Hotărîre nr.26 din 23.10.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art.298, art.300 şi art.313 din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr.264-XVI din 28 iulie 2006 "Pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Mldova"

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Î R E

pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art.298, art.300

şi art.313 din Codul de procedură penală, introduse prin Legea

nr.264-XVI din 28 iulie 2006 "Pentru modificarea şi completarea

Codului de procedură penală al Republicii Moldova"¹

nr. 26  din  23.10.2007

 (în vigoare 23.10.2007) 

Monitorul Oficial nr.175-177 art.23 din 09.11.2007

* * *

___________________

¹ M.O., 2006, nr.170-173, art.781

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

cu participarea Victoriei Botnariuc-Trelea, grefier, Gheorghe Malic, reprezentantul autorului sesizării, Ion Mîţu, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, Elena Mocanu, reprezentantul permanent al Guvernului la Curtea Constituţională, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.298, art.300 şi art.313 din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr.264-XVI din 28 iulie 2006 "Pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova".

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Vitalia Pavlicenco, depusă la 24 aprilie 2007, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 28 aprilie 2007 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a dispus de punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală, Organizaţia Obştească "Juriştii pentru Drepturile Omului", Serviciul Vamal, Institutul de Reforme Penale, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Academia de Ştiinţe, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Drepturile Omului, Catedra de Drept Constituţional şi Drept Administrativ a USM.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la şedinţă, Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

1. Prin punctele 78, 80 şi 87 din Legea nr.264-XVI din 28 iulie 2006 au fost operate modificări şi completări în art.298, art.300 şi art.313 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova² (în continuare – CPP).

___________________

² M.O., 2003, nr.104 -110, art.447 - 449

Astfel, în art.298 alineatul (2) din CPP, după cuvîntul "acţiunilor", au fost introduse cuvintele "şi inacţiunilor", iar cuvintele "judecătorului de instrucţie" au fost substituite prin textul "procurorului care conduce urmărirea penală. În cazul în care plîngerea se referă la procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală în cauza respectivă, acesta este obligat să înainteze plîngerea depusă, însoţită de explicaţiile lui, în termen de 24 ore, procurorului ierarhic superior".

Art.300 alin.(2) şi (3) a fost completat în final cu textul "dacă persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege".

În art.313 alin.(1) s-a adăugat în final textul "în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege". Articolul 313 a fost completat cu alineatul (6), cu următorul cuprins: "Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă."

Potrivit modificărilor operate, plîngerea împotriva acţiunilor sau inacţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii se adresează procurorului care conduce urmărirea penală. Plîngerea care vizează acţiunile procurorului, însoţită de explicaţiile acestuia, este readresată, pe durata a 24 de ore, procurorului ierarhic superior, care, în termen de 72 de ore, este obligat să comunice decizia sa petiţionarului. Petiţionarul poate contesta decizia la judecătorul de instrucţie, încheierea căruia este irevocabilă.

2. Autorul sesizării susţine că pînă la adoptarea Legii nr.264-XVI persoanele dispuneau de dreptul de a contesta acţiunile şi actele ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitatea operativă de investigaţii, precum şi ale procurorului, fie la judecătorul de instrucţie, fie la procurorul care conducea sau exercita urmărirea penală sau la procurorul ierarhic superior. Acum ele sînt nevoite să adreseze plîngerile procurorului.

În opinia autorului sesizării, modificările şi completările introduse în CPC prin Legea nr.264-XVI limitează accesul la justiţie, statuat de art.20 din Constituţie, contravin practicii Curţii Constituţionale, care a consacrat principiul neatingerii dreptului subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, de dreptul născut sub imperiul unei legi posterioare, şi astfel aduc atingere art.140 din Constituţie.

Prin urmare, consideră autorul sesizării, sînt încălcate dreptul de acces la instanţa judecătorească competentă, dreptul la egalitatea armelor la etapa urmăririi penale, dreptul la exercitarea principiului contradictorialităţii şi dreptul la un recurs efectiv.

3. Raportînd dispoziţiile contestate la normele constituţionale, la actele internaţionale şi la legislaţia internă în domeniu, Curtea Constituţională relevă următoarele.

Potrivit art.20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.

Prevederi similare conţin tratatele internaţionale, la care Republica Moldova este parte. Potrivit art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului³, orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală împotriva sa.

___________________

³ Tratate internaţionale,1998, vol.1, pag.11

Accesul la o justiţie efectivă, asigurarea căruia şi-au asumat-o statele-membre ale Consiliului Europei, este consacrat şi de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale⁴ (în continuare – Convenţia).

___________________

⁴ Tratate internaţionale,1998, vol.1, pag.341

Art.6 din Convenţie, intitulat "Dreptul la un proces echitabil", prevede următoarele: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa...", iar potrivit art.13 din Convenţie, intitulat "Dreptul la un recurs efectiv", "orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".

Curtea Constituţională, în mai multe hotărîri ale sale⁵, a menţionat că accesul la justiţie este un drept constituţional şi inalienabil al persoanei. Apărarea judiciară cuprinde nu numai drepturile fundamentale ale omului, dar şi alte drepturi asigurate prin legi şi acte normative.

___________________

⁵ Hotărîrile Curţii Constituţionale: nr.20 din 16.06.97, M.O, 1997, nr.43-44, art.23; nr.21 din 23.06.97, M.O., 1997, nr.45, art.24; nr.22 din 30.06.97, M.O., 1997, nr.46-47, art.26; nr.39 din 09.07.2001, M.O., 2001, nr.90-91, art.34; nr.18 din 27.04.2000, M.O., 2000, nr.54-56, art.21; nr.7 din 13.02.2001, M.O., 2001, nr.19-20, art.6; nr.46 din 21.11.02, M.O., 2002, nr.170-172, art.30; nr.9 din 27.05.2003, M.O., 2003, nr.123-125, art.11; nr.2 din 19.02.2004, M.O., 2004, nr.39-41, art.9

4. În contextul prezentei cauze, Curtea Constituţională consideră adecvat să elucideze dreptul de acces la justiţie prin prisma practicii Curţii Europene pentru Drepturile Omului (în continuare - CEDO).

a) Dreptul de acces la instanţa judecătorească competentă

În hotărîrile sale⁶ CEDO a specificat că un stat contractant poate găsi raţiuni suficient de convingătoare spre a introduce un sistem de sancţionare, de exemplu, pentru contravenţiile securităţii circulaţiei rutiere, prin care organele de justiţie să fie "descărcate" de obligaţia de a examina şi sancţiona cele mai multe dintre ele. A încredinţa această misiune pentru astfel de "infracţiuni" autorităţilor administrative nu contravine dispoziţiilor Convenţiei, în măsura în care persoana interesată poate sesiza cu o plîngere, împotriva deciziei luate împotriva sa de un alt organ administrativ, un tribunal care oferă toate garanţiile prevăzute de art.6 din Convenţie.

___________________

⁶ Cauza Lutz contra R.Federative a Germaniei din 25.08.87; Cauza Assenov şi alţii contra Bulgariei din 28.10.98

În acest aspect statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere asupra căror fapte instanţele judecătoreşti vor înfăptui justiţia şi la care etapă.

Reglementări asemănătoare cuprinde şi legislaţia Republicii Moldova, inclusiv Codul cu privire la contravenţiile administrative⁷.

___________________

⁷ Veştile RSSM, 1985, nr.3, art.47

Curtea Constituţională, prin Hotărîrea nr.21 din 23 iunie 1997⁸, a menţionat că hotărîrile organelor care nu au atribuţii de autoritate judecătorească, luate asupra cauzelor cu privire la contravenţiile administrative, nu constituie înfăptuirea justiţiei, subliniind faptul că toate deciziile organelor (persoanelor cu funcţii de răspundere) asupra cauzelor cu privire la contravenţiile administrative pot fi atacate, depunîndu-se o plîngere la judecătorie, adică pot fi supuse controlului judiciar.

___________________

⁸ M.O., 1997, nr.45, art.24

Din cele relatate rezultă că dreptul de acces la justiţie nu în toate situaţiile poate fi interpretat ca dreptul de acces direct la instanţa judecătorească.

b) Realizarea principiului egalităţii armelor

În jurisprudenţa europeană principiul egalităţii armelor semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe judecătoreşti, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părţi din proces. Or, prevederile contestate vizează etapa urmăririi penale, care este o etapă prejudicială, înfăptuită de organele statale şi care, spre deosebire de procedura în faţa instanţei de judecată, se bazează pe principiul confidenţialităţii, statuat de art.212 din CPP.

c) Folosirea principiului contradictorialităţii

Acest principiu, conform practicii CEDO, reprezintă "una din principalele garanţii ale unei proceduri judiciare"⁹.

___________________

⁹ Cauza Kamasirski contra Austriei din 19.12.1989

Art.24 din CPP interpretează principiul contradictorialităţii în procesul penal ca învestirea părţilor participante la judecarea cauzei cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai probele, la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură.

d) Dreptul la un recurs efectiv

Conform practicii CEDO, dacă o persoană a suferit o încălcare a unui drept sau libertăţi protejate de Convenţie sau de protocoalele adiţionale ale acesteia, ea trebuie să dispună de posibilitatea de a se adresa, pe o cale procedurală prevăzută de lege, instanţelor naţionale cu o plîngere, în care să pună în discuţie încălcarea astfel suferită şi să obţină, dacă este cazul, reparaţia corespunzătoare.

De remarcat că atît în Constituţie, cît şi în practica CEDO prin noţiunea de "instanţă naţională" se are în vedere nu numai instanţa judecătorească, dar şi alte instituţii statale. Este dreptul statului să stabilească căile interne de atac, respectînd reglementările Convenţiei, o condiţie incontestabilă rămînînd asigurarea cetăţeanului cu posibilitatea de a se adresa unei autorităţi independente competente pentru emiterea unei decizii obligatorii asupra dreptului violat.

În aspectul expus CEDO a considerat¹⁰ că şi un recurs ierarhic satisface exigenţele art.13 din Convenţie, dacă autoritatea învestită cu dreptul de a examina plîngerea cetăţeanului are puterea de a decide în mod independent, cu toate garanţiile de procedură pe care le presupune un recurs efectiv.

___________________

¹⁰ Cauza Boyle şi Rice contra Regatului Unit al Marii Britanii din 27.04.1988

În această ordine de idei, Curtea Constituţională relevă dreptul Parlamentului de a stabili modalitatea de examinare a plîngerilor în general şi în procedura penală în particular. Principalul e ca soluţia dată asupra plîngerii să poată fi supusă controlului ulterior, exercitat de un organ de plină jurisdicţie¹¹.

___________________

¹¹ Cauza Brualla de la Torre contra Spaniei din 19.12.1997

5. Conform art.124 alin.(1) din Constituţie, Procurorul General şi procurorii subordonaţi acestuia reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduc şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti. Aceste dispoziţii constituţionale sînt dezvoltate în Legea cu privire la Procuratură¹² şi în Codul de procedură penală¹³.

___________________

¹² M.O., 2003, nr.73-75, art.328

¹³ M.O., 2003, nr.104-110, art.447

Potrivit prevederilor CPP, rolul procurorului în procesul penal este multiaspectual, constînd în apărarea persoanei şi a drepturilor şi libertăţilor sale, în apărarea societăţii şi a statului împotriva fenomenului criminalităţii, în constatarea şi descoperirea tuturor infracţiunilor săvîrşite, în prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni ş.a.

Examinarea plîngerilor de către procuror, căruia i se pot adresa nu numai învinuitul, apărătorul şi partea vătămată, dar şi alte persoane, care pretind că le-au fost lezate drepturile, constituie o formă importantă de control pentru depistarea şi prevenirea încălcărilor de legislaţie şi a erorilor comise de organele de urmărire penală şi cele care exercită activitatea operativă de investigaţii. Operativitatea şi eficienţa examinării plîngerilor, indiscutabil, pot fi asigurate prin caracterul constant şi continuu al activităţii procurorului pe tot parcursul urmăririi penale.

Potrivit dispoziţiilor CPP, procurorul examinează plîngerile pe durata a 72 de ore şi poate interveni în activitatea ori actele procesuale ale organului de urmărire penală sau ale organului care exercită activitatea operativă de investigaţii sau poate respinge plîngerea. În cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege, ea dispune de dreptul de a se adresa judecătorului de instrucţie.

Din informaţia prezentată de Procuratura Generală a Republicii Moldova reiese că în nouă luni ale anului curent procurorii au anulat 816 ordonanţe ale organelor de urmărire penală şi doar 39 de ordonanţe ale procurorilor au fost anulate de către judecătorii de instrucţie.

În acest context este concludentă Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.20 din 16 iunie 1997¹⁴, care a recunoscut dreptul procurorului de a examina plîngerile petiţionarilor asupra acţiunilor organului de urmărire penală, subliniind faptul că abilitarea procurorului cu o astfel de atribuţie nu contravine Constituţiei, contribuie la lichidarea operativă a erorilor şi încălcărilor de lege. În acelaşi timp, pentru eficientizarea realizării principiului constituţional al accesului la justiţie, Curtea a relevat necesitatea stipulării în lege a dreptului petiţionarului de a se adresa instanţei de judecată, sugestie de care s-a ţinut cont ulterior.

___________________

¹⁴ M.O., 1997, nr.43-44, art.23

Curtea evidenţiază ideea că modificările operate în CPP prin Legea nr.264-XVI nu limitează atribuţiile judecătorului de instrucţie şi accesul persoanelor la judecătorii de instrucţie. Potrivit art.300 alin.(1) din CPP, de competenţa exclusivă a judecătorului de instrucţie este examinarea demersurilor procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor operative de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.

Astfel, Curtea conchide că examinarea de către procuror a plîngerilor împotriva acţiunilor şi inacţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitatea operativă de investigaţii se înscrie după conţinut în limitele art.124 din Constituţie, care stipulează atribuţiile procurorului.

6. Examinînd argumentul autorului sesizării despre încălcarea principiului reafirmat prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.38 din 15 decembrie 1998¹⁵, potrivit căruia dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare, Curtea reţine următoarele.

___________________

¹⁵ M.O., 1999, nr.1-2, art.2.

Art.54 din Constituţie statuează interdicţia de a suprima sau a diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului şi reglementează expres excepţiile admisibile de la acest principiu general.

Curtea Constituţională reiterează tezele expuse în Hotărîrea nr.38 şi susţine că, potrivit regulii generale, legea nouă poate modifica regimul juridic anterior al drepturilor fundamentale, însă nu în mod arbitrar. Art.20 din Constituţie consacră un drept fundamental, accesul liber la justiţie, care în nici un caz nu poate fi restrîns sub imperiul unei legi noi. Or, prevederile contestate nu limitează dreptul de acces la justiţie, ci îl concretizează, pentru a asigura exercitarea mai efectivă a acestuia de către toate persoanele, interesele cărora au fost lezate în cadrul urmăririi penale.

Astfel, Curtea apreciază că prevederile contestate nu aduc atingere art.54 din Constituţie, care interzice suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului sau a garanţiilor acestora, şi nici art.140 din Constituţie privind caracterul definitiv al hotărîrilor Curţii Constituţionale.

7. Un alt argument, adus de către reprezentantul autorului sesizării în şedinţa Curţii Constituţionale, constituie nerespectarea prin normele contestate a dreptului la dublul grad de jurisdicţie, care derivă din art.20 şi art.119 din Constituţie corelate cu art.2 din Protocolul nr.7 la Convenţie.

După cum s-a menţionat în punctul 4 al prezentei hotărîri, normele contestate reglementează modalitatea de atac, inclusiv în justiţie, a acţiunilor organelor de urmărire penală la etapa urmăririi penale, pînă la constatarea vinovăţiei. În sensul art.313 alin.(6) din CPP, în redacţia Legii nr.264-XVI, actul final asupra unei astfel de plîngeri este încheierea irevocabilă a judecătorului de instrucţie. Totodată, acţiunile, inacţiunile şi erorile comise la etapa urmăririi penale sînt pasibile de atac în cadrul examinării cauzei în fond, iar după pronunţarea sentinţei persoanele dispun de dreptul de a face apel şi recurs în instanţele superioare.

Curtea Constituţională reţine faptul că acţiunile de la etapa urmăririi penale şi cele de la etapa judiciară sînt părţi componente ale unui proces inseparabil, care se încheie cu actul justiţiei – pronunţarea sentinţei. Or, fiecare act de la orice etapă a procesului poate fi luat în considerare sau poate fi lovit de nulitate şi astfel poate influenţa, în sens pozitiv sau în sens negativ, produsul final – condamnarea sau achitarea persoanei. Finalizarea acestui proces deschide posibilitatea utilizării dublului grad de jurisdicţie, sentinţa fiind pasibilă de atac cu apel şi recurs, în condiţiile legii.

Avînd în vedere enunţurile expuse, Curtea Constituţională apreciază că prevederile contestate corespund rigorilor dreptului persoanei la dublul grad de jurisdicţie şi, implicit, dispoziţiilor art.20 şi art.119 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se recunoaşte drept constituţionale prevederile art.298, art.300 şi art.313 din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr.264-XVI din 28 iulie 2006 "Pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova".

2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".