Hotărîre nr.1904 din 05.12.2018 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Glodeni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul raional Glodeni
nr. 1904 din 05.12.2018
(în vigoare 05.12.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 499-503 art. 1809 din 21.12.2018
* * *
La Comisia Electorală Centrală au parvenit cererea de demisie a consilierului Crudu Ion ales pe lista Partidului Politic Partidul Nostru în Consiliul raional Glodeni, precum şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul raional Glodeni îi revine candidatului supleant Noroc Dumitru de pe lista Partidului Politic Partidul Nostru, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 22 iunie 2015. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de adeverinţa primăriei privind aflarea peste hotare a candidatului supleant Nemerenco Vasile de pe lista aceluiaşi partid.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.u), art.144 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului Crudu Ion ales pe lista Partidului Politic Partidul Nostru în Consiliul raional Glodeni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Glodeni, candidatului supleant Noroc Dumitru de pe lista Partidului Politic Partidul Nostru.
3. Se preavizează consilierul Noroc Dumitru asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.1904. Chişinău, 5 decembrie 2018. | |