BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.47 din 28.09.2017 privind Raportul auditului performanţei Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol "Filiera Vinului"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.09.2017

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

privind Raportul auditului performanţei Programului de

Restructurare a Sectorului Vitivinicol  “Filiera Vinului”

nr. 47  din  28.09.2017

 (în vigoare 03.11.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 383-388 art. 21 din 03.11.2017

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa viceministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului dl Vasile Luca, directorului Instituţiei Publice “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol” dl Iurie Brumărel, şefului Instituţiei Publice “Directoratul Liniei de Credit” dna Raisa Cantemir, şefului Direcţiei recreditare din cadrul Direcţiei generale datorii publice dna Ina Gorea, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului performanţei Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol “Filiera Vinului”.

Misiunea de audit s-a desfăşurat în temeiul art.28 şi art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008 şi conform Programului activităţii de audit pe anul 2017, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.47 din 05.12.2016, având ca scop evaluarea eficienţei activităţilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile responsabile şi de beneficiarii resurselor creditare la implementarea Programului, precum şi determinarea acţiunilor care urmează a fi realizate în vederea eficientizării utilizării mijloacelor financiare şi a bunurilor achiziţionate în cadrul Programului.

Auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele de audit şi bunele practici în domeniu. Pentru susţinerea constatărilor, concluziilor şi formularea recomandărilor, auditul s-a desfăşurat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare2, Ministerul Finanţelor, Instituţia Publică “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol”, cu colectarea probelor de audit la Instituţia Publică “Directoratul Liniei de Credit”, precum şi la 37 de beneficiari (56%) ai Programului.

___________________________

1M.O., 2008, nr.237-240, art.864 (în continuare – Legea nr.261-XVI din 05.12.2008).

2Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a fost reorganizat în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediu, conform Hotărârii Guvernului nr.594 din 26.07.2017 “Cu privire la restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate”.

Examinând rezultatele auditului şi audiind Raportul prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Programul a fost conceput pentru a soluţiona vulnerabilităţile structurale din industria vinicolă a Republicii Moldova. În acest scop, Guvernul Republicii Moldova şi Banca Europeană de Investiţii au semnat în anul 2010 un Contract de finanţare, în vederea obţinerii unui credit în valoare de 75,0 mil. euro, destinat implementării reformei structurale în sectorul vitivinicol. Restructurarea sectorului vitivinicol s-a efectuat prin intermediul Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol “Filiera Vinului”.

Promotor al Programului a fost desemnat Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, iar responsabilă de implementarea Programului – Instituţia Publică “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol”.

Verificările auditului au atestat că, deşi companiilor vitivinicole li s-a oferit oportunitatea finanţării accesibile în cadrul Programului, pentru a fi soluţionate problemele atât pe piaţa internă, cât şi pe pieţele externe, monitorizarea necorespunzătoare a implementării Programului de către actorii implicaţi a generat unele neconformităţi şi carenţe, care se rezumă la următoarele:

➢ echipamentele procurate de către Instituţia Publică “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol” pentru beneficiarii proiectelor investiţionale în valoare totală de 3,6 mil.lei (echivalentul a 0,2 mil.euro) nu sunt utilizate, fiind stocate pe un termen de până la 18 luni;

➢ alocarea mijloacelor financiare în lipsa unor calcule justificate/argumentate privind necesarul de echipament a cauzat utilizarea neeficientă a mijloacelor financiare în sumă de 3,4 mil.lei (echivalentul a 0,2 mil.euro);

➢ bunurile procurate în valoare de 1,63 mil.euro nu vor contribui la realizarea eficientă a Programului, ca urmare a faptului că valoarea bunurilor nelivrate constituie 0,3 mil.euro, a echipamentelor neutilizate – 1,14 mil.euro, a echipamentelor utilizate contrar destinaţiei – 0,2 mil.euro;

➢ lansarea cu întârziere a Componentei III “Operaţiuni de leasing” a limitat accesul potenţialilor beneficiari la resursele creditului oferit în cadrul Programului;

➢ monitorizarea insuficientă din partea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi a Instituţiei Publice “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol” a generat, în unele cazuri, ineficienţa utilizării mijloacelor financiare destinate implementării Programului;

➢ garanţia de rambursare a împrumutului recreditat nu a fost asigurată pe deplin de către Ministerul Finanţelor, fiind acceptate în gaj utilaje şi bunuri vechi şi uzate moral în valoare de 1,5 mil.euro.

Constatările auditului sunt expuse în Raportul de audit, prezentat în Anexa la prezenta Hotărâre, fiind urmate de recomandări specifice de remediere a neconformităţilor şi de îmbunătăţire a proceselor în domeniile auditate.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c) şi art.34 alin.(3) din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului performanţei Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol “Filiera Vinului”, care este parte componentă a prezentei Hotărâri.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Instituţiei Publice “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol”, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerului Finanţelor, pentru documentare, şi se cere să întreprindă acţiuni punctuale conform competenţelor, în vederea implementării recomandărilor expuse în Raportul de audit;

2.2. Guvernului Republicii Moldova, pentru documentare, şi se cere:

2.2.1. să dispună unele măsuri şi acţiuni pentru responsabilizarea managementului instituţional abilitat cu implementarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol şi asumarea de către factorii de decizie ai acestuia a măsurilor de creştere a eficienţei şi eficacităţii utilizării finanţelor publice şi de realizare cu succes a activităţilor gestionate în cadrul Programului;

2.2.2. să intensifice monitorizarea respectării de către responsabilii de implementarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol a perioadelor de valorificare a împrumuturilor externe, pentru neadmiterea cazurilor de tergiversare a implementării măsurilor finanţate din cadrul Programului respectiv, care determină majorarea costurilor suportate de Guvern pentru întreţinerea Unităţilor de implementare a proiectelor şi programelor investiţionale şi, după caz, majorarea costurilor de deservire a împrumuturilor externe contractate;

2.2.3. să iniţieze reglementarea la nivel naţional a modului de salarizare a angajaţilor Unităţilor de implementare a programelor şi proiectelor investiţionale finanţate din surse externe;

2.3. Comisiei parlamentare permanente economie, buget şi finanţe, pentru informare;

2.4. Parlamentului Republicii Moldova, pentru documentare;

2.5. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare.

3. Despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.1. – 2.2. din prezenta Hotărâre se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Prezenta Hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008.

Anexă

la Hotărârea Curţii de Conturi

nr.47 din 28.09.2017

RAPORTUL

auditului performanţei Programului de restructurare

a sectorului vitivinicol “Filiera Vinului”

LISTA ACRONIMELOR

GLOSAR

Beneficiar al recreditării – orice persoană fizică sau juridică care este beneficiar final al mijloacelor recreditate.

Economicitatea - minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate.

Eficienţa - raportul dintre rezultatele obţinute şi resursele utilizate pentru obţinerea acestora.

Eficacitatea - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective.

Valoarea de piaţă - suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării.

Valoarea de lichidare - suma netă care ar putea fi obţinută dacă activitatea unei întreprinderi ar înceta, iar activele sale ar fi vândute.

Valoarea de înlocuire - totalitatea cheltuielilor efectuate în scopul producerii sau construirii unui mijloc fix, destinat sa înlocuiască alt mijloc fix, uzat complet, cu aceleaşi caracteristici, ţinând seama de preţurile din momentul înlocuirii.

Notă: Glosarul prezentat are rol informativ şi nu produce efecte legale.

SINTEZA

Industria vitivinicolă în Republica Moldova reprezintă una dintre ramurile principale ale economiei ţării, constituind şi o sursă importantă de venit pentru bugetul de stat. Viticultura şi vinificaţia sunt domenii de importanţă strategică, fapt pentru care Republica Moldova a iniţiat un proces complex de reformare şi modernizare a acestora. Provocările strategice1 pentru sectorul vitivinicol ţin de necesitatea sporirii permanente a calităţii vinurilor, diversificarea pieţelor şi creşterea exporturilor, precum şi de dezvoltarea etnoturismului.

____________________

1 Hotărârea Guvernului nr.409 din 04.06.2014 “Cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020”.

Astfel, Curtea de Conturi şi-a propus efectuarea auditului performanţei Programului de restructurare a sectorului vitivinicol “Filiera Vinului”, în vederea evaluării performanţelor atinse în cadrul Programului, precum şi a economicităţii, eficienţei şi eficacităţii utilizării mijloacelor financiare alocate beneficiarilor acestuia.

Chestionarea beneficiarilor de mijloace financiare alocate relevă că rezultatele Programului sunt apreciate ca pozitive şi binevenite în domeniul vitivinicol.

Drept cele mai importante activităţi realizate care au adus plusvaloare au fost considerate: (i) reutilarea şi renovarea vinăriilor; (ii) achiziţionarea strugurilor, sticlelor, dopurilor, etichetelor şi ambalajului; (iii) construcţia şi dotarea laboratoarelor de oenologie etc., celelalte activităţi având un rol mediu sau nesemnificativ.

Deşi evaluările efectuate de audit denotă că activităţile prevăzute în Program au contribuit la creşterea exporturilor de vinuri, extinderea plantaţiilor de viţă de vie, producerea vinurilor de calitate mai înaltă şi competitive pe piaţa internaţională, verificările auditului au relevat unele carenţe şi neajunsuri, printre care:

➢ echipamentele procurate de Unitate pentru beneficiarii PI în valoare totală de 3,6 mil.lei (echivalentul a 0,2 mil.euro) nu sunt utilizate, ci stocate timp de până la 18 luni;

➢ alocarea mijloacelor financiare în lipsa unor calcule justificate/argumentate privind necesarul de echipament a cauzat utilizarea neeficientă a mijloacelor financiare în sumă de 3,4 mil.lei (echivalentul a 0,2 mil.euro);

➢ bunurile procurate în valoare de 1,63 mil.euro nu vor contribui la realizarea eficientă a Programului, ca urmare a faptului că valoarea bunurilor nelivrate constituie 0,3 mil.euro, a echipamentelor neutilizate - 1,13 mil.euro, a echipamentelor utilizate contrar destinaţiei – 0,2 mil.euro;

➢ lansarea cu întârziere a Componentei III “Operaţiuni de leasing financiar” a limitat accesul potenţialilor beneficiari la resursele creditului oferit în cadrul Programului;

➢ monitorizarea insuficientă din partea MAIA şi Unităţii a generat ineficienţa utilizării mijloacelor financiare destinate implementării Programului;

➢ garanţia de rambursare a împrumutului recreditat nu a fost asigurată de către MF, fiind acceptate în gaj utilaje şi bunuri vechi şi uzate moral în valoare de 1,5 mil.euro.

De asemenea, auditul relevă că la iniţierea Programului nu au fost determinate activităţile care urmau a fi desfăşurate pentru realizarea obiectivelor, precum şi indicatorii de rezultat. Astfel, se atestă necesitatea determinării unor obiective specifice şi a indicatorilor de performanţă bine definiţi şi măsurabili, care ar permite evaluarea rezultatelor şi impactului real al Programului.

Deşi companiile vitivinicole au beneficiat de finanţări accesibile în cadrul Programului, pentru a fi soluţionate problemele privind necorespunderea calităţii vinurilor moldoveneşti standardelor UE, sunt necesare eforturi considerabile în vederea perfecţionării şi modernizării ramurii vitivinicole.

În baza constatărilor de audit, au fost înaintate recomandări privind responsabilizarea atât a beneficiarilor de mijloace financiare împrumutate, cât şi a autorităţilor administraţiei publice centrale pentru implementarea şi monitorizarea unor programe şi proiecte performante, finanţate din împrumuturi externe, cu prestabilirea obiectivelor, criteriilor de performanţă, precum şi a impactului scontat pentru dezvoltarea domeniului vitivinicol.

Raportul de audit are o importanţă distinsă pentru Parlament, Guvern, creditorii externi şi societatea civilă, astfel încât acesta prezintă situaţia reală, rezultatele implementării Programului, precum şi impactul acestuia asupra domeniului vitivinicol.

I. INTRODUCERE

În condiţiile situaţiei geopolitice create în sectorul vitivinicol din Republica Moldova, în perioada anilor 2009-2010, Guvernul a lansat tentative privind identificarea modalităţilor posibile de susţinere a sectorului dat, inclusiv prin identificarea pieţelor alternative pentru diversificarea exportului de vinuri moldoveneşti.

În acest scop, la 23.11.2010, Guvernul a încheiat un Contract de finanţare2 cu Banca Europeană de Investiţii, privind utilizarea unui împrumut în valoare de 75,0 mil.euro, exclusiv pentru dezvoltarea producerii vinurilor îmbuteliate cu “denumire de origine protejată” (D.O.P.) sau “indicaţie geografică protejată (I.G.P.).

Alocaţiile pentru beneficiarii Programului urmau să fie canalizate prin intermediul a 4 Componente distincte: Componenta I “Linia de credit”; Componenta II “Linia de credit – achiziţia strugurilor”; Componenta III “Operaţiuni de leasing financiar” şi Componenta IV “Laboratoare, educaţie, formare şi dezvoltarea securităţii alimentelor”. Pentru fiecare componentă în parte au fost aprobate condiţii de finanţare specifice, care sunt prezentate în Anexa nr.2 la prezentul Raport de audit.

Scopul Programului, potrivit prevederilor Contractului de finanţare, a constat în facilitarea accesului beneficiarilor potenţiali din sectorul vitivinicol al RM la resursele financiare oferite de BEI prin intermediul operaţiunilor de creditare şi operaţiunilor de leasing, precum şi în modernizarea şi tehnologizarea întregului lanţ valoric al ramurii vitivinicole.

Obiectivele generale ale Programului au constat în:

(i) restructurarea şi înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie - soiuri tehnice;

(ii) mecanizarea şi tehnologizarea proceselor viticole;

(iii) reutilarea şi modernizarea fabricilor de prelucrare a strugurilor si de producere a vinului;

(iv) reutilarea industriilor conexe (producerea sticlei, ambalaje din carton etc.);

(v) reutilarea, echiparea şi modernizarea laboratoarelor pentru testarea calităţii vinului şi a laboratoarelor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ care pregătesc cadre pentru sectorul vitivinicol.

Perioada de implementare a Programului constituie anii 2011-2017, iar beneficiarii eligibili ai mijloacelor din Program sunt: întreprinderile vitivinicole; întreprinderile pepiniere; întreprinderile conexe sectorului vitivinicol (ambalaj, etichete, dopuri); instituţiile de învăţământ de profil; laboratoarele de control al calităţii vinurilor.

Informaţii generale cu privire la Program sunt prezentate în Anexa nr.3 la prezentul Raport de audit.

BEI a dat startul implementării Programului începând cu 7 iulie 2011, sau cu 3 luni mai târziu din momentul ratificării Contractului de finanţare.

Programul urma să fie implementat sub responsabilitatea şi controlul MAIA, prin intermediul unei Unităţi3centrale finanţate din bugetul de stat, conform condiţiilor de finanţare4 prestabilite în Contract. Administrarea Unităţii este realizată de către directorul executiv şi Consiliul de supraveghere, ultimul fiind organ de conducere colegial, compus din 9 membri (neremuneraţi), desemnaţi de către Guvern5. Consiliul este responsabil de supravegherea activităţii Unităţii pentru realizarea cu succes a Programului şi asigurarea transparenţei şi eficienţei utilizării resurselor acestuia, urmând să activeze pe întreaga durată a Programului, asigurând o interacţiune eficientă între BEI, MAIA, MF, Directorat şi IFP/ISP.

_________________________

2 Legea nr.70 din 07.04. 2011 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (Programul de restructurare a sectorului vitivinicol).

3 Contractul de finanţare FI nr.25.853, încheiat între RM şi BEI la data de 23.10.2010 (în continuare - Contract de finanţare).

4 Art.6.08 din Contractul de finanţare.

5 Hotărârea Guvernului nr.1005 din 26.10.2010 “Cu privire la crearea Instituţiei Publice “Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea Programului de restructurare a sectorului vitivinicol” (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.1005 din 26.10.2010).

Urmare faptului că elaborarea Manualului Operaţional, a Ataşamentelor acestuia, precum şi a ghidurilor beneficiarilor pentru fiecare componentă a Programului a fost finalizată la sfârşitul anului 2011, potenţialii beneficiari au putut să participe la obţinerea mijloacelor creditare destinate implementării Programului doar începând cu anul 2012.

Pentru a beneficia de susţinere financiară în cadrul Programului, solicitanţii urmează să depună la Unitate Formularul de participare şi Proiectul investiţional aferent Componentei specifice. Urmare verificării corespunderii potenţialilor beneficiari tuturor criteriilor de eligibilitate, Unitatea emite Avizul de eligibilitate şi remite BEI, spre examinare şi aprobare, Proiectul investiţional verificat, cu anexarea Avizului. Mijloacele împrumutate se alocă beneficiarilor de proiecte investiţionale prin intermediul instituţiilor financiare partenere şi instituţiilor specializate partenere, selectate de către DLC şi aprobate de BEI, precum şi prin intermediul MF.

În perioada anilor 2012 – 2017 (6 luni), din 133 de solicitanţi care au depus la Unitate formulare de participare, doar pentru 66 de solicitanţi au fost aprobate de către BEI proiecte investiţionale în valoare totală de 103,3 mil.euro, inclusiv 47,8 mil.euro - suma aprobată de BEI, şi 55,5 mil.euro - contribuţia proprie a beneficiarilor (vezi Anexa nr.4). Din cauza neîntrunirii tuturor criteriilor de eligibilitate (lipsa gajului, a contribuţiei proprii pentru implementarea proiectelor investiţionale etc.), 67 de solicitanţi nu au beneficiat de susţinere financiară în cadrul Programului.

Valoarea mijloacelor financiare aferente Proiectelor investiţionale aprobate de BEI în cadrul Componentelor Programului este prezentată în Anexa nr.5 la Raport.

De menţionat că pentru fiecare Componentă a Programului este stabilită o procedură specifică de intermediere a mijloacelor împrumutate, după cum urmează:

_________________________

6 I.P. Institutul Ştiinţifico - Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare.

Din data iniţierii Programului până la data de 30.06.2017, mijloacele financiare efectiv debursate de către BEI prin intermediul celor 4 Componente ale Programului au constituit 44,3 mil. euro, sau 59% din valoarea împrumutului. (vezi Anexa nr.6).

Având în vedere faptul că perioada de graţie a împrumutului este de 4 ani, la finele anului 2016, MF a rambursat către BEI suma de 183,1 mii euro - prima plată a creditului, data scadenţei ultimei tranşe fiind stabilită pentru anul 2029.

Auditul relevă că, pentru realizarea Programului, BEI a aprobat 9 din 11 instituţii partenere propuse de DLC, dintre care 7 instituţii financiare şi 2 instituţii specializate, două bănci comerciale respinse de către BEI fiind considerate neeligibile (vezi Anexa nr.7).

În anul 2014, din motivul lipsei de transparenţă a structurii acţionarilor, BEI a suspendat activitatea de debursare a împrumutului prin intermediul a două bănci comerciale care creditau circa 85% din valoarea împrumutului. Conform procedurilor stabilite, beneficiarii continuă să restituie creditele prin intermediul acestor două bănci comerciale, care, la rândul lor, urmează să restituie integral DLC împrumuturile acordate în cadrul Programului.

Pe parcursul aceluiaşi an, urmare aplicării procedurii de lichidare de către BNM a BC “Banca Socială” S.A., MF a exclus-o din cadrul Programului, DLC reuşind să recupereze suma integrală a creditelor acordate prin intermediul acesteia. Ca urmare a faptului că la data de 28.04.2017 “Raiffeisen Leasing” S.R.L. a anunţat Unitatea că se află în proces de reorganizare şi optimizare a activităţilor şi nu va aloca linii noi de finanţare beneficiarilor, finanţarea beneficiarilor din contul Componentei III “Operaţiuni de leasing financiar” se va efectua doar de către BC “Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” S.A.

În perioada auditată, prin intermediul Programului, au fost realizate investiţii importante în plantaţii de viţă de vie, echipamente, infrastructură, educaţie şi siguranţa alimentelor, sectorul vitivinicol prezentând semne vădite de revigorare. Detaliile vor fi prezentate în capitolul Constatări.

II. SFERA ŞI ABORDAREA AUDITULUI

Implementarea cu responsabilitate a angajamentelor asumate de către RM pe plan extern în raport cu UE presupune armonizarea contextului naţional cu valorile şi standardele europene, transpuse în documentele de politici naţionale.

În contextul importanţei dezvoltării sectorului vitivinicol în ansamblu prin acţiuni realiste şi concrete şi utilizarea unor resurse financiare considerabile, Curtea de Conturi a dispus efectuarea unui audit al performanţei în domeniul restructurării sectorului vitivinicol. Auditul a avut ca scop evaluarea eficienţei activităţilor şi măsurilor întreprinse de către instituţiile responsabile de implementarea cu succes a Programului, precum şi a economicităţii şi eficacităţii utilizării mijloacelor financiare şi a bunurilor achiziţionate în cadrul acestuia.

Auditul şi-a propus ca obiectiv de a răspunde cu prioritate la următoarea întrebare generală: “A fost Programul de restructurare a sectorului vitivinicol “Filiera Vinului” gestionat eficient, cu asigurarea utilizării mijloacelor financiare împrumutate într-un mod econom şi eficace?”.

În acest sens, echipa de audit şi-a formulat 3 întrebări specifice:

1. A întreprins MAIA, în calitatea sa de Promotor, suficiente măsuri pentru a asigura implementarea eficientă a Programului?

2. Au întreprins responsabilii de implementarea Programului acţiuni corespunzătoare în vederea atingerii rezultatelor propuse?

3. Au fost măsurate şi raportate corect progresele Programului, prin mecanisme de monitorizare şi evaluare eficiente?

Curtea de Conturi a evaluat gradul de implementare a Programului pentru perioada 2010-2017 (6 luni) prin prisma: rezultatelor obţinute; mecanismului de monitorizare şi coordonare; nivelului de finanţare şi realizare a acţiunilor; utilizării eficiente şi eficace a mijloacelor alocate, precum şi prin acţiunile întreprinse de către instituţiile responsabile. În acest sens, echipa de audit a examinat probele de natură analitică şi documentară. Concomitent, pe parcursul auditului, au fost efectuate vizite în teren şi observaţii fizice la 37 de beneficiari din cei 66 care au beneficiat de resurse financiare în cadrul Programului, acestora fiindu-le înaintate chestionare şi analizate rezultatele obţinute. Selectarea beneficiarilor supuşi inspectării în teren s-a efectuat în funcţie de materialitatea resurselor financiare obţinute. Beneficiarii supuşi inspectării în teren au beneficiat de resurse în cadrul Programului în valoare totală de 23,4 mil.euro, ce constituie 53 % din totalul împrumuturilor externe debursate (44,3 mil.euro).

Abordarea auditului este mixtă, axată atât pe probleme (identificarea, verificarea şi analiza deficienţelor care au afectat implementarea Programului), cât şi pe rezultate (performanţa realizată în mod eficient şi eficace prin evaluarea impactului real prin prisma atingerii rezultatelor scontate), acordându-se o atenţie sporită modului de gestionare a resurselor financiare conform priorităţilor stabilite.

Domeniul de aplicare şi metodologia de audit sunt prezentate în Anexa nr.1. la prezentul Raport.

III. CONSTATĂRILE AUDITULUI

Obiectivul general de audit: “A fost Programul de restructurare a sectorului vitivinicol “Filiera Vinului” gestionat eficient, cu asigurarea utilizării mijloacelor financiare împrumutate într-un mod econom şi eficace?”

Pe teritoriul RM sunt plantate peste 50 de tipuri de soiuri tehnice7 de viţă de vie. Arealul viticol este repartizat în 4 regiuni vitivinicole istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est), Codru (centru), Bălţi (nord), primele trei fiind destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată - un proces care urmăreşte trasabilitatea produsului, de la vie până în sticlă.

___________________

7 http://wineofmoldova.com/ro/

3.1. Obiectivul I: “A întreprins MAIA, în calitatea sa de Promotor, suficiente măsuri pentru a asigura implementarea eficientă a Programului?”

3.1.1. Programul a susţinut producătorii şi a încurajat producerea vinurilor cu D.O.P. şi I.G.P., oferind posibilitatea exportării producţiei vinicole spre alte pieţe

În conformitate cu Contractul de finanţare, MAIA, în calitate de Promotor, are obligaţia de a exercita un şir de atribuţii, printre care: asigurarea suportului şi asistenţei tehnice în ceea ce priveşte producerea vinurilor îmbuteliate cu D.O.P. şi I.G.P., înfiinţarea Asociaţiilor de vinuri cu D.O.P. şi I.G.P., oferirea consultanţei privind durabilitatea PI etc..

În vederea asumării obligaţiunilor stipulate în Contractul de finanţare privind producerea vinurilor îmbuteliate cu D.O.P. şi I.G.P., MAIA a înregistrat în Registrul vitivinicol 55 producători de vinuri cu I.G.P. şi a luat la evidenţă 6244 ha de viţă de vie pentru producerea strugurilor cu I.G.P..

În anul 2015, în Republica Moldova au fost certificate primele vinuri cu I.G.P., certificatele fiind eliberate după un proces lung de (auto) control intern şi extern.

Verificările auditului relevă că în anul 2016, 8 din 41 de vinificatori (19,5%) finanţaţi în cadrul Programului au produs vinuri certificate cu I.G.P., volumul acestor vinuri micşorându-se în anul 2016, faţă de anul 2015, cu 11652,05 dal, sau cu 14% (vezi Anexa nr.8 la prezentul Raport de audit). Această situaţie s-a creat ca urmare a descurajării producătorilor de vinuri, în condiţiile embargoului rusesc, nivelul de plantare a viţei de vie diminuându-se considerabil, ajungând în anul 2016 la doar 0,85 mii ha, faţă de 2,5 mii ha - în anul 2012 (vezi Anexa nr.9 la prezentul Raport de audit).

În perioada anilor 2012 - 2016, industria vitivinicolă a înregistrat, per ansamblu, unele progrese privind volumul exportului vinurilor şi mustului din struguri, datorită realizării exportului pe alte pieţe (vezi Diagrama nr.1).

Diagrama nr.1

Exportul vinurilor şi mustului din struguri în

perioada anilor 2012 - 2016, decalitri

Sursă: Diagramă elaborată de către echipa de audit în baza informaţiilor prezentate de MAIA.

Datele reflectate în Diagramă denotă că, deşi embargoul impus de Federaţia Rusă a afectat exportul vinului din RM, vinificatorii au căutat noi pieţe de desfacere, iar Programul a oferit unele soluţii în acest sens.

Urmare chestionării beneficiarilor Programului, se constată că, datorită utilajelor performante procurate în cadrul Programului, vinificatorii au avut posibilitatea să-şi exporte producţia vinicolă în Uniunea Europeană (Germania, Cehia, România, Polonia), precum şi în alte ţări (Marea Britanie, Canada, China, S.U.A., Israel şi Turcia), astfel în anul 2016 înregistrându-se progrese (+10%) privind cantitatea exportului de vin în sticle, comparativ cu anul 2015 (vezi Tabelul nr.1).

Tabelul nr.1

Volumul exportului de vinuri în sticlă şi în vrac

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiilor prezentate de către Serviciul Vamal.

Datele din tabel denotă că ritmul de creştere a volumului de vin în vrac exportat este mai rapid comparativ cu cel al vinului în sticlă.

3.1.2. MAIA nu a asigurat o participare activă la supravegherea generală privind implementarea Programului în cadrul Componentei IV “Laboratoare, educaţie, formare şi dezvoltarea securităţii alimentelor”

Componenta IV “Laboratoare, educaţie, formare şi dezvoltarea securităţii alimentelor” a Programului are o importanţă deosebită pentru stat prin impactul social.

Pentru implementarea Componentei IV, Unitatea urmează să organizeze şi să desfăşoare proceduri de achiziţie a echipamentelor, prestarea serviciilor şi executarea lucrărilor.

Dat fiind faptul că MAIA este responsabil de implementarea Programului, reprezentanţii ministerului sunt membri ai Consiliului de supraveghere al Unităţii, ai Grupului pentru aprobarea şi evaluarea Proiectelor Investiţionale8 (în continuare - Grupul) şi ai Comisiei de evaluare a ofertelor (în continuare - Comisia).

Rolul Comisiei constă în evaluarea şi analiza ofertelor de preţuri în vederea atribuirii contractelor de achiziţii pentru implementarea PI în cadrul Componentei IV.

Rolul Grupului9 constă în revizuirea şi analiza PI privind corespunderea cu criteriile de eligibilitate şi oferirea recomandărilor de îmbunătăţire a acestora potenţialilor beneficiari.

Verificările auditului denotă că reprezentanţii MAIA au participat la doar 2 vizite de monitorizare10 a beneficiarilor PI din cele 24 efectuate de către Unitate, fapt ce reduce nivelul de informare/cunoaştere privind modul şi etapa de realizare a PI.

Totodată, auditul atestă că Grupul pentru Componenta IV, în mare parte, este compus din reprezentanţi ai MAIA11, în acesta nefiind incluşi reprezentanţii MF şi ai autorităţilor publice centrale de specialitate în domeniul construcţiilor, ceea ce poate determina aprobarea unor PI neperformante, sau cu costuri exagerate, şi, ca impact, poate afecta rezultatele scontate ale Programului.

De asemenea, se atestă că membrii Comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Unităţii12 nu au întocmit declaraţii cu privire la conflictul de interese, ceea ce poate genera apariţia conflictelor de interese în favorizarea unor ofertanţi prin atribuirea unor contracte de achiziţii, divulgarea unor informaţii din ofertele prezentate, neasigurarea nivelului maxim de transparenţă, obiectivitate şi imparţialitate a procedurilor de achiziţii.

___________________________

8 Ordinul ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr.189 din 28.11.2012 privind evaluarea PI din domeniul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare prin Ordinul nr.199 din 27.09.2013 şi, respectiv, nr.24 din 14.02.2014.

9 Anexa F la MO.

10 Rapoartele de monitorizare privind implementarea PI la Şcolile profesionale din or.Leova şi din or.Nisporeni.

11 Conform Ordinului ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr.189 din 28.11.2012, sunt 4 reprezentanţi ai MAIA, 2 – ai Unităţii, 1 – al Academiei de Ştiinţe a RM, 1 – al Ministerului Educaţiei; conform Ordinului nr.53 din 27.03.2015, sunt 6 reprezentanţi ai MAIA, 1 – al Unităţii, 1 – al Academiei de Ştiinţe a RM, 1 – al Ministerului Educaţiei.

12 Pct.1.5, Ghidul de achiziţii al BEI.

3.1.3. Stoparea activităţilor în cadrul unui PI ca urmare a dării în arendă a terenului pe care urmau a fi făcute investiţiile

Proiectul investiţional al I.P. Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare a fost aprobat în anul 2013, în valoare de 1,57 mil.euro, din care au fost finanţate 0,59 mil.euro, pentru procurarea mobilierului şi echipamentelor/utilajelor de laborator. Verificările auditului denotă că PI respectiv în anul 2014 a fost stopat de către Grupul de lucru din cadrul MAIA13, ca urmare a depistării faptelor care au compromis buna executare a acestuia, dintre care: terenul agricol pe care se intenţiona a fi efectuată investiţia se afla în arenda unei persoane fizice14. În acest context, din PI respectiv a rămas un sold neutilizat în valoare de 1,0 mil.euro (vezi Anexa nr.10). În aceste condiţii, BEI15 a permis ca Unitatea să redirecţioneze temporar mijloacele aferente Componentei IV “Laboratoare, educaţie, formare şi dezvoltarea securităţii alimentelor” pentru acoperirea cheltuielilor la finanţarea PI aprobate de către BEI pentru celelalte componente. Astfel, soldul neutilizat în valoare de 1,0 mil.euro reprezintă un fond de rulment. Ulterior, urmare debursărilor efectuate pentru Componentele respective, soldul mijloacelor băneşti a fost restabilit. Situaţia privind mijloacele băneşti redirecţionate către alţi beneficiari din soldul nevalorificat este prezentată în Tabelul nr.2.

Tabelul nr.2

Mijloacele băneşti redirecţionate către alţi beneficiari din soldul nevalorificat din

PI al I.P. Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiei prezentate de către Unitate.

De menţionat că Unitatea are oportunitatea de a gestiona mijloacele băneşti în sumă de 1,0 mil.euro, în calitate de fond de rulment al altor Componente, pentru perioada de la aprobarea PI până la debursarea realizată de BEI pentru acestea, informând, din proprie iniţiativă, MAIA privind aspectul relatat.

____________________________

13 Procesul-verbal din 28.11.2014 al şedinţei Grupului de lucru privind evaluarea proiectelor investiţionale din domeniul vitivinicol.

14 Terenul a fost transmis în arendă la data din 03.10.2005.

15 Scrisoarea BEI nr.19 din 09.02.2015.

3.1.4. Lansarea cu întârziere a Componentei III “Operaţiuni de leasing financiar” a limitat accesul potenţialilor beneficiari la resursele creditului

Lansarea expeditivă a acestei Componente a fost esenţială pentru producătorii mici şi mijlocii din sectorul vitivinicol, deoarece prin intermediul Componentei III potenţialii beneficiari ar fi avut acces prioritar la resursele creditului.

Deşi, conform prevederilor Contractului de finanţare, anual, prin intermediul Componentei III, urmau să fie alocate până la 10,0 mil.euro, posibilitatea Unităţii de a implementa şi a monitoriza procesul de finanţare a bunurilor în leasing pentru beneficiarii Programului a fost limitată, această funcţie nefiind prevăzută expres în Hotărârea Guvernului nr.1005 din 26.10.2010. În aceste condiţii, pentru a lansa Componenta III, MAIA, în comun cu Unitatea, urmau să înainteze Guvernului propuneri privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.1005 din 26.10.2010. În acelaşi timp, Unitatea urma să elaboreze Ataşamentul D la MO – “Operaţiunile de leasing financiar”.

Auditul a constatat că Hotărârea Guvernului menţionată a fost modificată abia peste 3 ani (21.03.2014), iar MO a fost aprobat încă peste 6 luni, la începutul anului 2015, Componenta III fiind lansată în acelaşi an.

Astfel, deşi potenţialilor beneficiari li s-au oferit posibilităţi de accesare a mijloacelor creditare în cadrul Componentei III în anul 2012, primul Formular de participare a fost depus de către S.R.L. “Vinăria Hânceşti” abia la 03.03.2016, sau cu 4 ani mai târziu, ceea ce a determinat rata mai scăzută de valorificare a resurselor BEI la această componentă, în comparaţie cu altele.

3.1.5. Prelungirea termenelor de implementare a Programului implică majorarea cheltuielilor suportate de către Guvernul RM

Conform prevederilor Contractului de finanţare, termenul-limită de implementare a Programului, stabilit iniţial, a fost de până la 31 decembrie 2014. Ulterior, în luna august 2014, conform amendamentelor la Contractul de finanţare, s-a convenit asupra prelungirii termenului implementării acestuia până la 31.12.201716, drept motiv principal invocând asimilarea redusă a mijloacelor împrumutate, care la acel moment constituia 38%.

Potrivit informaţiilor prezentate auditului, situaţia dată a fost condiţionată de:

➢ excluderea de către BEI, în anul 2014, a 2 bănci comerciale ca parteneri financiari din Program, motivul fiind lipsa de transparenţă a structurii acţionarilor, care până în acel moment valorificau peste 85% din mijloacele creditului;

➢ excluderea de către MF, în anul 2014, a unui alt partener financiar din cadrul Programului - BC “Banca Socială” S.A., ca urmare a aplicării procedurii de insolvenţă de către BNM;

➢ lansarea cu întârziere a Componentei III “Operaţiuni de leasing financiar”;

➢ constrângerile legate de embargoul impus de către Federaţia Rusă în anul 2014;

➢ imposibilitatea instituirii gajului şi altor garanţii oferite de agenţii economici din ramură pentru accesarea mijloacelor creditare;

➢ gradul înalt de îndatorare a companiilor din sectorul vitivinicol la băncile comerciale.

Potrivit condiţiilor Contractului de finanţare, pentru suma nedebursată Guvernul achită BEI o taxă anuală de angajament în valoare de 0,1%.

După ratificarea Contractului de finanţare, la 20 iunie 2011, a fost achitat comisionul pentru soldul nedecontat, prima plată constituind 43,5 mii euro. Valoarea totală a comisionului achitat până la data de 30.06.2017 a constituit 561,2 mii euro.

De asemenea, auditul menţionează că prelungirea termenului de implementare a Programului implică majorarea cheltuielilor suportate de către Guvern pentru întreţinerea Unităţii, acestea cifrându-se pentru perioada 2015 -201717 la suma de 24,5 mil.lei. Ponderea contribuţiei Guvernului RM în valoarea totală a mijloacelor debursate în cadrul Programului constituie 5 %.

Totodată, auditul menţionează că soldul nedebursat din valoarea totală a creditului oferit de BEI (75,0 mil.euro) la data de 25.09.2017 constituie 30,7 mil.euro, termenul-limită de debursare a mijloacelor împrumutate fiind data de 31.12.2017.

• Referitor la sistemul organizatoric al Unităţii, auditul menţionează că, potrivit Hotărârii Guvernului nr.1005 din 26.10.2010, Unitatea este o organizaţie necomercială, sub formă de instituţie publică, creată de către MAIA în scopul implementării şi monitorizării eficiente a Programului.

Deşi Unitatea are statut de instituţie publică şi se finanţează integral din contul mijloacelor bugetului de stat, bugetul instituţiei pe anul următor, cu limita numărului de unităţi de personal şi schema de încadrare, se aprobă de către Consiliul de supraveghere al Unităţii, în calitate de organ de conducere al instituţiei, şi ulterior este remis Guvernului, pentru includere în proiectul Legii bugetului de stat pe anul următor. Conform explicaţiilor responsabililor de la Unitate, prin procedura respectivă se asigură independenţa financiară a Unităţii.

Verificările auditului privind întreţinerea Unităţii în anii 2012-2017 denotă că în perioada respectivă au fost remuneraţi, în medie, circa 16 angajaţi, în sumă totală de 26,5 mil.lei, iar cheltuielile operaţionale au constituit 15,5 mil.lei. Informaţiile privind alocaţiile bugetare destinate întreţinerii Unităţii sunt prezentate în Tabelul nr.3.

_________________________

16 Acordul adiţional nr.1 din 11.08.2014.

17 Anul 2015 – 6,3 mil.lei, anul 2016 – 9,4 mil.lei, anul 2017 – 9,8 mil.lei.

Tabelul nr.3

Alocaţiile bugetare destinate întreţinerii Unităţii pe anii 2012-2017

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza datelor prezentate de Unitate.

Conform clauzelor Contractului de finanţare19, Guvernul RM se obligă să asigure Unitatea cu resurse adecvate şi personal adecvat, acţionând în calitate de omolog al BEI pentru implementarea Programului.

Totodată, auditul atestă că procesul de salarizare a angajaţilor Unităţii este unul incert şi că actele normative în vigoare nu definesc noţiunea de “resurse adecvate”. De asemenea, stabilirea şi aprobarea cuantumului salarizării reprezentanţilor Unităţii de către Consiliul de supraveghere în lipsa unor criterii prestabilite şi transparente, precum şi a unor indicatori de performanţă în dependenţă de nivelul de atingere a obiectivelor, determină alocarea de către Guvern a unor resurse publice semnificative în lipsa transparenţei şi justificării costurilor necesare. De asemenea, se atestă lipsa criteriilor pentru evaluarea necesarului de personal, ceea ce poate condiţiona suportarea cheltuielilor ineficiente de către Guvern.

Deoarece MAIA şi Unităţii le revine rolul principal în implementarea Programului, auditul a constatat că măsurile întreprinse de către aceştia nu au fost suficiente, astfel fiind necesare responsabilităţi şi susţineri mai mari din partea Promotorului. Ca urmare, prelungirea termenelor de implementare a Programului implică majorarea cheltuielilor suportate de către Guvernul RM pentru finanţarea cheltuielilor operaţionale şi de salarizare a Unităţii, care se cifrează la 24,5 mil.lei (pentru anii 2015-2017), şi are ca efect neatingerea eficienţei şi eficacităţii Programului.

____________________________

18 În anul 2016 a fost majorată finanţarea Unităţii ca urmare a implementării unui nou Program: “Programul de restructurare a sectorului horticol din RM “Livada Moldovei””.

19 Art.6.08 din Contractul de finanţare încheiat între RM şi BEI.

3.2. Obiectivul II: “Au întreprins responsabilii de implementarea Programului acţiuni corespunzătoare în vederea atingerii rezultatelor propuse?

3.2.1. Unii beneficiari de PI selectaţi nu corespund criteriilor de eligibilitate stabilite în Contractul de finanţare şi MO al Programului

În scopul determinării admisibilităţii PI şi eligibilităţii beneficiarilor, Unitatea a instituit, iar Consiliul de supraveghere şi BEI au aprobat un set de “filtre”, în calitate de criterii de eligibilitate, stabilite în funcţie de solicitant pentru fiecare componentă.

Pentru a evalua relevanţa şi conformitatea beneficiarilor selectaţi ca eligibili, auditul a acumulat probe la 37 din cei 66 de beneficiari ai Programului, aria de audit constituind 56%. Urmare desfăşurării procedurilor de audit, s-au constatat următoarele:

➢ Necontribuirea integrală proprie a unui beneficiar al Programului (cu 1,3 mil. euro mai puţin).

Prevederile Contractului de finanţare stipulează că minimum 50% din suma PI urmează să constituie contribuţia proprie a beneficiarului. Verificările auditului la faţa locului au relevat că un beneficiar nu a efectuat investiţiile planificate ca contribuţie proprie în valoare totală de 1,6 mil.euro, contribuind doar cu 0,3 mil.euro, ce constituie 18,8% din valoarea totală a PI.

➢ Datele privind contribuţia proprie reflectată în Avizele de eligibilitate eliberate de Unitate nu sunt veridice.

Urmare verificării dosarelor beneficiarilor, auditul a constatat că lipsesc documente confirmative ale investiţiilor efectuate de către beneficiari din contul contribuţiei proprii.

De asemenea, analiza şi contrapunerea documentelor aferente contribuţiei proprii a beneficiarilor denotă faptul că pentru 18 din 41 de PI (43%) informaţia ce ţine de contribuţia proprie a beneficiarului diferă de cea indicată în Avizul de eligibilitate. Aceste situaţii sunt consecinţa neverificării de către Unitate a veridicităţii informaţiilor prezentate de beneficiari, Unitatea considerând suficient doar prezentarea unei Declaraţii pe propria răspundere a acestora. Neasigurarea de către beneficiari a prezentării datelor veridice privind contribuţiile proprii, precum şi neverificarea de către Unitate a veridicităţii informaţiilor prezentate duc la nerespectarea clauzelor Contractului de finanţare.

➢ Ca participanţi ai Programului au fost admişi unii beneficiari care la momentul solicitării creditelor nu erau membri ai Asociaţiei regionale vitivinicole. Conform condiţiilor Programului, până la primirea creditului, potenţialii beneficiari, pentru a fi consideraţi eligibili, trebuie să obţină statutul de membru al Asociaţiei regionale a producătorilor de vinuri cu I.G.P.

Verificările auditului au relevat că pentru 6 beneficiari din 30 (20%) Unitatea a indicat în Avizul de eligibilitate date neveridice privind apartenenţa acestora la Asociaţiile regionale vitivinicole, dintre care 4 beneficiari nu erau membri ai Asociaţiei la momentul primirii Avizului, iar 2 beneficiari au aderat la Asociaţie mai târziu, după obţinerea Avizului.

➢ Unitatea indică eronat conformarea beneficiarilor la cerinţele de mediu.

Conform Contractului de finanţare şi MO al Programului, Unitatea va asigura BEI că toate PI sunt supuse unui proces de evaluare de mediu, beneficiarii finali ai Programului urmând să respecte bunele practici de mediu şi să obţină toate autorizaţiile şi permisiunile de la autorităţile de stat competente chiar la etapa iniţială de pregătire a PI.

Urmare verificării a 37 de dosare ale beneficiarilor care urmau să prezinte actele permisive respective privind conformarea la cerinţele de mediu, auditul a constatat că la 37 de beneficiari (100%) lipsesc documentele care ar atesta conformarea lor la cerinţele de mediu, fiindu-le eliberat Avizul de eligibilitate. În opinia Unităţii, este suficient doar să fie prezentată de către beneficiari Declaraţia pe propria răspundere privind respectarea acestor condiţii. Mai mult decât atât, în Avizul de eligibilitate Unitatea indică că beneficiarii respectă standardele de protecţie a mediului în lipsa documentelor confirmative.

3.2.2. Lipsa unor evaluări ale necesităţilor de achiziţionare a bunurilor şi tehnicii agricole cauzează utilizarea ineficientă a mijloacelor destinate Programului

O estimare adecvată a necesităţilor de achiziţii este utilă pentru cunoaşterea volumului alocaţiilor viitoare şi prognozarea acestora în vederea asumării unui angajament realist pe viitor.

Astfel, la Componenta IV “Laboratoare, educaţie, formare şi dezvoltarea securităţii alimentelor”, în scopul sporirii capacităţii, calităţii şi aplicabilităţii instituţiilor de formare, de învăţământ şi de cercetare, care activează în domeniul viticulturii şi vinificaţiei, în lipsa evaluărilor necesităţilor, Unitatea a achiziţionat bunuri doar în baza PI, care sunt insuficient argumentate. În acest context, exemplificăm următoarele:

➢ Verificarea achiziţiilor efectuate direct de către Unitate denotă că până la momentul actual nu au fost iniţiate o parte din lucrările de construcţie şi reconstrucţie a Laboratorului oenologic pentru Şcoala profesională din or. Nisporeni şi n-au fost amenajate spaţiile necesare pentru funcţionarea utilajelor de laborator la Universitatea Tehnică din Moldova. Astfel, în lipsa spaţiilor respective, Unitatea a procurat bunuri destinate pentru dotarea acestora. Ca urmare, echipamentele procurate în valoare totală de 3,6 mil.lei20, sau de circa 0,2 mil.euro, au format stocuri la depozit de 6 luni - la UTM, şi de 18 luni - la Şcoala profesională din or. Nisporeni. Situaţiile atestate sunt prezentate în Imaginile nr.1-4.

Imaginile nr.1-2

Echipamente şi utilaje pentru dotarea laboratoarelor

de analize şi expertize, stocate la UTM

Sursă: Imagini efectuate de către echipa de audit la UTM.

Imaginile nr.3-4

Echipamente şi utilaje pentru dotarea laboratoarelor de analize

şi expertize, stocate la Şcoala profesională din or. Nisporeni

Sursă: Imagini efectuate de către echipa de audit în

cadrul vizitei la Şcoala profesională din or. Nisporeni.

Notă: Pe parcursul misiunii de audit, echipamentele şi utilajele stocate la UTM au fost instalate

➢ Pentru UTM au fost procurate 40 de butoaie de stejar în valoare totală de 0,5 mil.lei. Verificările auditului au relevat că UTM a încheiat cu S.A. “Romaneşti” un contract, prin care i-a oferit, cu titlu gratuit, 20 de butoaie în valoare totală de 0,25 mil.lei. Totodată, se denotă că acest contract a fost încheiat contrar prevederilor legale21, nefiind respectate condiţiile privind forma şi conţinutul contractului.

➢ Pentru Şcoala profesională din or. Leova au fost procurate 2 tractoare în valoare totală de 1,3 mil.lei, care, potrivit explicaţiilor reprezentaţilor Unităţii, urmează să fie folosite pentru instruirea elevilor care fac studii la specialităţile de viticultor-vinificator-tractorist, viticultor-vinificator-pomicultor şi tractorist-maşinist. Totodată, auditul atestă tendinţa fluctuantă a numărului de elevi care se înregistrează la specialităţile menţionate, înregistrând o micşorare nesemnificativă de aproximativ 5 elevi anual, în anii de studii 2016-2017, la specialitatea viticultor-vinificator-tractorist studiază 39 de elevi, la specialitatea tractorist-maşinist fac studii 19 elevi.

Tot pentru Şcoala profesională or. Leova au fost procurate 4 aparate de aer condiţionat în valoare totală de 0,09 mil. lei. Verificările auditului la faţa locului au constata că acestea au fost instalate în blocul şi laboratorul de sudare şi de lăcătuş, pe când conform PI urmau a fi instalate în laboratorul de ampelografie şi viticultură (vezi Imaginea nr.5).

Imaginea nr.5

Aparat de aer condiţionat

Sursă: Imagine efectuată de către echipa de

audit la Şcoala profesională din or. Leova.

➢ Pentru Şcoala profesională din or. Nisporeni au fost procurate 2 tractoare în valoare totală de 1,5 mil.lei, deşi iniţial reprezentanţii şcolii au solicitat doar 1 tractor, destinat pentru instruirea elevilor care fac studii la specialitatea viticultor-vinificator (anii 2016-2017 - 126 de elevi). Cel de-al doilea tractor a fost procurat pentru cultivarea plantaţiei de viţă de vie (5 ha), care urmează a fi plantată în viitor. La momentul actual, tractorul destinat pentru prelucrarea plantaţiei de viţă de vie nu este utilizat.

Exemplele expuse demonstrează că, urmare calculării neadecvate a necesarului, mijlocele financiare în sumă de 3,4 mil.lei au fost utilizate neeficient, iar unele bunuri procurate sunt utilizate în alte scopuri decât cele indicate în PI. Alocarea resurselor financiare în lipsa unor evaluări ale necesarului de utilaje şi nemonitorizarea instalării şi utilizării conform destinaţiei a bunurilor şi utilajelor procurate pot periclita rezultatele Programului.

____________________________

20 Şcoala profesională din or. Nisporeni – 1,6 mil.lei , UTM – 2,0 mil.lei.

21 Art.667, Codul civil al RM.

3.2.3. MF a semnat contracte de gaj privind obţinerea de către potenţialii beneficiari a creditului pentru achiziţia strugurilor tehnici fără a asigura garanţia de rambursare a împrumutului recreditat

În scopul implementării Programului, MF, în calitate de partener financiar pentru Componenta II, este responsabil de examinarea şi analiza capacităţilor de rambursare a creditului oferit beneficiarilor pentru achiziţia strugurilor.

Pentru a beneficia de împrumut la Componenta II “Linia de credit – achiziţia strugurilor” din resursele creditului BEI, conform Ghidului beneficiarului22, suma gajului trebuie să fie majorată cu 30% din suma echivalentă a împrumutului recreditat, procesul de recreditare fiind asigurat de către MF, în calitatea sa de instituţie financiară de stat23.

Verificările auditului denotă că evaluarea şi aprobarea de către MF a bunurilor gajate de agenţii economici pentru obţinerea creditului s-au efectuat în lipsa unor reglementări exhaustive privind componenţa şi starea gajului, care ar satisface obligaţia garantată prin gaj. Lipsa acestor prevederi poate genera riscuri privind garanţia de rambursare a împrumutului, urmând să crească datoriile beneficiarilor recreditaţi faţă de bugetul de stat. În acest sens, exemplificăm următoarele situaţii constatate în cadrul auditului:

➢ Nu toate bunurile gajate au fost examinate şi apreciate conform.

Pentru asigurarea executării Contractului de finanţare, pe subiectul finanţării capitalului circulant în cadrul Programului, prin Ordinul24 comun al MF şi MAIA, a fost creat un grup de lucru, de competenţa căruia ţine examinarea şi evaluarea gajului prezentat de către întreprinderile vitivinicole în scopul contractării împrumutului la Componenta II “Linia de credit – achiziţia strugurilor”.

Verificările auditului au relevat că MF a încheiat contracte de gaj cu 4 agenţi economici fără examinarea şi aprobarea de către grupul de lucru comun a bunurilor propuse în gaj. Valoarea gajului neaprobat de către grupul de lucru comun a constituit 30,0 mil.lei.

De asemenea, urmare analizei a 14 din 19 dosare (73,7%) ale beneficiarilor recreditaţi pentru achiziţia strugurilor, auditul a constatat că MF a acceptat bunuri în gaj în baza rapoartelor de evaluare, fără ca acestea să fie verificate la faţa locului.

Conform practicilor de evaluare a gajului, acesta poate fi evaluat la valoarea de piaţă, valoarea de lichidare sau valoarea de înlocuire. Verificările auditului asupra acestui aspect atestă că la evaluarea gajului MF aplică o abordare neuniformă. Astfel, în 13 cazuri din 14, în contractele de gaj pentru obiectul gajat a fost aplicată valoarea de piaţă, iar într-un caz a fost aplicat alt tip de evaluare (vezi Anexa nr.11). De asemenea, au fost constatate situaţii când valoarea bunurilor gajate nu corespunde cu valoarea indicată în raportul de evaluare (vezi Anexele nr.12 şi nr.14 la prezentul Raport de audit).

➢ Au fost acceptate în gaj utilaje şi bunuri vechi şi uzate moral.

Pentru verificarea în teritoriu a bunurilor propuse în gaj şi asigurarea rambursării de către întreprinderile vitivinicole a împrumutului destinat finanţării capitalului circulant în cadrul Programului, MF a creat un grup de lucru25 şi a aprobat programul deplasărilor acestuia în teritoriu.

Verificările efectuate denotă că la 16 din 19 beneficiari (84%) care au obţinut împrumut în cadrul Componentei II “Linia de credit – achiziţia strugurilor” MF nu a efectuat vizite în teritoriu pentru inspectarea bunurilor gajate.

În urma vizitelor la faţa locului ale echipei de audit pentru inspectarea bunurilor gajate, s-a constatat că 5 din 14 beneficiari verificaţi (35%) au gajat utilaje şi bunuri vechi şi uzate moral, nefuncţionale, care se păstrează în condiţii nefavorabile, obţinând finanţare în sumă totală de 1,5 mil.euro. În acest context, exemplificăm următoarele situaţii:

♦ S.R.L. “Naturvins”, pentru obţinerea împrumutului în valoare de 0,25 mil. euro, a gajat bunuri în valoare de 7,6 mil.lei., din care bunuri neutilizabile în procesul de producere în valoare de 5,5 mil.lei (72%).

♦ S.R.L. “Vintage Avenue”, pentru obţinerea împrumutului în valoare de 0,05 mil.euro, a gajat bunuri în valoare de 1,7 mil.lei, din care bunuri vechi şi uzate moral în valoare de 0,049 mil.lei (2%). Mai mult decât atât, auditul nu a putut identifica un bun în valoare de 0,02 mil.lei, care, potrivit explicaţiilor beneficiarului, se păstrează în cazangerie, unde nu este acces.

♦ S.R.L. “Magnolia -94”, pentru obţinerea împrumutului în valoare de 0,2 mil.euro, a gajat vinuri - materie primă în sumă totală de 2,5 mil.lei, precum şi bunuri în valoare de 5,9 mil.lei, în lipsa unor documente justificative privind tipul, cantitatea materialului vinicol, precum şi data/anul stocării acestuia. Unele bunuri gajate în valoare de 0,9 mil.lei nu sunt utilizate de o perioadă lungă de timp (vezi Imaginea nr.6).

Imaginea nr.6

Cisterne

Sursă: Imagine efectuată de către echipa de audit pe teritoriul S.R.L. “Magnolia-94”.

♦ Î.M. “Kazayak-Vin” S.A., în calitate de beneficiar al Programului, a fost finanţată cu suma totală de 0,6 mil.euro, pentru care a gajat bunuri în valoare de 39,7 mil.lei, inclusiv linia de turnare a vinului în valoare de 1,0 mil.lei. Această linie este dotată cu utilaje învechite, fabricate în anii 1996-1998, şi nu se utilizează de către întreprindere, fiind stocată într-un depozit de pe teritoriul acestuia.

♦ S.R.L. “Vindicum” a fost finanţată cu suma totală de 0,35 mil.euro, gajând material vinicol în valoare de 11,1 mil.lei, din care materia primă (material vinicol) în valoare de 2,9 mil.lei se păstrează în cisterne ruginite în aer liber (vezi Imaginea nr.7).

Imaginea nr.7

Vinuri în vrac

Sursă: Imagine efectuată de către echipa de audit pe teritoriul S.R.L. “Vindicum”.

Generalizând cele constatate, se concluzionează că procesul de verificare a eligibilităţii beneficiarilor necesită revizuire şi îmbunătăţire, pentru asigurarea faptului că sursele creditului BEI sunt alocate şi utilizate eficient, econom şi efectiv, deoarece mecanismele, procedurile şi instrumentele aplicate sunt insuficiente pentru buna realizare a Programului. De asemenea, lipsa unor proceduri scrise în cadrul MF privind aprobarea şi evaluarea gajului, precum şi activităţile de control insuficiente expun procesul de acordare a împrumutului din sursele BEI riscului de majorare a datoriei beneficiarilor recreditaţi faţă de bugetul de stat.

______________________

22 Ghidul beneficiarului pentru Componenta II “Linia de credit – achiziţia strugurilor”.

23 Hotărârea Guvernului nr.1136 din 18.10.2007 “Cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.419-XVI din 22.12.2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat”.

24 Ordinul ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi ministrului Finanţelor nr.133/171 din 14.09.2015.

25 Ordinul ministrului Finanţelor nr.128 din 03.10.2016 .

3.3. Obiectivul III: “Au fost măsurate şi raportate corect progresele Programului, prin mecanisme de monitorizare şi evaluare eficiente?”

Monitorizarea insuficientă în cadrul Programului a utilizării conforme a mijloacelor financiare alocate, precum şi a utilizării în procesul de producere a bunurilor procurate, compromite realizarea cu succes a rezultatelor Programului. În acest sens, exemplificăm unele disfuncţionalităţi constatate în cadrul auditului.

3.3.1. Lipsa unei monitorizări adecvate din partea responsabililor a determinat utilizarea ineficientă şi neeconomă a mijloacelor financiare destinate implementării Programului

În scopul asigurării economicităţii şi eficienţei utilizării surselor Programului, Unităţii i s-au atribuit responsabilităţi privind evaluarea şi monitorizarea performanţelor PI şi realizarea vizitelor în teritoriu şi a inspecţiilor periodice.

Monitorizarea constituie un mecanism de analiză sistematică a implementării Programului şi constă în colectarea şi analiza datelor, comunicarea şi utilizarea informaţiilor obţinute.

În vederea supravegherii Programului, Unitatea efectuează vizite la faţa locului la diferite etape de implementare a PI. Astfel, în anii 2012 – 2016, Unitatea a efectuat 23 de vizite de monitorizare la etapa de prefinanţare şi 50 de vizite - la etapa de implementare a PI.

În scopul determinării eficienţei monitorizării Programului, auditul a evaluat sistemul de monitorizare a PI şi a constatat că Unitatea nu şi-a descris procesul de monitorizare, lipsind procedurile bine formalizate, care ar stabili:

▪ criterii clare de selecţie a beneficiarilor la care urmează a fi efectuate vizite de monitorizare în teritoriu;

▪ periodicitatea vizitelor de monitorizare;

▪ conţinutul Raportului de monitorizare şi documentele care urmează a fi solicitate de la beneficiari;

▪ indicatori care urmează a fi colectaţi pentru raportarea eficienţei Programului.

În urma vizitelor, Unitatea elaborează Rapoarte de monitorizare a PI, unele din ele conţinând informaţii neconforme şi neveridice.

Cele mai semnificative neregularităţi atestate de audit privind monitorizarea procesului de implementare a PI, nespecificate în Rapoartele de monitorizare întocmite de Unitate, sunt prezentate în continuare.

3.3.2. Unitatea, deşi la eliberarea Avizelor de eligibilitate s-a asigurat de faptul că beneficiarii au încheiate contracte de achiziţii cu furnizorii de struguri, nu a monitorizat pe deplin respectarea de către beneficiari a acestei condiţii şi după primirea finanţării

În conformitate cu Ghidul beneficiarului pentru Componenta II “Linia de credit- achiziţia strugurilor”, Unitatea este responsabilă de monitorizarea implementării PI privind utilizarea după destinaţie a creditului, corectitudinea alocării mijloacelor financiare, respectarea cerinţelor privind contribuţia proprie, precum şi a termenului de implementare.

Totodată, pentru a fi consideraţi eligibili, vinificatorii prezintă Unităţii contractele de achiziţii încheiate între beneficiari şi crescătorii de struguri, în care se stipulează termenul de implementare şi suma totală a PI, inclusiv valoarea creditului primit de la BEI şi valoarea contribuţiei proprii.

Deşi în procesul de evaluare a eligibilităţii vinificatorilor Unitatea a solicitat prezentarea contractelor de achiziţii şi a eliberat Avizele de eligibilitate, beneficiarii, după obţinerea mijloacelor financiare, nu s-au conformat condiţiilor expres privind încheierea doar a contractelor de achiziţii cu furnizorii de struguri.

Astfel, în urma analizei a 14 din 19 dosare ale beneficiarilor finali, auditul a constatat că 2 beneficiari nu au contracte de achiziţii încheiate cu furnizorii de struguri, iar 10 beneficiari dispun atât de contracte de achiziţionare a strugurilor încheiate cu furnizorii, cât şi de acte de achiziţionare a mărfurilor de la persoanele fizice care au furnizat strugurii.

De asemenea, au fost constatate şi alte neconformităţi şi disfuncţionalităţi, pe care le expunem în continuare.

√ Unele bunuri procurate din sursele Programului nu au fost livrate.

F.C.P. “Asconi” S.R.L., în calitate de beneficiar al Programului, a primit în anul 2012 finanţare în valoare totală de 3,7 mil.euro, destinată pentru procurarea echipamentului vitivinicol, plantarea viţei de vie şi finanţarea capitalului circulant. Verificările auditului denotă că, în luna mai 2014, beneficiarul a transferat furnizorului mijloace financiare în sumă de 0,32 mil.euro26, pentru procurarea utilajului vinicol, care până în prezent nu a fost livrat beneficiarului. Conform explicaţiilor beneficiarului, furnizorul se află în proces de reorganizare. În aceste condiţii, F.C.P. “Asconi” S.R.L. a încheiat cu furnizorul un acord adiţional privind prelungirea termenului de livrare a echipamentului. Auditul menţionează că la momentul actual termenul de realizare a acordului este depăşit cu 8 luni.

√ Unele bunuri procurare din sursele creditului BEI nu se utilizează în procesul de producere.

S.A. “Mold-Nord” a primit în anul 2013 un împrumut în sumă de 1,1 mil.euro pentru procurarea unor bunuri (valoarea totală a PI - 6,8 mil.euro).

În urma vizitei la faţa locului a echipei de audit, s-a constatat că 8 cisterne din inox, achiziţionate în anul 2014, în valoare totală de 0,03 mil.euro, nu sunt instalate şi nu se utilizează în procesul de producere, din cauză că spaţiul unde urmau a fi amplasate nu este pregătit şi reparat. Astfel, banii cheltuiţi în acest sens nu au contribuit la atingerea rezultatelor dorite (vezi Imaginea nr.8).

Imaginea nr.8

Cisterne din inox

Sursă: Imagine efectuată de către echipa de audit în cadrul

vizitei efectuate la S.A. “Mold-Nord” din or. Floreşti.

√ Unele echipamente procurate în cadrul Programului s-au utilizat contrar destinaţiei.

S.A. “Vinăria din Vale” a fost finanţată de către BEI în anii 2014 -2015, cu suma totală de 1,5 mil.euro. Costul total al PI a constituit 3,0 mil.euro, inclusiv din contul împrumutului BEI - 1,5 mil.euro, şi din contul contribuţiei proprii -1,5 mil.euro.

Verificările auditului la faţa locului au relevat că bunurile amplasate în mun. Bălţi, în valoare totală de 0,2 mil.euro, timp de circa 1 an nu se utilizează în procesul de producere şi sunt conservate. Conform explicaţiilor reprezentanţilor beneficiarului, în perioada funcţionării echipamentului respectiv, acesta a fost utilizat pentru producerea alcoolului etilic.

√ Echipamentele procurate nu sunt utilizate din cauza intentării de către beneficiar a procedurii de insolvabilitate.

S.R.L. “Vinăria Zâmbreni” a fost finanţată în anul 2013 cu suma de 1,1 mil.euro.

În urma vizitei la faţa locului, s-a constatat că bunurile procurate din sursele creditului BEI, în valoare totală de 1,1 mil. euro, sunt instalate, dar nu se utilizează de către vinărie, aceasta aflându-se în proces de insolvabilitate (vezi Imaginea nr.9).

Imaginea nr.9

Sursă: Imagine efectuată de către echipa de audit în cadrul vizitei

efectuate la S.R.L. “Vinăria Zâmbreni” din s.Zâmbreni.

În consecinţă, lipsa în cadrul Unităţii a unor sisteme de monitorizare şi evaluare eficiente pentru măsurarea şi raportarea progreselor privind realizarea scopurilor şi obiectivelor Programului a condiţionat evaluarea şi raportarea incorectă a rezultatelor implementării Programului. Mai mult decât atât, auditul atestă necesitatea unei mai mari responsabilităţi şi susţineri din partea MAIA, în calitate de Promotor, în vederea supravegherii implementării Programului.

_________________________

26 50 de vase din inox, o remorcă cu capacitatea de 8 tone, 4 acrofatoare, 2 cuve 300Hi.

IV. RECOMANDĂRI

Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului:

1. Să elaboreze un plan de măsuri privind promovarea şi dezvoltarea bunelor practici ce ţin de producerea vinurilor de calitate cu D.O.P. şi I.G.P.

2. Să asigure supravegherea eficientă a procesului de implementare a PI, cu documentarea activităţilor respective.

Ministerului Finanţelor:

1. Să elaboreze norme privind procedurile de constituire/aprobare şi evaluare a gajului, pentru eliminarea riscurilor aferente nerambursării împrumuturilor recreditate acordate.

Instituţiei Publice “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol”:

1. Să intensifice controlul intern aferent procesului de planificare şi efectuare a achiziţiilor, în vederea asigurării conformităţii acestuia.

2. Să elaboreze şi să aprobe o metodologie privind modul de monitorizare a rezultatelor implementării Programului.

V. CONCLUZIE GENERALĂ

Generalizând cele constatate, se concluzionează că, deşi la implementarea Programului de restructurare a sectorului vitivinicol “Filiera Vinului” au fost raportate unele progrese, sectorul vitivinicol se confruntă cu o serie de dificultăţi, care afectează fiabilitatea rezultatelor Programului şi pot compromite impactul implementării acestuia. Sunt necesare măsuri imperioase de revigorare şi îmbunătăţire a situaţiei în domeniu, cu asigurarea respectării principiului - beneficii scontate substanţiale în raport cu costurile.

În contextul celor relatate, auditul conchide că MAIA, în calitate de Promotor, nu a întreprins măsuri suficiente pentru a impulsiona Programul prin prisma beneficiilor care pot fi obţinute în urma implementării acestuia. În acelaşi timp, responsabilii de implementarea Programului nu au monitorizat integral rezultatele reale, ceea ce a determinat utilizarea ineficace şi neeconomă a mijloacelor financiare împrumutate.

Anexa nr.1

Domeniul de aplicare şi metodologia de audit

Domeniul de aplicare

Curtea de Conturi, în conformitate cu Programul activităţii de audit pe anul 201727, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.47 din 05.12.2016 (cu modificările şi completările ulterioare), a iniţiat efectuarea auditului performanţei Programului de restructurare a sectorului vitivinicol. Auditul a avut drept scop evaluarea eficienţei activităţilor şi măsurilor întreprinse de către instituţiile responsabile şi beneficiarii surselor creditare la implementarea Programului, precum şi determinarea acţiunilor care urmau a fi realizate în vederea eficientizării utilizării mijloacelor financiare şi a bunurilor achiziţionate în cadrul Programului.

Pe parcursul misiunii de audit, echipa de audit s-a ghidat de:

1. ISSAI 300 “Principii fundamentale ale auditului performanţei”;

2. ISSAI 3100 “Ghidul auditului performanţei – principii de bază”;

3. ISSAI 3000 “Standarde şi linii directoare pentru auditul performanţei în baza standardelor de audit ale INTOSAI şi a experienţei practice”;

4. Manualul de audit al performanţei28.

Misiunea de audit s-a desfăşurat la: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Finanţelor, Instituţia Publică “Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol” şi Directoratul Liniei de Credit.

____________________________

27 Hotărârea Curţii de Conturi nr.47 din 05.12.2016 privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2017.

28 Hotărârea Curţii de Conturi nr.54 din 05.12.2016 cu privire la aprobarea Manualului de audit al performanţei.

Metodologia

Pentru obţinerea unor probe relevante şi rezonabile, care să susţină concluziile şi credibilitatea constatărilor expuse în Raportul de audit, echipa de audit a utilizat mai multe proceduri de audit, cum ar fi: examinarea documentelor şi a rapoartelor, analiza nivelului de îndeplinire a obiectivelor Programului, observaţii. În cadrul acţiunii de audit au fost colectate, sintetizate, analizate şi interpretate toate tipurile de probe de audit: fizice, verbale, documentare şi analitice.

Metodologia, tehnicile şi procedurile de audit utilizate pentru realizarea acţiunii de audit al performanţei au fost următoarele:

• a fost examinat Contractul de finanţare şi MO pentru implementarea acestuia, pentru a identifica obiectivele şi rezultatele care urmează a fi atinse;

• au fost examinate 17 procese-verbale ale Consiliului de supraveghere;

• au fost examinate 4 procese-verbale ale Comisiei de evaluare a ofertelor, pentru a-i analiza activitatea;

• au fost examinate şi analizate 128 de facturi, 128 de acte de primire-predare a bunurilor şi de recepţie a lucrărilor cu privire la bunurile procurate şi serviciile efectuate, pentru a determina modul în care acestea au fost transmise şi puse în funcţiune;

• au fost examinate 36 de contracte de achiziţii, pentru a analiza conformitatea achiziţiilor efectuate de către Unitate;

• au fost examinate 68 de Rapoarte de monitorizare ale Unităţii;

• au fost examinate 7 Rapoarte de monitorizare ale MF, pentru a analiza rezultatele Grupului de lucru privind deplasarea la faţa locului în scopul de a vizualiza bunurile propuse în gaj;

• au fost examinate 5 dosare de licitaţii, pentru a analiza procedura de achiziţii aplicată de Unitate;

• au fost analizate mijloacele financiare debursate pentru implementarea Programului, precum şi mijloacele utilizate în acest scop;

• au fost examinate şi analizate extrasele din registrele contabile, precum şi alte documente de evidenţă contabilă la 36 de beneficiari ai Programului;

• au fost efectuate vizite la 36 de beneficiari de Proiecte investiţionale, pentru verificarea la faţa locului şi determinarea modului în care aceştia implementează cerinţele cadrului legal şi normativ, activitate care a inclus:

- chestionarea beneficiarilor, pentru a determina eficienţa Programului;

- analiza unui eşantion de bunuri procurate din resursele Programului, pentru a stabili existenţa de facto şi utilizarea conform destinaţiei a utilajelor;

- evaluarea respectării criteriilor de eligibilitate la acordarea creditului din sursele Programului;

• au fost purtate discuţii cu factorii de decizie din cadrul instituţiilor auditate, pentru a identifica problemele persistente în procesul de implementare a Programului.

Anexa nr.2

Procesul de acordare/rambursare a mijloacelor împrumutate

pe Componente Componenta I “Linia de credit”

Componenta II “Linia de credit – achiziţia strugurilor”

Componenta III “Operaţiuni de leasing financiar”

Componenta IV “Laboratoare, instruire şi dezvoltarea securităţii alimentelor”

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza

prevederilor Manualului Operaţional al Programului.

Anexa nr.3

Informaţii generale cu privire la Programul de

restructurare a sectorului vitivinicol “Filiera Vinului”

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza prevederilor Manualului Operaţional al Programului.

Anexa nr.4

Agenţii economici care au beneficiat de împrumut în cadrul

Programului de restructurare a sectorului vitivinicol “Filiera vinului”

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiilor prezentate de către Unitate.

Anexa nr.5

Valoarea mijloacelor financiare şi numărul proiectelor investiţionale aprobate

de BEI pe Componentele Programului separat în perioada 2012-2017 (6 luni)

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiei prezentate de către Unitate.

Anexa nr.6

Informaţie cu privire la evoluţia debursării mijloacelor

împrumutate de către BEI în anii 2012-2016 (6 luni)

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza datelor prezentate de către MF şi Unitate.

Anexa nr.7

Instituţiile partenere în implementarea Programului în anii 2012-2017 (6 luni)

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza datelor prezentate de Unitate.

Anexa nr.8

Beneficiarii de PI în cadrul Programului de restructurare a sectorului

vitivinicol “Filiera vinului”, inclusiv care produc vinuri cu I.G.P.

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiei prezentate de către MAIA.

Anexa nr.9

Dinamica comparativă a dezvoltării pepinieritului

viticol şi viticulturii în anii 2010-2016

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiilor prezentate de MAIA.

Anexa nr.10

Lista beneficiarilor în cadrul Componentei IV “Laboratoare,

educaţie, formare şi dezvoltarea securităţii alimentelor”

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiei prezentate de către Unitate.

Anexa nr.11

Informaţii privind valoarea aplicata de către MF pentru bunurile gajate

Sursă: Sinteza elaborată de către echipa de audit în baza informaţiilor prezentate de către Unitate.

Anexa nr.12

Analiza abaterilor şi neregulilor constatate în rezultatul verificărilor

la beneficiari în cadrul Componentei I “Linia de credit”

Anexa nr.13

Analiza abaterilor şi neregulilor constatate în rezultatul verificărilor la beneficiari

în cadrul Componentei II “Linia de credit - achiziţia strugurilor”

Anexa nr.14

Analiza abaterilor constatate în rezultatul verificărilor la beneficiari în cadrul

Componentei IV “Laboratoare, instruire şi dezvoltarea siguranţei alimentelor”