Hotărâri
Hotărîre nr.29 din 27.05.99 privind rezultatele controlului asupra executării devizului de cheltuieli pe anul 1998 la Ministerul Culturii al Republicii Moldova
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării devizului
de cheltuieli pe anul 1998 la Ministerul Culturii
al Republicii Moldova
Nr.29 din 27.05.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.80-82/26 din 29.07.1999
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, examinînd rezultatele
controlului asupra executării devizului de cheltuieli pe anul 1998, în
prezenţa ministrului culturii dl Gh.Ciobanu şi şefului direcţiei
evidenţă contabilă dl M.Nartea, şefului-adjunct al Direcţiei generale a
finanţelor autorităţilor publice de stat şi organelor judecătoreşti a
Ministerului Finanţelor dna S.Tabureanu,
A C O N S T A T A T :
În anul 1998 la Ministerul Culturii (dl Gh.Ciobanu, dl M.Nartea) nu
s-a respectat întocmai disciplina bugetară şi financiară, fiind admise
încălcări ale modului de calculare şi de utilizare a mijloacelor
bugetare şi speciale, utilizarea neefectivă a patrimoniului statului.
Încălcînd pct.11 din Regulamentul privind statutul, drepturile şi
obligaţiunile ordonatorilor de credite (executori de buget), aprobat
prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.64 din
13.05.97, ministerul n-a aprobat devizul de cheltuieli la întreţinerea
aparatului central după adoptarea (rectificarea) legii bugetare anuale.
La întreţinerea aparatului central al Ministerului Culturii au fost
prevăzute mijloace bugetare în sumă de 619,1 mii lei, de fapt, au fost
efectuate cheltuieli reale 660,5 mii lei, ori cu 41,4 mii lei (7 la
sută) mai mult faţă de alocaţiile aprobate în întregime, inclusiv la
art.111 "Retribuirea muncii" - cu 9,1 mii lei, la art.112 "Contribuţiile
la bugetul asigurărilor sociale de stat" - cu 11,6 mii lei, la art.113
"Plata mărfurilor şi serviciilor" - cu 21,6 mii lei, prin ce s-a
încălcat art.2(3) din Legea bugetului pe anul 1998 nr.1446 din 27.12.97.
Totodată, contrar prevederilor Indicaţiilor metodologice privind
elaborarea propunerilor la proiectul bugetului de stat pe anul 1998
(scrisoarea Ministerului Finanţelor nr.02/1-17 din 13.06.97 pct.III(9))
la întreţinerea aparatului Ministerului Culturii au fost prevăzute
surplusuri de mijloace bugetare în sumă de 4,6 mii lei pentru
întreţinerea a 20 de abonamente telefonice stabilite peste normă, iar în
cheltuielile Departamentului Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi
(inclus în componenţa aparatului ministerului de la 02.07.98), au fost
prevăzute surplusuri de mijloace bugetare de 10,8 mii lei pentru
închirierea unui spaţiu de 308,3m2, sau cu o depăşire de 3 ori a
normelor stabilite.
Ministerul a contractat şi efectuat cheltuieli pentru legătura
guvernamentală în sumă de 24,2 mii lei, deşi asemenea cheltuieli pentru
anul 1998 n-au fost prevăzute. De menţionat că datoria Ministerului
Culturii faţă de Ministerul Securităţii Naţionale pentru servicii
telefonice la 01.01.99 a constituit 75,2 mii lei, inclusiv cu termenul
de prescripţie expirat (un an) - 46,7 mii lei.
În lipsa unui control asupra cheltuielilor la achitarea serviciilor
telefonice unii colaboratori ai aparatului ministerului pe parcursul
anului în 32 de cazuri au folosit serviciile telefonice pentru
convorbiri interurbane şi internaţionale în scopuri personale, pentru
care din contul mijloacelor bugetare au fost achitate 4,6 mii lei.
Astfel, specialistul principal al Departamentului teatru, muzică dna
A.Baroncea a ţinut legătură cu persoane din Canada, România şi or.Anenii
Noi de 1015 lei, care n-au fost achitate. N-au plătit pentru convorbiri
personale dl I.Paladi - 1198 lei, dna V.Manolachi -503 lei, dna
L.Terzioglo - 479 lei, dna M.Rîjov - 246 lei, dna R.Osmochescu - 245 lei.
Ministrul culturii (dl Gh.Ciobanu) în contradicţie cu Regulamentul
cu privire la detaşarea în străinătate a personalului instituţiilor şi
agenţilor economici, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.613 din
04.09.95, prin ordinele nr.06-d din 27.03.98 şi nr.65-d din 26.12.98 a
permis detaşarea în România a viceministrului dna V.Tăzlăuanu, fără
autorizaţia Guvernului plătindu-i-se diurne în sumă de 198 dolari SUA.
În baza ordinului nr.42-d din 08.07.98, specialistul principal al
ministerului dl Gr.Dolinţă s-a deplasat în oraşul Ialta (Ucraina) în
calitate de membru al juriului la Concursul Internaţional "Ialta-98",
calculîndu-i-se diurne cu 78 dolari mai mult decît prevedea hotărîrea
nominalizată a Guvernului.
Încălcînd prevederile Legii cu privire la întreprinderea de stat
nr.146-XIII din 16.06.94 (art.2), care prevede că decizia cu privire la
înfiinţarea întreprinderii o adoptă Guvernul, precum şi Hotărîrii
Guvernului nr.833 din 04.09.97 "Cu privire la delegarea unor funcţii
organelor centrale de specialitate" (pct.1 lit.c)), unde este prevăzut
că organul central de specialitate trebuie să prezinte Guvernului
proiectul hotărîrii de înfiinţare a întreprinderii spre aprobare,
ministrul (dl Gh.Ciobanu) prin ordinul nr.232 din 28.10.97 a creat
Centrul Editorial de Informare şi Documentare cu sediul în mun.Chişinău,
str.Armenească, 84, cu finanţarea de la bugetul de stat, ceea ce
contravine şi Hotărîrii Guvernului nr.672 din 18.07.97 "Cu privire la
Programul de stat "Dezvoltarea şi ocrotirea culturii şi artei în
Republica Moldova pentru anii 1997-1998" care a prevăzut finanţarea
centrului din contul mijloacelor proprii (27,0 mii lei) şi sponsorizări
(210,0 mii lei). În pofida încălcărilor legislaţiei în vigoare, la
09.02.98 Centrul Editorial de Informare şi Documentare a fost
înregistrat la Camera Înregistrării de Stat pe lîngă Ministerul
Justiţiei al Republicii Moldova (registrator N.Şova) ca întreprindere de
stat cu fondul statutar de o mie de lei, cu dreptul la activitate de
antreprenoriat şi cu finanţare de la bugetul de stat.
De menţionat că Ministerul Finanţelor, fără calcule justificative
prevăzute de art.20 al Legii privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar nr.847-XIII din 24.05.96, a inclus în proiectul bugetului de
stat pe anul 1998 cheltuieli în sumă de 494,8 mii lei pentru
întreţinerea Centrului Editorial de Informare şi Documentare, care au
fost aprobate prin Legea bugetului pe anul 1998 nr.1446 din 27.12.97.
La 17.02.98 ministrul culturii emite ordinul nr.29, prin care
transmite cu titlu gratuit de la balanţa ministerului la balanţa
centrului fondat nelegitim imobilul de pe str.Armenească, 84. Acest
transfer a fost făcut fără acordul Ministerului Privatizării şi
Ministerului Finanţelor, prin ce s-a încălcat Regulamentul cu privire la
modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor,
instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor şi
altor mijloace fixe (pct.14 alin.3 şi pct.15), aprobat prin Hotărîrea
Guvernului nr.688 din 09.10.95. De menţionat că imobilul cu costul de
balanţă de 2823,7 mii lei a fost transmis la balanţa Centrului cu
valoarea de 175,5 mii lei (diminuînd-o cu 2648,2 mii lei) în baza
actului de primire-predare prezentat de comisie sub preşedinţia
prim-viceministrului culturii dl A.Colîbneac şi aprobat la 18.02.98 de
ministrul culturii dl Gh.Ciobanu, fiind restabilit în evidenţă la costul
real doar după lichidarea Centrului.
Directorul centrului dl V.Gherman (numit în funcţie prin ordinul
ministrului culturii nr.141p din 04.11.97) n-a asigurat utilizarea
efectivă a patrimoniului statului primit de la minister. Astfel, la
18.03.98 a încheiat un contract cu directorul S.R.L. "Succesius" dl
G.Rusu, punînd la dispoziţia acestuia o parte din încăperile ocupate
anterior de S.R.L. "Dacia" (205,5 m2) cu o plată anuală pentru arendă de
numai 23,4 mii lei. Contractul însă nu prevedea sancţiuni pentru
neonorarea obligaţiunilor contractuale. Deşi la 19.03.98 contractul de
arendă a fost înregistrat în ordinea stabilită la Ministerul
Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, contabilitatea
centrului (dna E.Vieru) n-a calculat, n-a reflectat în evidenţa
contabilă şi n-a asigurat încasarea de la S.R.L. "Succesius" a plăţii
pentru spaţiul arendat în sumă de 7,7 mii lei.
La 13.03.98 centrul (V.Gherman) a încheiat un contract cu
Întreprinderea de producţie şi servicii "EST-Piramida" (E.Pînzari)
privind arenda unui spaţiu de 189,8 m2 cu o plată anuală de 19,4 mii
lei. Contractul a fost înregistrat la Ministerul Privatizării şi
Administrării Proprietăţii de Stat, însă contabilitatea (dna E.Vieru)
n-a calculat şi n-a reflectat în evidenţă plata pentru arendă în sumă de
6,2 mii lei, motivînd că n-a primit contractul de la V.Gherman.
Directorul centrului (V.Gherman) la 24.04.98 a mai încheiat un
contract cu S.R.L. "Brodeza" (A.Tcaci) privind arenda a 278,2 m2 de
spaţiu cu o taxă anuală de 31,7 mii lei, însă în perioada funcţionării
centrului taxa de arendă în sumă de 6,5 mii lei n-a fost calculată şi
nici înregistrată în evidenţa contabilă.
Prin ordinul ministrului culturii nr.147 din 03.07.98 (peste o
jumătate de an de la creare) a fost luată decizia de a lichida Centrul
Editorial de Informare şi Documentare, din motiv că a dispărut
necesitatea de păstrare a acestuia în legătură cu reorganizarea
ministerului. Pînă la lichidarea centrului au fost efectuate cheltuieli
în sumă de 12,9 mii lei, inclusiv 9,7 mii lei pentru salarizare. Fiind
încălcată Legea serviciului public nr.443 din 04.05.95, şeful secţiei
restaurări şi reparaţii capitale şi gestionare a patrimoniului dl.
S.Cherdivară de rînd cu salariul de funcţie la minister în perioada
10.02-01.05.98 a fost salarizat şi ca director-adjunct al centrului,
primind 362 lei. Analogic a fost remunerată la centru în perioada
01.04-03.07.98 cu 399,76 lei ca redactor superior dna R.Leahu, care
deţinea şi funcţia de consilier la minister.
În funcţie de specialist principal la Centru în perioada aprilie-mai
1998 a fost angajată dna A.Tcaci, fiind remunerată cu 390,96 lei, care
totodată era director şi fondator al S.R.L. "Brodeza" şi activa în
încăperile arendate de la centrul nominalizat.
De menţionat că la lichidarea Centrului Editorial de Informare şi
Documentare factorii de decizie ai ministerului (dnii A.Colîbneac,
S.Cherdivară, M.Nartea) au admis încălcări ale legislaţiei în vigoare:
pînă la momentul controlului ştampila, documentele contabile, dările de
seamă, carnet de cecurin-au fost predate comisiei de lichidare, n-au
fost transmise la balanţa ministerului bunurile de 1000 lei, incluse în
fondul statutar la fondarea centrului, nefiind prezentate
Inspectoratului Fiscal şi Camerei Înregistrării de Stat pe lîngă
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova materialele respective de
lichidare. Totodată, nefiind informat Ministerul Finanţelor despre
lichidarea Centrului Editorial de Informare şi Documentare, pentru a fi
introduse modificările corespunzătoare privind finanţarea acestuia,
ministerul s-a adresat cu două scrisori cu propuneri pentru introducerea
modificărilor în planul de finanţare a centrului, iar centrul continua,
pînă la sfîrşitul anului, să prezinte dări de seamă privind executarea
devizului de cheltuieli, dezinformînd astfel Ministerul Finanţelor
despre activitatea acestuia. O parte din mijloacele disponibilizate în
legătură cu lichidarea centrului cu acordul Ministerului Finanţelor au
fost utilizate la întreţinerea aparatului Ministerului Culturii (119 mii
lei), iar cu 40,0 mii lei a fost finanţat Teatrul republican
muzical-dramatic "B.P.Haşdeu" din Cahul.
După lichidarea centrului, din partea Ministerului Culturii nu s-au
întreprins măsurile cuvenite pentru evidenţierea contractelor de arendă
încheiate de acesta cu agenţii economici (S.R.L. "Brodeza", S.R.L.
"EST-Piramida", S.R.L. "Turblan", S.R.L. "Succesius"), nu s-a calculat
şi nu s-a încasat plata pentru chirie. Mai mult decît atît, cu aceşti
agenţi economici au fost încheiate contracte noi, fără a ţine cont de
contractele încheiate anterior şi de datoriile formate.
Astfel, la 01.09.98 ministerul (dl Gh.Ciobanu) a încheiat un
contract de arendă cu S.R.L. "Brodeza", punîndu-i la dispoziţie încăperi
cu o suprafaţă de 872,8 m2, pentru o plată anuală de 63,5 mii lei, fără
să ţină cont că aceasta nu achitase o plată de arendă în sumă de 11,1
mii lei (6,5@4,6), conform contractului încheiat la 30.04.98 cu centrul.
Acest contract n-a fost vizat de serviciul juridic şi n-a fost
înregistrat de contabilitate (dl M.Nartea). Totodată, n-a fost luată la
evidenţă datoria firmei pentru chirie, care pe perioada
01.09.98-01.04.99 constituie 25,5 mii lei.
Mai mult decît atît, în baza demersului directorului S.R.L.
"Brodeza" A.Tcaci, ministerul (dl Gh.Ciobanu), prin ordinul nr.210 din
22.10.98, a scutit firma "Brodeza" de plata pentru arenda încăperilor pe
un termen de 6 luni, firma urmînd să efectueze lucrări de reparaţie
capitală a încăperilor destinate pentru deschiderea unei şcoli de
meserii pentru copii handicapaţi şi orfani. La data controlului, însă, a
fost prezentat un act de primire-predare (fără dată) a lucrărilor de
reparaţie a magazinului de pe str.Armenească 84, semnat de
prim-viceministrul culturii dl A.Colîbneac şi directorul S.R.L.
"Brodeza" dna A.Tcaci, care, de fapt, nici n-a fost luat la evidenţă în
contabilitatea ministerului.
La 15.06.98 ministerul (dl A.Colîbneac) a întocmit un contract de
arendă a unui spaţiu de 243,9m2, ocupat deja (bar) de S.R.L. "Succesius"
pentru o plată anuală de120 mii lei, care datora pentru chirie Centrului
Editorial de Informare şi Documentare 7,7 mii lei. Firma nominalizată,
însă, n-a acceptat condiţiile contractului propus, neachitînd plata
pentru chirie în perioada 15.06.98-01.04.99, iar contabilitatea
ministerului n-a reflectat în evidenţa contabilă datoria
S.R.L."Succesius" şi nici nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru
a o încasa în mod forţat.
De asemenea, n-au fost asigurate calcularea şi încasarea plăţii
pentru arenda încăperilor de la "EST-Piramida" - 14,9 mii lei, S.R.L.
"Turblan" - 8,3 mii lei, S.R.L. "Opincuţa" - 3,2 mii lei, S.R.L.
"Basarabia-Metal" -2,0 mii lei.
Gestionarea neefectivă de către conducerea Ministerului Culturii a
patrimoniului statului a influenţat negativ asupra executării devizului
pe mijloace speciale. Fiind acumulate în a.1998 venituri de la darea în
arendă a încăperilor în sumă de numai 6,3 mii lei, faţă de 10 mii lei,
prevăzute în deviz, acestea nejustificat s-au planificat diminuate. Din
6,3 mii lei venituri obţinute au fost admise cheltuieli neprevăzute în
deviz în sumă de 1,6 mii lei.
Contabilitatea (dl M.Nartea), achitînd salariile angajaţilor,
contrar Legii bugetului asigurărilor sociale de statnr.1424-XIII din
23.12.97, altor acte normative, nu şi-a onorat pe deplin obligaţiunile
faţă de Fondul Social, formînd la 01.01.99 datorii nejustificate în sumă
de 28,5 mii lei, admiţînd, totodată, supraplăţi de 0,8 mii lei la
calcularea concediilor medicale (27 de cazuri).
Factorii de decizie ai ministerului (dnii Gh.Ciobanu, M.Nartea) pe
parcursul a doi ani n-au asigurat inventarierea tuturor bunurilor, care
se află la balanţă, iar în anul 1998 n-a fost întocmit nici un act de
verificare a numerarului, eludîndu-se astfel art.39,40 din Legea
contabilitătii nr.426-XIII din 04.04.95. Din lipsa controlului cuvenit
asupra executării propriilor decizii, la data controlului n-a fost
executat ordinul ministerului nr.92 din 20.05.96 privind transmiterea
bunurilor materiale din gestiunea dlui V.Oprea Direcţiei asigurare
materială (dl S.Cherdivară).
La efectuarea operaţiilor de casă nu se respectă Hotărîrea
Guvernului nr.764 din 25.11.92 "Privind aprobarea normelor pentru
efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii
Moldova". N-au fost transferate în buget 0,4 mii lei, care se numără la
contul 177 "Decontări cu personalul privind deponenţii" cu termenul de
prescripţie expirat (3 ani) în octombrie 1998, încălcîndu-se pct.54 din
Regulamentul privind dările de seamă şi bilanţuri în instituţiile
publice, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.244 din
28.12.87.
Conducerea ministerului n-a asigurat executarea pe deplin a
Hotărîrii Curţii de Conturi nr.53 din 25.12.97 "Privind rezultatele
controlului asupra nivelului îndeplinirii atribuţiilor funcţionale şi
raţionalităţii utilizării mijloacelor bugetare la Ministerul Culturii".
Astfel, din hotărîrea nominalizată n-a fost îndeplinit: pct.2.5 privind
asigurarea recuperării de către firma "Ştefănel" S.R.L. (în prezent
"Senevil" S.R.L.) a venitului ratat în sumă de 517,8 mii lei,
materialele respective aflîndu-se în proces de judecată la Judecătoria
Economică a Republicii Moldova.
De asemenea n-a fost executat pe deplin pct.1 din Hotărîrea Curţii
de Conturi nr.60 din 22 noiembrie 1996 privind asigurarea încasării de
la dl A.Lozovan (fostul director general al Operei Naţionale) a
mijloacelor băneşti în sumă de 11132 lei nelegitim primite în timpul
efectuării turneului în Spania.
Încălcările şi neajunsurile depistate sînt o consecinţă a
nerespectării de către factorii de decizie ai Ministerului Culturii
(dnii Gh.Ciobanu, A.Colîbneac, M.Nartea, S.Cherdivară, dna L.Juravliova)
a legislaţiei şi actelor normative în vigoare.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările menţionate, în baza
art.25 din Legea privind Curtea de Conturinr.312-XIII din 08.12.94,
H O T Ă R Ă Ş T E :
1. A menţiona prezenţa încălcărilor legislaţiei şi actelor normative
în vigoare privind administrarea în anul 1998 a finanţelor publice şi
lipsa unui control cuvenit asupra gestionării patrimoniului de stat din
partea factorilor de decizie ai Ministerului Culturii (dnii Gh.Ciobanu,
A.Colîbneac, M.Nartea, S.Cherdivară, dna L.Juravliova), neexecutarea
deplină a Hotărîrilor Curţii de Conturi nr.60 din 22.11.96 şi nr.53 din
25.12.97, despre ce a informa Guvernul Republicii Moldova.
2. A cere de la Ministerul Culturii:
a) respectarea strictă a legislaţiei în vigoare privind utilizarea
raţională şi efectivă a mijloacelor bugetare;
b) examinarea gradului de responsabilitate a factorilor de decizie
(dnii M.Nartea, S.Cherdivară, dna L.Juravliova) pentru admiterea
încălcărilor şi neajunsurilor depistate de control;
c) asigurarea recuperării din contul persoanelor vinovate:
- a mijloacelor bugetare cheltuite pentru deplasările în străinătate
cu încălcarea actelor normative (dna V.Tăzlăuanu - 198 dolari SUA; dl
Gr.Dolinţă - 78 dolari);
- a mijloacelor bugetare în sumă de 4,6 mii lei utilizate la
achitarea serviciilor telefonice folosite în scopuri personale
(A.Baroncea -1015 lei, I.Paladi - 1198 lei, V.Manolachi - 503 lei,
L.Terzioglo - 479 lei, M.Rîjov - 246 lei, R.Osmochescu - 245 lei);
- a mijloacelor bugetare în sumă de 761,76 lei utilizate la
salarizarea funcţionarilor Ministerului Culturii (S.Cherdivară - 362
lei, R.Leahu - 399,76 lei);
- a supracheltuielilor pentru concediul medical în sumă de 0,8 mii
lei;
d) întreprinderea măsurilor în vederea revizuirii contractelor de
închiriere, încheiate cu agenţii economici, în scopul determinării
eficacităţii, raţionalităţii şi concordanţei lor cu legislaţia în
vigoare;
e) asigurarea achitării necondiţionate a datoriilor agenţilor
economici la plata pentru arenda încăperilor;
f) elaborarea şi asigurarea executării unui program de acţiuni în
vederea lichidării tuturor neajunsurilor şi încălcărilor comise.
3. A lua act că directorul S.R.L. "Brodeza" (A.Tcaci) după control a
restituit în casa Ministerului Culturii 252,14 lei (dispoziţia de
încasare nr.86 din 28.05.99), salariul primit nelegitim de la centru.
4. A informa Ministerul Finanţelor (dl A.Arapu) despre încălcările
comise de către Ministerul Culturii în 1998 la administrarea mijloacelor
publice şi a cere ca la finanţarea Ministerului Culturii în anul 1999 să
se ţină cont de:
- supracheltuielile efectuate de 41,4 mii lei;
- surplusuri de 4,6 mii lei planificate pentru întreţinerea a 20 de
abonamente telefonice stabilite peste normă.
5. A cere de la Camera Înregistrării de Stat pe lîngă Ministerul
Justiţiei al Republicii Moldova luarea măsurilor pentru anularea
înregistrării Întreprinderii de stat "Centrul Editorial de Informare şi
Documentare".
6. Despre îndeplinirea cerinţelor pct.2,4,5 ale prezentei hotărîri a
informa Curtea de Conturi în decurs de o lună.
7. Prezenta hotărîre poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de
Justiţie în termen de 10 zile de la data primirii.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile COZMA
Chişinău, 27 mai 1999.
Nr. 29.