Hotărâre nr.53/2 din 11.11.2019 cu privire la înregistrări în Registrul de stat al valorilor mobiliare
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la înregistrări în Registrul de stat
al valorilor mobiliare
nr. 53/2 din 11.11.2019
(în vigoare 11.11.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 338-343 art.1895 din 15.11.2019
* * *
În temeiul prevederilor art.52 alin.(3) şi art.521 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434-439 art.727), art.8 lit.m) şi lit.o), art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CA nr.13/10 din 13.03.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.157-166, art.668), pct.8 subpct.5) şi pct.15 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CA nr.49/16 din 01.11.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.430-439, art.1694) şi Deciziei Comitetului de Conducere al BC "ENERGBANK" S.A. (str. Tighina 23/3, mun. Chişinău, IDNO 1003600008150) din 24.10.2019 cu privire la anularea unor acţiuni emise de către BC "ENERGBANK" S.A. şi emiterea unor noi acţiuni, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează în Registrul de stat al valorilor mobiliare:
1.1 Radierea a 713 504 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 50 lei per acţiune (cod ISIN MD14ENER1001) ale BC "ENERGBANK" SA, cu restructurarea emisiunilor anterioare, I-XIII.
1.2 Emisiunea suplimentară de acţiuni ale BC "ENERGBANK" SA în sumă de 35 675 200 lei în număr de 713 504 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală 50 lei per acţiune, plasate în emisiunea a XIV-a.
2. Controlul asupra executării prezentei Hotărâri se pune în sarcina Direcţiei generale emitenţi valori mobiliare.
3. Prezenta Hotărâre poate fi contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev 3), în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei cu privire la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Valeriu CHIŢAN |
Nr.53/2. Chişinău, 11 noiembrie 2019. |