Hotărîre nr.1894 din 27.11.2018 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Bogzeşti, raionul Teleneşti
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Bogzeşti, raionul Teleneşti
nr. 1894 din 27.11.2018
(în vigoare 27.11.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 448-460 art. 1751 din 07.12.2018
* * *
Consiliul sătesc Bogzeşti, raionul Teleneşti, prin decizia nr.03/07 din 24 octombrie 2018, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Balmuş Georgeta aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.
Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Bogzeşti îi revine candidatului supleant Balmuş Ilie de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Teleneşti, din 19 iunie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), art.144 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.18 lit.c) şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Bogzeşti.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Bogzeşti, raionul Teleneşti, candidatului supleant Balmuş Ilie de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Balmuş Ilie asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina-web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.1894. Chişinău, 27 noiembrie 2018. | |