Hotărîre nr.2608 din 15.07.2014 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Rudi, raionul Soroca
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Rudi, raionul Soroca
nr. 2608 din 15.07.2014
(în vigoare 15.07.2014)
Monitorul Oficial nr.223-230 art.1148 din 08.08.2014
* * *
Secretarul Consiliului sătesc Rudi din raionul Soroca a informat Comisia Electorală Centrală despre decesul consilierului Spatari Nicolai ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Rudi îi revine candidatului supleant Mamedov Igori de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 27 iunie 2011.
În temeiul art.18 alin.(2), 22 lit.v), 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.g) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art.24 alin.(3) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi în conformitate cu pct.20, 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul sătesc Rudi.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Rudi, raionul Soroca, candidatului supleant Mamedov Igori de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Se preavizează consilierul Mamedov Igori asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.2608. Chişinău, 15 iulie 2014. | |