BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.1298 din 06.12.2017 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Domulgeni, raionul Floreşti

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.12.2017

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul sătesc Domulgeni, raionul Floreşti

nr. 1298  din  06.12.2017

 (în vigoare 06.12.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 451-463 art. 2327 din 29.12.2017

* * *

La Comisia Electorală Centrală au parvenit cererea de demisie a consilierului Patraşco Vlad ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Domulgeni, raionul Floreşti, precum şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Domulgeni îi revine candidatului supleant Capbătut Vera de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 22 iunie 2015.

În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului Patraşco Vlad ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Domulgeni.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Domulgeni, raionul Floreşti, candidatului supleant Capbătut Vera de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Capbătut Vera asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.