BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.15 din 18.04.2003 privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului mun.Orhei pe anul 2002

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
18.04.2003
CURTEA DE CONTURI Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului mun. Orhei pe anul 2002 Nr.15 din 18.04.2003 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.91-96/13 din 30.05.2003 * * * Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa primarului mun.Orhei dl Ion Şarban, contabilului-şef dna M.Sava, şefului Direcţiei generale finanţe a jud.Orhei dl Gh.Roşca, a examinat rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului mun.Orhei pe anul 2002 şi a constatat: Bugetul mun.Orhei pe anul 2002 a fost aprobat la venituri şi la cheltuieli în sumă de 10112,8 mii lei în baza deciziei Consiliului municipal nr.21.2 la 18.12.01, prin ce au fost încălcate prevederile art.20(4) din Legea privind finanţele publice locale nr.491-XIV din 09.07.99. În darea de seamă anuală privind executarea bugetului municipal, bugetul aprobat la venituri şi cheltuieli a fost reflectat în sumă de 9975,7 mii lei, neluîndu-se în consideraţie decizia sus-menţionată. Contrar prevederilor art.16 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.95 şi art.8 (4) din Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din 16.07.99, în lipsa documentelor justificative, Direcţia generală finanţe a jud.Orhei (dl Gh.Roşca) la 01.01.02 a diminuat bugetul municipiului cu 137,1 mii lei, informînd primăria mun.Orhei abia la 26.02.02 că în temeiul deciziei Consiliului judeţean nr.6/2 din 29.11.01 şi dispoziţiei preşedintelui Consiliului judeţean nr. 004-d din 11.01.02, Centrul municipal de cultură Orhei a fost transmis de la balanţa administraţiei publice locale a Primăriei Orhei la balanţa Direcţiei cultură Orhei, transferurile primăriei fiind diminuate cu 129,1 mii lei. Decizia respectivă a Consiliului judeţean nu concretizează această sumă. Direcţia generală finanţe a jud.Orhei (dl Gh.Roşca), la etapa elaborării şi aprobării bugetului judeţean, contrar prevederilor art.9(2) din Legea nr.491-XIV din 09.07.99, pentru mun.Orhei a propus pentru aprobare transferuri în sumă de 891,7 mii lei, pe cînd cheltuielile medii pentru un locuitor au constituit 173,2 lei şi veniturile medii pentru un locuitor - 201,4 lei. Nerespectînd prevederile art.15 (5), (6) din Legea nr.491-XIV din 09.07.99, prefectul judeţului (dl E.Pisov), Consiliul judeţean (dl A.Globa), Direcţia generală finanţe a judeţului Orhei (dl Gh.Roşca), primăria mun.Orhei (dl I.Şarban) au încheiat un contract de împrumut pe termen lung, nefiind înregistrat la Ministerul Finanţelor şi depăşind limita de 20% din totalul veniturilor proprii anuale prognozate pe mun.Orhei. Împrumutul angajat a constituit 2500,0 mii lei, inclusiv contractele nr.25 din 02.09.02 în sumă de 2 mil. lei şi nr.37 din 21.11.02 - 500,0 mii lei, depăşind limita cu 504,9 mii lei. Contrar prevederilor art.27 (1) din Legea nr.491-XIV din 09.07.99 şi art.18 e) din Legea privind administraţia publică locală nr.186-XIV din 06.11.98, Consiliul municipal, prin decizia nr.18.1 din 31.07.01, a încredinţat primarului mun.Orhei să efectueze rectificarea bugetului. Pe parcursul anului 2002, în baza dispoziţiilor primarului, au fost efectuate rectificări ale bugetului în sumă de 4476,4 mii lei, în lipsa aprobării de către Consiliul municipal. În darea de seamă privind executarea bugetului mun.Orhei pe anul 2002 şi în planul precizat n-a fost inclusă utilizarea soldului de mijloace băneşti în sumă de 1331,0 mii lei, format în urma executării bugetului pe anul precedent, inclusiv 1281,4 mii lei - sold la contul bugetului mun.Orhei şi 49,6 mii lei - din soldul bugetului judeţean. Primăria mun.Orhei n-a ţinut la control îndeplinirea condiţiilor contractuale privind achitarea plăţii pentru vînzarea pămîntului unor agenţi economici şi persoane fizice. La 01.01.2003, datoria faţă de primărie constituia 12,7 mii lei, inclusiv S.R.L. "Picador - Grup" - 8,0 mii lei, cet. M.Cojuhari - 2,9 mii lei, S.R.L. "Janels" - 1,8 mii lei. Consiliul municipal n-a respectat prevederile art.21 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.681-XV din 27.11.01, plata pentru arenda bunurilor în această perioadă fiind micşorată cu 12,2 mii lei. Pentru Î.I. "A. Leontiev", în baza deciziei Consiliului nr.31.5 din 10.12.02, începînd cu 01.06.02 nelegitim a fost micşorată plata pentru arendă cu 5,2 mii lei. În contradicţie cu Legea cu privire la arendă nr.861-XII din 14.01.92, în baza deciziei Consiliului municipal nr.33.4 din 18.03.03, Î.S. "Biroul de proiectare Orheiproiect" pentru perioada anului 2002 a fost scutită de plata pentru arendă şi de plata serviciilor comunale. Primăria municipiului n-a încheiat contract de arendă şi n-a calculat plata pentru arendă în sumă de 7,0 mii lei. Serviciile comunale în sumă de 7,6 mii lei au fost achitate de către primăria mun.Orhei din mijloace bugetare, prin ce bugetul municipiului a suportat pierderi în aceeaşi mărime. Nerespectînd prevederile art.6(3) şi 31(1), (4) din Legea nr.491-XIV din 09.07.99, ordonatorul principal de credite (dl I.Şarban) n-a asigurat efectuarea cheltuielilor efective din mijloace bugetare la unele articole în limita aprobată şi precizată. În anul 2002 au fost admise cheltuieli fără acoperire financiară la unele articole: "Retribuirea muncii" - în sumă de 27,9 mii lei, "Transferuri pentru produse şi servicii" - în sumă de 143,6 mii lei, "Reparaţii capitale" în sumă de 33,4 mii lei. Î.M. "Servicii comunal-locative", în baza dispoziţiei primarului nr.424 din 23.11.01, a fost obligată să încheie contract de răspundere materială cu BCA "Banca Socială" privind rambursarea creditelor şi dobînzii calculate pentru 2 apartamente. Contabilitatea centralizată a primăriei mun.Orhei n-a finanţat operaţiunea respectivă, iar conducerea Î.M. "Servicii comunal-locative" (dl I.Beregoi, L.Ţurcanu), pentru executarea dispoziţiei primarului, a achitat suma de 7,9 mii lei (în lipsa suportului financiar) - o parte din costul unui apartament pentru persoanele supuse represiunilor, din contul mijloacelor bugetare alocate pentru amenajarea teritoriului. În contradicţie cu prevederile art.28 (1) lit.b) din Legea nr.491-XIV din 09.07.99, în baza dispoziţiei primarului nr.50 din 01.02.02, primăria a alocat mijloace bugetare în sumă de 31,2 mii lei pentru premierea angajaţilor de la primărie. Deşi în urma controlului anterior la elaborarea şi executarea bugetului jud.Orhei pe anul 2001 s-au stabilit încălcări ale art.11(3) din Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.95 şi s-a atenţionat primăria mun.Orhei asupra acestui fapt, încălcări analogice s-au depistat şi în cadrul prezentului control. Astfel, arhitectul-şef al mun.Orhei dl A.Ţăranu, deţine funcţia şi de arhitect-şef de proiect la Î.S. "Biroul de proiectare Orheiproiect", activitatea căruia nu întruneşte elementele activităţii arhitecturale reglementate prin Legea cu privire la activitatea arhitecturală nr.1350-XIV din 02.11.2000. Fiind angajat în baza contractului de muncă din 24.07.2000, pentru perioada anului 2002, dl A.Ţăranu a beneficiat de salariu de la Î.S. "Biroul de Proiectare Orheiproiect" în sumă de 12,4 mii lei şi de la locul de muncă de bază, primăria mun.Orhei - în mărime de 13,6 mii lei. Mai mult decît atît, primarul mun.Orhei (dl I.Şarban) n-a executat cerinţa din hotărîrea camerei de conturi teritoriale Chişinău nr.21 din 05.04.02 privind înaintarea spre examinare Consiliului municipal a materialelor despre încălcarea art.11 alin.3 lit.c) din Legea serviciului public de către viceprimarul mun.Orhei. În baza deciziei Consiliului municipal nr.26.20 din 31.07.02, care contravine art.17 din Legea nr.491-XIV din 09.07.99, conducerea primăriei a efectuat cheltuieli bugetare în sumă de 43,5 mii lei, în lipsa suportului financiar pentru procurarea automobilului VAZ biroului poliţiei rutiere Orhei. Nerespectînd prevederile Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din 16.07.99 şi pct.30, 32 din Regulamentul cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor şi altor mijloace fixe, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.688 din 09.10.95 primăria (dl I.Şarban) a transmis automobilul VAZ biroului poliţiei rutiere prin factura de expediţie seria AX nr.736932 din 19.09.02. În anul 2002, primăria mun.Orhei n-a efectuat pe deplin achiziţiile de mărfuri, lucrări şi servicii prin sistemul de achiziţii. Factorii de decizie ai primăriei mun.Orhei (dl I.Şarban, M.Sava) au încălcat prevederile art.3 din Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr.1166-XIII din 30.04.97 şi au achiziţionat mărfuri şi servicii pe parcursul anului 2002 în sumă de 273 1 mii lei, fără aprobarea contractelor de Agenţia pentru achiziţii, bazîndu-se pe scrisoarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice. Curtea de Conturi, ţinînd cont de neajunsurile şi încălcările depistate în cadrul controlului, în conformitate cu art.25 din Legea privind Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.94, hotărăşte: 1. Se atenţionează primarul mun.Orhei (dl I.Şarban), ca ordonator principal de credite, asupra nerespectării legislaţiei în vigoare la elaborarea şi executarea bugetului mun.Orhei, gestionarea finanţelor publice locale în perioada anului 2002 şi se cere: - înaintarea spre examinare Consiliului municipal a rezultatelor contolului efectuat de către Curtea de Conturi; - lichidarea încălcărilor depistate în cadrul controlului; - efectuarea de cheltuieli bugetare în condiţiile prevăzute de lege; - încheierea contractului de arendă cu Î.S. "Biroul de proiectare Orheiproiect" şi încasarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a plăţii pentru arendă de la Î.I. "A.Leontiev" - 5,2 mii lei şi serviciile comunale de la Î.S. "Biroul de Proiectare Orheiproiect" - 7,6 mii lei; - întreprinderea măsurilor în vederea achitării integrale a plăţii pentru terenurile vîndute, iar în caz de neachitare de luat măsuri în conformitate cu art.4(4) din Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr.1308-XIII din 25.07.97; - luarea de măsuri faţă de angajatul primăriei dl A.Ţăranu conform prevederilor art.11(3) din Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.95; - contractarea mărfurilor şi serviciilor publice în strictă conformitate cu Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr.1166-XIII din 30.04.97. 2. Se propune Consiliului local al mun.Orhei: - asigurarea respectării legislaţiei la transmiterea în arendă a bunurilor din municipiu; - aprobarea bugetului pe anul bugetar următor în condiţiile legii. 3. Se informează prefectul jud.Orhei dl E.Pisov, în vederea asigurării respectării legislaţiei, despre încălcarea repetată de către primăria mun.Orhei a art.11(3) din Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.95; - se propune, în conformitate cu pct.3 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea prefecturii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.287 din 09.04.99, să exercite controlul asupra adoptării deciziilor de către Consiliul municipal Orhei nr.18.1 din 31.07.01; nr.26.20 din 31.07.02; nr.31.5 din 10.12.02; nr.33.4 din 18.03.03; dispoziţiilor primarului nr.50 din 01.02.02, nr.424 din 23.11.01. 4. Se cere de la Direcţia generală finanţe a jud. Orhei (dl Gh.Roşca): - calcularea transferurilor de susţinere financiară a bugetului mun.Orhei pentru anii bugetari următori, ţinînd cont de transferurile aprobate în anul 2002 în sumă de 891,7 mii lei contrar prevederilor legale; - neadmiterea transmiterii patrimoniului la bugete de diferite nivele şi raporturilor financiare între bugetele de diferite nivele, în lipsa deciziei Consiliului judeţean, în fiecare caz aparte. 5. Se informează Ministerul Finanţelor despre angajarea de către prefectul jud.Orhei şi Consiliul judeţean Orhei a împrumutului pe termen lung în sumă de 2500,0 mii lei, în lipsa înregistrării la Ministerul Finanţelor, pentru luare de măsuri. 6. Despre executarea cerinţelor pct.1, 4, 5 Curtea de Conturi va fi informată în termen de o lună. PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI Chişinău, 18 aprilie 2003. Nr. 15.