BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr.4730 din 15.09.2026 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la desemnarea şi înregistrarea candidaţilor la alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.09.2026

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului cu privire la desemnarea şi înregistrarea

candidaţilor la alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei

nr. 4730  din  15.09.2026

 (în vigoare 17.09.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 460-461 art. 792 din 17.09.2026

* * *

În vederea stabilirii cadrului normativ aferent desemnării şi înregistrării candidaţilor la alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei din 15 noiembrie 2026, în temeiul art.25 lit.c), 32 şi 155 alin.(1) din Codul electoral nr.325/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.426-427, art.770), precum şi al art.14 alin.(1) din Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr, 215-217, art.798), Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul cu privire la desemnarea şi înregistrarea candidaţilor la alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei.

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale

nr.4730 din 15 septembrie 2026

REGULAMENT

cu privire la desemnarea şi înregistrarea candidaţilor la alegerile pentru

funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei din 15 noiembrie 2026

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul regulament stabileşte condiţiile de desemnare a candidaţilor pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, procedura de întocmire, prezentare şi verificare a documentelor în vederea înregistrării candidaţilor desemnaţi de către partidele politice şi blocurile electorale, precum şi a candidaţilor independenţi şi a grupurilor de iniţiativă.

2. Din motive de claritate şi fluiditate a textului, precum şi pentru a nu încărca textul cu dublete masculin/feminin, termenii folosiţi în prezentul regulament care denumesc funcţii au forma de masculin generic şi poartă un caracter incluziv/nonsexist.

3. Procedura şi criteriile legale privind condiţiile speciale pentru desemnarea candidaţilor, colectarea semnăturilor pentru susţinerea candidaţilor independenţi, inclusiv înregistrarea grupurilor de iniţiativă, prezentarea şi verificarea listelor de subscripţie, depunerea şi verificarea documentelor pentru înregistrarea concurenţilor electorali în cadrul alegerilor pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei sunt prevăzute în capitolul VII şi titlul V din Codul electoral nr.325/2022, precum şi în actele administrative adoptate de Comisia Electorală Centrală, care se aplică în modul corespunzător.

4. Activitatea de desemnare a candidaţilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, transparenţei, echităţii, precum şi al egalităţii de şanse şi tratament, subiecţii implicaţi în acest proces fiind obligaţi să adopte o conduită etică corespunzătoare.

5. În procesul de examinare şi verificare a conformităţii actelor prezentate pentru înregistrare, funcţionarii electorali din cadrul Consiliului Electoral Central al Găgăuziei se ghidează de principiile legalităţii şi celerităţii, dau dovadă de competenţă profesională şi tratează în mod deschis, imparţial şi echitabil, fără privilegii şi discriminări, toţi subiecţii implicaţi în acest proces.

PARTICULARITĂŢILE PROCEDURII DE DESEMNARE A CANDIDAŢILOR ÎN CADRUL

ALEGERILOR PENTRU FUNCŢIA DE GUVERNATOR (BAŞCAN) AL GĂGĂUZIEI

6. Dreptul de a desemna candidaţi pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, în condiţiile întrunirii cerinţelor stabilite de Codul electoral nr.325/2022, de prezentul regulament şi de alte acte administrative, adoptate de Comisia Electorală Centrală, aparţine:

6.1. partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri în baza datelor furnizate de Agenţia Servicii Publice, înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii Comisiei Electorale Centrale cu privire la stabilirea datei alegerilor pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, în conformitate cu statutele (regulamentele) acestora şi cu legislaţia în vigoare.

6.2. blocurilor electorale constituite şi înregistrate în condiţiile art.64 din Codul electoral nr.325/2022 şi ale Regulamentului privind particularităţile constituirii şi înregistrării blocurilor electorale, aprobat prin hotărâre a Comisiei Electorale Centrale;

6.3. cetăţenilor Republicii Moldova care îşi înaintează propria candidatură independent de partidele politice şi de blocurile electorale şi care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, nu au deţinut calitatea de membru al unui partid politic şi nu şi-au afirmat public susţinerea faţă de un partid politic.

7. Partidele politice şi blocurile electorale pot desemna în calitate de candidaţi persoanele care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, întrunesc condiţiile pentru candidatul independent şi nu au deţinut calitatea de membru al unui alt partid politic decât cel care le desemnează sau, în cazul blocului electoral, decât partidele politice constituente ale acestuia.

8. Procedura de desemnare a candidaţilor la funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei cuprinde:

8.1. în cazul partidelor politice şi al blocurilor electorale - aprobarea hotărârilor/deciziilor privind desemnarea candidaţilor în cadrul şedinţelor organelor abilitate potrivit prevederilor statutare sau, după caz, acordurilor de constituire, confirmată prin procesele-verbale ori extrase din acestea, însoţite de lista nominală a participanţilor şi de actele care atestă componenţa numerică şi nominală a organului responsabil, precum şi întocmirea şi prezentarea documentelor prevăzute la art.68 alin.(1) lit.a), c)-f), i) şi l) din Codul electoral nr.325/2022 în vederea înregistrării în calitate de concurent electoral;

8.2. în cazul candidaţilor independenţi - înaintarea propriei candidaturi, constituirea, după caz, a grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor de susţinere, precum şi întocmirea şi prezentarea spre înregistrare a documentelor prevăzute la art.68 alin.(1) lit.b)-f), i), k) şi l) şi a listelor de subscripţie, în condiţiile art.65, 66 şi 164 din Codul electoral nr.325/2022.

9. În cazul alegerilor pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei din 15 noiembrie 2026, desemnarea candidaţilor se efectuează după constituirea Consiliului Electoral Central al Găgăuziei conform art.35 şi 36 din Codul electoral, dar nu mai devreme de 70 de zile înainte de ziua alegerilor.

10. Partidele politice, blocurile electorale şi candidaţii independenţi demarează procedura de desemnare a candidaţilor ori a propriei candidaturi exclusiv după începerea perioadei prevăzute la pct.9, documentele aferente fiind întocmite nu mai devreme de începerea acestei perioade.

11. Procedura de desemnare a candidaţilor include şi etapa de colectare a semnăturilor de către persoanele care îşi înaintează propria candidatură sau de către grupurile de iniţiativă constituite în vederea susţinerii candidaţilor independenţi.

CONDIŢII SPECIALE PENTRU CANDIDAŢI LA ALEGERILE

PENTRU FUNCŢIA DE GUVERNATOR (BAŞCAN) AL GĂGĂUZIEI

12. Au dreptul de a fi aleşi în funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

12.1. au împlinit vârsta de 35 ani inclusiv în ziua alegerilor;

12.2. au domiciliat sau domiciliază pe teritoriul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (în continuare - UTA Găgăuzia) o perioadă nu mai mică de 10 ani;

12.3. cunosc limbile găgăuză şi română;

12.4. nu cad sub incidenţa restricţiilor privind exercitarea drepturilor electorale prevăzute la art.16 alin.(2) din Codul electoral nr.325/2022.

13. Potrivit art.164 alin.(12) din Codul electoral nr.325/2022, cetăţeanul Republicii Moldova îşi poate depune candidatura în calitate de candidat independent pentru a fi ales în funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei dacă este susţinut de cel puţin 1% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale din UTA Găgăuzia, dar nu mai puţin de 1500 de persoane din cel puţin jumătate din numărul localităţilor acesteia. Prin derogare de la această regulă, candidatele femei prezintă semnăturile a cel puţin 0,5% din numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia, dar nu mai puţin de 750 de persoane din cel puţin jumătate din numărul localităţilor regiunii. În sensul prezentului punct, se iau în considerare unităţile administrativ-teritoriale de nivelul întâi din UTA Găgăuzia în care au fost colectate cel puţin 40 de semnături. Numărul maxim de semnături ale susţinătorilor prezentate pentru verificare nu poate depăşi cu 50% numărul minim necesar.

CONSTITUIREA ŞI ÎNREGISTRAREA GRUPULUI DE INIŢIATIVĂ, ELIBERAREA, ÎNTOCMIREA,

SISTEMATIZAREA ŞI PREZENTAREA LISTELOR DE SUBSCRIPŢIE PENTRU SUSŢINEREA

CANDIDATULUI INDEPENDENT LA FUNCŢIA DE GUVERNATOR (BAŞCAN) AL GĂGĂUZIEI

14. În condiţiile pct.13, dreptul de a colecta semnături aparţine candidaţilor independenţi, precum şi membrilor grupurilor de iniţiativă (colectorilor) constituite în vederea susţinerii acestora. La alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, candidatul independent poate decide să colecteze singur semnăturile, fără constituirea unui grup de iniţiativă.

15. Un grup de iniţiativă poate susţine un singur candidat independent. Membrii unui grup de iniţiativă nu pot face parte concomitent din cadrul unui alt grup de iniţiativă. Partidele politice şi blocurile electorale nu constituie grupuri de iniţiativă la alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei.

16. Grupul de iniţiativă se constituie la adunarea cetăţenilor cu drept de vot, în cadrul căreia se decide susţinerea candidatului independent, se alege conducătorul grupului şi se aprobă lista membrilor acestuia.

17. Candidatul independent participă în mod obligatoriu la adunarea de constituire a grupului de iniţiativă şi poate fi ales în calitate de conducător al acestuia.

18. Înainte de deschiderea adunării, participanţii se înscriu în lista în care se menţionează numele, prenumele, anul naşterii, domiciliul sau reşedinţa temporară, fiecare participant aplicând semnătura proprie.

19. Lucrările adunării cetăţenilor şi rezultatele alegerii conducătorului grupului de iniţiativă se consemnează într-un proces-verbal semnat de candidatul desemnat, întocmit conform modelului prezentat în anexa nr.1. La procesul-verbal se anexează lista membrilor grupului de iniţiativă, care cuprinde: numele şi prenumele, ziua, luna şi anul naşterii, numărul de identificare de stat (IDNP), domiciliul sau reşedinţa temporară, calitatea deţinută în cadrul grupului de iniţiativă (conducător sau membru), datele de contact (numărul de telefon şi adresa de e-mail), data completării şi semnătura fiecărui membru.

20. Pentru înregistrarea grupului de iniţiativă, candidatul desemnat depune personal la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei următoarele documente:

20.1. cererea scrisă privind înregistrarea grupului de iniţiativă, conform modelului prezentat în anexa nr.2;

20.2. procesul-verbal al adunării cetăţenilor şi lista participanţilor prevăzută la pct.18, întocmite conform modelului prezentat în anexa nr.1;

20.3. lista membrilor grupului de iniţiativă, inclusiv versiunea electronică a acesteia, din care se exclude rubrica dedicată semnăturii;

20.4. declaraţia candidatului desemnat privind consimţământul de a candida la funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, ce include declaraţia pe propria răspundere a întrunirii condiţiilor legale referitoare la domicilierea pe teritoriul Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia (în continuare - UTA Găgăuzia) şi cunoaşterea limbilor găgăuză şi română, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr.3;

20.5. declaraţia pe propria răspundere a candidatului, prevăzută la art.68 alin.(1) lit.f) din Codul electoral nr.325/2022, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr.4;

20.6. copia de pe actul de identitate al candidatului desemnat;

20.7. după caz, cererea scrisă a conducătorului grupului de iniţiativă privind confirmarea persoanei responsabile de finanţele grupului de iniţiativă (trezorierul), însoţită de documentele prevăzute de Regulamentul privind finanţarea grupurilor de iniţiativă şi a campaniilor electorale, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1185/2023.

21. Dacă documentele prezentate corespund cerinţelor prevăzute la pct.16-19, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei adoptă, în termen de 3 zile, o hotărâre privind înregistrarea grupului de iniţiativă (conform modelului prezentat în anexa nr.5). În baza actului de transmitere-recepţionare întocmit potrivit anexei nr.7, autoritatea eliberează legitimaţiile pentru membrii grupului de iniţiativă înregistrat (conform modelului din anexa nr.18), precum şi formularele listelor de subscripţie într-un număr suficient pentru colectarea semnăturilor susţinătorilor în limita plafonului maxim stabilit la pct.13.

22. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei respinge cererea de înregistrare a grupului de iniţiativă în cazul lipsei sau al neconformităţii documentelor prevăzute la pct.20. Hotărârea privind refuzul de a înregistra grupul de iniţiativă poate fi contestată în condiţiile capitolului XIII din Codul electoral nr.325/2022 şi ale Regulamentului privind procedura de examinare a contestaţiilor în perioada electorală, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1128/2023, care se aplică în modul corespunzător. La adoptarea unei astfel de decizii, solicitantului i se aduce la cunoştinţă procedura de eliberare a listelor de subscripţie prevăzută la pct.25.

23. Cererile de modificare sau de completare a componenţei grupului de iniţiativă pot fi depuse de către conducătorul grupului de iniţiativă până la prezentarea documentelor pentru înregistrarea candidatului în calitate de concurent electoral. Prerogativa conducătorului în acest sens se stabileşte odată cu alegerea sa şi se consemnează în procesul-verbal întocmit potrivit pct.19.

24. Conducătorul grupului de iniţiativă poate fi înlocuit prin alegerea unui alt membru în cadrul adunării acestora. Procesul-verbal privind înlocuirea se prezintă Consiliul Electoral Central al Găgăuziei de către noul conducător în termen de 3 zile de la data întocmirii, dar nu mai târziu de data depunerii documentelor pentru înregistrarea candidatului independent în calitate de concurent electoral.

25. În cazul în care candidatul independent decide să colecteze singur semnăturile, acesta depune la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei o cerere de eliberare a listelor de subscripţie, anexând următoarele documente:

25.1. cererea scrisă, conform modelului prezentat în anexa nr.6;

25.2. declaraţia privind consimţământul de a candida la funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, ce include declaraţia pe propria răspundere privind întrunirea condiţiilor legale referitoare la domicilierea pe teritoriul UTA Găgăuzia şi cunoaşterea limbilor găgăuză şi română, conform modelului prezentat în anexa nr.3;

25.3. declaraţia pe propria răspundere a candidatului, prevăzută la art.68 alin.(1) lit.f) din Codul electoral nr.325/2022, conform modelului din anexa nr.4;

25.4. copia de pe actul de identitate al candidatului desemnat.

26. În situaţia în care documentele prezentate întrunesc condiţiile prevăzute la pct.25, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei eliberează, în termen de cel mult 24 de ore de la depunerea cererii, legitimaţia candidatului (conform modelului din anexa nr.18) şi formularele listelor de subscripţie, operaţiunea fiind confirmată prin actul de transmitere-recepţionare întocmit potrivit anexei nr.7a.

27. Colectarea semnăturilor de susţinere a candidatului desemnat se efectuează pe liste de subscripţie tipărite conform modelului prezentat în anexa nr.8. O listă de subscripţie va conţine semnăturile susţinătorilor care sunt arondaţi în aceeaşi unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi.

28. Particularităţile privind colectarea semnăturilor, întocmirea, recepţionarea, sistematizarea şi verificarea listelor de subscripţie sunt guvernate de dispoziţiile art.65, 66, 67 şi 164 din Codul electoral nr.325/2022 şi pct.91 - 97, 161 - 187 din Regulamentul privind constituirea şi înregistrarea grupurilor de iniţiativă, întocmirea, prezentarea şi verificarea listelor de subscripţie, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.3641/2025, care se aplică în modul corespunzător.

STABILIREA CONDIŢIILOR PENTRU DEPUNEREA ŞI RECEPŢIONAREA DOCUMENTELOR

AFERENTE PROCEDURII DE ÎNREGISTRARE A CANDIDAŢILOR ÎN ALEGERILE

PENTRU FUNCŢIA DE GUVERNATOR (BAŞCAN) AL GĂGĂUZIEI

29. La prima şedinţă a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei se adoptă o hotărâre, conform modelului din anexa nr.9, prin care se stabilesc locul şi timpul recepţionării cererilor de eliberare a listelor de subscripţie solicitate de candidaţii independenţi, a cererilor şi documentelor pentru înregistrarea grupurilor de iniţiativă, precum şi a cererilor de înregistrare a concurenţilor electorali la alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei. Intervalul de timp dintre momentul adoptării hotărârii menţionate şi ora fixată pentru primirea documentelor trebuie să fie de cel puţin 24 de ore.

30. Prin hotărârea adoptată în condiţiile pct.29 sau printr-o altă hotărâre adoptată în cadrul aceleiaşi şedinţe se stabileşte componenţa comisiei de tragere la sorţi pentru determinarea ordinii de primire a documentelor. Procedura de tragere la sorţi în vederea stabilirii ordinii de primire a documentelor de la candidaţi, precum şi pentru determinarea ordinii de înscriere a concurenţilor electorali în buletinul de vot se efectuează în condiţiile Regulamentului cu privire la procedurile de tragere la sorţi, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1139/2023, care se aplică în modul corespunzător.

31. Prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, se pot constitui mai multe comisii pentru recepţionarea şi verificarea documentelor depuse în vederea înregistrării candidaţilor pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, în componenţa cărora se includ membrii consiliului electoral şi, după caz, personalul din aparatul de lucru al acestuia, conform modelului din anexa nr.10. Prin aceeaşi dispoziţie, membrii Consiliului Electoral Central al Găgăuziei sunt desemnaţi în calitate de coordonatori ai activităţii acestor comisii. Coordonatorii şi membrii comisiilor semnează declaraţii de confidenţialitate privind protecţia datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile cadrului normativ în materie, potrivit modelului prezentat în anexa nr.11.

PROCEDURA DE DEPUNERE A DOCUMENTELOR PENTRU

ÎNREGISTRARE ÎN CALITATE DE CONCURENT ELECTORAL

32. Pentru a fi înregistrat în calitate de candidat pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei din partea unui partid politic sau bloc electoral, candidatul desemnat prezintă personal Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, cel târziu cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor, documentele enumerate la pct.35.1 - 35.3, 35.5 - 35.9, 35.11, întocmite cu respectarea cerinţelor stabilite la pct.38 - 41, precum şi ale art.68 din Codul electoral nr.325/2022. Simbolul electoral prevăzut la pct.35.10, întocmit cu respectarea cerinţelor stabilite la pct.43, 44 şi 47 se prezintă Comisiei Electorale Centrale.

33. În cazul blocurilor electorale, documentele necesare pentru înregistrarea acestora se depun la Comisia Electorală Centrală cu cel mult 30 de zile înainte de începerea perioadei de desemnare a candidaţilor. Hotărârile Comisiei Electorale Centrale privind înregistrarea sau refuzul de a înregistra blocul electoral se aduc la cunoştinţa consiliului electoral de circumscripţie, prin metode de comunicare electronice, inclusiv prin intermediul paginii web oficiale a Comisiei. Particularităţile de constituire şi înregistrare a blocurilor electorale sunt stabilite la art.64 din Codul electoral nr.325/2022 şi în Regulamentul privind particularităţile constituirii şi înregistrării blocurilor electorale, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.3592/2025, care se aplică în modul corespunzător.

34. Pentru înregistrarea candidaţilor independenţi, cel târziu cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor, Consiliului Electoral Central al Găgăuziei i se prezintă, personal de către candidatul desemnat, documentele stabilite la pct.35.4 - 35.11, inclusiv listele de subscripţie, întocmite în conformitate cu cerinţele stabilite la pct.28, 39 - 43, 45 şi 47, precum şi la art.65, 66, 68 şi 164 din Codul electoral nr.325/2022.

35. Cererea, în formă scrisă, prin care se solicită înregistrarea în calitate de concurent electoral, întocmită conform modelelor din anexele nr.12 şi nr.12a, se depune la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, fiind însoţită de următoarele documente:

35.1. hotărârea ori decizia confirmată prin procesul-verbal sau, după caz, prin extrasul din procesul-verbal al şedinţelor organelor competente ale partidului politic sau ale blocului electoral, adoptată în condiţiile şi cu respectarea prevederilor statutare privind desemnarea candidatului, conform modelului din anexa nr.13 - în cazul partidelor politice şi al blocurilor electorale;

35.2. lista nominală a membrilor organului responsabil al partidului politic care au participat la şedinţa în cadrul căreia s-a luat decizia de desemnare a candidatului - în cazul partidelor politice şi al blocurilor electorale;

35.3. documentele care confirmă componenţa numerică şi nominală a organului responsabil al partidului politic - în cazul partidelor politice şi al blocurilor electorale;

35.4. listele de subscripţie cu numărul suficient de semnături ale susţinătorilor, numerotate şi sistematizate în condiţiile Regulamentului privind constituirea şi înregistrarea grupurilor de iniţiativă, întocmirea, prezentarea şi verificarea listelor de subscripţie, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.3641/2025, şi cu respectarea prevederilor art.66 şi 164 din Codul electoral nr.325/2022 - în cazul candidaţilor independenţi;

35.5. datele biografice ale candidatului, conform modelului prezentat în anexa nr.14;

35.6. declaraţia candidatului desemnat privind consimţământul de a candida la funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, ce include declaraţia pe propria răspundere privind întrunirea condiţiilor legale referitoare la domicilierea pe teritoriul UTA Găgăuzia şi cunoaşterea limbilor găgăuză şi română, conform modelului prezentat în anexa nr.3;

35.7. declaraţia de avere şi interese personale a candidatului pentru ultimul an înainte de alegeri, conform modelului prezentat în anexa nr.15;

35.8. declaraţia pe propria răspundere a candidatului, conform modelului prezentat în anexa nr.4, prin care se confirmă că:

35.8.1. nu cade sub incidenţa restricţiilor stabilite la art.16 alin.(2) lit.c) şi d) din Codul electoral nr.325/2022, respectiv: nu este condamnat la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă; nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie; nu este privat de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere prin hotărâre judecătorească definitivă;

35.8.2. în privinţa sa nu au fost emise acte de constatare rămase definitive referitoare la încălcarea regimului juridic al declarării averii şi al intereselor personale (diferenţă substanţială), regimului juridic al incompatibilităţilor, al conflictelor de interese, al restricţiilor şi al limitărilor, care nu sunt prescrise;

35.8.3. se abţine de la desfăşurarea activităţilor electorale comune, concertate sau coordonate în cadrul blocurilor electorale camuflate, iar în cazul candidatului independent, că întruneşte şi condiţiile specifice prevăzute pentru această calitate;

35.9. declaraţia privind suspendarea din funcţia deţinută din momentul începerii campaniei electorale - pentru persoanele care cad sub incidenţa prevederilor art.16 alin.(3) din Codul electoral nr.325/2022, conform modelului prezentat în anexa nr.16;

35.10. după caz, simbolul electoral în variantă electronică şi pe suport de hârtie, în condiţiile pct.43-47;

35.11. copia de pe actul de identitate al candidatului.

36. La depunerea setului de documente necesar pentru înregistrare, candidatul confirmă prezentarea personală a dosarului prin completarea şi semnarea unei liste de prezenţă puse la dispoziţie de către membrii comisiei de recepţionare şi verificare a documentelor. Lista de prezenţă cuprinde următoarele rubrici: numărul de ordine, numele şi prenumele candidatului, denumirea subiectului care l-a desemnat, funcţia pentru care candidează, data depunerii documentelor şi semnătura candidatului, care trebuie să corespundă specimenului din actul de identitate. Identitatea candidatului se confirmă prin prezentarea actului de identitate original.

37. Setul de documente depus cu nerespectarea obligaţiei privind prezentarea personală a candidatului, stabilită la pct.32 şi 34, se consideră incomplet şi nu poate fi examinat în vederea înregistrării candidaturii.

38. Cunoaşterea limbilor găgăuză şi română de către candidatul desemnat se verifică de către comisia de recepţionare. Candidatul desemnat completează personal declaraţia prevăzută la pct.35.6 şi răspunde la întrebările adresate de membrii comisiei de recepţionare.

39. Formularele documentelor stabilite la pct.35.5 - 35.9 pot fi descărcate de pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale (www.cec.md), rubrica “Alegeri şi referendumuri”, subrubricile “Alegerile regionale”, şi pot fi completate manual sau electronic, sub condiţia ca semnătura candidatului să fie olografă ori electronică, după caz.

40. Cererea întocmită în condiţiile pct.35 se depune la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei personal de către candidatul desemnat, fiind înregistrată într-un registru de evidenţă a corespondenţei de intrare, conform regulilor de ţinere a lucrărilor de secretariat.

41. La completarea datelor biografice prevăzute la pct.35.5, se ţine cont de următoarele particularităţi:

41.1. profesia - în cazul în care candidatul deţine două sau mai multe profesii, se include doar una dintre acestea;

41.2. funcţia - cea deţinută în prezent la unitatea unde activează (dacă acesta activează în mai multe unităţi, se indică funcţia deţinută la locul de muncă de bază);

41.3. locul de muncă - unitatea în care activează candidatul şi localitatea de reşedinţă a acestuia (dacă acesta activează în cadrul mai multor unităţi, se indică locul de muncă de bază);

41.4. alte date biografice - rubrică opţională, completată în formă liberă.

42. În cazul în care candidaţii desemnaţi sunt subiecţi ai declarării averii şi a intereselor personale în condiţiile Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, aceştia prezintă Consiliului Electoral Central al Găgăuziei fie declaraţia de avere şi interese conform modelului prezentat în anexa nr.15, fie copia declaraţiei anuale de avere şi interese personale depuse la Autoritatea Naţională de Integritate. În cazul celei de-a doua opţiuni, candidaţii desemnaţi prezintă declaraţia anuală depusă pentru anul precedent anului desfăşurării alegerilor pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, din care sunt excluse informaţiile cu acces limitat. Declaraţia de avere şi interese personale se descarcă de pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate şi se imprimă pe suport de hârtie de către candidaţii desemnaţi.

43. Prezentarea simbolului electoral este opţională. În cazul în care se solicită înregistrarea simbolului electoral, concurentul electoral prezintă spre înregistrare acelaşi simbol electoral, indiferent de nivelul funcţiilor elective pentru care candidează. Simbolul electoral se prezintă pe hârtie în non-culori (alb-negru) şi este însoţit de descrierea acestuia. După caz, împreună cu descrierea simbolului se prezintă actul ce confirmă dreptul de utilizare a obiectelor protejate de dreptul de autor, enumerate în descriere sau declaraţia pe propria răspundere privind utilizarea acestora cu titlu gratuit. Versiunea electronică trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

43.1. fişierul grafic cu simbolul electoral este prezentat în format TIFF, PNG sau JPG;

43.2. simbolul este prezentat în două fişiere, având dimensiunile 15×15 mm şi, respectiv, 50×50 mm;

43.3. versiunea electronică a simbolului se prezintă în două fişiere separate: primul în non-culori (alb-negru) şi al doilea în variantă color.

44. Partidul politic sau blocul electoral prezintă simbolul electoral în formatul solicitat la Comisia Electorală Centrală. În calitate de simbol electoral poate fi înregistrat şi simbolul permanent al partidului politic.

45. Candidaţii independenţi depun simbolul electoral în formatul solicitat la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei doar în cazul în care dispun de acesta.

46. Nu se admite identitatea de semne sau similitudinea elementelor de identificare ale simbolurilor electorale ale concurenţilor electorali. În cazul în care mai mulţi solicitanţi depun spre înregistrare simboluri identice, prioritate are solicitantul care a depus primul cererea, sub condiţia admiterii acesteia, celorlalţi solicitanţi fiindu-le restituite cererile pentru modificarea simbolului. Dacă cererile sunt depuse concomitent, primul solicitant se stabileşte prin tragere la sorţi, procedură care se desfăşoară prin analogie cu prevederile Regulamentului cu privire la procedurile de tragere la sorţi, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1139/2023, care se aplică în modul corespunzător.

47. În condiţiile pct.43-46 şi ale art.73 alin.(3) din Codul electoral nr.325/2022, până la începerea campaniei electorale, simbolul electoral poate fi modificat la solicitarea concurentului electoral.

48. Concomitent cu cererea de înregistrare, partidele politice, blocurile electorale şi candidaţii independenţi pot depune şi cererile de confirmare a reprezentanţilor acestora în consiliul electoral în condiţiile art.69 din Codul electoral nr.325/2022 şi ale Regulamentului cu privire la statutul şi activitatea reprezentanţilor concurenţilor electorali/participanţilor la referendum, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.3636/2025, care se aplică în modul corespunzător.

49. Potrivit art.55 din Codul electoral nr.325/2022, candidatul independent poate înainta Consiliului Electoral Central al Găgăuziei cererea privind confirmarea persoanei responsabile de finanţele sale (trezorierul) odată cu depunerea setului de documente aferent înregistrării în calitate de concurent electoral. Partidele politice şi blocurile electorale care desemnează candidaţi în alegerile regionale prezintă Comisiei Electorale Centrale cererile de confirmare a trezorierilor.

ÎNREGISTRAREA CONCURENŢILOR ELECTORALI

ŞI RETRAGEREA DIN CURSA ELECTORALĂ

Secţiunea 1

Înregistrarea sau refuzul înregistrării candidaţilor desemnaţi în alegeri

50. Documentele prezentate în condiţiile capitolului V, precum şi ale art.68 şi 164 din Codul electoral nr.325/2022, sunt examinate de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei în termen de cel mult 7 zile de la data primirii acestora.

51. Listele de subscripţie se verifică de către Consiliul Electoral Central al Găgăuziei în condiţiile art.67 şi 164 din Codul electoral nr.325/2022, precum şi ale Regulamentului privind constituirea şi înregistrarea grupurilor de iniţiativă, întocmirea, prezentarea şi verificarea listelor de subscripţie, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.3641/2025, care se aplică în modul corespunzător. Verificarea listelor de subscripţie se efectuează concomitent cu examinarea documentelor depuse pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral.

52. În procesul de examinare şi verificare a autenticităţii datelor înscrise în documentele prezentate, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei poate solicita informaţii de la alte entităţi, inclusiv prin intermediul Comisiei Electorale Centrale.

53. Dacă documentele prezentate corespund cerinţelor cadrului normativ, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei adoptă o hotărâre privind înregistrarea candidaţilor desemnaţi, potrivit modelelor din anexele nr.17 sau nr.17a, şi le eliberează legitimaţii conform modelului prezentat în anexa nr.18, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 3 zile de la data înregistrării.

54. În cazul în care documentele depuse nu corespund cerinţelor stabilite de prezentul regulament şi de alte acte normative în materie, precum şi nu întrunesc condiţiile de la art.68 alin.(11), 161 alin.(4), 164 alin.(12), (13) sau (15) din Codul electoral nr.325/2022 sau art.11 alin.(7) din Legea nr.294/2007 privind partidele politice, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei refuză înregistrarea în calitate de concurent electoral prin adoptarea unei hotărâri motivate. În acest caz, hotărârea motivată se comunică subiectului vizat în termen de 24 de ore de la adoptare.

55. Hotărârile adoptate conform pct.53 şi 54 pot fi contestate în condiţiile stabilite la capitolul XIII din Codul electoral nr.325/2022.

56. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei poate publica în mijloacele de informare în masă finanţate de la buget sau prin intermediul altor canale de comunicare hotărârile sale privind înregistrarea concurenţilor electorali.

57. După expirarea termenului prevăzut pentru înregistrare, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei publică integral lista candidaţilor înregistraţi pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuziei, indicând numele, prenumele, anul naşterii, profesia (ocupaţia) acestora, conform datelor biografice, precum şi denumirea partidului politic sau a blocului electoral care i-a desemnat ori menţiunea “candidat independent”.

58. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei asigură accesul publicului la declaraţiile de avere şi interese personale ale concurenţilor electorali înregistraţi, la sediul său ori prin utilizarea paginii web oficiale şi a altor mijloace de informare.

Secţiunea 2

Retragerea din cursa electorală

59. Concurentul electoral îşi poate retrage candidatura sau candidatul înaintat în baza unei cereri scrise, adresate Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, cel târziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor.

60. În cazul candidaţilor desemnaţi de partidele politice şi blocurile electorale, cererile de retragere se înaintează Consiliului Electoral Central al Găgăuziei în termenul stabilit la pct.59 de către partidele politice şi blocurile electorale respective.

61. Candidatul independent are dreptul să îşi retragă candidatura în termenul prevăzut la pct.59. În această situaţie, cererea se depune personal de către acesta la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei.

62. Hotărârea privind anularea înregistrării ca urmare a retragerii candidatului din cursa electorală se adoptă de către Consiliul Electoral Central al Găgăuziei în termen de cel mult 3 zile de la data depunerii cererii.

63. După expirarea termenului menţionat la pct.59, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată prin hotărâre a Consiliul Electoral Central al Găgăuziei doar în baza unei hotărâri definitive a instanţei de judecată, în caz de deces al candidatului, la survenirea restricţiilor prevăzute la art.16 alin.(2) sau în temeiul dispoziţiilor art.102 alin.(5) din Codul electoral nr.325/2022.

Anexele nr.1-18

la Regulamentul cu privire la desemnarea şi înregistrarea candidaţilor

la alegerile pentru funcţia de Guvernator (Başcan) al Găgăuzie,

aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale

nr.4730 din 15 septembrie 2026