Hotărîre nr.18 din 10.05.2012 privind Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Î R E
privind Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011
la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine
nr. 18 din 10.05.2012
(în vigoare 15.06.2012)
Monitorul Oficial nr.120-125 art.14 din 15.06.2012
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa dnei A.Ţurcanu, consultant principal al Comisiei permanente protecţie socială, sănătate şi familie a Parlamentului; dlui A.Usatîi, ministrul sănătăţii; dnei M.Andrieş, şef al Secţiei finanţele în ocrotirea sănătăţii a Direcţiei finanţele în ocrotirea sănătăţii şi protecţie socială a Ministerului Finanţelor; dnei D.Cebotarean, şef al Direcţiei privatizare a Agenţiei Proprietăţii Publice pe lîngă Ministerul Economiei; dlui A.Coman, directorul general al Agenţiei Medicamentului; dnei S.Cebotari, directorul Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui; dlui N.Cociu, directorul Centrului Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi; dnei M.Ţăruş, medicul-şef al Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău; dnei C.Grosu, directorul Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii; dlui V.Slobodean, medicul-şef al Centrului de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi; dlui A.Cebotari, directorul Întreprinderii de Stat “Direcţia de Reparaţii şi Construcţii”; dlui A.Nicolaev, directorul Întreprinderii Republicane de Producere şi Comerţ “Molda”, precum şi altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine (Anexa nr.1), Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui şi la Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi (Anexa nr.2), Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Agenţia Medicamentului (Anexa nr.3).
___________________
1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.
Misiunile de audit s-au desfăşurat în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20122, avînd ca scop evaluarea regularităţii situaţiilor financiare, întru asigurarea faptului că acestea nu conţin denaturări semnificative, precum şi a gestionării patrimoniului public.
___________________
2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.80 din 22.12.2011 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2012′′ (cu modificările ulterioare).
Auditul s-a efectuat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi3, cu abordarea bazată pe proceduri de fond şi pe sistemul de control intern. În funcţie de abordarea auditului, au fost auditate: aparatul central al Ministerului Sănătăţii; Agenţia Medicamentului; Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui; Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi; Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău; Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii; Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi, precum şi s-au colectat probe de audit la instituţiile medico-sanitare publice cu privire la mijloacele executate pentru realizarea Programelor naţionale/speciale din domeniul ocrotirii sănătăţii. De asemenea, au fost colectate probe de audit la Întreprinderea de Stat “Direcţia de Reparaţii şi Construcţii” şi Întreprinderea Republicană de Producere şi Comerţ “Molda”.
___________________
3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.
Examinînd rezultatele auditului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Ministrul sănătăţii, în calitatea sa de executor de buget şi manager al instituţiei publice, are obligaţia să asigure utilizarea fondurilor publice cu respectarea principiilor de transparenţă, economicitate, eficienţă, eficacitate şi legalitate, pentru funcţionarea regulamentară a aparatului central al Ministerului Sănătăţii şi instituţiilor din subordine, precum şi să administreze raţional patrimoniul public aflat în gestiune. Avînd în vedere că misiunea ministerului constă în îmbunătăţirea sănătăţii publice prin consolidarea sistemului de sănătate, asigurarea accesului echitabil la servicii de sănătate de calitate şi cost-eficiente prin implementarea politicilor publice de dezvoltare a sistemului de sănătate în vederea obţinerii rezultatelor măsurabile, acţiunile de audit s-au axat pe evaluarea regularităţii cheltuielilor publice (la remunerarea muncii, investiţii capitale, achiziţii publice), administrării Programelor naţionale/speciale din domeniul ocrotirii sănătăţii, gestionării patrimoniului public, precum şi a factorilor ce au determinat admiterea neregularităţilor şi abaterilor.
Deşi în perioada auditată Ministerul Sănătăţii, în calitate de executor primar de buget, a asigurat execuţia de ansamblu a alocaţiilor, încadrîndu-se în limitele preconizate, şi a întreprins măsuri de monitorizare a activităţii instituţiilor din subordine, acestea necesită consolidare prin prisma ridicării nivelului de responsabilizare a managerilor din subordine şi implementării unui sistem integru de management financiar şi control intern, în vederea asigurării unei bune guvernări a fondurilor publice administrate.
Verificările auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine, colectarea probelor de audit la unele instituţii medico-sanitare publice cu privire la mijloacele executate pentru realizarea Programelor naţionale/speciale din domeniul ocrotirii sănătăţii, precum şi la unele unităţi economice administrate de către minister au relevat carenţe în procesul planificării bugetare, neregularităţi la executarea şi raportarea mijloacelor publice, precum şi controlul insuficient al ministerului asupra sistemului general de gestiune a patrimoniului, în special al instituţiilor din subordine şi unităţilor economice administrate.
Avînd în vedere competenţele legale şi responsabilităţile părţilor implicate în procesul de administrare, monitorizare şi raportare a situaţiei financiare şi celei patrimoniale, se relevă următoarele:
♦ Ministerul Sănătăţii, ca organ central de specialitate, în calitatea sa de executor primar de buget şi fondator:
• N-a asigurat pe deplin efectuarea controlului asupra planificării necesarului de mijloace bugetare, ceea ce a condiţionat formarea surplusurilor de mijloace la 4 entităţi auditate în sumă totală de 4699,8 mii lei. De asemenea, neefectuarea evaluării normativelor statelor de personal pe domeniu, cu racordarea şi restructurarea lor ţinîndu-se cont de necesităţile reale, a condiţionat admiterea formării exagerate de funcţii vacante.
• N-a monitorizat utilizarea conformă de către instituţiile din subordine a mijloacelor publice prin prisma principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate, astfel admiţîndu-se situaţii de utilizare neregulamentară a mijloacelor la retribuirea muncii – în sumă totală de 1621,1 mii lei, la investiţiile şi reparaţiile capitale – de 2225,6 mii lei, la achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, prin divizarea procedurilor de achiziţii – de 810,8 mii lei.
• A admis verificarea neadecvată a raportării financiare de către instituţiile din subordine, auditul identificînd erori la diferite componente, în sumă totală de 5118,4 mii lei.
• N-a asigurat managementul instituţional relevant la realizarea Programelor naţionale/speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii, în special la capitolele estimarea necesarului de produse medicamentoase, planificarea, monitorizarea şi raportarea circuitului acestora, fapt care a condiţionat formarea stocurilor excesive de produse medicamentoase.
• N-a asigurat aprobarea de reglementări exhaustive cu privire la modul de planificare, utilizare şi raportare a mijloacelor alocate pentru consolidarea bazei tehnico-materiale, ceea ce, în unele cazuri, a dus la direcţionarea lor în soldurile a 8 instituţii beneficiare, în sumă totală de 2190,9 mii lei.
• N-a stabilit criterii de prioritizare la selectarea beneficiarilor de alocaţii în cadrul Programelor naţionale/speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii, fapt ce ar exclude admiterea carenţelor la planificarea necesarului de alocaţii şi o posibilă privare de drepturi echitabile a pacienţilor în acordarea investigaţiilor şi tratamentului.
• N-a asigurat monitorizarea executării integrale şi calitative a lucrărilor de reparaţie şi reconstrucţie, fiind achitate lucrări suplimentare, în lipsa acordului adiţional, la obiectivul – reconstrucţia clădirii Spitalului de boli tuberculoase din s.Vorniceni, în sumă de 1149,2 mii lei, şi la Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Cahul – de 437,8 mii lei, precum şi a transferării neregulamentare în avans antreprenorului a sumei de 638,6 mii lei.
• N-a asigurat definitivarea acţiunilor privind instituirea şi activitatea Centrului Regional de Transfuzie a Sîngelui Cahul în condiţiile cadrului regulator intern, instituţia nefiind inclusă în Lista instituţiilor din subordinea Ministerului Sănătăţii, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia”, pentru care au fost utilizate 2279,5 mii lei, provenite din grantul extern cu destinaţia investiţii capitale.
• Nu a dispus în deplină măsură monitorizarea activităţii economico-financiare şi a rezultatelor acesteia, precum şi a modului de gestionare a fondurilor publice de către instituţiile din subordine şi unităţile economice al căror fondator este, admiţîndu-se neînregistrarea şi neevaluarea terenurilor aferente imobililor a 8 IMSP, cu suprafaţa de 71044,3 m2, deteriorarea bunurilor patrimoniale administrate de Întreprinderea de Stat “Direcţia de Reparaţii şi Construcţii”, înstrăinarea unui imobil al Întreprinderii Republicane de Producere şi Comerţ “Molda”, privatizarea imobilului proprietate publică din str.Gh.Asachi 65, aflat în gestiunea Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui.
♦ Agenţia Medicamentului:
• N-a asigurat implementarea unui management financiar şi sistem de control intern adecvat, urmare cărui fapt au fost planificate şi solicitate surplusuri de alocaţii bugetare faţă de necesităţile reale, ceea ce a determinat posibilitatea utilizării lor neregulamentare la retribuirea muncii, în sumă totală de 2549,8 mii lei.
• A admis efectuarea unor cheltuieli improprii, în sumă totală de 256,8 mii lei, pentru retribuirea muncii unor angajaţi şi întreţinerea unui automobil care real activează în cadrul Ministerului Sănătăţii.
• N-a asigurat în întregul proces de efectuare a lucrărilor de reparaţie şi investiţii capitale, inclusiv în perioada anului 2011, la obiectul Blocul de laboratoare al Agenţiei Medicamentului, organizarea conformă a procedurilor de achiziţii, monitorizarea executării lucrărilor şi serviciilor contractate şi raportarea acestora, în aceste condiţii fiind comise neregularităţi în sumă totală de 1390,2 mii lei.
• A admis iregularităţi la achiziţionarea centralizată a produselor medicamentoase, urmare cărui fapt n-au fost depuse de către operatorii economici garanţiile pentru buna execuţie a contractelor în sumă totală de 3891,5 mii lei. De asemenea, nesupravegherea executării clauzelor contractuale a cauzat livrarea medicamentelor cu întîrzieri, fără aplicarea penalităţilor în sumă de 460,8 mii lei.
• A ignorat principiile de bază ale organizării şi ţinerii evidenţei contabile, nefiind asigurată conformitatea evidenţei şi raportării financiare potrivit normelor stabilite, constatîndu-se iregularităţi şi erori la înregistrarea mijloacelor fixe, care au însumat 360,4 mii lei.
♦ Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui:
• N-a conformat, în comun cu Ministerul Sănătăţii, cadrul regulator privind modalitatea de eliberare a produselor sanguine instituţiilor beneficiare, în special celor private, la prescripţiile Hotărîrii Guvernului nr.928 din 13.08.2007 “Cu privire la modul de constituire şi de utilizare a mijloacelor speciale ale instituţiilor publice subordonate Ministerului Sănătăţii”, urmare cărui fapt n-au fost încasate mijloace speciale în sumă de 427,5 mii lei.
• N-a întreprins măsurile necesare pentru iniţierea examinării situaţiei privind stabilirea sporurilor pentru munca prestată în condiţii de risc major pentru sănătate, circumstanţe ce denotă lipsa succesiunii normelor de drept în rezultatul mai multor modificări ale pct.8 din Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.381 din13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare în baza Reţelei tarifare unice”, admiţînd interpretarea şi aplicarea neregulamentară a normei.
• Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi; Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău; Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii; Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi:
• N-au asigurat nivelul adecvat al managementului resurselor umane prin necompletarea statelor de personal şi neevaluarea necesităţii reale a volumului de lucru, condiţii în care se menţine un număr major de funcţii vacante, cu planificarea exagerată de alocaţii şi ulterioara practicare pe larg a cumulării funcţiilor vacante. Astfel, economia formată în rezultatul necompletării funcţiilor vacante a fost utilizată neregulamentar pentru diferite plăţi în sumă totală de 465,0 mii lei.
• Nu au asigurat în deplină măsură respectarea principiilor de bază ale organizării şi ţinerii evidenţei contabile, precum şi conformităţii raportării financiare potrivit normelor stabilite, fiind constatate erori în evidenţa contabilă în sume care nu au influenţat realitatea rapoartelor.
• Neimplementarea unui sistem de control intern adecvat la organizarea achiziţiilor publice în cadrul unor instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii a avut un impact negativ asupra efectuării unor procurări de bunuri în condiţii de neeconomicitate.
• Nivelul redus al organizării activităţii grupurilor de lucru pentru achiziţiile publice a cauzat încheierea unor contracte de achiziţie în lipsa depunerii de către agenţii economici a garanţiilor pentru buna execuţie a contractelor în sumă totală de 528,9 mii lei.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c), art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine (Anexa nr.1), Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui şi la Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi (Anexa nr.2) şi Raportul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Agenţia Medicamentului (Anexa nr.3).
2. Prezenta Hotărîre şi Rapoartele de audit nominalizate în pct.1 se remit:
2.1. Ministerului Sănătăţii, şi se cere:
2.1.1. Să întreprindă măsuri pentru implementarea recomandărilor auditului indicate în Rapoartele de audit, cu intensificarea controlului asupra respectării legislaţiei la planificarea şi utilizarea fondurilor publice de către instituţiile din subordine şi întreprinderile de stat administrate;
2.1.2. Să dispună efectuarea evaluării normativelor statelor de personal pe domeniu, cu racordarea şi restructurarea lor ţinînd cont de necesităţile reale, fiind exclusă admiterea formării exagerate de funcţii vacante prin prisma redimensionării cheltuielilor publice;
2.1.3. Să consolideze managementul instituţional la realizarea Programelor naţionale/speciale, asigurînd maximizarea rezultatelor în domeniul sănătăţii;
2.1.4. Să analizeze, în comun cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, situaţia privind stabilirea sporurilor pentru munca prestată în condiţii de risc major pentru sănătate medicilor şi personalului medical mediu al Centrelor de Transfuzie a Sîngelui, în condiţiile modificărilor alineatelor respective din Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare în baza Reţelei tarifare unice”, cu înaintarea propunerilor de rigoare ce ar asigura corelarea normelor de drept;
2.2. Agenţiei Medicamentului, şi se cere:
2.2.1. Să asigure lichidarea iregularităţilor constatate, cu stabilirea unui plan concret de măsuri şi a responsabililor de realizarea lor;
2.2.2. Să consolideze supravegherea procesului de execuţie a clauzelor contractuale în cadrul procurării produselor medicamentoase, cu determinarea obligaţiunilor şi responsabilităţilor în circuitul acestora;
2.2.3. Să asigure executarea conformă a responsabilităţilor în calitatea sa de beneficiar al construcţiei Blocului de Laborator prin prisma Legii privind calitatea în construcţii nr.721-XIII din 02.02.1996, cu determinarea măsurilor în vederea finalizării obiectului;
2.3. Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui; Centrului Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi; Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău; Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii; Centrului de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi, şi se cere:
2.3.1. Să întreprindă măsuri pentru implementarea recomandărilor auditului indicate în Rapoartele de audit, cu stabilirea unui plan concret şi a responsabililor de realizarea măsurilor;
2.3.2. Să asigure regularitatea planificării şi utilizării mijloacelor publice, inclusiv pentru achiziţiile publice;
2.4. Ministerului Finanţelor, pentru informare despre rezultatele auditului şi pentru luare de atitudine, conform competenţelor atribuite, ţinînd cont de iregularităţile constatate la planificarea şi executarea mijloacelor publice pentru retribuirea muncii, investiţii capitale şi achiziţii publice;
2.5. Guvernului, pentru documentare şi luare de atitudine privind privatizarea imobilului proprietate publică din str.Gh.Asachi 65, aflat în gestiunea Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui;
2.6. Parlamentului, inclusiv Comisiei permanente protecţie socială, sănătate şi familie şi Comisiei permanente economie, buget şi finanţe, pentru informare.
3. Se ia act că, pe parcursul auditului:
3.1. Agenţia Medicamentului a calculat şi a reţinut penalităţile în sumă de 460,8 mii lei pentru nerespectarea de către agenţii economici a clauzelor contractuale, precum şi a corectat înregistrările contabile la compartimentul mijloacele fixe cu suma de 360,4 mii lei;
3.2. Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău a calculat şi a transferat la bugetul asigurărilor sociale de stat suma de 87,6 mii lei, precum şi a corectat evidenţa mijloacelor fixe cu 60,7 mii lei;
3.3. De către 11 instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii au fost evaluate şi înregistrate în evidenţă terenurile cu suprafaţa totală de 59872,9 m2 şi valoarea de 25283,2 mii lei.
4. Despre măsurile întreprinse pentru executarea subpct.2.1., subpct.2.2. şi subpct.2.3. din prezenta hotărîre şi implementarea recomandărilor auditului se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni.
5. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Serafim URECHEAN |
Chişinău, 10 mai 2012. |
|
| Nr.18. |
Anexa nr.1
Aprobat
prin Hotărîrea Curţii de Conturi
nr.18 din 10 mai 2012
RAPORTUL
auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul
Sănătăţii şi unele instituţii din subordine
I. INTRODUCERE
Auditul regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine s-a efectuat în temeiul art.28 şi art.31 din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20122.
__________________
1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările ulterioare).
2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.80 din 22.12.2011 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2012” (cu modificările ulterioare).
Scopul auditului a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că rapoartele financiare, întocmite de către Ministerul Sănătăţii (în continuare – MS, sau ministerul) şi unele instituţii din subordine pe anul 2011, în toate aspectele semnificative, sînt elaborate în conformitate cu prevederile acceptate şi prezintă informaţia reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi celei patrimoniale, bazată pe datele evidenţei contabile şi/sau consolidarea datelor rapoartelor instituţiilor din subordine, iar utilizarea mijloacelor publice şi operaţiunile financiare efectuate sînt corecte şi conforme prevederilor legale.
Responsabilitatea conducerii MS şi a instituţiilor din subordine este de a întocmi şi de a prezenta în termenele stabilite şi în conformitate cu cadrul legal rapoartele financiare, de a asigura respectarea prevederilor legale în activitatea economico-financiară, de a elabora şi a implementa un sistem de management financiar şi control intern eficient, avînd şi obligaţia de a asigura prevenirea şi descoperirea erorilor şi fraudelor, înregistrarea veridică în registrele contabile a tuturor operaţiunilor economice efectuate, utilizarea eficientă şi conformă a alocaţiilor bugetare, precum şi o bună guvernare a fondurilor publice.
Responsabilitatea echipei de audit a constat în auditarea unor operaţiuni şi tranzacţii financiare potrivit cerinţelor legale, în scopul obţinerii probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit asupra rapoartelor financiare pe anul 2011 şi regularităţii gestionării fondurilor publice.
Auditul regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine a fost efectuat conform Standardelor de audit ale Curţii de Conturi3, cu abordarea bazată pe proceduri de fond şi evaluarea elementelor sistemului de control intern. Pentru auditare au fost selectate entităţile şi componentele raportului consolidat al ministerului pe anul 2011, ţinîndu-se cont de nivelul materialităţii şi de riscurile identificate.
__________________
3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.
În funcţie de abordarea auditului, concomitent cu auditarea ministerului, au fost auditate următoarele instituţii: aparatul central al MS, Agenţia Medicamentului; Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui; Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi; Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău; Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii; Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi, precum şi mijloacele executate pentru Programele naţionale/ speciale din domeniul ocrotirii sănătăţii, realizate prin intermediul MS şi Agenţiei Medicamentului. De asemenea, au fost efectuate proceduri de fond privind colectarea probelor la Întreprinderea de Stat “Direcţia de Reparaţii şi Construcţii” şi Întreprinderea Republicană de Producere şi Comerţ “Molda”.
II. PREZENTARE GENERALĂ
Ministerul Sănătăţii este organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul sănătăţii, fiind subordonat Guvernului. Organizarea şi funcţionarea ministerului sînt reglementate de Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.20114. Prin aceeaşi Hotărîre de Guvern, sînt aprobate: Lista instituţiilor din subordinea Ministerului Sănătăţii (59 instituţii), Lista instituţiilor cu autofinanţare, nonprofit, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (25 instituţii), Lista instituţiilor pe lîngă Ministerul Sănătăţii (2 instituţii) şi Lista întreprinderilor administrate de Ministerul Sănătăţii şi a cotelor-părţi (acţiunilor) ale societăţilor comerciale administrate de către acesta (8 instituţii).
__________________
4 Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia” (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011).
Conform Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011, misiunea ministerului constă în îmbunătăţirea sănătăţii publice prin consolidarea sistemului de sănătate, asigurarea accesului echitabil la servicii de sănătate de calitate şi costeficiente, protecţia împotriva riscurilor financiare asociate cu serviciile de sănătate, îmbunătăţirea receptivităţii sistemului la necesităţile, preferinţele şi aşteptările adecvate ale populaţiei, susţinerea şi promovarea intervenţiilor de prevenţie, protecţie, promovare a sănătăţii, precum şi prin oferirea posibilităţilor de alegere a unui mod de viaţă sănătos.
Evidenţa contabilă la minister urmează a fi ţinută în conformitate cu regulile generale obligatorii ale contabilităţii şi de raportare financiară în sectorul public, prevăzute în Legea contabilităţii5 şi în Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice6.
__________________
5 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea contabilităţii).
6 Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010 “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice” (în continuare – Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice).
Conform Legii bugetului de stat pe anul 20117, Ministerului Sănătăţii, inclusiv instituţiilor din subordine, le-au fost aprobate mijloace pentru finanţarea cheltuielilor în sumă totală de 890,5 mil.lei, inclusiv alocate de la componenta de bază – 526,7 mil.lei, componenta mijloace speciale – 207,9 mil.lei, şi din proiecte investiţionale – 155,9 mil.lei.
__________________
7 Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr.52 din 31.03.2011 (în continuare – Legea bugetului de stat pe anul 2011).
Execuţia de ansamblu pe anul 2011 a bugetului Ministerului Sănătăţii, în calitate de executor primar al bugetului de stat, potrivit raportului consolidat, în aspectul surselor de formare, se prezintă în Tabelul nr.1.
|
Tabelul nr.1 (mil.lei) |
|||||||
| Indicatorii | Prevederi aprobate |
Prevederi rectificate |
Prevederi bugetare definitive (în temeiul art.19) |
Executat | Datorii | ||
| de casă | efectiv | debitoare | creditoare | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| Total, pe Ministerul Sănătăţii | 875,4 | 880,6 | 890,5 | 882,0 | 868,5 | 25,9 | 33,3 |
| I. Învăţămînt | 309,9 | 314,3 | 324,2 | 321,7 | 324,1 | 1,6 | 15,9 |
| Componenta de bază | 196,1 | 199,1 | 199,1 | 198,8 | 199,5 | 0,3 | 9,7 |
| Mijloace speciale | 113,8 | 115,2 | 125,1 | 122,9 | 124,6 | 1,3 | 6,2 |
| II. Ocrotirea sănătăţii | 553,5 | 554,3 | 554,3 | 548,4 | 532,5 | 24,3 | 17,4 |
| Componenta de bază | 315,3 | 315,6 | 315,6 | 314,8 | 315,6 | 1,5 | 13,4 |
| Mijloace speciale | 78,3 | 82,8 | 82,8 | 79,7 | 83,2 | 1,2 | 2,8 |
| Surse externe | 159,9 | 155,9 | 155,9 | 153,9 | 133,7 | 21,6 | 1,2 |
| III. Asistenţa socială | 12,0 | 12,0 | 12,0 | 11,9 | 11,9 | - | - |
| Componenta de bază | 12,0 | 12,0 | 12,0 | 11,9 | 11,9 | - | - |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului MS pe anul 2011 |
|||||||
Ponderea majoră (59,2%) în totalul cheltuielilor prevăzute definitiv revine celor de la componenta de bază, urmate de cheltuielile din mijloacele speciale (23,3%) şi din proiectele investiţionale (17,5%). Cheltuielile de casă executate au constituit 882,0 mil.lei (99,0%), iar cele efective – 868,5 mil.lei (97,5%). La situaţia din 31.12.2011, au fost înregistrate datorii debitoare în sumă de 25,9 mil.lei şi datorii creditoare – de 33,3 mil.lei.
Dinamica indicatorilor principali, care caracterizează situaţia managementului financiar al ministerului şi instituţiilor subordonate, pentru exercitarea funcţiilor ce ţin de domeniul sănătăţii, finanţate de la componenta de bază a bugetului de stat şi/sau din contul mijloacelor speciale de la prestarea serviciilor contra plată, în anul 2011, comparativ cu anii 2009-2010, se prezintă în Tabelul nr.2.
|
Tabelul nr.2 (mil.lei) |
||||||||
| Nr. d/o |
Indicatorii | La 31.12.2009 |
La 31.12.2010 |
La 31.12.2011 |
Devieri (2011- 2009) |
Raportul 2011/ 2009 (%) |
Devieri (2011- 2010) |
Raportul 2011/ 2010 (%) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6=5-3 | 7=5/3*100 | 8=5-4 | 9=5/4*100 |
| 1. | Cheltuieli de la componenta de bază a bugetului de stat | 575,1 | 507,6 | 525,6 | -49,5 | 91,4 | +18,0 | 103,5 |
| 2. | Cheltuieli din contul mijloacelor speciale | 169,0 | 167,8 | 202,5 | +33,5 | 119,8 | +167,8 | 120,7 |
| 3. | Cheltuieli din surse externe | 139,1 | 102,1 | 153,9 | 14,7 | 110,6 | 51,7 | 150,6 |
| Cheltuieli de casă executate, total | 883,2 | 777,5 | 882,0 | -16,0 | 97,9 | +52,7 | 107,8 | |
| 4. | Venituri din contul mijloacelor speciale | 172,6 | 180,4 | 220,8 | +48,2 | 127,9 | +40,4 | 122,4 |
| 5. | Valoarea mijloacelor fixe | 796,4 | 880,2 | 950,9 | +154,5 | 119,4 | +70,7 | 108,0 |
| 6. | Datorii debitoare | 3,2 | 3,2 | 25,9 | +22,7 | 809,4 | +22,7 | 809,4 |
| 7. | Datorii creditoare | 33,6 | 28,4 | 33,3 | -0,3 | 99,1 | +4,9 | 117,3 |
| 8. | Cheltuieli pentru retribuirea muncii | 265,2 | 283,6 | 301,1 | +35,9 | 113,5 | +17,5 | 106,2 |
| 9. | Funcţii conform statelor, unităţi | 9963,5 | 8950,0 | 8803,5 | -1160,0 | 88,3 | -146,5 | 98,4 |
| 10. | Funcţiile medii ocupate, unităţi, din care: | 8240,0 | 7927,0 | 7851,0 | -389,2 | 95,3 | -76,0 | 99,0 |
| persoane fizice angajate | 7758 | 7391 | 7298 | -460 | 94,0 | -93 | 98,7 | |
| 12 | Salariul mediu lunar al unei funcţii ocupate, lei | 2682,0 | 2981,4 | 3200,0 | +518 | 119,3 | +218,0 | 107,3 |
|
Sursă: Datele din Rapoartele consolidate privind executarea bugetului Ministerului Sănătăţii pe anii 2009, 2010 şi 2011 |
||||||||
Datele din tabel denotă că cheltuielile totale în anul 2011, faţă de anul 2009, s-au micşorat cu 16,0 mil.lei (2,1%), iar în comparaţie cu anul 2010, s-au majorat cu 52,7 mil.lei (7,8%). Veniturile de la prestarea serviciilor contra plată în anul 2011 s-au majorat, faţă de anul 2010, cu 40,4 mil.lei (22,4%). Datoriile debitoare în anul 2011, faţă de anii 2009 şi 2010, s-au majorat în aceeaşi mărime – cu 22,7 mil.lei, iar cele creditoare s-au micşorat cu 0,3 mil.lei faţă de anul 2009, dar s-au majorat cu 4,9 mil.lei faţă de anul 2010. Totodată, se observă tendinţa de reducere a funcţiilor, conform statelor de personal, de la 9963,5 unităţi – în anul 2009, pînă la 8803,5 unităţi – în anul 2011 (-1160,0 unităţi). Numărul persoanelor fizice angajate este în descreştere, inclusiv salariul mediu lunar al unei funcţii ocupate în anul 2011 a constituit 3200,0 lei, ceea ce este cu 518,0 lei mai mult faţă de anul 2009 şi cu 218,0 lei – faţă de anul 2010.
III. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
3.1. Cu privire la regularitatea cheltuielilor pentru întreţinerea aparatului central al MS şi unor instituţii din subordine
3.1.1. Pentru finanţarea activităţii aparatului central al Ministerului Sănătăţii (în continuare – aparatul MS) au fost aprobate alocaţii în sumă de 6364,5 mii lei. Sinteza alocaţiilor precizate şi executate în anul 2011, pe toate componentele, se prezintă în Tabelul nr.3.
|
Tabelul nr.3 (mii lei) |
|||||||
| Nr. d/o |
Indicii | Aprobat iniţial |
Precizat pe an |
Executat de casă |
Cheltuieli efective |
Datorii | |
| debitoare | creditoare | ||||||
| 1. | Componenta de bază | 6354,5 | 6354,5 | 6354,3 | 6437,8 | 5,3 | 411,5 |
| 2. | Mijloace speciale | 10,0 | 10,0 | 10,0 | 10,5 | - | - |
| Total, mijloace | 6364,5 | 6364,5 | 6364,3 | 6453,6 | 5,3 | 411,5 | |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2) şi Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4) pe anul 2011 |
|||||||
În aspectul surselor de finanţare, ponderea majoră în totalul surselor revine celor alocate de la componenta de bază a bugetului de stat – 99,8%, urmate de sursele din mijloacele speciale – 0,2%. Executarea cheltuielilor de bază, în aspectul clasificaţiei economice, la situaţia din 31.12.2011, se prezintă în Tabelul nr.4.
|
Tabelul nr.4 (mii.lei) |
|||||||||
| Indicii | Articolul | Precizat | Cheltuieli de casă | Cheltuieli efective | Datorii | ||||
| suma | ponderea, % |
suma | ponderea, % |
suma | ponderea, % |
debitoare | creditoare | ||
| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 8 | 9 |
| Cheltuieli total,
inclusiv: |
6364,5 | 100 | 6354,3 | 100 | 6448,3 | 100 | 5,3 | 411,5 | |
| Retribuirea muncii | 111 | 4087,4 | 64,2 | 4087,4 | 64,3 | 4129,2 | 64,0 | - | 323,0 |
| Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii | 112 | 887,2 | 14,0 | 887,1 | 13,9 | 894,6 | 13,9 | - | 71,9 |
| Plata mărfurilor şi serviciilor | 113 | 1095,4 | 17,2 | 1095,4 | 17,2 | 1128,6 | 17,5 | 5,3 | 5,3 |
| Deplasări în interes de serviciu | 114 | 33,2 | 0,5 | 33,1 | 0,5 | 33,3 | 0,5 | - | 0,2 |
| Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni în interiorul ţării | 116 | 132,8 | 2,1 | 132,8 | 2,1 | 134,1 | 2,1 | - | 11,1 |
| Transferuri către populaţie | 135 | 100,9 | 1,6 | 100,9 | 1,6 | 100,9 | 1,6 | - | - |
| Procurarea mijloacelor fixe | 242 | 27,6 | 0,4 | 27,6 | 0,4 | 27,6 | 0,4 | - | - |
|
Sursă: Datele selectate din Rapoartele privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază la 01.01.2012 (Formularul nr.2); Rapoartele privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale la 01.01.2012 (Formularul nr.4). |
|||||||||
În aspectul clasificaţiei economice, ponderea majoră de 64,3% în totalul cheltuielilor executate revine cheltuielilor pentru retribuirea muncii, urmate de cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor – 17,2%, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii – 13,9%, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni – 2,1%, transferuri către populaţie – 1,6%, deplasări în interes de serviciu – 0,6%, şi procurarea mijloacelor fixe – 0,4%.
Datoriile debitoare la 31.12.2011 au constituit 5,3 mii lei, formate în urma achitării în avans a plăţilor pentru serviciile comunale, arendarea şi întreţinerea mijloacelor de transport, alte cheltuieli. Datoriile creditoare însumează 411,5 mii lei, acestea fiind formate regulamentar în rezultatul calculării salariului, contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru luna decembrie 2011, termenul de achitare a cărora nu a fost depăşit.
Pentru retribuirea muncii personalului în anul 2011 au fost precizate mijloace în sumă de 4087,4 mii lei. Cheltuielile de casă şi cele efective au însumat 4087,4 mii lei şi, respectiv, 4129,2 mii lei. Statele de personal ale aparatului central al MS au fost completate la nivel de 80,4% (din 97 unităţi aprobate – ocupate 78), cu 16 unităţi vacante la categoria funcţionarilor publici de execuţie. Verificările auditului n-au constatat afectarea regularităţii cheltuielilor pentru întreţinerea aparatului central al Ministerului Sănătăţii.
3.1.2. Concomitent, aparatului central al MS i-au fost alocate mijloace pentru acordarea de facilităţi tinerilor specialişti cu studii medicale şi farmaceutice plasaţi în cîmpul muncii în mediul rural, sub formă de indemnizaţii unice pentru medici şi farmacişti – a cîte 30,0 mii lei, şi pentru personalul medical şi farmaceutic mediu – a cîte 24,0 mii lei. Limitele preconizate au constituit 10132,4 mii lei, iar cheltuielile de casă, precum şi cele efective – 10129,1 mii lei, facilităţile fiind acordate la 1385 tineri specialişti. Conform informaţiei MS, de la momentul demarării acestui program de susţinere a tinerilor specialişti8 (anul 2007) pînă la expirarea a 3 ani de activitate, din iniţiativă proprie, s-au concediat 105 persoane, fiind restituite la bugetul de stat 933,4 mii lei, din care 68,1 mii lei – în anul 2011. Totodată, s-au constatat şi cazuri de eliberare a 14 tineri specialişti-beneficiari de facilităţi, care s-au concediat după expirarea a 3 ani de activitate (fără restituirea mijloacelor, după cum prevede legislaţia). În aceste circumstanţe, în viziunea auditului, există riscul de neatingere în măsură deplină a scopului acordării acestor facilităţi, ca urmare a nemenţinerii cadrelor tinere în mediul rural.
__________________
8 Hotărîrea Guvernului nr.1345 din 30.11.2007 “Cu privire la acordarea facilităţilor tinerilor specialişti cu studii medicale şi farmaceutice”.
3.1.3. Pentru realizarea a 16 programe din domeniul sănătăţii (6 Programe naţionale, aprobate prin Hotărîri de Guvern9, şi 10 programe aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.232 din 08.04.201010), în conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2011, au fost precizate mijloace în sumă totală de 128586,3 mii lei, din care 16172,1 mii lei – pentru programele gestionate prin intermediul MS; 79685,1 mii lei – prin intermediul Agenţiei Medicamentului; 32729,1 mii lei – al altor instituţii bugetare. Administrarea mijloacelor prevăzute în aceste scopuri este reglementată de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.232 din 08.04.2010. Analiza în dinamică a mijloacelor alocate pentru fiecare program şi executor în parte este redată în Tabelul nr.5.
__________________
9 Hotărîrea Guvernului nr.637 din 07.06.2007 “Cu privire la aprobarea Programului naţional “Securitatea transfuzională şi autoasigurarea ţării cu produse sangvine pentru anii 2007-2011”; Hotărîrea Guvernului nr.1143 din 16.12.2010 “Privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2011-2015”; Hotărîrea Guvernului nr.1171 din 21.12.2010 “Privind aprobarea Programului naţional de control al tuberculozei pentru anii 2011-2015”; Hotărîrea Guvernului nr.353 din 30.03.2007 “Cu privire la aprobarea Programului naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2007-2011”; Hotărîrea Guvernului nr.549 din 21.07.2011 “Cu privire la aprobarea Programului naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015”; Hotărîrea Guvernului nr.165 din 17.03.2011 “Cu privire la aprobarea Programului de stat privind dezvoltarea şi dotarea tehnico-materială a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru anii 2011-2016”.
10 Ordinul ministrului sănătăţii nr.232 din 08.04.2010 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea mijloacelor bugetare centralizate pentru realizarea programelor în domeniul sănătăţii” (în continuare – Ordinul ministrului sănătăţii nr.232 din 08.04.2010).
|
Tabelul nr.5 (mii lei) |
||||||||
| Nr. d/o |
Denumirea programului | a.2009 | a.2010 | a.2011 | Precizat anual faţă de aprobat anual |
|||
| Executat de casă |
Executat de casă |
Plan aprobat anual |
Plan precizat anual |
Executat | ||||
| de casă | efectiv | |||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9=6-5 |
| Total, mijloace alocate pentru Programele naţionale şi speciale,
inclusiv: |
201130,1 | 127522,0 | 128805,0 | 128586,3 | 127862,9 | 109202,0 | -218,7 | |
| I. Ministerul Sănătăţii, total pe programe,
inclusiv: |
83998,4 | 16898,4 | 8800,0 | 16172,1 | 16171,9 | 16058,2 | +6797,4 | |
| 1. | Serviciile de sănătate mintală | - | 1500,0 | 1500,0 | 1800,0 | 1800,0 | 1800,0 | +300,0 |
| 2. | Tratamentul şi investigaţiile costisitoare | 2017,7 | 1497,8 | 1500,0 | 1844,5 | 1844,3 | 1730,6 | +344,5 |
| 3. | Acordarea asistenţei medicale chineze | - | - | 600,0 | 600,0 | 600,0 | 600,0 | 0,0 |
| 4. | Consolidarea bazei tehnico-materiale | 74587,1 | 6240,9 | 4000,0 | 11927,6 | 11927,6 | 11927,6 | +7927,6 |
| 5. | Serviciul de hemodializă şi transplant renal | - | - | 1200,0 | - | - | - | -1200,0 |
| 6. | Protejarea tinerilor specialişti | 7393,6 | 7659,7 | - | - | - | - | - |
| II. Agenţia Medicamentului, total pe programe,
inclusiv: |
87988,0 | 80368,9 | 86868,5 | 79685,1 | 79017,7 | 60470,5 | -7183,4 | |
| 1. | Securitatea transfuzională şi autoasigurarea ţării cu produse sangvine | 5562,2 | 6392,3 | 10250,0 | 7725,2 | 7681,5 | -2524,8 | |
| 2. | Imunoprofilaxia şi măsurile antiepidemice | 7843,3 | 10079,0 | 10813,5 | 10816,6 | 10663,3 | 85,7 | +3,1 |
| 3. | Profilaxia şi combaterea diabetului zaharat | 21308,5 | 23798,4 | 21309,7 | 24424,9 | 24353,6 | 24424,8 | +3115,2 |
| 4. | Profilaxia şi controlul infecţiei HIV/SIDA/ITS | 989,7 | 986,6 | 995,2 | 998,0 | 968,3 | +2,8 | |
| 5. | Controlul şi profilaxia tuberculozei | 7627,4 | 2612,8 | 287,7 | 282,0 | 281,1 | 282,0 | -5,7 |
| 6. | Sănătatea mintală | 14637,6 | 3280,3 | 4232,0 | 3858,8 | 3612,1 | 3858,8 | -373,2 |
| 7. | Combaterea cancerului | 2770,0 | 1916,2 | 3849,8 | 3332,3 | 3329,8 | 3332,3 | -517,5 |
| 8. | Boli rare | - | 2439,8 | 2850,5 | 2849,8 | 2848,2 | 2848,2 | -0,7 |
| 9. | Prevenirea şi tratamentul stărilor şi patologiilor ce influenţează negativ asupra genomului uman | 1039,5 | 1418,4 | 1361,9 | 1344,5 | 1344,5 | 1344,5 | -17,4 |
| 10. | Servicii de hemodializă şi transplant renal | 24247,5 | 26896,0 | 29425,7 | 22560,5 | 22442,9 | 22699,0 | -6865,2 |
| 11. | Asistenţa medicală şi asigurarea cu aparate auditive a persoanelor cu deficienţe de auz | 1962,3 | 549,1 | 1492,5 | 1492,5 | 1492,5 | 1595,2 | 0,0 |
| III. Alte instituţii bugetare, total pe programe,
inclusiv: |
29143,7 | 30254,7 | 33136,5 | 32729,1 | 32673,3 | 32673,3 | +167,3 | |
| 1. | Securitatea transfuzională şi autoasigurarea ţării cu produse sangvine | 24816,5 | 24860,3 | 26843,1 | 26460,5 | 26457,9 | 26457,9 | -382,6 |
| 2. | Imunoprofilaxia şi măsurile antiepidemice | 950,8 | 1191,3 | 1397,8 | 1397,8 | 1397,2 | 1397,2 | 0,0 |
| 3. | Agenţia de transplant | - | 830,8 | 1313,7 | 1288,9 | 1237,9 | 1237,9 | -24,8 |
| 4. | Prevenirea şi tratamentul stărilor şi patologiilor ce influenţează negativ asupra genomului uman | 3216,3 | 3372,3 | 3581,9 | 3581,9 | 3580,3 | 3580,3 | 0,0 |
| 5. | Securitatea apei | 160,4 | - | - | - | - | - | - |
|
Sursă: Informaţia cu privire la Situaţia financiară a cheltuielilor destinate realizării Programelor naţionale din domeniul sănătăţii pe 12 luni ale anului 2011; Rapoartele privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază, la 01.01.2012, pentru fiecare program în parte. |
||||||||
În aspectul executorilor de programe, se denotă că, pe parcursul anului 2011, Agenţiei Medicamentului i-au fost precizate limitele bugetare în sumă totală de 79685,1 mii lei, sau cu 7183,4 mii lei mai puţin faţă de cele aprobate anual, acestea fiind redirecţionate MS la majorarea cheltuielilor aferente Programului “Consolidarea bazei tehnico-materiale”. Ca urmare, limitele bugetare pentru programele gestionate de MS au însumat 16172,1 mii lei, sau cu 6797,4 mii lei mai mult faţă de nivelul aprobat.
• Verificările regularităţii cheltuielilor la realizarea Programelor naţionale/speciale prin conturile trezoreriale ale MS au constatat unele abateri şi situaţii problematice, acestea fiind expuse după cum urmează.
Pentru realizarea Programului “Tratamentul şi investigaţiile costisitoare” au fost aprobate iniţial 1500,0 mii lei, ulterior fiind precizate în sumă de 1844,5 mii lei, pentru tratamentul şi investigaţiile costisitoare efectuate de instituţiile medico-sanitare publice pe teritoriul Republicii Moldova şi, după caz, peste hotarele republicii, precum şi pentru achiziţionarea medicamentelor şi consumabilelor necesare în aceste scopuri. Cheltuielile efective constituie 1730,6 mii lei, sau cu 113,7 mii lei mai puţin decît cheltuielile de casă. Aceste devieri au fost condiţionate de transferarea mijloacelor financiare instituţiilor pentru tratamentul pacienţilor, fără confirmarea utilizării acestora. Drept urmare, la situaţia din 31.12.2011, instituţia a admis înregistrarea datoriilor debitoare în sumă de 310,5 mii lei, din care 42,3 mii lei sînt datorii formate încă în anii 2009-2010, fapt care a limitat posibilitatea de admitere pentru tratament şi investigaţii costisitoare a altor pacienţi.
Auditul a constatat că Regulamentul Comisiei11 nu prevede clar criteriile de eligibilitate şi nu stabileşte cuantumul de achitare a costului tratamentului şi investigaţiilor costisitoare peste hotarele republicii, mijloacele fiind repartizate pacienţilor în mod neechitabil şi achitările de mijloace variind de la 8% pînă la 100% din costul total al tratamentului. Au fost admise 2 cazuri (în valoare de 642,8 mii lei) de examinare şi acceptare a dosarelor depuse de pacienţi după efectuarea tratamentului costisitor.
__________________
11 Ordinul ministrului sănătăţii nr.91 din 09.04.2009 “Cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei privind selectarea pacienţilor pentru trimiterea la tratament şi/sau investigaţii costisitoare peste hotarele republicii”.
Pentru realizarea Programului “Consolidarea bazei tehnico-materiale” au fost preconizate iniţial 4000,0 mii lei, ulterior fiind precizate 11927,6 mii lei, sau cu 7927,6 mii lei mai mult faţă de mijloacele aprobate iniţial, drept sursă de finanţare constituind redirecţionarea alocaţiilor în cadrul aceleiaşi grupe de cheltuieli.
Mijloacele pentru realizarea acestui Program ulterior au fost repartizate la 17 instituţii medico-sanitare publice (IMSP), al căror fondator este ministerul, în scopul consolidării bazei tehnico-materiale. S-a constatat că procedura de alocare a surselor (prevederile punctelor 10, 11 şi 12 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.232 din 08.04.2010) reprezintă un mecanism nedezvoltat, care prevede doar înaintarea cerinţelor de către IMSP, nefiind reglementate şi alte criterii, cum ar fi: prioritizarea utilizării acestor surse; analiza cost/beneficiu pentru optimizarea cheltuielilor ulterioare; verificarea oportunităţii şi posibilitatea omiterii, după caz, a solicitării sau a returnării mijloacelor deja alocate, dar neutilizate; procedurile de monitorizare. Aceste circumstanţe creează situaţia de repartizare neuniformă, ca urmare alocările variind între 3,6% şi 100% din valoarea solicitată de instituţii. Totodată, alocarea de mijloace IMSP pentru consolidarea bazei tehnico-materiale preponderent în luna decembrie 2011 (51% din suma totală transferată), ca transferuri de capital, a condiţionat, în cazul a 8 instituţii din 17, nevalorificarea integrală a mijloacelor bugetului de stat, rămînînd în soldurile disponibile ale acestora, în sumă totală de 2190,9 mii lei. Auditul a remarcat că nereglementarea procedurilor de monitorizare şi de restabilire la bugetul de stat (pînă la finele anului de gestiune) creează premise ale apariţiei riscului că mijloacele alocate de MS, neutilizate şi rămase în gestiunea IMSP (ca solduri) nu vor fi folosite după destinaţie şi eficient.
Notă: Conform informaţiei prezentate de Ministerul Sănătăţii, în cadrul şedinţei plenare din 10.05.2012 privind examinarea rezultatelor auditului, pînă la situaţia respectivă, din soldul mijloacelor neutilizate la 31.12.2011 de către 8 instituţii, în sumă totală de 2190,9 mii lei, au rămas nevalorificate 226,0 mii lei.
Pentru realizarea Programului “Serviciile de sănătate mintală” au fost preconizate iniţial 1500,0 mii lei, ulterior precizate – 1800,0 mii lei, cheltuielile de casă şi cele efective fiind executate în aceeaşi mărime. Aceste mijloace, în conformitate cu Legea privind sănătatea mintală12, sînt alocate pentru măsurile medicale prin constrîngere şi expertiza psihiatrică legală, acordate persoanelor suferinde de tulburări psihice, care au săvîrşit acţiuni periculoase pentru societate, neacoperite din mijloacele FAOAM.
__________________
12 Legea privind sănătatea mintală nr.1402-XIII din 16.12.1997 (în continuare – Legea privind sănătatea mintală).
În vederea realizării acestor acţiuni, MS a încheiat cu 2 IMSP specializate în domeniul respectiv contracte în valoare totală de 1800,0 mii lei, din care pentru tratamentul psihiatric prin constrîngere – 582,4 mii lei, şi pentru expertiza psihiatrico-legală în condiţii de staţionar/ambulatoriu – 1217,6 mii lei. Potrivit datelor raportate de MS, serviciile medicale acordate au fost reflectate în mărimea contractată – de 1800,0 mii lei, deşi s-au efectuat cu 3296,1 mii lei mai mult, pentru acestea fiind utilizate alte surse.
3.1.4. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2011, MS i-au fost precizate mijloace bugetare pentru investiţii capitale în construcţii în sumă totală de 68445,7 mii lei, inclusiv: 12615,9 mii lei – pentru reconstrucţia Spitalului Clinic Republican, şi 48550,2 mii lei – pentru construcţia şi reconstrucţia Centrelor de Sănătate rurale, acestea fiind supuse auditării de către o companie de audit acreditată de Banca Mondială; 5000,0 mii lei – pentru reconstrucţia clădirii Spitalului de boli tuberculoase din s.Vorniceni; 2279,6 mii lei – pentru reconstrucţia Centrului Regional de Transfuzie a Sîngelui din or.Cahul.
Pentru anul 2011, la reconstrucţia clădirii Spitalului de boli tuberculoase din s.Vorniceni, potrivit proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor executate, lucrările au fost îndeplinite în aceeaşi mărime – de 5000,0 mii lei.
Cu nerespectarea prevederilor legale13, pe parcursul anului 2011, MS a acceptat spre achitare lucrări suplimentare (desfacerea pardoselilor, tencuieli interioare, demolarea betoanelor vechi etc.), neprevăzute în condiţiile contractului, în valoare totală de 1149,2 mii lei, acestea fiind efectuate, în baza actelor de constatare a lucrărilor şi devizelor locale, în sumă de 1993,9 mii lei.
__________________
13 Art.53 alin.(4) din Legea nr.96-XIII din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice” şi Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 “Privind calitatea în construcţii”.
Concluzii:
Ministerul Sănătăţii, în calitate de executor de buget (aparatul central), a asigurat execuţia de ansamblu a alocaţiilor, încadrîndu-se în limitele preconizate. Totodată, la 31.12.2011, datoriile debitoare şi cele creditoare raportate la bugetul autorităţii (inclusiv instituţiile subordonate) au însumat 25,9 mil.lei şi, respectiv, 33,3 mil.lei.
Lipsa unor reglementări exhaustive referitor la mecanismul transferului de mijloace pentru consolidarea bazei tehnico-materiale şi la modul de raportare a executării efective a acestora condiţionează, în cazurile de nevalorificare pînă la finele anului de gestiune, raportarea executării integrale potrivit destinaţiei alocării, deşi mijloacele nevalorificate rămîn în soldurile IMSP beneficiare.
Nereglementarea deplină a criteriilor de prioritizare şi selectare a beneficiarilor pentru alocaţii din cadrul diferitor programe în domeniul sănătăţii determină carenţe în planificarea cheltuielilor, admiterea de datorii şi utilizarea neraţională a mijloacelor, ceea ce poate condiţiona privarea de drepturi echitabile la efectuarea investigaţiilor şi tratamentului. Astfel, cuantumul de achitare a costului tratamentului şi investigaţiilor costisitoare peste hotarele republicii variază, în aspectul pacienţilor, de la 8% pînă la 100% din costul total al tratamentului. În cazul Programului “Consolidarea bazei tehnico-materiale”, cuantumul alocaţiilor, în aspectul instituţional, variază de la 3,6% pînă la 100%.
Ministerul Sănătăţii, în calitate de beneficiar al investiţiilor capitale, nu asigură în măsură deplină exercitarea obligaţiunilor regulamentare, admiţînd executarea şi achitarea unor lucrări suplimentare la obiectivul – reconstrucţia clădirii Spitalului de boli tuberculoase din s.Vorniceni, în sumă de 1149,2 mii lei, în lipsa unui acord adiţional.
Recomandări Ministerului Sănătăţii:
1. Să asigure, prin prisma consolidării elementelor sistemului de control intern, lichidarea neregulilor constatate de audit, cu excluderea admiterii acestora în perioadele ulterioare de gestiune a fondurilor publice.
2. Să perfecteze cadrul regulator referitor la administrarea mijloacelor destinate realizării programelor în domeniul sănătăţii, care:
2.1. ar exclude situaţiile incerte în planificare, distribuire, executare, raportare şi monitorizare şi ar asigura principiul priorităţii la selectarea beneficiarilor de mijloace;
2.2. ar reglementa obligativitatea utilizării conforme a mijloacelor alocate în cadrul realizării unor programe în domeniul sănătăţii pînă la finele anului de gestiune.
3. Să respecte principiile contabilizării privind continuitatea şi plenitudinea reflectării decontărilor cu debitorii şi creditorii.
4. Să se responsabilizeze în calitatea sa de executor primar de buget şi beneficiar de investiţii capitale, în vederea:
4.1. exercitării conforme a obligaţiunilor ce-i revin la executarea contractelor, excluzînd practica executării lucrărilor în afara prevederilor contractuale;
4.2. examinării situaţiei achitării lucrărilor suplimentare la obiectivul – reconstrucţia clădirii Spitalului de boli tuberculoase din s.Vorniceni, în sumă de 1149,2 mii lei, în lipsa acordurilor adiţionale.
3.1.5. Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii (în continuare – CRRC) a fost creat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.394 din 22.09.200614, activitatea acestuia fiind reglementată de Regulamentul CRRC15. Dinamica cuantumului beneficiarilor de asistenţă şi de reabilitare, în contextul condiţiilor şi serviciilor de sănătate acordate de CRRC, conform competenţelor atribuite prin Regulamentul CRRC, se prezintă în Diagrama ce urmează.
__________________
14 Ordinul ministrului sănătăţii nr.394 din 22.09.2006 “Cu privire la crearea unui centru pentru copii cu handicap, precum şi alte acte normative în vigoare” (în continuare – Ordinul nr.394 din 22.09.2006).
15 Ordinul ministrului sănătăţii nr.393 din 14.10.2008 “Cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului de reabilitare pentru copii cu handicap sever al aparatului locomotor”.
Datele din diagramă denotă că, în dinamica anilor 2009-2011, numărul beneficiarilor de servicii de ambulatoriu şi spitaliceşti a fost în creştere continuă, aceasta, conform informaţiei prezentate de entitate, fiind posibilă datorită investiţiilor din anii precedenţi (2009) la construcţia blocului de balneotermoterapie, amplificării categoriilor de pacienţi (cu 2 categorii), precum şi angajării noilor specialişti.
Pentru finanţarea activităţii CRRC au fost aprobate alocaţii în sumă de 8397,6 mii lei. Sinteza alocaţiilor precizate şi executate în anul 2011, la toate componentele, se prezintă în Tabelul nr.6.
|
Tabelul nr.6 (mii lei) |
|||||||
| Nr. d/o |
Indicii | Aprobat iniţial |
Precizat pe an |
Executat de casă |
Cheltuieli efective |
Datorii | |
| debitoare | creditoare | ||||||
| 1. | Componenta de bază | 8197,6 | 8197,6 | 8197,6 | 8313,4 | 2,0 | 586,6 |
| 2. | Mijloace speciale | 200,0 | 265,0 | 264,9 | 265,8 | 0 | 0 |
| 3. | Granturi şi donaţii | 0 | 115,8 | 115,8 | 94,5 | 0 | 0 |
| 4. | Granturi externe | 0 | 124,7 | 124,7 | 124,2 | 0 | 0 |
| Total, mijloace | 8397,6 | 8703,1 | 8703 ,0 | 8797,9 | 2,0 | 586,6 | |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2) şi Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4) pe anul 2011 |
|||||||
Cît priveşte sursele de finanţare, ponderea majoră revine mijloacelor alocate de la componenta de bază a bugetului de stat – 94,2%, urmată de mijloacele speciale – 3,0%, şi sursele externe – 2,8%.
În aspectul clasificaţiei economice, ponderea majoră în totalul cheltuielilor executate revine cheltuielilor pentru retribuirea muncii – 61,2%, urmate de cele pentru: plata mărfurilor şi serviciilor – 22,6%, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii – 13,3%, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni în interiorul ţării – 1,9%, procurarea mijloacelor fixe – 0,9%, şi transferuri către populaţie – 0,1%.
Potrivit schemei de încadrare, statele de personal aprobate de către MS pe anul 2011 constituie 187,5 unităţi, nivelul de completare a cărora la 31.12.2011 a fost de 67,7% (126 unităţi), fiind înregistrate 61,5 funcţii vacante (medici –15 unităţi, personal medical mediu – 18). Analiza statelor de personal, în aspectul categoriilor de funcţii şi completării reale, se prezintă în Tabelul nr.7.
|
Tabelul nr.7 |
|||||
| Categoria angajaţi/ Indicatorii |
Medici | Personal medical mediu |
Personal medical inferior |
Alt personal | Total, pe instituţii |
| Numărul de funcţii aprobate | 30,0 | 44,0 | 31,5 | 82,0 | 187,5 |
| Real funcţii ocupate, din care: | 22,5 | 38,0 | 29,5 | 78,25 | 168,25 |
|
funcţii cumulate |
8,0 | 12,5 | 3,5 | 18,25 | 42,25 |
| Funcţii de bază neocupate | 7,5 | 6,0 | 2,0 | 3,75 | 19,25 |
| Numărul angajaţilor | 15,0 | 26,0 | 26,0 | 60,0 | 127,0 |
| Nivelul de asigurare cu cadre (%) | 50,0 | 59,1 | 82,5 | 73,2 | 67,7 |
|
Sursă: Datele selectate din rapoartele CRRC pe anul 2011 |
|||||
Datele din tabel denotă că completarea statelor de personal la toate categoriile de funcţii s-a efectuat sub nivelul planificat. Se menţionează că funcţiile vacante au fost ocupate, prin cumul de funcţie, de personal din interior şi din exterior (42,25 funcţii), rămînînd neocupate 19,25 funcţii. Cel mai scăzut nivel de ocupare se atestă la categoriile medici (50%) şi personal medical mediu (59,1%), acest fapt cauzînd depăşirea cu mult a normativelor pentru intensitatea muncii personalului medical, aprobate de MS16. În aceste circumstanţe, s-au constatat cazuri de depăşire a acestor normative de la 1,2 ori pînă la 2,9 ori etc., ceea ce condiţionează riscul de acordare necalitativă a asistenţei medicale specializate.
___________________
16 Ordinele ministrului sănătăţii nr.100 din 10.03.2008 “Cu privire la normativele de personal medical”, nr.432 din 25.02.2011 “Cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului Reabilitare Medicală şi Medicină Fizică din Republica Moldova”.
Auditul denotă şi faptul că instituţia, dispunînd de 61,5 funcţii vacante, nu a respectat principiul de transparenţă la completarea acestora, prin utilizarea surselor mass-media sau altor surse (pagina web etc.). Totodată, CRRC a solicitat, în anul 2011, de la MS specialişti cu studii superioare (1 persoană) şi cu studii medii (2 persoane), iar pentru anul 2012–2 specialişti medicali cu studii superioare. Aceste circumstanţe, în viziunea auditului, de asemenea, supun riscului calitatea serviciilor acordate, precum şi menţinerea posibilităţilor de planificare integrală a fondului de retribuire a muncii, pentru a prioritiza cumularea funcţiilor de către angajaţii instituţiei.
Pentru retribuirea muncii, CRRC i-au fost aprobate alocaţii de 5332,2 mii lei, cheltuielile de casă şi cele efective constituind 5329,1 mii lei şi, respectiv, 5382,1 mii lei. Verificările privind regularitatea remunerării muncii personalului relevă că economia formată ca rezultat al necompletării funcţiilor vacante (19,25 unităţi), în sumă de 253,9 mii lei, a fost utilizată neregulamentar pentru acordarea diferitor sporuri, prin ce n-au fost respectate prevederile legale17 (aceste plăţi se efectuează în limita fondului de salarizare, cu excepţia sumelor aferente funcţiilor vacante).
__________________
17 Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 “Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” şi Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”.
S-a constatat, de asemenea, că plata suplimentelor pentru extinderea zonei de deservire şi sporirea volumului de lucru unor angajaţi care au cumulat funcţii a fost calculată neregulamentar din salariul de bază şi din salariul pentru cumularea de funcţii, pe cînd conform art.30 alin.(2) din Legea nr.355-XVI din 23.12.2005, aceste suplimente se calculează de la salariul tarifar al angajatului. Drept urmare, au fost calculate şi achitate neregulamentar suplimente la salariu pentru cumularea de funcţii în sumă de circa 113,8 mii lei.
Potrivit Planului de achiziţii pe anul 2011, a fost planificată efectuarea a 5 proceduri de achiziţii cu suma estimativă de circa 617,0 mii lei, real fiind iniţiate şi desfăşurate: 4 proceduri prin metoda cererii ofertelor de preţuri (încheiate 5 contracte/157,4 mii lei); 2 proceduri prin metoda licitaţiei publice (12 contracte/492,9 mii lei) şi 26 contracte pentru achiziţionarea bunurilor/lucrărilor/serviciilor de valoare mică – 289,3 mii lei.
Verificările auditului la acest capitol au constatat unele nereguli18, exprimate prin: divizarea achiziţiei, cu încheierea a 2 contracte de valoare mică în sumă de 23,9 mii lei şi, respectiv, 5,6 mii lei; nedepunerea de către membrii grupului de lucru pentru achiziţii a declaraţiilor de confidenţialitate şi imparţialitate; nespecificarea funcţiilor fiecărui membru a grupului de lucru în parte.
__________________
18 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice” şi Hotărîrea Guvernului nr.1380 din 10.12.2007 “Privind aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziţii”.
La 31.12.2011, instituţia dispunea de mijloace fixe în valoare de 50331,5 mii lei. Verificarea unui eşantion de 68 unităţi de mijloace fixe, în sumă de 24432,9 mii lei (inclusiv cu efectuarea unor observări fizice la faţa locului), denotă regularitatea administrării, evidenţei şi raportării circulaţiei acestora. De asemenea, nu au fost constatate nereguli privind înregistrarea bunurilor imobile la organele cadastrale.
Toate operaţiunile privind documentele băneşti la intrări şi ieşiri au fost efectuate regulamentar, cu excepţia faptului că instituţia nu are aprobate limite lunare de eliberare a tichetelor de combustibil, prin ce a fost încălcat pct.134 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, iar în foile de parcurs nu se indică kilometrajul parcurs zilnic şi lipseşte semnătura beneficiarului.
Potrivit cadrului regulator19, norma zilnică a cheltuielilor pentru alimentarea copiilor constituie 41,3 lei, iar în anul 2011 cheltuielile efective zilnice au variat de la 32 lei pînă la 35 lei, astfel nefiind valorificată norma bănească aprobată. Acest fapt este motivat de entitate prin achiziţionarea produselor la preţuri mai avantajoase şi prin substituirea produselor cu respectarea normelor fiziologice în vigoare.
__________________
19 Hotărîrea Guvernului nr.1240 din 27.10.2006 “Cu privire la aprobarea normelor de asigurare cu produse alimentare, medicamente şi consumabile a bolnavilor (maturi şi copii), precum şi a normelor de compensare a donatorilor de sînge şi alimentaţia lor” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.1240 din 27.10.2006).
Concluzii:
Neregularităţile şi abaterile constatate denotă carenţe în procesele de planificare şi de utilizare a mijloacelor publice destinate întreţinerii CRRC, în special la capitolele retribuirea muncii şi achiziţiile publice. Astfel, faptul că instituţia activa în condiţiile nivelului de completare a statelor de personal, în medie, de 67,7% a condiţionat majorarea intensităţii muncii cadrului medical existent de la 1,2 ori pînă la 2,9 ori şi utilizarea neregulamentară a alocaţiilor pentru retribuirea muncii în sumă totală de 367,7 mii lei (la stabilirea şi achitarea sporurilor pentru intensitatea muncii şi altor suplimente – 253,9 mii lei, precum şi a suplimentelor pentru cumularea de funcţii – în sumă de circa 113,8 mii lei). Concomitent, necompletarea regulamentară a statelor poate afecta calitatea asistenţei medicale specializate acordate, precum şi condiţionează riscul nerealizării obiectivelor instituţionale.
Lipsa elementelor de control intern a determinat admiterea şi altor nereguli la achiziţionarea mărfurilor şi serviciilor, utilizarea combustibilului şi la respectarea modului de întocmire a foilor de parcurs, fiind oportună consolidarea managementului instituţional.
Recomandări Ministerului Sănătăţii, în comun cu Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii:
5. Să determine politici şi proceduri clare şi exhaustive în domeniul resurselor umane, asigurînd o planificare reală a necesităţilor de personal şi o bugetare corectă a cheltuielilor pentru retribuirea muncii, cu examinarea unei posibile revizuiri a schemei de încadrare.
Recomandări Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii:
6. Să asigure, în conformitate cu cadrul legal şi regulator, stabilirea sporurilor şi suplimentelor privind remunerarea muncii.
7. Să prezinte cu regularitate Ministerului Sănătăţii justificările necesităţilor reale de cadre medicale cu studii superioare şi medii, în corelare cu funcţiile vacante, cu normativele şi efortul personalului la acordarea serviciilor de reabilitare medicală şi medicină fizică.
8. Să reglementeze în politica resurselor umane aplicarea principiului de transparenţă în procesul de recrutare a personalului.
9. Să efectueze achiziţiile publice în strictă conformitate cu cadrul legal ce reglementează domeniul vizat.
10. Să aprobe normele de consum lunare pentru fiecare unitate de transport şi procedurile ce ţin de întocmirea foilor de parcurs, cu asigurarea respectării lor.
3.1.6. Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău (în continuare – CPRCVF), a fost creat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.280 din 05.12.200120, în scopul acordării asistenţei medicale, de reabilitare medico-psiho-pedagogică şi socială a copiilor în vîrstă de 0 – 6 ani. În anul 2011, pentru finanţarea activităţii CPRCVF au fost aprobate alocaţii de la bugetul de stat în sumă de 15010,2 mii lei, acesta avînd plasaţi 220 copii (din care 55 copii cu dezabilităţi), faţă de 204 (din care 49 copii cu dezabilităţi) – în anul 2010.
__________________
20 Ordinul ministrului sănătăţii nr.280 din 05.12.2001 “Despre reorganizarea Casei Specializate Republicane pentru Copii în Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă”.
Sinteza alocaţiilor precizate şi executate în anul 2011, pe toate componentele, se prezintă în Tabelul nr.8.
|
Tabelul nr.8 (mii lei) |
|||||||
| Nr. d/o |
Indicii | Aprobat iniţial |
Precizat pe an |
Executat de casă |
Cheltuieli efective |
Datorii | |
| debitoare | creditoare | ||||||
| 1. | Componenta de bază | 15010,2 | 15010,2 | 15010,2 | 15415,3 | 116,3 | 738,3 |
| 2. | Sponsorizări şi filantropie | 22,0 | 22,0 | 22,0 | 25,7 | 67,9 | - |
| 3. | Granturi externe | - | 229,0 | 229,0 | 181,7 | - | - |
| Total, mijloace | 15032,2 | 15261,2 | 15261,2 | 15622,7 | 184,2 | 738,3 | |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2) şi Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4) pe anul 2011 |
|||||||
Ponderea majoră în totalul surselor revine celor alocate de la componenta de bază a bugetului de stat – 98,4%, iar 1,6% – din mijloacele speciale. În aspectul clasificaţiei economice, cheltuielile pentru retribuirea muncii s-au executat la nivelul de 55,7%, pentru plata mărfurilor şi serviciilor – 29,9%, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii – 11,8%, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni în interiorul ţării – 1,8%, procurarea mijloacelor fixe – 0,7%, şi transferuri către populaţie – 0,1%.
Potrivit schemei de încadrare, statele de personal ale CPRCVF aprobate de MS pe anul 2011 constituie 242,5 unităţi, dintre care: medici – 17,5 unităţi; personal medical mediu – 76,0 unităţi; personal medical inferior – 76,25 unităţi; cadre didactice – 25,75 unităţi; alt personal – 47,0 unităţi. La situaţia din 31.12.2011, statele de personal au fost completate în număr de 189 unităţi (77,9%), cu 53,5 funcţii vacante (46,0 unităţi – ocupate prin cumul de funcţie, şi 7,5 de funcţii – neocupate). Analiza completării statelor de personal în aspectul categoriilor de funcţii se prezintă în Tabelul nr.9.
|
Tabelul nr.9 |
||||||
| Categoria angajaţi/ Indicatorii |
Medici | Personal medical mediu |
Personal medical inferior |
Cadre didactice | Alt personal | Total pe instituţii |
| Numărul funcţiilor aprobate | 17,5 | 76,0 | 76,25 | 25,75 | 47,0 | 242,5 |
| Real funcţii ocupate, dintre care: | 17,0 | 73,5 | 76,25 | 23,75 | 44,5 | 235,0 |
| funcţii cumulate | 4,0 | 18,5 | 14,25 | 2,75 | 6,5 | 46,0 |
| Funcţii de bază neocupate | 0,5 | 2,5 | - | 2,0 | 2,5 | 7,5 |
| Numărul angajaţilor | 13 | 55 | 62 | 21 | 38 | 189 |
| Nivelul de asigurare cu cadre (%) | 74,3 | 72,4 | 81,3 | 81,6 | 80,9 | 77,9 |
|
Sursă: Datele selectate din rapoartele CPRCVF pe anul 2011 |
||||||
Astfel, nivelul de completare a statelor de personal fiind sub nivelul planificat, a variat, în aspectul categoriilor, între 72,4% şi 81,6%. În acelaşi timp, administraţia CPRCVF dispunînd de 53,5 unităţi vacante (medici – 4,5 unităţi; personal medical mediu – 21,0 unităţi; personal medical inferior – 14,25 unităţi), a solicitat de la Ministerul Sănătăţii, pentru anul 2011, specialişti cu studii medicale superioare – 2 persoane şi cu studii medii – 10 persoane, iar pentru anul 2012 – cu studii superioare – 1 persoană şi cu studii medii – 10 persoane, funcţiile vacante nefiind făcute publice.
Limita, pe anul 2011, a alocaţiilor pentru retribuirea muncii a fost aprobată în sumă de 8505,7 mii lei, cheltuielile de casă şi cele efective executîndu-se în sumă de 8505,7 mii lei şi, respectiv, de 8754,2 mii lei.
Verificările auditului asupra corectitudinii planificării cheltuielilor pentru retribuirea muncii au relevat că la alineatul 03 “Retribuirea complementară la salariul funcţiei” au fost planificate alocaţii în sumă de 3200,8 mii lei, din care instituţia a preconizat 1452,3 mii lei – suplimente pentru majorarea volumului de lucru. În aceste condiţii, necesarul de alocaţii bugetare pentru retribuirea complementară a muncii a fost majorat neîntemeiat cu 1452,3 mii lei, deoarece regulamentar aceste suplimente se achită în limita economiei mijloacelor fondului de retribuire a muncii. Auditul denotă că includerea sumei respective la planificare a contribuit la formarea artificială a economiei de mijloace ale fondului de retribuire a muncii, care, în perioada raportată, a fost utilizată, conform ordinelor instituţiei, la achitarea suplimentelor pentru majorarea volumului de lucru unor angajaţi, majoritatea mărimilor stabilite variind de la 45,0% pînă la 200%, în unele cazuri fiind şi mai mari. De astfel de suplimente a beneficiat neregulamentar21 şi personalul de conducere al instituţiei, în anul 2011 acestea constituind suma de 83,8 mii lei.
__________________
21 Pct.10 din Condiţiile unice de salarizare a personalului din unităţile bugetare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006.
S-a relevat că la art.111 alin.04 “Salarizarea lucrătorilor netitulari” au fost planificate mijloace în sumă de 67,2 mii lei, destinate achitării pentru consultaţiile acordate de specialiştii medicali din exteriorul instituţiei, real fiind utilizate în sumă de 63,2 mii lei, pentru achitarea altor tipuri de consultaţii, care nu corespund scopului şi destinaţiei din planificarea bugetară. În acest context, se exemplifică contractul încheiat cu şeful Serviciului control financiar al CNMS (care anterior, în baza dispoziţiei MS nr.33 din 08.02.2011, a efectuat controlul unor aspecte ale activităţii financiar-economice a CPRCVF), căruia i s-au achitat 15,3 mii lei pentru consultanţă în management economic. La momentul efectuării verificărilor, auditului i s-a prezentat, referitor la această consultanţă, actul de predare a serviciilor din data de 18.02.2012. Totodată, prezentul audit asupra managementului financiar şi controlului intern n-a constatat îmbunătăţirea situaţiei la tipurile de servicii contractate.
Alocaţiile destinate pentru acordarea ajutorului material au fost planificate în sumă de 679,4 mii lei, executarea cheltuielilor efective însumînd 876,5 mii lei. Verificările asupra corectitudinii calculării contribuţiilor sociale de stat din ajutorul material denotă că, pe anul 2011, CPRCVF nu a calculat şi nu a reţinut contribuţii de asigurări sociale de stat de la angajat – 18,1 mii lei, şi de la angajator – 69,5 mii lei, în total nefiind transferată la bugetul asigurărilor sociale de stat suma de 87,6 mii lei.
Concomitent, economia de mijloace aferentă funcţiilor vacante (7,5 unităţi) în sumă de 23,6 mii lei a fost utilizată la acordarea unor sporuri pentru înaltă eficienţă, intensitatea muncii, executarea unor lucrări de importanţă deosebită, suplimente etc., ceea ce contravine prevederilor regulamentare22. De asemenea, s-a constatat că pe parcursul a 9 luni ale anului 2011 au fost calculate şi achitate neregulamentar23 la 3 contabili suplimente lunare pentru cumulare de funcţii în sumă totală de 31,2 mii lei.
__________________
22 Pct.10 şi pct.13 din Condiţiile unice de salarizare a personalului din unităţile bugetare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006.
23 Art.30 alin.(2) din Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 “Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” şi Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”.
În anul 2011 au fost efectuate achiziţii în sumă totală de 2504,4 mii lei, din care: 7 proceduri de achiziţii prin metoda cererii ofertelor de preţuri, fiind încheiate 8 contracte în valoare de 587,1 mii lei; 2 proceduri prin metoda licitaţiei publice, cu încheierea a 23 contracte în sumă de 1487,9 mii lei şi 41 contracte pentru achiziţii de valoare mică în sumă totală de 429,4 mii lei.
CPRCVF, în calitate de autoritate contractantă, a admis unele nereguli, care se exprimă prin: neîntocmirea şi neaprobarea planului de achiziţii24; într-un caz achiziţiile au fost divizate neregulamentar25, ca urmare fiind încheiate 3 contracte pentru achiziţii de valoare mică în sumă totală de 62,3 mii lei; nedepunerea de către membrii grupului de lucru pentru achiziţii a declaraţiilor de confidenţialitate şi imparţialitate; la 6 proceduri de achiziţii publice prin cererea ofertelor de preţuri, în invitaţii nu au fost indicate caracteristicile şi specificaţiile bunurilor solicitate26; nesolicitarea şi neîncasarea garanţiei pentru buna executare a contractelor în sumă totală de 311,2 mii lei27.
__________________
24 Art.13 alin.(1) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice” şi pct.21 din Hotărîrea Guvernului nr.1404 din 10.12.2008 “Privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a valorii estimative a contractelor de achiziţii publice şi planificarea acestora”.
25 Art.69 alin.(1) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.
26 Pct.9 din regulamentul, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.245 din 04.03.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţia bunurilor şi serviciilor prin cererea ofertelor de preţuri”.
27 Art.42 alin.(9) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.
La situaţia din 31.12.2011, instituţia dispunea de mijloace fixe în sumă de 13350,8 mii lei, inclusiv clădiri şi construcţii speciale – de 6615,3 mii lei, terenul în valoare de 2875,1 mii lei, valoarea mijloacelor fixe înregistrînd o majorare cu 195,1 mii lei, faţă de situaţia la 01.01.2011. S-a constatat reflectarea incorectă la mijloacele fixe a unor bunuri în sumă totală de 60,7 mii lei, care nu reprezintă mijloace fixe şi, regulamentar28, urmau a fi atribuite şi luate la evidenţă ca obiecte de mică valoare şi scurtă durată, acest fapt neinfluenţînd veridicitatea raportului. Verificările selective ale auditului privind evidenţa, circulaţia şi existenţa mijloacelor fixe, inclusiv observarea fizică a acestora, n-au relevat nereguli, bunurile imobile fiind înregistrate regulamentar la organul cadastral.
__________________
28 Pct.34 lit.d) din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul nr.93 din 19.07.2010 al Ministerului Finanţelor.
Verificările asupra operaţiunilor privind documentele băneşti la intrări şi ieşiri au constatat unele abateri, instituţia neaprobînd regulamentar29 limitele lunare pentru eliberarea tichetelor de combustibil şi neefectuînd inventarierea (scoaterea soldurilor de combustibil şi a indicatorilor vitezometrului pe fiecare autoturism), care, potrivit reglementărilor30, urma să fie efectuată nu mai rar de o dată pe lună la cele 3 automobile.
__________________
29 Pct.134 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul nr.93 din 19.07.2010.
30 Pct.58 lit.i) din “Regulamentul privind dările de seamă contabile ale instituţiilor publice. Inventarierea patrimoniului”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.7 din 18.01.1999.
Potrivit Hotărîrii Guvernului nr.1240 din 27.10.2006, norma zilnică a cheltuielilor pentru alimentarea unui copil constituie 41,3 lei, pe cînd în anul 2011 cheltuielile efective, în medie, pe zi au fost sub nivelul acestei norme. Pe parcursul anului, acestea au variat de la 25,62 lei pînă la 36,75 lei. Entitatea motivează acest fapt prin achiziţionarea produselor la preţuri mai avantajoase, totodată respectîndu-se normele fiziologice în vigoare.
În procesul auditului a fost constatat faptul alimentării personalului (o dată în zi), cu reţinerea cheltuielilor din contul salariului, în baza procesului-verbal al Comitetului sindical al CPRCVF (necoordonat cu MS). În aşa mod, costul/zi achitat de angajaţi variază între 3,19 lei şi 11,39 lei, ce include costul produselor alimentare şi cheltuielile curente (energia electrică, apa), acestea pe anul 2011 constituind 132,4 mii lei. Instituţia întocmeşte meniuri separate pentru alimentarea copiilor nou-născuţi, copiilor de alte vîrste, mamelor şi a angajaţilor. Astfel, cheltuielile pentru alimentarea angajaţilor sînt separate de cheltuielile pentru contingentul alimentat regulamentar, iar mijloacele reţinute din salariul angajaţilor aferente costurilor alimentaţiei, prin nota de transfer trezorerială, au fost transferate în contul micşorării cheltuielilor de casă (finanţarea de la bugetul de stat) la art.113 alin.09 “Alimentaţia”. Totodată, în evidenţa contabilă, la contul 172 “Decontări privind tipurile speciale de plăţi”, este înregistrată suma de 23,5 mii lei, ce constituie reţinerile din salariul angajaţilor pentru alimentare în perioadele precedente, netransferate la bugetul de stat.
Norma de cheltuieli pentru procurarea medicamentelor şi consumabilelor, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1240 din 27.10.2006, constituie 8,40 lei, pe cînd efectiv pentru o persoană/zi s-au utilizat, în medie, 4,5 lei, sau 53,5% faţă de norma stabilită. Verificările efectuate asupra evidenţei, circulaţiei şi existenţei medicamentelor au relevat că conducerea CPRCVF, ignorînd prevederile regulamentare31, a procurat un tip de produs medicamentos al cărui termen de valabilitate la momentul achiziţiei constituia mai puţin de 60% din termenul iniţial, aceasta generînd un risc sporit de depăşire a termenului pînă la utilizarea lui.
__________________
31 Pct.2 alin.(3) lit.a) din anexa nr.2 din Regulamentul privind achiziţionarea de medicamente şi alte produse de uz medical pentru necesităţile sistemului de sănătate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.568 din 10.09.2009.
Concluzii:
Nivelul redus al managementului financiar şi lipsa unor elemente ale sistemului de control intern au condiţionat admiterea neregulilor, exprimate prin: planificarea nereală, cu solicitarea alocaţiilor exagerate de la bugetul de stat, în sumă de 1452,3 mii lei; acordarea neregulamentară a sporurilor calculate la cumulare de funcţii în sumă de 31,2 mii lei; utilizarea neregulamentară a alocaţiilor pentru retribuirea muncii în sumă totală de 23,6 mii lei din contul economiei de mijloace aferentă funcţiilor vacante; necalcularea şi netransferarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a sumei de 87,6 mii lei; incorectitudinea evidenţei analitice şi raportarea neveridică pe anul de gestiune, la poziţia “Mijloace fixe”, cu 60,7 mii lei; alimentarea personalului în lipsa coordonării cu MS şi înregistrarea cheltuielilor pentru alimentaţie din anii precedenţi în sumă de 23,5 mii lei, cu netransferarea sumei respective la bugetul de stat.
Nivelul redus al monitorizării activităţii grupului de lucru pentru achiziţii a condiţionat efectuarea de achiziţii publice cu încălcarea cadrului legislativ, în lipsa planului anual de achiziţii, fiind constatate şi alte nereguli aferente procesului de achiziţii. În special, se evidenţiază situaţia medicamentelor al căror termen de valabilitate la momentul livrării este mai puţin de 60% din termenul iniţial.
Notă: CPRCVF, ţinînd cont de constatările şi recomandările auditului, a corectat evidenţa şi raportarea valorii mijloacelor fixe cu 60,7 mii lei; a calculat şi transferat la bugetul asigurărilor sociale de stat suma de 87,6 mii lei.
Recomandări Ministerului Sănătăţii, în comun cu Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă:
11. Să determine politici şi proceduri clare şi exhaustive în domeniul resurselor umane, asigurînd o planificare reală a necesităţilor de personal şi o bugetare corectă a cheltuielilor pentru retribuirea muncii, cu examinarea unei posibile revizuiri a schemei de încadrare.
12. Să evalueze situaţia privind alimentarea contingentului regulamentar, verificînd calitatea alimentaţiei în instituţie în condiţiile nevalorificării integrale a normelor aprobate, şi să se autosesizeze în privinţa alimentării personalului.
Recomandări Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă:
13. Să asigure regularitatea stabilirii sporurilor pentru înaltă eficienţă, intensitatea muncii, executarea unor lucrări de importanţă deosebită, suplimentelor etc., precum şi a suplimentelor pentru extinderea zonei de deservire şi sporirea volumului de lucru.
14. Să asigure regularitatea şi conformitatea efectuării achiziţiilor publice, cu eliminarea neregulilor constatate de audit, în special să intensifice monitorizarea executării contractelor privind livrarea medicamentelor.
15. Să aprobe normele de consum lunare pentru fiecare unitate de transport şi să respecte normele şi procedurile ce ţin de inventarierea consumurilor şi stocurilor de combustibil.
3.1.7. Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi (în continuare – Centrul) a fost instituit în baza fostei Case pentru copii din or.Bălţi, în scopul acordării asistenţei medicale, de recuperare medico-psiho-pedagogică şi socială copiilor în vîrstă de la 0-10 ani din tot teritoriul republicii.
Analiza în dinamică a duratei medii de şedere a copiilor la Centru, precum şi nivelul de reintegrare a acestora în societate se prezintă în Tabelul nr.10.
|
Tabelul nr.10 |
|||||||
| Nr. d/o |
Durata medie de şedere | 2009 | 2010 | 2011 | |||
| Total plasaţi |
inclusiv rezidenţi |
Total plasaţi |
inclusiv rezidenţi |
Total plasaţi |
inclusiv rezidenţi |
||
| 1. | 0-12 luni | 60 | 19 | 82 | 39 | 69 | 31 |
| 2. | 12-24 luni | 17 | 17 | 10 | 10 | 26 | 26 |
| 3. | Mai mult de 24 de luni | 47 | 47 | 30 | 30 | 18 | 18 |
| Total: | 124 | 83 | 122 | 79 | 113 | 75 | |
| din care reintegraţi în societate: | - | 41 | - | 54 | - | 55 | |
| - înfiaţi | - | 11 | - | 15 | - | 14 | |
| - luaţi sub tutelă | - | 6 | - | 4 | - | 7 | |
| - reîntorşi în familie | - | 24 | - | 35 | - | 34 | |
|
Sursă: Informaţia cu privire la activitatea Centrului de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi, anii 2009-2011 |
|||||||
Datele din tabel denotă că durata aflării copiilor în Centru, pe parcursul anilor 2009-2011, este în creştere, depăşind cu mult termenul stabilit (6 luni), iar numărul de copii rezidenţi reintegraţi s-a diminuat nesemnificativ. Potrivit informaţiei instituţiei, acest fapt este explicat prin tendinţele factorilor comunitari şi sociali.
Pentru finanţarea activităţii Centrului au fost aprobate alocaţii în sumă de 8082,5 mii lei. Sinteza alocaţiilor precizate şi executate în anul 2011, pe toate componentele, se prezintă în Tabelul nr.11.
|
Tabelul nr.11 (mii lei) |
|||||||
| Nr. d/o |
Indicii | Aprobat iniţial |
Precizat pe an |
Executat de casă |
Cheltuieli efective |
Datorii | |
| debitoare | creditoare | ||||||
| 1. | Componenta de bază | 8080,5 | 8077,6 | 8077,6 | 8164,0 | - | 455,6 |
| 2. | Mijloace speciale | 2,0 | 2,0 | 2,0 | 2,0 | - | - |
| 3. | Surse externe | - | 287,2 | 287,1 | 287,1 | - | - |
| Total, mijloace | 8082,5 | 8366,8 | 8366,7 | 8453,1 | - | 455,6 | |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2) şi Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4) pe anul 2011; Raportul operativ privind încasarea şi utilizarea mijloacelor din granturi externe, credite externe şi alte încasări aferente pentru realizarea proiectelor finanţate din surse externe (Formularul nr.2PI) pe anul 2011 |
|||||||
În aspectul surselor de finanţare, ponderea majoră în totalul surselor revine celor alocate de la componenta de bază a bugetului de stat – 96,5% şi din surse externe – 3,4%. În aspectul clasificaţiei economice, cheltuielile pentru retribuirea muncii deţin 55,5%, cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor – 30,6%, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii – 11,9%, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni – 1,9%, şi pentru procurarea mijloacelor fixe – 1,0%.
Statele de personal pe anul 2011 au fost aprobate în număr de 170,5 unităţi (medici – 9,75 unităţi; personal medical mediu – 54,0; personal medical inferior – 38,0; cadre didactice – 25,0; alt personal – 44,0). La 31.12.2011, completarea statelor de personal a constituit 156 unităţi, sau 91,4%, cu funcţii vacante în număr de 14,75 unităţi (6,25 unităţi – ocupate prin cumul de funcţii, şi 8,5 unităţi – neocupate). Pentru retribuirea muncii, Centrului i-au fost aprobate alocaţii în sumă de 4642,4 mii lei, cheltuielile de casă şi cele efective constituind 4642,4 mii lei şi, respectiv, 4686,7 mii lei. Verificările privind regularitatea remunerării muncii personalului au relevat că economia formată în rezultatul necompletării funcţiilor vacante (8,5 unităţi), în sumă de 148,5 mii lei, a fost utilizată neregulamentar32 pentru acordarea diferitor sporuri, care, conform normelor legale, urmează a fi efectuate în limita fondului de salarizare, cu excepţia sumelor aferente funcţiilor vacante. De asemenea, fără aprobarea de către MS, conducătorul instituţiei a beneficiat de spor la salariu pentru muncă intensivă şi volum majorat de lucru, calculat de la 0,25 funcţie cumulată ca medic pediatru, plăţile anuale constituind 11,0 mii lei, ceea ce contravine prevederilor legale33, care stabilesc că aşa suplimente se calculează în procente numai faţă de salariul tarifar al angajatului.
___________________
32 Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 “Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” şi Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”.
33 Art.30 alin.(2) din Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 “Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar”.
Potrivit Planului de achiziţii pe anul 2011, au fost planificate 9 proceduri de achiziţii de circa 1302,8 mii lei, dar real s-au efectuat: 4 proceduri prin metoda cererii ofertelor de preţuri, fiind încheiate 17 contracte/de 157,5 mii lei; 3 proceduri prin metoda licitaţiei publice, fiind încheiate 49 contracte/de 920,2 mii lei; 56 contracte pentru achiziţionarea bunurilor/lucrărilor/serviciilor de valoare mică/de 434,4 mii lei.
La examinarea celor 56 contracte pentru achiziţii de valoare mică, identificate de audit, cu elemente de risc major, s-a constatat că în cazul a 14 contracte în sumă totală de 193,5 mii lei s-au divizat achiziţiile pentru reparaţiile curente, combustibil, medicamente şi deservirea tehnică. Drept rezultat, a fost evitată metoda cererii ofertelor de preţuri, ceea ce condiţionează nerespectarea prevederilor legale34, precum şi apariţia riscului de neasigurare a unei concurenţe loiale şi de procurări la preţuri majorate. Totodată, responsabilii Centrului, nerespectînd prevederile legale35 şi condiţiile documentelor de licitaţie, n-au asigurat solicitarea şi încasarea de la operatorii economici a garanţiei de bună execuţie a contractelor în sumă totală de 51,8 mii lei.
__________________
34 Art.69 alin.(1) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.
35 Art.42 alin.(9) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.
La 31.12.2011, instituţia a înregistrat mijloace fixe în sumă de 8176,6, din care bunuri imobile, formate din clădiri şi teren, în valoare de 5989,6 mii lei şi, respectiv, 581,1 mii lei, acestea fiind înregistrate regulamentar la organul cadastral.
Verificarea unui eşantion de 42 unităţi de mijloace fixe cu valoarea de 434,1 mii lei denotă regularitatea administrării, evidenţei şi raportării circulaţiei acestora.
Toate operaţiunile privind documentele băneşti la intrări şi ieşiri au fost efectuate regulamentar, cu excepţia faptului că instituţia a eliberat bonurile de benzină şoferilor în lipsa ordinului conducătorului, prin ce a fost încălcat pct.134 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice nr.93 din 19.07.2010.
Concluzii:
Nivelul redus al managementului financiar şi sistemului de control intern a condiţionat utilizarea neconformă a mijloacelor provenite din economia funcţiilor vacante, în sumă de 148,5 mii lei, la achitarea de sporuri pentru înaltă eficienţă, intensitatea muncii, executarea unor lucrări de importanţă deosebită, suplimente etc.
Responsabilii de achiziţiile publice n-au asigurat conformitatea efectuării acestora, admiţînd divizarea procedurilor de achiziţii prin încheierea de contracte pentru achiziţii de valoare mică în sumă totală de 193,5 mii lei, limitînd nivelul de publicitate şi transparenţă, precum şi neîncasarea de la operatorii economici a garanţiei pentru buna execuţie a contractelor în sumă totală de 51,8 mii lei.
Recomandări Ministerului Sănătăţii, în comun cu Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi:
16. Să determine politici şi proceduri clare şi exhaustive în domeniul resurselor umane, asigurînd o planificare reală a necesităţilor de personal şi o bugetare corectă a cheltuielilor pentru retribuirea muncii, cu examinarea unei posibile revizuiri a schemei de încadrare.
17. Să monitorizeze stabilirea în conformitate cu cadrul legal şi acordarea sporurilor pentru înaltă eficienţă, intensitatea muncii, executarea unor lucrări de importanţă deosebită, suplimentelor etc., precum şi volumul cumulărilor, în special ale personalului de conducere.
Recomandări Centrului de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi:
18. Să asigure regularitatea utilizării mijloacelor pentru retribuirea muncii, în special la acordarea sporurilor şi suplimentelor.
19. Să asigure regularitatea şi conformitatea efectuării achiziţiilor publice, cu lichidarea neregulilor constatate de audit.
20. Să reglementeze modalitatea şi procesele de monitorizare a utilizării combustibilului pentru automobilele instituţiei.
3.2. Cu privire la gestionarea patrimoniului de către instituţiile din subordine şi întreprinderile de stat administrate de MS
La 31.12.2011, MS dispunea de mijloace fixe în valoare totală de 950,9 mil.lei, din care bunuri imobile – de 496,7 mil.lei, construcţii speciale – de 21,8 mil.lei, maşini şi utilaje – de 246,0 mil.lei, mijloace de transport – de 34,8 mil.lei, terenuri – de 85,5 mil.lei etc.
Verificările auditului asupra regularităţii înregistrării în evidenţa contabilă şi la organele cadastrale a terenurilor, ca fiind unul din riscurile semnificative ale elementelor bilanţului contabil, au constatat nereguli. Astfel, în cadrul auditului s-a identificat că la 19 instituţii din 61 verificate, în evidenţa contabilă nu au fost reflectate terenuri cu suprafaţa totală de circa 130917,2 m2, ceea ce denotă nerespectarea prevederilor legale. Totodată, 11 instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii au evaluat şi au înregistrat în evidenţă terenuri cu suprafaţa totală de 59872,9 m2 şi valoarea de 25283,2 mii lei. Astfel, la situaţia din 31.12.2011, au rămas neevaluate şi nereflectate în evidenţa contabilă la 8 instituţii terenuri cu suprafaţa totală de circa 71044,3 m2.
Verificările auditului vizînd regularitatea gestionării patrimoniului de către unele întreprinderi de stat administrate de minister au relevat gestionarea neconformă a acestora, cauzată de neîntreprinderea unor acţiuni de relansare a activităţii, ţinîndu-se cont de schimbările conjuncturii în condiţiile concurenţei economiei de piaţă şi de diminuarea necesităţii acestora.
♦ Astfel, Întreprinderea de Stat “Direcţia de Reparaţii şi Construcţii” (în continuare – Î.S. “DRC”), potrivit rapoartelor financiare, a înregistrat rezultate negative la executarea indicatorilor economico-financiari, analiza în dinamica anilor 2009-2011 fiind redată în Tabelul nr.12.
|
Tabelul nr.12 (mii lei) |
||||
| Nr. d/o |
Indicatorii | 2009 | 2010 | 2011 |
| A | B | 2 | 3 | 4 |
| 1. | Venituri, total,
inclusiv: |
275,9 | 203,0 | 236,7 |
| - din vînzări | 126,0 | 65,3 | 59,7 | |
| - de la darea în locaţiune | 149,9 | 137,7 | 177,0 | |
| 2. | Cheltuieli, total,
inclusiv: |
291,2 | 211,2 | 295,4 |
| - cheltuieli pentru remunerarea muncii | 132,1 | 102,3 | 148,5 | |
| - contribuţii pentru asigurările de stat şi medicale obligatorii | 35,0 | 27,0 | 43,2 | |
| - alte cheltuieli | 124,1 | 81,9 | 103,7 | |
| 3. | Rezultatul din activitatea operaţională: profit (pierdere) | (15,3) | (8,2) | (58,7) |
| 4. | Rezultatul din activitatea de investiţii | 15,6 | 8,7 | 8,0 |
| 5. | Rezultatul din activitatea economico-financiară | 0,3 | 0,5 | (50,7) |
|
Sursă: Rapoartele financiare ale întreprinderii pe anii 2009-2011 |
||||
Analiza veniturilor totale denotă tendinţe de diminuare, în anul 2011 acestea constituind 236,7 mii lei, sau cu 39,2 mii lei mai puţin faţă de anul 2009. Deşi genurile principale de activitate ale întreprinderii sînt reparaţiile capitale şi curente, precum şi fabricarea obiectelor de tîmplărie, auditul relevă că ponderea majoră în totalul veniturilor revine celor obţinute de la darea în locaţiune a imobilelor, acestea fiind în creştere de la 54,3% (în anul 2009) pînă la 74,7% (în anul 2011). Veniturile din vînzări sînt constituite exclusiv doar din veniturile obţinute de la fabricarea obiectelor de tîmplărie, înregistrînd diminuări de la 126,0 mii lei (în anul 2009) pînă la 59,7 mii lei (în anul 2011), sau de circa 2 ori. Auditul atestă situaţia precară la Î.S. “DRC”, aceasta desfăşurînd activităţi de bază limitate şi în condiţii de generare a pierderilor. Ca urmare, anual activităţile operaţionale înregistrează rezultate negative (pierderi) de la 15,3 mii lei (în anul 2009) pînă la 58,7 mii lei (în anul 2011).
Conform datelor evidenţei contabile şi rapoartelor privind evidenţa şi mişcarea activelor pe termen lung şi celor curente, patrimoniul gestionat de către Î.S. “DRC” la 31.12.2011 constituie 1776,0 mii lei, din care: active nemateriale – 14,2 mii lei; mijloace fixe – 898,6 mii lei (inclusiv bunuri imobile cu suprafaţa de circa 2895,8 m2, în valoare de 745,3 mii lei); terenuri – 837,6 mii lei; materiale – 25,6 mii lei. Observările auditului la faţa locului au relevat că blocul administrativ este compus dintr-o clădire cu 2 etaje, în care doar primul etaj este funcţionabil, unde este amplasată administraţia întreprinderii şi 4 birouri, care sînt date în locaţiune, iar etajul 2 se află într-o stare deplorabilă. În aceeaşi situaţie se află atelierele de tîmplărie şi depozitele. Starea reală a imobilelor Î.S. “DRC” este redată prin imaginile de mai jos.
Sursă: Fotografii făcute de echipa de audit.
În pofida atribuţiilor legale, Consiliul de administraţie al întreprinderii nu a informat fondatorul despre situaţia reală şi integritatea bunurilor întreprinderii, fapt ce a creat circumstanţe de deteriorare a patrimoniului public. Astfel, în situaţia creată, în cadrul Î.S. “DRC” se identifică riscul major de ruinare a întreprinderii şi de înstrăinare a patrimoniului acesteia la preţuri micşorate, datorită stării deplorabile şi imposibilităţii menţinerii acestuia.
♦ Analogic, auditul a constatat nivelul redus al gestionării patrimoniului public de către Întreprinderea Republicană de Producere şi Comerţ “Molda” (în continuare – Î.S. “Molda”). Astfel, întreprinderea, potrivit rapoartelor financiare, a înregistrat rezultate negative la executarea indicatorilor economico-financiari, analiza în dinamica anilor 2009-2011 fiind redată în Tabelul nr.13.
|
Tabelul nr.13 (mii lei) |
||||
| Nr. d/o |
Indicatorii |
2009 |
2010 | 2011 |
| A | 1 | 2 | 3 | 4 |
| 1. | Venituri (din arendă) | 252,1 | 295,6 | 142,9 |
| 2. | Cheltuieli, total,
inclusiv: |
310,1 | 360,6 | 216,4 |
| 2.1. | cheltuieli pentru remunerarea muncii | 70,1 | 68,6 | 59,7 |
| 2.2. | contribuţii pentru asigurările de stat ş medicale obligatorii | 22,7 | 22,3 | 19,4 |
| 2.3. | alte cheltuieli | 217,3 | 269,7 | 137,3 |
| 3. | Rezultatul din activitatea operaţională: profit (pierdere) | -58,0 | -65,0 | -73,5 |
|
Sursă: Rapoartele financiare ale întreprinderii pe anii 2009-2011 |
||||
Datele din tabel denotă că, deşi genurile principale de activitate ale întreprinderii reprezintă asigurarea pe bază comercială a necesarului de materiale de construcţii, mobilă, combustibil, produse agroalimentare şi alte mărfuri pentru necesarul unităţilor din sistemul MS, în realitate unicul venit este obţinut din arenda bunurilor imobile, ceea ce a generat pentru întreprindere pierderi, care în anul 2011 au însumat 73,5 mii lei, fiind în majorare continuă faţă de anii precedenţi. Situaţia precară privind rezultatele negative ale activităţii Î.S. “Molda” nu a fost nici în vizorul Consiliului de administraţie al întreprinderii, acesta neasigurînd îndeplinirea măsurilor conforme.
La 31.12.2010, conform datelor evidenţei contabile, patrimoniul gestionat de către Î.S. “Molda” a constituit 4677,5 mii lei, iar la 31.12.2011 a înregistrat “zero” lei. S-a constatat că această situaţie a fost creată ca urmare a dării neregulamentare în arendă a imobilului gestionat de Î.S. “Molda” şi formării datoriilor în sume semnificative. Astfel, în anul 2007 (contractul nr.32A), întreprinderea, în lipsa acordului fondatorului36, a transmis în arendă S.A. “Basarabia-Nord” o încăpere de 154 m2 din clădirea amplasată pe str.Grenoble 161a, cu plata pentru arendă de 4110,26 lei lunar (26,7 lei/m2), pe o perioadă de 1 an, cu condiţia prolongării în caz de neapariţie a intenţiilor de desfacere. Clauzele contractuale prevăzute la punctele 6.1.4. şi 6.1.5. stipulează că locatorul are “obligaţia” să efectueze atît reparaţii curente, cît şi reconstrucţia încăperii arendate, coordonînd devizele de cheltuieli cu locatarul. Ca urmare, între Părţi a fost încheiat un acord adiţional, prin care s-a stabilit efectuarea lucrărilor de reparaţie nu doar a suprafeţelor arendate, ci a întregului imobil, în valoare de circa 803,3 mii euro, cu achitarea de către Î.S. “Molda” a cheltuielilor aferente suprafeţelor nearendate pînă la 31.12.2008. La 25.12.2007, părţile au semnat alt acord adiţional, prin care, începînd cu 01.01.2008, a fost majorată suprafaţa dată în arendă de către Î.S. “Molda” cu 896,2 m2. Astfel, în rezultatul acestor acţiuni, suprafaţa totală dată în arendă de către Î.S. “Molda” constituia 1050,2 m2.
__________________
36 Art.3 alin.(4) din Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 “Cu privire la întreprinderea de stat”.
Ca urmare a neexecutării condiţiilor contractuale de către Î.S. “Molda”, referitor la achitarea cheltuielilor suportate de locator la efectuarea lucrărilor de reparaţie/reconstrucţie pînă la 31.12.2008, S.A. “Basarabia-Nord” a iniţiat o cauză civilă. Drept rezultat, la 11.06.2010, Judecătoria Economică de Circumscripţie a dispus încasarea de la Î.S. “Molda”, în favoarea S.A. “Basarabia-Nord”, a sumei de 6505,6 mii lei, din care datoria pentru reparaţii – 3314,24 mii lei, penalitatea de întîrziere – 2998,3 mii lei, taxa de stat – 193,1 mii lei. În urma iniţierii procedurii de executare silită la 29.06.2011, Agenţia Proprietăţii Publice, sub supravegherea executorului judecătoresc, a vîndut bunurile imobile aflate în gestiunea Î.S.“Molda” la preţul de 8360,0 mii lei. Din această sumă, 7557,9 mii lei au fost transferaţi pe contul executorului judecătoresc, 418,0 mii lei au rămas la contul Agenţiei Proprietăţii Publice şi 384,1 mii lei au fost transferaţi la contul Î.S. “Molda”.
Se relevă că, potrivit rezultatelor verificărilor efectuate în anul 2011 de către Inspecţia de Stat în Construcţii, au fost constatate exagerări ale volumelor şi costului lucrărilor cu suma de 1695,3 mii lei. Astfel, auditul a constatat că suma exagerărilor constituie circa 51,2% din valoarea totală a lucrărilor înaintate pentru achitare, la care s-au calculat penalităţi de întîrziere, dispuse spre încasare silită de către Judecătoria Economică de Circumscripţie. Asupra acestui fapt, urmare adresării MS, la 12.01.2012, Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei a emis ordonanţa de începere a urmăririi penale.
♦ Prin prisma responsabilităţilor ce le revin Consiliilor de administraţie ale Î.S. “DRC” şi Î.S. “Molda”, auditul denotă că acestea n-au examinat nici o dată situaţia precară privind rezultatele activităţilor întreprinderilor şi nu au întreprins măsurile conforme şi oportune pentru asigurarea unei activităţi relevante a acestora. Activitatea Consiliilor de administraţie s-a limitat doar la examinarea situaţiei privind defalcările din profit (practic neexistente). Concomitent, Consiliile de administraţie, nerespectînd Regulamentul37, nu au aprobat direcţiile prioritare şi planurile anuale de dezvoltare ale întreprinderilor; nu au aprobat devizele anuale de venituri şi cheltuieli, rapoartele financiare anuale; n-au monitorizat indicatorii economico-financiari ai întreprinderilor; n-au prezentat fondatorului Rapoartele de activitate economico-financiară a întreprinderii. Auditul a relevat nerespectarea de către Consiliile de administraţie ale întreprinderilor a prevederilor legale38 privind convocarea obligatorie în şedinţe. Astfel, conform proceselor-verbale, Consiliul de administraţie al Î.S. “DRC” s-a convocat într-o şedinţă, iar al Î.S. “Molda” – nici o dată. Pentru exercitarea atribuţiilor pe parcursul perioadei 2009-2011, membrii Consiliului de administraţie al Î.S. “DRC” au beneficiat de indemnizaţii băneşti în sumă totală de 16,2 mii lei, iar la Î.S. “Molda” astfel de indemnizaţii n-au fost achitate.
__________________
37 Regulamentul Consiliului de administraţie al Întreprinderii de Stat “Direcţia reparaţii şi construcţii”, aprobat de Ministerul Sănătăţii la 28.07.2007.
38 Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 “Cu privire la întreprinderea de stat”.
Concluzii:
Conducerea MS nu asigură exercitarea conformă a controlului asupra folosirii eficiente şi raţionale a fondurilor publice din gestiunea IMSP din subordine şi unităţilor economice administrate, urmare cărui fapt nu sînt identificate riscurile în administrarea acestor fonduri. Acest fapt a dus, într-un caz (Î.S. “DRC”), la deteriorarea patrimoniului, iar în alt caz – la pierderea patrimoniului (Î.S. “Molda”). Aceleaşi carenţe în managementul MS au dus la neînregistrarea şi neevaluarea terenurilor aferente imobilelor a 8 IMSP din subordine, cu suprafaţa de 71044,3 m2, precum şi la inactivitatea totală a Consiliilor de administraţie ale întreprinderilor auditate, ai căror preşedinţi sînt reprezentanţii MS.
Recomandări Ministerului Sănătăţii, în comun cu organele de conducere ale IMSP din subordine şi unităţilor economice:
21. Să examineze situaţiile constatate de audit, cu determinarea măsurilor concrete de redresare privind:
21.1. evaluarea şi înregistrarea de către instituţiile din subordine în evidenţa contabilă şi la organele cadastrale a terenurilor aferente imobilelor cu suprafaţa de 71044,3 m2;
21.2. aprecierea asupra componenţei şi funcţionalităţii actualelor Consilii de administraţie ale unităţilor economice, ţinînd cont de inactivitatea acestora;
21.3. revizuirea indicatorilor de activitate ai întreprinderilor, cu determinarea măsurilor concrete de consolidare a capacităţilor şi obiectivelor acestora.
IV. OPINIE DE AUDIT
În baza rezultatelor auditelor efectuate la entităţile din subordinea MS, echipa de audit a exprimat opinii separate pentru fiecare instituţie, care se prezintă în Anexa nr.1 la prezentul Raport de audit.
Prezentul Raport de audit a fost întocmit în baza probelor acumulate în misiunile de audit efectuate la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine (V.Cauş, T.Popovschi, V.Pantelei, I.Cerba şi A.Chiosa).
| Responsabili de consolidarea raportului: | |
| Directorul Departamentului de audit I, | |
| auditor public | Natalia Trofim |
| Şeful echipei de audit, | |
| controlor superior de stat, | |
| auditor public | Vasilisa Cauş |
Anexa nr.1
OPINIILE DE AUDIT
exprimate în cadrul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011
la Ministerul Sănătăţii şi unele instituţii din subordine
| Nr. d/o |
Denumirea instituţiei | Opinie privind raportul financiar | Opinie privind regularitatea |
| 1. | Aparatul central al Ministerului Sănătăţii | Opinie fără rezerve privind raportul financiar: În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale aparatului central al MS la data de 31.12.2011, fiind întocmite în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară. |
Opinia fără rezerve privind regularitatea: În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, gestionarea mijloacelor publice şi administrarea patrimoniului public, sub toate aspectele semnificative, s-au efectuat legal şi regulamentar. |
| 2. | Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii | Opinie fără rezerve privind raportul financiar: În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii la data de 31.12.2011, fiind întocmite în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară. |
Opinie cu rezerve privind regularitatea: În opinia echipei de audit, datorită semnificaţiei faptelor constatate la retribuirea munci prin calcularea şi achitarea neregulamentară a unor suplimente şi sporuri, regularitatea gestionării mijloacelor publice şi a administrării patrimoniului public nu în toate cazurile s-au efectuat regulamentar. |
| 3. | Centrul de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chşinău | Opinia cu rezerve privind raportul financiar: În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, cu excepţia efectelor denaturării condiţionate de reflectarea incorectă a unor mijloace fixe, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, mun.Chişinău la data de 31.12.2011, fiind întocmite în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară. |
Opinia cu rezerve privind regularitatea: În opinia echipei de audit, datorită semnificaţiei faptelor constatate la retribuirea munci prin bugetarea/planificarea, calcularea şi achitarea neregulamentară a unor suplimente şi sporuri, la organizarea şi efectuarea achiziţiilor publice, regularitatea gestionării mijloacelor publice şi a administrării patrimoniului public nu în toate cazurile s-au efectuat regulamentar. |
| 4. | Centrul de plasament temporar şi reabilitare pentru copii, mun.Bălţi | Opinie fără rezerve privind raportul financiar: În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Centrului de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, mun.Bălţi la data de 31.12.2011, fiind întocmite în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară. |
Opinia cu rezerve privind regularitatea: În opinia echipei de audit, datorită semnificaţiei faptelor constatate la retribuirea muncii prin bugetarea/planificarea, calcularea şi achitarea neregulamentară a unor suplimente şi sporuri, la organizarea şi efectuarea achiziţiilor publice, regularitatea gestionării mijloacelor publice şi a administrării patrimoniului public nu în toate cazurile s-au efectuat regulamentar. |
Anexa nr.2
Aprobat
prin Hotărîrea Curţii de Conturi
nr.18 din 10 mai 2012
RAPORTUL
auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Centrul
Naţional de Transfuzie a Sîngelui şi la Centrul Regional
de Transfuzie a Sîngelui Bălţi
I. INTRODUCERE
Auditul regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui şi la Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi s-a efectuat în temeiul art.28 şi art.31 din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20122.
__________________
1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările ulterioare).
2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.80 din 22.12.2011 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2012” (cu modificările ulterioare).
Scopul auditului a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că rapoartele financiare întocmite de Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui (în continuare – CNTS) şi Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi (în continuare – CRTS Bălţi) pe anul 2011, prezentate Ministerului Sănătăţii (în continuare – MS, sau ministerul), în toate aspectele semnificative, sînt elaborate în conformitate cu prevederile acceptate şi prezintă informaţia reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi celei patrimoniale, bazată pe datele evidenţei contabile, iar utilizarea mijloacelor publice şi operaţiunile financiare efectuate sînt corecte şi conforme prevederilor legale.
Responsabilitatea conducerii entităţilor auditate este de a întocmi şi de a prezenta în termenele stabilite şi în conformitate cu cadrul legal rapoartele financiare privind situaţiile financiare, de a asigura respectarea prevederilor legale în activitatea economico-financiară, de a elabora şi a implementa un sistem de management financiar şi control intern eficient, avînd şi obligaţia de a asigura prevenirea şi descoperirea erorilor şi fraudelor, înregistrarea veridică în registrele contabile a tuturor operaţiunilor economice efectuate, utilizarea eficientă şi conformă a alocaţiilor bugetare, precum şi buna guvernare a fondurilor publice.
Responsabilitatea echipei de audit a constat în auditarea conturilor şi aspectelor semnificative, în scopul obţinerii probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit asupra rapoartelor financiare pe anul 2011 şi regularităţii gestionării fondurilor publice.
Auditul a fost efectuat conform Standardelor de audit ale Curţii de Conturi3, cu abordarea bazată pe proceduri de fond şi, după caz, pe sistemul de control intern al entităţilor auditate.
__________________
3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.
II. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
2.1. Cu privire la cadrul instituţional şi domeniul de activitate
Conform art.8 din Legea nr.241-XVI din 20.11.20084, Ministerul Sănătăţii îşi exercită atribuţiile în domeniul donării de sînge şi transfuzie sanguină prin centre, secţii şi cabinete de transfuzie sanguină.
__________________
4 Legea nr.241-XVI din 20.11.2008 “Privind donarea de sînge şi transfuzia sanguină” (în continuare – Legea nr.241-XVI din 20.11.2008).
Potrivit Listei instituţiilor din subordinea MS, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.20115, din structurile de referinţă fac parte CNTS şi CRTS Bălţi. Aceste structuri, inclusiv CRTS Cahul, iniţial au fost reglementate ca componente ale Serviciului de sînge, prevăzut prin Hotărîrile Guvernului nr.1050 din 04.10.20016 şi nr.637 din 07.06.20077. Totodată, se relevă că Serviciul nominalizat, cu titlu de structură, nu se regăseşte în prevederile Legii nr.241-XVI din 20.11.2008, care reglementează domeniul donării de sînge. De asemenea, în Lista instituţiilor din subordinea MS nu se regăseşte CRTS Cahul.
__________________
5 Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011).
6 Hotărîrea Guvernului nr.1050 din 04.10.2001 “Cu privire la aprobarea Programului naţional de dezvoltare a Serviciului de sînge pe anii 2002-2006” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.1050 din 04.10.2001).
7 Hotărîrea Guvernului nr.637 din 07.06.2007 “Cu privire la aprobarea Programului naţional “Securitatea transfuzională şi autoasigurarea ţării cu produse sangvine pentru anii 2007-2011” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.637 din 07.06.2007).
În această situaţie, s-a constatat că, în baza unui Memorandum de înţelegere între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al României, semnat la 07.12.2010, MS a beneficiat, la 30.12.2010, de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 140,0 mii euro, pentru implementarea proiectului de reconstrucţie a sediului în care va funcţiona CRTS Cahul. Acest sediu (1185 m2) a fost obţinut de MS în posesiune şi folosinţă de la Consiliul raional Cahul, pe un termen de 10 ani, concomitent cu documentaţia de proiect a imobilului şi devizul de cheltuieli, contractate de Consiliu. Potrivit devizului de cheltuieli (expertizat în modul stabilit), pentru efectuarea reparaţiei imobilului sînt necesare alocaţii financiare în sumă de 7019,0 mii lei. Ulterior, în aprilie 2011, MS a organizat o licitaţie privind efectuarea reparaţiei, cu încheierea, la 24.05.2011, cu S.R.L. “Cărpeni”, a contractului de executare a lucrărilor în valoare de 6386,4 mii lei. La 31.12.2011, potrivit Raportului privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4), la art.241 “Investiţii capitale”, mijloacele precizate pentru lucrările de reconstrucţie au însumat 2279,6 mii lei, cheltuielile de casă şi cele efective fiind executate în aceeaşi sumă – de 2279,5 mii lei. S-a constatat că în anul 2011 au fost întocmite devize locale în valoare de 468,6 mii lei, pentru executarea unor lucrări suplimentare, neprevăzute la etapa iniţială de proiectare şi achiziţie (lucrări de curăţare a terenului adiacent construcţiei, modificarea stratului termoizolator al podelelor, instalarea unor ferestre, demolarea şi zidirea unor pereţi etc.). În urma contrapunerii actelor de recepţie a lucrărilor cu oferta (parte integrantă a contractului), s-a constatat că, din 2279,6 mii lei, pentru lucrările suplimentare au fost achitate 437,8 mii lei, în lipsa acordului adiţional, cu înregistrarea conformă la Agenţia Achiziţii Publice8. Verificările de către audit asupra unor procese-verbale de executare a lucrărilor au constatat majorări ale preţurilor la un tip de lucrări şi a coeficienţilor cheltuielilor de regie, precum şi ai beneficiului de deviz, fiind constatate exagerări cu circa 14,1 mii lei faţă de cele contractate. Nerespectînd Legea bugetului de stat pe anul 20119, Ministerul Sănătăţii, la 13.07.2011, a transferat în avans antreprenorului 638,6 mii lei, aceasta fiind acoperită prin procese-verbale de executare după expirarea a 3 luni.
__________________
8 Art.9 şi art.69 din Legea nr.96-XIII din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.
9 Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr.52 din 31.03.2011.
Pînă în prezent, structura dată nu funcţionează din lipsa edificiului pentru desfăşurarea activităţii.
Prin Hotărîrea Guvernului nr.637 din 07.06.2007, a fost aprobat Programul naţional “Securitatea transfuzională şi autoasigurarea ţării cu preparate sanguine pentru anii 2007-2011”. La rîndul său, MS, anual, întru asigurarea ţării cu produse sanguine, elaborează şi aprobă programe de recrutare a donatorilor de sînge şi componente sanguine, precum şi programe de producere a componentelor sanguine, preparatelor diagnostice şi biomedicale din sînge, unul dintre obiective fiind promovarea donării voluntare de sînge neremunerate, care pînă în anul 2011 urma să deţină o pondere de pînă la 70%.
Dinamica donărilor de sînge/componente sanguine în perioada anilor 2007-2011, în aspectul tipurilor de donări, se reflectă în următoarea Diagramă.
* – autodonatori şi donaţii cu plată
Sursă: Informaţia prezentată de CNTS
Datele din diagramă denotă că, deşi ponderea donărilor voluntare a avut o tendinţă de creştere de la 16,7% (în anul 2007) pînă la 32,4% (în anul 2011), aceasta nu a atins nivelul programat de 70% din totalul donărilor. Astfel, sursa principală de asigurare cu produse sanguine rămîne a fi donatorii-rude, care constituie 66,8% – în anul 2011.
Pentru anul 2011, în vederea asigurării necesităţilor cu produse sanguine10, s-a planificat recrutarea a 80000 de donări pentru recoltarea sîngelui/componentelor sanguine (echivalentul a 38880 kg), din care prin intermediul CNTS – 30000 de donări, CRTS Bălţi – 15889 de donări, al Secţiilor de Transfuzie Spitaliceşti (STS) – 34111 donări. De facto, în anul 2011, au fost înregistrate 75664 donări cu recoltarea sîngelui/componentelor sanguine (echivalentul a 36773 kg). Nivelul recoltării sîngelui în aspectul instituţional se prezintă în Tabelul nr.1.
__________________
10 Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.807 din 13.12.2010 “Cu privire la reglementarea donării de sînge/componente sanguine şi asigurarea instituţiilor medico-sanitare cu componente şi preparate sanguine pentru anul 2011” (în continuare – Ordinul nr.807 din 13.12.2010).
|
Tabelul nr.1 |
|||||||
| Instituţia responsabilă | Aprobat | Executat | Nivelul executării | ||||
| donări | kg | donări | kg | donări | kg | % | |
| CNTS | 30000 | 14580 | 30009 | 14584 | 9 | 4 | 100,0 |
| CRTS Bălţi | 15889 | 7722 | 16746 | 8139 | 857 | 417 | 105,4 |
| STS | 34111 | 16578 | 28909 | 14050 | -5202 | -2528 | 84,7 |
| Total | 80000 | 38880 | 75664 | 36773 | -4336 | -2107 | 94,6 |
|
Sursă: Darea de seamă nr.39 săn. pentru anul 2011 a CNTS, CRTS Bălţi, STS |
|||||||
Datele prezentate în tabel denotă că planul de realizare la nivel naţional a donărilor a fost executat la nivel de 94,6%, sau cu 4,3 mii donări sub nivelul prevăzut, fapt care a dus la nerecoltarea a 2107 kg de sînge.
Auditul a relevat unele carenţe în regularitatea constituirii mijloacelor speciale obţinute de la comercializarea produselor sanguine.
Astfel, s-a constatat un nivel scăzut de recrutare a donatorilor de către Instituţiile medico–sanitare (IMS) private, care, conform contractelor de colaborare încheiate cu Centrele de Transfuzie a Sîngelui pentru eliberarea produselor sanguine, urmau să recruteze 2339 donatori pentru recoltarea materiei prime în cantitate de 1137 kg de sînge. Real au fost recrutaţi 1539 donatori, ceea ce este cu 800 donatori mai puţin decît prevederile contractuale. Totodată, avînd în vedere cantităţile de produse sanguine real eliberate IMS private de către Centre, primele urmau să recruteze 2038 donatori, pe cînd numărul donatorilor recrutaţi a fost cu 523 mai puţin. Ca rezultat, cantitativ nu s-a asigurat recoltarea a circa 254 kg sînge.
În anul 2011, CNTS şi CRTS Bălţi au procesat produse sanguine în sumă totală de 20623,2 mii lei (din care, CNTS – de 12359,8 mii lei, CRTS Bălţi – de 8263,4 mii lei). În aceeaşi perioadă, au fost eliberate cu titlu gratuit produse sanguine în valoare totală de 18240,3 mii lei, din care IMS publice – în valoare de 17812,8 mii lei, şi IMS private – de 427,5 mii lei.
În contextul expus, auditul relevă că, conform Hotărîrii Guvernului nr.928 din 13.08.200711, mijloacele speciale ale instituţiilor se obţin de la comercializarea preparatelor sanguine, a căror procedură necesită să fie reglementată prin Regulamentul cu privire la asigurarea IMS (inclusiv private) şi de Nomenclatorul şi preţurile de cost ale preparatelor sanguine. De asemenea, pct.32 şi pct.33 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.928 din 13.08.2007 prevăd că produsele sanguine sînt comercializate IMS private contra plată, iar mijloacele speciale acumulate de la comercializarea preparatelor sanguine se varsă la bugetul de stat. Totodată, prin Ordinul nr.807 din 13.12.2010, MS a aprobat Contractul –cadru de colaborare între CNTS şi IMS (inclusiv private), care stipulează organizarea donărilor de sînge/componente sanguine voluntare/neremunerate şi eliberarea gratuită a produselor sanguine în regim non-stop, în baza comenzilor întocmite de IMS respective.
__________________
11 Hotărîrea Guvernului nr.928 din 13.08.2007 “Cu privire la modul de constituire şi de utilizare a mijloacelor speciale ale instituţiilor publice subordonate Ministerului Sănătăţii” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.928 din 13.08.2007 ).
Concomitent, MS nu dispune de un Regulament, Nomenclator şi preţuri de cost, care sînt prevăzute prin Hotărîrea Guvernului sus-menţionată. În aceste condiţii, bugetul de stat a fost lipsit de 427,5 mii lei – venituri din comercializarea produselor sanguine.
2.2. Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui funcţionează în baza Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.315 din 14.09.200912.
__________________
12 Ordinul ministrului sănătăţii nr.315 din 14.09.2009 “Cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui”.
În anul 2011, CNTS i-au fost aprobate mijloace financiare în sumă de 17778,4 mii lei. Sinteza alocaţiilor precizate şi executate în anul 2011, pe toate componentele, se prezintă în Tabelul nr.2.
|
Tabelul nr.2 (mii lei) |
|||||||
| Nr. d/o |
Indicii | Aprobat iniţial |
Precizat pe an |
Executat de casă |
Cheltuieli efective |
Datorii | |
| debitoare | creditoare | ||||||
| 1. | Mijloace bugetare | 16843,9 | 16465,6 | 16465,1 | 20340,3 | 7,9 | 704,2 |
| 2. | Mijloace speciale | 914,0 | 914,0 | 914,0 | 920,4 | 0,6 | 4,2 |
| 3. | Donaţii | 20,5 | 20,5 | 20,5 | 2670,6 | 0 | 0 |
| Total, mijloace | 17778,4 | 17400,1 | 17399,5 | 23031,3 | 8,5 | 708,4 | |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2) şi Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4) pe anul 2011 |
|||||||
Cît priveşte sursele de finanţare, ponderea majoră revine mijloacelor alocate de la componenta de bază a bugetului de stat – 94,6%, şi din mijloace speciale – 5,4%. În aspectul clasificaţiei economice, cele mai semnificative cheltuieli s-au înregistrat la retribuirea muncii – 52,9%, urmate de plata mărfurilor şi serviciilor – 26,2%, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii – 11,7%, reparaţia capitală – 6,9%, procurarea mijloacelor fixe – 0,4%, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni – 1,8%, alte transferuri către populaţie – 0,1%.
Verificările auditului asupra regularităţii formării/bugetării şi raportării cheltuielilor CNTS în anul 2011 au relevat următoarele.
2.2.1. Cu privire la statele de personal şi retribuirea muncii
Potrivit schemei de încadrare, statele de personal aprobate de MS pe anul 2011 constituie 214,5 unităţi, gradul de completare la 31.12.2011 fiind de 85,3% (183 unităţi). Astfel, în perioada raportată, instituţia a dispus de 31,5 funcţii vacante (din care: 23,75 funcţii cumulate de personalul instituţiei şi 7,75 funcţii vacante). Totodată, conform Ordinului ministrului sănătăţii nr.382 din 03.10.200813, reieşind din capacităţile de producţie, instituţia urma să dispună de circa 333,5 unităţi de personal. În astfel de circumstanţe, se consideră că poate apărea riscul neasigurării regularităţii cheltuielilor şi conformităţii funcţionalităţii instituţiei, inclusiv a calităţii proceselor recoltării şi prelucrării produselor sanguine.
__________________
13 Ordinul ministrului sănătăţii nr.382 din 03.10.2008 “Cu privire la normativele de personal în Centrele de Transfuzie a Sîngelui” (în continuare – Ordinul ministrului sănătăţii nr.382 din 03.10.2008).
• S-a constatat că pentru salarizarea personalului CNTS, în anul 2011, au fost preconizate 9200,7 mii lei, cheltuielile de casă şi cele efective constituind 9200,7 mii lei şi, respectiv, 9076,9 mii lei. Verificările asupra regularităţii cheltuielilor pentru retribuirea muncii au relevat achitarea neregulamentară a sumei de 417,1 mii lei pentru munca prestată în condiţii de risc major pentru sănătate. Această situaţie a fost cauzată de lipsa succesiunii normelor de drept în rezultatul mai multor modificări ale pct.8 din Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare în baza Reţelei tarifare unice”, ca rezultat admiţîndu-se interpretarea şi aplicarea neregulamentară a normei. De asemenea, cu nerespectarea prevederilor legale14, pentru acordarea sporurilor şi suplimentelor a fost utilizată economia aferentă funcţiilor vacante (7,75 unităţi) în sumă de 39,0 mii lei.
__________________
14 Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 “Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” şi Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”.
2.2.2. Cu privire la evidenţa situaţiilor patrimoniale
La 31.12.2011, instituţia înregistra mijloace fixe în valoare de 69528,6 mii lei, inclusiv bunuri imobile – de 26350,1 mii lei (clădiri şi construcţii speciale – de 15880,4 mii lei, terenuri – de 10469,7 mii lei, acestea fiind înregistrate regulamentar la organul cadastral). Verificările auditului asupra regularităţii administrării bunurilor patrimoniale au relevat unele nereguli. Astfel, cu începere din anul 1999, un agent economic (S.R.L. “Caracaş-Dental”) a arendat de la CNTS, pînă la 31.12.2004, încăperi cu suprafaţa de 259,3 m2 la etajul unu al blocului din str.Gh.Asachi 65. Ulterior, la 27.12.2004, între Părţi a fost încheiat un alt contract, al cărui obiect este transmiterea în posesiune şi folosinţă temporară, cu plată, a încăperilor de pe aceeaşi adresă, cu suprafaţa de 272,1 m2, fără dreptul de a fi privatizate. Pe parcursul anului 2005, agentul economic a iniţiat procedura de privatizare a încăperilor luate în arendă. Cu nerespectarea prescripţiilor Hotărîrii Guvernului nr.349 din 21.06.199615 (în vigoare la acel moment), potrivit cărora nu se efectuează privatizarea suprafeţelor nelocuibile amplasate în clădirile instituţiilor publice, Comisia Republicană de Privatizare a Obiectelor din Fondul de imobile nelocuibile date în arendă, prin Hotărîrea nr.137 din 22.12.2005 (în continuare – Hotărîrea nr.137), a permis privatizarea obiectului arendat (cu suprafaţa de 276,9 m2). Cît priveşte acest fapt, auditul dispune de 2 copii ale Extrasului din Hotărîrea nr.137 (una primită de la CNTS, iar alta – de la Agenţia Proprietăţii Publice), documentele reflectînd situaţii diferite privind caracteristica amplasării suprafeţei supuse privatizării. Astfel, în Extrasul prezentat de CNTS, această suprafaţă este calificată ca demisol, iar în documentul Agenţiei Proprietăţii Publice – ca parter, iar în Anexa la procesul-verbal nr.137 din 22.12.2005 al Comisiei republicane de privatizare a obiectelor din fondul de imobile nelocuibile date în arendă, la poziţia 22, care se referă la privatizarea acestui imobil, poziţia “demisol” a fost corectată cu “parter”, fără justificarea acestei modificări (persoana responsabilă, data şi motivul). Potrivit borderoului de calcul al costului obiectului arendat supus privatizării, coeficientul de amplasare a fost stabilit cu acces doar la magistrala de transport, adică neavînd acces de intrare în curtea CNTS. Concomitent, vizualizările auditului la faţa locului au relevat că în curtea blocului din str.Gh.Asachi 65 al CNTS sînt parcate permanent automobilele agentului economic şi automobilele altor persoane care nu au relaţii cu CNTS. Deşi acesta a înaintat mai multe demersuri în adresa agentului economic vizînd încălcarea actelor normative în vigoare16, ultimul continuă să utilizeze curtea blocului.
__________________
15 Hotărîrea Guvernului nr.349 din 21.06.1996 “Cu privire la modul de evaluare şi vînzare-cumpărare a obiectelor din fondul de imobile nelocuibile arendate” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.349 din 21.06.1996). Abrogată la 14.04.2006 prin Hotărîrea Guvernului nr.342 din 06.04.2006.
16 Hotărîrea Guvernului nr.663 din 23.07.2010 “Pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare”.
Sursă. Fotografii făcute de echipa de audit.
Auditul a identificat că Ministerul Sănătăţii, prin scrisoarea nr.12 jur-8/139 din 11.08.2011, a solicitat Agenţiei Funciare şi Cadastru modificarea documentaţiei cadastrale a CNTS, în lipsa coordonării cu conducerea CNTS, în vederea folosirii în comun a căilor de acces în curtea instituţiei, cu parcarea autovehiculelor instituţiilor amplasate în clădirea administrativă. Se menţionează că scrisoarea prin care s-a cerut modificarea documentaţiei cadastrale nu a fost înregistrată şi expediată prin intermediul cancelariei ministerului, astfel nerespectîndu-se Hotărîrea Guvernului nr.618 din 05.10.199317 şi pct.25 din Instrucţiunea Ministerului Sănătăţii privind lucrările de secretariat din 07.05.2002.
__________________
17 Hotărîrea Guvernului nr.618 din 05.10.1993 “Pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice şi de dispoziţie şi Instrucţiunii-tip cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat în organele administraţiei publice centrale de specialitate şi ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova”.
La momentul acceptării modificării documentaţiei cadastrale referitoare la folosirea în comun a căilor de acces în curtea CNTS, inclusiv cu parcarea autovehiculelor, ministerul n-a ţinut cont de prevederile legale18, care interzic amplasarea instituţiilor private pe teritoriul instituţiilor publice, inclusiv în edificii. După finalizarea auditului, avînd în vedere acţiunile nelegitime şi situaţia creată, MS, prin demersul din 12.03.2012, a solicitat de la Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru retragerea scrisorii referitoare la modificarea documentaţiei cadastrale a CNTS.
__________________
18 Hotărîrea Guvernului nr.663 din 23.07.2010 “Cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare”.
2.2.3. Cu privire la achiziţiile publice
În anul 2011 s-au desfăşurat 11 proceduri de achiziţii publice, dintre care 3 – prin licitaţie publică, şi 8 – prin metoda cererii ofertelor de preţuri, fiind achiziţionate bunuri, lucrări şi servicii în valoare de 2762,4 mii lei. Verificările auditului s-au axat pe cele mai semnificative achiziţii (5 proceduri în sumă totală de 2437,2 mii lei), care deţin circa 88,2% din valoarea totală a acestora. Ca urmare, s-a constatat că, nerespectîndu-se prevederile art.42 alin.(8) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, la încheierea contractelor de achiziţie în valoare totală de 1815,7 mii lei, CNTS nu a solicitat agenţilor economici depunerea garanţiei pentru buna execuţie a contractului în sumă de 90,8 mii lei.
Totodată, cu nerespectarea pct.25 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.148 din 14.02.200819, dările de seamă privind contractele de achiziţie de valoare mică nu au fost prezentate în termenele stabilite Agenţiei Achiziţii Publice.
__________________
19 Hotărîrea Guvernului nr.148 din 14.02.2008 “Cu privire la aprobarea Regulamentului achiziţiilor publice de valoare mică”.
2.3. Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi funcţionează în baza Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.481 din 12.12.200920.
__________________
20 Ordinul ministrului sănătăţii nr.481 din 12.12.2009 “Cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi”.
Pe anul 2011, CRTS Bălţi i-au fost aprobate alocaţii bugetare în sumă totală de 9999,2 mii lei. Sinteza executării, pe toate componentele, se prezintă în Tabelul nr.3.
|
Tabelul nr.3 (mii lei) |
|||||||
| Nr. d/o |
Indicii | Aprobat iniţial |
Precizat pe an |
Executat de casă |
Cheltuieli efective |
Datorii | |
| debitoare | creditoare | ||||||
| 1. | Componenta de bază | 9999,2 | 9994,9 | 9992,8 | 12361,8 | 0,9 | 740,0 |
| 2. | Servicii cu plată | 66,9 | 36,3 | 31,5 | 38,8 | 0 | 4,8 |
| 3. | Granturi şi sponsorizări | 3,5 | 3,5 | 3,5 | 0 | 0 | |
| Total, mijloace | 10066,1 | 10034,7 | 10027,8 | 12404,1 | 0,9 | 744,8 | |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2) şi Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4) pe anul 2011 |
|||||||
În aspectul destinaţiilor economice, ponderea majoră în totalul cheltuielilor executate revine cheltuielilor pentru retribuirea muncii – 55,1%, urmate de cele pentru: plata mărfurilor şi serviciilor – 26,2%, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii – 12,0%, reparaţia capitală – 4,9%, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni – 1,7%, şi transferuri către populaţie – 0,1%.
Verificările auditului asupra regularităţii formării/bugetării şi raportării cheltuielilor CRTS Bălţi relevă următoarele.
2.3.1. Cu privire la statele de personal şi retribuirea muncii
Potrivit schemei de încadrare, CRTS Bălţi, pentru anul 2011, i-au fost aprobate 152,5 unităţi (medici – 22,75; personal medical mijlociu – 50,5; personal medical inferior – 20,5; alt personal – 58,75). Nivelul de completare a statelor de personal, în medie, pe anul 2011 a fost de 92,5%, sau de 141 unităţi, cu 11,5 unităţi vacante (11,25 unităţi cumulate şi 0,25 unităţi vacante). Totodată, potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr.382 din 03.10.200821, reieşind din capacităţile de producţie, instituţia urma să dispună de circa 176,5 unităţi de personal. În astfel de circumstanţe, auditul consideră că poate apărea riscul neasigurării regularităţii cheltuielilor şi conformităţii funcţionalităţii instituţiei, inclusiv a calităţii proceselor recoltării şi prelucrării produselor sanguine.
__________________
21 Ordinul ministrului sănătăţii nr.382 din 03.10.2008 “Cu privire la normativele de personal în Centrele de Transfuzie a Sîngelui”.
Pentru retribuirea muncii au fost aprobate mijloace în sumă de 5538,3 mii lei, executarea cheltuielilor de casă şi celor efective însumînd 5520,9 mii lei şi, respectiv, 5566,8 mii lei. Verificările auditului privind regularitatea cheltuielilor pentru retribuirea muncii denotă că, în anul 2011, a fost achitată neregulamentar personalului CRTS Bălţi suma de 395,4 mii lei, ca spor pentru munca prestată în condiţii de risc major pentru sănătate.
Nerespectîndu-se condiţiile prevăzute în pct.7 din Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006, directorul CRTS Bălţi cumulează 0,5 funcţie de medic transfuziolog, ceea ce este cu 0,25 funcţie mai mult decît normele stabilite, ca urmare fiindu-i achitată suma de 3,9 mii lei. De asemenea, în lipsa aprobării de către MS, directorului i s-au achitat suplimente (pentru muncă prestată în condiţii de risc major pentru sănătate, majorarea volumului de lucru şi spor pentru înaltă competenţă profesională) de 36,3 mii lei.
De asemenea, cu nerespectarea prevederilor Legii nr.355-XVI din 23.12.2005, au fost achitate unor angajaţi suplimente pentru majorarea volumului de lucru aferente funcţiilor cumulate în sumă de 4,9 mii lei.
2.3.2. Cu privire la achiziţiile publice
Potrivit Planului de achiziţii pe anul 2011, au fost planificate spre a fi efectuate 20 proceduri de achiziţii cu suma estimativă de circa 1981,4 mii lei, real fiind iniţiate şi desfăşurate: 3 proceduri prin metoda licitaţiei publice, cu încheierea a 12 contracte/1002,8 mii lei; 8 proceduri prin metoda cererii ofertelor de preţuri, fiind încheiate 4 contracte/614,0 mii lei; 58 contracte pentru achiziţionarea bunurilor/lucrărilor/serviciilor de valoare mică/ 497,6 mii lei. În cadrul auditului au fost verificate toate 3 proceduri de achiziţii prin metoda licitaţiei publice şi toate 8 proceduri prin metoda cererii ofertelor de preţuri.
Auditul a constatat că într-un caz achiziţiile au fost efectuate cu nerespectarea prevederilor legale22, fiind divizate prin încheierea a 5 contracte separate pentru achiziţii de valoare mică în sumă totală de 27,0 mii lei. Alte neregularităţi constatate se exprimă prin: nespecificarea responsabilităţilor fiecărui membru al grupului de lucru pentru achiziţii; nesolicitarea şi neîncasarea garanţiei pentru buna execuţie a contractelor şi a condiţiilor documentelor de licitaţie în sumă de 75,1 mii lei23; neîntocmirea şi neprezentarea în termen Agenţiei Achiziţii Publice a dărilor de seamă privind contractele de achiziţie publică de valoare mică semnate24.
__________________
22 Art.69 alin.(1) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.
23 Art.42 alin.(9) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.
24 Hotărîrea Guvernului nr.148 din 14.02.2008 “Cu privire la aprobarea Regulamentului achiziţiilor publice de valoare mică”.
2.3.3. Auditul nu a constatat iregularităţi la evidenţa situaţiilor patrimoniale, iar cele relevate în rezultatul verificării operaţiunilor privind documentele băneşti nu sînt semnificative şi nu influenţează opiniile de audit.
Concluzii:
Auditul denotă incertitudini şi carenţe la compartimentele cadrul instituţional şi activitatea conformă, ca urmare a neracordării acestora la normele regulatorii ce vizează constituirea şi activitatea structurilor încorporate în domeniul serviciului de sînge. Astfel, Lista instituţiilor din subordinea MS, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011, nu include CRTS Cahul, pentru care au fost efectuate cheltuieli de mijloace publice în sumă de 2279,5 mii lei; MS nu şi-a conformat cadrul regulator privind modalitatea de eliberare a produselor sanguine IMS private, departamentale etc. la prescripţiile Hotărîrii Guvernului nr.928 din 13.08.2007, ca urmare nefiind încasate mijloace speciale în sumă de 427,5 mii lei.
Monitorizarea ineficientă de către MS şi CNTS supune riscului integritatea unor bunuri patrimoniale administrate, cum ar fi cazul privatizării imobilului din str.Gh.Asachi 65.
Funcţionalitatea conformă a unităţilor din domeniul serviciului de sînge şi asigurarea calităţii colectării/producerii produselor sanguine pot fi afectate de nivelul scăzut de completare a statelor de personal, care, în medie, constituia circa 85,3%, precum şi de practicarea pe larg a cumulării de funcţii vacante.
Ineficienţa managementului financiar şi a sistemului de control intern a condiţionat iregularităţi la retribuirea muncii. Astfel, CNTS a achitat neregulamentar suma de 417,1 mii lei, ce constituie sporul pentru munca prestată în condiţii de risc major pentru sănătate, precum şi suma de 39,0 mii lei din economia formată în rezultatul necompletării funcţiilor vacante – pentru sporuri şi suplimente.
Analogic, CRTS Bălţi a achitat neregulamentar sporul pentru munca prestată în condiţii de risc major pentru sănătate în sumă totală de 395,4 mii lei; suplimente pentru majorarea volumului de lucru la salariul pentru cumularea de funcţii – 4,9 mii lei; suplimente fără aprobarea MS – 40,2 mii lei.
Nivelul redus a responsabilităţii pentru efectuarea achiziţiilor publice în cadrul CNTS a cauzat încheierea unor contracte de achiziţie în lipsa depunerii de către agenţii economici a garanţiilor pentru buna execuţie a contractelor în sumă de 90,8 mii lei, iar de către CRTS Bălţi – de 75,1 mii lei.
Monitorizarea neconformă a lucrărilor de reparaţie a sediului CRTS Cahul a condiţionat efectuarea unor lucrări suplimentare în sumă de 437,8 mii lei în lipsa acordului adiţional şi transferarea neregulamentară în avans antreprenorului a sumei de 638,6 mii lei.
Recomandări Ministerului Sănătăţii, în comun cu CNTS şi CRTS Bălţi:
1. Să asigure conformitatea executării politicilor de consolidare a domeniului donărilor de sînge prin racordarea cadrului instituţional la prevederile legale în domeniu.
2. Să determine politici şi proceduri clare în domeniul resurselor umane, asigurînd o planificare reală a necesităţilor de personal şi cheltuielilor pentru salarizarea acestora.
3. Să redirecţioneze/conformeze activitatea de asigurare cu produse sanguine a IMS private, departamentale etc. la procedurile statuate prin Hotărîrea Guvernului nr.928 din 13.08.2007.
4. Să evalueze situaţia privind finalizarea lucrărilor la CRTS Cahul, inclusiv prin stabilirea priorităţilor în domeniul investiţiilor capitale, şi să se determine asupra demarării activităţii acestuia.
Recomandări CNTS şi CRTS Bălţi:
5. Să se conformeze la rigorile cadrului legal şi regulator privind calcularea fondului retribuirii muncii, în special la stabilirea sporurilor şi suplimentelor.
6. Să intensifice măsurile sistemului de control intern pentru excluderea pe viitor a neregulilor la efectuarea achiziţiile publice.
III. OPINIE DE AUDIT
În baza rezultatelor auditelor efectuate la entităţile din subordinea MS, echipa de audit a exprimat opinii separate pentru fiecare instituţie, care se prezintă în Anexa nr.1 la prezentul Raport de audit.
Prezentul Raport de audit a fost întocmit în baza probelor acumulate în misiunile de audit efectuate la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui, Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi şi la Ministerul Sănătăţii (V.Pantelei, I.Cerba şi A.Chiosa).
| Responsabili de consolidarea raportului: | |
| Directorul Departamentului de audit I, | |
| auditor public | Natalia Trofim |
| Şeful echipei de audit, | |
| controlor superior de stat, auditor public | Cauş Vasilisa |
Anexa nr.1
OPINIILE DE AUDIT
exprimate în cadrul auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Centrul Naţional
de Transfuzie a Sîngelui şi Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi
| Denumirea instituţiei | Opinie privind Raportul financiar | Opinie privind regularitatea |
| Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui | Opinie fără rezerve: În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui, la data de 31.12.2011, fiind întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiar aplicabil. |
Opinie cu rezerve: În opinia echipei de audit, datorită semnificaţiei faptelor constatate la retribuirea munci prin calcularea şi achitarea neregulamentară a unor suplimente şi sporuri, la executarea unor achiziţii publice, la asigurarea gestionării şi integrităţii unor imobile, regularitatea gestionării mijloacelor publice şi administrarea patrimoniului public nu în toate cazurile s-au efectuat regulamentar. |
| Centrul Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălţi | Opinie fără rezerve: În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Centrului Regional de Transfuzie a Sîngelui Bălți la data de 31.12.2011, fiind întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiar aplicabil. |
Opinie cu rezerve: În opinia echipei de audit, datorită semnificaţiei faptelor constatate la retribuirea muncii prin calcularea şi achitarea neregulamentară a unor suplimente şi sporuri, la executarea unor achiziţii publice, la asigurarea gestionării şi integrităţii unor imobile, regularitatea gestionării mijloacelor publice şi administrarea patrimoniului public nu în toate cazurile s-au efectuat regulamentar. |
Anexa nr.3
Aprobat
prin Hotărîrea Curţii de Conturi
nr.18 din 10 mai 2012
RAPORTUL
auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Agenţia Medicamentului
I. INTRODUCERE
Auditul regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Agenţia Medicamentului s-a efectuat în temeiul art.28 şi art.31 din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20122.
__________________
1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările ulterioare).
2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.80 din 22.12.2011 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2012” (cu modificările ulterioare).
Scopul auditului a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că rapoartele financiare, întocmite de Agenţia Medicamentului (în continuare – Agenţia, sau AM) şi prezentate Ministerului Sănătăţii (în continuare – MS, sau ministerul) pe anul 2011, în toate aspectele semnificative, sînt elaborate în conformitate cu prevederile acceptate şi prezintă informaţia reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi celei patrimoniale, bazată pe datele evidenţei contabile, iar utilizarea mijloacelor publice, operaţiunile financiare efectuate, precum şi procedurile de achiziţii centralizate sînt corecte şi conforme prevederilor legale.
Responsabilitatea conducerii entităţii auditate este de a întocmi şi de a prezenta în termenele stabilite şi în conformitate cu cadrul legal rapoartele financiare privind situaţiile financiare, de a asigura respectarea prevederilor legale în activitatea economico-financiară, de a elabora şi a implementa un sistem de management financiar şi control intern eficient, avînd şi obligaţia de a asigura prevenirea şi descoperirea erorilor şi fraudelor, înregistrarea veridică în registrele contabile a tuturor operaţiunilor economice efectuate, utilizarea eficientă şi conformă a alocaţiilor bugetare, precum şi o bună guvernare a fondurilor publice.
Responsabilitatea echipei de audit a constat în auditarea conturilor şi aspectelor semnificative, în scopul obţinerii probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit asupra rapoartelor financiare pe anul 2011 şi regularităţii gestionării fondurilor publice.
Auditul a fost efectuat conform Standardelor de audit ale Curţii de Conturi3, cu abordarea bazată pe proceduri de fond şi, după caz, pe sistemul de control intern al entităţilor auditate.
__________________
3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.
II. PREZENTARE GENERALĂ
Agenţia Medicamentului este creată în baza Hotărîrii Guvernului nr.617 din 28.06.20054, prin reorganizarea Institutului Naţional de Farmacie, Inspectoratului de Stat Farmaceutic şi Direcţiei farmaceutice a Ministerului Sănătăţii, şi se subordonează ministerului, avînd ca scop realizarea politicii statului în domeniul medicamentului şi activităţii farmaceutice. Cheltuielile pentru întreţinerea Agenţiei Medicamentului se finanţează de la bugetul de stat.
__________________
4 Hotărîrea Guvernului nr.617 din 28.06.2005 “Cu privire la redresarea situaţiei farmaceutice în Moldova”.
În procesul aprovizionării necesarului de medicamente în vederea realizării programelor naţionale în domeniul sănătăţii şi administrării mijloacelor în aceste scopuri, Agenţia se conduce de cadrul legislativ-normativ şi regulator5, acesteia fiindu-i delegată organizarea şi desfăşurarea la nivel naţional a achiziţiilor publice centralizate de medicamente şi alte produse de uz medical necesare instituţiilor medicale. Sinteza executării de ansamblu a alocaţiilor precizate şi executate în anul 2011 de Agenţie se prezintă în Tabelul nr.1.
__________________
5 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice” (în continuare – Legea nr.96-XVI din 13.04.2007); Hotărîrea Guvernului nr.1252 din 01.12.2005 “Cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Agenţiei Medicamentului”; Hotărîrea Guvernului nr.1380 din 10.12.2007 “Privind aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziţii”; Hotărîrea Guvernului nr.568 din 10.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului privind achiziţionarea de medicamente şi alte produse de uz medical pentru necesităţile sistemului de sănătate”; Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.310 din 09.09.2009 “Cu privire la asigurarea bolnavilor de ambulatoriu cu medicamente şi consumabile achiziţionate centralizat din sursele bugetului de stat”; Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.232 din 08.04.2010 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea mijloacelor bugetare centralizate pentru realizarea programelor în domeniul sănătăţii”.
|
Tabelul nr.1 (mii lei) |
|||||||
| Nr. d/o |
Indicii | Aprobat iniţial |
Precizat pe an |
Executat de casă |
Cheltuieli/ venituri efective |
Datorii | |
| debitoare | creditoare | ||||||
|
|
|||||||
| 1. | Programele naţionale/speciale în domeniul sănătăţii | 86868,5 | 79685,1 | 79017,8 | 60470,3 | 4,0 | 53,9 |
|
|
|||||||
| 1. | Venituri | 26022,0 | 23083,1 | 21314,0 | 20652,9 | 206,7 | 6390,2 |
| 2. | Cheltuieli | 26022,0 | 19286,8 | 18550,5 | 18673,6 | 71,5 | 1005,3 |
| Total, cheltuieli | 112890,5 | 98971,9 | 97568,3 | 79143,9 | 75,5 | 1059,2 | |
|
Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2) şi Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale (Formularul nr.4) pe anul 2011 |
|||||||
Analiza alocaţiilor denotă că ponderea majoră în totalul surselor de finanţare a Agenţiei revine mijloacelor componentei de bază a bugetului de stat – 81,0%, iar mijloacelor speciale – 19,0%. Potrivit datelor din tabel, veniturile efective din mijloacele speciale au constituit 20652,9 mii lei, sau cu 5369,1 mii lei mai puţin faţă de veniturile aprobate iniţial şi cu 2430,2 mii lei mai puţin faţă de indicii precizaţi, fapt ce atestă carenţe la planificarea veniturilor. În aceste condiţii, veniturile încasate nu au atins nivelul aprobat şi precizat, acesta fiind de 81,9% şi, respectiv, 92,3%.
Sursele principale de venituri provin din mijloacele de la eliberarea autorizaţiilor de înregistrare a medicamentelor şi modificărilor post-autorizare, care au constituit 15948,5 mii lei, sau 74,8% din totalul veniturilor. Limitele de cheltuieli din contul mijloacelor speciale au fost executate efectiv la nivel de 71,8% (18673,6 mii lei) faţă de mijloacele aprobate iniţial şi, respectiv, la nivel de 96,8% faţă de limitele precizate, cheltuielile de casă constituind 18550,5 mii lei.
În aspectul clasificaţiei economice, s-a constatat că ponderea majoră în totalul cheltuielilor revine cheltuielilor pentru retribuirea muncii – 48,9% (9069,9 mii lei), urmate de cheltuielile pentru: plata mărfurilor şi serviciilor – 21,8% (4050,7 mii lei), investiţiile capitale – 11,5% (2141,8 mii lei), contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii – 10,7% (1987,8 mii lei), procurarea mijloacelor fixe – 5,2% (961,3 mii lei), primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni – 1,6% (297,7 mii lei), altele – 0,3% (41,3 mii lei).
III. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
3.1. Cu privire la regularitatea cheltuielilor pentru întreţinerea Agenţiei
♦ Potrivit schemei de încadrare pentru anul 2011, statele de personal ale Agenţiei au fost aprobate de către MS în număr de 141,5 unităţi. La 31.12.2011, statele de personal au fost completate cu 115,5 unităţi, sau la nivel de 82,7%. Din numărul de funcţii vacante (26 unităţi), au fost ocupate prin cumul de funcţie 6,5 unităţi, iar 19,5 de funcţii rămîn neocupate. Analiza statelor de personal, completate în aspectul funcţiilor, se prezintă în Tabelul nr.2.
|
Tabelul nr.2 |
||||||
| Categoria angajaţi/ Indicatori |
Medici | Farmacişti şi chimişti | Personal medical mediu |
Personal medical inferior |
Alt personal | Total pe instituţie |
| Numărul funcţiilor aprobate | 12,5 | 85,0 | 2,0 | 3,5 | 38,5 | 141,5 |
| Real funcţii ocupate, din care: | 10,5 | 71,0 | 2,0 | 3,0 | 35,5 | 122,0 |
| funcţii cumulate | - | 5,0 | - | - | 1,5 | 6,5 |
| Funcţii de bază neocupate | 2,0 | 14 | - | 0,5 | 3,0 | 19,5 |
| Numărul angajaţilor | 12 | 66 | 2 | 3 | 34 | 117 |
| Nivelul de asigurare cu cadre (%) | 96,0 | 77,6 | 100 | 85,7 | 88,3 | 82,7 |
|
Sursă: Datele selectate din rapoartele Agenţiei Medicamentului pe anul 2011 |
||||||
Datele din tabel denotă că ocuparea funcţiilor pe toate categoriile de angajaţi s-a efectuat sub nivelul planificat. Cel mai scăzut nivel de ocupare se atestă la categoria farmacişti şi chimişti (77,6%), ceea ce poate condiţiona apariţia elementelor de risc la realizarea obiectivelor entităţii în domeniul medicamentului şi activităţii farmaceutice. S-a relevat că, în perioada auditată, Agenţia, în condiţiile înregistrării a 26 funcţii vacante, a plasat un singur anunţ de suplinire a unei funcţii de farmacist-expert, iar pentru anul 2012 (scrisoarea nr.01.02/54 din 06.01.2012) a comunicat MS că nu are nevoie de specialişti în domeniu.
♦ Pe anul 2011, fondul pentru retribuirea muncii a fost precizat în sumă de 9069,9 mii lei, cheltuielile de casă fiind executate în aceeaşi mărime, iar cheltuielile efective – în sumă de 9092,5 mii lei. Verificările auditului asupra corectitudinii bugetării şi executării cheltuielilor în aspectul destinaţiilor art.111 “Retribuirea muncii” au constatat unele neregularităţi. Astfel, nerespectîndu-se prevederile Hotărîrii Guvernului nr.381 din 13.04.20066, au fost planificate şi solicitate mijloace majorate cu suma totală de 2435,0 mii lei pentru: sporuri cu caracter stimulator (1535,4 mii lei), premiere (771,6 mii lei), ajutor material (128,6 mii lei), ceea ce atestă un grad de iresponsabilitate la estimarea necesarului de alocaţii bugetare pentru retribuirea muncii.
__________________
6 Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”.
♦ Auditul a constatat că economia formată în rezultatul neocupării funcţiilor vacante (19,5 unităţi), în sumă de circa 114,8 mii lei, a fost utilizată la acordarea sporurilor pentru înaltă eficienţă, intensitatea muncii, executarea lucrărilor de importanţă deosebită, suplimente etc., pe cînd conform pct.10 şi pct.13 din Condiţiile unice de salarizare a personalului din unităţile bugetare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006, astfel de plăţi se efectuează în limita fondului de salarizare, cu excepţia sumelor aferente funcţiilor vacante.
♦ Analiza salarizării în aspectul categoriilor de funcţii relevă că venitul mediu lunar (inclusiv alte plăţi aferente) constituie pentru: medici – 6,2 mii lei, personalul medical mediu – 5,5 mii lei, personalul medical inferior – 3,9 mii lei, alt personal – 6,3 mii lei. S-a constatat că la categoria “alt personal” este atribuit personalul Secţiei economie, finanţe şi evidenţă contabilă, acesta beneficiind, în medie, de un salariu lunar în mărime de 8,2 mii lei, sau cu 2,0 mii lei mai mult comparativ cu acelaşi indicator la “medici”. În acest context, se exemplifică salariul şefului Serviciului economic, care, pe anul 2011, a constituit, în medie, 13,8 mii lei, faţă de 13,7 mii lei – în anul 2010. În acelaşi caz, se relevă neregularităţi şi la capitolul utilizarea mijloacelor publice, în urma concedierii conform art.86 (1) lit.b) din Codul muncii, în legătură cu lichidarea entităţii publice (Staţia Municipală Chişinău de Asistenţă Medicală Urgentă), cu contractarea ulterioară a prestării serviciilor (angajare) persoanei în cadrul AM. Se menţionează că persoana în cauză a depus declaraţia de asigurare că, în cazul plasării în cîmpul muncii pe parcursul perioadei 09.03.2010 – 08.05.2010, se obligă să reîntoarcă instituţiei suma respectivă (20,8 mii lei), ceea ce este stabilit în lit.(d) alin.(1) din art.186 al Codului muncii. Deşi, conform informaţiei Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, persoana în cauză a declarat că nu desfăşoară nici o activitate în scopul obţinerii de venituri, auditul a constatat încheierea de către AM cu această persoană a contractului de prestare a serviciilor pe un termen de 2 luni (10.03-09.05.2010), în vederea consultanţei în aplicarea regulamentelor, generalizarea informaţiei pe operatorii economici care urmau să transfere taxa în mărime de 0,2% din valoarea contractului de achiziţii, elaborarea şi modificarea planurilor de finanţare cu o plată lunară de 8,0 mii lei. În viziunea auditului, sumele achitate şi nerestituite pentru perioada angajată (20,8 mii lei) reprezintă cheltuieli neeficiente de la bugetul de stat efectuate de instituţiile din acelaşi domeniu, ca rezultat al lipsei monitorizării şi conlucrării interdepartamentale, iar lucrările necesare în sumă de 14,3 mii lei se consideră ca fiind neeficiente, datorită faptului că Agenţia dispunea de unităţi de personal în Secţia economie şi evidenţă contabilă.
♦ La 31.12.2011, Agenţia Medicamentului înregistra mijloace fixe în sumă de 21778,3 mii lei (inclusiv bunuri imobile în valoare de 3109,2 mii lei), care, comparativ cu începutul anului, s-au majorat cu 420,6 mii lei, situaţie condiţionată, pe de o parte, de procurarea mijloacelor fixe, iar pe de altă parte – de casarea acestora. Verificările unui eşantion de 108 unităţi din totalitatea de 469 unităţi de mijloace fixe (inclusiv cu observarea fizică la faţa locului) au constatat: lipsa fişelor (9 cazuri) şi a numărului de inventar (15 cazuri); necoincidenţa la 7 unităţi a numărului de inventar aplicat cu cel indicat în fişă; atribuirea aceluiaşi număr de inventar în 2 cazuri. Totodată, contrapunerea fişelor de inventar cu borderourile mijloacelor fixe a identificat că, din 469 unităţi de mijloace fixe, la 106 lipsesc fişele, acest fapt condiţionînd o divergenţă în sumă de 590,8 mii lei. De asemenea, Agenţia neregulamentar7 ţine evidenţa pe o singură fişă de inventar de la 2 unităţi pînă la 6 unităţi de mijloace fixe, iar în aspectul fiecărei unităţi nu asigură corectitudinea înregistrării valorii în fişele de inventar (fiind identificate diferenţe de la 5,0 mii lei pînă la 27,6 mii lei). Nu s-a asigurat corectitudinea grupării activelor, fapt ce a cauzat atribuirea incorectă a 43 unităţi de mijloace fixe, în sumă de 360,4 mii lei, la contul 016 “Unelte de producţie, instrumente, mobilier”, care regulamentar urmau a fi înregistrate în evidenţă la contul 013 “Maşini şi utilaje”. Faptele exemplificate denotă nivelul scăzut al organizării contabilităţii, asigurării plenitudinii, veridicităţii şi coerenţei datelor înregistrate în evidenţa analitică, sintetică şi cu cele raportate.
__________________
7 Ordinul Ministrului Finanţelor nr.93 din 19.07.2010 “Despre aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”.
♦ În anul 2011, Agenţia a iniţiat şi a desfăşurat 19 proceduri de achiziţii, din care 5 – prin licitaţia publică, 10 – prin cererea ofertelor de preţuri, 4 – achiziţii dintr-o singură sursă, fiind încheiate 35 contracte în valoare totală de 2512,1 mii lei şi 32 contracte de valoare mică în sumă de 278,2 mii lei. Verificările unui eşantion de 3 proceduri de achiziţii prin licitaţia publică, 5 proceduri prin cererea ofertelor de preţuri şi 1 achiziţie dintr-o singură sursă au relevat nereguli8, printre care: neelaborarea planului de achiziţii pentru anul 2011; divizarea achiziţiei la procurarea pieselor de schimb prin metoda cererii ofertei de preţuri, cu încheierea a 3 contracte de valoare mică în sumă totală de 37,7 mii lei; nedepunerea de către membrii grupului de lucru pentru achiziţii a declaraţiilor de confidenţialitate şi imparţialitate pentru unele proceduri de achiziţie efectuate; nesolicitarea şi neîncasarea garanţiei de asigurare a executării contractelor în sumă totală de 81,7 mii lei; neprezentarea dării de seamă privind contractele de achiziţie publică de mică valoare.
__________________
8 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, Hotărîrea Guvernului nr.1380 din 10.12.2007 “Cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziţii”.
♦ La 31.12.2011, AM a înregistrat la partea de venituri datorii debitoare în sumă de 206,7 mii lei şi datorii creditoare – de 6390,2 mii lei. S-a constatat că din acestea datoriile debitoare cu termenul de achitare expirat constituie 121,8 mii lei, din care au depăşit termenul de prescripţie – în sumă de 27,4 mii lei, iar datoriile creditoare cu termenul de achitare expirat constituie 5118,4 mii lei, inclusiv 4879,6 mii lei – achitate în avans de către agenţii economici pentru prestarea serviciilor. Sumele datoriilor cu termenul de achitare expirat (debitoare – 121,8 mii lei, şi creditoare – 5118,4 mii lei) n-au fost raportate de AM la compartimentul corespunzător, prin ce nu a asigurat veridicitatea raportării.
Situaţiile descrise denotă nerespectarea prevederilor legale9 în vederea efectuării inventarierii regulamentare a conturilor, cu întreprinderea măsurilor corespunzătoare, ceea ce ar asigura conformitatea contabilităţii.
__________________
9 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007, art.24.
♦ La partea de cheltuieli, datoriile debitoare şi cele creditoare au însumat 71,5 mii lei şi, respectiv,1059,2 mii lei. Partea preponderentă a datoriei creditoare la partea de cheltuieli o reprezintă datoriile pentru retribuirea muncii, care au constituit 638,0 mii lei.
♦ La 31.12.2011, Agenţia înregistra un sold de mijloace temporar intrate în posesia instituţiei în volum de 995,3 mii lei, acumulate preponderent la finele anului 2011 şi formate din garanţia pentru oferta de participare la achiziţiile pentru anul bugetar următor.
♦ Potrivit Bilanţului Agenţiei Medicamentului, la situaţia din 31.12.2011, la contul 246 “Fondul pentru dezvoltarea instituţiei” a fost reflectată suma de 40966,6 mii lei. Suma raportată reprezintă cheltuielile Agenţiei pentru obiectul “Blocul de laboratoare al Agenţiei Medicamentului”, care a constat din construcţia unui bloc de laborator şi reparaţia capitală a altor 2 blocuri, lucrările fiind demarate din anul 2004, în lipsa divizării pe obiecte separate după categoria lucrărilor. Verificările auditului privind veridicitatea sumei reflectate în raport au condiţionat necesitatea efectuării unor proceduri de audit cu extinderea ariei de verificare a tranzacţiilor aferente altor perioade.
Pe anul 2011, limitele de alocaţii pentru investiţii capitale au fost aprobate iniţial în sumă de 6300,0 mii lei şi, ulterior, precizate – în sumă de 2503,7 mii lei. Cheltuielile de casă şi cele efective s-au executat în aceeaşi mărime – de 2141,8 mii lei, lucrările fiind executate în baza a 3 contracte de antrepriză, încheiate în perioadele anterioare.
Verificarea regularităţii lucrărilor de reparaţie au constatat unele nereguli, după cum urmează.
Astfel, pentru lucrările de proiectare a blocului de laborator, în urma procedurii de achiziţii, la 10.12.2003 Agenţia a încheiat cu I.P.S. “Iprocom” un contract cu valoarea de 486,0 mii lei, care stipula şi efectuarea lucrărilor de proiectare a unei cazangerii (în valoare de 53,5 mii lei), suma fiind achitată integral. În realitate, lucrările de proiectare a cazangeriei nu au fost executate, încălzirea blocului de laborator fiind proiectată de la sursele termice centralizate (S.A. “Termocom”). Aceste modificări de substituire a unor lucrări cu altele (nefiind estimată nici valoarea lor) nu au fost incluse în condiţiile contractului, fapt ce denotă nerespectarea cadrului legal10.
__________________
10 Legea nr.1166-XIII din 30.04.1997, art.25 alin.(5).
Auditul a constatat faptul că Agenţia a înaintat, pentru licitaţia desfăşurată la 13.07.2004, proiectul lucrărilor de reparaţie în lipsa expertizării regulamentare11, raportul de verificare a proiectului de execuţie (“Blocul de laboratoare al Institutului Naţional de Farmacie din str.Korolenco, nr.2/1, mun.Chişinău”, faza – soluţii de arhitectură şi rezistenţă) fiind prezentat la 09.08.2004 de către Direcţia de Verificare şi Expertizare a Proiectelor de Construcţie. Anticipat acestei situaţii, la 03.08.2004, cu cîştigătorul licitaţiei S.A. “Verilarproiect” a fost semnat contractul de antrepriză cu durata de executare pînă la 04.12.2006 şi valoarea lucrărilor – de 9844,9 mii lei. Ulterior, prin 4 acorduri adiţionale, a fost prelungită durata executării lucrărilor pînă la 31.12.2012 şi majorată valoarea lor în condiţiile legii (2937,6 mii lei). Cu acelaşi antreprenor au fost încheiate, în rezultatul licitaţiilor, încă 2 contracte de antrepriză la acelaşi obiect: unul în valoare totală de 14606,7 mii lei (ulterior, prin 4 acorduri adiţionale, fiind modificate clauzele contractuale, majorate perioadele de executare, precum şi volumele lucrărilor cu 875,3 mii lei) şi altul în valoare de 13390,5 mii lei (ulterior, prin 2 acorduri adiţionale, fiind majorate perioadele de executare).
__________________
11 Legea nr.1166-XIII din 30.04.1997, art.18 alin.(3).
Auditul a identificat şi executarea unor lucrări de construcţie-montaj fără ca acestea iniţial să fie incluse în documentaţia de proiect (precum demolarea construcţiei vechi, lucrări de terasament, racordarea la reţelele termice, apeduct, canalizare şi electrice etc.), executarea şi achitarea acestora fiind efectuate anticipat expertizării şi contractării (2937,6 mii lei). Totodată, auditul denotă că ofertele prezentate de antreprenorul nominalizat (cîştigător al licitaţiilor din anii 2004-2005) conţineau erori spre micşorarea costului ofertei în valoare de 241,6 mii lei şi, respectiv, de 463,2 mii lei, această situaţie fiind generată de neverificarea regulamentară12 a corectitudinii aritmetice, ceea ce poate condiţiona poziţionarea favorizată a participantului la licitaţie.
__________________
12 Legea nr.1166-XIII din 30.04.1997, art.38 alin.(1).
În afară de aceasta, în perioada executării lucrărilor contractate, autoritatea contractantă neregulamentar13 a acceptat includerea a 2 coeficienţi necontractaţi (privind executarea lucrărilor în condiţii strîmtorate şi pentru cheltuieli neprevăzute), ceea ce a determinat majorarea valorii contractului cu 138,9 mii lei.
__________________
13 Legea nr.1166-XIII din 30.04.1997, art.25 alin.(5).
Nerespectînd prevederile regulamentare14, autoritatea contractantă nu a asigurat perfectarea şi păstrarea dosarelor achiziţiilor publice organizate pentru lucrările la acest obiect, acestea nefiind cusute, ştampilate şi în care lipsesc unele documente aferente procedurilor de licitaţie din anul 2004, în timp ce regulamentar acestea pot fi lichidate doar după expirarea a doi ani de la momentul încetării acţiunii contractului de achiziţie publică.
__________________
14 Hotărîrea Guvernului nr.9 din 17.01.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la întocmirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice” pct.5, pct.6 şi pct.13.
Deşi autoritatea contractantă a încheiat cu antreprenorul general un contract (la 03.01.2005), prin care a fost stabilită modalitatea şi condiţiile de furnizare şi achitare a energiei electrice şi a apei consumate pe toată perioada de reconstrucţie, contrar acestora, Agenţia, în anii 2005-2011, a acceptat includerea de către antreprenor a costului energiei consumate în procesele-verbale de executare a lucrărilor (inclusiv TVA) în valoare totală de 342,4 mii lei, faţă de 285,3 mii lei – reflectată în facturile înaintate de Agenţie (cu 57,1 mii lei mai mult).
Nerespectîndu-se prevederile legale, la încheierea a 3 contracte de antrepriză cu antreprenorul cîştigător, nu a fost depusă garanţia de bună execuţie în sumă totală de 1892,0 mii lei (respectiv, 492,2 mii lei, 730,3 mii lei şi 669,5 mii lei).
În cadrul verificărilor s-a identificat aplicarea diferitelor preţuri la transportarea pămîntului (spre exemplu, într-un caz, pînă la distanţa de 25 km, preţul a constituit 8,0 lei/tonă, iar în alt caz, la aceeaşi distanţă – 636,0 lei/tonă), fapt care a condiţionat majorări de 150,6 mii lei.
♦ În baza unor demersuri ale MS, 4 angajaţi ai Agenţiei (1 – din anul 2009) au fost detaşaţi pentru exercitarea unor funcţii în cadrul MS, cu efectuarea cheltuielilor de salarizare şi întreţinere din contul Agenţiei. De asemenea, unul din cele 8 autoturisme înregistrate în bilanţul AM acordă servicii pentru MS. Astfel, AM a suportat cheltuieli improprii în sumă totală de 256,8 mii lei, din care cheltuieli pentru retribuirea muncii şi contribuţii obligatorii – 199,2 mii lei, şi cheltuieli pentru întreţinerea unităţii de transport – 57,6 mii lei (combustibil, asigurare, reparaţii etc).
♦ Nerespectînd prevederile legale care reglementează principiile contabilităţii15, Agenţia n-a supus inventarierii datele incluse în foile de parcurs şi nu le-a contrapus cu cele ale vitezometrelor automobilelor aflate în administrare, fiind constatate divergenţe care nu influenţează veridicitatea raportului financiar, dar pot condiţiona neregularităţi la decontarea combustibilului.
__________________
15 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 şi Ordinul Ministerului Finanţelor nr.7 din 18.01.1999 “Despre aprobarea Regulamentului privind dările de seamă contabile ale instituţiilor publice. Inventarierea patrimoniului.”
♦ Verificările auditului relevă faptul că certificatele de înregistrare a produselor medicamentoase cu marcă transparentă nu sînt atribuite la categoria documente de strictă evidenţă, deşi astfel de certificat reprezintă principalul document care atestă dreptul de circuit al unui produs farmaceutic pe piaţa internă şi, respectiv, la eliberarea acestuia se încasează plăţile stabilite prin legislaţie (mărimea plăţii este stabilită de Guvern în funcţie de categoria acestuia). Neatribuirea acestor certificate la documentele de strictă evidenţă şi casarea lor ca materiale de uz gospodăresc şi/sau rechizite de birou pot condiţiona riscul eliberării neconforme a acestora. S-a constatat că şi alte certificate şi autorizaţii eliberate de Agenţie se imprimă pe hîrtie format A4 şi sînt lipsite de mărci transparente.
Concluzii:
Agenţia nu a asigurat implementarea unui management financiar adecvat, urmare cărui fapt au fost admise mai multe neregularităţi la toate etapele procesului bugetar. Astfel, planificarea neconformă a favorizat Agenţia în solicitarea exagerată de alocaţii bugetare, în special la retribuirea muncii şi investiţii capitale. Această situaţie a condiţionat utilizarea neeficientă şi contrar legislaţiei a unor alocaţii pe anul 2011 la capitolul retribuirea muncii, în sumă totală de 2549,8 mii lei (2435,0+114,8).
În condiţiile executării unor demersuri ale MS adresate Agenţiei, ultima a suportat cheltuieli neraţionale (improprii) în sumă totală de 256,8 mii lei pentru retribuirea muncii unor angajaţi (aceştia real activînd pentru aparatul central al MS) şi întreţinerea unui automobil.
Responsabilitatea redusă a grupului de lucru pentru achiziţii a generat neregularităţi la achiziţionarea lucrărilor şi serviciilor pentru investiţiile capitale. Totodată, lipsa controlului la executarea contractelor a condiţionat majorarea volumelor, tergiversarea termenelor de executare şi – utilizarea banilor publici în sume majorate faţă de ofertele înaintate şi volumele contractate, auditul identificînd neregularităţi în sumă totală de 1390,2 mii lei (pe toată perioada de executare a lucrărilor).
Deşi certificatul de înregistrare a produselor medicamentoase reprezintă principalul document care atestă dreptul de circuit al unui produs farmaceutic pe piaţa internă, acestea nu sînt atribuite la categoria documente de strictă evidenţă, fapt ce poate condiţiona riscul eliberării neconforme a acestora.
Constatările auditului denotă că managementul instituţional n-a asigurat conformitatea organizării sistemului de contabilitate şi de raportare financiară potrivit regulilor generale ale contabilităţii.
Recomandări Agenţiei Medicamentului:
1. Să asigure planificarea reală a necesităţilor de alocaţii bugetare pentru cheltuielile de întreţinere instituţională, cu determinarea de politici relevante pentru buna guvernare a banilor publici.
2. Să prezinte cu regularitate Ministerului Sănătăţii necesităţile reale de cadre medicale cu studii superioare şi medii, în corelare cu funcţiile vacante, cu mediatizarea procesului respectiv.
3. Să asigure în conformitate cu cadrul legal şi regulator stabilirea sporurilor pentru înaltă eficienţă, intensitatea muncii, executarea unor lucrări de importanţă deosebită, a suplimentelor etc.
4. Să efectueze achiziţiile publice pentru procurarea bunurilor, serviciilor şi lucrărilor în strictă conformitate cu cadrul legal ce reglementează domeniul vizat.
5. Să corecteze reflectarea în evidenţa contabilă şi raportarea mijloacelor fixe în sumă de 360,4 mii lei.
6. Să asigure în condiţiile legii întreprinderea acţiunilor legale asupra datoriilor debitoare cu termenul de prescripţie expirat în sumă de 27,4 mii lei.
7. Să elaboreze propuneri privind oportunitatea atribuirii certificatelor de înregistrare a produselor medicamentoase la formulare cu regim special, prin prisma Hotărîrii Guvernului nr.294 din 17.03.1998 “Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997”, cu înaintarea acestora Guvernului, spre examinare şi aprobare.
3.2. Cu privire la regularitatea executării cheltuielilor pentru realizarea programelor naţionale/speciale în domeniul sănătăţii
În anul 2011, Agenţiei, pentru realizarea a 11 programe naţionale/speciale din domeniul sănătăţii, i-au fost aprobate iniţial mijloace financiare în sumă totală de 86868,5 mii lei, ulterior fiind precizate în sumă de 79685,1 mii lei. Analiza în dinamică a mijloacelor alocate pe anii 2009-2011 pentru fiecare program este redată în Tabelul nr.3.
Dinamica mijloacelor alocate pentru programele naţionale/speciale gestionate de Agenţie pe anii 2009-2011
|
Tabelul nr.3 (mii lei) |
||||||||
| Nr. d/o |
Denumirea programului | a. 2009 | a. 2010 | a. 2011 | Precizat anual faţă de aprobat anual |
|||
| Executat de casă |
Executat de casă |
Plan aprobat anual |
Plan precizat anual |
Executat | ||||
| de casă | efectiv | |||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9=6-5 |
| Agenţia Medicamentului, total pe programe,
inclusiv: |
87988,0 | 80368,9 | 86868,5 | 79685,1 | 79017,7 | 60470,5 | -7183,4 | |
| 1. | Securitatea transfuzională şi autoasigurarea ţării cu produse sangvine | 5562,2 | 6392,3 | 10250,0 | 7725,2 | 7681,5 | 0 | -2524,8 |
| 2. | Imunoprofilaxia şi măsurile antiepidemice | 7843,3 | 10079,0 | 10813,5 | 10816,6 | 10663,3 | 85,7 | +3,1 |
| 3. | Profilaxia şi combaterea diabetului zaharat | 21308,5 | 23798,4 | 21309,7 | 24424,9 | 24353,6 | 24424,8 | +3115,2 |
| 4. | Profilaxia şi controlul infecţiei HIV/SIDA/ITS | 989,7 | 986,6 | 995,2 | 998,0 | 968,3 | 0 | +2,8 |
| 5. | Controlul şi profilaxia tuberculozei | 7627,4 | 2612,8 | 287,7 | 282,0 | 281,1 | 282,0 | -5,7 |
| 6. | Sănătatea mintală | 14637,6 | 3280,3 | 4232,0 | 3858,8 | 3612,1 | 3858,8 | -373,2 |
| 7. | Combaterea cancerului | 2770,0 | 1916,2 | 3849,8 | 3332,3 | 3329,8 | 3332,3 | -517,5 |
| 8. | Boli rare | - | 2439,8 | 2850,5 | 2849,8 | 2848,2 | 2848,2 | -0,7 |
| 9. | Prevenirea şi tratamentul stărilor şi patologiilor ce influenţează negativ asupra genomului uman | 1039,5 | 1418,4 | 1361,9 | 1344,5 | 1344,5 | 1344,5 | -17,4 |
| 10. | Servicii de hemodializă şi transplant renal | 24247,5 | 26896,0 | 29425,7 | 22560,5 | 22442,9 | 22699,0 | -6865,2 |
| 11. | Asistenţa medicală şi asigurarea cu aparate auditive a persoanelor cu deficienţe de auz | 1962,3 | 549,1 | 1492,5 | 1492,5 | 1492,5 | 1595,2 | 0,0 |
|
Sursă: Rapoartele privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază pe anii 2009-2011, pentru fiecare program în parte |
||||||||
Cheltuielile de casă pentru realizarea programelor naţionale/speciale au constituit 79017,8 mii lei, cu asigurarea unui nivel de executare de 99,2% faţă de limitele precizate. Cheltuielile efective au constituit 60470,3 mii lei, sau cu 18547,5 mii lei mai puţin decît cheltuielile de casă, acestea efectuîndu-se regulamentar în condiţiile achiziţionării şi asigurării centralizate cu medicamente de către AM a instituţiilor publice din subordinea MS.
Întru realizarea programelor naţionale/speciale pe anul 2011, Agenţia a organizat 39 proceduri de achiziţii publice, în rezultatul cărora au fost încheiate 77 contracte de achiziţionare, distribuire/recepţionare a medicamentelor, acestea fiind verificate de audit integral, constatîndu-se neregularităţi16 la achiziţionarea, monitorizarea şi raportarea cheltuielilor în aceste scopuri. Astfel:
__________________
16 Hotărîrea Guvernului nr.568 din 10.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului privind achiziţionarea de medicamente şi alte produse de uz medical pentru necesităţile sistemului de sănătate”
• Nemonitorizarea de către Agenţie a executării clauzelor contractuale (44 contracte) a cauzat nerespectarea de către agenţii economici a termenului de livrare a medicamentelor, acesta fiind depăşit pînă la 140 zile. Totodată, Agenţia n-a aplicat măsurile de prevenire prin penalizarea lor, aceste măsuri fiind aplicate în procesul auditului (decembrie 2011), calculîndu-se penalităţi în sumă de 460,8 mii lei.
• Agenţia nu a asigurat depunerea regulamentară de către agenţii economici a garanţiei pentru buna execuţie a contractelor în sumă de 3891,5 mii lei.
• Lipsa monitorizării executării clauzelor contractuale a dus la neachitarea în termenul stabilit a taxei de 0,2% din valoarea contractului pentru desfăşurarea procedurilor de achiziţie, constatîndu-se întîrzieri de pînă la 3 luni, cu formarea datoriei în sumă de 23,9 mii lei la 31.12.2011.
• Urmare indicaţiilor MS, în cadrul a 3 din 11 programe, preparatele medicamentoase nu s-au livrat de către agenţii economici la locul de aflare a instituţiei beneficiare, după cum prevăd condiţiile contractuale, dar, contrar acestora, se recepţionează de către instituţii la locul aflării agentului economic, acest fapt implicînd cheltuieli suplimentare pentru instituţiile publice.
• Potrivit ordinului ministrului sănătăţii17, instituţiile medicale beneficiare de medicamente şi consumabile, în cadrul programelor, urmau să evalueze trimestrial rezultatele recepţionării, distribuirii şi utilizării medicamentelor achiziţionate de AM şi să prezinte spre monitorizare acesteia, pînă la data de 10 a lunii următoare, rezultatele circuitului medicamentelor. Ulterior, Agenţia, în urma totalizării acestor informaţii, urma să informeze MS cu o analiză şi propuneri de perfecţionare a activităţilor legate de acest proces. Auditul a identificat că Agenţia nu a monitorizat prezentarea de către instituţii a acestor informaţii, respectiv neprezentînd MS informaţii relevante referitor la prescripţiile stabilite în ordinul vizat, acestea rămînînd a fi formale şi neexecutate. Concomitent, datorită faptului că MS şi Agenţia nu au dispus de un totalizator al necesităţilor reale ale IMSP pe anul 2011 la produsele medicamentoase achiziţionate centralizat de Agenţie, s-a constatat că la unele instituţii au fost înregistrate stocuri exagerate de medicamente şi consumabile. Ca urmare, în unele cazuri, din lipsa de necesitate şi cu riscul expirării termenului de valabilitate, instituţiile au solicitat de la MS redistribuirea surplusurilor de stocuri către alte instituţii.
__________________
17 Ordinul ministrului sănătăţii nr.310 din 09.09.2009 “Cu privire la asigurarea bolnavilor de ambulator cu medicamente şi consumabile achiziţionate centralizat din sursele bugetului de stat”.
Verificările auditului pe un eşantion de 15 instituţii din 40 instituţii beneficiare de produse medicamentoase în cadrul Programului “Profilaxia şi combaterea diabetului zaharat” au relevat că distribuirea produselor s-a efectuat fără a se ţine cont de cantităţile acestora aflate în stocurile instituţiilor, care, în unele cazuri, sînt exagerate. Astfel, deşi unele instituţii se adresau MS să nu li se distribuie produse medicamentoase, deoarece dispun de stocuri suficiente, acestora li se repartizau (potrivit actelor administrative interne ale MS) noi cantităţi de produse. În acest sens, exemplificăm repartizarea către IMSP CMF Cantemir a 4 tipuri de medicamente (648 flacoane), în valoare totală de 74,3 mii lei, acesta refuzînd recepţionarea lor pe motivul stocului excesiv. Analogic, în anul 2011, au fost distribuite Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare cantităţi excesive de medicamente, drept urmare, la 01.10.2011, formîndu-se stocuri la 8 tipuri de medicamente (1356 flacoane şi 314 penfile), în valoare totală de 229,2 mii lei, care, la solicitarea adresată MS, au fost redistribuite la 21 de instituţii medico-sanitare publice.
De asemenea, IMSP CMF Ungheni, la 01.01.2011, înregistra un sold de 109 flacoane de Apo-Desmopressin, iar în luna iunie a mai recepţionat 134 de flacoane. Prin scrisoarea nr.259/01-3 din 09.08.2011, instituţia informează ministerul că, la situaţia din 01.08.2011, dispune de 169 flacoane de Apo-Desmopressin (necesarul pentru anii 2011-2012). Cu toate acestea, la 10.11.2011, la iniţiativa MS, instituţia mai recepţionează încă 134 de flacoane. În aceeaşi perioadă, instituţia a utilizat 156 de flacoane, la finele anului rămînînd în stoc 221 de flacoane. Reieşind din consumul mediu anual, cantitatea produselor din stoc este disponibilă pentru o perioadă de 17 luni, deşi termenul de valabilitate expiră în 13 luni. Într-o situaţie similară e şi medicamentul Minirin, la 01.01.2011 înregistrîndu-se un stoc de 209 flacoane. Pe parcursul anului au fost utilizate 76 de flacoane, iar 43 de flacoane s-au redistribuit altor instituţii. La situaţia din 31.12.2011, a fost înregistrat un stoc de 90 flacoane – necesarul pentru 15 luni, cu termenul de valabilitate care expiră în 13 luni. Mai mult decît atît, auditul a constatat că din acest stoc 22 de flacoane, în valoare de 3,9 mii lei, au termenul de valabilitate expirat în februarie 2011.
Lipsa monitorizării consumului şi stocurilor de medicamente se atestă şi în alte instituţii medico-sanitare publice, sinteza celor mai relevante cazuri fiind prezentată în Tabelul nr.4.
|
Tabelul nr.4 |
|||||
| Denumirea instituţiei | Denumirea medicamentului | Consumul lunar |
Stocul la 31.12.2011 |
Stocul disponibil pe luni |
Expirarea termenului de valabilitate |
| IMSP CMF Teleneşti | Apo-Desmopressin | 6 | 148 | 24 | /02.2013 |
| IMSP CMF Străşeni | Minirin 10mg d5 ml N1; Apo-Desmopressin |
5 | 70 | 14 | /02.2013 |
| 5 | 97 | 19 | /01.2013 | ||
| IMSP CMF Orhei | Minirin 10mg d5 ml N1; Apo-Desmopressin |
5 | 120 | 24 | /02.2013 |
| 5 | 113 | 20 | /01.2013 | ||
|
Sursă: Informaţia cu privire la utilizarea medicamentelor antidiabetice din cadrul programelor naţionale, prezentată de instituţiile medico-sanitare. Notă: Minirin şi Apo-Desmopressin sînt medicamente analogice. |
|||||
Aceeaşi situaţie problematică privind prezenţa stocurilor exagerate, condiţionate de neestimarea necesarului de preparate medicamentoase, a fost constatată de audit şi în cadrul realizării Programului “Imunoprofilaxia şi măsurile antiepidemice”, informaţia respectivă fiind reflectată în Tabelul nr.5.
|
Tabelul nr.5 |
||||
| Nr. d/o |
Tipul vaccinei şi consumabilelor/ Instituţia beneficiară | Necesarul/ an/doze | Stoc/ doze la 31.12.2011 |
Stoc disponibil pentru nr. de luni |
| 1. Vaccinul difteric şi tetanic absorbit (Td) pentru adolescenţi şi adulţi: | ||||
|
- CSP Călăraşi |
7512 | 15360 | 24 | |
|
- CSP Criuleni |
8194 | 9050 | 13 | |
|
- CSP Ialoveni |
7844 | 9960 | 15 | |
|
- CSP Rezina |
4510 | 6250 | 16 | |
|
- CSP Hînceşti |
11098 | 10990 | 11 | |
| 2. Seringi de 0,5 ml, 0,2 ml, 5,0 ml cu ac de o singură folosinţă | ||||
|
- CSP Cimişlia |
9265 | 8200 | 10 | |
|
- CSP Taraclia |
8200 | 9485 | 13 | |
|
- CSP Vulcăneşti |
3975 | 6540 | 19 | |
|
- CSP Cantemir |
925 | 2069 | 26 | |
|
- CSP Floreşti |
770 | 4566 | 69 | |
|
Sursă: Informaţiile privind stocurile de vaccine şi consumabile solicitate de la instituţiile beneficiare, la situaţia din 31.12.2011 |
||||
Analiza datelor din tabel denotă că, deşi cadrul regulator18 prevede norma-limită a stocurilor de medicamente pentru 3 luni, instituţiile au înregistrat stocuri exagerate, care pot fi disponibile pentru perioade de pînă la 69 de luni (circa 6 ani).
__________________
18 Ordinul nr.857/241-A din 27.12.2010 “Cu privire la normativele stocurilor de valori materiale”.
În anul 2011, la adresa Agenţiei au parvenit 20 de contestaţii de la 9 operatori economici, referitor la procedurile de achiziţii organizate pentru produsele medicamentoase destinate programelor naţionale şi speciale. Verificările pe un eşantion de 8 contestaţii privind corectitudinea măsurilor întreprinse de Agenţie nu au identificat careva abateri, inclusiv a contestaţiilor depuse cu privire la corectitudinea adjudecării cîştigătorilor la achiziţia aparatelor auditive şi medicamentelor antidiabetice pentru anul 2012.
CONCLUZII:
Managementul instituţional al MS şi Agenţiei denotă carenţe în administrarea Programelor naţionale/speciale în domeniul sănătăţii, în special la capitolele estimarea necesarului de produse medicamentoase, planificarea, monitorizarea şi raportarea circuitului acestora. Astfel, avînd în vedere că estimarea necesarului de produse reprezintă fundamentarea planificării achiziţiei centralizate de medicamente din banii publici, la etapa estimării nu se ţine cont în deplină măsură de stocurile existente, necesarul de consum şi utilizarea reală.
Lipsa elementelor în sistemul de control intern al Agenţiei a condiţionat admiterea unui şir de neregularităţi în cadrul procedurilor de achiziţionare a produselor medicamentoase necesare realizării conforme a programelor naţionale/speciale. Astfel, Agenţia nu a asigurat depunerea de către operatorii economici a garanţiei pentru buna execuţie a contractelor în sumă totală de 3891,5 mii lei, iar lipsa monitorizării respectării clauzelor contractuale a cauzat livrarea medicamentelor cu întîrziere de pînă la 140 de zile în cazul a 44 de contracte (din 77), pentru ce nu s-au aplicat penalităţi în sumă de 460,8 mii lei, acestea fiind calculate în cadrul auditului.
MS şi Agenţia nu au asigurat monitorizarea circuitului de medicamente procurate centralizat în cadrul realizării programelor, fapt ce a condiţionat formarea, în unele cazuri, a unor stocuri exagerate de medicamente, cu depăşirea normativului-limită (de 5 ori şi mai mult). Aceste circumstanţe atestă riscul de scădere a termenului de valabilitate pînă la utilizarea deplină a acestor stocuri.
Recomandări Agenţiei Medicamentului, în comun cu Ministerul Sănătăţii:
8. Să consolideze managementul instituţional în vederea redresării situaţiei la realizarea programelor privind estimarea necesarului de produse medicamentoase, planificarea, monitorizarea şi raportarea circuitului acestora.
9. Să întreprindă măsuri rezultative întru eliminarea neajunsurilor constatate de audit la capitolul achiziţiile publice ale medicamentelor, excluzînd circumstanţele care ar condiţiona admiterea neregularităţilor.
10. Să monitorizeze riscul de generare a stocurilor excesive de medicamente şi consumabile la instituţiile beneficiare, cu supravegherea termenului de valabilitate.
Recomandări Agenţiei Medicamentului:
11. Să consolideze cadrul regulator şi acţiunile de monitorizare şi control intern asupra procesului de achiziţii publice şi executării contractelor, excluzînd faptele de nedepunere a garanţiilor pentru buna execuţie a contractelor şi de neaplicare a penalităţilor în cazurile de neexecutare a clauzelor.
12. Să asigure, în condiţii legale, încasarea de la operatorii economici, pentru anul 2011, a datoriilor privind taxa pentru desfăşurarea procedurii de achiziţii în sumă de 23,9 mii lei.
IV. OPINIE DE AUDIT
Opinia cu rezerve privind rapoartele financiare pe anul 2011
În opinia echipei de audit, cu excepţia efectelor denaturării condiţionate de reflectarea incorectă a unor mijloace fixe, nereflectarea datoriilor debitoare şi creditoare cu termenul de achitare expirat, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Agenţiei la situaţia din 31.12.2011.
Opinia cu rezerve privind regularitatea pe anul 2011
În opinia echipei de audit, utilizarea mijloacelor publice în anul 2011, sub toate aspectele semnificative, s-a efectuat legal şi regulamentar, cu excepţia planificării, calculării şi achitării unor suplimente şi sporuri la salarizarea personalului; acceptării majorării neregulamentare a preţurilor la unele lucrări de reparaţie; efectuării unor cheltuieli improprii; prezenţei unor deficienţe la organizarea şi efectuarea achiziţiilor publice.
Prezentul Raport de audit a fost întocmit în baza probelor acumulate în misiunile de audit efectuate la Agenţia Medicamentului şi la Ministerul Sănătăţii (V.Pantelei, I.Cerba şi A.Chiosa).
| Responsabili de consolidarea raportului: | |
| Directorul Departamentului de audit I, | |
| auditor public | Natalia Trofim |
| Şeful echipei de audit, | |
| controlor superior de stat, auditor public | Cauş Vasilisa |