Hotărîre nr.2487 din 07.05.2019 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Ocniţa
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul raional Ocniţa
nr. 2487 din 07.05.2019
(în vigoare 07.05.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 223-229 art. 1254 din 12.07.2019
* * *
Consiliul raional Ocniţa, prin decizia nr.1/12 din 29 martie 2019, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatele consilierilor Muzîcant Anatolie ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" şi Bucarciuc Tatiana aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Totodată, Comisia Electorală Centrală a fost informată despre decesul consilierului Mutelica Dumitru ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Consiliul raional Ocniţa, concomitent fiindu-i expediate şi documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidaţi supleanţi.
Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul raional Ocniţa le revin candidaţilor supleanţi Dereneu Inna de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", Beşleu Vladimir de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Rusnac Alexei de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Listele au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 28 iunie 2015. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declaraţiile candidaţilor supleanţi Oprea Nina, Zaharco Nelea de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", Ciubuc Aliona, Seinic Iurii, Rotari Serghei, Fortuna Anatolie de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, Guţu Elena şi Plamadeala Alexandru de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, prin care aceştia refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(1) lit.v), art.144 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.a) şi lit.g) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.18 lit.c), pct.20 şi pct.25 şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa a două mandate de consilier în Consiliul raional Ocniţa.
2. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul raional Ocniţa.
3. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul raional Ocniţa, candidaţilor supleanţi Dereneu Inna de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", Beşleu Vladimir de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Rusnac Alexei de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
4. Se preavizează consilierii Dereneu Inna, Beşleu Vladimir şi Rusnac Alexei asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.2487. Chişinău, 7 mai 2019. | |