BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.50/11 din 29.10.2024 cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare, aferentă Societăţii pe acţiuni "ATC-JUBILEU-COM"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.10.2024

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor

de valori mobiliare, aferentă Societăţii pe acţiuni

"ATC-JUBILEU-COM"

nr. 50/11  din  29.10.2024

 (în vigoare 29.10.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 454-456 art. 857 din 01.11.2024

* * *

Urmare a examinării cererii Societăţii pe acţiuni "ATC-JUBILEU-COM" (07.10.2024) privind înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a rezultatelor emisiunii suplimentare de acţiuni, precum şi a documentelor aferente acesteia,

în temeiul Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, art.8 lit.m) şi lit.o), art.20 alin.(1), art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10/2018), pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează în Registrul emitenţilor de valori mobiliare valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni "ATC-JUBILEU-COM" (IDNO 1007606003926, MD-3501, mun. Orhei, str. Vasile Mahu 87/1), în sumă de 402043 lei, în număr de 402043 de acţiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor băneşti. Capitalul social al societăţii, după majorare, va constitui 600000 lei, divizat în 600000 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 1 leu şi cu numărul de identificare MD14JUBI1001.

2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile pe adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).