Hotărâre nr.49/1 din 19.09.2023 cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare aferentă Societăţii pe acţiuni RESTAURANT "NISTRU"
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare
aferentă Societăţii pe acţiuni RESTAURANT "NISTRU"
nr. 49/1 din 19.09.2023
(în vigoare 19.09.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-369 art. 924 din 27.09.2023
* * *
Urmare a examinării cererii Societăţii pe acţiuni RESTAURANT "NISTRU" (03.08.2023) privind înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a rezultatelor emisiunii suplimentare de acţiuni, precum şi documentele aferente acesteia, prezentate în volum complet în data de 06.09.2023,
în temeiul Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, art.8 lit.m) şi lit.o), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10/2018), pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează în Registrul emitenţilor de valori mobiliare valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni RESTAURANT "NISTRU" (IDNO 1003602002082, MD-3100, mun. Bălţi, str. Independenţei 52) în sumă de 485 544 lei, în număr de 485 544 de acţiuni ordinare nominative, din contul datoriilor creditoriale. Capitalul social al societăţii după majorare va constitui 600 000 lei, divizat în 600 000 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 1 leu şi cu numărul de identificare MD14RUNI1007.
2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile pe adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Dumitru BUDIANSCHI |
| Nr.49/1. Chişinău, 19 septembrie 2023. | |