BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.1833 din 25.09.2018 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Borogani, raionul Leova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.09.2018

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul sătesc Borogani, raionul Leova

nr. 1833  din  25.09.2018

 (în vigoare 12.10.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 384-395 art. 1508 din 12.10.2018

* * *

Consiliul sătesc Borogani, raionul Leova, prin decizia nr.4.6 din 10 iulie 2018, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Brătuşanu Tatiana aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.

Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Borogani, îi revine candidatului supleant Jalbă Vasiliţa de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 22 iunie 2015. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Coiţan Aliona de pe lista aceluiaşi partid, prin care aceasta refuză atribuirea mandatului de consilier.

Totodată, Comisia constată că decizia consiliului sătesc a fost adoptată la data de 10 iulie 2018, iar la Comisie a parvenit în data de 23 august 2018. Astfel, rezultă că secretarul Consiliului sătesc Borogani nu a respectat termenul stabilit la pct.30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013.

În temeiul art.18 alin.(2), art.144 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.18 lit.c), pct.25, pct.29 şi pct.30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Borogani.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Borogani, raionul Leova, candidatului supleant Jalbă Vasiliţa de pe lista Partidului Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Jalbă Vasiliţa asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Se atenţionează secretarul Consiliului sătesc Borogani, doamna Grosu Tatiana, asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct.30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013.

5. Prezenta hotărîre se publică pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.