Hotărâre nr.8 din 13.01.2023 privind modificarea unor Hotărâri ale Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
privind modificarea unor hotărâri ale Consiliului
de administraţie al Agenţiei Naţionale
pentru Reglementare în Energetică
nr. 8 din 13.01.2023
(în vigoare 03.02.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 31-34 art.137 din 03.02.2023
* * *
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiţiei
nr.1774 din 31 ianuarie 2023
Ministru_______Sergiu LITVINENCO
În temeiul art.85 alin.(10), art.7 alin.(1), lit.k), lit.o) din Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193-203, art.415), cu modificările ulterioare, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.112/2019 din 19 aprilie 2019, înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.1448 din 16 mai 2019 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.178-184, art.911), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Se completează cu pct.601 cu următorul cuprins:
"601. Consumurile tehnologice şi pierderile de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic se vor determina de operatorul de sistem, conform modului de calculare al consumurilor tehnologice şi al pierderilor de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic, racordată direct la reţeaua de transport a gazelor naturale din Anexa nr.52 şi respectiv, modului de calculare al consumurilor tehnologice şi al pierderilor de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic racordată la reţeaua de distribuţie din Anexa nr.53 la Regulament".
Se completează cu Anexele nr. 52 şi nr.53 cu următorul cuprins:
|
"Anexa nr.52 la Regulamentul privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.112 /2019 Modul de calculare al consumurilor tehnologice şi al pierderilor de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic, racordată direct la reţeaua de transport a gazelor naturale 1. Pentru determinarea consumurilor tehnologice şi al pierderilor de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic, racordată direct la reţeaua de transport a gazelor naturale, OST va utiliza volumele pierderilor normative specifice şi cele calculate, cauzate de neetanşeitatea elementelor reţelelor de transport. 2. La determinarea acestor consumuri tehnologice şi pierderi de gaze naturale, instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic se va considera segmentul de reţea care face legătura dintre reţeaua de transport şi până la prima îmbinare în faţa echipamentului de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale. 3. OST va determina următoarele consumuri tehnologice şi pierderi de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic: 3.1. Consumul de gaze naturale pentru necesităţile tehnologice ale staţiei de predare (SP) se va determina cu formula: Bn.t. = Bex.+ Bpr. + Bod. + Brev. + Bap. + Bt + Breg. (1), unde: Bex. – consumul de gaze naturale necesar pentru exploatarea şi deservirea tehnică a separatoarelor de impurităţi mecanice ale SP, m3; Bpr. – consumul de gaze naturale necesar pentru purjarea segmentului de reţea la eliberarea acestuia de condensat, apă sau impurităţi mecanice, m3; Bod. – consumul de gaze naturale necesar alimentării instalaţiei de odorizare, m3; Brev. – consumul de gaze naturale la verificarea, înlocuirea echipamentului de măsurare, m3; Bap. – consumul de gaze naturale necesar la exploatarea aparatelor de măsură şi control, elementelor sistemului de automatizare, m3; Bt – consumul de gaze naturale pentru încălzirea gazelor naturale în schimbătoarele de căldură şi încălzirea încăperilor SP, m3. Consumul de gaze naturale menţionat se va determină în baza echipamentului/lor de măsurare a gazelor naturale montat/e special pentru aceste scopuri; Breg. – consumul de gaze naturale pentru pneumo - regulatoare se va determina după indicaţiile echipamentului/lor de măsurare montat/e special pentru aceste scopuri. Bex = Bpr.s + Bd.teh. (2), unde: Bpr. s – consumul de gaze naturale necesar la purjarea separatoarelor de impurităţi mecanice şi condensat, m3; Bpr. s = B'pr x nsep x fdoc (3), unde: B'pr – norma individuală de consum pentru o purjare a separatoarelor de impurităţi mecanice, m3; B'pr = b1pr x Kp x Kt x Kg + b2pr x KFG x Kv (4), în care: b1pr şi b2pr – normele individuale iniţiale de consum la purjarea separatoarelor de impurităţi şi condensat şi la degazarea condensatului şi apei, m3, (Tabelul 1). Tabelul 1. Normele individuale iniţiale de consum pentru purjarea unui separator de impurităţi sau acumulator de condensat |
|||
| Diametrul orificiului de purjare, mm | 25 | 50 | 75 |
| b1pr, m3 | 23,7 | 98,8 | 247 |
| b2pr, m3 | 58,7 | 58,7 | 58,7 |
|
Kp – coeficient care pune în evidenţă devierea presiunii medii reale Pm a gazelor naturale din separatorul de impurităţi, de la cea nominală. Kp = 0,9 x Pm / (Pnom x Zm) (5), în care: Pm – presiunea medie a gazelor naturale din separatoarele şi acumulatoarele de condensat, kgf/cm2; Pnom – presiunea nominală a gazelor naturale conform proiectului, kgf/cm2; Zm – coeficientul de compresibilitate conform formulei GERC-91MOD variază în funcţie de Pm, Tm şi compoziţia chimică a gazelor naturale. Zm poate fi utilizat de OST din baza de date a calculatoarelor de debit de la punctele de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale. Kt – coeficient care pune în evidenţă devierea temperaturii medii reale a gazelor naturale din aparat Tm de cea nominală şi se determină cu formula: Kt = 293 / Tm (6), Kg – coeficient care pune în evidentă devierea duratei medii reale tm de închidere a vanelor sau robinetelor de purjare de cea nominală şi se determină cu formula: Kg = tm / t' (7), în care: t' = 10 s; KFG – coeficient care pune în evidenţă influenţa parametrilor de purjare asupra factorului de gazificare. KFG = 0,0164 x [Pm / (Pnom x Zm)] (8), unde: Kv – coeficient care pune în evidenţă volumul condensatului evacuat. Kv = Ve / Vco (9), în care: Ve – volumul condensatului evacuat la purjare, în m3; Vco = I m3. nsep – numărul de separatoare de impurităţi mecanice, acumulatoare de condensat instalate, unităţi. fdoc – perioada de documentare, zile; Bd.teh. – consumul de gaze naturale necesar pentru deservirea tehnică a separatoarelor de impurităţi mecanice, m3; Bd.teh. = nsep x Pm x Vsep (10), în care: Pm - presiunea medie a gazelor naturale din separatoarele şi acumulatoarele de condensat, kgf/cm2; Vsep - volumul geometric al separatoarelor de impurităţi mecanice sau acumulatoarelor de condensat, m3. Bpr. = A x F x Pm x tpr (11), unde: A = 296 – coeficient de purjare, m x cm2/kgf x s; F – suprafaţa transversală a conductelor prin intermediul cărora se realizează purjarea, în m2; Pm – presiunea medie a gazelor naturale din conductă în punctul de purjare în regim critic de curgere, în, kgf/cm2; tpr – durata purjării, s. Bod. = 71,8 x Godor (12), unde: 71,8 – norma individuală iniţială de consum la turnarea unei tone de odorant, m3; Godor – cantitatea de odorant turnat, g. Brev. – consumul de gaze naturale la verificarea, înlocuirea echipamentului de măsurare, m3; Brev. = Q1 + Q2 (13), unde: Q1 – volumul de gaze naturale, evacuat din segmentul de reţea de la robinetul de la intrarea în linia de evidenţă până la robinetul de ieşire din ea, în m3, care se va determina cu formula; Q1 = 0,995 × V × [(Рi / Zi) - (Рf / Zf)] (14), în care: V – volumul geometric al segmentului de reţea deconectat, în m3; Pi – presiunea inițială medie absolută a gazelor naturale, kgf/cm2; Pf – presiunea finală medie absolută a gazelor naturale, kgf/cm2; Zi şi Zf – coeficienţii corespunzători de compresibilitate. Q2 – volumul de gaze naturale, consumat pentru evacuarea aerului din segmentul de reţea, de la robinetul de intrare în linia de evidenţă, până la robinetul de ieşire din ea, care poate fi adoptat egal cu volumul geometric dublat al acestui segment, în m3, sau determinat cu formula: Q2 = 0,995 x V x (P4 - Patm) (15), în care: P4 – presiunea medie a gazelor naturale în segmentul de reţea după evacuarea aerului, în kgf/cm2. Bap. – volumul de gaze naturale necesar pentru funcţionarea elementelor de comandă a aparatelor de măsură şi control, traductoarelor sistemelor de automatizare şi telemetrie, se va determina după datele indicate în paşapoartele tehnice, iar în lipsa lor, după rezultatele măsurărilor experimentale. Consumul total de gaze naturale pentru funcţionarea tuturor aparatelor de comandă se va determina cu formula: Bap. = qop. x n x t (16), unde: qop – consumul specific de gaze naturale din paşaportul tehnic a aparatului respectiv, m3/oră; n – numărul aparatelor în funcţiune pe parcursul trimestrului sau anului, unităţi; t – durata medie de funcţionare a aparatelor pe parcursul trimestrului sau anului, ore. 3.2. Pierderile de gaze naturale în reţelele de transport sunt direct proporţionale suprafeţei conductelor, presiunii gazelor naturale şi invers proporţionale temperaturii gazelor naturale, în m3. Acestea se determină cu formula: V = 1113,5 x [(D2m x L x Pm) / (Tm x Zm)] x t (17), în care: 1113,5 – coeficient care ia în evidenţă unităţile de măsură a parametrilor din formulă; Dm – diametrul mediu al segmentului reţelei de gaze naturale, m; L – lungimea segmentului reţelei de gaze naturale, km; Pm şi Tm – presiunea şi temperatura medie a gazelor naturale pe perioada respectivă de documentare, kgf/cm2 şi oK, corespunzător; Zm – coeficientul mediu de compresibilitate, conform formulei GERC-91MOD variază în funcţie de Pm, Tm şi compoziţia chimică a gazelor naturale. Zm poate fi utilizat de OST din baza de date a calculatoarelor de debit de la punctele de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale din preajmă. t – durata de funcţionare a segmentului reţelei de gaze naturale, zile. 4. Consumurile tehnologice şi pierderile de gaze naturale determinate de OST conform prevederilor pct.1-3, lunar sau la înţelegerea părţilor, se cumulează cu volumul gazelor naturale înregistrate (calculate) de echipamentului de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale şi se prezintă furnizorului pentru facturare. Acestea sunt suportate integral de consumatorul noncasnic, ceea ce se va specifica obligatoriu în contractul de furnizare a gazelor naturale. 5. Toate caracteristicile tehnice ale instalaţiei de gaze naturale a consumatorului noncasnic, pentru care se calculează consumurile tehnologice şi pierderile de gaze naturale prevăzute de prezenta anexă, se vor consemna de către OST şi consumatorul noncasnic în Acordul tehnic, încheiat în conformitate cu pct.71 alin.(21) din prezentul Regulament". |
|||
|
"Anexa nr.53 la Regulamentul privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.112/2019 Modul de calculare al consumurilor tehnologice şi al pierderilor de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic, racordată la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale 1. Pentru determinarea consumurilor tehnologice şi al pierderilor de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic racordată la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, OSD va utiliza volumele pierderilor normative specifice cauzate de neetanşeitatea elementelor reţelelor de distribuţie. 2. La determinarea acestor consumuri tehnologice şi pierderi de gaze naturale, instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic se va considera segmentul de reţea care face legătura dintre reţeaua stradală de distribuţie a gazelor naturale sau cea amplasată pe teritoriul nemijlocit învecinat cu respectivul consumator noncasnic şi pânâ la prima îmbinare în faţa echipamentului de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale. 3. OSD va determina următoarele consumuri tehnologice şi pierderi de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic: a) cauzate de neetanşeitatea reţelelor şi a utilajului staţiilor / posturilor de reglare măsurare a gazelor naturale (SRM/PRM), conform volumelor pierderilor normative specifice din Tabelul 1. Tabelul 1 Volumul pierderilor normative specifice de gaze naturale pentru utilajul staţiei / postului de reglare măsurare a gazelor naturale cauzate de neetanşeitatea reţelelor şi a utilajului, pentru o unitate, m³/24 ore |
||||||
| Din Grupa I cu debitul până la 10 m3/oră | Din Grupa II cu debitul de la 10 până la 120 m3/oră | Din Grupa III cu debitul de la 120 până la 400 m3/oră | Din Grupa IV cu debitul de la 400 până la 900 m3/oră | Din Grupa V cu debitul de la 900 până la 2000 m3/oră | Din Grupa VI cu debitul de la 2000 până la 10000 m3/oră | Din Grupa VII cu debitul de la 10000 până la 100000 m3/oră |
| 0,00686 | 0,77667 | 1,44310 | 1,50487 | 1,88325 | 2,27576 | 3,84762 |
|
Notă: Pentru determinarea cât mai exactă a pierderilor normative de gaze naturale cauzate de neetanşeitatea reţelelor şi a utilajului SRM/PRM atribuirea SRM şi PRM la grupe se efectuează reieşind din debitul gazelor naturale prin regulator. Pe nivele de presiune SRM/PRM se atribuie după presiunea gazelor naturale la intrare în ele, conform proiectelor tehnice. b) - în scopul executării lucrărilor de reparaţie şi întreţinere la SRM/PRM, fără ajustarea utilajului aferent – 16 m3/an; - în scopul purjării utilajului SRM/PRM la ajustarea lui, lucrări efectuate cu evacuarea gazelor naturale în atmosferă – 85 m3/an. c) la acţionarea supapelor de evacuare de siguranţă (SES) de la SRM/PRM se iau in consideraţie volumele pierderilor normative specifice de gaze naturale de la acţionarea SES din SRM, PRM conform Tabelului 2. |
||||||
|
Tabelul 2 Volumul pierderilor normative specifice de gaze naturale cauzate de acţionarea SES, pentru o unitate, m³/an |
||||||
| Pentru Grupa I cu debitul până la 10 m3/oră |
Pentru Grupa II cu debitul de la 10 m3/oră până la 120 m3/oră |
Pentru Grupa III cu debitul de la 120 m3/oră până la 400 m3/oră |
Pentru Grupa IV cu debitul de la 400 m3/oră până la 900 m3/oră |
Pentru Grupa V cu debitul de la 900 m3/oră până la 2000 m3/oră |
Pentru Grupa VI cu debitul de la 2000 m3/oră până la 10000 m3/oră |
Pentru Grupa VII cu debitul de la 10000 m3/oră până la 100000 m3/oră |
| 0,09765 | 1,69154 | 7,38484 | 16,36556 | 63,53870 | 10,83579 | 151,39540 |
|
d) din neetanşeitatea reţelelor exterioare de gaze naturale se stabilesc volumele pierderilor normative specifice de gaze naturale, conform Tabelului 3. Tabelul 3 Volumul pierderilor normative specifice de gaze naturale rezultat al neetanşeităţii reţelelor exterioare de distribuţie a gazelor naturale, pentru 1 m2 de suprafaţă a reţelei, m³/24 ore |
||
| De presiune înaltă de categoriile I (de la 0,6 până la 1,2 MPa inclusiv) şi II (de la 0,3 până la 0,6 MPa inclusiv) |
De presiune medie (de la 0,005 până la 0,3 MPa inclusiv) |
De presiune joasă (până la 0,005 MPa inclusiv) |
| 0,00546 | 0,00430 | 0,00192 |
|
e) la purjarea reţelelor exterioare de gaze naturale: - pentru reţelele de gaze naturale de presiune joasă – 1,3 × VREŢ, unde VREŢ este volumul reţelei de gaze naturale, preconizate spre purjare; - pentru reţelele de gaze naturale de presiune medie – 5,1 × VREŢ, unde VREŢ este volumul reţelei de gaze naturale, preconizate spre purjare; - pentru reţelele de gaze naturale de presiune înaltă de ambele categorii – 8,8 × VREŢ, unde VREŢ este volumul reţelei de gaze naturale, preconizate spre purjare. f) la repararea şi la întreţinerea reţelelor de gaze naturale: - pentru reţelele de gaze naturale de presiune joasă – 0,5 × VREŢ, unde VREŢ este volumul reţelei de gaze naturale, aflate în reparaţie; - pentru reţelele de gaze naturale de presiune medie – 0,3 × VREŢ, unde VREŢ este volumul reţelei de gaze naturale, aflate în reparaţie; - pentru reţelele de gaze naturale de presiune înaltă de ambele categorii – 0,1 × VREŢ, unde VREŢ este volumul reţelei de gaze naturale, aflate în reparaţie. g) consumul tehnologic de gaze naturale pentru încălzirea încăperilor SRM/PRM înregistrat de echipamentul de măsurare montat special pentru evidenţa acestui consum de gaze naturale, în cazul în care acest echipament de măsurare este montat până la echipamentul de măsurare stabilit la pct.2. 4. Consumurile tehnologice şi pierderile de gaze naturale determinate de OSD conform prevederilor pct.1-3, lunar sau la înţelegerea părţilor, se cumulează cu volumul gazelor naturale înregistrate (calculate) de echipamentul de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale şi se prezintă furnizorului pentru facturare. Acestea sunt suportate integral de consumatorul noncasnic, ceea ce se va specifica obligatoriu în contractul de furnizare a gazelor naturale. 5. Toate caracteristicile tehnice ale instalaţiei de gaze naturale a consumatorului noncasnic, pentru care se calculează consumurile tehnologice şi pierderile de gaze naturale prevăzute de prezenta anexă, se vor consemna de către OSD şi consumatorul noncasnic în Acordul tehnic, încheiat în conformitate cu pct.71 alin.(21) din prezentul Regulament". |
||
2. Regulamentul privind măsurarea gazelor naturale în scopuri comerciale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.297/2022 din 3 iunie 2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.187-193, art.721), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.1726 din 14 iunie 2022, se modifică după cum urmează:
Pct.116 va avea următorul cuprins:
"116. În cazul în care echipamentul de măsurare la consumatorul noncasnic nu este instalat în punctul de delimitare, volumul de gaze naturale furnizat se va calcula luându-se în considerare consumurile tehnologice şi pierderile de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic, calculate conform Regulamentului privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.112/2019".
Pct.117 sbp.2) va avea următorul cuprins:
"2) consumurilor tehnologice şi pierderilor de gaze naturale calculate conform Regulamentului privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.112 /2019".
3. Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.113/2019 din 19 aprilie 2019 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.178-184, art.912), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.1449 din 16 mai 2019, se modifică după cum urmează:
Pct. 64 sbp.15) se completează cu textul: ", cu respectarea prevederilor articolului 3 alineatul (2) al Legii nr.340/2022 cu privire la interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului".
Pct. 102 va avea următorul cuprins:
"102. Pentru facturarea consumului de gaze naturale pentru consumatorul noncasnic, la care echipamentul de măsurare nu este instalat în punctul de delimitare, volumul de gaze naturale consumat se va calcula de către operatorul de sistem, luându-se în consideraţie consumurile tehnologice şi pierderile de gaze naturale în instalaţia de gaze naturale a consumatorului noncasnic, calculate conform Regulamentului privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.112/2019".
4. Pct. 76 sbp.5) din Regulamentul privind furnizarea energiei electrice, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.169/2019 din 31 mai 2019 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.209-216, art.1094), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.1464 din 21 iunie 2019, se completează cu textul: ", cu respectarea prevederilor articolului 3 alineatul (2) al Legii nr.340/2022 cu privire la interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului".
5. Pct. 64 sbp.2) din Regulamentul privind furnizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.23/2017 din 26 ianuarie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.316-321, art.1581), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu nr.1249 din 18 august 2017, se completează cu textul: ", cu respectarea prevederilor articolului 3 alineatul (2) al Legii nr.340/2022 cu privire la interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului".
6. Controlul asupra executării prezentei Hotărâri se pune în sarcina subdiviziunilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.
7. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTOR GENERAL | Veaceslav UNTILA |
| Directori | Violina ŞPAC |
| Alexei TARAN | |
| Nr.8. Chişinău, 13 ianuarie 2023. | |