Hotărîre nr.2185 din 29.01.2019 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Condriţa, municipiul Chişinău
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Condriţa, municipiul Chişinău
nr. 2185 din 29.01.2019
(în vigoare 29.01.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 119-131 art. 631 din 05.04.2019
* * *
Consiliul sătesc Condriţa, municipiul Chişinău, prin decizia nr.4/1 din 19 decembrie 2018, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Dimitriu Nicolai, ales pe lista Partidului Liberal în Consiliul sătesc Condriţa, municipiul Chişinău. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.
Întrucît lista candidaţilor supleanţi a Partidului Liberal s-a epuizat, se restabileşte şirul descrescător, iar după restabilirea acestuia, cea mai mare valoare numerică îi revine listei de candidaţi a Partidului Democrat din Moldova.
Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Condriţa îi revine candidatului supleant Macari Ion de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 3 iulie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), art.144 alin.(9), alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.18 lit.c), pct.26 şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Condriţa.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Condriţa, municipiul Chişinău, candidatului supleant Macari Ion de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Macari Ion asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.2185. Chişinău, 29 ianuarie 2019. | |