Hotărîre nr.21/2 din 26.05.2011 cu privire la eliberarea licenţei Societăţii de Asigurări "MOLDCARGO" S.R.L.
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la eliberarea licenţei Societăţii de Asigurări "MOLDCARGO" S.R.L.
nr. 21/2 din 26.05.2011
(în vigoare 10.06.2011)
Monitorul Oficial nr.96-98 art.636 din 10.06.2011
* * *
Urmare a examinării declaraţiei pentru eliberarea licenţei Societăţii de Asigurări "MOLDCARGO" S.R.L. (mun.Chişinău, str. Vasile Alecsandri, 97, IDNO 1002600005819), în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.c), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.13 alin.(1) şi alin.(2), art.24 alin.(1), alin.(2), alin.(3) şi alin.(6) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213), art.5 şi art.6 din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006 "Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.112), Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.20/5 din 16.05.2008 "Cu privire la aprobarea formei şi conţinutului cererilor de asigurare, contractelor de asigurare şi poliţelor de asigurare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144, art.410), Regulamentului privind cerinţele faţă de conţinutul condiţiilor de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.55/6 din 8.11.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.198-202, art.719), pct.5 lit.c) şi pct.7.3 lit.f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.48/5 din 27.09.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.157-160, art.587), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acordă Societăţii de Asigurări "MOLDCARGO" S.R.L. licenţă cu dreptul de a desfăşura activitate de asigurare (asigurări generale), începînd cu 30 mai 2011, pe termen nelimitat, pentru următoarele clase de asigurări:
- Clasa 3 Asigurările de vehicule terestre (altele decît cele feroviare), condiţii de asigurare facultativă a autovehiculelor, echipamentului suplimentar, conducătorului auto şi pasagerilor de accidente;
- Clasa 5 Asigurările de nave aeriene, condiţii de asigurare a navelor aeriene (AERO-CASCO);
- Clasa 7 Asigurările de bunuri în tranzit, condiţii de asigurare a încărcăturilor;
- Clasa 8 Asigurările de incendiu şi alte calamităţi naturale, condiţii de asigurare facultativă a bunurilor; condiţii de asigurare a riscurilor de construcţii-montaj, a răspunderii în faţa terţilor la lucrările de construcţii montaj, angajamentelor de garanţie după darea în exploatare;
- Clasa 9 Alte asigurări de bunuri, condiţii de asigurare subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură;
- Clasa 10 Asigurările de răspundere civilă auto, condiţii de asigurare a responsabilităţii titularului carnet TIR la efectuarea transporturilor în cadrul convenţiei vamale privind transportul internaţional de mărfuri cu utilizarea carnetului TIR (convenţia TIR din 1975); condiţii de asigurare facultativă de răspundere civilă a transportatorilor auto; asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă CARTE VERDE;
- Clasa 11 Asigurările de răspundere civilă avia, condiţii de asigurare facultativă de răspundere civilă a proprietarilor de nave aeriene şi transportatorilor aerieni; condiţii de asigurare a răspunderii civile a serviciilor şi proprietarilor de aeroporturi;
- Clasa 13 Asigurările de răspundere civilă generală, condiţii de asigurare de răspundere civilă (inclusiv: Condiţii suplimentare de asigurare de răspundere civilă a întreprinderilor exploatatoare de obiecte – surse de pericol sporit, Condiţii suplimentare de asigurare de răspundere civilă a arhitectorilor); condiţii de asigurare a responsabilităţii profesionale a persoanelor fizice şi juridice;
- Clasa 15 Asigurările de garanţii, condiţii de asigurare a responsabilităţii autotransportatorilor la efectuarea transporturilor de mărfuri străine cu utilizarea sistemului de garanţii, stabilit de Convenţia internaţională privind regimul de tranzit comun sau de Legea naţională (T1); condiţii de asigurare de garanţii financiare suplimentare la transportul mărfurilor cu statut de "Risc vamal sporit";
- Clasa 16 Asigurările de pierderi financiare, condiţii de asigurare a riscurilor financiare; condiţii de asigurare complexă a băncilor şi altor instituţii financiare (BBB);
cu includerea în anexa la licenţă a următoarelor subdiviziuni:
- mun.Chişinău, str. Vasile Alecsandri, 97;
- mun.Chişinău, str. Calea Ieşilor, 14;
- mun.Chişinău, str.Munceşti, 121a;
- mun.Chişinău, str.Mesager, 11;
- mun.Chişinău, str.M.Cibotari, 28;
- mun.Chişinău, str.M.Cibotari, 37;
- mun.Chişinău, bd.D.Cantemir, 3/1;
- mun.Chişinău, str.Ismail, 88;
- mun.Chişinău, str.Armenească, 25;
- mun.Chişinău, str.Armenească, 30, of.104;
- mun.Chişinău, str.Uzinelor, 8;
- mun.Chişinău, str.Kiev, 16/1;
- mun.Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 134;
- mun.Chişinău, str.Ceucari, 2;
- mun.Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 76 A;
- r-nul Ungheni, com.Zagarancea;
- r-nul Rîşcani, com.Costeşti;
- r-nul Briceni, s.Criva;
- or.Donduşeni, str.Feroviarilor, 62;
- or.Drochia, str.Independenţei, 45, ap.7;
- or.Cahul, str.Hîjdău, 12;
- or.Cahul, str.Republicii, 15/1;
- or. Anenii Noi, str.Şciusev, 1, et. II;
- or.Edineţ, str.O.Cirimpei, 68;
- or.Briceni, str.Prieteniei, 2;
- or.Lipcani, str.Jucovschi, 1;
- com.Sculeni, Zona Trecerii Vamale;
- M1 Chişinău-Leuşeni-frontiera cu România, km 99+000 (dreapta);
- Vama Briceni-Rosoşeni, str.Cantemir, 23;
- mun.Comrat, str.Lenin, 231, ap.1;
- or.Floreşti, bd.Victoriei, 53.
2. Taxa pentru eliberarea licenţei în mărime de 10000 lei şi taxa pentru 30 de copii de pe licenţă în mărime de 13500 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Mihail CIBOTARU |
Chişinău, 26 mai 2011. |
|
| Nr.21/2. |