Hotărâre nr.50 din 04.02.2025 privind modificarea Metodologiei de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.489/2019
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
privind modificarea Metodologiei de determinare, aprobare şi
aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu
apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate, aprobată prin
Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale
pentru Reglementare în Energetică nr.489/2019
nr. 50 din 04.02.2025
(în vigoare 07.02.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-42 art. 92 din 07.02.2025
* * *
În temeiul art.7 alin.(2) lit.e) din Legea nr.303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.60-65, art.123), Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Metodologia de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.489/2019 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.55-61, art.198), înregistrată la Ministerul Justiţiei cu nr.1538 din 10 februarie 2020, se modifică după cum urmează:
1) În tot textul Metodologiei:
textul “serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare” la orice formă gramaticală se substituie cu textul “serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate”, la forma gramaticală corespunzătoare;
textul “Legea privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare nr.303/2013 din 13 decembrie 2013” la orice formă gramaticală se substituie cu textul “Legea nr.303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare”, la forma gramaticală corespunzătoare.
2) Punctul 3, se completează cu subpunctul 31) cu următorul cuprins:
“31) principiile, modul de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor reglementate pentru serviciul public de epurare a apelor uzate”.
3) La punctul 5:
la noţiunea ajustarea cheltuielilor de bază/tarifelor cuvântul “calculaţiei” se exclude;
la noţiunea cheltuieli de bază textul “se avizează sau” se exclude şi după cuvântul “Agenţie, ” se completează cu textul “sau de consiliile locale”;
la noţiunea tarif pentru serviciul public de alimentare cu apă tehnologică textul “/prestare” se exclude;
la noţiunea tarif pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă textul “/prestarea” se exclude;
la noţiunea tarif pentru serviciul public de canalizare şi de epurare a apelor uzate textul “furnizare/” se exclude;
după noţiunea tarif pentru serviciul public de canalizare şi de epurare a apelor uzate se introduce o noţiune cu următorul cuprins:
“tarif pentru serviciul public de epurare a apelor uzate – contravaloarea tuturor activităţilor şi operaţiunilor, desfăşurate de operator şi necesare pentru prestare consumatorilor a serviciului public de epurare a apelor uzate. Tariful pentru serviciul public de epurare a apelor uzate se stabileşte la 1 m3 de apă uzată, nu include TVA şi se aplică pentru toţi consumatorii deserviţi de operator, care deversează apele uzate direct la staţiile de epurare;”
4) La punctul 6:
la subpunctul 3) cuvintele “de canalizare şi epurare” se substituie cu cuvintele “de canalizare şi de epurare”;
se completează cu subpunctul 31) cu următorul cuprins:
“31) serviciul public de epurare a apelor uzate;”
5) La punctul 9:
cuvintele “de canalizare şi epurare” se substituie cu cuvintele “de canalizare şi de epurare”;
textul “furnizarea/” se exclude.
6) Se completează cu punctul 91 cu următorul cuprins:
“91. Serviciul public de epurare a apelor uzate include ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de operator legate de dezvoltarea, întreţinerea şi utilizarea construcţiilor şi instalaţiilor destinate epurării apelor uzate prin metode mecanice, mecano-chimice, biologice şi terţiare, întru diminuarea cantităţii/concentraţiei poluanţilor, astfel încât la evacuarea lor să respecte condiţiile de evacuare impuse prin actele normative.”
7) La punctul 15:
după cuvântul “furnizarea” textul “/prestarea” se exclude;
cuvintele “consumatorilor şi a serviciului public” se substituie cu cuvintele “consumatorilor şi prestarea serviciului public”.
8) Punctul 16 se completează cu subpunctul 31) cu următorul cuprins:
“31) tariful pentru serviciul public de epurare a apelor uzate;”
9) La punctul 17:
formula va avea următorul cuprins:
| VSAPn | CSAPn + RAPn + CDAPn ± DVPn-1 | ||
| TSAPn = | ––––– | = | –––––––––––––––––––––––––––––– |
| VAPn | VAPn |
se completează cu termenul “CDAPn” cu următorul cuprins:
“CDAPn cota de dezvoltare destinată finanţării proiectelor investiţionale aferente serviciului public de alimentare cu apă potabilă pentru anul de reglementare “n”, mii lei.”
la descrierea termenelor VSAPn şi CSAPn textul “/prestarea” la orice formă gramaticală se exclude;
la descrierea termenului RAPn cifra“46” se substituie cu cifra “47”.
10) La punctul 18:
la descrierea termenilor VSATn şi CSATn textul “/prestarea” la orice formă gramaticală se exclude;
la descrierea termenului RATn cifra “46” se substituie cu cifra “47”.
11) La punctul 19:
formula va avea următorul cuprins:
| VSCn | CSCn + RCn + CDCn ± DVCPn-1 | ||
| TSCn = | –––––– | = | –––––––––––––––––––––––––––– |
| VAUn | VAUn |
se completează cu termenul “CDCn” cu următorul cuprins:
“CDCn cota de dezvoltare destinată finanţării proiectelor investiţionale aferente serviciului public de canalizare şi de epurare a apelor uzate pentru anul de reglementare “n”, mii lei.”
la descrierea termenelor VSCn şi CSCn textul “/furnizarea” la orice formă gramaticală se exclude şi după cuvântul “şi” în ambele cazuri se completează cu cuvântul “de”;
la descrierea termenului RCn cifra “46” se substituie cu cifra “47”.
12) Se completează cu punctul 191 cu următorul cuprins:
“191. Tariful pentru serviciul public de epurare a apelor uzate se determină conform formulei:
| VSEPn | CSEPn + REPn + CDEPn ± DVEPn-1 | ||
| TSEPn = | ––––– | = | –––––––––––––––––––––––––– |
| VAUn | VAUn |
unde:
VSEPn venitul reglementat de la prestarea în anul de reglementare “n” a serviciului public de epurare a apelor uzate, necesar de a fi obţinut de operator pentru acoperirea costurilor necesare desfăşurării activităţii de prestare consumatorilor a serviciului public de epurare a apelor uzate, mii lei;
VAUn – volumul total al apelor uzate epurate în anul de reglementare “n” la staţia de epurare, mii m3. Acest volum se determină luând în considerare datele contoarelor instalate la consumatori sau la punctul de intrare în staţia de epurare. În lipsa contoarelor volumul apelor uzate se determină la un nivel egal cu volumul apei tehnologice şi apei potabile furnizate de operator consumatorilor care deversează ape uzate în sistemul public de canalizare;
CSEPn – cheltuielile operatorului în anul de reglementare “n” necesare pentru desfăşurarea activităţii de prestare a serviciului public de epurare a apelor uzate, mii lei;
REPn – rentabilitatea operatorului pentru anul de reglementare “n” determinată conform pct.47, mii lei;
DVEPn-1 – devierile tarifare create la operator în perioada precedentă de reglementare;
CDEPn – cota de dezvoltare destinată finanţării proiectelor investiţionale aferente serviciului public de epurare a apelor uzate pentru anul de reglementare “n”, mii lei”.
13) La punctul 20:
formula va avea următorul cuprins:
| VPTAn | CPTAn + RPTAn + CDPTn ± DVPTn-1 | ||
| TPTAn = | –––––– | = | –––––––––––––––––––––––––––– |
| VAPTn | VAPTn |
se completează cu termenul “CDPTn” cu următorul cuprins:
CDPTn – cota de dezvoltare destinată finanţării proiectelor investiţionale aferente producerii şi/sau transportării apei în vederea redistribuirii pentru anul de reglementare “n”, mii lei;
la descrierea termenului RPTAn cifra “46” se substituie cu cifra “47”;
se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
“Tariful pentru producerea şi/sau transportarea apei în vederea redistribuirii se va determina pentru fiecare sistem de alimentare cu apă, indiferent de numărul staţiilor de pompare, de lungimea reţelei de transport către un anumit punct de branşare a reţelei gestionate de operatorul beneficiar.”
14) La punctul 23:
subpunctul 3) cuvintele “de canalizare şi epurare” se substituie cu cuvintele “de canalizare şi de epurare”;
se completează cu subpunctul 31) cu următorul cuprins:
“31) pentru serviciul public de epurare a apelor uzate:
| CSEn = CBen + CAIen + CEEen + RDVen + ACen |
la descrierea termenilor CBn, CMn, CPn, CIEn, CADn, CAIn, CEEn, RDVn, ACn după textul “alimentare cu apă” textul “şi de canalizare” se substituie cu textul “, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate”.
15) La punctul 24 subpunctul 3) cuvântul “furnizării” se substituie cu cuvântul “prestării”.
16) La punctul 26 în prima propoziţie după textul “canalizare şi” se completează cu textul “/sau de”.
17) La punctul 28:
în primul alineat se exclude textul “furnizarea/”, textul “minim garantat al salariului în sectorul real” se substituie cu textul “salariu minim pe ţară”, textul “şi prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală” se exclude;
în alineatul doi cuvântul “tehnologice” se substituie cu textul “de apă”.
18) La punctul 33 la final după cuvântul “furnizate” se completează cu textul “/prestate”.
19) La punctul 36 la descrierea termenului IPCMn textul “Ministerul Economiei” se substituie cu textul “ministerul de profil”.
20) La punctul 37:
primul alineat va avea următorul cuprins:
“Cheltuielile privind amortizarea mijloacelor fixe şi a imobilizărilor necorporale aferente furnizării/prestării serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate în anul de reglementare “n” se determină conform formulei:”;
subpunctul 1) se completează cu propoziţia “Este valabil doar pentru operatorii care activează în baza contractului de delegare a gestiunii;”.
21) În punctul 38:
în textul din paranteze cuvintele “de canalizare şi de epurare” se substituie cu cuvintele “de canalizare şi/sau de epurare”;
subpunctul 2) va avea următorul cuprins:
“2) cheltuielile privind amortizarea mijloacelor fixe şi a imobilizărilor necorporale care se utilizează de operator pentru desfăşurarea şi altor activităţi sau prestarea de alte tipuri de servicii decât cele de alimentare cu apă de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate, şi amortizarea mijloacelor fixe şi a imobilizărilor necorporale ale serviciilor de gen auxiliar, de distribuire şi administrative se repartizează între activităţile practicate şi serviciile furnizate/prestate, precum şi între serviciul public de alimentare cu apă potabilă, apă tehnologică, serviciul de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate, proporţional veniturilor obţinute de la desfăşurarea activităţilor sau furnizarea/prestarea serviciilor în anul de reglementare “n-1”.
22) În punctul 41:
primul alineat va avea următorul cuprins:
“În redevenţă (RDVn) se include plata pentru transmiterea dreptului de folosinţă a bunurilor domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al statului conform Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat între autoritatea administraţiei publice locale/centrale şi operator. Nivelul redevenţei pentru concesionarea bunurilor aferente serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate se determină la nivelul calculat similar amortizării acestor bunuri prin metoda liniară, sau la nivelul expus la art.131 alin.(11) lit.a) şi b) din Legea nr.303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare. La determinarea redevenţei se va lua în calcul doar bunurile mobile şi imobile, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale care au fost transmise în gestiune operatorului şi care sunt incluse în contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, aferente serviciului public de alimentare cu apă de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate.”;
în alineatul al treilea se exclude textul “avizate/”.
23) La punctul 44:
din formulele ACn şi FRn termenul “TVA” şi descrierea termenului “TVA” se exclude;
din descrierea termenului AITn în textul din paranteze cuvintele “cu excepţia taxei pentru apă, taxei pe valoarea adăugată determinate ca elemente de cheltuieli separate” se substituie cu cuvintele “cu excepţia taxei pentru apă, determinată ca element de cheltuieli separat”;
în descrierea simbolului “α” în propoziţia a doua după cuvântul “furnizează” se completează cu textul “/prestează”.
24) Punctul 47 va avea următorul cuprins:
“Rentabilitatea operatorului calculată în lei se determină pentru fiecare an de reglementare “n” separat pentru fiecare serviciu furnizat/prestat şi se stabileşte în baza formulelor:
1) pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă
| RAPn = (CSAPn + ISAPn-1) x Rrn , |
2) pentru serviciul public de alimentare cu apă tehnologică
| RATn = (CSATn + ISATn-1) x Rrn , |
3) pentru serviciul public de canalizare şi de epurare a apelor uzate
| RCn = (CSCn + ISCn-1) x Rrn , |
4) pentru serviciul public de epurare a apelor uzate:
| REpn = (CSEpn + ISEpn-1) x Rrn , |
5) pentru producerea şi/sau transportarea apei în vederea redistribuirii
| RPTAn = (CPTAn + IPTAn-1) x Rrn , |
unde:
Rrn – rata reglementată de rentabilitate, stabilită în cuantum de 5 %;
ISAPn-1, ISATn-1, ISCn-1, ISEpn-1 şi IPTAn-1 – valoarea investiţiilor realizate în anul precedent şi acceptate în scopuri tarifare aferente, corespunzător, serviciului public de alimentare cu apă potabilă, de alimentare cu apă tehnologică, de canalizare şi de epurare a apelor uzate, de epurare a apelor uzate, producerii şi/sau transportării apei în vederea redistribuirii. Indicele valorii investiţiilor realizate se include în calculul rentabilităţii în cazul, când valoarea acestuia depăşeşte valoarea sumară a amortizării mijloacelor fixe, imobilizărilor necorporale şi redevenţei.”
25) Se completează cu Secţiunea 61 cu următorul cuprins:
“Secţiunea 61
Cota de dezvoltare
481. Cota de dezvoltare este destinată finanţării proiectelor investiţionale aferente serviciului public de alimentare cu apă potabilă, serviciului public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate şi constituie o sursă de formare a Fondului de dezvoltare.
482. Nivelul cotei de dezvoltare se determină în baza unor studii tehnico-economice privind oportunitatea, valoarea şi termenul de recuperare a investiţiilor, impactul asupra suportabilităţii tarifului, precum şi sporirea calităţii serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate.
483. Decizia cu privire la determinarea şi includerea nivelului cotei de dezvoltare în tarif aparţine autorităţii publice locale de nivelul întâi.
484. Consiliul local va aproba anual nivelul cotei de dezvoltare aferente serviciului public de alimentare cu apă potabilă şi serviciului public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate şi va notifica despre aceasta operatorul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare pentru a fi inclusă în tarife.”.
26) Punctul 49 va avea următorul cuprins:
“49. Cheltuielile de bază şi tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă tehnologică, de alimentare cu apă potabilă, pentru serviciul de producere şi/sau transportare a apei în vederea redistribuirii, pentru serviciul public de canalizare şi de epurare a apelor uzate, pentru serviciul public de epurare a apelor uzate se determină de către operatori, pentru fiecare an de reglementare “n” în conformitate cu Metodologia, şi se prezintă Agenţiei sau, după caz, consiliului local pentru examinare şi aprobare.”.
27) În punctul 50, textul “avizare/” se exclude.
28) La punctul 51, după cuvântul “operatorii” se completează cu textul “titulari de licenţe”.
29) Punctul 54 se abrogă.
30) La punctul 56:
se exclude textul “avizarea/”;
în textul din paranteze cuvintele “canalizare şi de epurare” se substituie cu cuvintele “canalizare şi/sau de epurare”.
31) La punctul 61:
primul alineat va avea următorul cuprins:
“În cazul în care valoarea sumară a cheltuielilor materiale şi celor de întreţinere şi exploatare a sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare suportate efectiv de operator în anul “n” (CMnef + CIEnef) va fi mai mică decât valoarea sumară a acestor cheltuieli calculate conform formulelor (pct. 36) din Metodologie (CMn + CIEn), în scopul implementării mecanismelor de stimulare a eficienţei, în venitul reglementat se includ următoarele valori:
- (CMn + CIEn) - pentru cazul în care (CMnef + CIEnef) ≥ 0,95 × (CMn + CIEn);
- (CMn + CIEn) - 0,5×[0,95×(CMn + CIEn) - (CMnef + CIEnef)] - pentru cazul în care
0,9×(CMn + CIEn) ≤ (CMnef + CIEnef) < 0,95×(CMn + CIEn);
- (CMnef + CIEnef) + (CMn + CIEn) × 0,075 – pentru cazul în care
(CMnef + CIEnef) < 0,9 × (CMn + CIEn).
Aceeaşi abordare se aplică şi pentru determinarea cheltuielilor de personal (CP) incluse în venitul reglementat.”;
în fraza a doua textul “avizează/” se exclude.
32) La punctele 62 şi 621 în prima propoziţie textul “titularul de licenţă” se substituie cu cuvântul “operator”.
33) Punctul 623 va avea următorul cuprins:
“623. În cazul în care într-un ciclu alternat de cinci ani pentru care sunt aprobate cheltuielile de bază, operatorul solicită suplimentar aprobarea unui tarif reglementat, care nu a fost prevăzut la momentul aprobării cheltuielilor de bază, după caz, Agenţia sau consiliul local va modifica cheltuielile de bază aprobate anterior, conform activităţilor desfăşurate.”.
34) Punctul 63 va avea următorul cuprins:
“63. Cheltuielile de bază şi tarifele aprobate de Consiliile locale pentru operatorii care nu sunt titulari de licenţe se afişează în locuri publice şi la sediile operatorilor şi intră în vigoare la data includerii în Registrul de stat al actelor locale, sau la data indicată în textul deciziei, care nu poate preceda data includerii acesteia în Registrul de stat al actelor locale.”.
35) Punctul 64 se completează cu textul “ , sau la data indicată în textul hotărârii”.
2. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTOR GENERAL | Veaceslav UNTILA |
| Directori: | Eugen CARPOV |
| Violina ŞPAC | |
| Alexei TARAN | |
| Alexandru URSU | |
| Nr.50. Chişinău, 4 februarie 2025. | |