BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.319 din 29.12.2011 cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor bancare de depozit şi a cambiilor bancare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.12.2011

BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire

la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor

bancare de depozit şi a cambiilor bancare

nr. 319  din  29.12.2011

 (în vigoare 30.03.2012) 

Monitorul Oficial nr.60-62 art.337 din 30.03.2012

* * *

Abrogat: 06.11.2015

Hotărîrea BNM nr.38 din 24.09.2015

În temeiul art.11, 26 lit.c) din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57, art.624), cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor bancare de depozit şi a cambiilor bancare, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.94 din 31 martie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.67-68, art.248), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1) Punctul 1 se completează la sfîrşit cu cuvintele “şi se emit pentru atragerea mijloacelor băneşti temporar libere”.

2) După punctul 4 se completează cu punctul 41 cu următorul cuprins:

“41. Băncile nu sînt în drept să acorde credite în vederea procurării certificatelor de depozit şi a cambiilor proprii.”.

3) După punctul 12 se completează cu punctul 121 cu următorul cuprins:

“121. Banca este în drept să emită cambii în decurs de un an de la data înregistrării Condiţiilor.

Certificatele de depozit pot fi emise în decurs de trei ani de la data înregistrării Condiţiilor.

La expirarea termenelor indicate, banca care intenţionează să continue emiterea certificatelor de depozit/cambiilor trebuie să înregistreze la Banca Naţională Condiţii noi.”.

4) La punctul 13, litera a) va avea următorul cuprins:

“a) hotărîrea privind emisiunea certificatelor de depozit/cambiilor şi procesul-verbal (extrasul din procesul-verbal) al şedinţei organului împuternicit care a adoptat hotărîrea respectivă.

În hotărîrea privind emisiunea cambiilor banca va argumenta necesitatea emiterii, volumul prognozat şi termenele pentru care ele urmează a fi emise şi va indica avantajele atragerii resurselor necesare prin emiterea acestor instrumente în comparaţie cu alte produse bancare oferite de bancă;”.

5) La punctul 14 propoziţia a doua, după cuvîntul “emise” se completează cu cuvintele “, termenele iniţiale şi finale ale plasamentului conform Condiţiilor”.

6) Punctul 17, după cuvîntul “poate” se completează cu cuvintele “refuza înregistrarea Condiţiilor şi a modificărilor la acestea, precum şi”.

7) La punctul 20 primul alineat, textul “(anexele nr.4-7)” se substituie cu textul “(anexele nr.4-7 şi anexa nr.9)”.

8) Punctul 30 va avea următorul cuprins:

“30. Banca va identifica şi va menţine în registrele sale informaţia cu privire la persoanele care au procurat certificatele de depozit la purtător/cambiile nominative şi la purtător de la bancă, precum şi despre persoanele care le-au prezentat băncii spre plată.

Datele de identificare ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice respective vor cuprinde informaţia conform punctului 26 lit.c) al prezentului Regulament. Pentru fiecare persoană fizică şi persoană juridică se va indica de asemenea numărul şi suma certificatelor de depozit la purtător/cambiilor emise şi răscumpărate, precum şi informaţia cu privire la dobînzile aferente.”.

9) La Anexa nr.1:

a) punctul 4 se completează cu subpunctul 4.4. cu următorul cuprins:

“4.4. Potenţialii cumpărători:

4.4.1. persoane fizice/persoane juridice;

4.4.2. rezidenţi/nerezidenţi.”;

b) punctul 5 se completează la sfîrşit cu cuvintele “, dacă acestea sînt stabilite de către bancă”;

c) punctul 7 va avea următorul cuprins:

“7. Volumul prognozat şi perioada emiterii (se va indica concret termenul iniţial şi termenul final al plasamentului certificatelor de depozit/cambiilor).”.

10) La Anexa nr.5, ultimul alineat va avea următorul cuprins:

“9.99. Certificate, total. În acest rînd coloanele 1, 2, 3, 7 şi 8 reprezintă suma totală a rîndurilor 1.0. şi 2.0. din raport. În coloana 9 se reflectă rata medie ponderată a dobînzilor la certificatele bancare de depozit emise în perioada gestionară determinată astfel: [col.1 × col.9 (rîndul 1.0) + col.4 × col.9 (rîndul 2.0)] : [col.1 rîndul 1.0 + col.4 rîndul 2.0].”.

11) La Anexa nr.7, ultimul alineat va avea următorul cuprins:

“Cambii, total. În acest rînd coloanele 1, 2, 3, 7 şi 8 reprezintă suma totală a rîndurilor 1.0. şi 2.0. din raport. În coloana 9 se reflectă rata medie ponderată a dobînzilor la cambiile bancare emise în perioada gestionară determinată astfel: [col.1 × col.9 (rîndul 1.0) + col.4 × col.9 (rîndul 2.0)] : [col.1 rîndul 1.0 + col.4 rîndul 2.0].”.

12) Se completează cu Anexa nr.9 cu următorul cuprins:

Ghid

cu privire la modul de întocmire a Raportului privind emiterea

şi răscumpărarea cambiilor bancare, codul formularului 02024

1. În acest Raport sînt reflectate toate cambiile nominative şi la purtător emise de bancă în favoarea persoanelor juridice şi fizice rezidente şi nerezidente şi unele informaţii despre cambiile răscumpărate în perioada gestionară.

2. Toate sumele se reflectă cu două cifre după virgulă.

3. În compartimentul 1 se reflectă informaţia privind cambiile nominative.

În rîndul “1.1.0”, în coloana 1 se indică suma cambiilor nominative emise în favoarea persoanelor juridice şi fizice rezidente.

În rîndul “1.1.1”, în coloana 1 se indică suma totală a cambiilor nominative emise în favoarea persoanelor juridice şi fizice nerezidente, inclusiv în favoarea persoanelor juridice şi fizice nerezidente din ţările/zonele off-shore.

În rîndul “1.1.2”, în coloana 1 se indică suma cambiilor nominative emise în favoarea persoanelor juridice şi fizice nerezidente din ţările/zonele off-shore.

În rîndul “1.2.0”, în coloana 1 se indică suma totală a cambiilor nominative girate persoanelor juridice şi fizice nerezidente, inclusiv persoanelor juridice şi fizice nerezidente din ţările/zonele off-shore.

În rîndul “1.2.1”, în coloana 1 se indică suma cambiilor nominative girate persoanelor juridice şi fizice nerezidente din ţările/zonele off-shore.

Informaţia din rîndurile 1.2.0 şi 1.2.1 privind girul cambiilor se indică pentru cambiile prezentate băncii spre răscumpărare.

În rîndul “1.3.0”, în coloana 1 se indică suma cambiilor nominative răscumpărate înainte de termen.

4. În compartimentul 2 se reflectă informaţia privind cambiile la purtător.

În rîndul “2.1.0”, în coloana 1 se indică suma cambiilor la purtător emise în favoarea persoanelor juridice şi fizice rezidente.

În rîndul “2.1.1”, în coloana 1 se indică suma totală a cambiilor la purtător emise în favoarea persoanelor juridice şi fizice nerezidente, inclusiv în favoarea persoanelor juridice şi fizice nerezidente din ţările/zonele off-shore.

În rîndul “2.1.2”, în coloana 1 se indică suma cambiilor la purtător emise în favoarea persoanelor juridice şi fizice nerezidente din ţările/zonele off-shore.

În rîndul “2.2.0”, în coloana 1 se indică suma cambiilor la purtător răscumpărate înainte de termen.

În rîndul “9.9.9”, în coloana 1 se indică cifra de control, egală cu suma tuturor rîndurilor din raport.”.

2. Prima raportare conform prevederilor subpunctului 12) din punctul 1 al prezentei hotărîri se va efectua pentru luna gestionară iulie 2012.