BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.45 din 31.07.2024 cu privire la Raportul de audit al conformităţii asupra gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare de către IMSP Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail" în anul 2023

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
31.07.2024

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul de audit al conformităţii asupra gestionării patrimoniului

public şi a resurselor financiare de către IMSP Spitalul Clinic Municipal

"Sfântul Arhanghel Mihail" în anul 2023

nr. 45  din  31.07.2024

 (în vigoare 15.08.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 355-357 art. 36 din 15.08.2024

* * *

Curtea de Conturi, cu participarea dnei Mariana Zadnipru, şefă interimară a Direcţiei politici de buget şi asigurări medicale a Ministerului Sănătăţii; dnei Tatiana Fondos, şefă a Direcţiei monitorizare şi control a Cancelariei de Stat; dlui Ion Dodon, director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină; dlui Dragoş Guţu, director general al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale; dlui Vladimir Bolocan, şef adjunct al Direcţiei generale asistenţă medicală şi socială a Primăriei mun. Chişinău; dnei Svetlana Chişlaru, vicedirectoare medicală a IMSP Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail"; dnei Veronica Ţugulschi, şefă a Unităţii de primiri urgente a IMSP Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail", precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în cadrul şedinţei video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) si art.31 alin.(1) lit.b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul de audit al conformităţii asupra gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare de către IMSP Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail" în anul 2023.

__________________________

1Legea nr.260/2017 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova (în continuare – Legea nr.260/2017).

Misiunea de audit public extern a fost realizată în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20242, având drept scop evaluarea conformităţii gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare de către IMSP Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail", în raport cu criteriile regulamentare de ordin legal.

__________________________

2Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2024, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.55 din 15.12.2023.

Auditul public extern a fost planificat şi s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi, în special, ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 40003.

__________________________

3Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail" (în continuare - IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail", IMSP) este o unitate sanitară de utilitate publică, care exercită atribuţii de instituţie municipală, al cărei scop este fortificarea sănătăţii populaţiei prin prestarea serviciilor medicale calitative şi cost-eficiente, bazate pe tehnologii medicale moderne de performanţă înaltă.

IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" acordă servicii medicale spitaliceşti conform profilului de paturi aprobat de Ministerul Sănătăţii, cu subdiviziunile auxiliare necesare pentru desfăşurarea activităţii, reabilitare medicală, examinări şi diagnosticări de laborator.

Patrimoniul gestionat de IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" la finele anului 2023 a constituit 136,9 mil. lei, majorându-se faţă de anul precedent cu 7,6 mii lei.

Veniturile şi cheltuielile înregistrate şi raportate de IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" la finele anului 2023 au constituit 165,4 mil. lei şi, respectiv, 153,1 mil. lei. Ponderea cea mai mare în componenţa veniturilor IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" o deţin veniturile din prestarea serviciilor medicale acoperite de CNAM în sumă de 154,0 mil. lei (93,1%), iar în componenţa cheltuielilor IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" – cheltuielile aferente retribuirii muncii în sumă de 81,7 mil. lei (53,4 %).

Evaluarea conformităţii gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare de către IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" relevă faptul că fondatorul şi conducătorul instituţiei nu au manifestat responsabilitatea corespunzătoare în realizarea procesului dat, situaţie condiţionată de insuficienţa controalelor interne. Astfel, în cadrul acestui proces au fost constatate deficienţe, vulnerabilităţi şi neconformităţi, exprimate prin următoarele:

√ deciziile fondatorului cu privire la înregistrarea şi majorarea capitalului social al IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" sunt contrare prevederilor art.5 din Legea nr.29/2018 şi ale art.10 din Legea nr.121/2007, ceea ce a dus la înregistrarea neconformă a patrimoniului public primit în gestiune economică în sumă de 96,2 mil. lei. Totodată, fondatorul nu a asigurat constituirea Consiliului de administrare şi coordonarea în termen a Regulamentului de organizare şi funcţionare a IMSP;

√ Ministerul Sănătăţii şi fondatorul IMSP (Consiliul Municipal Chişinău) nu au pus în aplicare prevederile cadrului normativ, în scopul anunţării şi desfăşurării concursului de selectare a candidaţilor pentru ocuparea funcţiei de conducător al IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail";

√ procesul de planificare şi organizare a achiziţiilor de bunuri, servicii şi lucrări în cadrul IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" este unul necorespunzător şi necesită îmbunătăţiri, fapt care se datorează planificării contractelor de achiziţii publice fără a se cunoaşte exact necesităţile de bunuri, lucrări şi servicii, necoordonării planului de achiziţii cu bugetul entităţii, precum şi divizării achiziţiilor prin încheierea de contracte separate;

√ neasigurarea verificării periodice a unor dispozitive medicale şi înregistrării conforme în Sistemul Informaţional de Management al Dispozitivelor Medicale, ceea ce poate influenţa asupra rezultatelor investigaţiilor efectuate şi tratamentului prescris, afectând calitatea serviciilor medicale prestate cetăţenilor;

√ nerespectarea cantităţii de produse alimentare aprobate în meniurile-model, ceea ce a condiţionat majorarea cheltuielilor pentru alimentarea pacienţilor cu cel puţin 360,53 mii lei;

√ neînregistrarea drepturilor de proprietate şi de gestiune asupra 8 clădiri/construcţii cu suprafaţa de 17,24 mii m2 , în valoare totală de 77,25 mil. lei;

√ nedelimitarea unei construcţii cu suprafaţa de 161 m2;

√ nerecunoaşterea şi nereflectarea în evidenţa contabilă a 2 construcţii/încăperi cu suprafaţa de cel puţin 64 m2;

√ necapitalizarea lucrărilor de reparaţie capitală a bunurilor imobile şi a maşinilor în sumă de 1,42 mil. lei; etc.

Deficienţele şi neconformităţile menţionate au fost condiţionate de lipsa activităţilor de control eficiente aferente procesului de gestionare a resurselor financiare şi a patrimoniului public, de responsabilitatea insuficientă a factorilor de decizie la exercitarea atribuţiilor funcţionale, precum şi de neconformarea responsabililor din cadrul entităţii la prevederile cadrului normativ.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.6 alin.(1) lit.d), art.10 lit.a), a1), b), art.14 alin.(2), art.15 lit.d), art.34 alin.(21) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260/2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul de audit al conformităţii asupra gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare de către IMSP Spitalul Clinic Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail" în anul 2023, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;

2.4. Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, pentru informare;

2.5. Ministerului Sănătăţii, pentru informare şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

2.6. Primarului general al municipiului Chişinău şi Consiliului Municipal Chişinău, pentru informare şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

2.7. IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail", pentru informare şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit.

3. Se ia act că, pe parcursul misiunii de audit, IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" a efectuat corectările de rigoare, cu capitalizarea valorii reparaţiilor capitale şi corectarea rezultatului anilor precedenţi cu suma de 1,4 mil. lei.

4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

5. Curtea de Conturi va fi informată trimestrial, în termen de 12 luni din data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.5. – 2.7. din prezenta Hotărâre.

6. Hotărârea şi Raportul de audit al conformităţii asupra gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare de către IMSP SCM "Sfântul Arhanghel Mihail" în anul 2023 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).