Documente
Hotărîre nr.32-1 din 22.02.96 pentru aprobarea Instrucţiunii privind modul de desemnare a registratorului independent de către CNVM
COMISIA DE STAT PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE
Hotărîre pentru aprobarea Instrucţiunii privind modul de
desemnare a registratorului independent de către CNVM
Nr.32-1 din 22.02.96
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.29-30/33 din 16.05.1996
* * *
Abrogat: 13.04.2007
Hotărîrea CNVM nr.15/1 din 16.03.2007
Notă: În denumirea Instrucţiunii şi pe parcursul textului cuvintele
"CSPHV", "hîrtii de valoare", "obligaţii" se substituie,
respectiv, cu cuvintele "CNVM", "valori mobiliare", "obligaţiuni"
conform Hot.CNVM nr.32/9 din 14.07.05, în vigoare 29.07.05
În scopul executării prevederilor Legii Republicii Moldova "Cu
privire la circulaţia valorilor mobiliare şi bursele de valori" (art.36
p.3 (f)),
COMISIA DE STAT PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă Instrucţiunea privind modul de desemnare a registratorului
independent de către CNVM.
PREŞEDINTELE COMISIEI DE STAT
PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE Ion HÎNCU
Chişinău, 22 februarie 1996.
Nr. 32-1.
INSTRUCŢIUNE
cu privire la modul de desemnare a registratorului
independent de către CNVM
1. Prezenta Instrucţiune a fost elaborată în conformitate cu Legea
Republicii Moldova "Privind circulaţia valorilor mobiliare şi bursele de
valori" din 18 mai 1993 şi stabileşte modul de desemnare a
registratorului independent de către CNVM, cu care emitentul, care n-a
respectat normele de ţinere a registrului deţinătorilor valorilor
mobiliare, e obligat să încheie contract.
2. Dacă CNVM sau alt organ împuternicit stabileşte că societatea pe
acţiuni ţine registrul acţionarilor sau registrul posesorilor de
obligaţiuni încălcînd Regulamentul privind registrul acţionarilor şi
registrul posesorilor de obligaţiuni ai societăţilor pe acţiuni şi alte
acte normative care determină modul de ţinere respectivă, CNVM
înştiinţează emitentul despre acest fapt,urmînd să încheie contract în
termen de 15 zile cu registratorul independent pentru a ţine registrul
acţionarilor/posesorilor de obligaţiuni. Dacă emitentul n-a reuşit să
încheie contractul respectiv în termenul stabilit, el e obligat să
încheie contract cu registratorul independent desemnat de CNVM.
3. Pentru a desemna un registrator independent CNVM verifică
corespunderea lui următoarelor criterii:
- prezentarea la timp a dărilor de seamă;
- independenţa vizavi de societăţile pe acţiuni, alţi participanţi
profesionişti ai pieţei valorilor mobiliare şi de altă activitate pe
piaţa valorilor mobiliare;
efectuarea în termenele stabilite şi la un nivel înalt a serviciilor
oferite;
- lista (comparativ) mare a serviciilor oferite conform contractului
de ţinere a registrului;
- respectarea confidenţialităţii stricte;
- preţuri moderate pentru serviciile oferite;
- echipare tehnică bine dotată;
- asigurarea securităţii încăperilor pentru ţinerea registrului;
- amplasarea reşedinţei (accesibilă pentru acţionari).
4. Conform rezultatelor inspecţiilor efectuate de CNVM, se
alcătuieşte o dată în 12 luni lista (în ordinea numerelor licenţelor)
registratorilor independenţi împuterniciţi de CNVM (în continuare "Lista
registratorilor împuterniciţi").
[Pct.4 modificat prin Hot. CNVM nr.9/6 din 14.03.2002]
5. CNVM, preventiv,aduce la cunoştinţa registratorilor hotărîrea în
scris despre includerea lor în Lista registratorilor împuterniciţi.
Registratorii independenţi sînt în drept să respingă această propunere.
În termen de trei zile din ziua familiarizării cu hotărîrea respectivă,
registratorul independent e obligat să înştiinţeze în scris CNVM despre
acordul sau neacordul lui cu hotărîrea CNVM privind includerea lui în
listă, iar în cazul acordului se obligă să respecte prevederile
prezentei Instrucţiuni.
6. Registratorul independent inclus în Lista registratorilor
împuterniciţi nu are dreptul să respingă însărcinarea de a ţine un
registru numit de CNVM.
7. CNVM desemnează pentru primul emitent din Lista emitenţilor, care
n-a încheiat contract cu un registrator independent în termenul stabilit
primul registrator din Lista registratorilor împuterniciţi, pentru al
doilea emitent din Lista emitenţilor desemnează respectiv al doilea
registrator independent din Lista registratorilor împuterniciţi, etc.
[Pct.8 exclus prin Hot.CNVM nr.32/9 din 14.07.05, în vigoare 29.07.05]
[celelalte renumerotate]
8. Totodată, CNVM fixează Lista emitenţilor pentru care CNVM va numi
registratorul independent (în ordine cronologică de la data depistării
încălcării legislaţiei).
9. În termen de 3 zile după desemnarea registratorului independent,
CNVM informează în scris emitentul despre hotărîrea respectivă.
10. În termen de 15 zile din ziua informării emitentului despre
desemnarea registratorului independent, emitentul e obligat să încheie
un contract cu registratorul independent respectiv.
11. Dacă emitentul refuză să încheie contractul cu registratorul
independent desemnat, CNVM ia măsuri de influenţă asupra emitentului
conform legislaţiei.
12. Dacă contractul cu registratorul independent a fost reziliat şi
emitentul n-a încheiat contract cu alt registrator independent în
termenul stabilit, CNVM desemnează următorul registrator independent din
Lista registratorilor împuterniciţi. Transmiterea dispoziţiei de ţinere
a registrului se efectuează în conformitate cu Instrucţiunea CNVM din 26
octombrie 1995 "Privind transmiterea dispoziţiei de ţinere a registrului
acţionarilor/posesorilor de obligaţiuni ai societăţilor pe acţiuni altui
registrator independent".
13. În cazul suspendării sau revocării licenţei registratorului
independent, CNVM îl exclude din Lista registratorilor împuterniciţi şi
desemnează următorul registrator independent din Lista registratorilor
împuterniciţi.