Hotărîre nr.256 din 10.08.2007 cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor la energia electrică livrată consumatorilor
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor
la energia electrică livrată consumatorilor
nr. 256 din 10.08.2007
(în vigoare 17.08.2007)
Monitorul Oficial nr.127-130 art.502 din 17.08.2007
* * *
Abrogat: 01.03.2013
Hotărîrea ANRE nr.497 din 20.12.2012
În scopul creării condiţiilor egale de activitate pentru toate întreprinderile de distribuţie a energiei electrice prin stabilirea unei metode unice de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor de livrare a energiei electrice consumatorilor, necesitatea asigurării alimentării fiabile a consumatorilor cu resurse energetice calitative, la costuri minime şi în temeiul Legii cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17.09.98 (Monitorul Oficial nr.111-113/681 din 17.12.98), Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Metodologia de calculare a tarifelor la energia electrică livrată consumatorilor (se anexează).
2. Se stabileşte că Metodologia aprobată este obligatorie pentru toate întreprinderile de distribuţie a energiei electrice.
3. Direcţia politică tarifară şi analiză economică a Agenţiei va îndeplini procedurile necesare pentru punerea în aplicare şi respectare a Metodologiei aprobate.
4. Se abrogă Metodologia determinării, aprobării şi aplicării tarifelor la energia electrică livrată de întreprinderile de distribuţie "RED Nord" S.A. şi "RED Nord-Vest" S.A., aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.114 din 26 decembrie 2003 (Monitorul Oficial nr.30-34/72 din 20.02.2004).
5. Prezenta Metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTORUL GENERAL AL CONSILIULUI | |
| DE ADMINISTRAŢIE AL ANRE | Vitalie IURCU |
| Director | Anatol BURLACOV |
| Director | Nicolae TRIBOI |
Chişinău, 10 august 2007. |
|
| Nr.256. |
|
Aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al ANRE nr.256 din 10 august 2007 ___________________Vitalie IURCU |
Înregistrat Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nr.494 din 14 august 2007 ___________________Vitalie PÎRLOG |
METODOLOGIA
DE CALCULARE A TARIFELOR LA ENERGIA ELECTRICĂ
LIVRATĂ CONSUMATORILOR
I. Dispoziţii generale
Metodologia de calculare a tarifelor la energia electrică, numită în continuare Metodologie, este elaborată în corespundere cu prevederile Legii cu privire la energia electrică, standardelor naţionale de contabilitate şi altor acte legislative şi normative ale Republicii Moldova şi se aplică pentru calcularea tarifelor la energia electrică livrată consumatorilor de către Reţelele electrice de distribuţie (RED).
1.1. Prezenta Metodologie stabileşte:
- structura consumurilor şi cheltuielilor, care se includ la calcularea tarifelor la energia electrică;
- modul de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor de bază pentru distribuţia şi furnizarea energiei electrice consumatorilor;
- modul de ajustare a tarifelor de bază pentru perioada ulterioară de valabilitate a Metodologiei în cauză.
1.2. Tarifele pentru energia electrică furnizată consumatorilor vor fi aprobate ca tarife plafon, care nu pot fi depăşite de către întreprinderile electrice de distribuţie şi astfel se va evita orice discriminare a consumatorilor în procesul aplicării acestora. Tarifele se aprobă de către Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi puse în aplicare de la 1 aprilie anual, iar ajustările care pot parveni în decursul anului vor fi efectuate conform prevederilor prezentei Metodologii.
1.3. Prezenta Metodologie va intra în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial şi va fi valabilă pentru o perioadă de cinci ani.
II. Determinarea tarifelor
2.1. Tariful de furnizare a energiei electrice consumatorilor finali pentru fiecare an "j " trebuie să acopere costurile reale aferente procurărilor de energie şi cheltuielile pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice consumatorilor. Aceste cheltuieli vor include următoarele componente:
2.1.1 Cheltuielile aferente procurărilor de energie electrică, care depind de:
- costul energiei electrice admise de a fi procurate de către companiile de distribuţie de la producători şi furnizori de energie;
- cheltuielile suportate de întreprinderile de distribuţie pentru serviciul de transportare şi dispecerat al energiei electrice prin reţelele de transport;
- consumurile tehnologice şi pierderile admise de energie electrică în reţelele electrice de transport;
- consumurile tehnologice şi pierderile admise de energie electrică în reţelele electrice de distribuţie.
2.1.2 Cheltuielile aferente serviciului de distribuţie şi furnizare a energiei electrice consumatorilor includ:
- costurile de capital;
- cheltuielile de întreţinere şi exploatare a instalaţiilor de distribuţie;
- alte cheltuieli de distribuţie şi furnizare a energiei electrice.
2.2. Determinarea tarifului mediu al energiei electrice furnizată consumatorilor se va efectua conform formulei:
| CEj | TFj | Desvj-1 | |||||
| BEFj = | –– | + | ––– | + | UDCj ± | ––– , | (1) |
| EIj | 1-LDj | EIj |
unde:
CEj - costul energiei electrice necesar de a fi procurate de către compania de distribuţie în anul "j";
EIj - volumul anual al energiei electrice facturat consumatorilor în anul "j";
Desvj-1 - devierile financiare în anul "j-1" (anul precedent) care trebuie luate în calculul tarifului anului "j" (anul pentru care se stabileşte tariful). Aceste devieri pot apărea ca rezultat al diferenţelor între parametrii estimaţi în procesul de stabilire a tarifelor pentru anul "j-1" şi cei reali obţinuţi în anul "j-1", care sînt descrişi în capitolul III;
LDj - consumul tehnologic şi pierderile de energie electrică admise în reţeaua de distribuţie în anul "j". Consumul tehnologic reprezintă cantitatea de energie electrică, care se consumă irecuperabil şi inevitabil în reţeaua electrică, pentru transformarea şi transportarea energiei electrice de la punctele de conectare ale reţelelor de distribuţie la reţeaua de transport şi punctele de evidenţă ale consumatorilor finali, exprimată în procente faţă de cantitatea totală de energie electrică intrată în reţeaua electrică de distribuţie. Consumul tehnologic de energie se determină în conformitate cu Instrucţiunea pentru calcularea consumului tehnologic de energie în reţelele electrice, aprobată prin Hotărîrea ANRE nr.190 din 30.08.05. Pierderile comerciale admise reprezintă cantitatea de energie electrică consumată peste nivelul tehnologic din cauza existenţei unor pierderi aparente în procesul de comercializare a energiei electrice (imprecizia şi ieşirea din funcţiune a aparatelor de măsurare, situaţii excepţionale, calamităţi naturale, consum neînregistrat). Pierderile comerciale sînt admise la nivel de 3-4% în primul an de valabilitate a Metodologiei, cu reducerea lor pînă la 1,5 - 2,0% în al cincilea an de valabilitate a Metodologiei. Nivelul maximum al consumului tehnologic şi pierderilor comerciale de energie admise în reţelele de distribuţie sînt prevăzute în Anexa 1 la prezenta Metodologie.
TFj - tariful pentru serviciul de transportare a energiei electrice prin reţelele de transport, aprobat de ANRE pentru anul "j" şi aplicat la volumul de energie măsurat la punctele de delimitare a reţelelor electrice de transport şi distribuţie;
UDCj - tariful pentru serviciul de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, care se va calcula conform formulei:
|
CDj |
||
| UDCj = | ––– , | (2) |
| EIj |
unde:
CDj - cheltuielile aferente serviciului de distribuţie şi furnizare a energiei electrice.
2.3. Costul energiei electrice admise de a fi procurată se determină conform formulei:
|
RCejx EIj |
||
| CEj = | ––––– , | (3) |
| 1 - LDj |
unde:
RCej - preţul mediu de procurare în anul "j" a energiei electrice de către întreprinderile de distribuţie de la producătorii autohtoni şi din import, determinat la punctele de delimitare ale reţelelor de distribuţie şi de transport. Acest cost se bazează pe preţurile prevăzute în contractele de procurare a energiei electrice, prevede un stimulent pentru procurarea energiei electrice mai ieftine decît în perioada precedentă şi se determină în felul următor:
RCej = Cej + γ x (RCej-1 - Cej), (4)
unde:
γ - stimulente pentru gestionarea eficientă a procurărilor energiei electrice de către distribuitor şi are următoarele componente:
γ = 0,0 dacă RCej-1 < Cej
γ = 0,5 dacă RCej-1 > Cej ,
unde:
Cej - preţul mediu de procurare a energiei electrice în anul "j", care se va calcula prin formula:
|
ΣPPeij x EPij + PeWij x EPWij |
||
| Cej = | –––––––––––––– , | (5) |
| EBDj |
unde:
PPeij - preţul mediu de procurare a energiei electrice de întreprinderea de distribuţie de la producători, în baza contractului "i" pentru anul "j";
EPij - volumul energiei electrice procurate de către întreprinderea de distribuţie de la producători, în baza contractului "i" în anul "j" şi măsurată la punctele de livrare ale producătorului;
PeWij - preţul mediu de procurare a energiei electrice de întreprinderea de distribuţie din import sau furnizorii independenţi, în baza contractului "i" pentru anul "j";
EPWij - volumul energiei electrice procurate de către întreprinderea de distribuţie din import sau furnizori independenţi, în baza contractului "i" în anul "j" şi măsurată la punctele de livrare;
EBDj - volumul total de energie electrică procurat de întreprinderea de distribuţie în anul "j" şi măsurat la punctele de delimitare ale reţelelor de transport şi celor de distribuţie. În cazul dacă într-o perioadă anumită de timp nu va fi posibilă evidenţa energiei electrice procurate de către întreprinderea de distribuţie la punctele de delimitare, se va aplica formula de calculare, prezentată mai jos:
EBDj = (ΣEPij + EPWij) x (1 - LTj) , (6)
unde:
LTj - consumul tehnologic şi pierderile de energie electrică admise în reţeaua de transport în anul "j".
2.4. Cheltuielile pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice se determină conform formulei:
CDj = CIDj + ODCj + OtDCj , (7)
unde:
CIDj - costul de capital;
ODCj - cheltuielile de întreţinere şi exploatare a reţelelor electrice de distribuţie;
OtDCj - alte cheltuieli de distribuţie şi furnizare a energiei electrice.
2.4.1 Costul de capital reflectă uzura (amortizarea) activelor pe termen lung şi rentabilitatea la investiţiile efectuate şi se determină prin formula:
CIDj = Dj + Rj , (8)
unde:
Dj - uzura (amortizarea) activelor pe termen lung în anul "j";
Rj - rentabilitatea investiţiilor efectuate, determinată prin aplicarea ratei de rentabilitate a investiţiilor la valoarea netă a investiţiilor date în exploatare.
Uzura (amortizarea) anuală a activelor pe termen lung se determină conform formulelor:
• la societăţile pe acţiuni cu capital public:
unde:
VAkj - valoarea de intrare a activelor pe termen lung de categoria "k" ;
Ulk - durata de viaţă a activelor pe termen lung din categoria "k";
• la societăţile pe acţiuni cu capital privat:
unde:
Doj - uzura în anul "j" a mijloacelor fixe existente pînă la privatizare;
VEIo - valoarea netă a mijloacelor fixe existente pînă la privatizare, corectată reieşind din valorile de amortizare incluse în tariful anilor precedenţi (perioada anilor 2000-2006), stipulată în Anexa 1 la prezenta Metodologie;
Ulo - durata de viaţă a mijloacelor fixe existente pînă la privatizare, stipulată în Anexa 1 la prezenta Metodologie;
Dnj - uzura (amortizarea) în anul "j" a activelor noi date în exploatare după privatizare;
NIVnkj - valoarea de intrare a activelor materiale şi nemateriale noi din categoria "k", date în exploatare pînă la începutul anului "j", în urma investiţiilor efectuate de întreprinderile de distribuţie în strictă conformitate cu planurile de investiţii prevăzute în contractul de vînzare - cumpărare a acţiunilor şi planurilor de investiţii ulterioare elaborate pentru perioadele postprivatizare şi aprobate de ANRE. Categoriile de investiţii "k" se formează prin gruparea noilor active cu durata de viaţă identică din punct de vedere economic;
Ulk - durata de viaţă a activelor noi de categoria "k" în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC);
LeiDj - cursul de schimb al valutei naţionale faţă de dolarul SUA în anul "j".
Rentabilitatea investiţiilor se determină conform formulei:
Rj = (AC + NAVnj) × Rrj × LeiDj (11)
unde:
AC – valoarea activelor nete existente pînă la privatizare, echivalentă preţului, onorariilor şi taxelor suportate de către Union Fenosa Internaţional S.A. pentru achiziţionarea acţiunilor Î.C.S. "RE Chişinău" S.A, Î.C.S. "RED Centru" S.A, Î.C.S. "RED Sud" S.A, sumă reflectată în Contractul de vînzare-cumpărare a pachetelor de acţiuni ale Î.C.S "RE Chişinău" S.A, Î.C.S. "RED Centru" S.A, Î.C.S. "RED Sud" S.A, nr.60 din 07.02.2000, care constituie 27,3 mln.dolari SUA. Valoarea activelor nete existente, luate în calculul rentabilităţii, pentru RED Nord este echivalentă cu 41,5 mln.lei, iar pentru RED Nord-Vest – 37,2 mln.lei;
NAVnj – valoarea netă a activelor pe termen lung noi. În cazul societăţilor pe acţiuni cu capital privat aceasta va include valoarea netă a activelor date în exploatare în urma investiţiilor efectuate, conform planurilor investiţionale aprobate, din anul 2000 pînă la începutul anului "j" şi valoarea netă a investiţiilor noi efectuate de către Î.C.S. "RE Chişinău" S.A, Î.C.S. "RED Centru" S.A, Î.C.S. "RED Sud" S.A. în anii 2000-2005, adiţional celor incluse în planul investiţional obligatoriu, a căror valoare netă este egală cu 101,9 mln.lei, iar uzura acumulată ale acestora este egală cu zero. În cazul societăţilor pe acţiuni cu capital public aceasta va include valoarea netă a activelor date în exploatare din anul 2003 pînă la începutul anului "j".
Valoarea netă a activelor se determină ca diferenţa dintre valoarea de intrare a activelor pe termen lung, date în exploatare în perioada vizată în strictă conformitate cu planurile investiţionale aprobate, şi uzura (amortizarea) acumulată în tarif ale acestora pînă la începutul anului "j";
Rrj – rata de rentabilitate a activelor, egală cu costul mediu ponderat al capitalului (WACC), determinată anual conform Anexei nr.2.
unde:
DFnj-1 - uzura (amortizarea) activelor noi acumulată de la darea în exploatare pînă la începutul anului "j";
Rrj - rata de rentabilitate a activelor, stipulată în Anexa 1.
Prezenta Metodologie stabileşte următoarele principii de efectuare a investiţiilor:
1. Întreprinderile de distribuţie anual, pînă la 1 noiembrie, vor elabora şi prezenta ANRE spre aprobare planul de investiţii pentru anul următor în care obligator vor fi prevăzute:
- valorile investiţiilor planificate în integral şi pe fiecare compartiment investiţional în parte şi sursele de finanţare;
- descrierea compartimentelor investiţionale şi a fiecărei investiţii planificate în parte, costul acestora şi obiectivele care vor fi atinse în urma efectuării investiţiilor (îmbunătăţirea calităţii şi fiabilităţii în aprovizionarea consumatorilor cu energie, racordarea, aprovizionarea cu energie a noilor consumatori, reducerea numărului şi timpului deconectărilor, reducerea pierderilor de energie în reţelele de distribuţie, reducerea cheltuielilor de distribuţie, comerciale, generale şi administrative).
2. ANRE va aproba planurile investiţionale anuale nu mai tîrziu de 31 noiembrie şi este în drept să nu accepte planurile investiţionale prezentate de întreprinderi sau a unor investiţii din aceste planuri în cazurile cînd:
- planurile investiţionale nu corespund cerinţelor stipulate p.1 indicat mai sus;
- investiţiile nu ţin de activitatea reglementată;
- lucrările prevăzute nu ţin de investiţii şi trebuie să fie atribuite la cheltuieli;
- investiţiile nu trebuie să fie finanţate de întreprindere sau trebuie să fie recuperate de întreprindere prin intermediul companiilor de asigurare (asigurările incluse în tarif), judecată etc.;
- investiţiile, care nu sînt necesare, nu dau avantaj şi duc doar la majorarea cheltuielilor întreprinderii;
- RED "Union Fenosa" va efectua investiţii obligatorii de cel puţin 14,0 mln.dolari SUA anual, inclusiv provenite din costurile de amortizare a activelor existente, pe întreaga perioadă de valabilitate a prezentei Metodologii.
3. În ianuarie-februarie a fiecărui an de gestiune întreprinderile de distribuţie prezintă ANRE un raport privind realizarea planului investiţional, aprobat de ANRE pentru anul precedent, în care se reflectă investiţiile conform planului şi cele de facto date în exploatare, valoarea acestora şi obiectivele atinse.
4. Investiţiile efectuate în conformitate cu planul investiţional aprobat de ANRE se includ la calcularea costului de capital conform prevederilor prezentei Metodologii, iar investiţiile efectuate în afara planului de investiţii vor fi luate în calculul costului de capital numai în cazurile cînd acestea vor aduce avantaj economic peste obiectivele prevăzute în plan.
[Pct.2.4.1 modificat prin Hot. ANRE nr.301 din 01.08.2008, în vigoare 19.09.2008]
2.4.2 Cheltuielile de exploatare a instalaţiilor de distribuţie (ODCj) sînt compuse din cheltuielile de remunerare a muncii, cheltuielile materiale şi cheltuielile nemijlocit aferente întreţinerii şi exploatării utilajului şi instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice. Aceste cheltuieli se determină prin formula:
ODCj = LCDj + CMDj + COMDj , (13)
unde:
LCDj - cheltuielile aferente remunerării muncii personalului întreprinderilor de distribuţie în anul "j";
CMDj - cheltuielile materiale ale întreprinderilor de distribuţie în anul "j";
COMDj - cheltuielile aferente exploatării şi întreţinerii utilajului şi instalaţiilor întreprinderilor de distribuţie în anul "j".
În fiecare an cheltuielile aferente remunerării muncii, cheltuielile materiale şi aferente exploatării şi întreţinerii utilajului şi instalaţiilor întreprinderilor de distribuţie vor fi actualizate reieşind din valoarea parametrilor de actualizare.
Cheltuielile aferente remunerării muncii vor fi actualizate reieşind din rata inflaţiei din Republica Moldova. În cazul cînd la nivel naţional se va modifica mărimea salariului stabilit pentru prima categorie, cheltuielile aferente remunerării în anul respectiv vor fi ajustate reieşind din nivelul salariului minim stabilit, coeficientul ramural, numărul şi categoria angajaţilor, regimul de lucru şi alţi factori relevanţi. La actualizarea costurilor materiale, vor fi luate în consideraţie schimbările numărului de consumatori, a preţului exprimat în dolari SUA şi rata de schimb a dolarului SUA, pentru a ţine cont de faptul că majoritatea materialelor sînt importate. La actualizarea cheltuielilor de întreţinere şi exploatare, se va lua în consideraţie modificarea numărului de consumatori şi rata inflaţiei din Republica Moldova, pentru a ţine cont de faptul că majoritatea acestor cheltuieli sînt aferente livrărilor pe piaţa internă. Totodată, la toate cheltuielile aferente remunerării muncii, materiale, şi de întreţinere şi exploatare vor fi ajustate şi reieşind din necesitatea ridicării eficienţei întreprinderilor. Astfel, pentru a lua în consideraţie economia de scară, cheltuielile de exploatare vor fi actualizate în fiecare an după cum urmează:
unde:
| NCj + NCj-1 | ||
| ΔNCj = | –––––– | (17) |
| NCj-1 |
NCj - numărul de consumatori deserviţi de către întreprinderile de distribuţie în anul "j", de stabilire a tarifelor;
NCj-1 - numărul de consumatori deserviţi în anul precedent;
HICPj - indicele preţului cu amănuntul al SUA în anul "j", publicat de către Departamentul Muncii al SUA;
CPIMj - indicele preţului cu amănuntul din Republica Moldova, publicat de către Departamentul de Statistică al Republicii Moldova;
LCD0 , CMD0 , COMD0 - cheltuielile aferente remunerării muncii, cheltuielile materiale şi cheltuielile aferente exploatării şi întreţinerii utilajului şi instalaţiilor întreprinderilor de distribuţie în primul an de valabilitate a prezentei Metodologii, anul de bază.
2.4.3 Alte cheltuieli de distribuţie (OtDCj) includ cheltuielile aferente activităţii comerciale ale întreprinderilor legate de deservirea consumatorilor şi contractelor, citirea datelor contoarelor, elaborarea facturilor, emiterea şi distribuirea facturilor, prelucrarea facturilor, crearea fondului de rulment, cheltuielilor generale şi administrative, în conformitate cu standardele de contabilitate. Aceste cheltuieli se determină conform formulei:
OtDCj = CMCj + CWcj + CSj + Tj, (18)
unde:
CMCj - cheltuielile aferente activităţii comerciale a întreprinderilor de distribuţie în anul "j";
CWCj - cheltuielile aferente fondului de rulment;
CSj - cheltuielile generale şi administrative ale întreprinderilor de distribuţie în anul "j";
Tj - impozitele şi taxele necesar de a fi achitate de întreprindere în anul "j" şi care conform legislaţiei se atribuie la cheltuieli.
Aceste cheltuieli se determină pentru fiecare perioadă anuală în modul următor:
unde:
αj - necesitatea de fonduri de rulment în anul "j", exprimat în zile de facturări anuale, indicate în Anexa 1, determinate în baza regimului de facturare-achitare a energiei electrice aplicate faţă de consumatori, conform actelor normative în vigoare şi regimului de plăţi pentru energia electrică procurată, materiale şi servicii etc. în conformitate cu contractele semnate;
DCIj - costul de furnizare a energiei electrice consumatorilor în anul "j", care se determină ca produsul dintre volumul energiei electrice facturate şi tariful de livrare a energiei electrice consumatorilor;
CMC0 şi CS0 - cheltuielile aferente activităţii comerciale şi cheltuielile generale şi administrative în primul an de valabilitate a prezentei Metodologii, anul de bază.
III. Actualizarea şi reexaminarea tarifelor
3.1. În conformitate cu prezenta Metodologie, întreprinderile de distribuţie anual, pînă la finele lunii februarie vor prezenta ANRE calculul tarifului pentru anul ce urmează, efectuat în conformitate cu Metodologia. ANRE va examina materialele prezentate de întreprinderi şi, în cazul existenţei motivelor argumentate, va actualiza, aproba şi publica tarifele noi, care vor intra în vigoare din 1 aprilie şi vor fi valabile pentru anul calendaristic ce urmează.
3.2. Întreprinderile de distribuţie vor avea dreptul să solicite ANRE actualizarea tarifelor în decursul anului, dacă există factori obiectivi ce nu pot fi controlaţi de întreprinderi (modificarea preţurilor de procurare a energiei electrice, tarifelor de transport, fluctuaţia cursului de schimb al valutei naţionale, adoptării de acte legislative şi normative ce duc la majorarea costurilor de distribuţie etc.), care justifică o astfel de actualizare şi care duc la o deviere mai mare de 3 la sută de la costul anual de furnizare a energiei stabilit în tarife. În aşa caz, întreprinderile de distribuţie vor prezenta ANRE o analiză a factorilor de influenţă şi devierilor dintre datele aplicate la calcularea tarifelor şi cele real înregistrate, iar ANRE, în aceste cazuri, este în drept să ajusteze tarifele semestrial sau, după caz, mai frecvent în dependenţă de nivelul de influenţă asupra tarifelor ale factorilor obiectivi.
3.3. Variabila devierilor (Desvj-1) va fi calculată în fiecare an de gestiune pentru a reflecta impactul financiar al devierilor dintre valorile planificate pentru anul "j-1" şi cele finale verificate pentru variabile: CEj, TFj, LTj, EIj, EBDj; CPIMj, HICPj, ΔNcj, LeiD. Devierile financiare create pe parcursul anului de gestiune vor fi incluse în tariful anului viitor, actualizate la rata de rentabilitate (Rr), în baza valorilor acestor devieri determinate lunar.
IV. Dispoziţii finale
4.1. Prezenta Metodologie prevede că cheltuielile de amortizare a activelor existente incluse în tarif vor fi utilizate de întreprinderi doar în scopul efectuării de noi investiţii, iar din totalul de investiţii anuale planificate cel puţin de 70% vor fi destinate extinderii, reconstrucţiei, modernizării, renovării şi reabilitării reţelelor electrice de distribuţie. În cazul utilizării amortizării activelor existente în alte scopuri, ANRE este în drept să diminueze tariful de livrare a energiei electrice a anului următor corespunzător cheltuielilor de amortizare utilizate în alte scopuri.
4.2. Luînd în consideraţie că utilizarea cheltuielilor materiale, de întreţinere şi exploatare a reţelelor electrice de distribuţie direct influenţează asupra stării reţelelor, calităţii şi fiabilităţii aprovizionării consumatorilor cu energie şi pentru a evita utilizarea acestor surse tarifare în alte scopuri, ANRE este în drept să diminueze tariful de livrare a energiei electrice a anului următor în cuantumul lucrărilor neefectuate şi utilizarea cheltuielilor destinate acestor lucrări în alte scopuri.
4.3. În cazul cînd, în perioada de valabilitate a prezentei Metodologii, vor fi adoptate acte legislative sau normative care vor duce la modificarea costurilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice aceste modificări vor fi luate în consideraţie de către ANRE la ajustarea anuală a tarifelor.
4.4. În cazul cînd, în perioada de valabilitate a prezentei Metodologii, legislaţia sau alte acte normative vor schimba regimul de facturare-achitare a energiei electrice aplicate faţă de consumatori sau în cazul cînd vor fi modificate condiţiile de procurare-achitare a energiei electrice din import şi de la producătorii autohtoni, ANRE va recalcula zilele aferente fondului de rulment, indicate în Anexa 1, reieşind din aceste modificări.
4.5. Cheltuielile materiale, cheltuielile aferente remunerării muncii, exploatării şi întreţinerii utilajului, cheltuielile comerciale, cheltuielile generale şi administrative (CMDo; LCDo; COMDo; CMCo; CSo) pentru primul an de valabilitate a Metodologiei, anul de bază, se determină de întreprinderi reieşind din necesitatea reală în conformitate cu actele normative în vigoare, vor fi examinate şi aprobate de Consiliului de administraţie al ANRE, vor intra în vigoare din data publicării şi vor fi valabile pe toată perioada de valabilitate a Metodologiei.
|
Anexa 1 Valoarea iniţială a parametrilor (indicilor) stabiliţi la calcularea tarifelor |
||||
| Indicatori | Unitatea de măsură | RED Union Fenosa | RED Nord | RED Nord-Vest |
| Valoarea netă a fondurilor fixe existente (VEI0), corectată reieşind din valorile de amortizare incluse în tariful anilor 2000-2006 | mii dolari | 130793 | x | x |
| mii lei | 1726468 | |||
| Durata de viaţă a fondurilor fixe de distribuţie existente (Ulo) | ani | 15 | x | x |
| Numărul de zile aferente costului fondului de rulment (αj) | zile | 25 | 25 | 25 |
| Valoarea iniţială a activelor de lungă durată noi, date în exploatare conform planurilor investiţionale pînă la 31.12.2006 | mii dolari | 64258 | 9999 | 3368 |
| mii lei | 848202 | 131987 | 44453 | |
| Uzura (amortizarea) acumulată a activelor de lungă durată noi, date în exploatare pînă la 31.12.2006 | mii dolari | 11146 | 1177 | 567 |
| mii lei | 146369 | 15532 | 7487 | |
| Valoarea netă a activelor de lungă durată noi, date în exploatare conform planurilor investiţionale pînă la 31.12.2006 | mii dolari | 53112 | 8822 | 2800 |
| mii lei | 701833 | 116455 | 36966 | |
|
Adnotare: Cursul de schimb al valutei naţionale faţă de dolarul SUA este luat la nivel de 13,2 lei/dolarul |
||||
|
Valoarea procentuală a pierderilor de energie admise în reţeaua de distribuţie pentru fiecare an al perioadei de valabilitate a Metodologiei, în % faţă de energie electrică măsurată la intrare în reţelele de distribuţie (LDj): |
|||||
| Întreprinderile \ Anul | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| RED Union Fenosa | 14,41 | 14,0 | 13,5 | 13,0 | 12,5 |
| RED Nord | 13,8 | 13,6 | 13,3 | 13,0 | 12,5 |
| RED Nord-Vest | 15,0 | 14,5 | 14,0 | 13,0 | 12,5 |
[Anexa nr.1 modificată prin Hot. ANRE nr.301 din 01.08.2008, în vigoare 19.09.2008]
|
Anexa nr.2 Calculul costului mediu ponderat al capitalului (WACC) |
|||
|
Indici |
Simbolul şi formulele de calcul |
Sursa de determinare a WACC şi condiţiile de actualizare anuală ulterioară |
Valoarea indicilor pentru anul 2008 |
| Rata lipsită de risc SUA, % | rf | Publicaţia BLOOMBERG: Rates & Bonds, US, Treasuries Bills, 10-year maturity, considerîndu-se media a trei luni, corespunzătoare lunii decembrie a anului precedent plus lunile ianuarie şi februarie a anului în curs. Revizuibil anual. | 3,61 |
| Rata de risc al ţării, % | rt | Se va aplica 6,75 în cazul cînd riscul RM publicat de DAMODORAN este mai mare decît acest nivel. În cazul cînd nivelul este mai mic de 6,75 se aplică cel publicat. Valoarea de 6,75 răspunde ţarilor cu o calificare de acreditare B3 superioară calificării Caal pe care o are Moldova în prezent. | 6,75 |
| Raportul îndatorare/capital propriu | d/e | Se va aplica raportul de 35% la 65%. Stabil pentru toată perioada de valabilitate a Metodologiei tarifare. | 0,54 |
| Raportul îndatorare/total capital | d/(d+e) | Determinat reieşind din raportul d/e egal cu 35% la 65% | 0,35 |
| Raport capital propriu/total capital | e/(d+e) | Determinat reieşind din raportul d/e egal cu 35% la 65% | 0,65 |
| Riscul sistematic al industriei (lipsit de îndatorare) | β | Valoare medie corespunzătoare companiilor de distribuţie ale ţărilor în curs de dezvoltare, publicată de DAMODORAN 2007. Stabilă pentru toată perioada de valabilitate a Metodologiei tarifare. | 0, 67 |
| Rata impozitului | t | Conform art.901 alineatul (31) lit.a) şi/sau art.91, alineatul 1, lit.a) din Codul Fiscal al RM. Revizuibil anual. | 0,15 |
| Riscul sistematic al industriei ajustate la gradul de îndatorare | Βd=β+d/e×β(1-t) | 0,98 | |
| Prima de risc caracteristică pieţei, % | (rm-rf) | Prima de risc de piaţă, determinată ca media aritmetică din ultimii 10 ani (Stock-T Bills), publicat DAMODORAN 2008. Stabilă pentru toată perioada de valabilitate a Metodologiei tarifare. | 5,26 |
| Costul capitalului propriu, % | Ke=rf+rt+Bd×(rm-rf) | 15,5 | |
| Costul capitalului îndatorat, % | Kd | Valoarea anuală a capitalului îndatorat a întreprinderii. Stabilă pentru toată perioada de valabilitate a Metodologiei tarifare. | 9,13 |
| Costul mediu ponderat al capitalului, % | WACC=Ke/(1-t)×e/ (d+e)+Kd×d/(d+e) |
15,05 | |
Notă: Vezi Rectificarea din Monitorul Oficial nr.180-181 din 03.10.2008, pag.49 (în anexa nr.2, în formula de calcul a indicelui "Costul capitalului propriu, %" simbolul "b" se substituie cu simbolul "Bd")
[Anexa nr.2 introdusă prin Hot. ANRE nr.301 din 01.08.2008, în vigoare 19.09.2008]