BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.22 din 06.05.2014 privind Raportul auditului operaţional al Proiectului "Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială" pentru perioada 2011-2013

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.05.2014

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

privind Raportul auditului operaţional al Proiectului “Servicii de

Sănătate şi Asistenţă Socială” pentru perioada 2011-2013

nr. 22  din  06.05.2014

 (în vigoare 30.05.2014) 

Monitorul Oficial nr.134-141 art.19 din 30.05.2014

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, dna V.Buliga, viceministrului sănătăţii, dna S.Cotelea, şefului Secţiei bugetul de stat în domeniul ocrotirii sănătăţii şi protecţiei sociale din cadrul Ministerului Finanţelor, dna A.Cojocaru, coordonatorilor Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, dl O.Hîncu (Ministerul Sănătăţii) şi dna A.Chirilov (Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei), directorului adjunct al Centrului Naţional de Management în Sănătate, dl P.Crudu, consultantului pentru sănătate şi protecţie socială al Băncii Mondiale, dna I.Guban, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” pentru perioada 2011-2013.

——————————

1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.

Misiunea de audit a fost realizată în temeiul art.28 şi art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008 şi în conformitate cu Programele activităţii de audit ale Curţii de Conturi pe anii 2013 şi 20142, avînd drept scop evaluarea gestionării conforme şi eficiente a mijloacelor financiare alocate în cadrul Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, a rezultatelor implementării activităţilor stabilite, cu oferirea concluziilor de audit.

——————————

2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.54 din 04.12.2012 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2013”; Hotărîrea Curţii de Conturi nr.61 din 11.12.2013 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2014”.

Auditul s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele de audit3 şi potrivit termenilor de referinţă coordonaţi cu Banca Mondială. În vederea susţinerii constatărilor, formulării concluziilor şi recomandărilor, probele de audit au fost obţinute prin efectuarea procedurilor de evaluare a riscului şi a procedurilor de audit ulterioare.

——————————

3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”; Hotărîrea Curţii de Conturi nr.11 din 03.04.2009 “Privind aprobarea Standardelor auditului performanţei”, abrogate prin Hotărîrea Curţii Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale ISSAI de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”.

Examinînd rezultatele auditului şi audiind Raportul prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Pentru implementarea Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare/Banca Mondială a acordat Guvernului Republicii Moldova două credite consecutive în sumă totală de 17900,0 mii Drepturi Speciale de Tragere (echivalente cu circa 27200,00 mii dolari SUA), conform Acordurilor de finanţare din 03.07.2007 şi, respectiv, din 20.12.2011.

Obiectivul de bază al Proiectului a constat în sporirea accesului populaţiei la servicii de sănătate şi asistenţă socială. Implementarea Proiectului urma să fie finalizată la 31.08.2013, termenul, cu acordul Băncii Mondiale, fiind extins pînă la 31.08.2014. În aspectul responsabililor de gestionare, mijloacele provenite din credit au fost direcţionate Ministerului Sănătăţii pentru modernizarea sistemului de sănătate – 22333,5 mii dolari SUA, şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pentru îmbunătăţirea sistemului de protecţie şi asistenţă socială – 5320,1 mii dolari SUA.

Auditul a stabilit că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au realizat, în cadrul Proiectului, obiectivele determinate pentru 3 componente de bază. Astfel,

de către Ministerul Sănătăţii au fost desfăşurate activităţi în vederea susţinerii reformei şi dezvoltării a patru blocuri ale sistemului de asistenţă medicală prin: (i) iniţierea elaborării şi implementării Conturilor Naţionale în Sănătate, dezvoltării capacităţilor şi reglementării parteneriatului public-privat, dezvoltării şi reformei resurselor umane; (ii) aplicarea noului sistem de finanţare a prestatorilor de servicii medicale bazat pe indicatori de performanţă şi complexitatea cazului tratat, cu elaborarea strategiilor de extindere progresivă a acoperirii cu asigurări obligatorii de asistenţă medicală; (iii) dezvoltarea asistenţei medicale primare prin reabilitarea instituţiilor medicale primare în localităţile rurale; (iv) evaluarea capacităţii spitalelor şi modernizarea acestora;

de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a fost realizat “Programul de Ajutor Social”, orientat spre consolidarea capacităţilor Guvernului de identificare a păturilor sărace şi de colectare şi procesare eficientă a informaţiilor pentru un proces decizional adecvat.

În cadrul prezentului Proiect, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au fost responsabili de administrarea cheltuielilor operaţionale.

Concomitent, constatările rezultate din verificările efectuate şi expuse în Raportul de audit relevă următoarele neajunsuri şi situaţii problematice. Astfel, prin prisma competenţelor şi responsabilităţilor delegate Ministerului Sănătăţii şi unor structuri implicate, se denotă că:

√ nu a fost asigurată pe deplin instituţionalizarea Conturilor Naţionale în Sănătate, fiind constatată lipsa bazei normative pentru autorizarea acestora la nivel de ţară; neprezentarea datelor de către prestatorii privaţi care activează în domeniul sănătăţii; nepublicarea rapoartelor anuale;

√ nu s-a ţinut cont în totalitate de propunerile şi recomandările consultanţilor referitor la elaborarea documentelor de politici ale resurselor umane, astfel nefiind elaborată şi aprobată Strategia de dezvoltare a resurselor umane, limitîndu-se la aprobarea Concepţiei-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii;

√ nu a fost elaborat un plan bine determinat de implementare a recomandărilor consultantului privind eliminarea barierelor la furnizarea serviciilor private de sănătate;

√ recomandările consultantului privind trecerea treptată la nivel naţional pînă în anul 2014 la noul sistem de plată nu au fost realizate pe deplin, acesta fiind implementat în anul 2013 fără a se ţine cont de gradul suficient de pregătire a instituţiilor medicale din ţară;

√ nu a fost monitorizată corespunzător derularea lucrărilor de construcţie, ceea ce a determinat, în majoritatea cazurilor, tergiversarea executării acestora, iar în unele cazuri – utilizarea ineficientă a mijloacelor creditare. Totodată, unii beneficiari de bunuri imobile renovate (23 centre de sănătate) nu au asigurat înregistrarea drepturilor patrimoniale asupra bunurilor proprietate publică.

De către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei s-au admis unele erori şi abateri la înregistrarea tranzacţiilor financiare, fapt datorat specificului de transmitere/primire a echipamentului TI. Procesul de elaborare a softului a întîmpinat unele dificultăţi care au determinat extinderea termenului prestabilit (cu circa un an). Totodată, nu au fost înregistrate drepturile de proprietate intelectuală asupra softului.

Cu referire la executarea Hotărîrii Curţii de Conturi nr.7 din 8 februarie 2011 “Cu privire la Raportul auditului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” pentru perioada iunie 2007-2010” s-a constatat că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au realizat recomandările şi cerinţele înaintate.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c) şi art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” pentru perioada 2011-2013, parte componentă a prezentei hotărîri.

2. Prezenta hotărîre şi Raportul auditului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” pentru perioada 2011-2013 se remit:

2.1. Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, şi se cere asigurarea implementării recomandărilor auditului, inclusiv fortificarea sistemului de control intern la realizarea activităţilor Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”;

2.2. Centrelor de Sănătate din localităţile: Văscăuţi, r-nul Floreşti; Costeşti, r-nul Ialoveni; Otaci, r-nul Ocniţa; Pîrîta, r-nul Dubăsari; Moscovei, r-nul Cahul; Zăbriceni, r-nul Edineţ; Corjeuţi, r-nul Briceni; Sărăteni, r-nul Leova; Drepcăuţi, r-nul Briceni; Cuizăuca, r-nul Rezina; Ciolacu Nou, r-nul Făleşti; Onişcani, r-nul Călăraşi; Moşana, r-nul Donduşeni; Lozova, r-nul Străşeni; Copanca, r-nul Căuşeni; Boldureşti, r-nul Nisporeni; Etulia, r-nul Vulcăneşti; Cociulia, r-nul Cantemir; Ciutuleşti, r-nul Floreşti; Cotul Morii, r-nul Hînceşti; Ciuciuleni, r-nul Hînceşti; Cioburciu, r-nul Ştefan-Vodă; Tvardiţa, r-nul Taraclia, pentru implementarea recomandării din Raport;

2.3. Oficiului Băncii Mondiale din Moldova, pentru documentare;

2.4. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi monitorizarea finalizării Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”;

2.5. Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie şi Comisiei economie, buget şi finanţe ale Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare.

3. Despre executarea cerinţelor din subpct.2.1 şi subpct.2.2 ale prezentei hotărîri, inclusiv despre implementarea recomandărilor auditului, se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Se scoate din regim de monitorizare Hotărîrea Curţii de Conturi nr.7 din 8 februarie 2011 “Cu privire la Raportul auditului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” pentru perioada iunie 2007-2010”.

5. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.22 din 6 mai 2014

RAPORTUL

auditului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”

pentru perioada 2011 – 2013

I. SFERA ŞI ABORDAREA AUDITULUI

Pe parcursul mai multor ani, proiectele finanţate de Banca Mondială au sprijinit sectorul sănătăţii publice şi cel social din Republica Moldova. Proiectul “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” reprezintă o continuare a proiectelor precedente din sectoarele menţionate, consolidînd experienţa acestora.

Obiectivul primar al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” constă în susţinerea Programului Guvernului cu privire la creşterea accesului la serviciile de sănătate şi asistenţă socială eficiente şi de calitate pentru populaţia Republicii Moldova. Fiind motivată de interesul societăţii şi al Băncii Mondiale privind realizarea Proiectului, Curtea de Conturi a inclus acest subiect în Programele sale de activitate pe anii 2013 şi 20141, efectuînd auditul operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” (în continuare – PSSAS sau Proiect).

——————————

1 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.54 din 04.12.2012 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2013”; Hotărîrea Curţii de Conturi nr.61 din 11.12.2013 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2014”.

Obiectivul general al auditului a constat în formularea concluziilor privind gestionarea conformă şi eficientă a mijloacelor financiare alocate din PSSAS, bazate pe probele de audit, precum şi pe rezultatele implementării activităţilor prevăzute de Proiect.

Obiectivele specifice ale auditului sînt următoarele:

1. evaluarea dezvoltării sistemelor de sănătate şi asistenţă socială prin analiza şi verificarea realizării componentelor, subcomponentelor şi activităţilor, prin prisma indicatorilor de performanţă stabiliţi în Acordurile de finanţare2;

——————————

2 Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (Proiectul “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”), ratificat prin Legea nr.194-XVI din 26.07.2007; Acordul de finanţare adiţională dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în scopul realizării Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, ratificat prin Legea nr.79 din 12.04.2012.

2. identificarea/constatarea punctelor forte şi a deficienţelor managementului entităţilor responsabile de implementarea Proiectului, precum şi a procedurilor de control intern existente, cu oferirea recomandărilor şi măsurilor de îmbunătăţire a sistemelor de sănătate şi asistenţă socială.

Responsabilitatea managerială pentru implementarea PSSAS aparţine Ministerului Sănătăţii (Componenta 1 şi subcomponenta 3.1) şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (Componenta 2 şi subcomponenta 3.2). Avînd această calitate, Ministerele nominalizate elaborează şi implementează sisteme de management financiar şi control eficiente, în scopul realizării obiectivelor principale ale PSSAS, cu obligaţia de a asigura prevenirea şi descoperirea erorilor şi fraudelor. Totodată, acestea sînt responsabile de respectarea prevederilor legale naţionale şi a reglementărilor Băncii Mondiale în implementarea activităţilor PSSAS, de întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare în conformitate cu normele stabilite.

Persoanele responsabile de implementarea Proiectului şi gestionarea mijloacelor creditare în cadrul autorităţilor desemnate sînt, după cum urmează:

- miniştrii sănătăţii: Ion Ababii (în perioada 03.07.2007-31.03.2008), Larisa Catrinici (în perioada 01.04.2008-25.09.2009), Vladimir Hotineanu (în perioada 25.09.2009-14.01.2011) şi Andrei Usatîi (de la 14.01.2011 pînă în prezent);

- miniştrii muncii, protecţiei sociale şi familiei: Galina Balmoş (în perioada 03.07.2007-11.09.2009) şi Valentina Buliga (de la 25.09.2009 pînă în prezent).

Supravegherea şi monitorizarea Proiectului, inclusiv coordonarea interministerială, este executată de Comitetul de monitorizare a activităţilor Proiectului (în continuare – Comitet), instituit de Guvern3. Preşedintele Comitetului este ministrul sănătăţii, vicepreşedintele – ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, iar în calitate de membri sînt reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, Ministerului Finanţelor, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, precum şi ai societăţii civile. Conform Dispoziţiei Guvernului menţionate, Comitetul se întruneşte ori de cîte ori este nevoie.

——————————

3 Dispoziţia Guvernului nr.21-d din 17.03.2008.

Responsabilitatea echipei de audit a constat în obţinerea probelor suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor de audit privind gestionarea conformă şi eficientă a mijloacelor financiare alocate din PSSAS, precum şi a performanţelor implementării Proiectului. Totodată, auditul nu poartă răspundere pentru faptele ce presupun fraudă şi eroare.

Metodologia de audit. Auditul a fost efectuat conform Standardelor de audit4 şi termenilor de referinţă coordonaţi cu Banca Mondială. În vederea susţinerii constatărilor, formulării concluziilor şi recomandărilor, probele de audit au fost acumulate în cadrul MS şi MMPSF. Abordarea de audit este combinată, bazată pe sistem (în scopul identificării deficienţelor în realizarea indicatorilor cadrului de rezultate), pe teste şi pe rezultate, cu evaluarea realizării indicatorilor de rezultat stabiliţi. Procedurile de audit au fost efectuate la 20 centre de sănătate şi la oficiile asistenţilor sociali din raioanele Cahul, Vulcăneşti, Ocniţa, Orhei, Ştefan-Vodă, Hînceşti, Cimişlia, Nisporeni, Cantemir, Anenii Noi şi Leova, cu aplicarea procedurilor de fond, folosindu-se diferite tehnici şi metode, cum ar fi: analiza documentelor din dosarele Proiectului; observările la faţa locului; intervievarea personalului antrenat în Proiect; studierea informaţiilor obţinute de la spitalele raionale şi republicane, de la terţe persoane. De asemenea, unele probe de audit au fost acumulate de la CNAM şi de la unele autorităţi ale APL. În cadrul auditului au fost analizate diferite rapoarte ale MS, MMPSF, CNAM, CNMS. Astfel, auditul a efectuat următoarele activităţi:

——————————

4 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”, Hotărîrea Curţii de Conturi nr.11 din 03.04.2009 “Privind aprobarea Standardelor auditului performanţei”, abrogate prin Hotărîrea Curţii Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale ISSAI de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”.

• verificarea şi evaluarea caracterului adecvat al managementului financiar (evidenţă contabilă, control intern, bugetare, plăţi, raportare);

• evaluarea procedurilor de achiziţii efectuate în cadrul Proiectului;

• evaluarea utilizării conforme a activelor achiziţionate în cadrul Proiectului;

• evaluarea implementării de către mandatari (Ministere) a recomandărilor rezultate din consultanţele experţilor interni şi externi, finanţaţi din Proiect, pentru realizarea acţiunilor şi măsurilor de politici adecvate, cu prezentarea performanţelor obţinute etc.

Totodată, în cadrul auditului a fost analizat gradul de monitorizare a indicatorilor de rezultate prestabiliţi în Acordurile de finanţare şi dacă entităţile responsabile de implementare au întreprins toate măsurile necesare pentru realizarea lor.

II. PREZENTARE GENERALĂ

Proiectul “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” reprezintă o parte componentă a Programului de durată al Guvernului5, orientat la sporirea eficienţei sistemelor de sănătate şi asistenţă socială din Moldova. Implementarea Proiectului a fost stabilită pentru anii 2007-20146, responsabili fiind MS şi MMPSF.

——————————

5 Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1471 din 24.12.2007.

6 Termenul-limită de implementare a PSSAS este pînă la 31.08.2014.

Finanţarea Proiectului s-a efectuat din sursele de credit acordate Guvernului Republicii Moldova de către Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID)/Banca Mondială în sumă de 17900,0 mii DST, echivalentă cu circa 27653,00 mii dolari SUA, în baza a 2 Acorduri de finanţare (credite)7, respectiv de 11300,0 mii DST (17453,5 mii dolari SUA) şi de 6600,0 mii DST (10200,0 mii dolari SUA), situaţie reflectată în Tabelul nr.1.

——————————

7 Al doilea Acord reprezintă finanţarea adiţională pentru acoperirea deficitului de finanţe al Proiectului, destinat finalizării activităţilor din contul creditului iniţial şi extinderea unor activităţi noi în sprijinul reformei medicale şi de asistenţă socială.

Potrivit datelor prezentate auditului, la data de 31.12.2013 au fost debursate mijloace financiare în sumă de 25698,5 mii dolari SUA, sau 93% din mijloacele creditate, inclusiv: din Creditul nr.4320-MD – 17453,5 mii dolari SUA (100,0%) şi din Creditul nr.5023-MD – 8245,0 mii dolari SUA (80,8%).

Pentru utilizarea mijloacelor alocate, Trezoreria Teritorială Chişinău a deschis în “Banca de Economii” S.A. conturi bancare desemnate în dolari SUA, precum şi conturi de tranzit în lei şi în euro, pentru fiecare sursă şi pentru fiecare Minister separat.

Mijloacele financiare obţinute de la Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID)/Banca Mondială au fost destinate reducerii mortalităţii şi invalidităţii premature prin intermediul modernizării serviciilor de sănătate, fortificării protecţiei financiare şi creşterii eficienţei sistemului de sănătate, precum şi unei mai bune identificări şi direcţionări a protecţiei şi asistenţei sociale către cei mai săraci. Pentru realizarea acestor scopuri au fost stabiliţi indicatori de rezultate, care servesc drept parametri de monitorizare a schimbărilor în întregul sector de sănătate în urma realizării Proiectului. Datele preliminare prezentate de MS pentru anul 2013 privind nivelul de îndeplinire a indicatorilor menţionaţi se prezintă în Anexa la prezentul Raport.

Astfel, atingerea obiectivelor Proiectului auditat presupune organizarea şi desfăşurarea activităţilor structurate pe 3 componente de bază, prima fiind orientată la îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi conţinînd 4 subcomponente, situaţie reflectată în cele ce urmează:

• Componenta 1. Modernizarea sistemului de sănătate (cu valoarea de 21396,7 mii dolari SUA). Această Componentă a fost destinată susţinerii reformei şi dezvoltării a patru blocuri principale ale sistemului de asistenţă medicală, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, care, potrivit Manualului operaţional8, se reflectă în următoarele subcomponente:

——————————

8 Ordinul ministrului sănătăţii nr.453/76 din 18.05.2012 “Cu privire la aprobarea Manualului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială””.

subcomponenta 1.1: Dezvoltarea capacităţilor şi reglementarea sectorului (481,7 mii dolari SUA), destinată iniţierii elaborării de politici noi în domeniul Parteneriatului public-privat, dezvoltării şi reformei resurselor umane, precum şi monitorizării fluxurilor financiare în sectorul asistenţei medicale (pregătirea Conturilor Naţionale în Sănătate (CNS))9;

——————————

9 CNS constituie o metodă de sumare, descriere şi analiză a finanţării sistemelor naţionale de sănătate, care au drept scop facilitarea şi simplificarea procesului de planificare, elaborare de politici şi strategii în sănătate, estimarea eficienţei sistemului de sănătate etc. Datele CNS conţin informaţii privind fluxurile financiare în domeniul sănătăţii, colectate şi structurate în funcţie de sursele de finanţare, agenţii de finanţare, prestatorii de servicii medicale şi funcţiile din domeniul ocrotirii sănătăţii.

subcomponenta 1.2: Finanţarea sistemului de asistenţă medicală şi a prestatorilor de servicii medicale (1353,8 mii dolari SUA), destinată contribuţiei la reformarea modului în care serviciile medicale sînt achitate de Guvern, cu modificarea sistemului de plăţi pentru spitale şi elaborarea strategiilor de extindere progresivă a acoperirii cu asigurări obligatorii de asistenţă medicală de o manieră fiscală durabilă;

subcomponenta 1.3: Dezvoltarea asistenţei medicale primare (14796,3 mii dolari SUA), destinată: (i) reabilitării instituţiilor medicale primare în localităţile rurale (CS); (ii) actualizării curriculumului pentru medicii de familie şi oferirii oportunităţilor de instruire;

subcomponenta 1.4: Evaluarea capacităţilor spitalelor şi modernizarea lor(4764,9 mii dolari SUA), destinată: (i) renovării Spitalului Clinic Republican; (ii) finalizării unui nou master-plan al spitalelor, cu optimizarea ulterioară a acestora şi (iii) elaborării Strategiei de modernizare a IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova, cu reformarea serviciilor oncologice;

• Componenta 2. Asistenţă şi protecţie socială (4955,9 mii dolari SUA). Scopul acestei Componente a fost sprijinirea primilor paşi în realizarea unui program nou de asistenţă socială direcţionată – “Programul de Ajutor Social”, orientat spre consolidarea capacităţilor Guvernului de identificare a păturilor sărace şi de colectare şi procesare eficientă a informaţiilor pentru un proces decizional adecvat;

• Componenta 3. Suport instituţional (1301,1 mii dolari SUA), destinată susţinerii cheltuielilor operaţionale ale managementului Proiectului (inclusiv: MS – 936,9 mii dolari SUA; MMPSF – 364,2 mii dolari SUA).

Cadrul de reglementare şi politicile de raportare

Activităţile de implementare/realizare a Proiectului sînt reglementate de cadrul legal naţional şi cel internaţional, precum şi de reglementările specifice stabilite de Banca Mondială.

Planificarea financiară, evidenţa contabilă şi raportarea financiară ale MS şi MMPSF sînt reglementate prin Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007, Instrucţiunea “Cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”10, precum şi prin procedurile stabilite de Banca Mondială (Manualul operaţional al Proiectului, Ghidul monitorizării financiare pentru proiectele finanţate de Banca Mondială, Ghidul Băncii Mondiale privind debursările pentru proiecte, Ghidul pentru achiziţiile de bunuri, lucrări şi servicii de non-consultanţă în cadrul împrumuturilor BIRD, a creditelor şi granturilor IDA de către debitorii Băncii Mondiale din ianuarie 2011 şi Ghidul pentru selectarea şi angajarea consultanţilor în cadrul împrumuturilor BIRD, creditelor şi granturilor IDA de către debitorii Băncii Mondiale din ianuarie 2011 etc.).

——————————

10 Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010 “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”.

III. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În vederea evaluării şi verificării utilizării mijloacelor din creditele acordate, auditul va expune constatările în aspectul responsabilităţilor pentru implementarea/realizarea PSSAS.

3.1. Cu privire la utilizarea mijloacelor creditare destinate modernizării sistemului de sănătate de către Ministerul Sănătăţii (Componenta 1)

Această Componentă este cea mai semnificativă din cadrul Proiectului, deţinînd o pondere de 79,5% din totalul mijloacelor acordate. Componenta este destinată realizării unui spectru larg de activităţi în vederea susţinerii reformei, precum şi dezvoltării ulterioare a sistemului de asistenţă medicală, structurate în patru subcomponente, în aceste scopuri fiind planificate 21396,7 mii dolari SUA.

Activităţile şi resursele financiare direcţionate la implementarea acestei Componente, precum şi nivelul de executare la situaţia din 31.12.2013 sînt reflectate în Tabelul nr.2.

Potrivit datelor din tabel, auditul relevă complexitatea şi diversitatea activităţilor întreprinse pentru atingerea scopurilor propuse. De asemenea, este de remarcat că, la 31.12.2013, utilizarea mijloacelor destinate acestei Componente (19141,9 mii dolari SUA) a fost de 90% din suma planificată (21396,7 mii dolari SUA). Aceasta denotă că realizarea/finanţarea activităţilor Proiectului la Componenta 1 se află la etapa de finalizare, termenul limită fiind stabilit pentru 31.08.2014.

Analiza executării subcomponentei 1.1. Dezvoltarea capacităţilor şi reglementarea sectorului indică că cheltuielile în sumă de 481,7 mii dolari SUA au constituit 2,2% din totalul cheltuielilor pentru Componenta 1, sau 1,7% din totalul cheltuielilor aferente Proiectului. Activităţile în cadrul subcomponentei au fost direcţionate la instituţionalizarea CNS, cuprinzînd o multitudine de măsuri a căror realizare are drept scop sporirea rolului MS în gestionarea mai bună/eficientă a sectorului sănătăţii, prin dezvoltarea capacităţilor de elaborare a politicilor în domeniul de planificare a serviciilor de sănătate, de finanţare şi de creştere a calităţii lor.

Pentru elaborarea şi implementarea CNS (activitatea 1.1.A) au fost planificate mijloace financiare în sumă de 346,5 mii dolari SUA, ceea ce constituie 71,9% din totalul cheltuielilor la subcomponenta 1.1. (481,7 mii dolari SUA), sau 1,3% din totalul cheltuielilor Proiectului (27653,5 mii dolari SUA). Evaluarea de către audit a sistemului de control intern privind achiziţionarea serviciilor şi a bunurilor, contractarea şi finanţarea activităţilor la capitolul elaborarea CNS a stabilit că acesta este unul credibil.

Verificarea de către audit a realizării obiectivelor stabilite privind elaborarea şi implementarea CNS a constatat ca această activitate a fost efectuată cu suportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi, potrivit acesteia, corespunde cerinţelor internaţionale din domeniu, fiind atinşi indicatorii stabiliţi. Activitatea de implementare a CNS şi de elaborare a rapoartelor anuale este efectuată de CNMS, care, în cadrul Proiectului, a beneficiat de: asistenţă tehnică internaţională şi locală; dotare cu echipament TI; elaborare a softului de tip web şi instruire a prestatorilor de servicii medicale în utilizarea acestuia. În acelaşi timp, auditul a constatat unele deficienţe ce urmează a fi remediate în scopul utilizării eficiente a mijloacelor creditare acordate.

Astfel, la implementarea Conturilor Naţionale în Sănătate nu au fost realizate pe deplin recomandările experţilor contractaţi.

Pentru asigurarea suportului metodologic şi asistenţei tehnice în elaborarea şi implementarea CNS în Republica Moldova, de către MS, la 11.08.2008, a fost încheiat un contract cu consultantul, potrivit procedurii de achiziţie reglementate de Banca Mondială – “consultants′ qualification”/selectare în baza calificării consultantului, în valoare de 92,3 mii dolari SUA şi termenul limită de realizare stabilit pentru 31.03.2011. Plăţile au fost efectuate în conformitate cu orarul de plăţi după acceptarea, de către Echipa de Management a Proiectului, a rapoartelor privind Conturile Naţionale în Sănătate, inclusiv a Raportului final “Dezvoltarea CNS în Republica Moldova”, prezentat în martie 2011.

Potrivit Raportului final, consultantul a elaborat unele recomandări pentru asigurarea continuităţii, eficienţei şi durabilităţii implementării CNS la nivel de ţară. Analiza de către audit a îndeplinirii recomandărilor a constatat că acestea nu au fost realizate pe deplin, şi anume:

♦ Ministerul Sănătăţii nu a elaborat o bază normativă pentru autorizarea CNS la nivel de ţară, fapt ce nu asigură garantarea colectării datelor complete şi veridice de la prestatorii publici şi privaţi de servicii de sănătate. Ca urmare, nu sînt reglementate obligativitatea şi responsabilitatea părţilor în procesul de prezentare a informaţiilor necesare, cu stabilirea termenelor de prezentare, procesare şi generare a rapoartelor; nu au fost elaborate şi formalizate procesele de colectare/prelucrare a datelor, cu stabilirea atribuţiilor şi obligaţiilor exhaustive ale tuturor participanţilor la fiecare etapă a procesului, modalitatea (metodologia) de verificare a veridicităţii şi plenitudinii datelor colectate, termenele de elaborare şi publicare a rapoartelor anuale, modalitatea/mecanismul de prezentare (oportună) şi aprobare a acestora de către factorii de decizie (de exemplu, Raportul CNS pentru anul 2012 a fost remis Ministerului Sănătăţii în februarie 2014).

Potrivit explicaţiilor CNMS, “Unica bază normativă cu privire la reglementarea procesului de colectare a datelor pentru CNS este Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia”, unde este stipulat că MS asigură “monitorizarea finanţelor în domeniul sănătăţii, colectînd informaţia de la toţi prestatorii de servicii medico-sanitare indiferent de forma juridică de organizare, prin intermediul conturilor naţionale în sănătate”;

♦ în CNS nu sînt colectate date de la prestatorii privaţi de servicii în sănătate, ca rezultat al nereglementării obligativităţii de prezentare a informaţiilor necesare. Rezultînd din ponderea semnificativă a mijloacelor (venituri/cheltuieli) operate de prestatorii privaţi de servicii medicale (peste 40 la sută) în totalul veniturilor/cheltuielilor din sănătate, în opinia auditului, informaţiile din CNS şi din rapoartele anuale nu prezintă o imagine completă şi veridică a fluxurilor de mijloace financiare în domeniul sănătăţii. Totodată, potrivit explicaţiilor CNMS, “prestatorii privaţi de servicii medicale nu doresc să raporteze informaţii relevante şi depline în CNS, justificînd refuzul prin secretul comercial”;

♦ nu este asigurată publicarea/publicitatea datelor CNS, care nu se regăsesc pe pagina web a MS şi/sau a CNMS, în alte publicaţii, inclusiv de profil, fapt ce nu asigură o transparenţă a informaţiilor, precum şi accesul la acestea a publicului larg. Potrivit explicaţiilor CNMS, “...în practica internaţională nu există rapoarte narative pe CNS. Raportul se consideră 4 tabele de bază, care sînt de obicei raportate, inclusiv organizaţiilor internaţionale”;

♦ a fost elaborat un soft privind instituirea unui sistem de colectare a datelor CNS, facilitînd colectarea acestora de la prestatori. Totodată, datele colectate de către CNMS, prin metoda retrospectivă, pentru anii 2008-2010 nu au fost reflectate în softul implementat în anul 2012, excluzînd posibilitatea unei analize a dinamicii veniturilor şi cheltuielilor în sistemul de sănătate, în vederea luării unor decizii relevante în domeniu.

Datele din Rapoartele anuale elaborate în baza CNS denotă irelevanţă la utilizarea acestor rapoarte în luarea unor decizii.

CNS sînt destinate generării şi furnizării de informaţii şi rapoarte privind sursele şi modul în care sînt utilizate toate fondurile (publice şi private) în sectorul sănătăţii, pentru ca MS şi alţi utilizatori (Guvernul, donatorii externi, politicienii etc.) să le aplice în procesul de monitorizare a performanţelor din acest sistem.

În context, se evidenţiază lipsa reglementărilor interne aferente proceselor de instituţionalizare a CNS, de raportare şi aprobare a rezultatelor CNS, de adoptare a deciziilor de către factorii abilitaţi, precum şi lipsa documentării/justificării acestora. MS a explicat această situaţie prin următoarele: “Rapoartele CNS sînt examinate, evaluate şi acceptate în următorul mod: Raportul CNS pentru 2008 a fost din timp distribuit tuturor şefilor de direcţii din cadrul Ministerului şi a fost examinat, evaluat şi acceptat în cadrul unei şedinţe de lucru condusă de unul din viceminiştrii sănătăţii, cu participarea şefilor de direcţii din cadrul ministerului şi a Directorului CNMS. Rapoartele CNS pe anii 2009-2012 au fost examinate, evaluate şi acceptate în cadrul Direcţiilor unde au fost repartizate cu cooptarea şi a altor specialişti, fiind prezentate concluziile de rigoare asupra rapoartelor în cadrul şedinţelor de lucru ale Ministerului”.

De asemenea, MS a informat că: “în urma analizei rezultatelor rapoartelor CNS ulterior sînt întreprinse acţiuni de către specialiştii MS”.

Auditul remarcă că MS, la explicaţiile prezentate, nu a anexat justificări documentate (procese-verbale, ordine, hotărîri, alte documente relevante) privind aprobarea Rapoartelor anuale CNS (2009-2012), precum şi deciziile luate în procesul studierii şi analizei informaţiilor reflectate în acestea. În astfel de circumstanţe, auditul nu se poate expune asupra relevanţei deciziilor luate urmare a analizei datelor din CNS.

Procurarea, înregistrarea şi utilizarea echipamentului TI au fost conforme cerinţelor. Potrivit planului de procurări al PSSAS, pentru oficiul de implementare a CNS a fost preconizată achiziţionarea echipamentului TI (procedura de achiziţie reglementată de Banca Mondială – “shoping”/cumpărare).

În acest scop, MS a contractat la 03.06.2011 o companie, care a livrat echipament TI în valoare de 84,3 mii dolari SUA, sau 960,3 mii lei (0,5% din totalul PSSAS). Acesta a fost transmis CNMS de către MS, fiind înregistrat regulamentar în evidenţa contabilă şi utilizat conform destinaţiei, pentru colectarea, procesarea şi analiza datelor CNS.

Concluzie: Ministerul Sănătăţii şi Centrul Naţional de Management în Sănătate, prin prisma atribuţiilor delegate, nu au asigurat pe deplin instituţionalizarea Conturilor Naţionale în Sănătate prin dezvoltarea/evoluţia durabilă a acestora, care rezultă din: (i) lipsa bazei normative pentru autorizarea CNS la nivel de ţară, fapt care nu asigură plenitudinea şi veridicitatea datelor colectate de la prestatorii publici şi privaţi de servicii în domeniul sănătăţii; (ii) neprezentarea datelor în CNS de către prestatorii privaţi care activează în domeniul sănătăţii, fapt ce influenţează veridicitatea şi plenitudinea datelor CNS la nivel de ţară; (iii) nepublicarea rapoartelor anuale şi prezentarea acestora cu mari întîrzieri factorilor de decizie, ceea ce nu asigură oportunitatea adoptării unor decizii strategice şi a unor politici în sănătate.

Recomandări Ministerului Sănătăţii şi Centrului Naţional de Management în Sănătate:

1. Să elaboreze propuneri de completare a cadrului normativ privind prezentarea de către instituţiile medicale private a informaţiilor financiare către Centrul Naţional de Management în Sănătate, pentru autorizarea CNS la nivel de ţară.

2. Să întreprindă măsuri concrete în vederea intensificării controlului intern al procesului de colectare, prelucrare şi raportare a datelor CNS.

3. Să asigure transparenţa informaţiilor prin măsuri concrete şi publicarea Rapoartelor anuale ale CNS.

4. Să elaboreze reglementări interne privind procesul de aprobare a rapoartelor şi de adoptare a deciziilor, asigurînd documentarea acestora la toate etapele.

Utilizarea mijloacelor creditare (36,2 mii dolari SUA) pentru activităţile de elaborare a politicilor şi de dezvoltare a capacităţilor (activitatea nr.1.1.B) nu a atins scopul aşteptat privind aprobarea unei Strategii şi a Planului de acţiuni în vederea realizării acesteia, Ministerul Sănătăţii limitîndu-se la aprobarea şi implementarea Concepţiei-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii şi a Planului de acţiuni, care nu se realizează pe deplin.

Elaborarea politicilor şi dezvoltarea capacităţilor a fost planificată în cadrul Proiectului în vederea îndeplinirii Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-201711. Un aspect important al acestei Strategii este dezvoltarea resurselor umane în scopul asigurării sistemului de sănătate cu specialişti de înaltă calificare, care să garanteze performanţa şi accesibilitatea serviciilor medicale prestate populaţiei.

——————————

11 Hotărîrea Guvernului nr.1471 din 24.12.2007 “Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017”; Secţiunea a 4-a: Generarea şi asigurarea resurselor necesare pentru sistemul de sănătate; Obiectivul specific: 4.1. Managementul resurselor umane prin utilizarea raţională a cadrelor existente şi formarea adecvată şi diversificată de cadre performante pentru sistemul de sănătate.

În cadrul evaluării acestor activităţi, auditul a constatat executarea integrală a mijloacelor financiare planificate (cu suportul asistenţei tehnice internaţionale şi locale) în scopul elaborării Strategiei de dezvoltare a resurselor umane din sistemul sănătăţii (2011-2015) (36,2 mii dolari SUA).

Pentru acordarea asistenţei în elaborarea Strategiei menţionate pe perioada 2011-2015 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia, la 10.06.2010 MS a contractat un consultant local (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Individual consultancy”/consultanţă individuală), valoarea contractuală fiind de 180,0 mii lei.

Conform termenilor de referinţă stabiliţi de MS, proiectul Strategiei elaborat de consultant urma să se axeze pe problemele existente în domeniul resurselor umane din sistemul sănătăţii, determinate de repartizarea neuniformă, disproporţie sectorială manifestată printr-un raport inechitabil între medicina primară şi cea secundară, calitatea redusă a serviciilor medicale, productivitatea sub nivel, motivarea neadecvată şi migraţia cadrelor medicale etc.

Analiza de către audit a evaluărilor efectuate de consultantul local denotă că acestea au fost prezentate în 14 rapoarte, ulterior aprobate de grupul de lucru al MS12. După înaintarea propunerilor şi sugestiilor de rigoare, MS a aprobat Raportul generalizator al activităţilor de evaluare a resurselor umane din sistemul sănătăţii, care conţine propuneri concrete la proiectele Strategiei şi Planului de acţiuni privind implementarea acesteia. Apoi aceste proiecte au fost înaintate spre examinare şi evaluare consultantului internaţional, care a fost contractat de MS la 02.06.2011, valoarea serviciilor fiind estimată la 11,7 mii dolari SUA (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Individual consultancy”/consultanţă individuală).

——————————

12 Instituit prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.88-p&5 din 29.06.2010.

Verificarea asupra realizării serviciilor contractate a stabilit că expertul internaţional, în urma procesului de examinare şi evaluare a proiectelor Strategiei şi a Planului de acţiuni, a propus modificări şi completări, prezentînd un raport aprobat fără obiecţii de Echipa de Management a Proiectului13. Astfel, s-a recomandat “reorganizarea obiectivelor specifice ale celor 4 secţiuni prioritare indicate în Strategie conform opţiunilor politice unanim recunoscute: finanţare, educaţie, management şi reglementări, precum şi adăugarea unor obiective revizuite sau care lipsesc (de exemplu: crearea unui sistem modern de informaţii pentru monitorizarea şi evaluarea resurselor umane etc.)”.

——————————

13 Procesul-verbal al şedinţei echipei de management nr.113 din 27.06.2011.

Auditul relevă că, deşi activităţile la acest capitol au fost planificate şi finanţate pentru elaborarea şi aprobarea Strategiei de dezvoltare a resurselor umane, MS la 14.02.2012 a aprobat Concepţia-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii (în continuare – Concepţia)14 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia15. De asemenea, s-a constatat că MS a informat Banca Mondială despre aprobarea Concepţiei, care, la rîndul său, nu a avut obiecţii la acest capitol.

——————————

14 Concepţia-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.119 din 14.02.2012.

15 Planul de acţiuni aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.278 din 27.03.2012.

În acest context, se relevă că MS nu a ţinut cont întru totul de recomandarea consultantului internaţional referitor la necesitatea colaborării strînse şi la aportul mai multor autorităţi (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, APL de toate nivelurile, instituţiile academice, finanţatorii şi ONG-urile) în scopul îmbunătăţirii situaţiei actuale privind resursele umane antrenate în domeniul sănătăţii. Astfel, Concepţia-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii prevede o atare colaborare, pe cînd Planul de acţiuni de implementare a acesteia nu include astfel de activităţi.

Pentru asigurarea continuităţii de implementare a prevederilor Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, prin prisma art.131 din Legea nr.780 din 27.12.2001 privind actele legislative, MS urma să elaboreze proiectul Strategiei de dezvoltare a resurselor umane pentru înaintare în modul stabilit Guvernului spre examinare, dar nu a Concepţiei-cadru aprobată prin ordinul ministrului sănătăţii.

MS a motivat această situaţie prin aceea că “în cadrul Colegiului Ministerului Sănătăţii (la începutul anului 2012) a fost prezentat proiectul Strategiei de dezvoltare a resurselor umane, iar în urma discuţiilor s-a decis de a aproba în continuare acest document de politici sub formă de Concepţie-cadru”. În acest context, auditul menţionează că, potrivit prevederilor Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii16, acesta nu are atribuţii de aprobare a unor astfel de documente de politici (concepţii, strategii).

——————————

16 Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31.05.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia”.

Totodată, auditul relevă că, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.33 din 11.01.200717, Strategia urmează a fi însoţită de un plan de acţiuni aprobat, care să includă totalitatea elementelor, cum ar fi: costurile aferente implementării fiecărei activităţi planificate şi procedurile de raportare şi evaluare, elemente ce lipsesc în documentul aprobat de MS. Situaţia a fost motivată de Minister prin faptul că “costurile pentru implementare sînt parte componentă a bugetului Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor medico-sanitare publice”. Astfel, în opinia auditului, se generează riscul de realizare neeficientă/de neîndeplinire a Planului de acţiuni din cauza bugetării incorecte şi, ca urmare, a deficitului sau lipsei resurselor necesare.

——————————

17 Hotărîrea Guvernului nr.33 din 11.01.2007 “Cu privire la regulile de elaborare şi cerinţele unificate faţă de documentele de politici” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.33 din 11.01.2007).

Analizînd obiectivele Concepţiei şi activităţile implementate din Planul de acţiuni aprobat de MS, comparativ cu propunerile şi recomandările consultanţilor, se denotă că, deşi ultimele au fost aprobate de către Minister fără obiecţii, acestea nu au fost incluse în totalitate. Din explicaţiile MS reiese că acesta “nu este obligat să includă toate recomandările consultanţilor, dar a ţinut cont şi a analizat minuţios toate recomandările celor doi consultanţi şi, în final, a inclus ceea ce a considerat de cuviinţă”.

În acest context, auditul a constatat că secţiunile Planului de acţiuni au fost formate din 13 obiective specifice, care, la rîndul lor, au fost divizate în 34 de activităţi, dintre care 24 (sau 70,6% din totalul activităţilor planificate) au fost destinate îmbunătăţirii sistemului de educaţie în domeniul sănătăţii. În acelaşi timp, potrivit datelor indicate în Concepţia-cadru, elaborată în baza studiilor efectuate de consultant pe anii 2004-2010, “2/3 din tinerii specialişti18 abandonează sectorul public al sănătăţii după absolvirea instituţiei postuniversitare”.

——————————

18 Conform datelor prezentate de Ministerul Sănătăţii, pentru anii 2011-2013 numărul mediu anual de absolvenţi ai instituţiilor de profil constituie 500 de persoane.

Deficitul de cadre în domeniul sănătăţii este confirmat şi prin datele publicate periodic în mass-media19 cu referire la problema cadrelor în acest sistem. În acelaşi timp, conform datelor statistice generalizate şi raportate20, sistemul de sănătate, la 31.12.2013, are nevoie de 2033 medici şi de 1646 asistenţi medicali, inclusiv de 522 medici de familie (24% din totalul funcţiilor scriptice de 2314,5 medici de familie). De menţionat că necesarul de unităţi scriptice pentru asigurarea activităţii instituţiilor medicale expus pe site-ul oficial al MS nu este actualizat din 09.08.201321.

——————————

19 Sursa: http://www.e-sanatate.md/News/2237; http://www.e-sanatate.md/News/1452 şi alte articole.

20 Raport statistic nr.17 (centralizator pe Ministerul Sănătăţii) privind statele de funcţii şi cadrele instituţiei medico-sanitare pe anul 2013.

21 http://www.ms.gov.md/sites/default/files/posturi_vacante/necesitatea_august_1.pdf.

În aceste condiţii, cînd sectorul sănătăţii se află într-o lipsă acută de cadre, ar fi oportun, în opinia auditului, ca priorităţile stabilite de MS în politicile sale cu privire la resursele umane să fie redirecţionate la menţinerea cadrelor medicale în sectorul public al sănătăţii şi la ridicarea atractivităţii acestei specialităţi în instituţiile publice, în deosebi, în cele din mediul rural.

Analizînd datele prezentate22 referitor la implementarea Concepţiei, auditul constată că MS a stabilit indicatori de performanţă greu măsurabili atît din punct de vedere cantitativ, cît şi calitativ, precum şi nu a executat indicatorii de performanţă pentru 10 activităţi din cele 11 care urmau a fi realizate în perioada 2012-2013. Spre exemplu: nu a fost elaborat cadrul regulator cu referire la optimizarea sistemului de management al malpraxis-ului medical; nu a fost elaborată şi aprobată metodologia-cadru de planificare strategică a resurselor umane în sănătate etc.

——————————

22 Raportul privind realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea Concepţiei-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii.

Cu referire la achiziţionarea echipamentului TI pentru consultanţii locali (activitatea 1.1.B.1.1.C), necesar elaborării Strategiei de dezvoltare a resurselor umane, auditul a constatat că MS, la 03.03.2010, a contractat echipament în sumă de 9,3 mii dolari SUA (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Shopping”/Cumpărare), mijloacele creditare la acest capitol fiind utilizate integral. Echipamentul procurat a fost înregistrat regulamentar în evidenţa contabilă. În cadrul verificărilor s-a constatat că, la momentul auditului, echipamentul se utiliza conform destinaţiei.

Concluzii: Ministerul Sănătăţii nu a ţinut cont în totalitate de propunerile şi recomandările consultanţilor contractaţi referitor la elaborarea documentelor de politici ale resurselor umane, astfel nefiind aprobată Strategia de dezvoltare a resurselor umane, limitîndu-se la aprobarea şi implementarea Concepţiei-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii şi a Planului de acţiuni care nu se realizează pe deplin, mijloacele creditului fiind utilizate ineficient.

Recomandări Ministerului Sănătăţii:

5. Să ţină cont de recomandările consultanţilor privind necesitatea de elaborare a Strategiei de dezvoltare a resurselor umane.

6. Să întreprindă măsuri în vederea realizării indicatorilor stabiliţi în Planul de acţiuni de implementare a Concepţiei-cadru de dezvoltare a resurselor umane în sistemul sănătăţii, în special în partea ce ţine de completarea Planului cu activităţi vizînd colaborarea cu alte autorităţi interesate.

Asistenţa tehnică internaţională pentru elaborarea opţiunilor în domeniul politicii de Parteneriat public-privat nu a avut drept rezultat aprobarea măsurilor concrete în vederea realizării cu succes a acestora.

Potrivit Manualului operaţional, asistenţa tehnică internaţională pentru elaborarea opţiunilor în domeniul PPP a avut ca scop acordarea suportului în fortificarea capacităţii de elaborare a politicilor de planificare, finanţare şi ameliorare a calităţii serviciilor medicale, inclusiv prin elaborarea opţiunilor de dezvoltare a PPP în sănătate. În acest scop, în cadrul Proiectului au fost planificate şi utilizate mijloace în sumă de 19,8 mii dolari SUA.

La evaluarea de către audit a realizării asistenţei tehnice internaţionale pentru elaborarea opţiunilor în domeniul PPP, s-a constatat că MS, la 11.08.2008, a contractat servicii de consultanţă (contract încheiat conform procedurilor Băncii Mondiale “Individual consultancy”/consultanţă individuală), cu următoarele obiective: (i) asigurarea că cadrul juridic urmează să faciliteze asistenţa medicală privată şi PPP;(ii) elaborarea Strategiei pentru extinderea asistenţei medicale private şi identificarea surselor de finanţare posibile; (iii) identificarea oportunităţilor cu sugerarea efectuării a 10 tranzacţii în PPP.

Analiza de către audit a Raportului final “Dezvoltarea Parteneriatelor public-private” din anul 2009, elaborat de consultantul internaţional, denotă că acesta a înaintat propuneri privind revizuirea cadrului legislativ. Potrivit explicaţiilor prezentate de MS, “urmare a propunerilor înaintate au fost operate modificări în cadrul normativ23”, ceea ce a creat premise pentru asigurarea extinderii relaţiilor de PPP în domeniul sănătăţii şi implicarea partenerului privat în acordarea serviciilor performante la tratarea diverselor maladii. Totodată, partenerul privat a obţinut condiţii echitabile cu partenerul public, fiindu-i accesibile spaţiile publice pentru desfăşurarea activităţii sale. De asemenea, Raportul final al consultantului conţine propuneri privind realizarea unor tranzacţii posibile de PPP în Republica Moldova.

——————————

23 Legea nr.117 din 17.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.1995; Legea nr.110 din 04.06.2010 pentru modificarea articolului 10 din Legea nr.845-XII din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; Legea nr.181 din 15.07.2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative; Hotărîrea Guvernului nr.1157 din 20.12.2010 “Cu privire la modificarea anexei nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.582 din 17 august 1995”.

Concomitent, consultantul a elaborat Strategia de eliminare a barierelor în furnizarea serviciilor private de sănătate şi de operare integrată a serviciilor publice şi private în Republica Moldova, precum şi un plan de eliminare a barierelor la furnizarea de servicii private de sănătate. Aceste documente conţin măsuri pe termen scurt, mediu şi lung necesare la realizarea obiectivelor, etapele de implementare, indicatorii de progres ai obiectivelor propuse, procedurile de raportare şi monitorizare, care, în opinia MS, sînt prezentate ca opţiuni elaborate, constituind obiectivul principal al activităţii.

În acest context, auditul relevă că MS nu a prezentat probe care ar justifica aportul ulterior/actele aprobate aferente acestei Strategii şi măsurile de realizare/ soluţionare a principalelor probleme în sistemul de sănătate din republică, evidenţiate de către consultant, situaţie ce nu defineşte principalele concepte ce ţin de PPP în acest domeniu, precum şi nu identifică/prioritizează potenţialele tranzacţii, cu prezentarea graficului de implementare în timp. În viziunea auditului, ar fi binevenită/relevantă susţinerea acesteia prin aprobarea unor măsuri concrete de ierarhizare a problemelor în sistemul naţional de sănătate.

MS a motivat această situaţie prin faptul că “…planul de eliminare a barierelor aflate în calea furnizării de servicii private de sănătate este acelaşi ca şi pentru serviciile acordate de instituţiile publice, căci furnizorii privaţi şi cei publici se supun în prezent aceloraşi reguli privind acreditarea, evaluarea, raportarea datelor legate de activitatea medicală desfăşurată şi contractarea pentru servicii publice, inclusiv mecanismele de plată în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală sînt aceleaşi pentru furnizorii privaţi şi publici. Astfel, nu este un alt plan specific pentru sectorul privat, căci MS elaborează şi promovează politicile pentru întreg sectorul de sănătate, fără a discrimina sectorul privat.”

Astfel, auditul relevă că explicaţiile anterioare creează un risc de nerealizare a măsurilor pe termen mediu şi lung elucidate de către consultant în Strategie, în special instituirea unui organism de monitorizare şi evaluare a calităţii serviciilor de sănătate, în baza metodologiilor şi procedurilor acceptate de MS şi de instituţiile din sistem (CNAM, CNEAS etc.); înfiinţarea în cadrul fiecărui furnizor a unei structuri distincte (responsabil individual, nucleu, consiliu etc.) de monitorizare şi control al calităţii, pe baza unor reglementări emise de direcţiile respective ale MS; alinierea şi unificarea tarifelor pentru servicii de sănătate contractate atît cu furnizorii publici, cît şi cu cei privaţi, în condiţii cost-eficiente şi calitative etc.

Concluzii: Raportul final “Dezvoltarea Parteneriatelor public-private” şi Strategia de eliminare a barierelor în furnizarea serviciilor private de sănătate şi de operare integrată a serviciilor publice şi private în Republica Moldova, elaborate de consultant, nu s-au finalizat cu aprobarea de către Ministerul Sănătăţii a unui plan bine determinat de implementare a recomandărilor acestuia.

Recomandări Ministerului Sănătăţii:

7. Să elaboreze măsuri adecvate cu definirea activităţilor-cheie, desemnarea responsabililor, stabilirea indicatorilor, termenelor de realizare şi procedurilor de monitorizare, control şi raportare etc. în vederea implementării recomandărilor ce ţin de eliminarea barierelor în furnizarea de servicii private de sănătate şi operarea integrată a serviciilor publice şi private în republică.

Analiza realizării subcomponentei 1.2. Finanţarea sistemului de asistenţă medicală şi a prestatorilor de servicii medicale denotă că pentru realizarea acestui compartiment au fost planificate mijloace financiare în sumă de 1353,9 mii dolari SUA, constituind 4,9% din totalul cheltuielilor Proiectului. Acţiunile planificate au fost orientate la extinderea ariei de acoperire a asigurărilor în sănătate şi la sporirea autonomiei prestatorilor de servicii de sănătate, prin implementarea unui sistem de plată bazat pe indicatori de performanţă şi pe complexitatea cazului tratat (DRG). Potrivit raportului de progres, la 31.12.2013 au fost utilizate mijloace în valoare de 1237,4 mii dolari SUA, sau 91,4% din suma planificată.

Pentru realizarea activităţilor de extindere a ariei de acoperire a asigurărilor în sănătate au fost planificate mijloace financiare în sumă de 140,6 mii dolari SUA (10,4% din mijloacele subcomponentei 1.2, sau 0,51% din totalul PSSAS), fiind utilizate integral.

Compartimentul respectiv a fost implementat cu suportul asistenţei tehnice în sumă de 88,4 mii dolari SUA (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Single sourse selection”/selectare dintr-o singură sursă), avînd drept scop elaborarea şi dezvoltarea strategiei în vederea sporirii gradului de cuprindere cu asigurări de asistenţă medicală.

Analiza de către audit a activităţilor din această subcomponentă denotă că, în urma realizării acestora, au fost elaborate opţiuni strategice pentru sporirea gradului de acoperire cu asigurări medicale în sănătate a circa 28% din populaţia neasigurată care are obligaţia de a se asigura în mod individual. În acest scop, consultantul s-a axat pe studierea domeniilor de activitate a persoanelor neasigurate, nivelului de venituri ale acestora etc.

Potrivit recomandărilor înaintate de experţi, în perioada auditată au fost operate unele modificări în legislaţia ce reglementează sectorul, elaborate de MS şi CNAM. În cadrul aplicării acestor reglementări, începînd cu anul 2011 au fost întreprinse măsuri privind: asigurarea accesului persoanelor neasigurate la asistenţa medicală urgentă prespitalicească şi la asistenţa medicală primară, în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice; obligativitatea eliberării patentei de întreprinzător persoanelor fizice după prezentarea confirmării statutului de asigurat în sistemul AOAM; dreptul de sancţionare (de către CNAM) a persoanelor cu funcţii de răspundere pentru neînregistrarea în termen a persoanelor fizice şi juridice ca plătitori de prime de asigurare; menţinerea facilităţilor de reducere cu 50% a costului poliţei de asigurare pentru persoanele fizice în primele 3 luni ale anului şi reducerea cu 75% pentru proprietarii şi arendaşii terenurilor cu destinaţie agricolă (măsuri de motivare/stimulare la încadrarea în sistemul AOAM) etc.

Pentru verificarea eficienţei şi impactului măsurilor întreprinse (de către MS şi CNAM) privind implementarea opţiunilor strategice de extindere a acoperirii cu asigurări medicale, auditul a analizat unii indicatori relevanţi domeniului, a căror situaţie comparativă este prezentată în Tabelul nr.3.

Auditul menţionează că opţiunile strategice au fost implementate primordial în anul 2010, fapt ce se caracterizează prin creşterea semnificativă a indicatorilor analizaţi relevanţi domeniului auditat. Astfel, potrivit datelor din tabel, se constată o creştere a numărului de persoane asigurate în mod individual în anul 2011, comparativ cu 2009, de circa 2 ori, a primelor de asigurări medicale în sumă fixă – de circa 1,5 ori, şi a veniturilor sub formă de amenzi şi sancţiuni – de 2,3 ori. În anul 2013 se menţine tendinţa de creştere a acestor indicatori, comparativ cu anul 2009, înregistrînd în special o dinamică pozitivă.

De asemenea, în scopul executării acţiunilor privind fortificarea procesului de încadrare în sistemul AOAM a categoriilor de plătitori ai primelor în sumă fixă, CNAM a încheiat acorduri de colaborare cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Î.S. “Registru”, Î.S. “Cadastru”, Poliţia de Frontieră, cu alte instituţii de stat.

Concluzii: Măsurile întreprinse de către Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină privind implementarea opţiunilor strategice pentru extinderea acoperirii cu asigurări medicale au avut un impact benefic asupra sporirii numărului de participanţi în sistemul de asigurare medicală şi, respectiv, asupra creşterii acumulării de mijloace financiare în Fondul Asigurării Obligatorii de Asistenţă Medicală.

Noul sistem de plată a prestatorilor de servicii medicale spitaliceşti în baza complexităţii cazurilor tratate a fost elaborat în termene restrînse, pentru unele situaţii neţinîndu-se cont de recomandările şi eventualele riscuri înaintate de experţi.

Obiectivul de bază al acestui compartiment este sporirea calităţii serviciilor medicale prestate de instituţiile medicale prin elaborarea şi implementarea, la nivel naţional, a unui nou sistem de finanţare bazat pe indicatorii de complexitate a cazurilor tratate. Pentru aplicarea sistemului de plată DRG la nivel naţional, MS şi CNAM au realizat activităţi importante şi semnificative (valoric) ce ţin de asistenţa tehnică (817,3 mii dolari SUA) pentru elaborarea noului sistem de plată. În acest scop urma să fie elaborat un Raport final şi o Strategie, să fie procurată licenţa de utilizare a sistemului DRG (161,6 mii dolari SUA), echipamentul TI (43,2 mii dolari SUA) etc.

Auditul relevă că activităţile de elaborare şi implementare a noului sistem de plată a prestatorilor a demarat în vara anului 2010, fiind puse în sarcina Direcţiei buget, finanţe şi asigurări medicale a MS, CNMS, CNAM şi a 9 spitale-pilot participante la proiectul respectiv în anul 2012. În anul 2013, noul sistem de plată (DRG) a fost implementat la nivel naţional prin contractarea de către CNAM a instituţiilor medico-sanitare care prestează servicii medicale spitaliceşti.

Ţinînd cont de complexitatea noului mecanism de plată a spitalelor pe bază de DRG şi de recomandările experţilor internaţionali, aplicarea acestuia necesită o monitorizare strictă şi verificarea corectitudinii de codificare a cazurilor tratate în cadrul instituţiilor medicale, care pot genera riscuri financiare şi cheltuieli nejustificate pentru FAOAM. În acest context, MS a planificat activităţi de efectuare a auditului codificării, care în prezent sînt în proces de executare, unitatea responsabilă de realizare fiind CNAM.

Potrivit informaţiilor prezentate, discuţiilor cu persoanele implicate, precum şi interviurilor cu unii prestatori implicaţi, auditul a identificat următoarele.

Pentru implementarea subcomponentei nominalizate, MS la 01.07.2010 a contractat servicii de consultanţă (Contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Quality and cost based selection”/selectare în baza calităţii şi costului) necesare tranziţiei la noul sistem de plată. Valoarea contractului a constituit 817,3 mii dolari SUA, care au fost achitaţi integral potrivit clauzelor şi orarului stabilite în contract, cu prezentarea recomandărilor şi propunerilor concrete privind rezultatele preconizate. Conform acestor recomandări, “proiectul este important de a începe cu tarif propriu per spital, pentru un an şi apoi să demareze migrarea lentă către un tarif naţional (în termen de 5 ani). Această metodă de finanţare (cu menţinerea bugetelor neutre bazate pe un tarif propriu fiecărui spital) ar permite spitalelor să se adapteze la noul sistem de plată pentru a evita un impact şoc în sistemul de sănătate”.

Ca urmare, în conformitate cu Ordinul comun al MS şi CNAM din 30.12.201124, a fost aprobat Regulamentul cu privire la rambursarea spitalelor în funcţie de complexitatea cazurilor şi identificate spitalele-pilot implicate. Prin Regulamentul respectiv au fost stabiliţi indicatorii care au stat la baza contractării în anul 2012 a acestor spitale de către CNAM: numărul total de cazuri tratate (contractate conform numărului de cazuri realizate în anul precedent); indicele de complexitate a cazurilor (în continuare – ICM), realizat de instituţii în 12 luni ale anului precedent şi calculat în mod automat de sistemul informaţional gestionat de CNAM; tariful propriu pentru fiecare instituţie şi bugetul total (în limita sumei finanţate în anul precedent).

——————————

24 Regulamentul cu privire la rambursarea spitalelor în funcţie de complexitatea cazurilor, aprobat prin Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.1034/217-A din 30.12.2011 (nepublicat în Monitorul Oficial).

Se relevă că ulterior IMSP (participante la proiectul-pilot), potrivit informaţiilor prezentate de CNAM, pentru anul 2013 au fost contractate şi finanţate în mod similar anului 2012 (păstrîndu-li-se bugetele neutre calculate în baza tarifului propriu).

Echipa proiectului a realizat un şir de activităţi ce ţin de acordarea asistenţei tehnice la codificarea clinică, elaborarea reglementărilor necesare (ordinele MS şi CNAM), comunicarea cu actorii implicaţi în vederea transferului de cunoştinţe şi analizei informaţiilor (rezultatelor).

Principalele rezultate pozitive consemnate de consultanţi în procesul de implementare a noului mecanism de finanţare au fost: stabilirea datelor clinice şi îmbunătăţirea datelor de cost la nivel de spital; elaborarea reglementărilor necesare; îmbunătăţirea şi consolidarea cunoştinţelor privind principiile noului sistem. Totodată, consultanţii au consemnat unele rezerve la acest capitol: “autorităţile centrale (MS, CNAM) demarează prea rapid şi cu cunoştinţe, suport sau capacităţi insuficiente implementarea la nivel naţional a activităţilor tehnice în toate spitalele din ţară (în anul 2013), precum şi instruirea insuficientă a tuturor partenerilor de nivel local şi central implicaţi”. De asemenea, potrivit Raportului (final) privind definirea strategiei de tranziţie pentru implementarea la nivel naţional a sistemului de plată bazat pe DRG (din 30.06.2012) şi recomandărilor pentru dezvoltarea instituţională în vederea sprijinirii activităţilor tehnice şi politicilor privind implementarea sistemului DRG, grupul de experţi a menţionat: “capacitatea instituţională, capacităţile tehnice şi cunoştinţele reprezintă componente critice care necesită o dezvoltare suplimentară în Republica Moldova, cu scopul de a sprijini tranziţia de la proiectul de pilotare a sistemului de plată DRG la extinderea implementării acestuia la nivel de ţară. Este evident că instituţiile partenere vor să avanseze, dar capacitatea lor existentă, în special cea cu privire la personal şi cunoştinţele tehnice le limitează progresul, cu excepţia cazului în care sînt luate decizii de a angaja personal suplimentar sau a dedica personal existent care să opereze într-un mediu DRG complet funcţional (ceea ce nu s-a întîmplat încă pînă la momentul de faţă (finele lunii iunie 2012). În plus, pe lîngă creşterea numărului de angajaţi, tehnologiile şi infrastructura TI trebuie de asemenea evaluată şi îmbunătăţită”.

Totodată, factorii de decizie din cadrul MS şi CNAM au dispus, în baza unor ordine25 (începînd cu luna septembrie 2012), înregistrarea şi transmiterea electronică a datelor clinice ale pacientului de către toate instituţiile medico-sanitare cu profil spitalicesc din ţară încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (etapă premergătoare implementării sistemului de plată bazat pe DRG la nivel naţional). Astfel, începînd cu anul 2013, în scopul implementării sistemului de plată bazat pe DRG la nivel naţional, CNAM a contractat şi a finanţat instituţiile medico-sanitare cu profil spitalicesc (din ţară) conform acestui principiu. Potrivit Normelor metodologice de aplicare în anul 2013 a Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală26, la contractare au fost utilizaţi următorii indicatori: numărul total de cazuri tratate contractate; ICM estimat pentru spital (realizat în baza raportării retrospective pe 6 luni); tariful propriu calculat pentru respectarea bugetului neutru; suma contractuală.

——————————

25 Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAM nr.683/122-A din 03.07.2012 “Privind aprobarea Regulamentului cu privire la modalitatea de codificare, colectare, raportare şi validare a datelor la nivel de pacient în cadrul finanţării spitalelor în bază de DRG”; Ordinul CNAM nr.170-A din 04.09.2012 “Privind înregistrarea şi transmiterea electronică a datelor clinice la nivel de pacient”.

26 Pct.151, pct.152 din Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAM nr.1239/253-A din 10.12.2012 “Privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2013 a Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală”.

Pentru a stabili impactul noului sistem de plată, problemele existente, punctele forte şi slabe etc., auditul a solicitat informaţii de la unele instituţii care au implementat acest sistem de plată în cadrul proiectului-pilot din anul 2012. În acest context, mai multe instituţii au relevat la etapa actuală unele situaţii problematice (consemnate şi de consultanţii internaţionali), cum ar fi:

• majorarea volumului de lucru neremunerat al medicilor specialişti (a timpului necesar perfectării fişei bolnavului) pentru codificarea corectă a diagnosticului şi procedurilor în detrimentul timpului dedicat pacientului şi procesului diagnostico-curativ; lipsa unor stimulente (materiale) pentru medici în funcţie de nivelul indicelui de complexitate a cazurilor tratate (rezolvate) care pot genera riscul de scădere a interesului medicilor pentru codificarea corectă a maladiilor şi majorarea fluctuaţiei cadrelor în sistemul de sănătate;

• creşterea cheltuielilor la capitolul salarizare (în lipsa surselor suplimentare), care rezultă din necesitatea angajării operatorilor TI pentru procesarea informaţiilor din fişele medicale, sporirea numărului de medici statisticieni etc., ceea ce obligă instituţia să diminueze cheltuielile în detrimentul calităţii serviciilor medicale;

• dotarea insuficientă/lipsa echipamentelor medicale performante, a medicamentelor eficiente şi starea deplorabilă a bazei tehnico-materiale, ceea ce stagnează tendinţa de micşorare a duratei medii de spitalizare – principiu ce stă la baza noului sistem de plată bazat pe DRG, precum şi reduce calitatea serviciilor medicale;

• validarea cazurilor tratate şi calcularea indicelui de complexitate sînt efectuate (controlate) unilateral de CNAM (care concomitent deţine atribuţii de contractare şi finanţare a prestatorilor implicaţi), iar instituţiile nu dispun de informaţii relevante şi nu au acces la metoda de calcul al ICM, fapt ce invocă riscul tratării subiective (din partea CNAM) a unor instituţii medicale prin validarea/nevalidarea unor cazuri. Totodată, potrivit experţilor, “opţiunea ideală ar fi de a crea o unitate DRG centrală independentă. Chiar dacă această opţiune ar fi utilă, aceasta va fi costisitoare şi consumatoare de timp şi, prin urmare, nu foarte realistă pentru Moldova la acest moment. O opţiune reală şi probabil mai sigură este ca CNAM, în calitate de plătitor, să preia întreaga responsabilitate pentru toate aspectele legate de activitatea DRG ”. În acest context, gestionarea proceselor DRG a fost atribuită CNAM;

• contractarea şi finanţarea (achitarea) de către CNAM se efectuează în limitele bugetului aprobat (contractat), fără a se ţine cont de costul unui caz tratat în raport cu indicele de complexitate real stabilit de prestator, ceea ce generează majorarea cheltuielilor neacoperite ale instituţiilor şi riscul ulterioarei intrări a acestora în incapacitate de plată. Totodată, acest risc poate fi condiţionat pe viitor şi de instituirea unui tarif unic naţional pentru cazurile tratate, precum şi inevitabilitatea redistribuirii mijloacelor financiare între prestatorii de servicii medicale.

Cele menţionate denotă că, la etapa incipientă, instituţiile medicale încadrate în noul sistem de plată bazat pe DRG nu dispun de suficiente capacităţi tehnice (inclusiv TI) şi umane necesare unei implementări eficiente a acestuia. Totodată, unităţile sanitare se confruntă cu probleme la capitolul finanţare, aceasta fiind efectuată în limitele bugetului contractat (calculat în baza indicatorilor pe anii precedenţi).

Sinteza situaţiei privind indicatorii contractaţi şi realizaţi pentru anul 2012 se prezintă în Tabelele nr.4 şi nr.5.

Astfel, analiza comparativă a indicatorilor contractaţi şi realizaţi de 9 instituţii medicale (încadrate în proiectul-pilot de implementare a noului sistem de plată) relevă că, indiferent de volumul realizat al serviciilor medicale peste valoarea contractată, rezultat din majorarea ICM şi/sau a cazurilor tratate, CNAM a finanţat prestatorii de servicii medicale în limita mijloacelor disponibile acumulate în fondul de bază (destinate serviciilor medicale spitaliceşti).

Concluzii: Obiectivul de bază – crearea şi aplicarea sistemului de plată DRG, implementat la nivel naţional, a fost realizat în urma executării activităţilor preconizate şi a unor recomandări ale consultantului, stipulate în rapoartele de asistenţă tehnică, strategia de implementare, planurile de măsuri elaborate şi prezentate (MS) pe parcursul derulării Proiectului.

Recomandările consultantului privind trecerea treptată la nivel naţional (pînă în anul 2014) la noul sistem de plată nu au fost realizate pe deplin, acesta fiind implementat deja în anul 2013, fără a se ţine cont de gradul insuficient de pregătire a instituţiilor medicale din ţară, care ţine de: (i) capacităţile instituţionale, tehnice şi de personal; (ii) nivelul de instruire a personalului implicat în proces; (iii) lipsa mecanismelor de stimulare financiară a instituţiilor implicate.

Recomandări Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină:

8. Să întreprindă măsurile de rigoare, de comun cu instituţiile medicale de toate nivelurile, finanţate în baza noului sistem de plată, precum şi cu fondatorii acestora, în vederea realizării proceselor necesare bunei funcţionări a sistemului menţionat.

9. Să consolideze măsurile eficiente de monitorizare şi audit al codificării cazurilor tratate.

Analiza executării subcomponentei 1.3. Dezvoltarea asistenţei medicale primare denotă că acest compartiment este cel mai semnificativ din cele realizate, cu valoarea de 14796,3 mii dolari SUA, ceea ce constituie 53,5% din mijloacele destinate PSSAS (27653,5 mii dolari SUA). Subcomponenta are drept scop îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asistenţă medicală primară prestate în mediul rural. Rezultatele scontate din realizarea subcomponentei ţin de ameliorarea condiţiilor de prestare a serviciilor medicale în zona rurală prin renovarea CS, precum şi adoptarea standardelor structurale naţionale pentru instituţiile de asistenţă medicală primară şi serviciile pe care le prestează.

Cu privire la reabilitarea CS din zonele rurale, auditul relevă că, pentru realizarea obiectivului stabilit iniţial, MS a planificat construcţia/reconstrucţia a 77 de instituţii medicale în mediul rural, în sumă de 14327,4 mii dolari SUA. Activităţile de renovare a CS sînt implementate de MS cu suportul a trei consultanţi locali în lucrări civile, contractarea lor fiind efectuată conform procedurii Băncii Mondiale (“Individual consultancy”/consultanţă individuală, în sumă de 203,2 mii dolari SUA). În scopul asigurării calităţii lucrărilor au fost planificate cheltuieli pentru procurarea şi întreţinerea unui autoturism în sumă de 33,9 mii dolari SUA, începînd cu data procurării acestuia (06.05.2009).

În total, din două credite acordate de Banca Mondială pentru lucrări de proiectare şi supraveghere, au fost planificate mijloace în sumă de 733,9 mii dolari SUA, iar pentru lucrări de construcţie/reconstrucţie – 13356,4 mii dolari SUA: (i) 39 centre de sănătate, în sumă de 5954,0 mii dolari SUA, lucrările fiind iniţiate în perioada 2008-2011 din sursele Creditului (nr.4320-MD, etapa I); (ii) 38 centre de sănătate, în sumă de 7402,4 mii dolari SUA, lucrările fiind iniţiate în anii 2011-2013 din sursele Creditului (nr.5023-MD, etapa a II-a).

Din mijloacele destinate acestui compartiment, au fost contractate (conform procedurii Băncii Mondiale “National competitive bidding”/licitaţia competitivă naţională), de la diferiţi antreprenori, lucrări de construcţie/reconstrucţie în valoare totală de 155059,1 mii lei pentru renovarea a 77 CS din mediul rural, fiind achitate mijloace financiare în sumă de 139347,1 mii lei (11578,8 mii dolari SUA). Totodată, auditul a stabilit că, la executarea lucrărilor de construcţie/reconstrucţie, s-au obţinut economii în sumă de 1188,9 mii lei şi au fost aplicate antreprenorilor penalităţi conform condiţiilor contractuale în sumă de 191,6 mii lei.

Din suma economiilor acumulate în urma executării contractelor de construcţie/reconstrucţie a CS, precum şi devierii cursului valutar au fost planificate suplimentar pentru construcţie 4 CS în următoarele localităţi: s.Răzeni, r-nul Ialoveni; s.Olăneşti, r-nul Ştefan-Vodă; s.Gangura, r-nul Ialoveni; s.Mingir, r-nul Hînceşti.

La situaţia din 01.04.2014, conform informaţiilor prezentate auditului de MS, au fost deja funcţionale 65 CS (39 CS – finanţate în cadrul etapei I şi 26 CS – în etapa a II-a), fiind atins unul din obiectivele generale ale Proiectului privind sporirea accesului populaţiei la serviciile de sănătate în unele localităţi rurale. Totodată, între 31.12.2013 şi pînă la finalizarea Proiectului (31.08.2014) urmează a fi valorificate mijloace financiare în sumă de 1797,4 mii dolari SUA, destinate CS aflate în construcţie.

Echipa de audit a vizualizat CS Puhoi, r-nul Ialoveni (edificiul funcţional la momentul vizitei şi cel nou construit), cu realizarea unor imagini prezentate alăturat.

Clădirea veche a CS Puhoi, r-nul Ialoveni, actualmente funcţională.

Clădirea CS nou construită a CS Puhoi, r-nul Ialoveni.

Sursă: Imagini efectuate de echipa de audit la 06.12.2013.

Cu referinţă la sistemul de control intern al MS privind procesul de achiziţie şi executare a lucrărilor de renovare a CS se relevă că, nefiind respectate prevederile regulamentare27, MS nu a întocmit descrieri grafice şi narative ale proceselor operaţionale în cadrul Proiectului pentru determinarea celui mai econom şi eficient mod de gestiune a riscurilor identificate şi de atingere a obiectivelor stabilite. Totodată, urmare a analizei/generalizării interviurilor, explicaţiilor şi informaţiilor oferite de persoanele responsabile din cadrul MS, precum şi a documentelor justificative, auditul a descris procesul menţionat, cu identificarea controalelor-cheie ce contribuie la gestionarea riscurilor, fiind stabilite unele carenţe.

——————————

27 Ordinul ministrului finanţelor nr.51 din 23.06.2009 “Cu privire la aprobarea Standardelor naţionale de control intern în sectorul public”.

Astfel, la licitaţia (desfăşurată în baza procedurii Băncii Mondiale “National competitive bidding”/licitaţia competitivă naţională) privind selectarea antreprenorului pentru construcţia CS Cioburciu, r-nul Ştefan-Vodă, au participat doar doi ofertanţi necalificaţi, care nu corespundeau cerinţelor minime de calificare stabilite în caietul de sarcini elaborat de MS. Încheierea contractului de antrepriză (Contract din 28.09.2010, cu valoarea de 1 917,7 mii lei) “ca excepţie” a fost argumentată de către grupul de lucru al MS prin “perioada îndelungată a desfăşurării tenderului repetat şi, ca urmare, necesitatea efectuării lucrărilor în perioada de iarnă, în aceste condiţii fiind dificilă efectuarea lucrărilor”. Ulterior, acest contract a fost reziliat (la 26.02.2013) din cauza nerespectării de către antreprenor a clauzelor contractuale, fiind desfăşurat un alt tender, la care a fost contractată oferta unicului participant.

De asemenea, auditul a constatat tergiversarea, în majoritatea cazurilor, a executării lucrărilor în termenul stabilit, fiind încheiate 2-4 amendamente la contracte privind extinderea termenelor. În 3 cazuri (CS Ciuciuleni, r-nul Hînceşti, CS Cioburciu, r-nul Ştefan-Vodă, şi CS Etulia, r-nul Vulcăneşti), contractele au fost reziliate, fiind efectuate procedurile de licitaţie în mod repetat, cu încheierea noilor contracte cu alţi antreprenori. Astfel, auditul denotă monitorizarea insuficientă a lucrărilor de construcţie, ce constă în lipsa controlului din partea MS asupra respectării graficului de executare a lucrărilor pe etape. În acest sens, auditului i-au fost prezentate unele scrisori de avertizare, care au fost expediate antreprenorilor la termenele contractuale de finalizare a lucrărilor.

Verificările efectuate de audit pe un eşantion de 20 CS din totalul de unităţi medicale renovate, inclusiv prin ieşire la faţa locului şi vizualizare a obiectelor construite, au constatat că CS date în exploatare funcţionează potrivit destinaţiei şi, în majoritatea cazurilor, vizual nu au fost stabilite deficienţe ale stării edificiilor, cu excepţia unor situaţii problematice stabilite la CS Ciuciuleni, r-nul Hînceşti.

De menţionat că, pentru clădirea CS Ciuciuleni, pînă în prezent nu este documentată recepţia finală, lucrările nefiind acceptate de administraţia instituţiei din motiv că edificiul este în stare nesatisfăcătoare. CS este construit neregulamentar28 în albia rîului Cogîlnic (80 metri de la rîu) şi este supus riscului major de limitare a accesului populaţiei în caz de inundare la revărsarea rîului, precum şi de colectare a apelor pluviale în locul amplasării lui, situaţie prezentată în imaginile alăturate.

——————————

28 Art.7 şi art.14 din Legea nr.440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă.

Sursă: Imagini efectuate de echipa de audit la 16.01.2014.

În astfel de circumstanţe, a apărut necesitatea efectuării lucrărilor de protecţie pentru acest imobil şi, respectiv, de mijloace suplimentare pentru soluţionarea problemei, a căror valoare nu este estimată cu exactitate. De menţionat că terenul pentru construcţie a fost alocat de Primăria Ciuciuleni, proiectul fiind coordonat cu toate serviciile respective, inclusiv cu subdiviziunea teritorială a Inspectoratului Ecologic de Stat29.

——————————

29 Încheierea Inspectoratului Ecologic de Stat, Inspecţia Ecologică Hînceşti nr.000017/89 din 02.10.2008.

Verificînd documentele aferente executării contractelor de antrepriză privind construcţia unor CS, auditul denotă că au fost depăşite considerabil termenele de executare a lucrărilor, fiind majorat costul acestora cu 1042,3 mii lei, care, în opinia auditului, sînt cheltuieli ineficiente, situaţie prezentată în Tabelul nr.6.

Auditul menţionează lipsa pîrghiilor de control permanent, prin intermediul responsabililor tehnici, asupra calităţii de execuţie a lucrărilor pe parcursul perioadei de construcţie a obiectelor, cît şi perioadei de garanţie, pînă la recepţia finală. În acest context, se relevă că, potrivit prevederilor legale30, “verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin responsabili tehnici atestaţi sau agenţi economici de consultanţă specializaţi”. În această ordine de idei, auditul a stabilit că verificarea calităţii de către MS nu este conformă acestor prevederi, supravegherea tehnică fiind efectuată de responsabili tehnici atestaţi, angajaţi de către proiectant. În astfel de circumstanţe, există riscul efectuării unor lucrări necalitative în caz de neverificare a execuţiei corecte pe tot parcursul realizării acestora.

——————————

30 Art.13 alin.(4) din Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 privind calitatea în construcţii; Hotărîrea Guvernului nr.361 din 25.06.1996 “Cu privire la asigurarea calităţii construcţiilor”.

Verificările efectuate în acest aspect, cu deplasarea echipei de audit la CS Ciobalaccia, r-nul Cantemir, au constatat absenţa la obiect a responsabilului tehnic contractat de proiectant, acesta motivîndu-şi lipsa prin faptul că nu are posibilitate de a se deplasa la faţa locului, deoarece nu i s-a achitat salariul pe o perioadă de 4 luni.

De asemenea, potrivit adresării administraţiei CS Boldureşti, r-nul Nisporeni, către echipa de audit la finalizarea misiunii, starea edificiului nu este una satisfăcătoare, situaţia fiind prezentată în următoarele imagini.

Sursă: Imagini recepţionate de la administraţia CS Boldureşti,

r-nul Nisporeni, la 24.03.2014.

Concluzii: Monitorizarea insuficientă din partea Ministerului Sănătăţii a derulării conforme a lucrărilor de construcţie a determinat, în majoritatea cazurilor, tergiversarea executării lucrărilor, iar în unele cazuri – utilizarea ineficientă a mijloacelor creditare.

Recomandări Ministerului Sănătăţii:

10. Să elaboreze un plan de acţiuni concrete în vederea realizării şi documentării recepţiei finale a centrelor de sănătate în care au fost efectuate lucrări de renovare şi achitate mijloace creditare, iar în unele cazuri – să propună măsuri de înlăturare a neregulilor stabilite.

Cu referire la asigurarea integrităţii patrimoniului public, auditul a stabilit că, potrivit prevederilor legale31, sînt supuse înregistrării obligatorii bunurile imobile şi drepturile asupra lor, inclusiv: terenurile, clădirile şi construcţiile legate solid de pămînt etc. Subiecţi ai înregistrării sînt proprietarii de bunuri imobile şi alţi titulari de drepturi patrimoniale, din care fac parte unităţile administrativ-teritoriale, persoanele juridice din ţară şi altele. Astfel, obligativitatea şi responsabilitatea înregistrării patrimoniului în Cadastrul bunurilor imobile revine proprietarilor bunurilor imobile (titularilor de drepturi patrimoniale).

——————————

31 Art.4 alin.(1), alin.(2), alin.(3) şi art.5 alin.(1) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25.02.1998.

Analizînd informaţiile solicitate de la CS şi contrapunîndu-le cu baza de date a Cadastrului bunurilor imobile, auditul a constatat că, din 39 de instituţii medicale construite/reconstruite în perioada 2009-2012, doar pentru 15 au fost înregistrate drepturile patrimoniale, după cum urmează:

√ 7 CS (18% din total) au înregistrat regulamentar imobilul (CS Recea, r-nul Rîşcani; CS Iabloana, r-nul Glodeni; CS Bulboaca, r-nul Anenii Noi; CS Bălăbăneşti, r-nul Criuleni; CS Teleşeu, r-nul Orhei; CS Coşcodeni, r-nul Sîngerei; CS Sadaclia, r-nul Basarabeasca), fiind expres reflectate: denumirea bunului imobil, proprietarul (fondatorul) şi instituţia gestionară (în a cărei gestiune economică a fost transmis bunul);

√ alte 7 CS (18%) au înregistrat edificiile după centrele medicilor de familie (CMF) (CS Leuşeni, r-nul Teleneşti – la CMF Teleneşti, CS Satul Nou, r-nul Chimişlia – la CMF Cimişlia, CS Răspopeni, r-nul Şoldaneşti – la CMF Şoldaneşti; CS Baurci, r-nul Ceadîr-Lunga – la CMF Ceadîr-Lunga; CS Gribova, r-nul Drochia – la CMF Drochia; CS Pîrliţa, r-nul Ungheni – la CMF Ungheni; CS Cioc-Maidan, r-nul Comrat – la CMF Comrat);

√ a fost înregistrat după Consiliul Raional Orhei 1 CS (3%) (CS Chiperceni, r-nul Orhei), fără a fi reflectată informaţia cu privire la instituţia în a cărei gestiune economică se află construcţia şi, respectiv, nu este expres indicat că obiectul înregistrat este CS Chiperceni.

În acelaşi timp, auditul a constatat unele rezerve la înregistrarea drepturilor patrimoniale pentru 23 de obiecte (ce constituie 61% din totalul centrelor construite/reconstruite în etapa I), deşi MS (în calitate de investitor şi responsabil de executarea lucrărilor de construcţie/reconstrucţie) a înaintat beneficiarilor (CMF şi CS autonome) cerinţe privind înregistrarea în Cadastrul bunurilor imobile a edificiilor construite. Astfel, auditul a stabilit următoarele:

√ a fost înregistrată doar suprafaţa lotului de pămînt (fără specificarea destinaţiei acestuia), nefiind înregistrate imobilele pentru 4 CS (10%) (CS Văscăuţi, r-nul Floreşti, CS Costeşti, r-nul Ialoveni, CS Otaci, r-nul Ocniţa; CS Pîrîta, r-nul Dubăsari);

√ nu au înregistrat, din diferite motive32 şi în modul stabilit la oficiile cadastrale, imobilele a 16 CS (41%) (CS Moscovei, r-nul Cahul; CS Zăbriceni, r-nul Edineţ; CS Corjeuţi, r-nul Briceni; CS Sărăteni, r-nul Leova; CS Drepcăuţi, r-nul Briceni; CS Cuizăuca, r-nul Rezina; CS Ciolacu Nou, r-nul Făleşti; CS Onişcani, r-nul Călăraşi; CS Moşana, r-nul Donduşeni; CS Lozova, r-nul Străşeni; CS Copanca, r-nul Căuşeni; CS Boldureşti, r-nul Nisporeni; CS Etulia, r-nul Vulcăneşti; CS Cociulia, r-nul Cantemir; CS Ciutuleşti, r-nul Floreşti; CS Cotul Morii, r-nul Hînceşti);

——————————

32 Motivele neînregistrării: nedeţinerea documentelor necesare pentru înregistrare; procedura îndelungată de înregistrare etc.

√ nu au înregistrat drepturile patrimoniale, ca rezultat al neefectuării recepţiei finale din cauza tergiversării lucrărilor, 3 CS (8%) (CS Ciuciuleni, r-nul Hînceşti, CS Cioburciu, r-nul Ştefan-Vodă, CS Tvardiţa, r-nul Taraclia).

Notă: La finalizarea auditului (07.04.2014), CS Vasilcău, r-nul Soroca, a înregistrat dreptul patrimonial asupra imobilului la organele cadastrale.

Cu referire la modul de transmitere şi înregistrare în evidenţa contabilă, auditul, în procesul verificărilor asupra înregistrării imobilelor construite/ reconstruite şi valorii acestora, a constatat că, la finisarea lucrărilor, MS (responsabil de executarea şi finanţarea lucrărilor) transmite beneficiarilor (CMF, CS, CR) valoarea acestora, întocmind actul de primire-predare şi factura de expediţie, semnate de ambele părţi, însoţite de o scrisoare de avizare în care cere acestora înregistrarea în evidenţă a valorii imobilelor, utilajului instalat etc.

Totodată, în procesul colectării probelor de audit, cu deplasarea la faţa locului, s-au stabilit unele abateri privind înregistrarea în evidenţa contabilă a valorii imobilelor CS. Astfel, auditul relevă că MS nu a transmis regulamentar33 documentele justificative referitor la cheltuielile pentru construcţia CS Sărăteni, r-nul Leova, în sumă de 2012,8 mii lei, cu toate că acesta activează în condiţii de autonomie financiară începînd cu 01.01.200834, documentele fiind transmise către CMF Leova.

——————————

33 Ordinul ministrului sănătăţii nr.417 din 15.06.2010 “Cu privire la desemnarea beneficiarului”.

34 Decizia Consiliului Raional Leova nr.9.5 din 07.12.2007.

La fel, în cadrul deplasării auditorilor în teritoriu, s-a constatat că CS Sărăteni, în luna decembrie 2010, a înregistrat în evidenţa contabilă, în baza documentelor neconforme35, cheltuielile ce ţin de proiectarea şi construcţia CS, fapt ce a creat unele impedimente la înregistrarea imobilelor la organele cadastrale.

——————————

35 Avizul nr.3 şi Actul de primire-predare din 31.12.2010, destinate Centrului Medicilor de Familie Leova.

Verificînd înregistrările contabile la conturile 123 “Mijloace fixe”, 124 “Uzura mijloacelor fixe” , 537 “Datorii faţă de fondatori şi alţi participanţi”, la CS Chiperceni, r-nul Orhei, echipa de audit a constatat că acestea nu reflectă exhaustiv sumele transmise, fiind înregistrate divergenţe de la situaţia reală. Astfel, înregistrările contabile au fost efectuate prin contul bilanţier 537 “Datorii faţă de fondatori şi alţi participanţi”, fiind inclusă neconform36 şi capitalizată valoarea utilajului montat în sumă de 50,4 mii lei de către IMSP CMF Orhei la contul 123 “Mijloace fixe” şi, respectiv, transmisă IMSP CS Chiperceni.

——————————

36 Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.174 din 25.12.1997.

Concluzii: Unii beneficiari de bunuri imobile verificate de audit (consiliile raionale, centrele medicilor de familie, centrele de sănătate autonome), prin prisma responsabilităţilor legale, nu au asigurat înregistrarea drepturilor patrimoniale asupra bunurilor proprietate publică construite/reconstruite pentru 23 centre de sănătate. Totodată, la unele centre de sănătate s-au stabilit nereguli la înregistrarea în evidenţa contabilă a valorii imobilelor construite/reconstruite.

Recomandări CS Văscăuţi, r-nul Floreşti; CS Costeşti, r-nul Ialoveni; CS Otaci, r-nul Ocniţa; CS Pîrîta, r-nul Dubăsari; CS Moscovei, r-nul Cahul; CS Zăbriceni, r-nul Edineţ; CS Corjeuţi, r-nul Briceni; CS Sărăteni, r-nul Leova; CS Drepcăuţi, r-nul Briceni; CS Cuizăuca, r-nul Rezina; CS Ciolacu Nou, r-nul Făleşti; CS Onişcani, r-nul Călăraşi; CS Moşana, r-nul Donduşeni; CS Lozova, r-nul Străşeni; CS Copanca, r-nul Căuşeni; CS Boldureşti, r-nul Nisporeni; CS Etulia, r-nul Vulcăneşti; CS Cociulia, r-nul Cantemir; CS Ciutuleşti, r-nul Floreşti; CS Cotul Morii, r-nul Hînceşti; CS Ciuciuleni, r-nul Hînceşti; CS Cioburciu, r-nul Ştefan-Vodă; CS Tvardiţa, r-nul Taraclia:

11. Să întreprindă măsuri în vederea asigurării înregistrării conforme a imobilelor la organele cadastrale.

Recomandări Ministerului Sănătăţii:

12. Să monitorizeze în continuare situaţia privind înregistrarea bunurilor imobile ale centrelor de sănătate la organele cadastrale.

Cu referire la activităţile finanţate pentru asistenţa tehnică în vederea dezvoltării asistenţei medicale primare (activitatea nr.1.3.C), auditul denotă că acestea au fost destinate instruirii lucrătorilor medicali (138,9 mii dolari SUA), elaborării şi implementării procedurilor şi metodelor de lucru (182,2 mii dolari SUA).

În acest context, instruirea personalului CS privind consolidarea capacităţilor manageriale în cadrul asistenţei medicale primare (activitatea 1.3.C.2) a fost necesară din considerentul că tot mai multe instituţii medicale primare devin financiar autonome, contractînd servicii medicale direct de la CNAM. În aceste condiţii, conducătorii de instituţii, în majoritate medici de specialitate, au nevoie de cunoştinţe suplimentare în organizarea eficientă a activităţii instituţiilor. Astfel, au fost preconizate instruiri ale medicilor de familie din cadrul CS în domeniul managementului asistenţei medicale primare şi utilizării în practică a protocoalelor clinice. Pentru aceste activităţi au fost alocate şi utilizate mijloace creditare în sumă de 138,9 mii dolari SUA, fiind contractate servicii de asistenţă tehnică ale unui consultant (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Consultants′qualification”/ selectarea în baza calificării consultantului), care a determinat, prin chestionare, necesităţile managerilor din instituţiile medicale primare, elaborînd curriculumul cursului. Astfel, a fost organizat un training pentru 320-350 de persoane din 14 şedinţe, grupate în 5 module cu următoarele subiecte: managementul organizaţional, managementul resurselor umane, cadrul legal în contractarea CNAM, managementul financiar, managementul achiziţiilor publice.

La finalizarea instruirilor, a fost efectuată evaluarea cursurilor, astfel majoritatea participanţilor (peste 80%) le-au calificat drept necesare, la obiect şi calitative.

Asistenţa tehnică pentru elaborarea şi implementarea protocoalelor clinice standardizate ale locului de muncă pentru medicii de familie (activitatea nr.1.3.C.3.) a fost realizată în scopul îmbunătăţirii continue a calităţii asistenţei medicale acordate populaţiei, asigurării respectării şi implementării tehnologiilor de profilaxie de către lucrătorii medicali la toate nivelurile de asistenţă medicală – diagnostic, tratament şi reabilitare, axate pe datele medicinii bazate pe dovezi, standardizării serviciilor medicale prestate, alegerii maxim de rapid, corect şi eficient a tacticii de diagnostic şi tratament a pacienţilor, precum şi în vederea protecţiei drepturilor pacientului, condiţii stipulate în Politica Naţională de Sănătate şi în Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017. În acest context, MS a decis unificarea şi centralizarea procesului de elaborare, aprobare şi monitorizare a acestor protocoale clinice37.

——————————

37 Ordinul ministrului sănătăţii nr.124 din 21.03.2008 “Privitor la modalitatea de elaborare şi aprobare a Protocoalelor clinice naţionale” şi Ordinul ministrului sănătăţii nr.429 din 21.11.2008 “Cu privire la metodologia elaborării, aprobării şi implementării Protocoalelor clinice instituţionale şi Protocoalelor clinice ale locului de lucru”.

Verificarea de către audit a realizării acestei activităţi a stabilit că, la 27.01.2012, de către MS au fost contractate servicii de consultanţă (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Consultants′qualification”/ selectarea în baza calificării consultantului), suma totală constituind 182,2 mii dolari SUA. Pentru această activitate, cu situaţia la 31.03.2014, au fost valorificate 119,8 mii dolari SUA, sau 65,7% din resursele financiare planificate, contractul cu consultantul fiind valabil pînă la 30.04.2014. Scopul general al serviciilor de consultanţă a fost acordarea asistenţei MS în elaborarea, multiplicarea, desemnarea şi implementarea a cel puţin 60 de protocoale clinice standardizate pentru medicii de familie, precum şi monitorizarea şi evaluarea implementării acestora.

Analiza documentelor aferente executării contractului menţionat relevă că, conform Ordinului ministrului sănătăţii nr.248 din 19.03.2012, MS a instituit grupuri de autori formate din medici de specialitate din ţară pentru elaborarea protocoalelor clinice standardizate pentru medicii de familie. În acelaşi timp, conform documentelor justificative, 60 de protocoale clinice standardizate elaborate pentru medicii de familie au fost recepţionate de către MS de la “Centrul Strategii şi Politici de Sănătate”, ulterior fiind implementate în instituţiile de asistenţă medicală primară. În aceste circumstanţe, se constată o situaţie nedeterminată referitor la executorul/autorul protocoalelor elaborate (consultantul local ori membrii grupurilor de lucru), care, în opinia auditului, a fost condiţionată de lipsa prevederilor exhaustive referitor la procedura de elaborare a protocoalelor standardizate, precum şi a altor proceduri ce ţin de implementarea, monitorizarea şi analiza aplicării protocoalelor clinice standardizate a locurilor de muncă.

Totodată, consultantul, realizînd clauza contractuală, a efectuat o evaluare cantitativă38 de utilizare a acestor protocoale, prin metoda de chestionare a medicilor de familie. Potrivit rapoartelor consultantului, circa 70% din respondenţi consideră aceste protocoale drept un mecanism eficient pentru îmbunătăţirea asistenţei pacienţilor. În acelaşi timp, unii medici şi-au expus îngrijorarea în legătură cu faptul că aplicarea acestora ar putea determina o libertate clinică redusă sau stagnarea inovaţiei în medicină. Referitor la evaluarea calitativă39 (condiţie contractuală), auditul relevă că nu au fost prezentate rezultate.

——————————

38 Chestionarul a constat din formulări de atitudine şi întrebări deschise privind protocoalele, precum şi studierea caracteristicilor şi comportamentului respondenţilor.

39 Analiza fişelor medicale ale pacienţilor pentru stabilirea gradului de utilizare a protocoalelor.

În acelaşi timp, auditul a constatat că, la momentul iniţierii elaborării de protocoale standardizate pentru medicii de familie, MS deja avea aprobat un Regulament privind metodologia elaborării, aprobării şi implementării Protocoalelor clinice instituţionale şi Protocoalelor clinice ale locului de muncă, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.429 din 21.11.2008. În acelaşi timp, se relevă lipsa unor proceduri prescrise exhaustive de elaborare a planului de implementare, precum şi a procedurii de monitorizare a utilizării protocoalelor clinice standardizate ale locurilor de muncă, fapt ce nu a permis auditului evaluarea rezultatelor activităţilor realizate de consultant, iar pe viitor această lipsă va fi însoţită de riscuri la monitorizarea implementării protocoalelor.

Concluzii:

Activităţile finanţate pentru asistenţa tehnică în vederea dezvoltării medicinei primare prin instruirea personalului din CS privind consolidarea capacităţilor manageriale şi implementarea protocoalelor clinice standardizate ale locului de muncă pentru medicii de familie au fost realizate, iar asistenţa tehnică pentru elaborarea şi implementarea protocoalelor menţionate urmează a fi definitivată şi raportată în al doilea trimestru al anului 2014.

Cursul de instruiri menţionat, potrivit evaluărilor, a fost calificat drept necesar şi calitativ.

Totodată, la elaborarea şi implementarea protocoalelor clinice standardizate ale locului de muncă pentru medicii de familie nu a fost determinată situaţia cu referire la executorul/autorul lor, precum şi nu au fost prezentate procedurile prescrise de elaborare a planului de implementare şi a procedurii de monitorizare a utilizării acestor protocoale.

Recomandări Ministerului Sănătăţii:

13. Să examineze oportunitatea revizuirii reglementărilor existente, cu modificarea/suplimentarea lor în vederea determinării certe a executorului/autorului protocoalelor clinice standardizate elaborate; procedurilor de elaborare a planului de implementare a protocoalelor; procedurii de monitorizare a utilizării protocoalelor clinice standardizate a locurilor de muncă etc.

Analiza executării subcomponentei 1.4. Evaluarea capacităţilor spitalelor şi modernizarea lor denotă că cheltuielile pentru realizarea acesteia (în sumă de 4764,9 mii dolari SUA) constituie 22,3% din totalul cheltuielilor planificate pentru Componenta 1, cuprinzînd o multitudine de activităţi a căror realizare are drept scop: (i) optimizarea reţelei spitaliceşti în scopul reducerii excesului de capacitate şi eficientizarea funcţionării ei; (ii) evaluarea necesităţilor de capacitate spitalicească pe plan naţional, care vor ghida viitoarele investiţii.

Cu referire la activităţile finanţate pentru renovarea Spitalului Clinic Republican (activitatea nr.1.4.A), auditul relevă că acest compartiment are ca scop modernizarea reţelei spitaliceşti din republică şi susţinerea realizării obiectivelor Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, inclusiv prin construcţia noului bloc chirurgical al IMSP “Spitalul Clinic Republican”.

Cheltuielile aferente acestui compartiment (2959,7 mii dolari SUA) au fost utilizate în totalitate, fiind destinate la realizarea unui studiu de fezabilitate, la proiectarea şi demararea lucrărilor de construcţie a noului bloc chirurgical al SCR. Ponderea acestor cheltuieli în totalul mijloacelor planificate pentru Proiect constituie 10,7%.

Modernizarea SCR se realizează în cadrul Proiectului “Evaluarea capacităţilor şi modernizarea Spitalului Clinic Republican”, cu finanţare paralelă din sursele Băncii Mondiale/Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare, din creditul concesional de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, precum şi din Grantul din cadrul Facilităţii de Investiţii în Vecinătate a Consiliului Europei. Din sursele PSSAS la acest compartiment au fost planificate iniţial40 mijloace financiare în valoare de 3066,1 mii dolari SUA, inclusiv pentru următoarele obiective: (i) elaborarea studiului de fezabilitate – 66,1 mii dolari SUA; (ii) proiectarea şi supravegherea de autor a lucrărilor de construcţie – 1707,6 mii dolari SUA, şi acoperirea parţială a investiţiilor pentru construcţia blocului chirurgical nou – 1292,4 mii dolari SUA, cu actualizarea ulterioară a acestora (2959,7 mii dolari SUA).

——————————

40 Planul de procurări din 19.07.2007 prezentat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat de Banca Mondială.

Analiza de către audit a documentelor prezentate denotă că mijloacele financiare au fost direcţionate pentru: elaborarea studiului de fezabilitate – 66,1 mii dolari SUA; elaborarea documentaţiei de proiect a lucrărilor de construcţie – 115,8 mii dolari SUA, ceea ce constituie 10% avans din suma contractului; acoperirea parţială a investiţiilor pentru construcţia blocului chirurgical nou – 2777,8 mii dolari SUA, lucrările fiind demarate în luna decembrie 2011.

Potrivit Studiului de fezabilitate elaborat de MS, cheltuielile pentru construcţia noului bloc chirurgical al SCR au fost estimate la 5900,0 mii euro, suprafaţa fiind de 5928,0 m2. Ulterior, proiectantul a evaluat valoarea blocului chirurgical nou la 12700,0 mii euro, cu suprafaţa de 10576,7 m2. Astfel, s-a stabilit o situaţie ce denotă discrepanţe semnificative între suprafaţa calculată şi valoarea lucrărilor. MS a motivat aceasta prin faptul că “iniţial, conform Studiului de fezabilitate, au fost planificate 12 săli de operaţie, iar ulterior specialiştii Ministerului au determinat necesitatea majorării numărului acestora pînă la 16 săli, ceea ce a fost coordonat cu Banca Mondială”.

Contractul privind executarea documentaţiei de proiect pentru reconstrucţia SCR a fost încheiat între MS şi cîştigătorul licitaţiei – nerezident al republicii. Auditului i s-au prezentat documente privind verificarea de stat41 a documentaţiei de deviz a proiectului de execuţie, potrivit cărora elaborator/autor al proiectului de execuţie este o companie locală.

——————————

41 Raportul de verificare al Serviciului de Stat pentru Verificarea şi Executarea proiectelor şi construcţiilor nr.0525-06-11 la documentaţia de deviz a proiectului de execuţie “Centrul Medical Chirurgical al Spitalului Clinic Republican”.

Lucrările de construcţie a noului bloc chirurgical pentru SCR au fost contractate de MS, cu aprobarea BM, cu 2 antreprenori asociaţi, inclusiv unul rezident (naţional) şi altul nerezident, ponderea resurselor PSSAS constituind 15% din valoarea totală, sau 33421,7 mii lei. Totodată, potrivit condiţiilor aceluiaşi contract, transferurile pentru lucrări au fost efectuate unui agent economic naţional neasociat. În viziunea auditului, aceste prevederi reflectă o situaţie incertă şi riscantă pentru ulterioarele etape de realizare a contractului.

Concluzii: Finanţarea proiectării şi construcţiei noului bloc chirurgical al IMSP “Spitalul Clinic Republican” a fost efectuată din mai multe surse şi în cadrul a două proiecte separate, iar din contul PSSAS au fost achitate mijloace în avans sau parţial, din care considerente auditul nu se poate expune asupra conformităţii şi eficienţei utilizării mijloacelor creditare pentru acest obiectiv.

Cu referire la asistenţa tehnică pentru planificarea şi optimizarea reţelei de spitale (activitatea 1.4.B) se relevă că această subcomponentă este destinată dezvoltării reţelei de spitale din ţară prin oferirea asistenţei tehnice. În acest scop au fost planificate mijloace financiare în sumă de 1805,1 mii dolari SUA, sau 6,5% din totalul mijloacelor planificate pentru Proiect.

De menţionat că activităţile din această subcomponentă, care au fost supuse auditării, au fost finalizate, MS urmînd să implementeze recomandările experţilor din rapoartele acestora. Auditul a analizat următoarele activităţi realizate de MS în perioada auditată şi a constatat următoarele.

♦ Elaborarea Planului de regionalizare a serviciilor de asistenţă medicală spitalicească

Conform termenilor de referinţă ai contractului, sistemul spitalicesc din ţară este constituit din 84 de spitale publice şi private, care au o capacitate de 22021 de paturi, inclusiv 73 de spitale publice cu o capacitate de 21817 paturi. Anual, de servicii spitaliceşti achitate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală beneficiază circa 15,0% din populaţia stabilă a ţării.

Totodată, nu toată populaţia beneficiază de asistenţă medicală spitalicească de calitate, deoarece distribuţia geografică, spectrul de profiluri nu reflectă necesităţile cetăţenilor. În cadrul mun. Chişinău există supracapacitate şi dublarea serviciilor medicale spitaliceşti (circa 53% din paturi şi peste 42 de spitale din totalul de 84). În acelaşi timp, 34 de spitale raionale (aparent uniforme după tipul de servicii medicale prestate) acordă asistenţă medicală în funcţie de numărul populaţiei şi de necesităţile în servicii de asistenţă spitalicească. Starea edificiilor acestor spitale este în majoritate nesatisfăcătoare, în unele cazuri chiar deplorabilă, iar marea parte a echipamentului medical din cadrul acestor instituţii are un grad avansat de uzură.

Aceste aspecte, conform informaţilor MS, generează costuri operaţionale semnificative de întreţinere a sistemului spitalicesc şi condiţii neadecvate pentru pacienţi. Astfel, modelul curent “descentralizat” al asistenţei medicale spitaliceşti nu funcţionează, dimpotrivă, are loc o supracentralizare a serviciilor şi a pacienţilor în mun. Chişinău (atît în cadrul instituţiilor medicale republicane, cît şi al celor municipale).

Reieşind din aceste condiţii, MS a stabilit necesitatea reformării sectorului de asistenţă medicală spitalicească, fiind contractate servicii de consultanţă în domeniu (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Consultants′qualification”/selectarea în baza calificării consultantului) pentru elaborarea planului de regionalizare a serviciilor de sănătate pentru regiunea-pilot, cu semnarea contractului de consultanţă în valoare de 180,0 mii dolari SUA şi termenul de executare pînă la 31.09.2013.

Studiind documentele aferente executării contractului, auditul relevă că consultantul a îndeplinit integral condiţiile contractuale. Astfel, au fost prezentate rapoartele corespunzătoare, acestea fiind acceptate de Echipa de Management a MS. Totodată, consultantul a elaborat un şir de recomandări generale, care au fost realizate parţial de MS, acesta informînd auditul că pe viitor a planificat unele măsuri pentru asigurarea îndeplinirii celorlalte recomandări.

♦ Elaborarea business-planului pentru dezvoltarea serviciilor de reabilitare şi de îngrijire de lungă durată

Conform termenilor de referinţă din contract, în scopul modernizării sectorului de sănătate, sporirii accesibilităţii populaţiei la servicii medicale de calitate şi în maximă siguranţă, prin sporirea cost-eficienţei şi eliminarea dublărilor, MS a iniţiat măsuri de creare şi dezvoltare a paturilor de lungă durată şi medico-sociale, prin reprofilarea paturilor acute, precum şi dezvoltarea reţelei de servicii geriatrice.

Evaluînd realizarea acestei activităţi, auditul constată că MS a contractat servicii de consultanţă (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Consultants′qualification”/selectarea în baza calificării consultantului) în valoare de 109,8 mii dolari SUA. Consultantul a realizat activitatea contractată în perioada decembrie 2012 – decembrie 2013, MS aprobînd fără obiecţii rapoartele elaborate şi prezentate de acesta. Studiind aceste documente, auditul a stabilit că consultantul a înaintat recomandări în vederea creării mai multor proceduri de sistem, care nu au fost executate integral de MS. Totodată, de către consultant au fost elaborate trei scenarii de dezvoltare a serviciilor de reabilitare şi îngrijiri de lungă durată, de către MS fiind aprobat pentru implementare Scenariul III. Potrivit datelor din raportul consultantului, implementarea acestui model necesită investiţii estimate la peste 106,0 mil. euro. Nefiind posibilă realizarea acestora de către stat, experţii consideră oportună exploatarea unor opţiuni alternative, inclusiv modelul PPP. De menţionat că, pentru perioada auditată, MS nu a prezentat documente privind implementarea proiectelor de PPP în domeniul serviciilor de reabilitare şi îngrijire de lungă durată. Totodată, la finalizarea auditului Ministerul a informat că “în prezent a fost inclus în planul de activitate al MS realizarea PPP pentru servicii de reabilitare neurologică acută”. De asemenea, conform informaţiilor solicitate şi obţinute de către audit de la spitalele raionale, urmare a acţiunilor MS în cadrul implementării unor recomandări ale consultantului, au fost organizate, începînd cu 01.01.2014, servicii de îngrijiri paliative prin reprofilarea a circa 50 de paturi terapeutice din spitalele raionale.

♦ Elaborarea Planului de acţiuni pentru descentralizarea serviciilor de chimioterapie

Auditul denotă că pentru această activitate MS a contractat servicii de consultanţă (Contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “Quality and cost based selection”/selectare dintr-o singură sursă) în sumă de 227,4 mii dolari SUA. La finalizarea acestei activităţi, în octombrie 2013 a fost organizat un atelier de lucru cu participarea actorilor locali implicaţi, în cadrul căruia au fost prezentate şi discutate rapoartele consultantului, la care a participat şi echipa de audit. Comunicînd cu unitatea responsabilă de implementarea recomandărilor consultantului (Institutul Oncologic), auditul a constatat că la moment reformarea serviciilor de chimioterapie se află în faza de iniţiere, fiind prematură evaluarea implementării acesteia.

Analiza de către audit a rapoartelor consultantului a stabilit că acestea nu corespund solicitărilor MS în ceea ce priveşte elaborarea planului de acţiuni detaliat pentru descentralizarea serviciilor de radioterapie şi chimioterapie în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti. Conform termenilor de referinţă, acesta urma să conţină: (i) planuri detaliate pentru modernizarea capacităţii spitalelor din mun. Bălţi, or. Cahul, 9 zone de sănătate descrise în Planul Naţional General al Spitalelor şi din 18 spitale raionale menţionate în studiul de fezabilitate al Institutului Oncologic; (ii) planul detaliat privind formarea personalului; (iii) identificarea oportunităţilor pentru dezvoltarea PPP; (iv) estimarea costurilor pentru infrastructura necesară modernizării spitalelor din mun. Bălţi, or.Cahul, şi din alte spitale etc.

Studiind rapoartele consultantului, auditul nu a atestat astfel de planuri cu sarcini concrete pe termen scurt, elaborate în conformitate cu documentele de politici, inclusiv cu Programul Guvernului, care ar stabili concret obiectivele, acţiunile practice necesare îndeplinirii acestora, termenele de realizare, costurile aferente implementării, responsabilii de implementare, indicatorii de progres, procedurile de raportare şi evaluare42. MS a explicat această situaţie prin următoarele: “Totuşi consultantul a demonstrat cost-eficienţa pentru centrele spitaliceşti, unde urmează a fi dezvoltate servicii de chimioterapie. În Raportul final este estimarea costurilor, identificarea posibilelor PPP”.

——————————

42 Hotărîrea Guvernului nr.33 din 11.01.2007.

♦ Dezvoltarea capacităţilor la implementarea proiectelor de PPP în sectorul sănătăţii

Potrivit Manualului operaţional, în scopul realizării unor misiuni ce ţin de furnizarea de zi cu zi a suportului MS în monitorizarea implementării a două PPP (imagistică şi radiologie) şi consolidarea capacităţilor la planificarea PPP în sectorul asistenţei medicale, MS, la 16.10.2013, a încheiat contractul de asistenţă tehnică cu un consultant (contract încheiat conform procedurii Băncii Mondiale “individual consultancy”/consultanţa individuală), în sumă de 8,6 mii dolari SUA, termenul de realizare fiind pînă la 30.06.2014. Consultantul, potrivit clauzelor contractuale, urma să elaboreze rapoarte strategice lunare privind activităţile planificate pentru următoarea perioadă de raportare, pînă la 30.06.2014, ceea ce nu permite evaluarea exhaustivă de către audit a rezultativităţii asistenţei acordate. Totodată, se relevă că asistenţa tehnică privind elaborarea documentaţiei pentru iniţierea PPP a fost acordată de Corporaţia Financiară Internaţională.

Auditul menţionează că pînă în prezent (01.04.2014) nu i-au fost prezentate date privind implementarea PPP în acordarea serviciilor de radiologie în cadrul IMSP Institutul Oncologic, ceea ce generează riscul nerealizării obiectivelor contractate.

Totodată, rapoartele lunare deja elaborate de consultantul local la momentul auditului nu conţin propuneri, sugestii ce ţin de PPP în prestarea serviciilor de radiologie, care urma a fi iniţiat de către MS. Se relevă că, la realizarea PPP în domeniul oncologic, nu s-a luat în calcul riscul existent de nerecuperare a costurilor suportate, dat fiind că cheltuielile aferente maladiilor oncologice pentru persoanele asigurate şi neasigurate în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti se acoperă din contul mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală43. Această situaţie este condiţionată de faptul că un PPP poate să-şi recupereze investiţiile inclusiv prin prestarea serviciilor contra plată.

——————————

43 Legea nr.1585-XIII din 27.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală; Normele metodologice de aplicare a Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobate anual prin ordinele Ministerului Sănătăţii şi CNAM.

În acelaşi timp, consultantul şi-a stabilit sarcini “în vederea studierii raportului Curţii de Conturi44 privind situaţia Parteneriatului public-privat din cadrul Spitalului Clinic Republican” şi elaborarea unui Raport privind dezvoltarea acestuia, ceea ce ar genera plusvaloare în remedierea situaţiei pentru asigurarea bunei derulări a Proiectului.

——————————

44 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.48 din 26.07.2013 “Cu privire la Rapoartele de audit al regularităţii utilizării fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi gestionării patrimoniului public de către Instituţia Medico-Sanitară Publică “Spitalul Clinic Republican” şi Instituţia Medico-Sanitară Publică “Institutul Mamei şi Copilului” în exerciţiul bugetar 2012”.

Potrivit Raportului de performanţă al Parteneriatului public-privat elaborat de consultant în imagistică şi radiologie din cadrul Spitalului Clinic Republican, s-au identificat multiple probleme/lacune ce ţin de realizarea cu impedimente a PPP, în special:

(i) aportul Corporaţiei Financiare Internaţionale în realizarea PPP în radiologie şi imagistică în cadrul SCR s-a limitat doar la întocmirea contractului de PPP şi organizarea licitaţiei, pentru care au fost încasaţi 250,0 mii dolari SUA;

(ii) caracterul superficial al studiului de fezabilitate a determinat pentru partenerul privat cheltuieli suplimentare/imprevizibile la crearea condiţiilor tehnice pentru montarea utilajului imagistic performant etc.

În contextul identificării neajunsurilor expuse de consultantul local, auditul denotă că există riscul includerii unor cheltuieli suplimentare în tarifele pentru serviciile medicale prestate de partenerul privat, ceea ce va necesita recuperarea acestora în lipsa sursei de acoperire.

Concluzii: În domeniul serviciilor de reabilitare şi îngrijire de lungă durată, Ministerul Sănătăţii planifică identificarea unor proiecte de PPP. Totodată, în viziunea auditului, ritmul lent de implementare a recomandărilor consultantului omite o eventuală oportunitate de finanţare publică şi posibilitatea orientării sectorului privat în sectoarele în care beneficiul social este înalt pentru eficientizarea şi îmbunătăţirea acestor servicii.

Ministerul Sănătăţii a recepţionat şi a acceptat, de la consultantul cu care a fost contractată asistenţa tehnică privind elaborarea unui Plan de acţiuni pentru descentralizarea serviciilor de chimioterapie, rapoarte care nu conţin toate elementele solicitate de Minister.

Deşi termenul de realizare a activităţii privind dezvoltarea capacităţilor în implementarea proiectelor de Parteneriat public-privat în sectorul sănătăţii expiră la 30.06.2014, se menţionează suportul acordat Ministerului Sănătăţii de către consultantul local prin elaborarea rapoartelor lunare, precum şi a raportului de performanţă care s-a axat pe unele probleme ce urmează a fi soluţionate de Minister.

Recomandări Ministerului Sănătăţii:

14. Să întreprindă măsuri în vederea urgentării acţiunilor privind obţinerea unor investiţii private în domeniul serviciilor de reabilitare şi îngrijire de lungă durată.

15. Să examineze rapoartele consultantului local în vederea elaborării şi aprobării unor măsuri de implementare şi monitorizare a proiectelor de Parteneriat public-privat, precum şi de remediere a situaţiilor aparent incerte în cadrul acestora, în scopul diminuării riscurilor aferente derulării proiectelor.

3.2. Cu privire la executarea de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a mijloacelor creditare destinate îmbunătăţirii sistemului de asistenţă şi protecţie socială (Componenta a 2-a)

Componenta este una semnificativă, pentru realizarea ei fiind planificate mijloace financiare în sumă de 4955,9 mii dolari SUA, adică 18,4% din totalul mijloacelor de finanţare a PSSAS (27653,5 mii dolari SUA). Cheltuielile înregistrate la 31.12.2013 au constituit 4715,9 mii dolari SUA, acestea asigurînd valorificarea resurselor planificate în volum de 95,2%.

Această Componentă este destinată asistenţei în realizarea unui program nou de asistenţă socială în cadrul “Programului de Ajutor Social”, consolidării capacităţilor Guvernului de identificare a păturilor sărace şi de colectare şi procesare eficientă a informaţiilor pentru un proces decizional adecvat. Activităţile în cadrul acestei Componente sînt orientate la crearea unei infrastructuri de echipamente tehnice şi la elaborarea softului pentru realizarea în continuare a “Programului de Ajutor Social”.

Două dintre cele mai importante rezultate scontate ale acestei Componente sînt: (i) dezvoltarea unui sistem de indemnizaţii băneşti mai bine direcţionat şi administrat, şi (ii) dezvoltarea unui sistem îmbunătăţit de protecţie socială. Pentru obţinerea acestora, au fost planificate două activităţi de bază: (i) asigurarea asistenţilor sociali cu echipament tehnic şi instruirea lor; (ii) crearea unei baze de date consolidate pentru toate transferurile şi serviciile de asistenţă socială.

Verificînd realizarea activităţilor în cadrul Componentei 2, auditul a constatat următoarele.

În scopul achiziţionării echipamentului tehnic, MMPSF a contractat un furnizor (Contract nr.G/13-S/IDA din 30.01.2012, încheiat în baza procedurii de achiziţie reglementată de Banca Mondială – “international competitive bidding”/licitaţie competitivă internaţională, în sumă de 2297,7 mii dolari SUA), privind livrarea echipamentului şi acordarea serviciilor aferente implementării infrastructurii TI pentru SIAAS (instalare, realizare a acceptanţei operaţionale şi acordare de sprijin în procurarea echipamentului tehnic). De menţionat că, ulterior încheierii contractului, au fost operate 3 modificări45, care au decurs din suplinirea cerinţelor tehnice (asigurarea reconstrucţiei Centrului de Date; crearea sursei alternative de curent; instalarea şi sudarea fibrei optice), valoarea contractului fiind majorată cu 189,8 mii dolari SUA.

——————————

45 Amendamentul nr.1 din 14.03.2012 – majorarea valorii contractului cu 187,8 mii dolari SUA; Amendamentul nr.2 din 22.03.2012 – aprobarea subcontractorului; Amendamentul nr.3 din 30.08.2012 – majorarea valorii contractului cu 2,1 mii dolari SUA.

În cadrul verificării contractului, auditul a constatat că plăţile au fost efectuate conform pro-ratelor stipulate în condiţiile contractului.

Ţinînd cont de plăţile efectuate, MMPSF, potrivit condiţiilor contractului şi responsabilităţii furnizorului de livrare, distribuire şi instalare a echipamentului, a semnat certificatele de acceptanţă intermediară din 29.05.2012. Auditul atestă unele nereguli la contabilizarea transmiterii echipamentului către direcţiile/secţiile asistenţă socială (reflectarea tranzacţiei cu întîrziere de 2-5 luni), pe care Ministerul le explică prin numărul mare de localităţi care au beneficiat de echipament TI. În acest context, auditul menţionează că, în politica de contabilitate pentru anul 2012, MMPSF nu a utilizat dreptul de a include prevederi suplimentare46, ţinînd cont de specificul operaţiunilor de intrare, mişcare şi ieşire a mijloacelor fixe la realizarea acestui contract.

——————————

46 Art.16 alin.(2) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.

În cadrul verificării a 61 de facturi de expediţie privind predarea echipamentului, auditul a constatat că în 23 de facturi nu este indicată regulamentar47 data întocmirii documentului.

——————————

47 Art.19 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.

Notă: Pe parcursul misiunii de audit, de către responsabilii din cadrul MMPSF au fost indicate datele în facturile de expediţie, în corespundere cu procesele-verbale de instalare a echipamentului tehnic.

În cadrul auditului s-a efectuat verificarea fizică şi documentară a existenţei şi utilizării echipamentului, precum şi intervievarea asistenţilor sociali din 20 de localităţi. Astfel, s-a constatat că echipamentul tehnic a fost transmis direcţiilor/secţiilor, fiind utilizat de asistenţii sociali în procesul acordării serviciilor respective. Totodată, se relevă că regulamentar48 urmau a fi încheiate contracte privind răspunderea materială deplină cu angajaţii care au primit echipament TI. În cadrul vizitelor în teritoriu şi discuţiilor cu asistenţii sociali, a fost stabilită lipsa contractelor menţionate, un exemplar al cărora urma să fie păstrat de asistenţi, fapt ce determină riscul neasigurării integrităţii şi bunei funcţionalităţi a acestor valori materiale.

——————————

48 Art.339 alin.(1) din Codul muncii aprobat prin Legea nr.154-XV din 28.03.2003 şi pct.2 din Hotărîrea Guvernului nr.449 din 29.04.2004 “Despre aprobarea Nomenclatoarelor funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum şi a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială deplină”.

La verificarea mijloacelor înregistrate în sumă de 4,3 mii dolari SUA utilizate pentru instruirea administratorilor de sistem, s-a constatat că instruirile au avut loc în 4 etape, fiind cuprinse în total 8 persoane din cadrul MMPSF, participarea acestora fiind documentată prin procese-verbale.

Auditul a stabilit că, potrivit contractului, garanţia de bună execuţie a acestuia este extinsă pe o perioadă de 36 de luni, pe parcurs furnizorul urmînd să asigure cumpărătorul cu toate actualizările, deblocările şi versiunile noi la programul standard. Totodată, este de menţionat că aplicaţia de protecţie antivirus a fost livrată cu licenţă pe un termen de 12 luni. Deşi, potrivit Politicii de securitate a MMPSF49, este prevăzută expres asigurarea administrării centralizate a mecanismelor de protecţie, se constată că la momentul actual MMPSF (conform explicaţiilor reprezentanţilor săi) utilizează o aplicaţie antivirus care nu satisface în totalitate cerinţele respective50 (nu permite gestionarea securităţii informaţionale în mod centralizat, de la distanţă). Decizia privind folosirea aplicaţiei menţionate a fost explicată de MMPSF prin economisirea mijloacelor bugetare, auditului nefiindu-i prezentată documentarea acestui fapt. În aceste condiţii, se conturează riscuri de nerespectare a principiilor de securitate informaţională pentru asigurarea integrităţii SIAAS.

——————————

49 Cap.IX din Politica de securitate a MMPSF, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei nr.144/a din 28.08.2013 “Cu privire la Sistemul Informaţional Automatizat”.

50 Explicaţia parvenită de la persoana responsabilă din cadrul MMPSF la 07.02.2014 privitor la softul antivirus utilizat în cadrul MMPSF – Microsoft Security Essentials.

De remarcat că posturile automatizate din cadrul direcţiilor/secţiilor asistenţă socială raionale care utilizează SIAAS nu sînt în gestiunea MMPSF şi asupra lor nu pot fi aplicate instrumentele centralizate ale Ministerului.

O altă activitate de bază pentru implementarea Componentei 2. Asistenţă şi protecţie socială din mijloacele de finanţare a PSSAS a constituit crearea unei baze de date consolidate pentru serviciile de asistenţă socială – Sistemul Informaţional Automatizat “Asistenţa Socială” (SIAAS).

Conform Hotărîrii Guvernului nr.1356 din 03.12.2008 “Cu privire la aprobarea Structurii Sistemului Informaţional Automatizat “Asistenţa Socială”, MMPSF este responsabil de sporirea eficienţei sistemului de asistenţă socială atît prin automatizarea fluxului de date şi facilitarea procedurilor de introducere, evidenţă şi prelucrare a cererilor pentru acordarea prestaţiilor sociale, cît şi de formarea continuă şi asigurarea informaţională a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din sistemul de asistenţă socială.

În acest context, conform planului de procurări, MMPSF a iniţiat procesul de achiziţie a serviciilor de elaborare a softului, în scopul dezvoltării şi implementării unei baze de date consolidate.

În cadrul verificărilor, auditul a stabilit că, urmare a licitaţiei organizate conform “Ghidului de achiziţii în cadrul împrumuturilor BIRD şi al creditelor AID”, a fost desemnată cîştigătoare o companie (Contract încheiat în baza procedurii de achiziţie reglementată de Banca Mondială – “international competitive bidding”/licitaţie competitivă internaţională), valoarea contractului fiind de 1265,0 mii dolari SUA. Conform acestuia, furnizorul urma să elaboreze şi să dezvolte sistemul informaţional, inclusiv să acorde servicii de furnizare, instalare, testare, lansare a SIAAS şi de instruire a tuturor utilizatorilor de sistem.

Urmare a analizei rapoartelor lunare de progres51 şi actelor justificative de achitare a serviciilor prestate, s-a constatat că plăţile au fost efectuate potrivit condiţiilor contractuale. La fel, auditul nu a constatat neconformităţi la înregistrarea în evidenţa contabilă a aplicaţiei informatice.

——————————

51 Raport de progres – raport lunar care totalizează rezultatele obţinute în timpul perioadei precedente.

Verificările auditului relevă că, deşi realizarea obiectivelor prevăzute în contract au fost atinse, procesul de elaborare a softului a întîmpinat dificultăţi care au condiţionat extinderea termenelor prestabilite. Tergiversarea lansării softului a avut loc din motive tehnice invocate de furnizor. În aceste condiţii, contractul a fost modificat prin trei amendamente, conform cărora termenul de acceptanţă finală a fost extins de la 92 la 134 de săptămîni, fiind inclusă prevederea referitor la furnizarea suportului tehnic pentru o perioadă de 5 ani, în cazul producerii modificărilor în legislaţia naţională care ar afecta funcţionalitatea SIAAS.

După elaborarea şi implementarea aplicaţiei soft (finalizată în iulie 2013), a demarat procesul de instruire, la care au fost antrenaţi 1270 de asistenţi sociali. În vederea verificării fizice şi documentare atît a existenţei şi funcţionării softului, cît şi a existenţei materialelor de instruire, reprezentanţii Curţii de Conturi s-au deplasat la faţa locului (în 20 de localităţi) şi au intervievat utilizatorii autorizaţi. Astfel, s-a constatat că softul implementat funcţionează şi este utilizat de către asistenţii sociali, deşi necesită ajustarea continuă şi înlăturarea erorilor. Totodată, auditul a stabilit existenţa şi utilizarea de către asistenţi a materialelor de instruire, didactice, de care dispun atît în format electronic, cît şi pe suport de hîrtie, fapt ce determină o continuitate a procesului de autoinstruire.

Conform legislaţiei în vigoare52, MMPSF are dreptul să interzică extragerea şi reutilizarea conţinutului integral sau a unei părţi substanţiale a programului TI, doar după înregistrarea drepturilor de proprietate intelectuală pe teritoriul Republicii Moldova. Auditul denotă că, potrivit contractului, furnizorul a transmis MMPSF toate drepturile de proprietate intelectuală, acestea nefiind înregistrate conform legislaţiei naţionale în vederea evitării riscului de încălcare a drepturilor patrimoniale ale Ministerului asupra programului respectiv.

——————————

52 Art.40 din Legea nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Referitor la evaluarea implementării SIAAS în cadrul MMPSF şi funcţionalităţii acestuia, anterior Curtea de Conturi s-a expus şi a înaintat recomandări în cadrul Raportului auditului performanţei “Sînt administrate eficient fondurile Programelor de ajutor social şi direcţionate către păturile defavorizate ale populaţiei?”53.

––––––––––

53 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.65 din 17.12.2013 “Privind Raportul auditului performanţei “Sînt administrate eficient fondurile Programelor de ajutor social şi direcţionate către păturile defavorizate ale populaţiei?”.

Pentru asigurarea bunei funcţionări a echipamentului TI, cît şi a aplicaţiei soft achiziţionate în cadrul Proiectului, MMPSF a iniţiat instruirea în domeniul utilizării calculatorului pentru asistenţii sociali.

Auditul a stabilit că achiziţia serviciilor de instruire a fost efectuată conform procedurii de achiziţii stabilită de Banca Mondială – “consultants qualification”/selectare în baza calificării consultantului. În acest context, a fost semnat contractul din 07.11.2011 între MMPSF şi Consorţiul a trei companii, valoarea căruia a constituit 172,4 mii dolari SUA. În urma verificării de către audit a actelor ce confirmă achitarea serviciilor, nereguli nu au fost constatate.

La examinarea planului de instruire şi a actelor justificative aferente desfăşurării cursurilor, s-a stabilit că în perioada ianuarie 2012 – martie 2012 au fost organizate seminare cu instruirea a 1097 de persoane, ceea ce reprezintă 96% din numărul total al asistenţilor sociali angajaţi la moment (1147 de persoane).

La finele trainingului a fost efectuată testarea cunoştinţelor acumulate prin intermediul chestionarului electronic, în urma căruia 220 de asistenţi sociali nu au susţinut testul, inclusiv nu s-au prezentat.

Pentru a evita riscul de utilizare ineficientă a calculatorului, MMSPF, cu acordul Băncii Mondiale, a semnat un nou contract în valoare de 64,8 mii dolari SUA cu acelaşi Consorţiu în scopul instruirii repetate a asistenţilor sociali care au avut o reuşită mai slabă.

La contrapunerea actelor justificative privind realizarea obiectivelor contractului şi efectuarea plăţilor pentru serviciile de instruire, misiunea de audit a constatat că achitările au fost efectuate conform condiţiilor stipulate în contract.

Se relevă că, pentru asigurarea continuităţii procesului de autoinstruire a asistenţilor sociali în domeniul utilizării calculatorului, la finele sesiunilor de instruiri clasice contractantul a oferit un DVD cu resurse educaţionale în susţinerea obiectivelor trainingului. Auditul denotă că, conţinutul acestuia a fost conceput pentru acordarea accesului la o serie de materiale capabile să ajute asistentul social în activităţile curente.

Conform planului de procurări, pentru eficientizarea mecanismului de acordare a ajutorului social şi pentru schimbarea percepţiei publicului despre asistenţa socială, au fost planificate resurse pentru derularea campaniei de informare şi promovare. Pentru necesităţile menţionate a fost semnat contractul din 01.10.2010 în valoare de 71,7 mii euro, potrivit căruia consultantul urma să presteze următoarele servicii de bază: (i) elaborarea noului logou al programului de comunicare; (ii) elaborarea conceptului programului de comunicare; (iii) elaborarea şi tipărirea broşurilor, foilor volante, producerea a 3 spoturi audio şi a 2 spoturi video pentru difuzare.

Conform amendamentului nr.1 din 30.12.2010, valoarea contractuală a fost majorată pînă la 73,9 mii euro, fapt datorat completării listei de servicii prestate: elaborarea media-planului pentru plasarea spoturilor video şi audio. În acest context se relevă că echipei de audit nu i-au fost prezentate informaţii complete ce ar justifica aprobarea de către grupul de lucru a majorării valorii serviciilor acordate de furnizorul contractat.

Verificarea rapoartelor de activitate elaborate de furnizor, a actelor de primire-predare şi a facturilor fiscale a stabilit că au fost imprimate 30000 de broşuri, 5000 de postere, 100000 de foi volante, în sumă totală de 11,3 mii euro, au fost produse 3 spoturi audio şi 2 spoturi video în valoare de 39,7 mii euro. Se denotă faptul că, conform demersului intern al Ministerului, a fost decis să se repartizeze materialele informaţionale prin intermediul: direcţiilor teritoriale de asistenţă socială; Inspecţiei Sociale; primăriilor; oficiilor poştale; centrelor medicilor de familie; centrelor sociale; în cadrul şedinţelor de lucru, întîlnirilor cu societatea civilă etc. Alte acte justificative ale acestui proces nu au fost prezentate echipei de audit.

Astfel, pentru a determina o monitorizare eficientă a repartizării produselor elaborate în cadrul campaniei de informare şi promovare, auditul consideră oportun ca MMPSF să asigure întocmirea unor planuri de distribuire pe raioane/oraşe, cu perfectarea proceselor-verbale confirmate de părţile implicate în această activitate.

În cadrul analizei Planului de activitate pentru perioada 2011-2013 şi intervievării responsabililor din cadrul Serviciului de audit intern al MMPSF, auditul a stabilit că nu au fost planificate misiuni de audit intern în cadrul Proiectului. Acest fapt determină neasigurarea obiectivă a testărilor asupra eficacităţii sistemului de management financiar şi control intern, iar MMPSF nu contribuie la îmbunătăţirea activităţii de implementare a PSSAS.

Concluzii: Se denotă faptul că MMPSF a atins scopul stabilit pentru această Componentă, asigurînd direcţiile/secţiile asistenţă socială raionale cu echipament TI. Astfel, se constată obţinerea rezultatelor prestabilite, valorificarea surselor creditului pentru această subcomponentă înregistrînd un nivel înalt.

Mijloacele financiare alocate pentru reconstrucţia Centrului de Date au fost utilizate conform destinaţiei, acesta funcţionînd eficient pentru asigurarea unui schimb accelerat de date între direcţiile/secţiile asistenţă socială şi CNAS, CNAM şi ANOFM, dar nefiind asigurat un mecanism centralizat de protecţie a informaţiei.

Realizarea scopului contractului privind elaborarea şi implementarea sistemului informaţional automatizat pentru serviciile de asistenţă socială a fost atins, ceea ce înseamnă că MMPSF a valorificat resursele creditare conform obiectivelor stabilite. Cu toate acestea, procesul de elaborare a softului a întîmpinat unele dificultăţi care au determinat extinderea termenelor prestabilite (cu circa un an).

Totodată, auditul relevă unele probleme:

√ neînregistrarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra softului, conform legislaţiei în vigoare, în vederea evitării riscului de încălcare a drepturilor patrimoniale ale Ministerului;

√ neplanificarea misiunilor de audit intern în cadrul PSSAS în scopul asigurării testărilor asupra eficacităţii sistemului de management financiar şi control intern.

Concomitent, auditul a stabilit unele erori şi abateri la înregistrarea tranzacţiilor financiare de către autorităţile responsabile de implementarea Proiectului, fapt datorat specificului de transmitere/primire a echipamentului TI.

Recomandări Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei:

16. Să asigure protejarea integrităţii informaţiei şi componentelor SIAAS prin analiza incidentelor posibile şi identificarea metodelor de protecţie complexe, cu eliminarea riscurilor, inclusiv prin utilizarea unui program unic de protecţie antivirus la staţiile de lucru care sînt conectate la SIAAS, astfel încît să corespundă cerinţelor de securitate existente.

17. Să îmbunătăţească sistemul de control intern, inclusiv prin elaborarea proceselor privind achiziţionarea, contractarea şi utilizarea mijloacelor destinate realizării PSSAS, precum şi a altor activităţi ale Ministerului.

18. Să planifice activităţi de efectuare a misiunilor de audit intern pentru Proiectele în derulare, în vederea asigurării eficienţei proceselor de implementare a acestora.

19. Să includă în Politica de contabilitate etapele procesului de intrare, mişcare şi ieşire a mijloacelor fixe, cu specificarea documentelor justificative ce confirmă înregistrările respective.

20. Se consideră oportună înregistrarea drepturilor de autor asupra aplicaţiei SIAAS la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

3.3. Cu privire la executarea de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a mijloacelor creditare destinate suportului instituţional (Componenta 3).

Această Componentă a fost destinată susţinerii cheltuielilor operaţionale ale Proiectului, în total constituind 1301,1 mii dolari SUA (936,9 mii dolari SUA – MS şi 364,2 mii dolari SUA – MMPSF). Astfel, mijloacele creditare pentru Componenta 3 au fost distribuite pentru serviciile acordate de Echipa Strategică de Management, care asigură suportul instituţional al ambelor Ministere (coordonator, consultant şi asistent în procurări, consultant şi asistent în managementul financiar, asistent de proiect şi şofer); serviciile anuale de audit financiar; instruirea personalului ministerial, deservirea automobilelor etc.

Datele privind alocarea şi executarea cheltuielilor din contul ambelor surse de finanţare (Creditul nr.4320-MD şi Creditul nr.5023-MD) la această Componentă se reflectă în Tabelul nr.7.

Situaţia privind mijloacele alocate pentru activităţile preconizate, precum şi cele executate de către MS şi MMPSF în cadrul implementării acestei Componente se reflectă în Tabelul nr.8.

Datele prezentate în tabel denotă că cheltuielile totale, preconizate pentru activităţile ce ţin de administrarea Proiectului, au constituit 1301,2 mii dolari SUA, inclusiv: mijloace destinate MS – 936,9 mii dolari SUA, mijloace destinate MMPSF – 364,2 mii dolari SUA, executate fiind 679,6 mii dolari SUA şi, respectiv 325,1 mii dolari SUA. Astfel, ţinînd cont de etapa de finalizare a PSSAS, auditul denotă un nivel scăzut de valorificare a mijloacelor creditului acordat, executarea resurselor creditare fiind în volum de 72,5% de către MS şi, respectiv, de 89,3% de către MMPSF.

Auditul a testat şi evaluat funcţionarea unor elemente ale sistemului de control intern, precum şi procesele ce ţin de conformitatea organizării şi ţinerii evidenţei contabile, cu verificarea modului de raportare a datelor; achiziţionarea, înregistrarea şi utilizarea conform destinaţiei a valorilor materiale, precum şi verificarea selectivă a existenţei fizice a bunurilor (celor indicate la capitolele respective) etc., constatînd funcţionalitatea acestuia, ceea ce a asigurat conformitatea evidenţei şi raportării mijloacelor creditare alocate şi utilizate.

Auditul atestă că Ministerele urmează să ia decizii oportune referitor la valorificarea maximă a mijloacelor planificate sau la redistribuirea acestora pentru alte componente.

Recomandări Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei:

22. Să execute activităţile prestabilite în termenele prevăzute pentru implementarea Proiectului, cu utilizarea eficientă şi eficace a surselor creditare pentru realizarea obiectivelor acestuia.

IV. EVALUAREA CONFORMĂRII ŞI IMPLEMENTĂRII CERINŢELOR/

RECOMANDĂRILOR ANTERIOARE ALE CURŢII DE CONTURI

În urma verificărilor efectuate la acest capitol, auditul a stabilit executarea Hotărîrii Curţii de Conturi nr.7 din 8 februarie 2011 “Cu privire la Raportul auditului operaţional al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” pentru perioada iunie 2007-2010” şi relevă că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au întreprins măsurile necesare în vederea remedierii iregularităţilor constatate anterior, astfel contribuind la realizarea oportună a activităţilor Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, situaţia fiind atestată în prezentul Raport.

Lista abrevierilor

Anexă

Cadrul de rezultate al Proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” (PSSAS)*

Obiectivul de Dezvoltare a Proiectului (ODP) este creşterea accesului populaţiei la servicii

medicale de calitate şi eficiente pentru reducerea ratei mortalităţii premature şi dizabilităţii,

îmbunătăţirea direcţionării transferurilor, precum şi sporirea eficienţei serviciilor

de asistenţă socială pentru populaţia săracă