BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.48 din 05.09.2024 cu privire la Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării încheiate la 31 decembrie 2023

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
05.09.2024

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul de audit asupra rapoartelor

financiare consolidate ale Ministerului Educaţiei

şi Cercetării încheiate la 31 decembrie 2023

nr. 48  din  05.09.2024

 (în vigoare 27.09.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 411-413 art. 37 din 27.09.2024

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa dnei Nadejda Velişco, Secretară Generală a Ministerului Educaţiei şi Cercetării; dnei Tatiana Fondos, Şefa Direcţiei monitorizare şi control a Cancelariei de Stat; dlui Ion Sobari, şef al Direcţiei financiar-administrativă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării; dnei Olga Soga, şefă adjunct a Direcţiei financiar-administrativă/ contabil şefă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării; dlui Marin Marcel, Şef al Direcţiei politici în domeniu tineret a Ministerului Educaţiei şi Cercetării; dlui Petru Mutruc, Şef al Direcţiei politici în domeniu sport Ministerului Educaţiei şi Cercetării; dnei Olga Rusnac, Şefă adjunctă a Direcţiei generale politici bugetare sectoriale, şefa Direcţiei finanţele în educaţie, cultură şi cercetare a Ministerului Finanţelor; dnei Ina Darii, şefa Direcţiei metodologie în cadrul Direcţiei generale Trezoreria de stat a Ministerului Finanţelor; dlui Viorel Pană, Şef al Direcţiei investiţii a Ministerului Finanţelor; dnei Elvira Pluta, Şefă adjunctă a Direcţiei administrarea bunurilor imobile şi relaţii funciare a Agenţiei Proprietăţii Publice; dnei Alexandra Barbăneagră, rector al Universităţii Pedagogice de stat "Ion Creangă"; dlui Ion Donea, director al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Programelor şi Activităţii de Tineret, precum şi a altor persoane responsabile, în cadrul şedinţei video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1 a examinat Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării încheiate la 31 decembrie 2023.

_____________________

1Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programelor activităţii de audit ale Curţii de Conturi pe anii 2023 şi, respectiv, 20242, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării încheiate la 31 decembrie 2023 nu conţin, în ansamblul lor, denaturări semnificative cauzate de fraude sau erori, precum şi emiterea unei opinii.

_____________________

2Hotărârile Curţii de Conturi nr.65 din 22.12.2022 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2023" şi nr.55 din 15.12.2023 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2024".

Auditul public extern s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi3.

_____________________

3Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Rapoartele financiare ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării încheiate la 31 decembrie 2023, cu excepţia efectelor unor aspecte descrise în secţiunea Baza pentru opinia cu rezerve din Raportul de audit, oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă şi fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil4.

_____________________

4Legea contabilităţii nr.113 din 27.04.2007; Planul de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015; Ordinul ministrului finanţelor nr.164 din 30.12.2016 "Cu privire la aprobarea Cerinţelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităţilor/instituţiilor bugetare".

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.6 alin.(1) lit.d), art.10 lit.a), a1) şi b), art.14 alin.(2), art.15 lit.d), art.34 alin.(21) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării încheiate la 31 decembrie 2023, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare, monitorizare şi dispunerea, prin intermediul Cancelariei de Stat, întreprinderii acţiunilor în comun cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, privind identificarea unor soluţii optime cu privire la:

2.3.1 obiectele în curs de execuţie, care sunt în proces de deteriorare, cu examinarea posibilităţii transmiterii acestora autorităţilor publice locale, în proprietatea cărora se află terenurile pe care sunt amplasate aceste bunuri.

2.3.2 cheltuielile ineficiente suportate din contul mijloacelor bugetare pentru pregătirea elevilor/studenţilor care au fost exmatriculaţi.

2.4. Ministerului Finanţelor, pentru informare şi se recomandă:

2.4.1 completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015, prin stabilirea unui mecanism exhaustiv şi aplicabil privind contabilizarea valorii bunurilor transmise în gestiune şi cu drept de proprietate, inclusiv cu exemplificarea înregistrărilor pe conturile contabile aferente acestor operaţiuni;

2.4.2. revizuirea normelor metodologice privind modul de contabilizare a operaţiunilor de reorganizare a autorităţilor/instituţiilor bugetare, cu includerea exemplelor convenţionale la acest compartiment (recomandare reiterată);

2.4.3. asigurarea completării cadrului normativ-metodologic de evidenţă contabilă şi raportare cu reglementări privind actualizarea/ajustarea valorii în timp a patrimoniului public din domeniul public transmis în gestiune economică instituţiilor publice la autogestiune, în scopul asigurării comparabilităţii datelor atât la fondator, cât şi la instituţiile publice la autogestiune(recomandare reiterată).

2.5. Agenţiei Proprietăţii Publice, pentru informare şi:

2.5.1. actualizarea prevederilor Hotărârilor Guvernului nr.351 din 23.03.2005 "Cu privire la aprobarea listelor bunurilor proprietate publică a statului şi la transmiterea unor bunuri imobile" şi nr.161 din 07.03.2019 "Cu privire la aprobarea listei terenurilor proprietate publică a statului din administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice", aferente Ministerului Educaţiei şi Cercetării; (recomandare reiterată);

2.5.2. asigurarea, în cadrul programului delimitării proprietăţii publice, a înregistrării conforme în Registrul bunurilor imobile a drepturilor de folosinţă ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi ale instituţiilor din subordine asupra clădirilor şi terenurilor aferente; (recomandare reiterată);

2.5.3. determinarea modului de utilizare a terenurilor aflate în folosinţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi instituţiilor din subordine, aferente blocurilor de locuinţe şi caselor de locuit privatizate, de către asociaţiile de coproprietari în condominiu (recomandare reiterată).

2.6. Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru informare şi se recomandă, conform competenţelor atribuite:

2.6.1. examinarea rezultatelor auditului public extern, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situaţiilor constatate şi asigurarea implementării recomandărilor din Raportul de audit;

2.6.2. implementarea unui sistem de control intern managerial funcţional, îndeosebi pe componentele de cheltuieli în cadrul cărora s-au constatat deficienţe, precum şi unui Serviciu de audit intern funcţional;

2.6.3. asigurarea etapizată, în comun cu instituţiile publice la autogestiune, a inventarierii bunurilor din domeniul public şi cel privat transmise în gestiune şi cu titlul de proprietate instituţiilor publice la autogestiune, cu corelarea/ajustarea evidenţei contabile a instituţiilor publice la autogestiune şi a ministerului în calitate de fondator, precum şi ţinerea evidenţei analitice a patrimoniului public transmis în gestiune, în conformitate cu reglementările cadrului normativ;

2.6.4. întreprinderea măsurilor de identificare a tuturor obiectivelor cu statut "în curs de execuţie" care se utilizează în activitatea instituţiilor de învăţământ, cu asigurarea darii în exploatare a acestor obiective, conform cerinţelor cadrului normativ;

2.6.5. asigurarea evaluării şi înregistrării de către instituţiile bugetare subordonate a valorii clădirilor şi terenurilor gestionate, conform regulilor de recunoaştere şi evaluare stabilite în Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015;

2.6.6. modificarea Hotărârii Guvernului nr.876/2015 cu privire la asigurarea cu manuale a elevilor, astfel, încât să elimine conflictul de norme cu privire la subiectul evidenţei contabile a manualelor pentru elevi;

2.6.7. verificarea relevanţei statelor de personal din cadrul instituţiilor din subordine, cu ajustarea acestora, după caz (recomandare reiterată);

2.6.8. elaborarea şi aprobarea reglementărilor aferente remunerării muncii, în special, privind modul şi criteriile exhaustive de acordare a sporurilor, suplimentelor, premiilor şi altor stimulări salariale (recomandare reiterată);

2.6.9. completarea cadrului normativ de reglementare a finanţării instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general, în vederea aplicării formulei de finanţare şi pentru instituţiile de învăţământ general din subordinea autorităţilor publice centrale (recomandare reiterată);

2.6.10. completarea Hotărârii Guvernului nr.266 din 14.03.2006 cu prevederi referitor la componenţa cheltuielilor aferente normei băneşti pentru asigurarea prânzului în instituţiile de învăţământ profesional tehnic secundar şi elaborarea unei abordări unice de alocare a mijloacelor financiare în acest scop (recomandare reiterată);

2.6.11. asigurarea, în comun cu Agenţia Proprietăţii Publice, a modificării cadrului normativ, în vederea stabilirii fondatorului entităţilor (al căror fondator au fost ministerele, succesor al cărora în prezent este Ministerul Educaţiei şi Cercetării), cu radierea din registrul unităţilor de drept a celor inactive, precum şi a reînregistrării drepturilor de proprietate publică de stat asupra terenurilor şi clădirilor instituţiilor de învăţământ şi sport (proprietate de stat din domeniul public), înregistrate ca proprietate publică locală (recomandare reiterată).

2.6.12. instituirea acţiunilor de control care ar asigura finanţarea instituţiilor de învăţământ, din contul economiilor formate din executarea comenzii de stat, cu respectarea reglementărilor aprobate (recomandare reiterată).

3. Prin prezenta Hotărâre, se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi nr.41 din 28.07.2023, ca urmare a implementării unor recomandări, a reiterării recomandărilor neimplementate sau parţial implementate.

4. Se împuterniceşte Membrul Curţii de Conturi responsabil de sectorul încredinţat cu dreptul de a semna Scrisoarea către conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

5. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau de la data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

6. Curtea de Conturi va fi informată, în termen de 6 luni de la data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.3. – 2.6. din prezenta Hotărâre.

7. Se ia act de faptul că, în anul 2024, pe parcursul misiunii de audit, ministerul: (i) a înregistrat la contul 317 "Active nemateriale" a Standardelor de calificare pe diferite domenii de studii în valoare de 22,0 mil. lei, ii) a transmis Centrului de excelenţă în Energetică şi Electronică" a valorii lucrărilor de reconstrucţie a clădirii în sumă de 32,6 mil. lei, iii) a efectuat corectările în datele evidenţei contabile legate de construcţiile transmise IP "Şcoala Profesională, or. Leova" în valoare de 10,1 mil. lei; iv) a restabilit în datele evidenţei contabile suma creanţei în valoare de 2,7 mil. lei la grupa de conturi 419 "Alte creanţe ale autorităţilor/instituţiilor bugetare".

8. Hotărârea şi Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării încheiate la 31 decembrie 2023 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).