Hotărâre nr.50/1 din 29.10.2024 privind cuantumul taxelor şi plăţilor stabilite şi percepute de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare în anul 2025
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
privind cuantumul taxelor şi plăţilor stabilite
şi percepute de către Comisia Naţională a
Pieţei Financiare în anul 2025
nr. 50/1 din 29.10.2024
(în vigoare 01.01.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 454-456 art. 855 din 01.11.2024
* * *
În temeiul art.6 alin.(11) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se stabileşte cuantumul taxelor şi plăţilor percepute, în condiţiile legii, de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare în anul 2025, potrivit anexei.
2. Prezenta Hotărâre intră în vigoare în data de 01.01.2025, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTE | Dumitru BUDIANSCHI |
| Nr.50/1. Chişinău, 29 octombrie 2024. | |
Anexă
la Hotărârea CNPF
nr.50/1 din 29.10.2024
Taxele şi plăţile stabilite şi percepute
de Comisia Naţională a Pieţei Financiare în anul 2025
| Nr. d/o | Denumire taxă/plată | Mărime taxă/plată |
| 1. | Taxe percepute la înregistrarea de stat a emisiunii valorilor mobiliare: | |
| 1.1. | din suma emisiunii valorilor mobiliare, plasate la înfiinţarea societăţii, şi din suma emisiunii valorilor mobiliare, achitată în contul majorării capitalului social, inclusiv ca rezultat al reorganizării prin fuziune | 0,5% |
| 1.2. | din suma emisiunii valorilor mobiliare, efectuate în scopul consolidării, fracţionării sau convertirii valorilor mobiliare emise anterior de către emitent | 0,1% |
| 1.3. | din suma emisiunii obligaţiunilor: | |
| a) corporative; | 0,05% | |
| b) emise de autorităţile publice locale. | 0,01% | |
| 2. | Taxe din tranzacţiile de vânzare-cumpărare, efectuate pe piaţa reglementată: | |
| 2.1. | din valoarea tranzacţiei de vânzare-cumpărare, înregistrate în regimul pieţei interactive | 0,1% |
| 2.2. | din valoarea tranzacţiei înregistrate în regimul pieţei directe: | |
| a) vânzarea acţiunilor în condiţiile Hotărârii Guvernului nr.145/2008 cu privire la aprobarea Regulamentului privind vânzarea acţiunilor proprietate publică pe piaţa reglementată; | 0,1% | |
| b) alte tranzacţii, conform regulilor bursei de valori. | 0,3% achitate de fiecare participant la tranzacţie | |
| 3. | Taxe din tranzacţiile de vânzare-cumpărare, efectuate în afara pieţei reglementate: | |
| 3.1. | din tranzacţiile de vânzare-cumpărare efectuate în afara pieţei reglementate: | |
| a) în cadrul Sistemului multilateral de tranzacţionare (MTF); | 0,5% | |
| b) la societatea de registru/societatea de investiţii/depozitarul central unic. | 0,5% din valoarea tranzacţiei | |
| 3.2. | din valoarea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare, de schimb, tranzacţiilor aferente consolidării pachetelor de acţiuni, efectuate conform Legii nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice | 0,5% |
| 3.3. | din tranzacţiile cu valori mobiliare, efectuate întru asigurarea executării art.II alin.(2) din Legea nr.259/2018 pentru modificarea Legii asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139/2007 | 0,5% din valoarea nominală a acţiunilor |
| 4. | Taxe din tranzacţiile cu valori mobiliare, altele decât cele specificate la pct.2 şi 3, inclusiv din: | |
| 4.1. | tranzacţiile aferente contractelor de donaţie a valorilor mobiliare, încheiate între persoane care sunt: | |
| a) soţi, rude sau afini de gradele I şi II; | 0,5% din valoarea tranzacţiei | |
| b) rude sau afini de gradul III de rudenie sau de afinitate, ori de grad mai mare, sau între persoane care nu sunt rude. | 1% din valoarea tranzacţiei | |
| 4.2. | tranzacţiile aferente transmiterii valorilor mobiliare ca aport la capitalul social al: | |
| a) societăţii pe acţiuni rezidente; | 0,05% din valoarea tranzacţiei | |
| b) societăţii cu răspundere limitată sau al societăţii pe acţiuni nerezidente. | 1% din valoarea tranzacţiei | |
| 4.3. | tranzacţiile efectuate conform actelor judecătoreşti executorii, cu excepţia revenirii în poziţia iniţială pentru care nu se percepe taxă | 1% din valoarea tranzacţiei |
| 4.4. | înstrăinarea sau transmiterea acţiunilor de tezaur de către emitent, inclusiv personalului şi/sau acţionarilor societăţii | 0,5% din valoarea tranzacţiei |
| 4.5. | tranzacţiile de succesiune a valorilor mobiliare în cazul: | |
| a) lichidării persoanei juridice acţionar, reorganizării prin dezmembrarea sau fuziunea persoanei juridice acţionar; | 0,5% din valoarea tranzacţiei, dar nu mai mult de 2 mln. de lei | |
| b) reorganizării prin transformarea persoanei juridice acţionar; | 0,5% din valoarea de bilanţ a VM supuse succesiunii, dar nu mai mult de 15 mii lei | |
| c) transmiterii valorii mobiliare deţinute în proprietate publică. | nu se percepe taxă | |
| 4.6. | achiziţionarea de către emitent a acţiunilor proprii în condiţiile: | |
| a) art.77 alin.(2) lit.d) din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (ca efect al reorganizării prin dezmembrare); | 0,1% din valoarea activelor nete transmise în contul acţiunilor achiziţionate | |
| b) art.77 alin.(2) şi alin.(8) din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, altele decât cele specificate la lit.a). | 0,5% din valoarea tranzacţiei | |
| 4.7. | răscumpărarea acţiunilor nou-emise de către emitent în condiţiile prevăzute de Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor/Legea nr.92/2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare | 0,5% din valoarea tranzacţiei |
| 4.8. | dobândirea valorilor mobiliare de către acţionarii majoritari în condiţiile: | |
| a) art.24 din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni; | 1% din valoarea tranzacţiei | |
| b) art.30 şi art.31 din Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital. | 1% din valoarea tranzacţiei | |
| 4.9. | realizarea gajului valorilor mobiliare care nu sunt admise pe piaţa reglementată şi în cadrul MTF | 0,5%, dar nu mai mică decât activele nete per acţiune |
| 4.10. | distribuirea valorilor mobiliare în cazul partajului averii între soţi, cu excepţia partajului pe cale judecătorească | 0,5%, dar nu mai mică decât valoarea nominală a acţiunilor |
| 4.11. | moştenirea valorilor mobiliare | Nu se percepe taxă. |
| 4.12. | tranzacţiile cu titlu gratuit, conform Legii nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice | Nu se percepe taxă. |
| 4.13. | tranzacţiile cu valori mobiliare nesolicitate, în condiţiile Legii restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare nr.392/1999 | Nu se percepe taxă. |
| 4.14. | achitarea cu valori mobiliare a datoriilor certe ale statului faţă de participanţii la privatizare | Nu se percepe taxă. |
| 4.15. | tranzacţionarea pe piaţa reglementată sau în cadrul MTF a valorilor mobiliare de stat cu termen lung de circulaţie | Nu se percepe taxă. |
| 4.16. | tranzacţiile efectuate conform hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului sau în temeiul actelor judecătoreşti executorii în valoarea transferului valorilor mobiliare pe/din numele statului | Nu se percepe taxă. |
| 5. | Plăţile achitate de participanţii pieţei: | |
| 5.1. | plăţile organismelor de plasament colectiv, achitate de către administratorii acestora | 0,1% din valoarea medie anuală a activelor nete |
| 5.2. | plăţile societăţilor de asigurare sau de reasigurare | 0,3% din primele brute anuale subscrise |
| 5.3. | plăţile intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări | 0,1% din valoarea comisioanelor primite (inclusiv tantieme, bonusuri, beneficii şi alte forme de comisioane) |
| 5.4. | plăţile societăţilor de investiţii | 0,1% din valoarea anuală a venitului din prestarea serviciilor |
| 5.5. | plăţile fondurilor de pensii facultative, achitate de administratorii acestora | 0,1% din valoarea medie anuală a activelor nete |
| 5.6. | plăţile operatorilor de piaţă sau ale societăţilor de investiţii care exploatează MTF, ale societăţilor de registru şi ale consultanţilor de investiţii | 0,01% din valoarea anuală a veniturilor înregistrate |
| 5.7. | plăţile organizaţiilor de creditare nebancară | 0,05% din valoarea medie anuală a soldului creditelor nebancare şi leasingului financiar înregistrat, acordate consumatorilor persoane fizice |
| 5.8. | plăţile băncilor | 0,05% din valoarea medie anuală a soldului creditelor acordate consumatorilor persoane fizice |
| 5.9. | plăţile prestatorilor de servicii de plată, specificaţi la art.4 alin.(21) lit.e) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare | 0,1% din valoarea anuală a venitului din prestarea serviciilor de plată (care nu au legătură cu emiterea monedei electronice) şi/sau venitului din emiterea monedei electronice şi a venitului din prestarea serviciilor legate de emiterea monedei electronice |
| 5.10. | plăţile caselor de schimb valutar | 0,1% din valoarea anuală a venitului din prestarea serviciilor de schimb valutar |
| 5.11. | plăţile furnizorilor de servicii de finanţare participativă | 0,1% din valoarea acumulată a contractelor de finanţare participativă încheiate |
| 6. | Plata pentru eliberarea de licenţe, autorizaţii şi alte aprobări în conformitate cu Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital: | |
| 6.1. | licenţă de societate de investiţii | 10 000 lei |
| 6.2. | licenţă de operator de piaţă | 10 000 lei |
| 6.3. | autorizaţie de societate de registru | 5 000 lei |
| 6.4. | autorizaţie de piaţă reglementată | 20 000 lei |
| 6.5. | autorizaţie de sistem multilateral de tranzacţionare | 10 000 lei |
| 6.6. | reperfectarea licenţei de societate de investiţii | 1 000 lei |
| 6.7. | reperfectarea licenţei de operator de plată | 1 000 lei |
| 6.8. | reperfectarea autorizaţiei de societate de registru | 1 000 lei |
| 6.9. | reperfectarea autorizaţiei de piaţă reglementată | 2 000 lei |
| 6.10. | reperfectarea autorizaţiei de sistem multilateral de tranzacţionare | 1 000 lei |
| 6.11. | aprobarea calităţii de persoană acceptată | 10 000 lei |
| 6.12. | aprobarea calităţii de agent delegat | 1 000 lei |
| 6.13. | aprobarea calităţii de consultant de investiţii | 5 000 lei |
| 7. | Plata pentru eliberarea de licenţe, autorizaţii şi alte aprobări, în conformitate cu Legea nr.198/2020 privind fondurile de pensii facultative: | |
| 7.1. | licenţa de administrare a fondurilor de pensii facultative | 20 000 lei |
| 7.2. | reperfectarea licenţei, eliberarea copiei autorizate şi a duplicatului licenţei | 2 000 lei |
| 7.3. | avizul de constituire a societăţii de pensii şi a fondului de pensii facultative | 20 000 lei |
| 7.4. | avizul de modificare a contractului de societate civilă, contractului individual de aderare, a prospectului planului de pensii, a politicii de investiţii, a comisioanelor, a documentelor de constituire ale societăţii de pensii şi altor date înscrise în Registrul de stat al unităţilor de drept | 5 000 lei per aviz |
| 7.5. | avizarea prospectului planului de pensii facultative | 20 000 lei |
| 7.6. | avizarea calităţii de depozitar al fondului de pensii facultative | 10 000 lei |
| 7.7. | avizul pentru dobândirea/majorarea/reducerea participaţiei calificate în capitalul social al societăţii de pensii, pentru respingerea cererii de achiziţie (art. 38 alin.(1) şi alin.(6)) | 5 000 lei per aviz |
| 7.8. | avizul pentru deţinerea directă sau indirectă de către administrator a cotei de depăşeşte 5% din capitalul social al altui administrator | 5 000 lei per aviz |
| 7.9. | confirmarea/avizarea persoanelor care gestionează activitatea administratorului fondului de pensii | 2 500 lei per persoană |
| 7.10. | avizarea transferului funcţiei de administrare a fondului de pensii (art. 8 alin.(6) sau alin.(8)) | 10 000 lei |
| 7.11. | avizarea prealabilă a fuziunii, dizolvării fondului de pensii | 20 000 lei |
| 7.12. | avizul pentru externalizarea funcţiilor | 5 000 lei |
| 8. | Plata pentru eliberarea de licenţe, avize şi aprobări în conformitate cu Legea nr.2/2020 privind organismele de plasament colectiv alternative (OPCA): | |
| 8.1. | licenţa pentru activitatea de administrare a OPCA | 10 000 lei |
| 8.2. | avizul de constituire a organismului de plasament colectiv, a companiei investiţionale/fondului de investiţie a actelor de constituire şi regulilor acestora | 10 000 lei |
| 8.3. | avizarea calităţii de depozitar al fondului de investiţii/companiei investiţionale | 10 000 lei |
| 8.4. | avizul de modificare a documentelor care au stat la baza eliberării avizului de constituire | 5 000 lei |
| 8.5. | reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei autorizate şi a duplicatului licenţei | 2 000 lei |
| 8.6. | avizul pentru dobândirea/majorarea/reducerea participaţiei calificate | 5 000 lei |
| 8.7. | confirmarea/avizarea persoanelor cu funcţie de răspundere | 2 500 lei per persoană |
| 8.8. | avizarea prealabilă a reorganizării, dizolvării OPCA/SAI | 20 000 lei |
| 9. | Plata pentru autorizare/avizare în temeiul Legii nr.181/2023 privind serviciile de finanţare participativă: | |
| 9.1. | autorizaţia de furnizor de servicii de finanţare participativă | 10 000 lei |
| 9.2. | avizul pentru: | |
| a) externalizarea de activităţi operaţionale ale furnizorului de servicii de finanţare participativă; | 5 000 lei | |
| b) reorganizarea furnizorului de servicii de finanţare participativă. | 10 000 lei | |
| 9.3. | aprobarea persoanei cu funcţie de răspundere | 2 500 lei |
| 10. | Alte plăţi: | |
| 10.1. | plata pentru aprobarea prospectului ofertei publice primare de valori mobiliare şi a prospectului ofertei de preluare benevolă | 9 000 lei |
| 10.2. | plata pentru reducerea capitalului social | 1 000 lei |
| 10.3. | plata pentru eliberarea autorizaţiei de reorganizare a societăţii pe acţiuni | 15 000 lei |
| 10.4. | plata pentru eliberarea certificatelor de valori mobiliare şi a duplicatelor acestora | 250 lei |
| 10.5. | plata pentru atestarea specialiştilor în vederea activităţii pe piaţa de capital | 500 lei |
| 10.6. | plata pentru eliberarea avizelor şi a confirmărilor, altele decât cele stipulate în prezenta anexă | 2 500 lei |
| 10.7. | plata pentru eliberarea avizului de achiziţie a participaţiei calificate, altul decât cel specificat în prezenta anexă | 5 000 lei |
| 10.8. | plata pentru aprobarea prospectului ofertelor de preluare | 7 000 lei |
| 10.9. | plata pentru aprobarea suplimentului la prospectul ofertei publice sau la prospectul ofertei de preluare | 1 000 lei |
| 10.10. | plata pentru înscrierea în registrul persoanelor autorizate | 2 500 lei |
| 10.11. | plata pentru aprobarea regulilor pieţei reglementate şi ale MTF | 15 000 lei |
| 10.12. | plata pentru aprobarea modificărilor regulilor pieţei reglementate şi ale MTF | 2 500 lei |
| 10.13. | plata pentru eliberarea certificatelor şi a duplicatelor acestora | 250 lei |
| 10.14. | plata aferentă gestiunii Fondului de compensare a investitorilor | 50% din venituri |
| 10.15. | plata pentru eliberarea copiilor de pe documente | conform art.83 alin.(5) din Codul administrativ |