Hotărîre nr.2640 din 03.09.2014 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Toceni, raionul Cantemir
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Toceni, raionul Cantemir
nr. 2640 din 03.09.2014
(în vigoare 03.09.2014)
Monitorul Oficial nr.297-309 art.1407 din 10.10.2014
* * *
Secretarul Consiliului comunal Toceni din raionul Cantemir a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Vîrlan Ghenadie ales pe lista Partidului Liberal şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Toceni îi revine candidatului supleant Munteanu Galina de pe lista Partidului Liberal, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 20 iunie 2011.
În temeiul art.18 alin.(2), 22 lit.u), 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.17, 23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Vîrlan Ghenadie ales pe lista Partidului Liberal în Consiliul comunal Toceni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Toceni, raionul Cantemir, candidatului supleant Munteanu Galina de pe lista Partidului Liberal.
3. Se preavizează consilierul Munteanu Galina asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.2640. Chişinău, 3 septembrie 2014. | |