Hotărîre nr.18 din 27.04.2000 despre controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 25 alin. (7) şi art. 26 lit. h) din Legea privind Curtea de Conturi

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 25 alin. (7) şi art. 26 lit. h) din Legea privind Curtea de Conturi Nr.18 din 27.04.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.54-56/21 din 12.05.2000 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea grefierului Aliona Balaban, şefului secţiei Procuraturii Generale Larisa Miculeţ, reprezentantul Procurorului General, autorul sesizării, Ion Creangă, şef al sectorului relaţii cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, călăuzindu-se după art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară publică dosarul despre controlul constituţionalităţii art. 25 alin. (7) şi art. 26 lit. h) din Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" (cu modificările şi completările ulterioare)* . -------------------------- * M.O., 1995, nr. 7, art. 77; 1996, nr. 40-41, art. 367; 1999, nr. 137-140, art. 689. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Procurorului General, depusă la 19 ianuarie 2000 în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 17 februarie 2000 sesizarea a fost admisă spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării prealabile a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Ministerului Justiţiei şi Curţii de Conturi. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorii-raportori şi argumentele părţilor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : 1. La 11 noiembrie 1999 Parlamentul a adoptat Legea nr. 666-XIV "Pentru modificarea şi completarea Legii privind Curtea de Conturi", prin care a operat o serie de modificări şi completări în Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi": - în articolul 25 alineatele (5), (6) şi (7), urmînd să fie considerate, respectiv, alineatele (7), (8) şi (9): - în articolul 26 litera h) a fost expusă în următoarea redacţie: "în cazul depistării unor prejudicii materiale de pînă la 1000 de salarii minime cauzate statului, aplică persoanelor cu funcţii de răspundere culpabile sancţiuni echivalente prejudiciilor, iar în cazul în care sumele prejudiciilor depăşesc 1000 de salarii minime, remite materialele controalelor organelor de drept. Aceste sancţiuni pot fi aplicate şi de către camerele de conturi judeţene". 2. În sesizarea sa Procurorul General contestă constituţionalitatea art. 25 alin. (7) şi art. 26 lit. h) din Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" în redacţia Legii nr. 666-XIV, ca fiind în contradicţie cu prevederile art. 6, art. 16, art. 119 şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. Autorul sesizării relevă că, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice. Potrivit Legii nr. 666-XIV însă, Curtea de Conturi este abilitată să înfăptuiască justiţia, care, în conformitate cu Legea Supremă, este prerogativa instanţelor judecătoreşti, această prevedere fiind în contradicţie cu art. 6 din Constituţie. După părerea autorului sesizării, sancţiunea în mărime de 1000 de salarii minime se aplică persoanelor cu funcţii de răspundere în temeiul hotărîrii Curţii de Conturi, care, la rîndul ei, poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie. Totodată, persoanele cărora le pot fi aplicate asemenea sancţiuni sînt private de dreptul de a exercita căile de atac, prevăzute de lege, ceea ce contravine art. 119 din Constituţie, precum şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice prevăzut de art. 16 din Constituţie. 3. Examinînd argumentele expuse în sesizare şi raportînd textul legii contestate la dispoziţiile constituţionale, Curtea Constituţională consideră că dispoziţiile art. 26 lit. h) din Legea privind Curtea de Conturi în redacţia Legii nr. 666-XIV atît prin conţinut, cît şi prin sensul pe care li-l conferă practica judiciară contravin Constituţiei. Potrivit dispoziţiilor art. 26 lit. h), în cazul depistării unor prejudicii materiale de pînă la 1000 de salarii minime cauzate statului, Curtea de Conturi aplică persoanelor cu funcţii de răspundere culpabile sancţiuni echivalente prejudiciilor. Prin aceste dispoziţii legiuitorul a extins limitele competenţelor Curţii de Conturi, stabilite prin art. 133 alin. (1) din Constituţie şi concretizate în Legea privind Curtea de Conturi. Pornind de la conţinutul art. 26 lit. h) din Legea privind Curtea de Conturi, se poate conchide că temei pentru aplicarea de către Curtea de Conturi şi camerele de conturi judeţene persoanelor cu funcţii de răspundere culpabile a unor sancţiuni în mărime de pînă la 1000 de salarii minime poate servi depistarea cazurilor de prejudicii materiale cauzate statului în sumă de pînă la 1000 de salarii minime. Totodată, în art. 26 lit. h) din Legea privind Curtea de Conturi nu este stabilit caracterul sancţiunilor aplicate (reparator sau punitiv) şi nu se stabileşte dacă aceasta este o pricină civilă sau o sancţiune pentru o contravenţie administrativă în domeniul finanţelor, adică pentru o faptă ilicită prevăzută de legislaţie şi săvîrşită premeditat sau din imprudenţă. În asemenea cazuri atît faptul săvîrşirii contravenţiei, cît şi gradul de vinovăţie a persoanei cu funcţie de răspundere urmează să fie dovedit în condiţiile respectării procedurilor corespunzătoare, dîndu-se aprecierea juridică cuvenită faptelor persoanei cu funcţie de răspundere culpabile şi stabilindu-se caracterul lor: acţiune de drept administrativ, acţiune de drept civil sau de drept penal. Prin urmare, prevederile art. 26 lit.h) din Legea privind Curtea de Conturi nu stabilesc condiţiile concrete în care poate surveni responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere şi condiţiile de aplicare faţă de ea a sancţiunii, precum şi caracterul sancţiunii, prin aceasta aducîndu-se atingere dreptului constituţional de proprietate, ceea ce vine în contradicţie cu art. 1 alin. (3), art. 16 şi art. 54 din Constituţie. De menţionat că această normă nu corespunde dispoziţiilor constituţionale şi de drept, întrucît criteriul de aplicare a sancţiunii prevăzute de norma în cauză este doar mărimea prejudiciului material cauzat statului - de pînă la 1000 salarii minime. Sancţiunile aplicate nu au un caracter reparatoriu, ci reprezintă o formă de înstrăinare a proprietăţii persoanelor cu funcţii de răspundere pe principiul irevocabilităţii şi caracterului obligatoriu şi se asigură prin forţa coercitivă a statului. Art. 26 lit. h) din Legea privind Curtea de Conturi nu prevede ce acte procesuale vor fi perfectate în cazul aplicării sancţiunilor, tipurile de sancţiuni şi persoanele cu funcţii de răspundere, care pot aplica sancţiuni, ceea ce îngrădeşte accesul liber al cetăţenilor la justiţie, garantat prin art. 20 din Constituţie. De remarcat că dreptul acordat camerelor de conturi judeţene de a aplica sancţiuni constituie o extindere a împuternicirilor lor şi contravine art. 133 din Constituţie. Totodată, conform art. 217 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, Curtea de Conturi examinează cazurile de contravenţii administrative prevăzute la articolul 162/11 (răspunderea pentru încălcarea modului de calculare, de aprobare şi de utilizare a mijloacelor bugetare) şi articolul 162/12 din acest Cod (răspunderea administrativă pentru formarea şi utilizarea contrar legislaţiei a mijloacelor speciale ale instituţiei finanţate de la buget). Să examineze cazurile privind contravenţiile administrative prevăzute la art. 162/11 şi art. 162/12 din Codul cu privire la contravenţiile administrative şi să aplice sancţiuni administrative în numele Curţii de Conturi sînt în drept preşedintele şi vicepreşedinţii ei. Din cele expuse rezultă că dispoziţiile art. 26 lit. h) din Legea cu privire la Curtea de Conturi în redacţia Legii nr. 666-XIV din 11 noiembrie 1999 contravin art. 1 alin. (3), art. 16, art. 54 şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. 4. În sesizare este contestată de asemenea constituţionalitatea dispoziţiilor art. 25 alin. (7) din Legea privind Curtea de Conturi în redacţia Legii nr. 788-XIII din 26 martie 1996, care prevede că în cazul în care ordonatorii de credite ai obiectului controlat nu sînt de acord cu hotărîrea Curţii de Conturi ei o pot contesta în ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Dreptul la protecţie judiciară face parte din drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, sînt garantate şi se aplică în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 8 şi art. 29) şi cu Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (art. 2 pct. 2 şi pct. 3). Dreptul la protecţie judiciară presupune existenţa unor garanţii, care să permită realizarea lor în volum deplin şi să-i asigure persoanei accesul liber la justiţie. O asemenea garanţie consfinţită în art. 53 alin. (1) din Constituţie prevede, între altele, că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Garanţia protecţiei judiciare semnifică dreptul cetăţeanului, prevăzut de Constituţie, de a se adresa cu o cerere instanţei judecătoreşti şi obligaţiunea acesteia de a examina cererea şi de a da pe marginea ei o soluţie legală, echitabilă şi întemeiată. Organele autorităţii judecătoreşti, care înfăptuiesc justiţia şi sînt chemate să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sînt instanţele judecătoreşti de jurisdicţie comună - începînd cu judecătoriile de sector şi municipale şi terminînd cu Curtea Supremă de Justiţie, care sînt învestite cu competenţele respective şi înfăptuiesc justiţia în formele procesuale stabilite de legiuitor. La stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti legiuitorul a ţinut cont de următoarele condiţii consfinţite în Constituţie: egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (art. 16 alin. (2); nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie (art. 20 alin. (2), dreptul părţilor interesate şi organelor de stat competente de a exercita căile de atac, în condiţiile legii, împotriva hotărîrilor judecătoreşti (art. 119). Dispoziţiile art. 25 alin. (7) din Legea privind Curtea de Conturi, prin care se prevede dreptul de a contesta în ordine de recurs hotărîrea Curţii de Conturi doar la Curtea Supremă de Justiţie, contravin acestor prevederi constituţionale, privînd astfel ordonatorii de credite ai obiectului controlat de dreptul de a participa la procesul judiciar şi de a se pronunţa nemijlocit asupra dovezilor prezentate instanţelor judecătoreşti, (judecătoriilor de sector municipale), de a face declaraţii şi de a se adresa cu demersuri în legătură cu dezbaterile judiciare, de a da explicaţii şi de a contesta hotărîrea instanţei de judecată în ordinea prevăzută în titlul trei al Codului de procedură civilă (căile ordinare de atac). Procedura de judecare a pricinilor civile în instanţele de judecată este stabilită de art. 1 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu de art. 25 alin. (7) din Legea privind Curtea de Conturi. Modul de contestare a hotărîrilor Curţii de Conturi, prevăzut de art. 25 alin. (7) din legea numită mai sus, poate conduce la consecinţe negative pentru ordonatorii de credite ai obiectelor controlate, întrucît hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie poate anticipa examinarea ulterioară a cauzei de către alte instanţe de judecată. Prevederile art.25 alin. (7) din Legea privind Curtea de Conturi, care exclud posibilitatea examinării plîngerii ordonatorului de credite al obiectului controlat în prima instanţă şi posibilitatea de a exercita căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, limitează dreptul său la apărare judiciară. Pentru aceste considerente, prevederile art.25 alin. (7) din Legea privind Curtea de Conturi în redacţia Legii nr. 788-XIII din 26 martie 1996 contravine art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 119 alin. (1) din Constituţie. Pentru motivele arătate şi călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) şi art. 140 din Constituţie, art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 60 lit. c) şi art. 62 lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Declară neconstituţionale: a) dispoziţiile art. 25 alin. (7) din Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" în redacţia Legii nr. 788-XIII din 26 martie 1996"; b) dispoziţiile art. 26 lit. h) din Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" în redacţia Legii nr. 666-XIV din 11 noiembrie 1999. 2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 27 aprilie 2000. Nr. 18.