Documente
Hotărîre nr.311 din 18.11.99 privind modificarea Instrucţiunii cu privire la controlul asupra repatrierii mijloacelor băneşti provenite din exportul de mărfuri
BANCA NAŢIONALĂ
Hotărîre privind modificarea Instrucţiunii cu privire la
controlul asupra repatrierii mijloacelor băneşti provenite
din exportul de mărfuri
Nr.311 din 18.11.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.130-132/274 din 25.11.1999
* * *
Abrogat: 08.02.2005
Hotărîrea BNM nr.25 din 27.01.2005
Întru executarea prevederilor articolelor 11, 26, 50 şi 51 din Legea
cu privire la Banca Naţională a Moldovei (nr.548-XIII din 21.07.95) şi
prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la reglementarea
repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din
tranzacţiile economice externe (nr.1466-XIII din 29.01.98)
S-A HOTĂRÎT:
I. Se modifică Instrucţiunea cu privire la controlul asupra
repatrierii mijloacelor băneşti provenite din exportul de mărfuri,
adoptată prin Hotărîrea nr.136 a Consiliului de Administraţie al Băncii
Naţionale a Moldovei din 22.05.98, după cum urmează:
1. În punctul 2.5., după alineatul doi se introduce un alineat nou,
avînd următorul conţinut:
"Pentru înregistrarea în contul exportatorului, la bancă se depune
numerarul valutei indicate în declaraţia vamală menţionată."
2. Punctul 2.7. va avea următorul conţinut:
"2.7. În cazul în care în vederea efectuării exportului de mărfuri
exportatorul a primit de la nerezident mijloace băneşti în avans, dar
exportul nu a avut loc sau a avut loc parţial, returnarea acestor
mijloace se face numai prin virament şi numai de către banca în care au
fost primite mijloacele băneşti supuse returnării cu respectarea
simultană a următoarelor condiţii:
a) în cazul în care exportul nu a fost efectuat:
- banca dată nu a vizat declaraţii de repatriere conform
contractului în baza căruia au fost primite de către exportator
mijloacele băneşti;
- banca dată a vizat declaraţia de repatriere conform contractului
în baza căruia au fost primite de către exportator mijloacele băneşti,
însă exportatorul nu a efectuat exportul şi a remis băncii toate
exemplarele declaraţiei de repatriere;
- banca dată nu a eliberat exportatorului pentru prezentare la o
altă bancă confirmarea cu privire la încasarea în baza contractului
anumit a mijloacelor corespunzătoare în contul exportatorului (vezi
p.5.3. al prezentei Instrucţiuni).
b) în cazul în care a fost efectuat exportul parţial:
- banca dată poate returna mijloace băneşti numai în mărimea
soldului dintre suma mijloacelor băneşti încasate şi suma indicată în
p.9 al declaraţiei de repatriere vizate de către bancă în baza
contractului conform căruia au fost primite de către exportator
mijloacele băneşti;
- banca dată nu a eliberat exportatorului pentru prezentare la o
altă bancă confirmarea cu privire la încasarea în baza contractului
anumit a mijloacelor corespunzătoare în contul exportatorului (vezi
p.5.3. al prezentei Instrucţiuni).
Returnarea mijloacelor băneşti primite în avans de la nerezident se
efectuează în valuta primită de către exportator sau în orice altă
valută neconvertibilă. În cazul primirii plăţii în avans în valută liber
convertibilă returnarea mijloacelor poate fi efectuată în orice altă
valută liber convertibilă.
Dacă valuta în care se returnează mijloacele băneşti diferă de
valuta în care a fost primită plata pentru export, la efectuarea
returnării plăţii şi controlului se aplică cursul oficial al Băncii
Naţionale a Moldovei din data decontării mijloacelor din contul
exportatorului pentru returnare nerezidentului."
3. În capitolul II "Prevederi generale" se introduce punctul 2.9,
avînd următorul conţinut:
"2.9. La încheierea contractului, conform căruia valuta preţului
diferă de valuta plăţii, în contract se stipulează cursul de recalculare
a valutei preţului către valuta plăţii sau modul de determinare a
acestui curs (de exemplu, la ce curs, al cărei bănci şi la ce dată va fi
efectuată recalcularea valutei preţului către valuta plăţii). Cursul de
recalculare se determină în baza cursului pieţei valutare a Republicii
Moldova sau pieţei internaţionale.
Data la care este luat cursul de recalculare şi /sau data
recalculării cursului stipulată în contract (respectiv în declaraţia de
repatriere) nu poate preceda data încheierii contractului, sau data
întocmirii declaraţiei vamale de export, sau data repatrierii
mijloacelor băneşti (în cazul plăţilor în avans) - în dependenţă de
faptul care din aceste date este prima în ordine cronologică."
4. În punctul 3.2., în alineatul doi după cuvintele "perioade de
export al mărfurilor" se introduc cuvintele ", precum şi la mărfurile cu
diferite termene de repatriere".
5. Punctul 3.4. va avea următorul conţinut:
"3.4. Dacă valuta preţului din contract nu corespunde cu valuta
plăţii, în p. 6 al declaraţiei de repatriere exportatorul indică
informaţia din contract privind cursul de recalculare a valutei preţului
către valuta plăţii sau modul de determinare a acestui curs (vezi p.2.9.
al prezentei Instrucţiuni).
Dacă datele din contract sînt insuficiente pentru efectuarea
controlului cursului de recalculare, la declaraţia de repatriere
exportatorul anexează calculul cursului de recalculare a valutei
preţului către valuta plăţii cu explicaţiile necesare (în continuare -
"calculul cursului").
Dacă în contract nu este indicat cursul de recalculare a valutei
preţului către valuta plăţii sau modul de determinare a acestui curs, în
p. 6 al declaraţiei de repatriere exportatorul indică: "Cursul de
recalculare nu este stipulat în contract". În acest caz, la efectuarea
controlului banca şi Banca Naţională a Moldovei aplică prevederile
alineatului doi al p.6.2. al prezentei Instrucţiuni."
6. În punctul 3.7., alineatul doi, în prima propoziţie cuvintele
"(nu mai mult de 6 cifre)" se substituie prin cuvintele "(nu mai mult de
7 cifre)" şi în continuare după text.
7. Punctul 5.1.:
a) Alineatul doi va avea următorul conţinut:
"În cazul în care exportatorul nu a efectuat exportul, dar a vizat
la bancă declaraţia de repatriere, el este obligat să remită băncii în
termen de 30 zile de la data vizării toate exemplarele declaraţiei de
repatriere. Banca anulează toate exemplarele declaraţiei de repatriere,
le broşează într-un dosar separat, iar în Registrul de evidenţă a
declaraţiilor de repatriere (Anexa nr.2), în coloana "Data returnării
declaraţiei la bancă" se înscrie data remiterii declaraţiei de
repatriere, iar în coloana "Alte informaţii" se înscrie cuvîntul
"anulată"."
b) Se introduce alineatul trei avînd următorul conţinut:
"În caz de necesitate conform prevederilor prezentei Instrucţiuni la
declaraţia de repatriere se anexează două exemplare ale calculului
cursului, semnat de conducător, contabil-şef şi confirmat prin ştampila
exportatorului (vezi p.3.4 al prezentei Instrucţiuni). Un exemplar
rămîne la bancă, iar altul se anexează la declaraţia de repatriere şi în
termenele indicate în p.5.4. al prezentei Instrucţiuni se transmite la
Banca Naţională a Moldovei."
8. Punctul 5.3.:
a) După alineatul doi se introduce un nou alineat, avînd următorul
conţinut:
"Banca care eliberează confirmarea menţionată o înregistrează
într-un registru special "Confirmări la export" şnuruit, numerotat şi
confirmat prin semnăturile conducătorului şi ştampila băncii. În
registru urmează să fie indicate următoarele date: numărul şi data
confirmării, denumirea clientului, banca la care urmează să fie
prezentată confirmarea, suma valutei încasate, numărul şi data
contractului în baza căruia au fost primite mijloacele. Copia
confirmării se broşează într-un dosar separat al băncii. Sumele pentru
care au fost eliberate confirmări nu pot fi considerate de către această
bancă ca mijloace repatriate."
b) După ultimul alineat se introduce un nou alineat avînd următorul
conţinut:
"În cazul în care suma mijloacelor încasate în contul exportatorului
este mai mare decît suma indicată în p.9 al declaraţiei de repatriere,
banca va duce evidenţa sumei soldurilor pentru care nu a fost efectuat
exportul."
9. Punctul 5.4.:
a) Alineatul întîi va avea următorul conţinut:
"5.4. Săptămînal (a doua zi lucrătoare a săptămînii) banca prezintă
Băncii Naţionale a Moldovei primele exemplare ale declaraţiilor de
repatriere (cu anexele necesare conform Instrucţiunii) a tuturor
exportatorilor - clienţi ai băncii, în următoarele cazuri:";
b) Alineatul trei va avea următorul conţinut:
"- cînd mijloacele băneşti au fost încasate în volumul integral al
sumei supuse repatrierii, iar termenele stabilite la punctul 2.4. nu au
expirat;" ;
c) În alineatul cinci, în propoziţia a doua cuvintele "prin poşta
electronică" se substituie prin cuvintele "pe suport magnetic".
10. După punctul 5.4. se introduce punctul 5.5. avînd următorul
conţinut:
"5.5. În cazul în care exportatorul închide contul în banca unde a
fost vizată declaraţia de repatriere, el este obligat să indice în
cerere banca (unde se află alte conturi ale lui) la care urmează a fi
transmisă spre control declaraţia de repatriere. Banca exportatorului
transmite la această bancă toate declaraţiile de repatriere ale
exportatorului (cu anexe, dacă există), cu excepţia celor anulate, şi
face menţiuni în Registrul de evidenţă a declaraţiilor de repatriere. În
Registrul de evidenţă a declaraţiilor de repatriere (coloana "Alte
informaţii") se indică data predării şi denumirea băncii la care se
transmite declaraţia de repatriere. Este interzisă transmiterea
declaraţiei de repatriere prin exportator.
Controlul ulterior, în baza declaraţiei de repatriere respective
este obligată să-l efectueze banca la care ea a fost transmisă.
Informaţia privind primirea declaraţiei de repatriere se înscrie în
Registrul de evidenţă a declaraţiilor de repatriere. Numărul declaraţiei
de repatriere şi restul datelor rămîn nemodificate. Banca la care
declaraţia de repatriere a fost transmisă pentru control adaugă la
numărul indicat la rubrica "Nr. de ordine" litera "a", ceea ce atestă că
declaraţia de repatriere a fost vizată în altă bancă. În coloana "Alte
informaţii" se indică data primirii şi denumirea băncii de la care a
fost primită declaraţia de repatriere.
În cazul închiderii contului exportatorului în legătură cu
lichidarea exportatorului declaraţia de repatriere se înscrie în
Borderoul declaraţiilor de repatriere şi se transmite la Banca Naţională
a Moldovei."
11. În punctul 6.2. se introduce alineatul doi avînd următorul
conţinut:
"În cazul în care valuta preţului din contract (respectiv din
declaraţia vamală de export) şi valuta plăţii nu corespund şi în
contract nu este stipulat cursul de recalculare a valutei preţului în
valuta plăţii sau modul de determinare a acestui curs, la efectuarea
controlului asupra repatrierii mijloacelor băneşti banca şi Banca
Naţională a Moldovei aplică cursul oficial al Băncii Naţionale a
Moldovei la data repatrierii mijloacelor băneşti."
12. În legătură cu modificările introduse în declaraţia de
repatriere prin Hotărîrea nr.405 a Consiliului de Administraţie al BNM
din 25.12.98, formularul indicat în Anexa nr.1 la Instrucţiunea în cauză
(codul formularului 04008/2) va avea următorul conţinut (se anexează).
13. În Anexa nr.2 la Instrucţiunea în cauză, în notă se introduce un
nou alineat avînd următorul conţinut:
"- informaţii privind declaraţiile de repatriere anulate (cuvîntul
"anulată")."
14. Se aprobă formularul nou (se anexează) al Anexei nr.3 la
Instrucţiunea în cauză (codul formularului 04028/2) şi se anulează
formularul precedent, adoptat prin Hotărîrea nr.299 a Consiliului de
Administraţie al BNM din 27.10.98.
15. După formularul din Anexa nr.3 la Instrucţiunea în cauză se
introduce textul avînd următorul conţinut:
"Modul de completare a Borderoului declaraţiilor de repatriere
În coloana A "Nr. declaraţiei de repatriere" se înscrie numărul
declaraţiei de repatriere, indicat în p.1 al declaraţiei de repatriere;
În coloana B "Data declaraţiei de repatriere" se înscrie data
vizării declaraţiei de repatriere de către bancă, indicată în subpunctul
8.1. al declaraţiei de repatriere;
În coloana C "Denumirea responsabilului financiar" se înscrie
denumirea exportatorului - responsabilului financiar, indicată în p.2 al
declaraţiei de repatriere;
În coloana D "Codul băncii /filialei" se înscrie codul numeric din
trei cifre (indicat în subpunctul 8.1. al declaraţiei de repatriere) al
băncii /filialei ei, care a vizat declaraţia de repatriere;
În coloana 1 "Suma încasată" se înscrie suma încasată în contul
exportatorului - responsabilului financiar, precum şi suma comisionului
percepută de banca corespondentă din suma repatriată. Informaţia se
selectează din coloana respectivă a subpunctului 8.2 din declaraţia de
repatriere;
În coloana 2 "Codul valutei încasate" se înscrie codul numeric al
valutei încasate, indicat în coloana respectivă a subpunctului 8.2. din
declaraţia de repatriere;
În coloana 3 "Data încasării" se înscrie data (indicată în coloana
respectivă a subpunctului 8.2. din declaraţia de repatriere)
înregistrării mijloacelor băneşti în contul exportatorului-
responsabilului financiar;
În coloana 4 "Modul de achitare" se indică codul 01 - în cazul
achitării prin virament, codul 02 - în cazul achitării în numerar şi
codul 03 - în cazul dacă din suma repatriată a fost perceput comision de
către banca corespondentă. Informaţia este selectată din coloana
respectivă a subpunctului 8.2. din declaraţia de repatriere;
În coloana 5 "Nr. de ordine al încasării" se indică numărul
încasării conform declaraţiei de repatriere anumite. În cazul în care
conform declaraţiei de repatriere în cauză nu au avut loc încasări se
indică cifra zero. În cazul în care a avut loc o încasare se indică
cifra "1". În cazul în care au avut loc două încasări vizavi de prima
încasare se indică cifra "1", iar vizavi de a doua încasare - cifra "2"
ş.a.m.d.
În coloana 6 "Nr. şi data contractului" se înscrie numărul şi data
contractului indicate în p.5 al declaraţiei de repatriere;
În coloana 7 "Nerezidentul - destinatarul mărfii" se înscrie
denumirea nerezidentului - destinatarului mărfii, indicată în p.3 al
declaraţiei de repatriere;
În coloana 8 "Codul ţării în care a fost efectuat exportul" se
indică codul numeric al ţării (în corespundere cu datele indicate în
p.17a al declaraţiei vamale de export) în care a fost efectuat exportul;
În rîndul "9999999" în coloana 1 "Suma încasată" se indică cifra de
control care se calculează prin sumarea datelor din această coloană."
II. Prezentarea raportului "Borderoul declaraţiilor de repatriere"
(codul formularului 04028/2) pe suport hîrtie, în conformitate cu
prevederile prezentei hotărîri, se efectuează începînd cu 13.12.99.
III. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în
sarcina Departamentului Operaţiuni Valutare şi Relaţii Externe (dl
Vladimir Munteanu).
IV. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării în
"Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI Leonid TALMACI
Chişinău, 18 noiembrie 1999.
Nr. 311.
Codul formularului 04008/2
--------------------------
Exemplarul nr.
1. DECLARAŢIA DE REPATRIERE
a mijloacelor băneşti provenite din exportul de mărfuri
Nr.____________________
2.Exportator-responsabil financiar 3.Destinatar _______________
__________________________________ ____________________________
Codul fiscal______________________ Adresa _____________________
Adresa juridică___________________ ____________________________
__________________________________
Telefon___________________________
4.Denumirea Cantitatea Preţul Codul valutei Suma
mărfii (volumul) contractuală
____________ __________ _________ ___________ ____________
____________ __________ _________ ___________ ____________
Total:
5.Contractul
Numărul şi data contractului _________________________
Data achitării conform contractului ___________________
6. Alte detalii
7. RESPONSABILITAŢILE EXPORTATORULUI
Declarăm pe proprie răspundere, că datele trecute în punctele 1-6
ale declaraţiei de repatriere sunt autentice şi operaţiunea efectuată nu
contravine legislaţiei în vigoare. Am luat act de cunoştinţă de
obligaţiunile noastre în calitate de EXPORTATOR şi cu răspunderea
privind nerespectarea acestor obligaţiuni.
Am luat act de cunoştinţă de obligaţiunea noastră privind
repatrierea mijloacelor băneşti în termenele stabilite şi de informarea
obligatorie a băncii, în cazul încasării mijloacelor băneşti în baza
respectivei declaraţii de repatriere în alte conturi deschise la
băncile din Republica Moldova.
Conducător Contabil-şef
(numele, semnătura) (numele, semnătura)
Ştampila exportatorului
8.Informaţia băncii în care se va efectua încasarea mijloacelor
băneşti
8.1. Informaţia privind exportatorul:
----------------+--------------------+----------------------------------
Codul băncii | Denumirea băncii | Numărul contului exportatorului
----------------+--------------------+----------------------------------
----------------+--------------------+----------------------------------
Datele de la p.1-7 sunt verificate şi corespund documentelor
prezentate.
Data vizării ______________________________________
Semnătura responsabilului băncii __________________
(Ştampila băncii)
versoul declaraţiei
8.2. Informaţia privind repatrierea mijloacelor băneşti:
---------------------+------+---------------+-------+------------------
Modul de achitare | Suma | Codul valutei | Data | Semnătura respon-
01 - virament | | | | sabilului băncii
02 - numerar | | | |
---------------------+------+---------------+-------+------------------
---------------------+------+---------------+-------+------------------
---------------------+------+---------------+-------+------------------
---------------------+------+---------------+-------+------------------
---------------------+------+---------------+-------+------------------
(Ştampila băncii)
9.Informaţia autorităţilor vamale
Numărul şi data declaraţiei vamale de export _____________________
Tipul declaraţiei _____________________
Valoarea totală facturată _____________________
Semnătura şi ştampila personală numerotată
a colaboratorului vamal _____________________
-----------------------------------
NOTĂ: Declaraţia de repatriere este întocmită în conformitate cu:
1. Instrucţiunea cu privire la controlul asupra repatrierii
mijloacelor băneşti provenite din exportul de mărfuri
(HCA al BNM nr.136 din 22.05.98)
2. HCA al BNM nr.405 din 25.12.98 (compilată prin HCA al BNM
nr.311 din 18.11.99)
Codul formularului 04028/2
+-----------------+ +------+------+------+-------+
| | |Codul |Perio-|Tipul | Nr. |
+-----------------+ |mache-|dici- |for- |corect.|
Codul băncii |tei |tatea |mular.| |
+------+------+------+-------+
__________________ | | 3 | | |
Denumirea băncii +------+------+------+-------+
Se prezintă săptămînal (a doua
zi lucrătoare a săptămînii)
BORDEROUL
DECLARAŢIILOR DE REPATRIERE
Pentru săptămîna _____ luna _____ anul _____
-------+----+-----+----+----+---+----+-----+-----+-----+-------+------
Nr.de- |Data|Denu-|Co- |Suma|Co-|Data|Modul|Nr.de|Nr.şi|Nerezi-|Codul
clara- |de- |mirea|dul |în- |dul|în- | de |ordi-|data |dent- |ţării
ţiei |cla-|res- |băn-|ca- |va-|ca- |achi-|ne al|con- |desti- |în ca-
de re- |ra- |pon- |cii/|sată|lu-|să- |tare |înca-|trac-|nata- |re a
patri- |ţiei|sabi-|fi- | |tei|rii | |sării|tului|rul |fost
ere | de |lului|lia-| |în-| | | | |mărfii |efec-
|re- |fi- |lei | |ca-| | | | | |tuat
|pat-|nan- | | |sa-| | | | | |expor-
|rie-|ciar | | |te | | | | | |tul
|re | | | | | | | | | |
-------+----+-----+----+----+---+----+-----+-----+-----+-------+------
A | B | C | D | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8
-------+----+-----+----+----+---+----+-----+-----+-----+-------+------
-------+----+-----+----+----+---+----+-----+-----+-----+-------+------
-------+----+-----+----+----+---+----+-----+-----+-----+-------+------
9999999| X | X | X | | X | X | X | X | X | X | X
-------+----+-----+----+----+---+----+-----+-----+-----+-------+------
Conducătorul băncii _____________
Contabil-şef _____________ L.Ş.
Data perfectării "___"________ anul ____.
Executorul şi numărul telefonului _____________
-----------------------------------
NOTĂ: Raportul este întocmit în conformitate cu:
1. Instrucţiunea cu privire la controlul asupra repatrierii
mijloacelor băneşti provenite din exportul de mărfuri
(HCA al BNM nr.136 din 22.05.98)
2. HCA al BNM nr.311 din 18.11.99