (“Investprivatbank” S.A., “Banca de Economii” S.A., BC “Banca Socială” S.A., BC “Unibank” S.A.), din cauza restituirii lente a datoriilor acestora, ceea ce duce la împovărarea bugetului.

Deşi toţi parametrii de risc s-au încadrat în limitele anuale stabilite în cadrul Programului “Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2018–2020)”, la situaţia din 31.12.2018 persistă riscul de refinanţare şi riscul ratei de dobândă a datoriei de stat interne, care are o pondere majoră şi urmează a fi refixată în decurs de un an. De asemenea, portofoliul datoriei de stat externe este expus riscului valutar, cauzat de predominarea datoriei de stat externe în valută străină. În acelaşi timp, debursarea unor împrumuturi are loc cu întârziere, iar achitarea comisioanelor prevăzute în acordurile de împrumut se efectuează din suma contractată şi/sau nedebursată a împrumutului, ca rezultat, fiind generate cheltuieli suplimentare ale bugetului.

În anul 2018 a început derularea Programului de stat “Prima casă”, cu emiterea garanţiilor de stat interne (258,3 mil.MDL), până la situaţia din 31.12.2018 nefiind înaintate cereri de executare a garanţiilor de stat pe împrumuturile acordate în cadrul acestui Program.

Datoriile debitorilor garantaţi (426,2 mil.MDL) faţă de Ministerul Finanţelor, formate în urma executării garanţiilor de stat pentru împrumuturile interne şi externe acordate în perioada 1991–1998, sunt în totalitate cu termenul de achitare expirat.

Se relevă o descreştere a mijloacelor financiare îndreptate spre recreditarea de stat (866,6 mil. MDL), condiţionată de cererea mai redusă de recreditare din partea beneficiarilor în vederea implementării proiectelor finanţate din contul împrumuturilor de stat externe. Totodată, datoriile beneficiarilor recreditaţi (4420,5 mil.MDL) s-au redus nesemnificativ şi prezintă risc de nerecuperare. În acest sens, este necesară monitorizarea beneficiarilor recreditaţi şi garantaţi în aspectul respectării obligaţiunilor.

Astfel, în urma activităţilor de audit, Curtea de Conturi denotă necesitatea consolidării datoriei de stat, prin dezvoltarea managementului de supraveghere şi monitorizare a portofoliului datoriei, riscurilor de sustenabilitate şi vulnerabilitate, în scopul evitării riscurilor financiare adiţionale pentru bugetul de stat.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2) şi art.15 lit.d) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului performanţei managementului datoriei de stat, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2018, care este parte componentă a prezentei Hotărâri.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Ministerului Finanţelor:

2.1.1. pentru examinarea rezultatelor auditului performanţei managementului datoriei de stat, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2018, cu aprobarea unui plan de măsuri de remediere a situaţiilor constatate şi de implementare a recomandărilor cuprinse în Raportul de audit;

2.1.2. în comun cu Serviciul Fiscal de Stat, pentru continuarea întreprinderii măsurilor în vederea recuperării la bugetul de stat a datoriilor, inclusiv cu termenul de achitare expirat, la împrumuturile acordate beneficiarilor recreditaţi şi beneficiarilor garanţiilor de stat;

2.2. Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului Republicii Moldova, pentru informare.

3. Prin prezenta Hotărâre, se exclud din regim de monitorizare cerinţele referitor la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat din Hotărârea Curţii de Conturi nr.16 din 30.05.2016 “Cu privire la misiunile de audit asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2015 şi asupra datoriei sectorului public, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2015” şi din Hotărârea Curţii de Conturi nr.23 din 31.05.2017 “Cu privire la Raportul auditului asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2016 şi la Raportul auditului performanţei managementului datoriei sectorului public pe anul 2016”; Hotărârea Curţii de Conturi nr.25 din 28.05.2018 “Cu privire la Raportul auditului performanţei managementului datoriei sectorului public pe anul 2017”.

4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5. Despre măsurile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.1. din prezenta Hotărâre şi implementarea recomandărilor auditului Curtea de Conturi urmează a fi informată în termen de 6 luni din data intrării în vigoare a Hotărârii.

6. Hotărârea şi Raportul auditului performanţei managementului datoriei de stat, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2018 se publică pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1–95).