Hotărâre nr.821 din 15.12.2022 cu privire la exercitarea atribuţiei de supraveghere a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru primul semestru al anului 2022
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire la exercitarea atribuţiei de supraveghere a rapoartelor
privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru
primul semestru al anului 2022
nr. 821 din 15.12.2022
(în vigoare 15.12.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 28-30 art.130 din 02.02.2023
* * *
Potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.294/2007 privind partidele politice (în continuare – lege) şi pct.65 din Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.4401/2015, cu modificările ulterioare (în continuare – regulament), semestrial, până la data de 15 iulie a anului de gestiune, şi anual, până la data de 31 martie, partidele politice vor prezenta, în mod obligatoriu, Comisiei Electorale Centrale, rapoartele privind gestiunea lor financiară.
Totodată, în condiţiile pct.67 din regulament, raportul privind gestiunea financiară a partidului politic se va prezenta atât în formă electronică, prin intermediul SSI "Control Financiar", cât şi pe suport de hârtie în două exemplare, conform modelului dat în Anexa nr.8.
Prin scrisoarea nr.01/2158 din 28 martie 2022, înregistrată la Comisie sub nr.CEC-7/1932 din aceeaşi dată, Agenţia Servicii Publice a prezentat lista partidelor politice la situaţia din 28 martie 2022. Potrivit acesteia, în Republica Moldova erau înregistrate, la acea dată, 56 de partide politice.
Partidul Politic "ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR" a comunicat Comisiei Electorale Centrale, prin scrisoarea înregistrată la Comisie sub nr.CEC-7/2133 din 15 aprilie 2022, decizia Agenţiei Servicii Publice "Privind înregistrarea procedurii de reorganizare prin fuziune (absorbţie)" (dosarul nr.1013620012989), conform căreia, în data de 4 aprilie 2022, s-a admis reorganizarea acestuia prin fuziune cu Partidul Politic "UNIUNEA SALVAŢI BASARABIA".
De asemenea, conform deciziei din 4 aprilie 2022 "Privind radierea persoanei juridice din Registrul de stat ca rezultat al reorganizării prin fuziune (absorbţie)" (dosarul nr.1010620005025), Agenţia Servicii Publice a radiat Partidul Politic "UNIUNEA SALVAŢI BASARABIA" din Registrul de stat al persoanelor juridice.
Ulterior, Agenţia Servicii Publice a prezentat lista actualizată a partidelor şi altor organizaţii social-politice prin scrisoarea nr.01/5161 din 26 iulie 2022, înregistrată la Comisie sub nr.CEC-7/2940 din 27 iulie 2022. Conform informaţiei, la data indicată, erau înregistrate 55 de partide politice.
În temeiul art.20 şi 22 alin.(1) lit.a) din lege, partidele politice, în acord cu decizia organelor lor supreme, se pot reorganiza prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare, în condiţiile legii. Partidul politic îşi încetează activitatea prin reorganizare, conform prevederilor prezentei legi, şi pierdere, în urma reorganizării, a personalităţii juridice.
Conform art.27 alin.(8) din lege, în cazul reorganizării unui partid politic cu drept de finanţare de la bugetul de stat, dreptul menţionat se transmite succesorului său de drept. În cazul încetării activităţii partidului politic care beneficiază de alocaţii de la bugetul de stat, sumele cuvenite acestuia se redistribuie celorlalte partide politice beneficiare în condiţiile prezentului articol.
Prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.505 din 13.05.2022 pentru modificarea unor anexe la hotărârea CEC nr.264 din 18 ianuarie 2022 "Cu privire la stabilirea cuantumului lunar al subvenţiilor de la bugetul de stat destinate partidelor politice pentru anul 2022", suma subvenţiilor restante pentru luna aprilie 2022, în mărime de 13481,24 lei, destinate Partidului Politic "UNIUNEA SALVAŢI BASARABIA" a fost realocată Partidului Politic "ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR".
În contextul celor menţionate supra, Comisia reţine că obligaţia de a prezenta rapoartele privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022 o au 55 de partide politice, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
Cu privire la aspectele de mai jos, grupate pe compartimente sub cifre romane, Comisia relevă următoarele.
I. Termenul şi modalitatea de depunere a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022
1. În termenul stabilit de lege, 35 de partide politice au prezentat rapoartele privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022 (în continuare – rapoarte financiare) atât pe suport de hârtie, cât şi prin intermediul SSI "Control Financiar", conform anexei nr.1.1.
2. Au prezentat rapoartele financiare atât prin intermediul SSI "Control Financiar", cât şi tipărite pe hârtie (deci în ambele forme de prezentare), însă cu încălcarea termenului de prezentare, prin ambele/una dintre modalităţi, următoarele 8 partide politice:
| Nr. de ord. |
Partidul politic | Data prezentării raportului financiar prin SSI "Control Financiar" |
Data prezentării raportului financiar pe suport de hârtie |
| 1 | Partidul Popular Creştin Democrat | 18.07.2022 | 20.07.2022 |
| 2 | Partidul Social Democrat | 15.07.2022 | 19.07.2022 |
| 3 | Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova | 22.08.2022 | 15.07.2022 |
| 4 | Partidul Politic "Partidul Stînga Europeană" | 18.07.2022 | 15.07.2022 |
| 5 | Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova | 18.07.2022 | 14.07.2022 |
| 6 | Partidul Politic "Democraţia Acasă" | 17.07.2022 | 18.07.2022 |
| 7 | Partidul Regiunilor din Moldova | 10.07.2022 | 18.07.2022 |
| 8 | Partidul Politic "PARTIDUL SCHIMBĂRII" | 08.08.2022 | 15.07.2022 |
3. Următoarele 3 partide politice, deşi au prezentat rapoartele financiare în termenul stabilit, totuşi, nu au respectat obligaţia prevăzută la pct.67 din regulament privind forma prezentării rapoartelor financiare, acestea fiind depuse fie doar pe suport de hârtie, fie doar în formă electronică, prin intermediul SSI "Control Financiar", după cum urmează:
| Nr. de ord. |
Partidul politic | Data prezentării raportului financiar prin SSI "Control Financiar" |
Data prezentării raportului financiar pe suport de hârtie |
| 1 | Mişcarea Profesioniştilor "Speranţa - Надежда" | 13.07.2022 | - |
| 2 | Partidul Acţiunea Democratică | - | 15.07.2022 |
| 3 | Partidul Politic "Puterea Oamenilor" | - | 15.07.2022 |
4. Au prezentat rapoartele financiare prin una dintre cele două modalităţi de prezentare (prin intermediul SSI "Control Financiar" sau pe suport de hârtie), cu depăşirea termenului de prezentare, următoarele 6 partide politice:
| Nr. de ord. |
Partidul politic | Data prezentării raportului financiar prin SSI "Control Financiar" |
Data prezentării raportului financiar pe suport de hârtie |
| 1 | Partidul Socialist din Moldova | - | 20.07.2022 |
| 2 | Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii | - | 22.07.2022 |
| 3 | Partidul Politic NOUA OPŢIUNE ISTORICĂ | - | 19.10.2022 |
| 4 | Partidul Conservator | - | 25.07.2022 |
| 5 | Partidul Politic Moldovenesc "Ai Noştri" | - | 25.07.2022 |
| 6 | Partidul Politic "Forţa de Alternativă şi Salvare a Moldovei" | - | 18.10.2022 |
În temeiul art.29 alin.(1) din lege, Comisia atenţionează partidele politice asupra importanţei de a prezenta rapoartele financiare în termenul stabilit, dar şi prin ambele modalităţi reglementate de pct.67 din regulament (atât în formă electronică prin intermediul SSI "Control Financiar", cât şi pe suport de hârtie).
5. Nu au prezentat rapoartele financiare şi nu au comunicat motivul neprezentării 3 partide politice, după cum urmează:
1) Partidul "Moldova Unită – Eдиная Молдова";
2) Partidul Politic Partidul "RENAŞTERE";
3) Partidul Politic "Partidul Progresului Naţional".
Potrivit art.312 alin.(1) lit.b) şi alin.(2) din lege, precum şi pct.93 lit.b) din regulament, neprezentarea de către partidele politice, la Comisia Electorală Centrală, a raportului financiar în termenul şi formatul stabilite conform normelor constituie încălcare a prevederilor legale privind gestiunea financiară a partidelor politice, faptă ce se consideră contravenţie şi este pasibilă de răspundere contravenţională în conformitate cu art.481 alin.(3) din Codul contravenţional.
Subsidiar, Comisia subliniază că partidele politice reprezintă mecanismul de bază de constituire a puterii în stat în corespundere cu preferinţele alegătorilor, iar statul sprijină financiar partidele în funcţie de performanţele obţinute în alegeri. Prin urmare, partidelor le revine obligaţia imperativă de a respecta toate condiţiile de raportare financiară în faţa organelor de resort şi în special în faţa alegătorilor, care sunt formatori de buget şi izvorul puterii în stat. Eschivarea de la raportare în modul corespunzător reprezintă o sfidare a balanţei între susţinerea de către stat a activităţii partidelor politice şi caracterul corect şi transparent al acesteia, aceasta fiind contrară intereselor legitime ale societăţii şi inadmisibilă într-un stat de drept.
Fiind constatată neprezentarea rapoartelor financiare de către partidele numite mai sus, agentul constatator, în persoana preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, a iniţiat în privinţa acestora procedura contravenţională în conformitate cu art.481 alin.(3) din Codul contravenţional. În cadrul procedurii contravenţionale, urmează examinarea tuturor circumstanţelor, stabilirea existenţei semnelor constitutive ale componenţei contravenţiei şi, eventual, tragerea persoanelor vinovate la răspundere contravenţională.
6. Aşadar, Comisiei i-au fost prezentate în termenul stabilit de lege 35 de rapoarte financiare, iar cu încălcarea termenului, alte 17 rapoarte. În total, au fost supuse verificării rapoartele financiare prezentate de 52 de partide politice.
Potrivit art.25 din lege, surse de finanţare a partidelor politice sunt: a) cotizaţiile de membru de partid; b) donaţiile de la persoane fizice şi juridice; c) alocaţiile de la bugetul de stat; d) alte venituri legal obţinute.
Totodată, raportul privind gestiunea financiară a partidului politic se întocmeşte conform modelului din anexa nr.8 la regulament şi conţine informaţii despre:
- alocaţii de la bugetul de stat;
- cotizaţii de membru de partid;
- donaţii;
- venituri obţinute de către partid în urma activităţilor economice desfăşurate;
- donaţii sub alte forme;
- cheltuielile partidului politic din sursele de la bugetul de stat sau din sursele proprii.
II. Alocaţii de la bugetul de stat
7. În conformitate cu art.27 alin.(1) şi (2) din lege şi pct.38 din regulament, partidele politice au dreptul să primească anual finanţare de la bugetul de stat prin intermediul Comisiei Electorale Centrale. Potrivit art.2 lit.o) din Legea bugetului de stat pentru anul 2022 nr.205/2021, Comisiei Electorale Centrale i-a fost alocată, pentru finanţarea partidelor politice, suma de 42 031 000,00 lei. Respectiv, în vederea executării prevederilor legale citate, Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărârea nr.264/2022 prin care a distribuit unui număr de 36 de partide politice alocaţii potrivit performanţelor obţinute de acestea.
Alocaţiile de stat se virează lunar, de către Comisia Electorală Centrală, într-un cont bancar deschis de către partidul politic. În acest sens, în primul semestru al anului 2022, au deschis cont destinat exclusiv alocaţiilor de la bugetul de stat 28 de partide politice, celelalte 8 partide politice nu au informat Comisia despre deschiderea unor astfel de conturi bancare, respectiv, nu au beneficiat de acestea.
De menţionat că, din 28 de partide politice care şi-au deschis cont destinat alocaţiilor de la bugetul de stat, în cazul a 4 partide politice, Comisia Electorală Centrală a aplicat sancţiunea de lipsire de alocaţii de la bugetul de stat, după cum urmează:
1) Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova – prin hotărârea nr.140/2021, până la atingerea sumei de 4751,25 lei în anul 2022;
2) Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa "PACE" – prin hotărârile nr.140/2021 şi nr.254/2021, până la atingerea sumei de 19052,71 lei în anul 2022. După atingerea sumei reţinute, acesta nu a beneficiat de alocaţii de la bugetul de stat pentru primul semestru al anului 2022 pe motiv că Trezoreria de stat a respins ordinele de plată înaintate, cu menţiunea "Nu a fost identificat în registru codul fiscal beneficiar şi codul IBAN";
3) Partidul Liberal – prin hotărârea nr.168/2021, pentru o perioadă de 6 luni (ianuarie 2022 – iunie 2022);
4) Partidul Politic "Şor" – prin hotărârea nr.205/2021, pentru o perioadă de 12 luni (ianuarie 2022 – decembrie 2022).
Totodată, din cele 8 partide politice care nu au beneficiat de alocaţii de la bugetul de stat, deoarece nu au deschis cont bancar destinat exclusiv alocaţiilor respective, în cazul a 2 partide, Comisia Electorală Centrală, la fel, a aplicat anterior sancţiunea sub forma lipsirii de acestea, şi anume:
1) Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii – prin hotărârea nr.141/2021, pentru perioada ianuarie-iunie 2022;
2) Partidul Politic "Noi" – prin hotărârea nr.141/2021, pentru perioada ianuarie-iunie 2022.
Informaţia cu privire la partidele politice care au fost lipsite de alocaţii de la bugetul de stat se regăseşte în anexa nr.2 la prezenta hotărâre.
8. Conform pct.66 din regulament, partidele politice sunt obligate să prezinte Comisiei în formă electronică, conform anexei nr.7, informaţia lunară privind cheltuielile din alocaţiile de la bugetul de stat şi, conform anexei nr.7.1, raportul operativ lunar privind efectivul de personal din staff-ul partidului. În acest sens, Comisia constată că, din 28 de partide politice, 26 au prezentat anexele menţionate electronic, prin intermediul SSI "Control Financiar", iar 2 partide politice – Partidul Acţiunea Democratică şi Partidul Politic Puterea Oamenilor – au prezentat informaţiile doar pe suport de hârtie.
Datele sistematizate cu privire la alocaţiile de la bugetul de stat şi cheltuielile partidelor politice sunt reflectate în anexele nr.3, nr.4, nr.4.1, nr.4.2 şi nr.4.3 la prezenta hotărâre, iar datele cu privire la efectivul de personal al staff-ului partidului politic sunt prezentate în anexa nr.5.
Informaţia cu privire la partidele politice care urmau să primească alocaţii de la bugetul de stat, însă nu au comunicat despre deschiderea contului destinat alocaţiilor de la bugetul de stat, se regăseşte în anexa nr.6 la prezenta hotărâre.
Potrivit rapoartelor financiare prezentate, Comisia constată că, din 28 de partide care au beneficiat de alocaţii de la bugetul de stat, 16 au raportat cheltuieli în scopul promovării şi încurajării participării femeilor şi a tinerilor în procesele politic şi electoral. Aşadar, din 28 partide politice, 5 au declarat depăşirea cotei procentuale stabilite de lege (a se vedea anexa nr.7), 11 au declarat cheltuieli mai puţine decât limita stabilită (a se vedea anexa nr.8), iar 11 nu au declarat cheltuieli în scopul promovării şi încurajării participării femeilor şi a tinerilor în procesele politic şi electoral (a se vedea anexa nr.9). Datele generalizatoare privind alocaţiile de la bugetul de stat primite de partidele politice în primul semestru al anului 2022 şi utilizarea acestora în scopul promovării şi încurajării participării femeilor şi tinerilor în procesele politic şi electoral se regăsesc în anexa nr.10.
9. Comisia Electorală Centrală atrage atenţia partidelor politice şi Curţii de Conturi că, potrivit art.28 alin.(21) din lege, 20% din valoarea alocaţiilor anuale de la bugetul de stat vor fi utilizate în scopul promovării şi încurajării participării femeilor în procesele politic şi electoral, iar 10% din valoarea alocaţiilor primite vor fi utilizate pentru promovarea şi încurajarea tinerilor în procesele politic şi electoral. În cazul partidelor politice în care există organizaţii ale femeilor şi ale tinerilor, aceste fonduri vor fi gestionate de organizaţiile în cauză. Mai mult, potrivit art.28 alin.(3) din lege, alocaţiile de la bugetul de stat utilizate pentru alte destinaţii decât cele prevăzute la alin.(1) şi (21) se restituie bugetului de stat în baza unei hotărâri a Curţii de Conturi, în mărimea utilizată contrar destinaţiei.
În context, partidele politice beneficiare de alocaţii de la bugetul de stat au fost atenţionate nominal, prin scrisoare de informare, privind necesitatea respectării normei sus- menţionate. De asemenea, partidelor le-au fost aduse în atenţie prevederile art.481 alin.(4) din Codul contravenţional, potrivit cărora utilizarea contrar destinaţiei a alocaţiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice sau a mijloacelor din fondul electoral se consideră contravenţie şi se sancţionează.
III. Cotizaţii
10. Examinând informaţiile despre cotizaţiile de membru de partid prezentate de partidele politice, Comisia reţine că, pentru primul semestru al anului 2022, surse de finanţare sub formă de cotizaţii de membru de partid au fost obţinute de către 11 partide politice, iar 41 au indicat valoarea "0" la această rubrică.
Mai mult, Comisia reţine că persoanele responsabile de finanţele partidelor politice nu completează corespunzător datele de identificare, fie în rapoartele prezentate prin SSI "Control Financiar", fie în cele pe suport de hârtie. Astfel, verificând corectitudinea şi plenitudinea informaţiilor despre cotizaţiile de membru de partid pentru primul semestru al anului 2022, se constată că unele rubrici sunt incomplete. De exemplu, în rubrica "domiciliul" este indicat doar oraşul, satul sau strada, iar în rubrica "ocupaţia" se indică "angajat" sau "neangajat", pe când în cazul unor cotizanţi lipseşte "anul naşterii".
Aceste carenţe nesemnificative sunt constatate în rapoartele prezentate de următoarele partide politice:
1. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – din numărul total de 59 de cotizanţi, în cazul a 46 de cotizanţi, în rubrica "sursa de venit", este înscris greşit textul "cotizaţii CR PCRM", fiind raportată doar suma totală a cotizaţiilor colectate pe oraş sau raion, aceasta constituind 42611,00 lei, fără a fi indicată sursa personalizată de venit;
2. Partidul Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate" – din numărul total de 4898 de cotizanţi, în cazul a 45 de cotizanţi nu sunt completate rubricile: "domiciliul" şi "ocupaţia", iar la mărimea totală a acestor cotizaţii este indicată suma de 7990 lei;
3. Partidul Politic "Partidul Acţiunii Comune - Congresul Civic" – din numărul total de 52 de cotizanţi, în cazul a 27 de cotizanţi nu sunt completate rubricile: "ocupaţia" şi "sursa de venit", iar la mărimea totală a acestor cotizaţii este indicată suma de 595 lei.
În context, Comisia reţine pct.19 din regulament, conform căruia, la încasarea cotizaţiei de membru, este obligatorie identificarea membrului de partid prin verificarea numelui, prenumelui. De asemenea, la încasarea cotizaţiei, în afară de numele şi prenumele cotizantului, data colectării şi suma, obligatoriu se indică următoarele date cu privire la cotizant: IDNP-ul, anul naşterii, domiciliul, locul de muncă/ocupaţia, sursa de venit. În caz contrar, informaţiile sunt incomplete sau lipsesc, apar dificultăţi de identificare a persoanei, fapt pentru care Comisia reţine dispoziţiile pct.25 din regulament, potrivit cărora cotizaţiile anonime sunt interzise. În aceste condiţii, Comisia solicită partidelor vizate mai sus să prezinte informaţii suplimentare cu privire la identificarea persoanelor care achită cotizaţii de membru de partid.
Datele sistematizate despre numărul de membri care au cotizat şi suma totală a cotizaţiilor pe fiecare partid sunt prezentate în anexa nr.11 la prezenta hotărâre.
IV. Donaţii
11. Potrivit art.26 alin.(4) – (5) din lege, o persoană fizică poate face donaţii unui sau mai multor partide politice. Donaţiile făcute de o persoană fizică unui sau mai multor partide politice într-un an bugetar nu pot depăşi suma a 6 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv. În cazul cetăţenilor Republicii Moldova cu venituri obţinute în afara ţării, suma donaţiilor nu poate depăşi 3 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv. În cazul cetăţenilor Republicii Moldova cu statut de persoane cu funcţie de demnitate publică, de funcţionari publici, inclusiv cu statut special sau de angajaţi în organizaţii publice în sensul Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, suma donaţiilor nu poate depăşi 10% din venitul anual al acestora, totodată, nu poate depăşi 6 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv. Dacă persoana fizică este membru de partid, în suma-limită menţionată se include şi suma cotizaţiilor de membru de partid plătite de aceasta într-un an, cotizaţia şi donaţia fiind reflectate separat în contabilitatea partidului politic şi în rapoartele privind gestiunea financiară a acestuia.
O persoană fizică, în decursul unui an bugetar, poate face donaţii în numerar unui sau mai multor partide politice în sumă de până la 3 salarii medii pe economie stabilite pe anul respectiv. Donaţiile care depăşesc această limită se vor face exclusiv prin operaţiuni bancare.
Donaţiile făcute de o persoană juridică unui sau mai multor partide politice într-un an bugetar nu pot depăşi suma a 12 salarii medii lunare pe economie stabilite pe anul respectiv. Persoana juridică care face o donaţie în bani unui partid politic trebuie să prezinte decizia organelor sale abilitate privind efectuarea donaţiei, să înregistreze donaţia şi să o reflecte în rapoartele sale contabile, de asemenea să informeze pe acţionarii sau membrii săi despre operaţiunile efectuate.
Prin urmare, pentru atingerea scopului regulator instituit, trebuie respectate cerinţele atât privind individualizarea donatorilor pentru a putea fi identificaţi, cât şi cele privind limitele legale a tuturor plăţilor efectuate.
12. Din informaţiile privind donaţiile primite de la persoane fizice din ţară, prezentate de partidele politice, Comisia constată că 13 partide politice au beneficiat de astfel de donaţii, iar 38 de partide politice au indicat valoarea "0" la această rubrică.
Nu a prezentat informaţii despre donaţiile de la persoane fizice din ţară Partidul Socialist din Moldova.
Totodată, verificând corectitudinea şi plenitudinea informaţiilor despre donaţiile făcute de persoane fizice din ţară, Comisia constată că în rapoartele prezentate, fie prin SSI "Control Financiar", fie pe suport de hârtie, unele rubrici sunt incomplete. De exemplu, în rubrica "domiciliul" este indicat doar oraşul, satul sau strada, iar în rubricile "locul de muncă" şi "ocupaţia" apar diferite înscrisuri: "temporar neangajat", "angajat / neangajat" sau "sursa de venit". Aceste carenţe nesemnificative sunt constatate în rapoartele prezentate de următoarele partide politice:
1) Partidul Liberal – din 13 donatori din ţară raportaţi, în cazul a 6 donatori nu sunt completate rubricile "domiciliul", "locul de muncă", "ocupaţia", iar suma totală a acestor donaţii constituie 66820,00 lei;
2) Partidul Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate" – din 63 de donatori din ţară raportaţi, în cazul a 18 donatori nu sunt completate rubricile "domiciliul", "locul de muncă", "ocupaţia" şi "IDNP", iar suma totală a acestor donaţii constituie 16720,00 lei.
Informaţia exhaustivă cu privire la donaţiile de la persoane fizice din ţară, atât membri de partid, cât şi cei care nu deţin această calitate, este prezentată în anexa nr.12 la prezenta hotărâre.
13. Adiţional, Comisia constată depăşirea plafonului donaţiei, conform informaţiei din anexa nr.13 la prezenta hotărâre.
Comisia reţine prevederile art.26 alin.(41) din lege, potrivit cărora "o persoană fizică, în decursul unui an bugetar, poate face donaţii în numerar unui sau mai multor partide politice în sumă de până la 3 salarii medii pe economie stabilite pe anul respectiv. Donaţiile care depăşesc această limită se vor face exclusiv prin operaţiuni bancare". Ţinând cont că salariul mediu pe economie pentru anul 2022 constituie 9900,00 lei, o persoană fizică, în decursul unui an bugetar, poate face donaţii în numerar unui sau mai multor partide politice în sumă de până la 29700,00 lei.
În cazul Partidului Liberal, se constată că acesta a primit de la o persoană fizică donaţii în numerar în sumă totală de 41820,00 lei, ceea ce este cu 12120,00 lei peste plafonul stabilit.
Prin urmare, în temeiul art.311 alin.(2) din lege, Comisia va soma partidul politic menţionat să verse în bugetul de stat suma primită peste plafonul prevăzut de lege şi să prezinte, în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării, informaţia care dovedeşte virarea în bugetul de stat a sumei încasate cu încălcarea legii. În caz contrar, sumele datorate se vor reţine la bugetul de stat din contul alocaţiilor până la atingerea sumei încasate contrar legii sau după ce partidul politic va vira benevol la bugetul de stat suma primită contrar prevederilor legale. Totodată, atragem atenţia partidului politic vizat că neexecutarea somaţiei Comisiei Electorale Centrele constituie contravenţie şi se sancţionează în conformitate cu prevederile Codului contravenţional.
14. Cât priveşte donaţiile de la persoane fizice din afara ţării, conform rapoartelor prezentate, un partid politic a beneficiat de astfel de donaţii în mărime totală de 2085,00 lei, iar 50 au indicat valoarea "0" la această rubrică.
Nu a prezentat informaţii despre donaţiile de la persoane fizice din afara ţării Partidul Socialist din Moldova.
În cazul Partidului Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate", se constată că din 3 donatori din afara ţării raportaţi, în cazul a 2 donatori, rubrica "locul de muncă" este completată greşit, iar suma totală a acestor donaţii constituie 935,00 lei.
15. Conform informaţiei prezentate de partidele politice, în primul semestru al anului 2022 au beneficiat de donaţii de la persoane juridice 2 partide politice:
1) Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa "PACE" – 4000,00 lei
2) Partidul Politic "Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei" – 22296,00 lei
Au indicat valoarea "0" în rubrica pentru donaţiile de la persoane juridice 50 de partide politice.
16. Privind sursa de finanţare sub formă de donaţii de la persoane juridice, Comisia atenţionează partidele politice asupra respectării prevederilor art.26 alin.(6) lit.e), e1) şi f) din lege, potrivit cărora "se interzice finanţarea, prestarea unor servicii cu titlu gratuit ori susţinerea materială sub orice formă, directă şi/sau indirectă, a partidelor politice de către:
e) persoanele juridice care, la data efectuării donaţiei, au datorii restante mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat sau la fondul asigurărilor medicale obligatorii;
e1) persoanele juridice care, în ultimii 3 ani, au încheiat contracte de achiziţii publice de lucrări, bunuri sau servicii în sensul Legii nr.131/2015 privind achiziţiile publice;
g) alte state şi organizaţii internaţionale, inclusiv organizaţiile politice internaţionale".
17. În vederea verificării dacă partidele politice au respectat restricţiile legale, Comisia s-a adresat Agenţiei Achiziţii Publice pentru prezentarea informaţiilor despre eventuale contracte de achiziţii publice ale persoanelor juridice care au făcut donaţii subiecţilor politici în primul semestru al anului 2022.
Potrivit informaţiilor prezentate, în cazul persoanelor juridice care au efectuat donaţii partidelor politice în primul semestru al anului 2022, contracte de achiziţii publice încheiate cu operatorii economici indicaţi nu au fost identificate.
V. Venituri obţinute de către partid în urma activităţilor economice desfăşurate
În conformitate cu art.24 alin.(3) şi art.25 alin.(1) lit.d) din lege, partidele au dreptul să desfăşoare activităţi ce aduc venituri pentru nevoile partidului, dacă aceste activităţi nu sunt interzise prin lege şi sunt prevăzute în mod expres în statutul partidului politic.
18. Sub aspectul veniturilor obţinute de către partid în urma activităţilor economice desfăşurate, din informaţiile prezentate de către partidele politice, Comisia relevă că au înregistrat valori la acest capitol următoarele 4 partide politice:
1) Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – 3 666 420,00 lei din activitatea legată nemijlocit de administrarea proprietăţii sale şi 40187,60 lei din alte venituri;
2) Partidul politic Partidul Nostru – 25000,00 lei din alte venituri, precum vânzarea bunurilor (mijloace fixe);
3) Partidul Liberal Democrat din Moldova – 41010,00 lei din alte venituri, precum vânzarea autoturismului;
4) Partidul Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate" – 12490,00 lei din alte venituri, precum comercializarea produselor cu simbolistica PAS, iar 5200,00 lei din organizarea evenimentelor cu taxă de intrare pentru membrii PAS.
19. Informaţii despre veniturile obţinute de către partid în urma activităţilor economice desfăşurate cu indicarea cifrei "0" au prezentat 47 de partide politice, dintre care 40 le-au prezentat prin intermediul SSI "Control Financiar" şi pe suport de hârtie, iar 7 doar pe suport de hârtie.
20. Partidul Socialist din Moldova nu a prezentat informaţii despre veniturile obţinute în urma activităţilor economice desfăşurate.
VI. Donaţiile sub formă de proprietăţi, bunuri, servicii gratuite sau în condiţii mai avantajoase decât valoarea comercială, achitarea unor bunuri sau servicii utilizate de partid
21. Conform informaţiei prezentate, au reflectat donaţii la acest capitol 5 partide politice, pe care le-au evaluat după cum urmează:
1) Partidul Politic "PATRIA" – declarate în mărime de 600,00 lei
2) Partidul Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate" – declarate în mărime de 113700.00 lei
3) Partidul Politic "Partidul Acţiunii Comune - Congresul Civic" – declarate în mărime de 8523,00 lei
4) Partidul Politic "PARTIDUL SCHIMBĂRII" – declarate în mărime de 8000,00 lei
5) Partidul Politic "Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei" – declarate în mărime de 28552,62 lei
Alte 46 de partide politice au prezentat informaţiile privind donaţiile sub formă de proprietăţi, bunuri, servicii gratuite sau în condiţii mai avantajoase decât valoarea comercială cu indicarea cifrei "0", dintre care 39 le-au prezentat prin intermediul SSI "Control Financiar" şi pe suport de hârtie, iar 7 doar pe suport de hârtie.
22. Partidul Socialist din Moldova nu a prezentat informaţii despre donaţiile sub formă de proprietăţi, bunuri, servicii gratuite sau în condiţii mai avantajoase decât valoarea comercială, achitarea unor bunuri sau servicii utilizate de partid.
VII. Informaţia despre bunurile imobile pe care partidele politice le deţin în gestiune
23. Concomitent cu prezentarea raportului privind gestiunea financiară, conform pct.67 din regulament, partidele politice au obligaţia de a prezenta şi informaţia despre bunurile imobile pe care partidele politice le deţin în gestiune, conform modelului din anexa nr.9 la regulament.
Astfel, din cele 50 de partide politice care au prezentat informaţii despre patrimoniul partidului politic, doar Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a indicat sedii proprii cu valoare de bilanţ, în sumă de 1624200,27 lei, iar 49 de partide politice au indicat cifra "0".
24. Lipseşte informaţia privind patrimoniul partidului politic în cazul următoarelor 2 partide politice:
1) Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii
2) Partidului Socialist din Moldova
Datele sistematizate în acest sens sunt prezentate în anexa nr.14 la prezenta hotărâre.
VIII. Cheltuieli
25. Prin decizia organelor de conducere ale partidelor politice, sursele de finanţare atât din contul curent, cât şi cele din alocaţiile de la bugetul de stat se utilizează pentru următoarele destinaţii:
- Cheltuieli pentru întreţinerea sediilor
- Cheltuieli de personal
- Cheltuieli pentru presă şi materiale promoţionale
- Cheltuieli de deplasare în ţară şi în străinătate
- Cheltuieli pentru telecomunicaţii
- Cheltuieli pentru primirea delegaţiilor din străinătate
- Plata cotizaţiilor de membru în organizaţiile internaţionale din care partidul face parte
- Investiţii în bunuri mobile şi imobile necesare activităţii partidului
- Cheltuieli de birotică, comision bancar
- Cheltuieli de audit (extern/obligatoriu)
- Cheltuieli pentru organizarea de întruniri, manifestaţii publice, seminare şi alte cursuri de instruire pentru membrii de partid, desfăşurate pe teritoriul ţării
- Cheltuieli pentru programe pentru tineret şi femei
- Alte cheltuieli
- Cheltuieli în campania electorală.
Datele generalizate cu privire la cheltuielile efectuate pe fiecare destinaţie prevăzută de lege sunt reflectate în anexele nr.15, nr.15.1, nr.15.2 şi nr.15.3 la prezenta hotărâre.
26. În conformitate cu art.29 alin.(3) din lege şi pct.69 din regulament, informaţia conţinută în rapoartele financiare pentru primul semestrul al anului 2022, inclusiv cele cu privire la identitatea donatorilor şi sumele donate, sunt plasate pe pagina web oficială a Comisiei în termen de 48 de ore de la recepţionare şi pot fi accesate la compartimentul "Finanţarea Partidelor prin "Control Financiar"" (https://a.cec.md/ro/finantarea-partidelor-6519_96312.html).
27. Comisia reiterează că, potrivit pct.93 lit.b) din regulament, constituie încălcări ale prevederilor privind gestiunea financiară a partidelor politice neprezentarea de către partidele politice la Comisia Electorală Centrală a raportului privind gestiunea financiară în termenul şi formatul stabilite conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete în raport.
Astfel, în baza dispoziţiei regulamentare, Comisia consideră necesar de a atenţiona partidele politice asupra neadmiterii încălcării prevederilor legale ce vizează raportarea financiară.
28. Potrivit art.25 alin.(4) din lege, operaţiunile de încasări şi plăţi ale partidelor politice se efectuează prin conturi deschise la băncile licenţiate din Republica Moldova, cu eliberarea documentelor justificative.
Prin scrisoarea înregistrată la Comisie sub nr.CEC-7/14896 din 16 septembrie 2021, Partidul Politic "Şor" a comunicat despre faptul închiderii conturilor bancare curente deţinute de partid. De menţionat că Partidul Politic "Şor" a informat Comisia despre litigiul dintre partid şi banca licenţiată, dar nu a spus nimic despre deschiderea contului bancar la o altă bancă licenţiată din Republica Moldova. De asemenea, nu a comunicat despre iniţierea de către partid a unor acţiuni judiciare împotriva altor bănci licenţiate pentru eventualul refuz de a-i deschide contul bancar. Ulterior acestei date, Comisia nu a recepţionat de la partidul vizat vreo informaţie care să confirme sau infirme deschiderea altui cont bancar curent la o bancă licenţiată din Republica Moldova.
Totodată, Comisia a stabilit că, la 11 iulie 2022, Partidul Politic "Şor" a depus în termenul stabilit de lege raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022. Analizând datele din raport, se constată că Partidul Politic "Şor" a raportat, pentru primul semestru al anului 2022, donaţii în numerar în sumă totală de 1 707 050,00 lei şi plăţi în sumă totală de 1 683 809,46 lei. În lipsa datelor actualizate de către partidul vizat referitoare la deschiderea unui cont bancar la vreo bancă licenţiată din Republica Moldova, Comisia prezumă că toate aceste plăţi au fost efectuate în numerar, adică contrar art.25 alin.(4) din lege. Potrivit raportului prezentat, dar şi având în vedere activitatea publică a partidului politic pentru prima jumătate a anului 2022, Comisia atestă diferenţe semnificative. Astfel, partidul a participat la campania pentru alegerile locale noi din 29 mai 2022, în cadrul căreia a beneficiat de donaţii, însă acestea nu sunt reflectate în raportul partidului politic ( https://a.cec.md/storage/ckfinder/files/ALN%2029.05.2022/P_Sor%20sapt_1%20(1).pdf; https://a.cec.md/storage/ckfinder/files/ALN%2029.05.2022/P_Sor%20sapt_2_compressed.pdf; https://a.cec.md/storage/ckfinder/files/ALN%2029.05.2022/P_Sor%20sapt_3%20(1)(1).pdf; https://a.cec.md/storage/ckfinder/files/ALN%2029.05.2022/Partidul%20Politic%20"Şor"_sapt_4.pdf; https://a.cec.md/storage/ckfinder/files/ALN%2029.05.2022/Partidul%20Politic%20"Şor"%2003_06_22.pdf; https://a.cec.md/storage/ckfinder/files/ALN%2029.05.2022/Partidul%20Politic%20"Şor"%20sapt_6_compressed.pdf). Partidul a desfăşurat multiple întruniri publice cu participarea a mii de persoane (https://partidulsor.md/news/protest-de-amploare-in-pman!-zeci-de-mii-de-oameni-au-ie%C8%99it-in-strada-pentru-o-via%C8%9Ba-noua-%C8%99i-au-cerut-debarcarea-pas-de-la-putere.html, https://partidulsor.md/news/aproximativ-50-de-mii-de-oameni-au-participat-la-concertul-de-la-orheiland,-organizat-la-ini%C8%9Biativa-lui-ilan-sor,-de-ziua-copilului.html etc.), dar în raportul privind gestiunea financiară, la rubricile "plăţi pentru servicii transport" sau "organizare de întruniri publice", nu sunt reflectate cheltuieli. Partidul a prezentat raportul de audit pentru perioada 2019 - 2021, însă nu a reflectat cheltuieli sub nicio formă pentru achitarea acestor servicii. O situaţie similară se atestă la rubrica "elaborarea materialelor promoţionale", unde cheltuielile indicate de partid sunt mici comparativ cu cele efectiv atestate de Comisie în baza altor hotărâri aprobate (https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-controlul-reflectarii-veniturilor-si-cheltuielilor-concurentului-e-2751_102627.html).
Pentru a clarifica natura tranzacţiilor financiare de încasare a veniturilor şi a plăţilor suportate de partid pentru prima jumătate a anului 2022, prin adresa nr.CEC-8/1152 din 8 august 2022, Comisia i-a solicitat Partidului Politic "Şor" să prezinte copiile de pe documentele confirmative cu privire la donaţiile încasate, dar şi documentele primare care confirmă plăţile operate. Conform art.29 alin.(2) din lege, Comisia i-a acordat partidului, pentru prezentarea documentelor solicitate, un termen de două săptămâni, adică până la 22 august 2022. Solicitarea a fost adresată conducerii partidului, vicepreşedintelui partidului şi trezorierului partidului.
În termenul stabilit de Comisie, nu a fost recepţionat niciun răspuns. Respectiv, prin adresa nr.CEC-8/1253 din 20 septembrie 2022, Comisia a solicitat repetat partidului să prezinte informaţiile cerute iniţial încă la 8 august 2022. Comisia a mai acordat un termen suplimentar de 7 zile, până la 27 septembrie 2022. Solicitarea le-a fost adresată la fel conducerii partidului, vicepreşedintelui partidului şi trezorierului partidului. Nici în termenul acordat suplimentar, Partidul Politic "Şor" nu şi-a onorat obligaţia legală stabilită şi nu a prezentat Comisiei informaţiile solicitate.
Aşadar, Comisia atestă următoarele circumstanţe de fapt: Partidul Politic "Şor" a avut deschis un cont bancar la o bancă licenţiată din Republica Moldova, care a fost închis, iar partidul nu a informat Comisia despre deschiderea unui alt cont bancar. Chiar dacă partidul politic este în litigiu cu banca la care a fost deschis contul curent al partidului, Comisia nu a fost informată despre eventualele eforturi de rezultat depuse de partid pentru deschiderea unui cont bancar la vreo altă bancă licenţiată din Republica Moldova. Partidul Politic "Şor", pentru prima jumătate a anului 2022, a încasat donaţii în numerar în sumă totală de 1 707 050,00 lei şi, în consecinţă a suportat plăţi, se prezumă, în numerar, deoarece lipseşte contul bancar activ, în sumă totală de 1 683 809,46 lei. În termenul stabilit de Comisie, inclusiv în termenul suplimentar acordat, Partidul Politic "Şor" nu a prezentat benevol documentele primare care confirmă încasarea donaţiilor şi efectuarea plăţilor. Analizând doar raportul, în lipsa documentelor primare, Comisia are dubii rezonabile în privinţa autenticităţii cifrelor indicate în raportul financiar, inclusiv dacă pe tot parcursul anului 2022 formaţiunea politică vizată a asigurat respectarea dispoziţiilor legale privind finanţarea partidului politic.
În atare circumstanţe de fapt, Comisia Electorală Centrală are obligaţia legală de a interveni şi de a depune efort pentru clarificarea circumstanţelor şi corectitudinii finanţării Partidului Politic "Şor". Având în vedere eforturile întreprinse de Comisie, precum şi manifestarea de către partidul vizat a unei atitudini neglijente în raport cu solicitările Comisiei, unicul mecanism de exercitare a atribuţiei legale este efectuarea unui control financiar detaliat şi examinarea documentelor primare pentru finanţarea acestuia de la 1 ianuarie 2022 până la 30 iunie 2022. În cadrul efectuării controlului detaliat, pentru perioada 1 ianuarie 2022 - 30 iunie 2022, urmează să fie clarificate următoarele aspecte:
- existenţa şi corectitudinea întocmirii documentelor primare care confirmă încasarea veniturilor;
- existenţa şi corectitudinea întocmirii documentelor primare care confirmă efectuarea plăţilor;
- respectarea prevederilor legislaţiei în ceea ce priveşte reflectarea în contabilitatea partidului politic a încasării donaţiilor, dar şi a plăţilor suportate;
- documentele care confirmă sau infirmă efortul depus pentru deschiderea conturilor bancare în vreo bancă comercială din Republica Moldova;
- existenţa unor alte documente care confirmă încasarea veniturilor sau efectuarea plăţilor, dar care nu sunt reflectate în rapoartele privind gestiunea financiară a partidului politic sau contabilitatea acestuia;
- alte situaţii care au legătură cauzală cu finanţarea partidului politic în perioada de referinţă.
IX. Generalizări
29. Sub aspectul plenitudinii informaţiei prezentate, în urma verificării rapoartelor şi a informaţiei conţinute în acestea, Comisia reţine următoarele constatări:
1) Rapoartele financiare prezentate de 14 partide politice conţin informaţii depline şi sunt completate în corespundere cu prevederile legale (a se vedea anexa nr.16 la prezenta hotărâre);
2) În rapoartele prezentate de 13 partide politice este indicată cifra "0" la toate compartimentele (a se vedea anexa nr.17 la prezenta hotărâre).
3) În cazul a 28 de partide politice au fost identificate erori nesemnificative de calcul, necorespunderea raportului prezentat prin intermediul SSI "Control Financiar" cu cel pe suport de hârtie, reflectarea greşită a sumelor din donaţii şi alocaţii, precum şi a cheltuielilor, prezentarea informaţiilor în alt format decât cel stabilit de Comisia Electorală Centrală, neprezentarea informaţiei necesare, precum şi alte neconformităţi (a se vedea anexa nr.18 la prezenta hotărâre).
30. Informaţia exhaustivă cu privire la veniturile acumulate din alocaţii de la bugetul de stat şi din sursele proprii şi cheltuielile operate din aceste surse este prezentată în tabelul generalizator al rapoartelor privind gestiunea financiară pentru semestrul I al anului 2022 prezentate de partide politice, conform anexei nr.19 la prezenta hotărâre.
În temeiul art.18 alin.(2) şi (4), art.22 alin.(2) din Codul electoral nr.1381/1997, art.25 alin.(1), art.27, art.28, art.29, art.30 alin.(1), art.311 şi art.312 din Legea nr.294/2007 privind partidele politice, art.10, art.164 şi art.165 din Codul administrativ nr.116/2018, art.481 alin.(3), art.4237 din Codul contravenţional nr.218/2008 şi în conformitate cu Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.4401/2015, cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de informaţiile prezentate în rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru primul semestru al anului 2022, conform anexelor nr.1 - 19 la prezenta hotărâre.
2. Se constată prezentarea în termenul legal (până la 15 iulie 2022) a raportului privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022 de către 35 de partide politice, conform datelor din anexa nr.1.1.
3. Se constată prezentarea în termenul legal (până la 15 iulie 2022), prin una dintre modalităţile de raportare, fie pe suport de hârtie, fie electronic prin SSI "Control Financiar", însă contrar formatului stabilit, a raportului privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022 de către următoarele partide politice:
1) Mişcarea Profesioniştilor "Speranţa - Надежда";
2) Partidul Acţiunea Democratică;
3) Partidul Politic "Puterea Oamenilor".
4. Se constată prezentarea peste termenul legal (15 iulie inclusiv), fie pe suport de hârtie, fie electronic prin SSI "Control Financiar", a raportului privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022 de către partide politice enumerate la pct.2 şi 4 din descriptivul prezentei hotărâri.
5. Se atenţionează asupra obligaţiei de a respecta termenele legale pentru depunerea raportului privind gestiunea financiară partidele politice enumerate la pct.2 şi 4 din descriptivul prezentei hotărâri.
6. Se atenţionează asupra obligaţiei de a respecta modalitatea de prezentare a raportului privind gestiunea financiară, adică completarea şi prezentarea acestuia atât prin SSI "Control Financiar", cât şi pe suport de hârtie, în corespundere cu dispoziţiile legale, conform constatărilor din descriptivul prezentei hotărâri, partidele politice menţionate în anexa nr.18 la prezenta hotărâre.
7. Se constată neprezentarea raportului privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022 de către următoarele partide politice:
1) Partidul "Moldova Unită – Eдиная Молдова";
2) Partidul Politic Partidul "RENAŞTERE";
3) Partidul Politic "Partidul Progresului Naţional".
8. Se constată iniţierea proceselor contravenţionale în privinţa partidelor menţionate la punctul 7 din dispozitivul prezentei hotărâri.
9. Se atenţionează Partidul Liberal asupra obligaţiei de a respecta prevederile art.311 alin.(1) din Legea nr.294/2007 privind partidele politice şi pct.89 - 91 din Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.4401/2015, cu modificările ulterioare, şi de a nu admite depăşirea plafonului donaţiilor.
10. Se somează Partidul Liberal să verse în bugetul de stat suma primită peste plafonul prevăzut de lege în mărime de 12120,00 lei (constatată în pct.14 din partea descriptivă a prezentei hotărâri), cu informarea până la 20 decembrie 2022, ora 17.00, despre măsurile întreprinse şi prezentarea documentelor care confirmă virarea în bugetul de stat a sumelor menţionate. Neexecutarea acestei obligaţii în termenul indicat va duce la suspendarea virării alocaţiilor de la bugetul de stat în mărimea sumei încasate cu încălcarea legii, începând din luna imediat următoare lunii în care a fost suspendat acest drept.
11. Se atenţionează partidele politice beneficiare de alocaţii de la bugetul de stat despre necesitatea respectării prevederilor art.28 alin.(21) din Legea nr.294/2007 privind partidele politice.
12. Se constată refuzul deliberat al Partidului Politic "Şor" de a prezenta benevol Comisiei Electorale Centrale documentele primare care justifică veniturile şi cheltuielile suportate pe parcursul primului semestru al anului 2022, iar, în consecinţă, se constată abateri de la legislaţia privind finanţarea partidelor politice în cazul Partidului Politic "Şor" pentru perioada ianuarie - septembrie 2022 şi imposibilitatea verificării corectitudinii informaţiilor indicate în raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022.
13. Prezenta hotărâre se transmite Procuraturii Anticorupţie pentru examinarea modalităţii de finanţare a Partidului Politic "Şor" în perioada de gestiune 1 ianuarie 2022 - 30 iunie 2022, inclusiv prin prisma aspectelor descrise la pct.29 din hotărâre.
14. Prezenta hotărâre se remite, spre informare şi executare, partidelor politice vizate.
15. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: str. Vasile Alecsandri nr.119, mun. Chişinău).
| PREŞEDINTA | |
| COMISIEI ELECTORALE CENTRALE | Angelica CARAMAN |
| Secretar | Alexandr Berlinschii |
| Nr.821. Chişinău, 15 decembrie 2022. | |
Anexele nr.1-19
la hotărârea Comisiei Electorale Centrale
nr.821 din 15 decembrie 2022