BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.52 din 25.12.2008 cu privire la aprobarea Condiţiilor generale de licenţă pentru utilizarea  canalelor sau frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor publice de comunicaţii electronice şi serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.12.2008

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Condiţiilor generale de licenţă pentru utilizarea

 canalelor sau frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor publice

de comunicaţii electronice şi serviciilor de comunicaţii

electronice accesibile publicului

nr. 52  din  25.12.2008

 (în vigoare 07.06.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 185-191 art. 944 din 07.06.2019

* * *

Abrogat: 16.04.2026

Hotărârea ARCOM nr.15 din 10.04.2026

Notă: În titlul şi în textul hotărârii, precum şi al anexei, textul: "reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul: "reţelelor publice de comunicaţii electronice şi serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului" la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020

În temeiul art.9 alin.(1), art.10 alin.(1) lit.a) şi c) şi art.26 din Legea comunicaţiilor electronice nr.241/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.399-410, art.679), cu modificările ulterioare, Consiliul de Administraţie

[Clauza de adoptare în redacţia Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Condiţiile generale de licenţă privind utilizarea canalelor sau frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor publice de comunicaţii electronice şi serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului conform Anexei.

[Pct.1 modificat prin Hot.ANRCETI nr.16 din 15.06.2015, în vigoare 15.06.2015]

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.

Anexă

la Hotărârea Consiliului de Administraţie

al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în

Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei

nr.52 din 25.12.2008

Notă: În cuprinsul anexei pe întreg cuprinsul:

         textul: "reţelelor şi/sau serviciilor publice de comunicaţii electronice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul: "reţelelor publice de comunicaţii electronice şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului", la forma gramaticală corespunzătoare;

         textul: "serviciilor publice de comunicaţii electronice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul: "serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului", la forma gramaticală corespunzătoare;

         sintagma "CNFR" se substituie cu sintagma "IP "SNMFR"" conform Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020

CONDIŢII GENERALE DE LICENŢĂ

privind utilizarea canalelor sau frecvenţelor radio în scopul furnizării

reţelelor publice de comunicaţii electronice şi serviciilor de

comunicaţii electronice accesibile publicului

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Condiţiile generale de licenţă pentru utilizarea canalelor sau frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor publice de comunicaţii electronice şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului, în continuare denumite condiţii generale, sunt elaborate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, în continuare denumită ANRCETI.

2. Condiţiile generale constituie anexă la licenţa de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio eliberată de către ANRCETI în scopul furnizării reţelelor publice de comunicaţii electronice şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului şi sunt parte integrantă a acesteia.

3. Condiţiile generale stabilesc, în principal, drepturi, obligaţii şi cerinţe care urmează a fi respectate, obligatoriu, de către titularul licenţei de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio, la furnizarea reţelelor, inclusiv a multiplexelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului.

4. Pot face obiectul unei licenţe de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio: un canal radio sau mai multe, o frecvenţă radio sau mai multe, o subbandă de frecvenţe radio sau mai multe subbenzi din aceeaşi bandă de frecvenţe radio sau din benzi diferite, în continuare denumite canale sau frecvenţe radio.

II. AUTORITATEA LICENŢEI

5. Licenţa de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio, în continuare denumită licenţa, atestă dreptul, exclusiv, al titularului acesteia de a utiliza, pe teritoriul Republicii Moldova, canalele sau frecvenţele radio asignate prin licenţă pentru o perioadă determinată de timp.

6. Licenţa atestă dreptul titularului acesteia de a utiliza canalele sau frecvenţele radio atribuite prin licenţă pentru:

1) furnizarea (instalarea, operarea, controlarea şi punerea la dispoziţia unui terţ) a unei reţele publice bazate pe standardele tehnologilor de acces radio terestru cu respectarea anumitor condiţii tehnice şi operaţionale aplicabile, avizul privind asignarea canalului sau frecvenţei radio eliberat de Instituţia Publică "Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor Radio", în continuare denumită IP "SNMFR", după caz, de condiţiile speciale tip de licenţe emise pentru benzi specifice de frecvenţe radio, în continuare denumite condiţiile speciale tip, şi a legislaţiei şi reglementărilor aplicabile canalelor sau frecvenţelor atribuite prin licenţă, precum şi a activităţii desfăşurate în baza licenţei;

2) furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului cu respectarea obligatorie a legislaţiei şi reglementărilor aplicabile activităţii desfăşurate în baza licenţei, după caz, a condiţiilor speciale tip.

[Pct.6 modificat prin Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

7. Titularul licenţei are dreptul cesionării drepturilor de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio cuprinse în licenţă, integral sau parţial, în conformitate cu reglementările în vigoare emise în acest sens şi, după caz, a condiţiilor speciale tip. Cesionarea drepturilor de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio cuprinse în licenţă nu trebuie să conducă la schimbarea destinaţiei de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio.

III. CONDIŢII DE UTILIZARE A CANALELOR SAU FRECVENŢELOR RADIO

8. Principalele condiţii de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio sunt următoarele:

1) canalele şi frecvenţele radio sunt resurse limitate aflate în proprietatea publică a statului şi nu pot fi obiect al vânzării-cumpărării;

2) canalele şi frecvenţele radio pot fi utilizate de către titularul licenţei doar pentru furnizarea reţelelor publice de comunicaţii electronice şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului, precum şi a produselor şi serviciilor legate direct de furnizarea reţelei şi serviciilor pentru care i-au fost atribuite conform licenţei şi, după caz, a condiţiilor speciale tip;

3) licenţa, canalele sau frecvenţele radio incluse în licenţă nu se pot transfera în mod direct între furnizori fără acordul ANRCETI.

9. Titularul licenţei, la exercitarea drepturilor ce decurg din licenţă, are următoarele obligaţii principale de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio:

1) să asigure utilizarea efectivă, raţională şi eficientă a canalelor sau frecvenţelor radio care fac obiectul licenţei în conformitate cu legislaţia în vigoare, prezentele condiţii de licenţă şi, după caz, a condiţiilor speciale tip;

2) să lanseze serviciile de comunicaţii electronice cu utilizarea canalelor sau frecvenţelor radio alocate prin licenţe, într-un termen ce nu va depăşi 12 luni, din data eliberării licenţei;

3) să limiteze expunerea populaţiei la efectele câmpurilor electromagnetice generate de reţea în conformitate cu nivelurile maxime admisibile stabilite de legislaţia în vigoare, cu suportarea cheltuielilor aferente;

4) să nu efectueze bruiajul altor reţele de comunicaţii electronice instalate legal pe teritoriul Republicii Moldova şi să evite interferenţele prejudiciabile, respectând cerinţele tehnice definite în deciziile, recomandările şi rapoartele Conferinţei Europene a Administraţiilor Poştale şi de Telecomunicaţii/Comitetului Comunicaţii Electronice emise în acest sens;

5) în cazul apariţiei interferenţelor prejudiciabile datorate şi atribuite justificat titularului licenţei, să se conformeze deciziilor emise de IP "SNMFR", prin care se impun măsurile necesare pentru înlăturarea acestora, cu suportarea cheltuielilor aferente, incluzând dar nelimitându-se la reparaţii, inserţia unor filtre suplimentare, corectarea erorilor datorate instalării neadecvate sau defectuoase a reţelei sau a operării necorespunzătoare a echipamentelor;

6) să respecte prevederile deciziilor, recomandărilor şi rapoartelor Comisiei Europene (CE), Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT)/Conferinţei Europene a Administraţiilor Poştei şi Telecomunicaţiilor (CEPT)/Comitetului Comunicaţii Electronice ECC aplicabile benzilor de frecvenţe, care fac obiectul licenţei;

7) să se conformeze condiţiilor şi cerinţelor impuse în vederea respectării acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi deciziilor şi recomandărilor CEPT şi ale organului central de specialitate (autoritatea responsabilă de administrarea spectrului de frecvenţe radio) vizând utilizarea frecvenţelor radio care fac obiectul licenţei;

8) să nu utilizeze staţiile de radiocomunicaţii care nu corespund normelor maximal admisibile de emisie a câmpurilor electromagnetice stabilite de legislaţia şi reglementările în vigoare şi parametrilor tehnici coordonaţi cu IP "SNMFR" sau care provoacă perturbaţii în funcţionarea altor staţii şi reţele de radiocomunicaţii care funcţionează legal;

9) să respecte parametrii tehnici ai staţiei de radiocomunicaţii pentru furnizarea serviciilor de programe audiovizuale prin eter (servicii de programe radio sau televiziune) stabilite în Proiectul tehnic al staţiilor radio, cu modificările ulterioare, aprobat de IP "SNMFR" şi buletinul de măsurători întocmit de IP "SNMFR";

10) să respecte condiţiile speciale-tip de licenţă emise de ANRCETI pentru benzi specifice de frecvenţe radio.

[Pct.9 completat prin Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

10. Titularul licenţei are următoarele obligaţii de furnizare a reţelei:

1) să utilizeze, la instalarea reţelei, echipamente care corespund standardelor aplicabile;

2) să adopte un bun sistem de inginerie în instalarea, operarea şi controlul reţelei de comunicaţii electronice, menit să asigure o calitate superioară a serviciului, ţinând cont de parametri de calitate stabiliţi conform reglementărilor emise în acest sens, precum şi o minimizare a potenţialului de interferenţă prejudiciabilă cauzată de titularul licenţei cu alte sisteme de radiocomunicaţii, care operează în benzi de frecvenţe conforme Tabelului naţional de atribuire a benzilor de frecvenţe (TNABF) şi atribuite legal;

3) să efectueze lucrări de instalare, operare, gestionare, mentenanţă şi lichidare a reţelei în zona de frontieră, la intersecţia liniei frontierei de stat pe uscat sau pe apele de frontieră în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare emise în acest sens;

4) să furnizeze reţele de comunicaţii electronice cu respectarea recomandărilor şi standardelor tehnologiilor de acces radio terestru aplicabile, prezentelor condiţii generale, după caz, condiţiilor speciale tip, actelor legislative şi normative, reglementărilor şi standardelor tehnice în vigoare, aferente canalelor sau frecvenţelor utilizate, precum şi activităţii desfăşurate în baza licenţei;

5) să efectueze importul echipamentelor de comunicaţii electronice în baza unui contract de livrare, în care se indică obligatoriu cerinţele esenţiale aplicabile, şi a declaraţiei de conformitate emise de importator, înregistrată de organismul de certificare a produselor din domeniul comunicaţiilor electronice, în conformitate cu reglementările tehnice aplicabile;

6) să plaseze echipamente de comunicaţii electronice pe piaţă numai dacă sunt conforme cu cerinţele esenţiale ale reglementărilor tehnice aplicabile şi sunt însoţite de declaraţii de conformitate emise în baza rezultatelor evaluării conformităţii pe propria răspundere de către producător, reprezentantul său autorizat ori importator în temeiul documentaţiei tehnice a producătorului, prin care se atestă conformitatea produselor. În cazul lipsei declaraţiei de conformitate, produsele importate sunt supuse evaluării conformităţii, potrivit procedurilor aplicate produselor, în baza reglementărilor tehnice naţionale aplicabile. Echipamentele de comunicaţii electronice trebuie să fie marcate conform reglementărilor tehnice aplicabile;

7) să nu plaseze pe piaţă şi să nu utilizeze echipamente de comunicaţii electronice care nu corespund cerinţelor esenţiale, nu sunt însoţite de documentaţia tehnică şi de declaraţia de conformitate emisă de producător, reprezentantul său autorizat ori importator în conformitate cu Legea nr.235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii sau care nu sunt marcate conform reglementărilor tehnice aplicabile;

8) să asigure securitatea şi integritatea reţelelor publice de comunicaţii electronice, securitatea personalului propriu care operează/deserveşte reţeaua de comunicaţii electronice, precum şi a datelor cu caracter personal în condiţiile legislaţiei şi reglementărilor în vigoare emise în acest sens.

IV. DREPTURI CE REVIN ANRCETI ŞI IP "SNMFR"

11. ANRCETI este în drept, în limitele competenţei sale şi în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare:

1) să exercite monitorizarea şi controlul respectării de către titularul licenţei a prezentelor condiţii generale;

2) să aibă acces la documentele ce ţin de furnizarea reţelei publice de comunicaţii electronice şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului cu utilizarea canalului sau frecvenţei specificate în licenţă, inclusiv la informaţia ce prezintă secret comercial, asigurând confidenţialitatea acestora în condiţiile legii, cu excepţia documentelor ce conţin date cu caracter personal;

3) să ceară titularului licenţei executarea deciziilor sale emise în limitele competenţei sale;

4) să publice orice informaţie prezentată de către titularul licenţei, cu excepţia cazului când informaţia este desemnată ca fiind confidenţială sau secret comercial;

5) să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, titularului licenţei pentru nerespectarea prezentelor condiţii generale, cu excepţia cazurilor când nerespectarea acestora a fost determinată de circumstanţe care nu depind de voinţa titularului licenţei, inclusiv situaţii excepţionale, acte sau omisiuni unui terţ pe care titularul licenţei nu le poate influenţa.

[Pct.11 modificat prin Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

12. ANRCETI este în drept să opereze modificări în prezentele condiţii generale în următoarele cazuri:

1) decizii ale organizaţiilor şi organismelor internaţionale cuprinse în tratatele/acordurile la care Republica Moldova este parte;

2) modificarea cadrului legal;

3) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

13. ANRCETI este în drept să modifice canalele sau frecvenţele radio asignate în cazul în care organul central de specialitate modifică pentru utilizatorul neguvernamental benzile de frecvenţe radio pentru satisfacerea nevoilor statului – apărarea şi securitatea naţională, asigurarea ordinii publice, prevenirea situaţiilor excepţionale şi lichidarea consecinţelor acestora în cazul perturbaţiilor iremediabile.

14. IP "SNMFR" este în drept să supravegheze compatibilitatea electromagnetică a staţiei.

15. IP "SNMFR" este în drept să efectueze verificarea şi măsurarea parametrilor tehnici de emisie a staţiilor şi reţelelor de radiocomunicaţii.

V. CONDIŢII DE LICENŢIERE

16. În cazurile în care utilizarea canalelor sau frecvenţelor radio care fac obiectul licenţei este armonizată la nivel european, cesionarea licenţei nu trebuie să conducă la schimbarea destinaţiei de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio, într-un mod care să contravină acestei utilizări armonizate.

17. Licenţa nu înlocuieşte alte licenţe, autorizări sau acorduri care sunt necesare, potrivit legislaţiei Republicii Moldova în vigoare, atât din domeniul comunicaţiilor electronice, precum şi din alte domenii, pentru desfăşurarea activităţii titularului licenţei în Republica Moldova pe perioada de valabilitate a licenţei.

18. Licenţa poate fi suspendată în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235/2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.126–130, art.627), cu modificările ulterioare, în continuare denumită Legea nr.235/2006. Drept temei pentru realizarea acţiunilor de suspendare a licenţei servesc prevederile art.35 alin.(1) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.399-410, art.679) cu modificările ulterioare, în continuare denumită Legea nr.241/2007, în corelare cu art.10 din Legea privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător nr.160/2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170-175, art.494), în continuare denumită Legea nr.160/2011.

[Pct.18 în redacţia Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

19. Licenţa poate fi retrasă în conformitate cu prevederile Legii nr.235/2006. Drept temei pentru realizarea acţiunilor de retragere a licenţei servesc prevederile art.35 alin.(2) din Legea nr.241/2007 în corelare cu art.11 din Legea nr.160/2011.

[Pct.19 în redacţia Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

20. Licenţa îşi pierde valabilitatea în cazurile prevăzute de art.35 alin.(4) din Legea nr.241/2007 în corelare cu art.127 alin. (2) şi 128 alin.(3) din Legea nr.160/2011.

[Pct.20 în redacţia Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

201. Titularul licenţei este obligat, în decurs de 10 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de retragere sau de la data pierderii valabilităţii licenţei de utilizare a canalelor sau a frecvenţelor radio, să depună la ANRCETI formularul, în original, al licenţei retrase sau declarată nevalabilă.

[Pct.201 introdus prin Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

202. În cazul retragerii sau pierderii valabilităţii licenţei de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio, plăţile pentru reglementare şi monitorizare, taxele pentru utilizarea resurselor limitate sau taxele pentru eliberarea licenţelor, orice alte plăţi prevăzute de legislaţia în vigoare nu se restituie.

[Pct.202 introdus prin Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

21. Titularul licenţei nu este în drept să transmită/revândă altei persoane licenţa sau frecvenţele radio atribuite prin licenţă, cu excepţia dreptului de utilizare a acestor resurse în conformitate cu prezentele condiţii de licenţă, după caz, condiţiile speciale de licenţă, legislaţia şi reglementările în vigoare şi/sau utilizării partajate a frecvenţelor radio pentru acoperirea zonelor rurale cu o densitate redusă a populaţiei.

22. Pe motive tehnice sau din cauza operării schimbărilor în Planul naţional de repartizare a frecvenţelor radioelectrice terestre, organul central de specialitate poate modifica frecvenţa şi datele tehnice prevăzute în licenţă, fără întreruperea serviciului de programe al titularului de licenţă şi cu asigurarea unei recepţii de calitate echivalentă.

221. Licenţele de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio se eliberează pentru un termen de valabilitate stabilit în art.26 alin.(27) din Legea nr.241/2007.

[Pct.221 introdus prin Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

222. La expirarea perioadei de valabilitate, licenţele pot fi reînnoite pentru perioade similare în condiţiile legii.

[Pct.222 introdus prin Hot. ANRCETI nr.11 din 16.06.2020, în vigoare 19.07.2020]

VI. PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A STAŢIEI DE RADIOCOMUNICAŢII

ÎN SCOPUL FURNIZĂRII SERVICIILOR DE PROGRAME

AUDIOVIZUALE PRIN ETER

23. Titularul licenţei va pune în funcţiune staţia de radiocomunicaţii în scopul furnizării serviciilor de programe audiovizuale prin eter, denumită în continuare staţia de radiocomunicaţii, numai după perfectarea buletinului de măsurători a parametrilor tehnici de emisie, semnarea cu IP "SNMFR" a contractului de asigurare a compatibilităţii electromagnetice a staţiei de radiocomunicaţii.

24. Titularul licenţei este obligat să comunice în scris IP "SNMFR" despre începerea testărilor de probă, termenul de efectuare a măsurărilor parametrilor tehnici şi termenul preconizat de punere în funcţiune a staţiei de radiocomunicaţii cu două săptămâni în prealabil.

25. Testările de probă se efectuează cu semnal ton şi fără utilizarea semnalului de program nu mai mult de 15 zile.

26. IP "SNMFR" efectuează măsurările parametrilor tehnici şi perfectează buletinul de măsurători în termen de până la 10 zile din data solicitării de către titularul licenţei.

27. Contractul de asigurare al compatibilităţii electromagnetice a staţiei radiocomunicaţii se perfectează şi se semnează după efectuarea măsurărilor parametrilor tehnici.

VII. RESPONSABILITĂŢI

28. Nerespectarea prezentelor condiţii generale, a condiţiilor tehnice şi/sau operaţionale, precum şi a legislaţiei aplicabile utilizării frecvenţelor radio, care fac obiectul licenţei, conduce la aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezentele condiţii generale şi/sau prevăzute de legislaţia şi reglementările în vigoare.

29. Nu se vor aplica sancţiuni, dacă nerespectarea prezentelor condiţii generale se datorează unor circumstanţe pe care titularul licenţei nu le poate influenţa, inclusiv calamităţi naturale, război, acţiunile sau omisiunile unei terţe părţi şi alte evenimente excepţionale.

VIII. DISPOZIŢII FINALE

30. Prezentele condiţii generale se interpretează de către ANRCETI şi se aplică în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

31. Orice caz de neînţelegere a drepturilor şi obligaţiilor stabilite în prezentele condiţii generale va fi soluţionat în corespundere cu legislaţia Republicii Moldova în instanţele de judecată ale Republicii Moldova.

32. Prezentele condiţii generale se completează de drept cu dispoziţiile legislaţiei şi reglementărilor Republicii Moldova în vigoare din domeniul comunicaţiilor electronice şi/sau din domeniul audiovizualului, după caz, prevederile caietului de sarcini pentru concursul de eliberare a licenţei de utilizare a frecvenţelor/canalelor radio şi obligaţiile asumate în cadrul concursului, după caz cu prevederile condiţiilor speciale tip emise pentru benzi specifice de frecvenţe radio.

33. În cazul în care orice prevedere a prezentelor condiţii generale este sau devine ilegală, nulă sau inaplicabilă, aceasta nu va afecta legalitatea, validitatea sau aplicabilitatea oricărei alte prevederi ale prezentelor condiţii generale, prin urmare, va rămâne în întregime legală, valabilă şi aplicabilă.

[Anexa în redacţia Hot.ANRCETI nr.16 din 15.06.2015, în vigoare 15.06.2015]