Hotărâri
Hotărîre nr.14 din 12.06.98 privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Asociaţiei de producţie "Aroma"
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii
economico-financiare a Asociaţiei de producţie "Aroma"
Nr.14 din 12.06.98
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.72-73/20 din 06.08.1998
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa directorului
Asociaţiei de producţie "Aroma" dl S.Leva, directorului-adjunct pe
finanţe şi audit dna E.Lupan, directorului-adjunct pe comerţ dl
A.Moldovan, contabilului-şef dna V.Căpăţină, şefului serviciului juridic
dl N.Tarasenco, viceministrului agriculturii şi industriei prelucrătoare
dl C.Olaru, fostului şef al Direcţiei administrării şi evidenţei
proprietăţii de stat a Ministerului Privatizării şi Administrării
Proprietăţii de Stat dl Ş.Grebencea, a examinat materialele controlului
asupra activităţii economico-financiare a Asociaţiei de producţie
"Aroma" în perioada anilor 1996-1997 şi
a c o n s t a t a t:
Constituirea şi înregistrarea Întreprinderii de Stat Asociaţia de
producţie "Aroma" s-a efectuat cu unele încălcări ale legislaţiei în
vigoare. Încălcînd prevederile Legii cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi, Legii cu privire la întreprinderea de stat, Ministerul
Agriculturii şi Alimentaţiei a aprobat în anul 1995, iar Camera
Înregistrării de Stat a înregistrat întreprinderea cu denumirea de
asociaţie, cu toate că în cazul respectiv este vorba nu de o asociaţie
de întreprinderi, ci de o singură întreprindere. Denumirea
întreprinderii nu corespunde formei organizatorico-juridice
(întreprindere de stat).
AP "Aroma", în rezultatul măsurilor întreprinse, a majorat volumul
producţiei livrate în anul 1997 faţă de anul 1995 cu 48,7 la sută,
beneficiul - cu 72 la sută şi rentabilitatea - cu 22,7 la sută; în
perioada supusă controlului a reuşit să achite datoriile curente faţă de
bugetul de stat şi Fondul Social, să reducă tranzacţiile de barter pînă
la 7,6 la sută.
Totodată, înteprinderea n-a reuşit să achite pe deplin datoriile
"îngheţate" în baza Acordului-memorandum, încheiat în anul 1995 cu
Consiliul Creditorilor de Stat. Din suma totală a acestor datorii în
mărime de 9,3 mil. lei la momentul încheierii controlului mai rămîneau
neachitaţi 4,2 mil. lei. Din acest motiv termenul valabilităţii
Acordului-memorandum a fost prolongat pînă în luna decembrie 1999. În
anii 1996-1997n-au fost întreprinse toate măsurile posibile pentru
lichidarea datoriilor debitoare cu termenul de achitare de peste 90
zile, care la momentul încheierii controlului alcătuiau 2,0 mil. lei,
inclusiv 0,7 mil. lei - datorii cu termenul expirat, formate încă în
anul 1994. Astfel, una din condiţiile Acordului-memorandum n-a fost
îndeplinită.
Activitatea juridică a întreprinderii este organizată insuficient.
Contractele încheiate cu furnizorii şi cumpărătorii nu corespund
prevederilor Legii vînzării de mărfuri nr.134-XIII din 03.06.94.
În fiecare al treilea contract nu este prevăzută responsabilitatea
concretă a părţilor contractante pentru neîndeplinirea clauzelor
contractuale, iar în cazurile cînd această responsabilitate este
prevăzută, nu întotdeauna este asumată. Nefiind achitată în termenele
prevăzute de contractele încheiate producţia livrată firmei "Lexan"
(or.Vaslui) în anul 1996 în sumă de 380,5 mii lei, Casei de comerţ
"Aroma" (or.Moscova) în anul 1997 în sumă de 3,3 mil. lei, precum şi
serviciile acordate întreprinderii mixte "Euro-Alco" pe parcursul anului
1997 în sumă de 725 mii lei, acestora nu li s-au aplicat sancţiunile
stabilite în sumă de, respectiv, 361,5 mii lei,165,5 mii lei, 1200 mii
lei. În majoritatea cazurilor contractele de aprovizionare a
întreprinderii sînt încheiate nu direct cu producătorii, ci cu diferiţi
intermediari, fapt ce duce la majorarea cheltuielilor de producţie.
Astfel, în baza contractului de procurare a sticlelor (cu preţul de 0,70
lei pentru o sticlă), încheiat direct cu producătorul - SA
"Cristal-Flor" Floreşti, care prevedea achitările prin schimb de marfă,
AP "Aroma" pe parcursul anului 1997 a procurat prin intermediul unor
firme 2,8 mil. sticle fabricate de această societate cu preţul de pînă
la 0,79 lei pentru o sticlă.
Încălcîndu-se prevederile Legii privind taxa pe valoarea adăugată
nr.264-XIII din 08.11.94 şi ale Legii bugetului de stat pe anul 1997, la
efectuarea tranzacţiilor de achiziţionare a alcoolului de la firma "ITL"
(Cipru) şi SRL "Megatis" (Moscova), neîntemeiat a fost reflectată la
micşorarea datoriilor TVA faţă de buget suma de 248,3 mii lei
(73,8+174,5), ceea ce a dus la diminuarea cu aceeaşi sumă a impozitelor
plătite.
Contrar prevederilor Legii privind impozitul pe beneficiul
întreprinderilor nr.1214-XII din 02.12.92 şi Regulamentului de bază cu
privire la structura cheltuielilor de fabricare şi desfacere a
producţiei (lucrărilor, serviciilor), încluse în preţul de cost, şi
modul de formare a rezultatelor financiare ale întreprinderilor, aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.340 din 02.06.93, în componenţa
cheltuielilor de producţie în anii 1996-1997 neîntemeiat au fost incluse
diferite cheltuieli în sumă de 1226,8 mii lei, care au dus la diminuarea
cu 392,5 mii lei a impozitului pe beneficiu calculat şi plătit.
Nerespectîndu-se Decretul Preşedintelui RM nr.105 din 30.04.92
"Privind măsurile urgente de normalizare a circulaţiei banilor în
numerar în RM" şi fără a se ţine cont de Legile bugetului de stat pe
anii 1996, 1997, diferitor agenţi economici li s-a livrat producţie
vinicolă prin achitări în numerar în sumă de 971 mii lei.
Din proprietatea statului, aflată în gestiunea AP "Aroma", cu
participarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei (MAA),
Ministerului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (MPAPS),
a fost exclusă, în octombrie 1995, secţia de îmbuteliere a coniacurilor
cu utilajul respectiv, care a fost transmisă în fondul statutar al
Întreprinderii mixte moldo-cipriote "Aroma-Plus" (de la 28.01.97 - cu
denumirea"Euro-Alco"). Această întreprindere mixtă a fost creată din
iniţiativa MAA, prin Hotărîrea Guvernului nr.711 din 23.10.95. În pofida
faptului că Hotărîrea Guvernului prevedea drept cofondator din partea
moldovenească - Întreprinderea de Stat "Aroma", în procesul de
constituire a întreprinderii mixte Ministerul Privatizării şi
Administrării Proprietăţii de Stat (fostul ministru C.Ciobanu) i-a
înlăturat pe reprezentanţii AP "Aroma", asumîndu-şi rolul de cofondator
al întreprinderii mixte.
N-a fost studiat în modul necesar cofondatorul străin al
întreprinderii mixte - compania privată cipriotă "GMV CO LTD",
reprezentată de dna I.Ponomariova, care a primit pachetul de control al
acţiunilor în întreprinderea mixtă (societate pe acţiuni).
Analizînd materialele de constituire a întreprinderii mixte, s-a
stabilit graba şi lipsa studiului de fezabilitate al fondării acesteia.
Cofondatorul străin al întreprinderii mixte a fost înregistrat în ţara
de reşedinţă la 23.02.95 cu fondul statutar în mărime de 1000 lire (2140
USD). Protocolul de intenţii privind crearea întreprinderii mixte
moldo-cipriote a fost semnat la 30.03.95; Hotărîrea Guvernului RM a fost
emisă la 23.10.95; adunarea de constituire a avut loc la 07.11.95;
întreprinderea mixtă a fost înregistrată la 14.11.95; licenţa pentru
producerea, păstrarea şi comercializarea producţiei alcoolice a fost
eliberată la 27.12.95, iar studiul de fezabilitate privind necesitatea
fondării întreprinderii mixte nu s-a efectuat nici pînă în prezent.
Contrar Legii RM cu privire la societăţile pe acţiuni nr.847-XII din
03.01.92, estimarea bunurilor materiale a fost efectuată de către firma
"NGG-Print" nu la preţurile în vigoare la acel moment pe piaţa
organizată a Republicii Moldova, ci reieşind din preţurile valorii
rămase la bilanţul AP "Aroma". Astfel, clădirea secţiei de îmbuteliere a
coniacurilor (dată în exploatare în anul 1975) cu o suprafaţă de 1147,5
m2 a fost estimată cu suma de 23,4 mii lei (20,4 lei pentru un m2).
Luînd în consideraţie faptul, că documentele de constituire a
întreprinderii mixte, semnate de fostul ministru al privatizării dl
C.Ciobanu, n-au fost perfectate reieşind din interesele statului, că
conducerea AP "Aroma", pe baza proprietăţii căreia a fost fondată
întreprinderea mixtă, este înlăturată de la gestionarea ei,
reprezentanţii partenerului străin în organele de conducere ale
întreprinderii mixte rezolvă toate problemele fără a ţine cont de
interesele RM.
În unele cazuri reprezentantul statului în societatea economică
mixtă, şeful Direcţiei Generale Viticultură şi Vinificaţie dl Gh.Cozub,
profitînd de lipsa împuternicirilor concrete din partea Ministerului
Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, a semnat unele
documente defavorabile statului. La 22.03.96 dl Gh.Cozub a semnat în
numele statului decizia privind introducerea modificărilor în structura
capitalului depus de către firma cipriotă "GMV CO LTD" în fondul
statutar al întreprinderii mixte. În urma acestor modificări costul
utilajului care trebuia să fie depus de firma cipriotă în capitalul
statutar al întreprinderii mixte a fost micşorat de la 658,7 mii USD
pînă la 267,8 mii USD, iar partea bănească - majorată de la 73,3 mii USD
pînă la 464,2 mii USD. Ca urmare, utilajul adus în republică de către
firma cipriotă n-a devenit proprietatea întreprinderii mixte, ci a rămas
proprietate a firmei cipriote. Mijloacele băneşti introduse de firma
cipriotă în fondul statutar al întreprinderii mixte în majoritate se
restituie pe contul firmei cipriote prin achitarea arendei utilajului.
Pentru urgentarea restituirii banilor pe contul firmei cipriote, la
stabilirea arendei au fost convenite normele de amortizare mărite de 4
ori.
În scopul reîntoarcerii secţiei de îmbuteliere a coniacurilor, care
face parte din complexul unic al AP "Aroma", conducerea ultimei a propus
MPAPS şi MAA să vîndă partenerului cipriot baza de producţie de pe
str.Petricani, amplasată pe un teritoriu aparte, cu condiţia eliberării
secţiei de îmbuteliere a coniacurilor de pe teritoriul unic al AP
"Aroma".
Pentru realizarea acestei afaceri, din vina directorului Agenţiei
teritoriale Chişinău pentru privatizare a MPAPSdl C.Lozovanu, la
20.07.97 a fost perfectat contractul de vînzare a bazei de producţie de
pe str.Petricani, care nu prevedea, drept condiţie de vînzare a
obiectului nominalizat, eliberarea de către întreprinderea mixtă a
secţiei de îmbuteliere a coniacurilor. Firma cipriotă, după efectuarea
operaţiunilor necesare de legalizare a dreptului de proprietar al bazei
de producţie de pe str. Petricani, şi-a realizat cota-parte de acţiuni
din întreprinderea mixtă, eşind din componenţa ei.
Astfel, datorită iresponsabilităţii reprezentanţilor statului
(C.Ciobanu, Gh.Cozub, C.Lozovanu) au fost lezate interesele RM ca
participant la fondarea întreprinderii mixte, iar AP "Aroma" a rămas şi
fără secţia de îmbuteliere a coniacurilor, şi fără baza de producţie de
pe str.Petricani.
Estimarea bazei de producţie de pe str.Petricani a fost efectuată de
către reprezentanţii AP "Aroma" şi ai Agenţiei teritoriale Chişinău
pentru privatizare cu diminuări însemnate ale proprietăţii de stat,
neţinîndu-se cont de preţurile reale în vigoare pe piaţa republicii.
Baza de producţie de pe str.Petricani, cu o suprafaţă totală a
clădirilor de 5938 m2, staţie de transformatoare şi linie secundară de
cale ferată, a fost vîndută la preţul de numai 1,17 mil. lei. În toată
perioada de activitate a ÎM "Euro-Alco" Republica Moldova n-a primit
dividende de la exploatarea proprietăţii statului de către această
întreprindere.
În februarie 1997 ÎM "Euro-Alco", cu consimţămîntul reprezentantului
statului în întreprindere dl Gh.Cozub, a casat de la bilanţ tot utilajul
introdus de către partea moldovenească în fondul statutar al ÎM,
incluzînd neîntemeiat costul lui în componenţa cheltuielilor ce ţin de
realizarea producţiei şi diminuînd impozitul pe beneficiu.
Reflectarea corectă a acestei operaţiuni în evidenţa contabilă s-a
efectuat numai în timpul desfăşurării contracontrolului la
întreprinderea mixtă de către Curtea de Conturi. În urma lichidării
utilajului tehnologic în valoare de 737 mii lei, în componenţa căruia
intrau 21 t de metal uzat, 7 pompe, 11 motoare etc., ÎM "Euro-Alco" n-a
înregistrat în evidenţa contabilă bunuri materiale nici de-un bănuţ.
Activitatea de bază a ÎM "Euro-Alco" în toată perioada supusă
controlului a fost reprezentarea interesului firmei "Megatis" (Moscova)
pe teritoriul republicii. Din numele acestei firme, pe teritoriul vamal
al republicii, în regim temporar au fost importate 130,8 mii dal spirt
procurat în diferite ţări ale lumii. Regimul temporar de import al
spirtului în republică în decursul a.1996 (fără TVA şi accize) a fost
schimbat abia în ianuarie 1998, practic după ce majoritatea spirtului a
fost comercializat pe piaţa republicii.
În urma controlului efectuat s-au depistat şi alte încălcări şi
neajunsuri în activitatea economico-financiară a AP "Aroma", precum şi
în gestionarea patrimoniului de stat aflat în posesia acesteia, care,
împreună cu cele menţionate, sînt o consecinţă a nerespectării de către
factorii de decizie (dnii S.Leva, M.Măciucă, A.Moldovan, E.Lupan,
V.Căpăţină, N.Tarasenco) a legislaţiei şi altor acte normative în
vigoare; nivelului scăzut de organizare a activităţii juridice şi
economico-financiare; necoordonării procesului de încheiere a
contractelor cu activitatea de control asupra executării contractelor
economice de către persoanele cu funcţii de răspundere şi serviciile
asociaţiei; iresponsabilităţii reprezentanţilor administraţiei de stat
din cadrul MPAPS, MAA (C.Ciobanu, Gh.Cozub, C.Lozovanu) privind
gestionarea patrimoniului de stat aflat în posesia AP "Aroma".
Curtea de Conturi a RM, ţinînd cont de încălcările şi lacunele
depistate în timpul efectuării controlului, în baza art.25 din Legea
privind Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.94,
H O T Ă R Ă Ş T E:
1. A cere Ministerului Economiei şi Reformelor (dl I.Sturza) şi
Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare(dl V.Bulgari) şă
organizeze efectuarea expertizei privind corectitudinea determinării
preţurilor mijloacelor fixe ale statului depuse în fondul statutar al ÎM
"Euro-Alco" şi ale celor comercializate firmei cipriote "GMV CO LTD",
precum şi să tragă la răspundere în conformitate cu legislaţia în
vigoare persoanele împuternicite să gestioneze patrimoniul de stat aflat
în posesia ÎS "Aroma" (Gh.Cozub, C.Lozovanu) şi să retragă licenţa de
estimare, eliberată firmei "NGG-Print".
2. A atrage atenţia conducerii AP "Aroma" (dl S.Leva) la calcularea
incorectă a impozitelor destinate plăţii în buget, la cazurile de
încheiere a unor contracte cu încălcarea prevederilor Legii vînzării de
mărfuri, la neluarea măsurilor necesare pentru încasarea datoriilor
debitoare, la încălcarea modului stabilit de achitare în numerar a
producţiei livrate si a cere conducerii AP "Aroma":
2.1. tragerea la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare
a persoanelor vinovate de comiterea încălcărilor şi lacunelor depistate
de control;
2.2. elaborarea şi executarea unui plan de măsuri în vederea
lichidării tuturor încălcărilor şi neajunsurilor depistate pe parcursul
controlului;
2.3. luarea măsurilor necesare de reexaminare a contractelor
economice, respectînd Legea vînzării de mărfuri;
2.4. aducerea în conformitate cu Legea cu privire la întreprinderea
de stat nr.146-XIII din 16.06.94 a documentelor de constituire a
Întreprinderii de Stat "Aroma";
2.5. restabilirea în circuitul întreprinderii a sumelor folosite
timp îndelungat de diferiţi agenţi economici;
2.6. asigurarea ordinii de ţinere a evidenţei operaţiunilor bancare
şi de casă.
3. A lua act că:
3.1. în timpul efectuării controlului AP "Aroma" a transferat în
bugetul statului 350,2 mii lei - impozit pe beneficiul diminuat şi 307,8
mii lei - TVA;
3.2. după încheierea controlului (25.02.98-31.03.98) Casa de comerţ
"Aroma" (Moscova) a achitat datoria în sumă de 3,3 mil. lei.
4. A cere Inspectoratului Fiscal Principal de Stat(dl I.Prisacari):
4.1. efectuarea unui control asupra achitărilor în numerar şi luarea
la evidenţă a producţiei primite de la AP "Aroma" la următoarele
întreprinderi: întreprinderile individuale din or.Chişinău "Mihai",
"Paraschiv Cristina", "Nataşa", "Dumitriu", "Ivanov-Impex", "Suceveanu",
"Casparean", "Popa Gheorghe", "Reşetnic Valentina", "Dan Cuşnir"
Ialoveni, "Venus-Sud" Cahul, Întreprinderea intergospodărească didactică
"Project" Floreşti, Cooperativa "Aist", Firma "Traiana" Chişinău, Firma
"Demetra Victoria" Ialoveni, aplicînd sancţiunile prevăzute de
legislaţie după caz;
4.2. exercitarea controlului asupra reflectării în evidenţa
contabilă a TVA la decontările cu bugetul privind spirtul livrat de
către SRL "Megatis" or.Moscova (prin intermediul ÎM "Euro-Alco")
agenţilor economici: Compania "Hendrix Enterpraises" or.Chişinău,
fabricilor de vinuri din oraşul Cahul, Cimişlia, Stăuceni.
5. Despre îndeplinirea punctelor 1,2,4 ale prezentei Hotărîri a
informa Curtea de Conturi în termen de o lună.
6. Prezenta Hotărîre poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de
Justiţie în termen de 10 zile de la data primirii.
7. Prezenta Hotărîre se publică în Monitorul Oficial al RM în decurs
de 10 zile de la data intrării în vigoare.
VICEPREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Gheorghe Isopescu
Chişinău, 12 iunie 1998.
Nr. 14.