Hotărîre nr.3173 din 10.02.2015 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Călimăneşti, raionul Nisporeni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Călimăneşti, raionul Nisporeni
nr. 3173 din 10.02.2015
(în vigoare 10.02.2015)
Monitorul Oficial nr. 52-57 art. 437 din 06.03.2015
* * *
Secretarul Consiliului sătesc Călimăneşti din raionul Nisporeni a informat Comisia Electorală Centrală despre decesul consilierului Tofan Vasilii ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Totodată, Consiliul sătesc Călimăneşti, prin decizia nr.3/2 din 26 iunie 2014, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Mihailenco Piotr ales pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, au devenit vacante două mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Călimăneşti le revin candidaţilor supleanţi Gurulea Grigorii de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Cimpoeş Ioana de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Nisporeni din 21 iunie 2011. Totodată, Comisia Electorală Centrală constată că certificatul prin care se confirmă decesul consilierului Tofan Vasilii datează din 4 noiembrie 2013, decizia privind ridicarea mandatului consilierului Mihailenco Piotr a fost adoptată la data de 26 iunie 2014, iar documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier candidaţilor supleanţi au parvenit la Comisie la data de 7 octombrie 2014.
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 lit.v), art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.g) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art.24 alin.(3) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi în conformitate cu prevederile pct.18 lit.c), pct.20, 29 şi 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul sătesc Călimăneşti.
2. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Călimăneşti.
3. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Călimăneşti, raionul Nisporeni, candidaţilor supleanţi Gurulea Grigorii de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Cimpoeş Ioana de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
4. Se preavizează consilierii Gurulea Grigorii şi Cimpoeş Ioana asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
5. Se atenţionează secretarul Consiliului sătesc Călimăneşti asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct.30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.3173. Chişinău, 10 februarie 2015. | |