Hotărâre nr.56 din 25.11.2024 cu privire la Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.68 din 13.12.2021
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul misiunii de follow-up privind
evaluarea implementării recomandărilor înaintate
prin Hotărârea Curţii de Conturi
nr.68 din 13.12.2021
nr. 56 din 25.11.2024
(în vigoare 12.12.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 516-518 art. 42 din 12.12.2024
* * *
Curtea de Conturi, cu participarea dnei Alexandra Şian, secretară de stat, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; dnei Svetlana Plăcintă, consultantă principală, Direcţia monitorizare şi control, Cancelaria de Stat; dlui Iurie Uşurelu, director al Unităţii Consolidate pentru Implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă; dnei Natalia Botnaru, şefă a Direcţiei recreditare, Direcţia generală datoria sectorului public şi asistenţă externă, Ministerul Finanţelor; dlui Gheorghe Movileanu, director al Agenţiei Achiziţii Publice; dnei Raisa Cantemir, directoare a IP "Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistenţă Externă"; dlui Ion Moraru, şef al Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică; dlui Alexandru Botnari, primar al municipiului Hînceşti; dlui Macrii Victor, primar al comunei Saharna Nouă; dlui Vadim Ivanov, primar al comunei Găvănoasa; dnei Rodica Russu, primăriţă a satului Teliţa, raionul Anenii Noi; dnei Lilia Garabajiu, contabilă, Primăria comunei Dîngeni, raionul Ocniţa, în conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a), art.15 lit.a), art.31 alin.(5) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.68 din 13.12.2021.
_______________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260/2017).
Misiunea a fost realizată conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20242, având drept scop evaluarea modului în care au fost abordate şi implementate recomandările şi întreprinse măsuri de către entităţile vizate de auditul precedent pentru implementarea recomandărilor şi executarea cerinţelor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.68/20213, după caz, evaluarea rezultatelor obţinute, identificarea factorilor care au condiţionat neimplementarea recomandărilor înaintate şi oferirea sugestiilor de îmbunătăţire.
_______________________
2 Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2024, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.55 din 15.12.2023 (cu modificările ulterioare).
3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.68 din 13 decembrie 2021 cu privire la Raportul auditului performanţei atinse în cadrul proiectelor finanţate din fondurile externe gestionate prin intermediul Unităţii Consolidate pentru Implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (în continuare – Hotărârea Curţii de Conturi nr.68/2021, după caz, Raportul de audit aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.68/2021).
Activitatea s-a efectuat în conformitate cu Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI, pus în aplicare de Curtea de Conturi4.
_______________________
4 Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI" (cu modificările ulterioare).
Examinând Raportul misiunii de follow-up, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
În perioada 2021-2024, măsurile întreprinse de către factorii decizionali ai entităţilor vizate în dispozitivul Hotărârii Curţii de Conturi nr.68/2021 au fost centrate pe consolidarea cadrului normativ pentru facilitarea transmiterii infrastructurii de irigaţii către asociaţiile utilizatorilor de apă, pentru asigurarea evidenţei formalizate a contractelor multianuale de arendă, locaţiune, comodat, cesiune, concesiune, inclusiv pentru asigurarea de către autorităţile publice locale a contabilizării în modul stabilit a obiectivelor create în cadrul Proiectului IFAD etc.
Totodată, unele acţiuni realizate de către părţile implicate, deşi au fost orientate spre implementarea recomandărilor, nu au fost suficiente şi, după caz, eficiente în deplină măsură pentru a elimina integral deficienţele constatate, fapt care a condiţionat persistenţa şi în perioada de referinţă a problemelor abordate de auditul precedent, cu impact asupra rezultatelor scontate. Carenţele şi neajunsurile atestate în cadrul misiunii de follow-up persistă şi acum, fiind condiţionate de: lipsa unui cadru normativ de reglementare a acordării împrumuturilor din granturi; clasificaţia bugetară necompletată cu coduri de evidenţă pentru astfel de împrumuturi; durata considerabilă de timp necesară pentru recuperarea creanţelor pe cale judiciară, a prejudiciilor cauzate urmare prestării cu întârziere a serviciilor şi realizarea necalitativă a lucrărilor; implicarea insuficientă a persoanelor responsabile din cadrul autorităţilor publice locale, etc.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.10 lit.a), a1), b), art.14 alin.(2), art.15 lit.d), art.34 alin.(21) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260/2017, precum şi ţinând cont de explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.68 din 13.12.2021 cu privire la Raportul auditului performanţei atinse în cadrul proiectelor finanţate din fondurile externe gestionate prin intermediul Unităţii Consolidate pentru Implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;
2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit.
3. Se reiterează următoarele recomandări de audit din Raportul de audit şi din Hotărârea Curţii de Conturi nr.68/2021 de aprobare a raportului, stabilindu-se un termen de implementare a acestora de 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, şi anume5:
_______________________
5 Compartimentul I din Tabelul expus în Anexa nr.1 la Raportul misiunii de follow-up, aprobat prin prezenta Hotărâre.
3.1. recomandările nr.2 şi nr.3 pentru Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă;
3.2. recomandările nr.2.7.1 şi nr.2.7.2 pentru Ministerul Finanţelor;
3.3. recomandarea nr.2.8 pentru Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică (succesorul de drepturi şi obligaţii al Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică);
3.4. recomandarea nr.2.11 pentru Primăria comunei Găvănoasa, raionul Cahul.
4. Prin prezenta Hotărâre se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi, nr.68 din 13.12.2021 cu privire la Raportul auditului performanţei atinse în cadrul proiectelor finanţate din fondurile externe gestionate prin intermediul Unităţii Consolidate pentru Implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă.
5. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
6. Curtea de Conturi va fi informată semestrial, în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse de către autorităţile vizate în punctul 3 din prezenta Hotărâre pentru implementarea recomandărilor.
7. Hotărârea şi Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.68 din 13.12.2021 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).
| PREŞEDINTĂ | Tatiana ŞEVCIUC |
| Nr.56. Chişinău, 25 noiembrie 2024. | |