BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.2424 din 15.03.2019 cu privire la dizolvarea consiliilor electorale de circumscripţie

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.03.2019

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la dizolvarea consiliilor electorale de circumscripţie

nr. 2424  din  15.03.2019

 (în vigoare 15.03.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 218-222 art. 1152 din 05.07.2019

* * *

Prin Hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova nr.197 din 27 iulie 2018 şi nr.332 din 30 noiembrie 2018, a fost stabilită ziua de 24 februarie 2019 pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare şi a referendumului republican consultativ.

În vederea organizării şi desfăşurării alegerilor şi referendumului, au fost constituite 51 consilii electorale de circumscripţie, iar acestea la rîndul lor au constituit 2141 birouri electorale ale secţiilor de votare. În baza proceselor-verbale privind rezultatele numărării voturilor, întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare şi a proceselor-verbale privind totalizarea rezultatelor votării, întocmite de consiliile electorale de circumscripţie, Comisia Electorală Centrală a totalizat şi a adus la cunoştinţă publică rezultatele finale ale alegerilor parlamentare şi referendumului republican consultativ.

Curtea Constituţională, prin Hotărîrea nr.4 din 9 martie 2019, a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 şi a validat mandatele deputaţilor aleşi, iar prin Hotărîrea nr.5 din 14 martie 2019, a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ.

În temeiul art.18 alin.(2), art.26, art.37, art.100 şi art.177 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se dizolvă consiliile electorale de circumscripţie, constituite în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare şi referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019, iar birourile electorale ale secţiilor de votare îşi încetează activitatea şi se consideră dizolvate de drept.

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.