Acte judiciare

Hotărîre nr.13 din 15.05.2015 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.261 din 1 noiembrie 2013 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova (Sesizarea nr.16a/2014)

Tipul documentului: Acte judiciare
Data adoptării: 15.05.2015

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.261 din 1 noiembrie 2013

cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova

(Sesizarea nr.16a/2014)

nr. 13 din 15.05.2015

(în vigoare 15.05.2015)

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 241-246 art. 19 din 28.08.2015

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 5 martie 2014

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în şedinţă plenară închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 5 martie 2014, în temeiul art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.25 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputaţii în Parlament, Artur Reşetnicov şi Igor Vremea, pentru controlul constituţionalităţii articolelor 2, 3, 4, 6, 7, 9, 20, 21 şi 22 din Legea nr.261 din 1 noiembrie 2013 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova.

2. Autorii sesizării au pretins, în special, că anumite competenţe ale Colegiului Medicilor sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 16, 20, 72 alin.(3), 96, 107, 114 din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 martie 2014 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

5. În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de Igor Vremea. Parlamentul a fost reprezentat de Sergiu Bivol, şef al Secţiei drept privat în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de Andrei Şveţ, şef al Direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii.

ÎN FAPT

6. La data de 1 noiembrie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.261 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova, care reprezintă o organizaţie profesională a corpului medical din ţară, de drept public, fără scop patrimonial, nonprofit, având ca obiectiv principal de activitate monitorizarea şi supravegherea exercitării profesiunii de medic, păstrarea prestigiului profesiei în cadrul vieţii sociale în conformitate cu legislaţia.

7. Potrivit articolului 6 din lege, calitatea de membru al Colegiului se obţine în urma depunerii cererii, în baza liberului consimţământ al medicului, cu achitarea unei taxe de înscriere.

8. Potrivit legii, Colegiul este abilitat cu competenţa: de a evalua nivelul de calificare profesională al medicilor; de a echivala actele de studii obţinute peste hotare; de a participa la elaborarea politicilor în domeniu; de a aviza înfiinţarea clinicilor medicale etc.

9. De asemenea, Colegiul este în drept să aplice sancţiuni disciplinare membrilor săi pentru activitatea profesională desfăşurată.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

“[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop, statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 36

Dreptul la ocrotirea sănătăţii

“(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit.

(3) Structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice.”

Articolul 72

Categorii de legi

“(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

(2) Legile constituţionale sînt cele de revizuire a Constituţiei.

(3) Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral;

b) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

c) organizarea şi funcţionarea Parlamentului;

d) organizarea şi funcţionarea Guvernului;

c) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a contenciosului administrativ;

f) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

g) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;

h) modul de stabilire a zonei economice exclusive;

i) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;

k) organizarea generală a învăţămîntului;

l) regimul general al cultelor religioase;

m) regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;

n) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

o) acordarea amnistiei şi graţierii;

p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice;

r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice.

(4) Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice.”

Articolul 96

Rolul [Guvernului]

“(1) Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

(2) În exercitarea atribuţiilor, Guvernul se conduce de programul său de activitate, acceptat de Parlament.”

Articolul 107

Administraţia publică centrală de specialitate

“(1) Organele centrale de specialitate ale statului sînt ministerele. Ele traduc în viaţă, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărîrile şi dispoziţiile lui, conduc domeniile încredinţate şi sînt responsabile de activitatea lor.

(2) În scopul conducerii, coordonării şi exercitării controlului în domeniul organizării economiei şi în alte domenii care nu intră nemijlocit în atribuţiile ministerelor, se înfiinţează, în condiţiile legii, şi alte autorităţi administrative.”

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

“Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”

11. Prevederile relevante ale Legii nr.261 din 1 noiembrie 2013 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova (M.O., 2013, nr.290, art.792) sunt următoarele:

Articolul 1

Statutul juridic al Colegiului Medicilor din Republica Moldova

“(1) Colegiul Medicilor din Republica Moldova (în continuare – Colegiu) reprezintă o organizaţie profesională a corpului medical din ţară de drept public, fără scop patrimonial, nonprofit, avînd ca obiectiv principal de activitate monitorizarea şi supravegherea exercitării profesiunii de medic, păstrarea prestigiului profesiei în cadrul vieţii sociale în conformitate cu legislaţia.

(2) Colegiul este o organizaţie apolitică.

(3) Colegiul are statut de persoană juridică cu autonomie instituţională, care îşi exercită atribuţiile în mod independent.

(4) Activitatea Colegiului este reglementată de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii, ale Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic, ale Legii cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, ale actelor normative elaborate de Ministerul Sănătăţii, ale Statutului Colegiului şi ale altor acte normative în vigoare.”

Articolul 2

Domeniile de activitate ale Colegiului

“Ca autonomie publică şi profesională, Colegiul exercită atribuţii prevăzute de lege în următoarele domenii principale de activitate:

a) profesional-ştiinţific şi învăţământ;

b) etică profesională şi deontologie medicală;

c) jurisdicţie profesională şi litigii;

d) avizări şi acreditări;

e) economico-social;

f) administrativ şi organizatoric.”

Articolul 3

Atribuţiile Colegiului în domeniul sănătăţii

“În domeniul sănătăţii, Colegiul:

1) participă, prin avizare, la elaborarea politicilor în domeniu, şi anume:

a) înaintează propuneri Ministerului Sănătăţii privind elaborarea ghidurilor şi protocoalelor clinice naţionale, a standardelor medico-economice, a criteriilor şi condiţiilor de asigurare a calităţii actului medical;

b) înaintează propuneri Ministerului Sănătăţii privind elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practică medicală;

2) participă în activitatea grupelor de experţi pentru evaluarea şi acreditarea instituţiilor medico-sanitare;

3) participă, prin reprezentanţii săi, în comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din instituţiile medico-sanitare publice.”

Articolul 4

Atribuţiile Colegiului în domeniul formării

şi dezvoltării profesionale a medicilor

“În domeniul formării şi dezvoltării profesionale a medicilor, Colegiul:

1) participă, prin avizare, la elaborarea şi aprobarea politicilor în domeniul de formare şi dezvoltare profesională a medicilor, şi anume:

a) înaintează Ministerului Sănătăţii propuneri privind modificarea şi completarea Codului cadru de etică (deontologic) al lucrătorului medical şi farmaceutic;

b) echivalează actele de studii postuniversitare medicale şi farmaceutice obţinute peste hotarele ţării;

2) asigură independenţa profesională a medicului, precum şi dreptul acestuia la decizie în exercitarea profesiunii, şi anume:

a) evaluează nivelul de calificare profesională a medicilor;

b) înaintează propuneri Ministerului Sănătăţii privind exercitarea ocazională a profesiunii de medic pe teritoriul Republicii Moldova de către cetăţenii străini în scopul schimbului de experienţă în domeniul instructiv-didactic sau curativ;

3) apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională ale medicului, precum şi dreptul de decizie al acestuia în exercitarea actului medical, şi anume:

a) reprezintă interesele medicilor în cadrul dezbaterilor publice pe marginea politicilor şi programelor de sănătate şi informează membrii Colegiului despre progresele din domeniul sănătăţii;

b) promovează competenţa profesională şi concurenţa loială în exercitarea profesiunii de medic;

c) avizează înfiinţarea cabinetelor şi clinicilor medicale, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare a lor;

4) promovează principiile de respectare de către medici a legilor şi a altor acte normative care reglementează exercitarea profesiunii de medic, a obligaţiilor ce le revin faţă de pacienţi şi de sănătatea publică, şi anume:

a) examinează petiţiile şi adresările persoanelor fizice şi juridice exclusiv privind cazurile de abateri ale medicilor de la normele de etică profesională, deontologie medicală şi de la regulile de bună practică profesională;

b) aplică sancţiuni profesionale disciplinare membrilor săi conform prevederilor prezentei legi, cu informarea Ministerului Sănătăţii şi sesizarea, după caz, a organelor competente.”

Articolul 6

Înscrierea în Colegiu

“(1) Calitatea de membru al Colegiului se obţine în urma depunerii cererii, în baza liberului consimţământ al medicului.

[…]

(4) Calitatea de membru al Colegiului se confirmă prin certificat de membru, care se eliberează după achitarea taxei de înscriere stabilite conform Statutului Colegiului.

[…]”

Articolul 20

Răspunderea profesională disciplinară a membrilor Colegiului

“(1) Membrii Colegiului poartă răspundere profesională disciplinară pentru nerespectarea legislaţiei ce reglementează exercitarea profesiunii de medic, a regulilor de bună practică profesională, a Codului cadru de etică (deontologic) al lucrătorului medical şi farmaceutic, a prezentei legi şi a Statutului Colegiului, a deciziilor şi hotărîrilor executorii ale organelor de conducere ale Colegiului.

(2) Sancţiunea profesională disciplinară se aplică de către consiliul teritorial în termen de o lună de la data constatării abaterii. În cazul contestării deciziei consiliului teritorial, dosarul se examinează de către Consiliul naţional în termen de pînă la 3 luni de la data contestării.

(3) Angajatorul este obligat să sesizeze în scris consiliul teritorial al corpului profesional teritorial respectiv despre orice abatere, conform alin.(1), comisă de membrul Colegiului.

(4) Aplicarea sancţiunii profesionale disciplinare membrului Colegiului nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau civilă a acestuia conform prevederilor legale.

(5) Instanţele de judecată vor comunica, din oficiu, Colegiului hotărîrile judecătoreşti definitive prin care s-au pronunţat cu privire la acţiunile săvârşite în legătură cu exercitarea profesiunii de medic pe teritoriul Republicii Moldova.”

Articolul 21

Sancţiunile profesionale disciplinare

“(1) Consiliul naţional poate aplica membrilor Colegiului următoarele sancţiuni profesionale disciplinare:

a) avertisment;

b) obligare la efectuarea unei instruiri profesionale;

c) suspendare a categoriei de calificare pe perioada de pregătire postuniversitară repetată sau retragere a categoriei de calificare în caz de neconfirmare a gradului de calificare în comisia de atestare;

d) retrogradare din funcţie pe un termen de până la un an;

e) retragere a calităţii de membru al Colegiului în temeiul art.7 alin.(5).

(2) La aplicarea sancţiunii profesionale disciplinare se ţine cont, în mod obligatoriu, de gravitatea abaterii, circumstanţele în care a fost comisă, activitatea anterioară şi comportamentul membrului Colegiului.

(3) Repetarea unei abateri profesionale disciplinare până la ridicarea sau expirarea sancţiunii aplicate constituie o circumstanţă agravantă de care se ţine cont la aplicarea noii sancţiuni.”

Articolul 22

Modul de sancţionare profesională disciplinară

“(1) Sancţiunea profesională disciplinară se aplică de către Consiliul naţional.

(2) Abaterea profesională disciplinară se examinează în prezenţa medicului tras la răspundere profesională disciplinară. În cazul absenţei repetate neîntemeiate a medicului, abaterea profesională disciplinară se examinează în lipsa acestuia.

(3) Pentru fiecare abatere profesională disciplinară se aplică o singură sancţiune.”

Articolul 23

Contestarea deciziei de sancţionare profesională disciplinară

“Deciziile Consiliului naţional privind sancţiunile profesionale disciplinare pot fi contestate în consiliul de litigii care funcţionează în cadrul Colegiului.”

Articolul 24

Modul de ridicare a sancţiunii profesionale disciplinare

“(1) Sancţiunea profesională disciplinară se aplică pe un termen de un an.

(2) Sancţiunea profesională disciplinară poate fi ridicată înainte de termen de către Consiliul naţional la propunerea consiliului teritorial, în baza demersului angajatorului.

(3) Sancţiunea profesională disciplinară aplicată pentru neachitarea cotizaţiilor de membru expiră la achitarea integrală a restanţelor.

(4) Procedura examinării petiţiilor şi adresărilor persoanelor fizice şi juridice privind cazurile de încălcare de către medici a normelor de etică profesională şi deontologie medicală, a regulilor de bună practică profesională, precum şi modul de aplicare, ridicare şi contestare a sancţiunilor profesionale disciplinare sunt reglementate de Statutul Colegiului.”

12. Prevederile relevante ale Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (M.O., 1990, nr.131-133, art.1018) sunt următoarele:

Articolul 3

Direcţiile principale ale activităţii Guvernului

“În conformitate cu împuternicirile sale Guvernul:

[…]

9) promovează politica de stat în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei;

[…]”

13. Prevederile relevante ale Legii nr.264-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic (M.O., 2005, nr.172-175, art.839) sunt următoarele:

Articolul 15

Modul de apărare a drepturilor medicului

“(1) Dreptul exercitării profesiunii de medic este protejat de stat.

(2) Întru apărarea drepturilor sale profesionale şi cetăţeneşti, medicul este în drept:

a) să apeleze la organele de drept naţionale şi internaţionale conform legislaţiei în vigoare;

b) să ceară soluţionarea de către instanţa contenciosului administrativ a unui litigiu generat de un act administrativ, fie de nesoluţionarea în termene legale a unei cereri privind recunoaşterea unui drept consfinţit de lege, în care cealaltă parte este o autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi, potrivit legislaţiei în vigoare;

c) să i se repare prejudiciul cauzat prin vătămare a sănătăţii în legătură cu activitatea profesională specifică în condiţii de permanent risc pentru sănătate şi viaţă;

d) să apeleze la susţinerea organizaţiilor neguvernamentale întru apărarea drepturilor şi intereselor profesionale;

e) să i se garanteze independenţă morală, economică şi profesională, protecţie socială;

f) să fie susţinut de angajator la etapa examinării în instanţă a litigiilor în cazul exercitării activităţii conform reglementărilor în vigoare;

g) să folosească fără restricţii orice mijloc de transport din contul statului pentru exercitarea de urgenţă a obligaţiilor profesionale, în funcţie de situaţii concrete;

h) să se asocieze în organizaţii sindicale, asociaţii obşteşti ce vor participa la apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor profesionale ale medicului;

i) să apeleze la Liga Medicilor din Republica Moldova, care apără interesele profesionale ale medicului, participă la aprecierea exercitării funcţiei de medic, la susţinerea prestigiului acestei profesiuni în societate.

(3) Medicul are dreptul la apărare contra intervenţiei unor persoane şi autorităţi ale administraţiei publice în exerciţiul profesiunii sale, excepţie făcând cazurile de incompetenţă şi culpă profesională.”

Articolul 16

Asociaţiile de medici

“(1) Pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor, medicii sînt în drept să se asocieze, pe principii benevole, conform legislaţiei cu privire la organizaţiile necomerciale, în asociaţii profesionale locale, centrale şi internaţionale, în baza calităţii de membru individual sau colectiv, şi să le înregistreze în modul stabilit.

(2) Asociaţiile de medici specificate la alin.(1) pot acorda asistenţă profesională şi materială medicilor din cadrul acestei asociaţii şi membrilor de familie ai acestora.

(3) Asociaţiile de medici centrale şi internaţionale pot avea structuri regionale.

(4) Întru apărarea drepturilor şi intereselor medicilor şi facilitarea creării locurilor de muncă, asociaţiile de medici vor colabora cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.”

14. Prevederile relevante ale Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995 (M.O., 1995, nr.34, art.373) sunt următoarele:

Articolul 8

Autorizarea exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice

“[…]

(3) Exerciţiul profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este supravegheat de Ministerul Sănătăţii.

[…]”

Articolul 9

Modul de autorizare a exerciţiului profesiunilor

medico-sanitare şi farmaceutice

“[…]

(5) Diplomele, atestatele sau certificatele obţinute în străinătate pot fi echivalate, de către Ministerul Sănătăţii, celor din republică pentru exerciţiul unei profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice, dacă tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.”

Articolul 10

Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale

“[…]

(5) Modul de atestare a lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici este stabilit de Ministerul Sănătăţii.”

Articolul 14

Obligaţiile profesionale generale şi

răspunderea pentru încălcarea lor

“[…]

(3) Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici poartă răspundere pentru incompetenţa profesională şi încălcare a obligaţiilor profesionale, conform legislaţiei în vigoare.”

ÎN DREPT

15. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă statutul, precum şi competenţele Colegiului Medicilor din Republica Moldova în domeniul monitorizării şi supravegherii exercitării profesiei de medic.

16. Astfel, sesizarea se referă la elemente cu valoare constituţională, cum ar fi competenţele organelor centrale de specialitate şi limitele de interferenţă a organelor profesionale, precum şi claritatea şi previzibilitatea competenţelor atribuite Colegiului Medicilor.

A. ADMISIBILITATEA

17. În conformitate cu decizia sa din 25 martie 2014 (a se vedea §3), Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

19. Curtea reţine că, potrivit normelor constituţionale, prerogativa Curţii este de a stabili corelaţia dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

20. Curtea constată că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie articolele 2, 3, 4, 6, 7, 9, 20, 21 şi 22 din Legea nr.261 din 1 noiembrie 2013 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova.

21. Curtea reţine că prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului constituţionalităţii.

22. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

23. Totodată, din conţinutul sesizării Curtea observă că aceasta vizează în esenţă: 1) statutul Colegiului; 2) competenţele Colegiului în domeniul sănătăţii, formării şi dezvoltării profesionale a medicilor; 3) competenţa Colegiului de a aplica sancţiuni disciplinare medicilor, ceea ce determină examinarea legii în ansamblu.

24. Curtea observă că autorii sesizării au invocat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 16, 20, 72 alin.(3), 96, 107, 114 din Constituţie.

25. Curtea menţionează că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care se atestă o legătură indisolubilă de conţinut între prevederile abordate sub aspectul neconstituţionalităţii şi normele Legii Supreme.

26. Astfel, Curtea menţionează că textul sesizării nu cuprinde argumente pertinente care ar justifica pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3) şi 16 din Constituţie.

27. Cu referire la pretinsa încălcare a art.72 alin.(3) din Constituţie, prin atribuirea legii la categoria de legi organice, şi nu ordinare, Curtea menţionează că autorii sesizării au făcut o referire generală la prevederile constituţionale care enumeră domeniile reglementate prin legi organice, în lipsa unor argumente care ar demonstra categoria legii. În acelaşi timp, Curtea menţionează că respectiva enumerare nu este una exhaustivă, or, lit.r) din alin.(3) al art.72 din Constituţie stabileşte că prin lege organică se reglementează şi “alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesar”.

28. Astfel, analizând obiectul sesizării în raport cu normele constituţionale, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea Constituţională va opera cu prevederile articolelor 96 alin.(1) şi 107, precum şi cu prevederile articolului 114 şi articolului 20 combinat cu articolul 23 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 96 ALIN.(1) ŞI 107 DIN CONSTITUŢIE

29. În opinia autorilor sesizării, prevederile contestate încalcă articolul 96 alin.(1) din Constituţie, potrivi căruia:

“(1) Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.”

30. De asemenea, autorii sesizării susţin că se încalcă şi articolul 107 din Constituţie, care stabileşte:

1. Argumentele autorilor sesizării

31. În opinia autorilor sesizării, Colegiul reprezintă o asociaţie obştească, iar înzestrarea acestuia cu atribuţiile menţionate în lege constituie o imixtiune în atribuţiile Guvernului, în general, şi ale Ministerului Sănătăţii, în special.

32. Potrivit autorilor sesizării, atribuţiile Colegiului nu sunt proprii unei asociaţii obşteşti, ci unor organe care fac parte din sistemul administraţiei publice centrale.

2. Argumentele autorităţilor

33. Deşi potrivit concluziilor finale din opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova normele contestate sunt constituţionale, întreaga linie de argumentare susţine neconstituţionalitatea legii.

34. Astfel, în opinia prezentată de către Preşedintele Republicii Moldova se menţionează că unele atribuţii ale Colegiului, prevăzute de Legea nr.261 din 1 noiembrie 2013, depăşesc cadrul de competenţă specific unei organizaţii profesionale.

35. Mai mult decât atât, aceste atribuţii dublează atribuţiile Ministerului Sănătăţii. Astfel, apare un conflict de competenţă între un organ central de specialitate, care are obligaţia de a elabora şi a promova politici în domeniul sănătăţii, şi o organizaţie profesională, care, conform statutului său (organ independent, reprezentativ), urmează să asigure respectarea de către medici a obligaţiilor de etică şi deontologie profesională ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică, precum şi ca autoritate menită să apere demnitatea, promovând drepturile şi interesele membrilor săi.

36. În cazul în care legislatorul, prin crearea instituţiei, a intenţionat delegarea atribuţiei de control a statului asupra activităţii medicale, aceasta va fi imposibil de realizat având la bază principiul liberei asocieri a întregului corp medical din ţară statuat în lege. Latitudinea de a fi membru al Colegiului Medicilor va face această instituţie nefuncţională, iar organele Colegiului vor fi lipsite de instrumente eficiente pentru a combate cazurile de încălcare a normelor legale de către medicii care nu vor fi membri ai Colegiului.

37. Astfel, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat în opinia prezentată că, ţinând cont de faptul că normele legii stabilesc vag statutul Colegiului, aceasta duce la imposibilitatea identificării scopului pentru care a fost creată entitatea.

38. Potrivit opiniei scrise a Parlamentului, Colegiul Medicilor din Republica Moldova reprezintă o organizaţie profesională a corpului medical din ţară, având ca obiectiv principal de activitate monitorizarea şi supravegherea exercitării profesiei de medic, păstrarea prestigiului profesiei în viaţa socială în conformitate cu legislaţia. Regulile pentru a deveni membru al Colegiului sunt identice pentru toate persoanele care exercită profesia de medic şi calitatea de membru poate fi obţinută în baza exprimării liberului consimţământ, nefiind admisă nici o discriminare pentru un anumit grup de persoane.

39. De asemenea, atribuţiile Colegiului Medicilor stabilite prin lege nu dublează atribuţiile Ministerului Sănătăţii, fiind respectate prevederile art.107 din Constituţie. Or, atribuţiile Colegiului în domeniul ocrotirii sănătăţii, potrivit art.3 din Legea nr.261 din 1 noiembrie 2013, au caracter consultativ şi ţin de expunerea poziţiei acestuia asupra proiectelor de politici publice iniţiate în domeniu.

40. Potrivit opiniei scrise a Guvernului, Colegiul Medicilor a fost înzestrat cu anumite atribuţii, stabilite prin lege, în domeniul sănătăţii, formării şi dezvoltării profesionale a medicilor, în scopul participării sale la procesul de elaborare, analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor publice elaborate de Ministerul Sănătăţii.

41. Totodată, Guvernul a menţionat, în opinia sa, că prevederile Legii nr.261 din 1 noiembrie 2013 corespund criteriilor de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, sunt conforme dispoziţiilor constituţionale şi cadrului juridic existent, vin să reglementeze un domeniu al ocrotirii sănătăţii ce ţine de factorul uman al corpului profesional medical şi au menirea de a contribui la îmbunătăţirea calităţii actului medical, ridicarea profesionalismului cadrelor medicale, respectarea eticii profesionale şi deontologiei medicale.

3. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

- Competenţele organelor publice centrale

42. Constituţia, prin art.96 alin.(1), abilitează Guvernul cu atribuţia de a exercita conducerea generală a administraţiei publice. În calitate de autoritate publică de competenţă materială generală, Guvernul dispune de atribuţii executive în toate ramurile şi în toate domeniile activităţii administrative. Prevederile cuprinse în art.96 alin.(1) din Constituţie sunt detaliate în Legea nr.64-XII cu privire la Guvern.

43. Astfel, în virtutea prevederilor art.96 din Constituţie, potrivit cărora Guvernul asigură realizarea politicii interne a statului, Curtea menţionează că art.3 din Legea cu privire la Guvern indică, printre direcţiile principale ale activităţii acestuia, şi promovarea politicii de stat în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei.

44. Conducerea, coordonarea şi exercitarea controlului în domeniile atribuite Guvernului de Legea Supremă este realizată de organele publice centrale de specialitate.

45. Articolul 107 din Constituţie stabileşte că organele publice centrale de specialitate ale statului sunt ministerele. Acestea au obligaţia de a traduce în viaţă politica Guvernului, hotărârile şi dispoziţiile lui, de a conduce domeniile încredinţate şi sunt responsabile de activitatea lor.

46. Aşadar, responsabilitatea pentru executarea politicii Guvernului revine ministerelor, ca organe centrale de specialitate. Prin intermediul ministerelor Guvernul execută programele sale de activitate şi exercită administrarea publică pe întreg teritoriul ţării.

47. În corespundere cu dispoziţiile art.107 din Constituţie, Ministerul Sănătăţii este organul central de specialitate care pune în aplicare, în temeiul legii, politica Guvernului în domeniul sănătăţii.

- Statutul organelor profesionale

48. Curtea reţine că prin lege pot fi instituite organizaţii profesionale, învestite cu competenţe ale statului, care nu pot fi echivalate cu asociaţii obşteşti.

49. În acest sens, şi Curtea Europeană a statuat că: “Ordinul belgian al Medicilor este o instituţie de drept public. Nu este înfiinţat de persoane, ci de legislativ; este integrat structurilor statului […]. Acesta urmăreşte un scop din sfera interesului public, respectiv protecţia sănătăţii, prin exercitarea, pe baze legale, a unei forme de control public asupra practicării medicinii. În contextul ultimei funcţii, Ordinului i se cere, în primul rând, să păstreze o evidenţă a doctorilor practicieni. Pentru realizarea sarcinilor atribuite de statul belgian, Ordinul este învestit legal atât cu prerogative administrative, cât şi cu prerogative legislative şi disciplinare situate dincolo de domeniul legislaţiei ordinare şi, în această capacitate, foloseşte procedurile unei autorităţi publice” (cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere vs Belgia, Hotărârea din 23 iunie 1981, § 64).

50. Altfel spus, în concepţia Curţii Europene, organul profesional al medicilor (Ordinul medicilor) este un adevărat organism administrativ, care exercită atribuţiile recunoscute oricărei autorităţi publice.

51. De asemenea, în cauza Asociaţia avocaţilor spanioli vs Spania (Hotărârea din 2 iulie 1990), Curtea Europeană a considerat că organele profesionale sunt în esenţă de drept public, fiind învestite cu misiuni de interes general, şi nu sunt instituţii în aspectul dreptului de asociaţii.

52. În contextul celor menţionate, Curtea reţine că ordinele profesionale sunt organizaţii care includ în mod obligatoriu membrii anumitor profesii, care, datorită puterilor conferite de lege, intervin în reglementarea şi controlul accesului în profesie şi în exercitarea ei îmbinând activităţile publice şi private în organizarea profesiilor. Natura juridică a ordinelor profesionale este aceea de serviciu public, ordinul profesional având în sarcina sa satisfacerea unui interes legitim public al organizării profesiei şi de disciplină profesională. Ordinele profesionale sunt organisme profesionale care au prerogative de putere publică, fără a fi însă stabilimente publice.

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

53. Curtea reţine că dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental, asigurarea sănătăţii oamenilor constituind o prioritate naţională şi un obiectiv esenţial al sistemului de sănătate, al cărui scop este realizarea unui nivel înalt de sănătate şi garantarea unei asistenţe medicale calificate.

54. Potrivit articolului 36 alin.(1) şi alin.(3) din Constituţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, iar structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc prin lege organică.

55. Curtea subliniază că, potrivit prevederilor constituţionale, stabilirea politicilor de stat în sfera ocrotirii sănătăţii şi determinarea criteriilor de organizare şi funcţionare a sistemului de ocrotire a sănătăţii constituie o prerogativă a legiuitorului.

56. Curtea reţine că, la 1 noiembrie 2013, Parlamentul a adoptat Legea nr.261 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova, scopul acesteia fiind monitorizarea şi supravegherea exercitării profesiei de medic, păstrarea prestigiului profesiei în cadrul vieţii sociale în conformitate cu legislaţia, promovarea principiilor de respectare de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacienţi şi de sănătatea publică.

57. Curtea observă că, potrivit art.1 din lege, Colegiul Medicilor din Republica Moldova reprezintă o organizaţie profesională a corpului medical din ţară de drept public, fără scop patrimonial şi are statut de persoană juridică. Curtea reiterează că statul poate institui organizaţii profesionale, cărora să le delege anumite competenţe din domeniul administraţiei publice, inclusiv în domeniul exercitării profesiei de medic.

58. În această ordine de idei, Curtea nu poate reţine alegaţiile autorilor sesizării care echivalează statutul organizaţiilor profesionale instituite prin lege în anumite domenii cu cel al organizaţiilor obşteşti care activează pe segmente specifice.

59. Organele profesionale instituite prin lege nu pot fi considerate asociaţii în sensul dreptului la asociere, or, legislatorul le-a înzestrat cu statut de organizaţie profesională, atribuindu-le prerogative de interes public.

60. Comisia europeană a admis că, în general, libertatea de asociere implică libertatea de a nu se asocia sau de a nu adera la o asociaţie, cu excepţia asociaţiilor de drept public. Prin urmare, ordinele profesionale, care sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi urmărind scopuri de interes general, nu constituie o asociaţie în sensul art.11 din Convenţie (Cauza X vs Olanda, Decizia Comisiei Europene din 1 martie 1983).

61. Personalitatea juridică a ordinelor profesionale se acordă prin lege. Un ordin profesional reuneşte toţi membrii unei profesii, aderarea fiind obligatorie, fiecare ordin incluzând obligatoriu toate persoanele abilitate să exercite profesia. Ordinul profesional nu rezultă dintr-o asociere liberă.

62. Modul de înfiinţare a asociaţiilor obşteşti, înregistrarea şi activitatea acestora este reglementat de Legea nr.837-XIII din 17 mai 1996 cu privire la asociaţiile obşteşti. În acelaşi timp, instituirea unui organ profesional al medicilor nu poate fi considerată o restrângere a dreptului medicilor de a se asocia în organizaţii necomerciale instituite potrivit cerinţelor enunţate în Legea nr.837-XIII din 17 mai 1996.

63. Curtea menţionează că legislaţia în vigoare respectă libertatea de asociere pentru reprezentanţii profesiei de medic şi conţine reglementări prin care, pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor, medicii sunt în drept să se asocieze, pe principii benevole, conform legislaţiei cu privire la organizaţiile necomerciale, în asociaţii profesionale locale, centrale şi internaţionale, în baza calităţii de membru individual sau colectiv, şi să le înregistreze în modul stabilit (art.16 din Legea nr.264-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic).

64. În acelaşi timp, pe măsură ce art.1 din lege atribuie Colegiului statutul de “organ profesional”, potrivit art.6, calitatea de membru al Colegiului se obţine în urma depunerii cererii, în baza liberului consimţământ al medicului.

65. Curtea menţionează că norma art.6 din lege, care stabileşte obţinerea calităţii de membru al Colegiului în baza liberului consimţământ, contravine în esenţă conceptului de “organ profesional instituit prin lege”, în care calitatea de membru este obţinută de drept prin efectul legii.

66. Totodată, analizând prevederile legii contestate, Curtea observă că, deşi calitatea de membru nu este obligatorie, Colegiul îşi extinde de drept unele competenţe asupra tuturor medicilor şi sistemului medical în general. Astfel, acesta are competenţa: de a participa la activitatea grupurilor de experţi pentru evaluarea şi acreditarea instituţiilor medico-sanitare [art.3 pct.2)]; de a participa, prin reprezentanţii săi, la comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din instituţiile medico-sanitare publice [art.3 pct.3)]; de a evalua nivelul de calificare profesională al medicilor [art.4 pct.2) lit.a)]; de a echivala actele de studii postuniversitare medicale şi farmaceutice obţinute peste hotarele ţării [art.4 pct.1) lit.b)]; de a aviza înfiinţarea cabinetelor şi clinicilor medicale, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare [art.4 pct.3) lit.c)]; de a aplica sancţiuni profesionale disciplinare membrilor săi [art.4 pct.4) lit.b)] etc.

67. În respectiva situaţie, Curtea acceptă alegaţiile autorilor sesizării potrivit cărora după modul de obţinere a calităţii de membru, care este benevolă, Colegiul poate fi echivalat cu o asociaţie obştească, pe când după competenţe este învestit cu atribuţii care ţin în mod exclusiv de competenţa statului, atribuţii care pot fi delegate prin lege unui organ profesional cu statut de instituţie publică, cu condiţia de a nu substitui şi dubla competenţele Ministerului Sănătăţii, organ central de specialitate care promovează politica în domeniul sănătăţii, în conformitate cu articolul 107 din Constituţie.

68. Curtea constată că normele contestate intercalează elemente ale unui organ profesional cu cele ale unei asociaţii benevole, instituind astfel un statut juridic ambiguu pentru Colegiul Medicilor. Astfel, deşi, pe de o parte, legea enunţă că aderarea se bazează pe principii benevole, pe de altă parte, acordă Colegiului competenţe decizionale asupra întregului corp medical.

69. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit Legii nr.261 din 1 noiembrie 2013, Colegiului Medicilor îi sunt atribuite mai multe competenţe în domeniu similare cu cele ale Ministerului Sănătăţii.

70. Astfel, Legea ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995 prevede competenţele Ministerului Sănătăţii [supravegherea exerciţiului profesiunilor medico-sanitare, art.8 alin.(3); echivalarea diplomelor, atestatelor sau certificatelor obţinute în străinătate, art.9 alin.(5)], comptetenţe care sunt detaliate în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.397 din 31 mai 2011. În acelaşi timp, cu aceste competenţe este abilitat şi Colegiul Medicilor.

71. Examinând prevederile legale în ansamblu, Curtea constată că unele atribuţii ale Colegiului Medicilor dublează atribuţiile, chiar şi cele exclusive, ale Ministerului Sănătăţii, care este organul central de specialitate, care promovează politica în domeniul sănătăţii.

72. Curtea reţine că instituirea prin lege a unei astfel de organizaţii, cu competenţe în domeniul sănătăţii, urmează a fi făcută concomitent cu modificarea întregului cadru legal în domeniu. Doar printr-o abordare legală, unică şi concomitentă poate fi asigurată o delimitare clară a atribuţiilor exercitate de Ministerul Sănătăţii, pe de o parte, şi de organul profesional, pe de altă parte.

73. Astfel, în lumina celor expuse, Curtea menţionează că statutul atribuit prin lege Colegiului medicilor corelat cu atribuţiile acestuia şi atribuţiile autorităţii administraţiei publice centrale de specialitate aduce atingere articolului 107 din Constituţie.

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 114 ŞI ARTICOLULUI 20 COMBINAT CU ARTICOLUL 23 DIN CONSTITUŢIE

74. Potrivit autorilor sesizării, normele contestate privind răspunderea disciplinară sunt contrare articolului 114 din Constituţie, potrivit căruia:

“Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”

75. De asemenea, autorii sesizării susţin că se încalcă articolul 20 din Constituţie, care stabileşte:

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

76. Suplimentar, normele contestate urmează a fi examinate şi prin prisma articolului 23 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia:

“[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

1. Argumentele autorilor

77. Potrivit autorilor sesizării, stabilirea de către legislativ a atribuţiei Colegiului Medicilor de “jurisdicţie profesională şi litigii”, precum şi aplicarea sancţiunilor disciplinare de către Colegiu membrilor săi constituie o imixtiune în activitatea puterii judecătoreşti.

78. La fel, autorii sesizării au menţionat că membrii Colegiului sunt lipsiţi de dreptul la o contestare efectivă a sancţiunilor profesionale aplicate, fapt contrar articolului 20 din Constituţie.

2. Argumentele autorităţilor

79. Parlamentul, potrivit opiniei scrise, consideră că aplicarea sancţiunilor disciplinare pentru membrii Colegiului, în conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.261 din 1 noiembrie 2013, nu poate echivala cu “înfăptuirea justiţiei în numele legii”, aşa cum statuează art.114 din Constituţie. Ba mai mult, membrii Colegiului au dreptul să conteste în instanţa de judecată, cu respectarea procedurii prealabile stabilite la art.23 din Legea nr.261 din 1 noiembrie 2013, sancţiunile disciplinare care le-au fost aplicate. Respectiv, aplicarea sancţiunilor disciplinare faţă de membrii Colegiului nu poate fi considerată o ingerinţă în actul de justiţie.

80. În opinia scrisă a Guvernului se menţionează că prevederile Legii nr.261 din 1 noiembrie 2013, care reglementează răspunderea profesională disciplinară a membrilor Colegiului, nu contravin art.114 din Constituţie, întrucât Colegiul Medicilor are atribuţia de a examina reclamaţiile şi sesizările legate de nerespectarea deontologiei profesionale, de a întocmi dosarul de anchetă disciplinară, de a susţine acţiunea disciplinară, şi nu de a judeca în sensul constituţional al termenului, activitatea jurisdicţională exercitată de Colegiu fiind de natură administrativă, şi nu judiciară.

81. Totodată, Guvernul a menţionat că, în lumina articolelor 20 şi 114 din Constituţie, legea nu interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de această “instanţă” extrajudiciară.

3. Aprecierea Curţii

- Principii generale

82. Curtea reţine că, potrivit articolelor 114 şi 115 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti, şi anume de Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii.

83. Curtea menţionează că instanţele judecătoreşti judecă toate cauzele privind raporturile juridice civile, de contencios administrativ, contravenţionale şi penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.

84. În Hotărârea nr.21 din 23 iunie 1997 cu privire la interpretarea art.114 din Constituţia Republicii Moldova, Curtea s-a pronunţat asupra noţiunilor de “justiţie” şi “putere judecătorească”, menţionând că hotărârile organelor care nu au atribuţii de autoritate judecătorească, luate asupra cauzelor ce izvorăsc din raporturi administrative, nu constituie înfăptuirea justiţiei.

85. Astfel, Curtea reţine că aplicarea sancţiunii disciplinare nu constituie atributul instanţei judecătoreşti, aplicarea sancţiunilor disciplinare constituie atributul angajatorului/organului disciplinar, care dispun de prerogative disciplinare, având competenţa de a individualiza sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea în considerare a împrejurărilor în care a fost comisă fapta, a gradului de vinovăţie, a consecinţelor abaterii disciplinare.

86. Sancţiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege în scopul apărării ordinii disciplinare, dezvoltării spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conştiincioasă a îndatoririlor de serviciu, respectării normelor de comportare şi prevenirii producerii unor acte de indisciplină.

87. Curtea reţine că soluţionarea cauzelor disciplinare de către organe nejudiciare, cu utilizarea de către legiuitor a termenului de “jurisdicţie profesională” ca atribuţie a acestora, nu constituie o încălcare a articolului 114 din Constituţie.

88. În acelaşi timp, Curtea reţine că art.20 din Constituţie garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.

89. Prin generalitatea formulării sale, art.20 permite accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, indiferent dacă aceasta rezultă din Constituţie sau din alte legi.

90. Astfel, orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţa judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.

91. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit cadrului legal existent, actul de aplicare a unei sancţiuni disciplinare nu este exclus de la controlul judecătoresc. La sesizarea părţii interesate, instanţa de judecată urmează să se pronunţe asupra legalităţii sancţiunii aplicate.

92. Totodată, Curtea Europeană a menţionat că regimul acţiunilor disciplinare este variat şi nu implică în mod sistemic drepturi cu caracter civil, în sensul Convenţiei Europene. Jurisprudenţa Curţii Europene, în general, nu leagă acţiunea disciplinară de domeniul de aplicare al art.6 decât în funcţie de caracterul determinant pe care decizia este susceptibilă să-l aibă asupra exerciţiului profesional. În cauza Philis vs Grecia (decizia din 12 octombrie 1994) Curtea Europeană a menţionat că un contencios disciplinar a cărui miză […] este dreptul de a continua practicarea unei profesii dă prilej unei contestaţii privind drepturile cu caracter civil.

- Aplicarea principiilor în prezenta cauză

93. În contextul speţei examinate, Curtea reţine că legiuitorul acordă Colegiului Medicilor competenţa de a aplica sancţiuni disciplinare membrilor săi pentru încălcarea activităţilor profesionale.

94. Curtea reţine că, în scopul asigurării eticii profesionale, medicul poate fi sancţionat disciplinar, iar competenţa de a sancţiona disciplinar poate fi atribuită unui organ profesional, a cărui componenţă şi competenţă urmează a fi reglementate de lege, pentru excluderea acţiunilor arbitrare.

95. Curtea menţionează că, ţinând cont de repercursiunile sancţiunii aplicate asupra activităţii profesionale a medicului, legiuitorul urmează să instituie prevederi care ar asigura desfăşurarea unei proceduri disciplinare echitabile, cu asigurarea tuturor garanţiilor.

96. Curtea Europeană în jurisprudenţa sa (cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere vs Belgia) a menţionat că, dacă sancţiunea poate avea consecinţe asupra exerciţiului profesiei, exerciţiu care este considerat un drept cu caracter privat, ea nu poate fi luată decât după ce garanţiile unui proces echitabil au fost respectate.

97. Analizând prevederile contestate referitoare la sancţionarea disciplinară, Curtea observă că acestea nu cuprind reglementări exhaustive care ar viza: 1) faptele pentru care medicul urmează a fi sancţionat; 2) subiecţii cu drept de sesizare a organului disciplinar; 3) termenul maxim în interiorul căruia poate fi aplicată sancţiunea disciplinară; 4) componenţa colegiului disciplinar; 5) modul de apărare a persoanei supuse procedurii disciplinare.

98. Mai mult, Curtea constată contradicţii şi între reglementări. Or, în timp ce potrivit art.20 alin.(2) din lege sancţiunea disciplinară se aplică de către consiliul teritorial şi poate fi contestată la Consilul naţional, art.22 stabileşte că sancţiunea profesională disciplinară se aplică de către Consiliul naţional şi se contestă în consiliul de litigii.

99. Astfel, Curtea menţionează că modul de reglementare de către legiuitor a răspunderii profesionale a medicilor nu corespunde exigenţelor care ar asigura desfăşurarea unei proceduri disciplinare echitabile.

100. În acelaşi timp, Curtea constată că, deşi calitatea de membru al Colegiului se obţine în urma liberului consimţământ, Colegiul aplică sancţiuni disciplinare membrilor săi nu doar pentru activitatea în cadrul Colegiului (ex. retragere a calităţii de membru), ci şi pentru exercitarea profesiei de medic prin aplicarea următoarelor sancţiuni: retrogradare din funcţie pe un termen de până la un an; obligare la efectuarea unei instruiri profesionale; suspendare a categoriei de calificare pe perioada de pregătire postuniversitară repetată sau retragere a categoriei de calificare în caz de neconfirmare a gradului de calificare în comisia de atestare.

101. Curtea subliniază că, din moment ce calitatea de membru în cadrul Colegiului nu este obligatorie, care urmează să opereze de drept prin efectul legii, nu pot fi aplicate sancţiuni disciplinare ce ţin de exercitarea profesiei, la fel cum nu pot fi aplicate nici de organizaţiile instituite pe principii benevole.

102. De asemenea, este de menţionat că munca personalului medical este reglementată de legislaţia muncii, prin încheierea contractului individual de muncă cu angajatorul (instituţie medico-sanitară privată sau publică). Având în vedere regula potrivit căreia cel ce angajează/numeşte în funcţie este şi în drept să elibereze/destituie din funcţie, stimuleze sau sancţioneze, se impune o delimitare clară a competenţelor între angajator şi organul profesional, în special, în ceea ce priveşte imputarea răspunderii disciplinare medicului.

103. Curtea subliniază că în materie disciplinară este incident principiul legalităţii sancţiunii.

104. În Hotărârea nr.8 din 20 mai 2013, Curtea a menţionat că legalitatea, ca principiu de bază al statului de drept, presupune conformitatea normei sau a actului juridic cu normele superioare, care stabilesc condiţii de procedură privind edictarea normelor juridice. Comportamentul legal vizează atât activitatea de legiferare a Parlamentului, cât şi stabilirea normelor interne de organizare şi funcţionare, care au o conexiune directă cu procesul legiferării.

105. Totodată, Curtea menţionează că articolul 23 alin.(2) din Constituţie pune în sarcina statului obligaţia de a face accesibile toate legile şi actele normative. Deşi articolul 23 din Constituţie cuprinde expres doar criteriul de accesibilitate şi claritate al legii, Curtea, prin jurisprudenţa sa, a reţinut că normele adoptate de autorităţile publice urmează a fi şi suficient de precise şi previzibile.

106. Curtea reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene: “O normă este accesibilă şi previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă, cu consiliere adecvată, să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-o normă. […] legea trebuie să fie accesibilă într-un mod adecvat: cetăţeanul trebuie să aibă un indiciu adecvat, în circumstanţe concrete, asupra reglementărilor legale aplicabile […]” (cauza Silver vs Regatul Unit, hotărârea din 25 martie 1983).

107. Totodată, în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a statuat că: “[…] odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii [...]” (cauza Păduraru vs România, hotărârea din 1 decembrie 2005).

108. Curtea menţionează că orice act normativ trebuie să respecte principiile şi normele constituţionale, precum şi exigenţele de tehnică legislativă, menite să asigure claritatea, previzibilitatea, predictibilitatea şi accesibilitatea actului. Legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă, să prevadă elementele ce disting particularităţile lor.

109. Curtea reţine că, prin reglementările de tehnică legislativă, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvată ale fiecărui act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concurează la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară.

110. Curtea subliniază că după conţinut articolele care reglementează răspunderea disciplinară a medicilor nu corespund exigenţelor de claritate, accesibilitate şi previzibilitate, fapt contrar articolului 23 din Constituţie.

111. În baza celor expuse, Curtea conchide că deficienţele constatate afectează articolele 23 şi 107 din Constituţie şi aduce atingere funcţionalităţii legii integral.

În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite sesizarea deputaţilor în Parlament, dnii Artur Reşetnicov şi Igor Vremea.

2. Se declară neconstituţională Legea nr.261 din 1 noiembrie 2013 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE	Alexandru TĂNASE
Nr.13. Chişinău, 15 mai 2015.