BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.2559 din 21.05.2014 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Valea Mare, raionul Ungheni

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.05.2014

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în

Consiliul comunal Valea Mare, raionul Ungheni

nr. 2559  din  21.05.2014

 (în vigoare 21.05.2014) 

Monitorul Oficial nr.217-222 art.1076 din 01.08.2014

* * *

Secretarul Consiliului comunal Valea Mare, raionul Ungheni, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Iucal Angela aleasă pe lista Partidului Liberal şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant.

În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Valea Mare, îi revine candidatului supleant Rotaru Ambrosie de pe lista Partidului Liberal, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 14 iunie 2011.

În temeiul art.18 alin.(2), 22 lit.u) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi (3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Iucal Angela aleasă pe lista Partidului Liberal în Consiliul comunal Valea Mare.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Valea Mare, raionul Ungheni, candidatului supleant Rotaru Ambrosie, de pe lista Partidului Liberal.

3. Se preavizează consilierul Rotaru Ambrosie asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.