Hotărîre nr.278 din 20.09.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi
nr. 278 din 20.09.2016
(în vigoare 20.09.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 388-398 art. 1931 din 11.11.2016
* * *
Secretarul Consiliului sătesc Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi, a informat Comisia Electorală Centrală despre decesul consilierului Ghereg Tudor ales pe lista Partidului Naţional Liberal şi a transmis documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Hîrbovăţ îi revine candidatului supleant Burlac Zinaida de pe lista Partidului Naţional Liberal, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 20 iunie 2015.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 lit.v), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.g) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art.24 alin.(3) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi în conformitate cu pct.20 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul sătesc Hîrbovăţ.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi, candidatului supleant Burlac Zinaida de pe lista Partidului Naţional Liberal.
3. Se preavizează consilierul Burlac Zinaida asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE | |
| COMISIEI ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretarul şedinţei | Andrei Volentir |
| Nr.278. Chişinău, 20 septembrie 2016. | |