Hotărâre nr.46/4 din 08.10.2024 cu privire la radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor mobiliare emise anterior de Societatea pe acţiuni "CUNAC"
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la radierea din Registrul emitenţilor
de valori mobiliare a valorilor mobiliare emise
anterior de Societatea pe acţiuni "CUNAC"
nr. 46/4 din 08.10.2024
(în vigoare 08.10.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 434-436 art. 810 din 17.10.2024
* * *
Urmare a examinării cererii Societăţii cu răspundere limitată "CUNAC" (înregistrată la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) la 12.09.2024) privind radierea valorilor mobiliare din Registrul emitenţilor de valori mobiliare,
în temeiul Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, art.8 lit.m), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10/2018), pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se radiază din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în urma reorganizării prin transformare în societate cu răspundere limitată, valorile mobiliare emise anterior de Societatea pe acţiuni "CUNAC" (IDNO 1003600168160), în număr de 100 000 de acţiuni ordinare nominative şi cu numărul de identificare MD14CUNA1002.
2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile pe adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului potrivit legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Dumitru BUDIANSCHI |
| Nr.46/4. Chişinău, 8 octombrie 2024. | |