Hotărâre nr.6 din 10.03.2022 privind controlul constituţionalităţii textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale (interdicţia aplicată organizaţiilor necomerciale de a funcţiona în calitate de furnizori privaţi de servicii media audiovizuale) (sesizarea nr.78a/2021)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind controlul constituţionalităţii textului "şi funcţionează

sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28

alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale

(interdicţia aplicată organizaţiilor necomerciale de a funcţiona

 în calitate de furnizori privaţi de servicii media audiovizuale)

(sesizarea nr.78a/2021)

nr. 6  din  10.03.2022

 (în vigoare 10.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 80-87 art. 43 din 25.03.2022

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 2 aprilie 2021,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale nr.174 din 8 noiembrie 2018, depusă la Curtea Constituţională pe 2 aprilie 2021, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de dl Sergiu Litvinenco, deputat în Parlament la data depunerii sesizării.

2. Prin decizia Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2022, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

3. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Consiliului Audiovizualului.

4. În şedinţa publică a Curţii au fost prezenţi dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului, reprezentantul Parlamentului, şi dl Eduard Serbenco, secretar de stat al Ministerului Justiţiei, reprezentantul Guvernului la Curtea Constituţională.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

5. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

[…]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."

6. Prevederile relevante ale Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018, sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiuni principale

"[…]

furnizor de servicii media – persoană fizică sau juridică care poartă responsabilitate editorială pentru alegerea conţinutului audiovizual al serviciului media audiovizual şi care stabileşte modul de organizare a serviciului respectiv;

[…]."

Articolul 28

Regimul juridic al proprietăţii furnizorilor de servicii media

"(1) Furnizorii privaţi de servicii media sunt constituiţi de către persoane fizice şi/sau juridice şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale.

[…]."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

7. Prin Decizia sa din 18 ianuarie 2022, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

8. Curtea a observat că, potrivit articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii posedă prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

9. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

10. Curtea a reţinut că obiectul sesizării îl constituie textul "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale. Acest articol stabileşte că furnizorii privaţi de servicii media sunt constituiţi de către persoane fizice şi/sau juridice şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale.

11. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

12. Autorul sesizării a susţinut că prevederile contestate contravin articolelor 9 alin.(3) [principiile fundamentale privind proprietatea], 16 [egalitatea], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi], 126 alin.(1) [economia] şi 127 alin.(2) [proprietatea] din Constituţie.

13. Cu privire la incidenţa articolelor 9 alin.(3) şi 126 alin.(1) din Constituţie, Curtea a observat că acestea se referă la economia Republicii Moldova, care este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, pe libera iniţiativă economică şi pe concurenţa liberă. Altfel spus, aceste articole se referă la obligaţia statului, inter alia, de a reglementa activităţile economice şi proprietatea publică/privată, de a crea un cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară (a se vedea DCC nr.50 din 8 aprilie 2021, § 17). De asemenea, articolul 127 alin.(2) din Constituţie prevede obligaţia statului de a garanta realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii. În această cauză, Curtea a reţinut că prevederile articolelor 9 alin.(3), 126 alin.(1) şi 127 alin.(2) din Constituţie au un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă.

14. Cu privire la incidenţa articolului 23 alin.(2) din Constituţie, Curtea a observat că sub aparenţa unei critici de imprevizibilitate a prevederilor contestate, autorul sesizării susţine că dispoziţiile legale contestate contravin articolelor 6 din Legea nr.86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizaţiile necomerciale şi 302 din Codul civil nr.1107 din 6 iunie 2002. În acest sens, Curtea a reiterat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, dar nu raportarea la alte norme infraconstituţionale sau compararea prevederilor cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ şi raportarea unei concluzii care ar rezulta din comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, § 25).

15. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 16 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr.29 din 26 noiembrie 2020, § 18-20; HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 36). În continuare, Curtea a analizat incidenţa drepturilor fundamentale invocate de autorul sesizării, i.e. dreptul la asociere şi dreptul de proprietate.

16. Cu privire la libertatea de asociere, Curtea a reţinut că articolul 41 din Constituţie garantează libertatea de asociere în partide şi alte organizaţii social-politice, iar articolul 42 din Constituţie consfinţeşte doar libertatea de afiliere la sindicate. Totuşi, în jurisprudenţa sa, Curtea a examinat, prin raportare la articolul 4 din Constituţie, potrivit căruia dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu tratatele la care Republica Moldova este parte, dreptul la asociere în sensul său deplin, garantat de instrumentele internaţionale (Avizul Curţii nr.1 din 24 ianuarie 2017). În acest context, Curtea a reţinut că articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte că orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere.

17. Curtea nu a văzut cum afectează prevederile contestate dreptul persoanelor fizice de a se asocia în organizaţiile necomerciale. Persoanele pot crea şi fonda organizaţii necomerciale. Statul respectă, protejează şi asigură libertatea de asociere (articolul 5 alin.(1) din Legea nr.86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizaţiile necomerciale). Mai mult, libertatea de asociere nu presupune crearea unei organizaţii necomerciale pentru un scop comercial determinat, în acest caz, prestarea de servicii media audiovizuale. Prin urmare, Curtea nu a reţinut incidenţa dreptului la asociere.

18. Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, Curtea a subliniat că acesta trebuie interpretat prin prisma articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.

19. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că dacă un stat contractant are o lege în vigoare care prevede un beneficiu, acea lege trebuie considerată ca generând un drept de proprietate care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie pentru persoanele care îndeplinesc cerinţele sale. Mai mult, în cauzele referitoare la o plângere conform căreia reclamantului i s-a refuzat integral/parţial un anumit beneficiu dintr-un motiv discriminatoriu prevăzut de articolul 14 din Convenţie, testul relevant este dacă, cu excepţia condiţiei de drept pentru care reclamantul se plânge, acesta ar fi avut dreptul, executoriu în temeiul dreptului intern, de a beneficia de prestaţia în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Šaltinytė v. Lituania, 26 octombrie 2021, § 58-59).

20. Aşadar, Curtea a reţinut incidenţa articolului 46 din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate al persoanelor, menţionând că măsura contestată intervine în sfera obţinerii de venituri de către organizaţiile necomerciale pentru realizarea scopurilor lor statutare (a se vedea Raportul cu privire la finanţarea asociaţiilor, adoptat la cea de-a 118-a sesiune plenară, Veneţia, 15-16 martie 2019, CDL-AD(2019)002, § 136) [HCC nr.24 din 8 octombrie 2020, § 21].

21. Cu referire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a reamintit că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 39). Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor, în această cauză, tratamentul diferenţiat al organizaţiilor necomerciale în comparaţie cu organizaţiile comerciale (HCC nr.24 din 8 octombrie 2020, § 23).

22. Din analiza coroborată a legislaţiei, Curtea a reţinut că persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial) [articolul 175 alin.(2) din Codul civil]. Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt, inter alia, societăţile comerciale care pot desfăşura orice activitate neinterzisă de lege (articolul 176 alin.(2) din Codul civil) pentru a obţine şi a repartiza profitul între membrii, asociaţii şi acţionarii săi. Persoanele juridice fără scop lucrativ sunt organizaţiile necomerciale care pot desfăşura orice gen de activitate neinterzis de lege referitor la realizarea scopului prevăzut de statut (articolul 301 alin.(1) din Codul civil), altul decât obţinerea de venit (articolul 296 alin.(1) din Codul civil şi articolul 1 alin.(3) din Legea cu privire la organizaţiile necomerciale). Profitul realizat de organizaţiile necomerciale nu poate fi distribuit între membri, fondatori şi alte persoane (art.8 alin.(3) din Legea cu privire la organizaţiile necomerciale). Prin urmare, Curtea a menţionat că legislatorul a stabilit că organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activităţi economice aducătoare de profit, inclusiv cele supuse licenţierii, iar profitul realizat va fi folosit exclusiv în vederea realizării scopurilor statutare (articolul 8 alin.(1) din Lege). Astfel, din perspectiva dreptului de a desfăşura activităţi economice, Curtea a reţinut că atât organizaţiile necomerciale, cât şi societăţile comerciale se află în situaţii asemănătoare. Totuşi, prin interdicţia de a presta servicii media audiovizuale, organizaţiile necomerciale sunt tratate diferit.

23. Prin urmare, Curtea a reţinut că situaţia în discuţie ridică problema unui tratament diferenţiat între persoanele juridice de drept privat în funcţie de scopul lor lucrativ, i.e. dacă sunt societăţi comerciale sau organizaţii necomerciale, în privinţa posibilităţii de a presta servicii media audiovizuale. Aşadar, prin prisma articolelor 16, 46 şi 54 din Constituţie, Curtea are de analizat dacă tratamentul diferenţiat instituit este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, i.e. dacă acesta urmăreşte realizarea unui scop legitim şi dacă există o legătură rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului sesizării

24. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate stabilesc pentru organizaţiile necomerciale interdicţia de a fonda instituţii media audiovizuale liniare, întrucât, potrivit articolului 24 alin.(1) lit.a) din Cod, serviciile media audiovizuale liniare sunt difuzate de către furnizorii privaţi. Aşadar, furnizorii privaţi de servicii media audiovizuale nu pot funcţiona sub formă de societăţi necomerciale.

25. Organizaţiile necomerciale pot desfăşura activităţi economice, inclusiv de antreprenoriat social. Activitatea economică poate fi exercitată fie nemijlocit de către organizaţia necomercială, fie prin constituirea persoanelor juridice cu scop lucrativ. Activitatea organizaţiei necomerciale care, conform legii, este supusă licenţierii poate fi practicată doar după obţinerea licenţei (articolul 6 din Legea cu privire la organizaţiile necomerciale nr.86 din 11 iunie 2020).

26. Furnizarea serviciilor media audiovizuale liniare doar de societăţile comerciale instituie un tratament discriminatoriu faţă de organizaţiile necomerciale. Orice tratament diferenţiat trebuie justificat în mod obiectiv şi rezonabil. În acest caz, legislatorul nu a urmărit niciun scop legitim.

27. Potrivit articolului 1 din Codul serviciilor media audiovizuale, licenţa de emisie este actul permisiv prin care furnizorului de servicii media i se acordă dreptul de a difuza un serviciu media audiovizual liniar. În baza Codului audiovizualului nr.260/2006 (abrogat pe 1 ianuarie 2019), societăţilor le-au fost eliberate licenţe de emisie pentru serviciile media audiovizuale. În consecinţă, societăţile necomerciale care deţin licenţă de emisie şi care nu au calitatea de furnizori privaţi de servicii media sunt private de dreptul de a-şi prelungi valabilitatea acesteia în conformitate cu Codul serviciilor media audiovizuale. Licenţa de emisie constituie un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană.

28. Prin urmare, autorul sesizării conchide că prevederile contestate instituie pentru societăţile necomerciale interdicţia de a funcţiona în calitate de furnizori privaţi de servicii media şi, respectiv, de a le fi prelungită valabilitatea licenţei de emisie pentru serviciile media audiovizuale. Acest fapt afectează dreptul de proprietate al societăţilor necomerciale.

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

29. În opinia prezentată Curţii, Guvernul menţionează că, potrivit articolelor 6 alin.(2) din Legea cu privire la organizaţiile necomerciale şi 302 din Codul civil, organizaţiile comerciale sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzisă de lege. Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitate economică, care poate fi exercitată nemijlocit de către organizaţia necomercială sau prin constituirea unei persoane juridice cu scop lucrativ.

30. Guvernul subliniază că articolul 66 din precedentul Cod al audiovizualului nr.260/2006 prevedea că radiodifuzorii privaţi se pot constitui de către persoane fizice sau juridice. Aşadar, interdicţia vizând organizaţiile necomerciale de a fonda furnizori privaţi de servicii media audiovizuale a fost instituită de noul Cod. Totuşi, raţionamente justificate privind interdicţia în discuţie nu au fost identificate în Nota informativă la proiectul Codului serviciilor media audiovizuale.

31. Guvernul susţine că organizaţiile necomerciale, ca şi cele comerciale, achită impozite la bugetul public din activitatea economică. Prin urmare, organizaţiile necomerciale participă la circuitul economic în condiţii de egalitate alături de organizaţiile comerciale şi, prin urmare, trebuie tratate în mod egal. Guvernul conchide că prevederile contestate nu întrunesc exigenţele proporţionalităţii stabilite de articolul 54 din Constituţie.

32. În opinia prezentată Curţii, Consiliul Audiovizualului menţionează că, în baza articolului 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale, activitatea de furnizor privat de servicii media audiovizuale poate fi desfăşurată doar de societăţile comerciale. Acest fapt limitează exerciţiul drepturilor organizaţiilor necomerciale de a constitui, menţine şi dezvolta servicii media audiovizuale.

33. Consiliul Audiovizualului subliniază că, potrivit articolului 6 alin.(2) din Legea cu privire la organizaţiile necomerciale şi articolului 302 din Codul civil, în vederea realizării scopurilor sale statutare, organizaţia necomercială poate desfăşura orice gen de activitate neinterzisă de lege. Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitate economică, inclusiv de antreprenoriat social. Activitatea organizaţiei necomerciale care, conform legii, este supusă licenţierii poate fi practicată doar după obţinerea licenţei.

34. Consiliul Audiovizualului susţine că textul contestat prejudiciază 13 societăţi necomerciale din domeniul audiovizualului care activează sub jurisdicţia Republicii Moldova, dintre care opt deţin posturi de radio şi cinci posturi de televiziune, care deţin licenţe eliberate până la intrarea în vigoare a Codului serviciilor media audiovizuale nr.174 din 8 noiembrie 2018.

35. Consiliul Audiovizualului consideră că există un tratament diferenţiat între societăţile comerciale şi organizaţiile necomerciale în privinţa posibilităţii de a funcţiona ca furnizori de servicii media audiovizuale şi acest tratament este nejustificat.

C. Aprecierea Curţii

a) Dacă tratamentul diferenţiat urmăreşte realizarea unui scop legitim

36. Cu titlu preliminar, Curtea observă că, potrivit articolului 1 alin.(1) lit.d) din Directiva 2010/13/UE a Parlamentului european¹ şi a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale), furnizor de servicii mass-media poate fi persoana fizică sau juridică având responsabilitate editorială pentru alegerea conţinutului audiovizual al serviciului mass-media audiovizual şi care stabileşte modul de organizare a acestuia. Această definiţie a fost preluată de legislator în articolul 1 din Codul serviciilor media audiovizuale. Totuşi, legislatorul a prevăzut că deşi constituiţi de către persoane fizice şi/sau juridice, furnizorii privaţi de servicii media trebuie să funcţioneze sub formă de societăţi comerciale (articolul 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale).

______________________

¹ https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX%3A32010L0013

37. Curtea reţine că, prin contestarea textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28 alin.(1) din Cod, autorul sesizării ridică problema asigurării egalităţii în dreptul societăţilor comerciale şi necomerciale de a funcţiona ca furnizori privaţi de servicii media audiovizuale.

38. Curtea notează că respectarea principiului egalităţii presupune acordarea aceloraşi avantaje tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, cu excepţia cazului în care se demonstrează că tratamentul diferenţiat este justificat în mod obiectiv şi rezonabil. Această condiţie demonstrează că principiul egalităţii nu are în vedere interzicerea oricărui tratament diferenţiat, ci doar a tratamentelor diferenţiate nejustificate (a se vedea HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 60; HCC nr.30 din 23 septembrie 2021, § 65).

39. Curtea Europeană a subliniat că, pentru a exista o problemă din perspectiva articolului 14, trebuie să existe un tratament diferenţiat aplicat persoanelor aflate în situaţii comparabile. Un asemenea tratament diferenţiat este discriminatoriu dacă nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, în sensul articolului 14. Noţiunea de discriminare include, de asemenea, cazurile în care o persoană sau un grup este tratat, fără o justificare adecvată, mai puţin favorabil decât altul, chiar dacă tratamentul mai favorabil nu este cerut de Convenţie (a se vedea Emel Boyraz v. Turcia, 2 decembrie 2014, § 50; Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România [MC], 29 noiembrie 2016, § 164).

40. Sub acest aspect, Curtea reţine că în nota informativă la proiectul de Lege nr.174 din 8 noiembrie 2018 nu se regăseşte niciun argument cu privire la interdicţia pentru furnizorul privat de servicii media audiovizuale de a activa ca organizaţie necomercială. În opiniile prezentate de Guvern şi de Consiliul Audiovizualului se menţionează că tratamentul diferenţiat între societăţile necomerciale şi cele comerciale de a presta servicii media audiovizuale nu este justificat.

41. Curtea reţine că tratamentul diferenţiat între o societate comercială şi o organizaţie necomercială în privinţa posibilităţii de a presta servicii media audiovizuale este lipsit de un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Având în vedere această concluzie, Curtea nu va trece la următoarea etapă a testului, deoarece tratamentul diferenţiat nu a fost justificat în mod obiectiv şi rezonabil.

42. Rezumând cele menţionate supra, Curtea conchide că textul "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale contravine articolelor 16, 46 şi 54 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale, depusă de dl Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova la data depunerii sesizării.

2. Se declară neconstituţional textul "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din articolul 28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.