Hotărîre nr.2597 din 01.07.2014 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Sireţi, raionul Străşeni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Sireţi, raionul Străşeni
nr. 2597 din 01.07.2014
(în vigoare 01.07.2014)
Monitorul Oficial nr.223-230 art.1137 din 08.08.2014
* * *
Prin sesizarea nr.CEC 7/8042 din 29 mai 2014, Primăria satului Sireţi din raionul Străşeni a informat Comisia Electorală Centrală asupra stării de incompatibilitate a consilierului Ciobanu Larisa aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Sesizarea este însoţită de documente din care rezultă că, începînd cu data de 31 ianuarie 2014, doamna Ciobanu Larisa deţine simultan funcţia de şef al ÎM "Salub Sireti" şi de consilier în Consiliul sătesc Sireţi.
Examinînd documentele prezentate, se constată starea de incompatibilitate prevăzută la art.7 alin.(1) lit.d) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, care prevede că mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de şef, de şef adjunct în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale). Astfel, în conformitate cu art.8 alin.(1) al legii citate, alesul local care se află în unul din cazurile de incompatibilitate va demisiona din funcţia incompatibilă cu mandatul deţinut sau îşi va depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariţia incompatibilităţii.
Dat fiind faptul că doamna Ciobanu Larisa nu a demisionat din una din funcţiile incompatibile în termenul stabilit, Comisia Electorală Centrală decide ridicarea mandatului de consilier conform art.8 alin.(21) al Legii nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, la cererea persoanelor interesate.
Totodată, Consiliul sătesc Sireţi, prin decizia nr.4/13 din 16 mai 2014, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Dumitraş Boris ales pe lista Blocului Electoral "Forţa a treia". Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Sireţi revin candidaţilor supleanţi Cartiră Victor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Dumitraş Diana de pe lista Blocului Electoral "Forţa a treia" confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 24 iunie 2011.
În temeiul art.18 alin.(2), 22 lit.u) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.a) şi c), alin.(3) şi (31), art.7 alin.(1) lit.d) şi art.8 alin.(21) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 şi în conformitate cu pct.18 lit.c), 24 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Ciobanu Larisa aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Sireţi.
2. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier atribuit Blocului Electoral "Forţa a treia" în Consiliul sătesc Sireţi.
3. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Sireţi, raionul Străşeni, candidaţilor supleanţi Cartiră Victor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Dumitraş Diana, de pe lista Blocului Electoral "Forţa a treia".
4. Se preavizează consilierii Cartiră Victor şi Dumitraş Diana asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretarul şedinţei | Svetlana Guţu |
| Nr.2597. Chişinău, 1 iulie 2014. | |