Hotărîre nr.352 din 01.10.2009 privind aprobarea Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Metodologiei de calculare, aprobare
şi aplicare a tarifelor la gazele naturale
nr. 352 din 01.10.2009
(în vigoare 13.11.2009)
Monitorul Oficial nr.163-164 art.737 din 13.11.2009
* * *
Abrogat: 21.11.2014
Hotărîrea ANRE nr.678 din 22.08.2014
|
ÎNREGISTRAT: ministrul justiţiei al Republicii Moldova ________________Alexandru TĂNASE nr.716 din 05.11.2009 |
Întru asigurarea alimentării fiabile a consumatorilor cu gaze naturale la tarife, determinate reieşind din cheltuielile reale, strict necesare pentru procurarea din import, transportare, distribuţie şi furnizarea acestora consumatorilor, în scopul creării condiţiilor egale de activitate pentru toţi participanţii la piaţa gazelor naturale prin stabilirea unei metode unice de calculare şi aplicare a tarifelor şi în temeiul art.6, art.7 şi art.34 din Legea cu privire la gaze, nr.136-XIV din 17.09.1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.111-113, art.679), Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Metodologia de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale (se anexează).
2. Se abrogă Metodologia de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.122 din 25.03.2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.53-55, art.132).
| CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE: | |
| DIRECTOR GENERAL | Vadim CEBAN |
| Director | Nicolae Triboi |
| Director | Anatol Burlacov |
Chişinău, 1 octombrie 2009. |
|
| Nr.352. |
Aprobată:
prin Hotărîrea Consiliului
de administraţie al ANRE
nr.352 din 1 octombrie 2009
METODOLOGIA
de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Metodologia de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale este elaborată în corespundere cu prevederile Legii cu privire la gaze nr.13-XIV din 17.09.98 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.111-113, art.679), Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC), aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.174 din 25.12.1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.88-91, art.182) şi are ca scop stabilirea unei metode unice de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale consumatorilor.
2. Prezenta Metodologie stabileşte:
1) Structura şi modul de determinare a veniturilor şi costurilor reglementate.
2) Modul de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor.
3) Modul de ajustare a tarifelor pentru perioada de valabilitate a Metodologiei.
3. Mecanismul aplicat la determinarea şi reglementarea tarifelor se bazează pe principiul corespunderii tarifelor următoarelor criterii:
a) alimentării fiabile a consumatorilor cu gaze naturale la costuri reale, strict necesare pentru procurarea, transportarea, distribuţia şi furnizarea acestora consumatorilor;
b) acoperirii costurilor întreprinderilor de gaze naturale necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii reglementate, asigurarea securităţii în ramura de gaze naturale şi protecţia mediului ambiant;
c) efectuării de către întreprinderile de gaze naturale ale unei activităţi eficiente şi profitabile, ceea ce ar oferi acestora posibilitatea de a-şi recupera mijloacele financiare investite în dezvoltarea, modernizarea şi reconstrucţia capacităţilor de producţie a ramurii de gaze naturale.
4. Prezenta Metodologie reglementează modul de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale pentru activităţile de transport, distribuţie şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate. Prezenta Metodologie prevede stabilirea în ramura de gaze naturale a următoarelor tarife reglementate:
a) tarif de transport al gazelor naturale;
b) tarif de distribuţie a gazelor naturale;
c) tarif de furnizare a gazelor naturale;
d) tarif mediu de livrare a gazelor naturale de către SA "Moldovagaz" de la staţiile de distribuţie a gazelor naturale;
e) tarif de livrare a gazelor naturale consumatorilor finali.
5. În sensul prezentei Metodologii se definesc următoarele noţiuni:
cost reglementat – consumurile şi cheltuielile titularului de licenţă aferente unui an de reglementare şi recunoscute de ANRE ca strict necesare pentru desfăşurarea activităţii stipulată în licenţă;
cost de capital reglementat – cheltuielile titularului de licenţă privind uzura mijloacelor fixe şi amortizarea activelor nemateriale nemijlocit utilizate în activitatea reglementată şi recunoscute de ANRE în scopuri tarifare;
devieri financiare – componenta de corectare a veniturilor titularului de licenţe în anul de gestiune rezultată din diferenţa dintre parametrii planificaţi la determinarea tarifelor şi cei reali înregistraţi în perioada precedentă de reglementare. Aceste devieri se determină în baza diferenţei parvenite în perioada precedentă de la modificarea reală a următorilor parametri faţă de cei incluşi în calculul tarifelor: preţul de procurare a gazelor naturale; rata de schimb a valutei naţionale; volumele de gaze naturale procurate, transportate, distribuite şi livrate consumatorilor; volumele şi tarifele de tranzitare a gazelor naturale în alte ţări; modificarea costurilor direct preluate de întreprindere; indicilor de ajustare a costurilor de bază; profitul destinat realizării planului investiţional. În devierile financiare de asemenea se include diferenţa dintre consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale în reţelele de transport şi distribuţie a gazelor naturale, determinate la începutul anului şi la sfîrşitul anului, conform prevederilor capitolului II al prezentei Metodologii;
tariful de transport al gazelor naturale – contravaloarea serviciilor prestate de titularul de licenţă ce desfăşoară activitatea de transport a gazelor naturale pentru rezervarea capacităţii de transport, primirii gazelor naturale la punctele de intrare în sistemul de transport, transportării, inclusiv, tranzitării gazelor naturale prin sistemul de transport şi predării acestora furnizorilor interni şi externi de gaze naturale sau consumatorilor la punctele de ieşire din sistemul de transport a gazelor naturale. Tariful de transport se stabileşte la 1000 m3 gaze naturale, nu include TVA şi contravaloarea gazelor naturale transportate;
tarif de distribuţie a gazelor naturale – contravaloarea serviciilor prestate de titularii de licenţe ce desfăşoară activitatea de distribuţie gaze naturale pentru utilizarea sistemului de distribuţie în scopul preluării gazelor naturale din sistemul de transport, vehicularea gazelor naturale prin sistemul de distribuţie şi livrarea acestora la punctele de delimitare cu consumatorii finali sau altor furnizori de gaze naturale. Tariful de distribuţie se stabileşte la 1000 m3 gaze naturale, nu include TVA şi contravaloarea gazelor naturale distribuite;
tariful de furnizare a gazelor naturale – contravaloarea serviciilor prestate de titularii de licenţe ce desfăşoară activitatea de furnizare a gazelor naturale la tarife reglementate, legate de procurarea gazelor naturale şi comercializarea acestora consumatorilor finali sau altor furnizori pe bază de contract. Tariful de furnizare a gazelor naturale se stabileşte la 1000 m3 gaze naturale, nu include TVA şi contravaloarea gazelor naturale furnizate;
tarif mediu de livrare a gazelor naturale de către SA "Moldovagaz" de la staţiile de distribuţie a gazelor naturale (SDG) – contravaloare serviciilor prestate de titularul de licenţă pentru activitatea de furnizare gaze naturale (SA "Moldovagaz") pentru livrarea gazelor naturale de la SDG. Acest tarif se stabileşte la 1000 m3 gaze, include contravaloarea gazelor naturale livrate, costul serviciului de transport al gazelor naturale prin reţelele de transport şi nu include TVA;
tarif final de livrare a gazelor naturale consumatorilor – valoarea la care este livrat consumatorilor cantitatea de 1000 m3 gaze naturale, aflate în condiţii de calitate conform GOST 5542. Acest tarif se determină la 1000 m3 gaze, include tariful mediu de livrare a gazelor naturale de către SA "Moldovagaz" de la SDG şi tariful de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale consumatorilor, şi nu include TVA;
tranzitare – transportarea prin reţelele de transport a gazelor naturale provenite dintr-un stat şi destinate altui stat;
venit reglementat – venitul titularului de licenţă din ramura de gaze aferent unui an calendaristic de reglementare, recunoscut de ANRE ca fiind strict necesar pentru acoperirea tuturor costurilor reglementate ale titularului de licenţă şi obţinerea unei rate de rentabilitate (profit) rezonabile în dependenţă de capitalul investit în dezvoltarea activităţii reglementate.
II. CALCULUL TARIFELOR APLICATE ÎN RAMURA DE GAZE NATURALE
6. Nivelul tarifelor aplicate în ramura de gaze naturale trebuie să asigure obţinerea de către întreprinderile reglementate a veniturilor strict necesare pentru acoperirea costurilor reale aferente procurărilor de gaze naturale, prestarea serviciilor de transport, distribuţie şi furnizarea gazelor naturale consumatorilor şi să asigure obţinerea de către prestatorii de servicii o rentabilitate (profit) rezonabilă, determinată conform prevederilor pct.30 al Metodologiei.
7. Tariful de transport al gazelor naturale se determină în baza formulei:
| VRTj | ||
| TTj = | ––– | (1) |
| VGTj |
unde:
TTj – tariful de transport al gazelor naturale în anul "j", lei/1000m3;
VRTj – venitul reglementat al titularului de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale în anul "j";
VGTj – volumul gazelor naturale transportate de către titularul de licenţe pentru activitatea de transport a gazelor naturale în anul "j", mii m3. Acest volum include volumul gazelor naturale transportate pentru necesităţile ţării şi volumul gazelor naturale tranzitate în alte ţări şi este măsurat la punctele de ieşire din reţeaua de transport a gazelor naturale. Adică:
| VGTj = VGTNj + VGTRj | (2) |
unde:
VGTNj – volumul gazelor naturale transportate pentru necesităţile ţării în anul "j", mii m3. Acest volum se determină prin formula:
| VGTNj = VGPj – VPTj = VFGTj | (3) |
unde:
VGPj – volumul total al gazelor naturale procurate în anul "j" pentru necesităţile ţării;
VPTj – consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale normative în reţelele de transport a gazelor naturale (mii m3) în anul "j", inclusiv consumul pentru necesităţile proprii ale titularului de licenţe pentru activitatea de transport a gazelor naturale. Nivelul consumului tehnologic şi al pierderilor de gaze naturale normative în reţelele de transport a gazelor naturale se determină conform prevederilor Metodologiei normării consumurilor tehnologice şi pierderilor tehnice la transportarea gazelor naturale prin conductele magistrale ale Republicii Moldova, aprobată prin Hotărîrea ANRE nr.24 din 28.07.2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.98-101, art.290). La începutul anului consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale incluse în tarif se determină conform prevederilor Metodologiei nominalizate, reieşind din regimul de transportare şi lucrările de reparaţie, întreţinere şi exploatare a reţelelor de gaze naturale planificate pentru anul "j". La sfîrşitul anului de gestiune acest consum tehnologic şi pierderi normative se ajustează reieşind din regimul de transportare a gazelor naturale şi lucrările de reparaţie, întreţinere şi exploatare real efectuate în anul "j". Pentru a stimula titularul de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale în reducerea consumului tehnologic şi a pierderilor de gaze naturale în reţelele de transport, prezenta Metodologie prevede că, în cazul în care consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale real înregistrate în anul de gestiune vor fi mai mici decît cele normative ajustate la sfîrşitul anului, 50% din această diferenţă va rămîne în gestiunea titularului de licenţă, iar restul 50% va fi îndreptată la micşorarea tarifului anului următor.
VFGTj – volumul total de gaze naturale livrate de la SDG în anul "j".
VGTRj – volumul gazelor naturale tranzitate în alte ţări în anul "j". Acest volum se determină ca suma volumelor de gaze naturale tranzitate în ţările balcanice (VGTRbj), Ucraina (VGTRuj) şi în alte direcţii (VGTRaj). Adică:
| VGTRj = VGTRbj + VGTRuj + VGTRaj | (4) |
8. Tariful de distribuţie a gazelor naturale se determină în baza formulei:
| VRDj ± DVj-1 | ||
| TDj = | –––––– | (5) |
| VGDj |
unde:
TDj – tariful de distribuţie a gazelor naturale în anul "j", lei /1000 m3;
DVj-1 – devierile financiare ale titularului de licenţe pentru activitatea de distribuţie a gazelor naturale din perioada precedentă de reglementare;
VRDj – venitul reglementat al titularului de licenţe pentru activitatea de distribuţie a gazelor naturale în anul "j";
VGDj – volumul gazelor naturale distribuite de titularul de licenţe pentru activitatea de distribuţie a gazelor naturale în anul "j".
9. Tariful de furnizare a gazelor naturale se determină în baza formulei:
| VRFj ± DVj-1 | ||
| TFj = | –––––– | (6) |
| VGFj |
unde:
TFj – tariful de furnizare a gazelor naturale în anul "j";
DVj-1 – devierile financiare ale titularului de licenţe pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale din perioada precedentă de reglementare;
VRFj – venitul reglementat al titularului de licenţe pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în anul "j";
VGFj – volumul gazelor naturale furnizate de titularul de licenţe consumatorilor în anul "j".
10. În cazul în care distribuitorul de gaze naturale este şi furnizor, prezenta Metodologie prevede stabilirea unui tarif unic – tarif de distribuţie şi furnizare a gazelor, care se determină conform formulei;
| VRDj +VRFj ± DVj-1 | ||
| TDFj = TDj + TFj = | –––––––––– | (7) |
| VGDFj |
unde:
VGDFj – volumul gazelor naturale distribuite şi furnizate de titularul de licenţe în anul "j".
Acest volum se determină ca diferenţa dintre volumul de gaze naturale livrate de către SA "Moldovagaz" titularului de licenţă de la SDG şi consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale. Adică:
| VGDFj = VFGTdj – VPDj | (8) |
unde:
VFGTdj – volumul total al gazelor naturale livrate de SA "Moldovagaz" în anul "j" întreprinderilor de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale, măsurat la punctele de ieşire din reţelele de transport a gazelor naturale.
VPDj – consumul tehnologic şi pierderilor de gaze în reţelele de distribuţie a gazelor naturale ale titularului de licenţă, determinat în conformitate cu Metodologia de calcul a consumurilor tehnologice şi pierderilor tehnice de gaze naturale în reţelele de distribuţie, aprobată prin Hotărîrea ANRE nr.33 din 06.02.2001 (Monitorul Oficial, 2001, nr.19-20, art.67). Consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale la începutul anului se determină reieşind din prognoza lungimii reţelelor, numărului de consumatori, regimurile de lucru şi lucrările de reparaţie, întreţinere şi exploatare planificate de a fi efectuate în reţelele de distribuţie a gazelor naturale în anul de gestiune. La finele anului de gestiune consumul tehnologic se ajustează reieşind din efectivul lungimii reţelelor, numărului de consumatori, regimul de lucru şi lucrările de reparaţie, întreţinere şi exploatare real efectuate în reţelele de distribuţie a gazelor naturale în anul de gestiune.
11. Pentru titularii de licenţe pentru activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale din componenţa SA "Moldovagaz", tariful de distribuţie şi furnizare se determină ca unul mediu pe SA "Moldovagaz", care şi se include în calcul la determinarea tarifului final de livrare a gazelor naturale consumatorilor.
12. Tariful mediu de livrare de către SA "Moldovagaz" a gazelor naturale de la SDG se determină conform formulei:
| VRFGj ± DVj-1 | ||
| TFGj = | –––––– | (9) |
| VFGTj |
unde:
TFGj – tariful mediu de livrare a gazelor naturale de către SA "Moldovagaz" de la SDG în anul "j";
DVj-1 – devierile financiare ale SA "Moldovagaz" din perioada precedentă de reglementare;
VRFGj – venitul reglementat al SA "Moldovagaz" în anul "j" din livrarea gazelor naturale de la SDG;
VFGTj – volumul total al gazelor naturale, livrat de la SDG.
13. Totodată, în scopul menţinerii unor tarife unice pentru unele şi aceleaşi categorii de consumatori deserviţi de diferiţi titulari de licenţe din componenţa SA "Moldovagaz", prezenta Metodologie prevede diferenţierea tarifului mediu de furnizare a gazelor naturale de la SDG pentru fiecare titular de licenţă al acestei întreprinderi în parte. Această diferenţiere se face păstrînd următoarele egalităţi:
| ∑TFGTij × VFGTdij | ||
| TFGj = | –––––– | (10) |
| ∑VFGTdij |
şi
| TFGTdij = (TFCj – TDFij) × (1 – PDij) | (11) |
unde:
TFGTij – tariful diferenţiat de livrare de către SA "Moldovagaz" a gazelor naturale de la SDG pentru titularul de licenţă "i" în anul "j";
VFGTdij – volumul de gaze naturale livrate de SA "Moldovagaz" de la SDG titularului de licenţă "i" în anul "j;
∑VFGTdij – volumul de gaze naturale livrate de SA "Moldovagaz" de la SDG tuturor titularilor de licenţe din componenţa SA "Moldovagaz" în anul "j";
PDij – ponderea consumului tehnologic şi a pierderilor de gaze în reţelele de distribuţie gaze a titularului de licenţă "i" în anul "j", raportat la volumul de gaze naturale intrate în reţelele de distribuţie a gazelor naturale;
TDFij – tariful de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale ale titularului de licenţă "i" în anul "j";
TFCj – tariful mediu de furnizare a gazelor naturale consumatorilor finali în anul "j".
14. Tariful final de livrare a gazelor naturale consumatorilor se determină conform formulei:
| TFGj | |||
| TFCj = | –––––– | + TDFj + Dd | (12) |
| (1 – PDj) |
unde:
Dd – valoarea prevăzută de Legea bugetului de stat destinată deservirii datoriilor, lei la 1000 m3 gaze naturale.
15. Reieşind din tariful mediu de livrare a gazelor naturale de la SDG, nivelul mediu al consumului tehnologic şi al pierderilor de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale şi tariful mediu de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale, calculat integral pe SA "Moldovagaz", pentru titularii de licenţe din componenţa SA "Moldovagaz", se determină tariful mediu de livrare a gazelor naturale consumatorilor finali.
III. DETERMINAREA VENITURILOR REGLEMENTATE
16. Veniturile reglementate ale titularilor de licenţe din ramura de gaze naturale se determină conform următoarelor formule:
1) Venitul reglementat al titularului de licenţă pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, SA "Moldovagaz":
| VRMGj = VRFj + VTRj = CTRMGj + PGj | (13) |
unde:
VRMGj – venitul reglementat al întreprinderii SA "Moldovagaz" în anul "j"
VRFj – venitul din livrarea gazelor naturale în anul "j". Acest venit se determină conform formulei:
| VRFj = VRFTj + VRFGj = VPTj × PGLj +VRFGj | (14) |
unde:
VRFTj – venitul din vînzarea gazelor naturale titularului de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale pentru acoperirea consumului tehnologic şi pierderilor de gaze naturale în reţelele de transport al gazelor naturale;
VRFGj – venitul calculat din livrarea gazelor naturale de la SDG;
PGLj – preţul mediu de procurare de către SA "Moldovagaz" a gazelor naturale în anul "j", lei/1000 m3. Acest preţ se determină conform formulei:
| PGLj = PGVj × CVj | (15) |
unde:
PGVj – preţul mediu de procurare a gazelor naturale în anul "j" în valuta străină, conform contractelor de procurare a gazelor naturale;
CVj – cursul mediu de schimb al valutei naţionale faţă de valuta de procurare a gazelor naturale în anul "j". La determinarea veniturilor la începutul anului acest curs se ia la nivelul prognozat, iar în decursul anului cursul de schimb se actualizează în baza celui real înregistrat în perioada precedentă a anului şi cel prognozat pînă la sfîrşitul anului;
VTRj – venitul din tranzitarea gazelor naturale în alte ţări în anul "j", care se determină ca produsul volumelor de gaze naturale tranzitate la tariful aferent prestării acestor servicii. Astfel:
|
VTRj = VTRbj + VTRuj + VTRaj = VGTRbj × kTRbj × CVj × DTb + VGTRuj × TRuj × CVj × Dtu + VGTRaj × TRaj × CVj × DTa |
(16) |
unde:
VTRbj – venitul din tranzitarea gazelor naturale în ţările balcanice în anul "j";
VTRuj – venitul din tranzitarea gazelor naturale în Ucraina în anul "j";
VTRaj – venitul din tranzitarea gazelor naturale în alte direcţii în anul "j";
VGTRbj – volumul de gaze naturale tranzitate în ţările balcanice în anul "j";
TRbj – tariful pentru serviciul de tranzitare a gazelor naturale în ţările balcanice în anul "j", stabilit în valută străină conform contractului;
DTb – distanţa de tranzitare pentru ţările balcanice a gazelor naturale prin teritoriul republicii, km;
VGTRuj – volumul gazelor naturale tranzitate pentru Ucraina în anul "j";
TRuj – tariful pentru serviciul de tranzitare a gazelor naturale în Ucraina în anul "j", în valută străină conform contractului;
DTu – distanţa de tranzitare pentru Ucraina a gazelor naturale prin teritoriul republicii, km;
VGTRaj – volumul gazelor naturale tranzitate în alte direcţii în anul "j";
TRaj – tariful pentru serviciul de tranzitare a gazelor naturale în alte direcţii în anul "j", în valută străină conform contractului;
DTa – distanţa de tranzitare în alte direcţii a gazelor naturale prin teritoriul republicii, km;
k – coeficientul ce ia în consideraţie ponderea serviciului de tranzit gaze naturale prestat de SA "Moldovagaz" în totalul serviciului de tranzitare a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova.
CTRMGj – costurile reglementate ale SA "Moldovagaz" în anul "j";
PGj – profitul SA "Moldovagaz" necesar pentru realizarea planului investiţional, aprobat de ANRE pentru anul "j". Acest profit se determină ca diferenţa dintre valoarea investiţiilor prevăzute în planul investiţional (PIj), aprobat de ANRE pentru anul de gestiune "j", şi valorii uzurii (amortizării) mijloacelor fixe şi a activelor nemateriale (∑(Uj+Aj)), şi a rentabilităţii activelor existente a tuturor întreprinderilor din cadrul SA "Moldovagaz" incluse în tariful anului de gestiune "j" (∑Rj). Nivelul maxim al acestui profit nu poate depăşi diferenţa dintre veniturile obţinute de la tranzitarea gazelor naturale şi costurile necesare pentru tranzitarea acestora.
În baza formulelor (13) şi (14), se determină venitul reglementat necesar de a fi obţinut de SA "Moldovagaz" din livrarea gazelor naturale de la SDG, după cum urmează:
| VRFGj = CTRMGj + PGj – VTRj – VRFTj | (17) |
2) Venitul reglementat al titularului de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale:
| VRTj = VTNj + VTRj = CTRTj + RTj ± DVj-1 | (18) |
unde:
VRTj – venitul reglementat al întreprinderii de transport a gazelor naturale în anul "j";
VTNj – venitul obţinut de la prestarea serviciului de transportare a gazelor naturale pentru necesităţile ţării în anul "j". Acest venit se determină ca produsul volumului de gaze naturale transportate pentru necesităţile ţării (VGTNj) în anul "j" la tariful de transportare a gazelor naturale (TTj), aprobat de ANRE pentru anul "j" Adică:
| VTNj = VGTNj × TTj | (19) |
VTRj – venitul din prestarea serviciilor de transport la tranzitarea gazelor naturale în anul "j". Acest venit se determină ca produsul volumului de gaze naturale tranzitate în anul "j" (VGTRj) la tariful de transportare a gazelor naturale în anul "j" (TTj). Adică:
| VTRj = VGTRj × TTj | (20) |
CTRTj – costurile reglementate ale întreprinderii de transport în anul "j";
RTj – rentabilitatea (profitul) activelor titularului de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale în anul "j";
DVj-1 – devierile financiare ale titularului de licenţe pentru activitatea de transport a gazelor naturale formate în perioadele precedente de reglementare.
3) Veniturile reglementate ale titularilor de licenţe pentru activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale:
| VRDFj = CTRDFdj + RDFj = (CTRDj + CTRFj) + RDFj | (21) |
unde:
VRDFj – venitul reglementat al titularului de licenţă pentru activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale în anul "j";
CTRDFdj – costurile reglementate ale titularului de licenţă pentru activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale în anul "j". Aceste costuri includ costurile reglementate aferente activităţii de distribuţie a gazelor naturale (CTRDj) şi costurile reglementate aferente activităţii de furnizare a gazelor naturale (CTRFj). În aceste costuri nu se include costul gazelor naturale procurate şi furnizate consumatorilor;
RDFj – rentabilitatea (profitul) activelor titularului de licenţă pentru activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale în anul "j".
IV. DETERMINAREA COSTURILOR ŞI A RENTABILITĂŢII REGLEMENTATE
17. Reieşind din procesul tehnologic, specificul şi structura ramurii de gaze naturale, şi bazîndu-se pe prevederile SNC, prezenta Metodologie stabileşte că la determinarea costurilor reglementate ale întreprinderilor de gaze naturale se includ următoarele consumuri şi cheltuieli:
1) La titularul de licenţe pentru furnizarea gazelor naturale – SA "Moldovagaz":
a) costul gazelor naturale procurate (CGP);
b) costul serviciului de transport al gazelor naturale (CTG);
c) costul serviciului de înmagazinare gaze în depozite subterane (CÎM);
d) cheltuielile proprii ale titularului de licenţă (CP), care includ costurile de capital reglementate (CCR) şi cheltuielile operaţionale reglementate (COR).
Costurile totale reglementate ale întreprinderii SA "Moldovagaz" în anul "j" se determină conform formulei:
| CTRMGj = CGPj + CTGj + CÎM + CPj = CGPj + CTGj + CCRj + CORj | (22) |
2) La titularul de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale:
a) costul de capital reglementat (CCR);
b) cheltuielile operaţionale reglementate (COR).
Costurile totale reglementate ale întreprinderii de transport a gazelor naturale în anul "j" se determină conform formulei:
| CTRTj = CCRj + CORj | (23) |
3) La titularii de licenţe pentru activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale:
a) costul de capital reglementat (CCR);
b) cheltuielile operaţionale reglementate (COR).
Costurile totale reglementate la întreprinderile de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale în anul "j" se determină conform formulei:
| CTRDFj = CCRj + CORj | (24) |
18. Costul gazelor naturale procurate se determină conform formulei:
| CGPj = ∑VGPij × PGij × CVj + TVj | (25) |
unde:
CGPj – costul gazelor naturale procurate de către SA "Moldovagaz" în anul "j";
VGPij – volumul gazelor naturale procurate de SA "Moldovagaz" de la furnizorul "i" în anul "j";
PGij – preţul de procurare a gazelor naturale în valuta indicată în contractele de procurare a gazelor naturale de la furnizorul "i" în anul "j";
TVj – taxele vamale achitate conform legii.
19. Costul serviciului de transport al gazelor naturale se determină conform formulei:
| CTGj = CTRGj + CTNGj = VGTRj × TTj + VGTNj × TTj = VGTj × TTj | (26) |
unde:
CTRGj – cheltuielile pentru serviciul de transportare (tranzitare) a gazelor naturale în alte ţări în anul "j";
CTNGj – cheltuielile pentru serviciul de transportare gaze naturale pentru necesităţile ţării în anul "j";
VGTj – volumul total al gazelor naturale transportate de întreprinderea de transport al gazelor naturale în anul "j", determinate conform formulei (2);
TTj – tariful de transport al gazelor naturale în anul "j", determinat conform formulei (1) şi aprobat de ANRE.
20. Costul serviciului de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele subterane (CÎM) se determină reieşind din volumele de gaze naturale înmagazinate şi tarifele de înmagazinare stipulate în contractele încheiate cu deţinătorii acestor depozite, atît din Moldova cît şi din ţările vecine.
21. Costul de capital reglementat al titularilor de licenţă din ramura de gaze naturale se determină conform formulei:
| CCRj = Uj + Aj | (27) |
unde:
Uj – uzura activelor materiale pe termen lung nemijlocit utilizate pentru desfăşurarea activităţii reglementate în anul "j". Valoarea uzurii mijloacelor fixe se determină în conformitate cu prevederile SNC 16 "Contabilitatea activelor materiale pe termen lung", iar modul de includere a lor în costul producţiei în conformitate cu SNC 3 "Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii". Nu se include în costul de capital valoarea uzurii mijloacelor fixe conservate, date în locaţiune obiectelor locative, de menire social – culturală şi altor mijloace fixe care nu sînt destinate serviciului de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale. De asemenea, nu se include în costul de capital uzura mijloacelor fixe finanţate de către bugetele de stat şi locale, de către consumatori, transmise în gestiune întreprinderilor de gaze naturale cu titlul gratuit şi cele transmise în deservire tehnică. La determinarea valorii uzurii mijloacelor fixe se utilizează metoda casării liniare, care conduce la defalcări uniforme pe toată durata de funcţionare a mijloacelor fixe. Adică:
| n | VIAij | ||
| Uj = | ∑ | ––– | (28) |
| i=1 | DVi |
unde:
VIAij – valoarea iniţială a mijloacelor fixe de categoria "i";
DVi – durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe de categoria "k", determinată conform SNC. Grupele de categorii "i" se formează prin gruparea activelor cu durată de funcţionare identică din punct de vedere economic.
În cazul efectuării de către întreprindere a reevaluării mijloacelor fixe, uzura acestora în scopuri tarifare se va include doar în proporţia preventiv coordonată cu ANRE.
Aj – amortizarea activelor nemateriale în anul "j", care se determină reieşind din valoarea de intrare a activelor nemateriale şi durata de exploatare utilă a acestor active.
La întreprinderile care deţin licenţă pentru activitatea de distribuţie a gazelor naturale şi licenţă pentru furnizarea gazelor naturale, uzura mijloacelor fixe se determină separat pentru mijloacele fixe utilizate pentru activitatea de distribuţie şi activitatea de furnizare a gazelor naturale.
În activitatea de distribuţie a gazelor naturale întră toate mijloacele fixe ale întreprinderii ce ţin nemijlocit de reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de deservire, întreţinere şi reparaţie a acestor reţele. La reţelele de distribuţie gaze naturale se referă tot ansamblu de mijloace fixe amplasate de la punctul de delimitare a reţelelor de distribuţie gaze naturale cu reţelele de transport gaze naturale şi pînă la punctul de delimitare a proprietăţii cu consumatorul sau cu alţi titulari de licenţă.
La activitatea de furnizare se referă toate mijloacele fixe antrenate în procesele de contractare – cumpărare-vînzare a gazelor naturale, citire şi control al echipamentelor de evidenţă la consumatori, facturare, colectare a banilor de la consumatori pentru gazele naturale furnizate, evidenţă a gazelor naturale procurate – furnizate-achitate, de lucru cu consumatorii. Toate celelalte mijloace fixe, de ordin general şi administrativ şi care nu pot fi divizate direct la una sau altă activitate, se reflectă la activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale proporţional valorii mijloacelor fixe nemijlocit aferente acestor activităţi.
22. Cheltuielile operaţionale ale titularilor de licenţă din ramura de gaze naturale cuprind:
1) consumurile de materiale (CM);
2) cheltuielile de întreţinere şi exploatare a reţelelor de gaze naturale şi altor mijloace fixe de producţie (CIE);
3) cheltuielile privind retribuirea muncii personalului încadrat în activitatea de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor (CRM);
4) cheltuielile comerciale (CC);
5) cheltuielile generale şi administrative (CGA);
6) alte cheltuieli (CAj).
Adică:
| COR = CM + CIE + CRM + CC + CGA + CAj | (29) |
23. Consumurile de materiale cuprind cheltuielile legate de procurarea materialelor, pieselor de schimb, tuturor tipurilor de energie, combustibil, carburanţi, lubrifianţi, şi altor tipuri de resurse materiale necesare pentru întreţinerea, exploatarea şi reparaţia reţelelor de gaze naturale, utilajului, clădirilor şi construcţiilor nemijlocit utilizate în procesul de transportare şi distribuţie a gazelor naturale, de întreţinere şi exploatare a mijloacelor fixe de producţie a unităţilor auxiliare ale titularului de licenţă (de transport, deservire, reparaţii, control, tele-radio comunicaţii, îndeplinirea normelor ecologice, de securitate, sanitare şi de igienă, menţinerea curăţeniei şi ordinii în unităţile de producţie), în conformitate cu SNC 3.
Consumurile de materiale se determină reieşind din cerinţele stipulate în Legea cu privire la gaze, nr.136-XIV din 17.09.1998 (Monitorul Oficial, 1998 nr.111-113, art.679), Legea privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase, nr.803-XIV din 11.02.2000 (Monitorul Oficial, 2000, nr.59-61, art.401), Regulile de securitate în ramura gazificării, NRS 35-04-09, 2002, aprobate prin Hotărîrea Departamentului "Moldova-Standard" nr.1229-RT din 17.12.2002 (Ediţie oficială, Departamentul "Moldova-Standard", 2005), Normele de consum a materialelor şi normele de rezerve de utilaj, aparate, instrumente şi mijloace a protecţiei personale la exploatarea sistemelor de distribuţie gaze, aprobate prin ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului, nr.154 din 22.12.2006 (Monitorul Oficial, 2007, nr.64-66, art.296), planurile de deservire tehnică şi reparaţie a mijloacelor fixe, normele de consum materiale prevăzute în paşapoartele tehnice ale mijloacelor fixe şi din consumurile de materiale real utilizate în perioada precedentă de reglementare.
La titularul de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale în cheltuielile materiale nu se include costul energiei electrice, dat fiind că aceasta depinde de volumul, condiţiile şi regimul de transportare a gazelor naturale. Acestea se includ la compartimentul "Alte cheltuieli", în cheltuieli cu caracter dependent (pct.28, 3), b)).
Consumurile de materiale se reflectă la activitatea de distribuţie şi activitatea de furnizare a gazelor naturale direct după destinaţie. Consumurile de materiale suportate de întreprindere pentru necesităţi de ordin comercial se reflectă la aceste cheltuieli.
24. Cheltuielile de întreţinere şi exploatare a reţelelor de gaze naturale şi a altor mijloace fixe de producţie includ plăţile pentru serviciile prestate de terţi pentru verificarea, deservirea tehnică, întreţinerea, exploatarea şi reparaţia conductelor de gaze naturale, a staţiilor de compresare, a staţiilor de distribuţie a gazelor naturale, a staţiilor şi a punctelor de reglare şi măsurare a gazelor naturale, a instalaţiilor şi a aparatelor de laborator, a clădirilor, a construcţiilor, a mijloacelor de transport, tele-radio, comunicaţii, a aparatelor de măsurare şi control, a instalaţiilor de protecţie şi securitate, a sistemelor de automatizare, a instalaţiilor electrice şi a altor mijloace fixe de producţie aferente activităţii de transportare, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale. Cheltuielile de întreţinere şi exploatare se determină în baza actelor legislative şi normative stipulate în pct.23 al prezentei Metodologii şi conform devizelor de cheltuieli şi contractelor încheiate cu terţi pentru efectuarea lucrărilor sus-menţionate şi se divizează între activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale după destinaţia directă, iar cele suportate pentru întreţinerea şi exploatarea mijloacelor fixe de ordin general şi administrativ se reflectă la aceste cheltuieli, care apoi se repartizează conform prevederilor pct.27.
25. Cheltuielile privind retribuirea muncii includ cheltuielile titularului de licenţă nemijlocit legate de retribuirea muncii personalului de producere, cheltuielile legate de contribuţiile pentru asigurările sociale şi cele medicale. Cheltuielile privind retribuirea muncii se determină reieşind din numărul personalului de lucru nemijlocit încadrat în procesul de întreţinere, exploatare şi reparaţie a reţelelor de gaze, utilajului de dispecerat şi altor mijloace fixe destinate serviciului de transport, distribuţie şi furnizare gaze, care se determină conform Normelor de timp pentru deservirea tehnică şi reparaţia sistemului de gaze NTSG-01-2005, aprobate prin ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului, nr.135 din 14.09.2006 (Monitorul Oficial, 2007, nr.64-66, art.295), numărul altor categorii de personal necesar pentru activitatea normală a întreprinderii (comercial, administrativ etc.), cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, nivelul de calificare a personalului, regimul şi condiţiile de muncă, primelor şi altor plăţi în conformitate cu Codul muncii, aprobat prin Legea nr.154-XV din 28.03.2003 (Monitorul Oficial, 2003, nr.159-162, art.648), Legii salarizării nr.847-XV din 14.02.2002 (Monitorul Oficial, 2002, nr.50-52, art.336) şi Hotărîrea Guvernului nr.152 din 10.02.2004 "Cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară şi cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile" (Monitorul Oficial, 2004, nr.39-41, art.299) şi alţi factori relevanţi ramurii de gaze. Cheltuielile legate de contribuţiile pentru asigurările sociale şi medicale sînt determinate reieşind din tarifele şi primele stabilite prin lege. Cheltuielile privind retribuirea muncii se raportă la activitatea de distribuţie şi activitatea de furnizare reieşind din apartenenţa directă la aceste activităţi. Remunerarea muncii personalului de ordin general şi administrativ se reflectă la aceste cheltuieli, care apoi se repartizează între cele două activităţi conform prevederilor pct.27.
26. Cheltuielile comerciale se consideră cheltuielile nemijlocit legate de procurarea şi vînzarea gazelor naturale. Aceste cheltuieli cuprind serviciile de marketing aferente încheierii şi realizării contractelor de vînzare-cumpărare a gazelor naturale, comisioanele plătite la colectarea plăţilor pentru gazele naturale furnizate consumatorilor, cheltuieli de reclamă şi informare a consumatorilor, cheltuieli legate de citirea contoarelor şi facturarea gazelor naturale, cheltuielile secţiilor, serviciilor sau a lucrărilor ce ţin de domeniul comercial al titularului de licenţă. Toate aceste cheltuieli se reflectă la activitatea de furnizare a gazelor naturale.
27. Cheltuielile generale şi administrative cuprind toate cheltuielile aferente şi necesare pentru activitatea aparatului de conducere, a subdiviziunilor generale şi administrative ale întreprinderii, cheltuielile întreprinderii de caracter general şi administrativ (serviciile bancare, poştale, telecomunicaţii, juridice, notariale, de audit, pregătirea cadrelor, tehnica securităţii, paza, locaţiune) şi alte cheltuieli în conformitate cu SNC 3. Cheltuielile generale şi administrative ale titularilor de licenţă, care practică activitatea de distribuţie şi activitatea de furnizare a gazelor naturale se divizează între aceste activităţi proporţional remunerării muncii personalului încadrat nemijlocit în aceste activităţi.
28. În componenţa "Alte cheltuieli" se includ:
1) cheltuielile suportate de titularii de licenţă sub formă de impozite, taxe, şi plăţile prevăzute de lege;
2) cheltuielile ce ţin de fondul de rulment;
3) cheltuieli cu caracter dependent de volume, condiţiile şi regimurile de transportare a gazelor naturale.
Aceste cheltuieli se determină anual conform formulelor:
a) La titularii de licenţă pentru activităţile de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale:
| CAj = ITPj + CFRj | (30) |
unde:
ITPj – impozitele, taxele şi plăţile anuale achitate în conformitate cu legea. Întru excluderea dublării la calcularea tarifelor, aceste cheltuieli nu se includ în cheltuielile generale şi administrative după cum se duce evidenţa. Repartizarea acestora între activitatea de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale se efectuează conform prevederilor pct.27;
CFRj – cheltuielile necesare pentru crearea fondului de rulment în anul "j". Aceste cheltuieli se reflectă integral la activitatea de furnizare a gazelor naturale şi se determină conform formulei:
| α | |||
| CFRj = | ––– | × (VGFCj +CMj + CIEj) × Rrn | (31) |
| 365 |
unde:
α – necesitatea de fonduri de rulment în anul "j", exprimat în zile de facturări anuale, care se determină în baza regimului de facturare-achitare a gazelor naturale aplicate faţă de consumatori, conform Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al ANRE, nr.304 din 07.08.2008 (Monitorul Oficial, 2008, nr.162-164, art.471) şi a regimului de plăţi pentru gazele naturale şi materialele procurate, în conformitate cu contractele semnate cu furnizorii.
Pentru toţi titularii de licenţe din ramura de gaze naturale se stabileşte α = 6 zile;
VGFCj – valoarea gazelor naturale livrate consumatorilor finali. Această valoare se determină ca produsul dintre volumul gazelor naturale distribuite şi furnizate consumatorilor în anul "j" la tariful mediu de livrare a gazelor naturale de către SA "Moldovagaz" la SDG. Adică:
| VGFCj = VGDFj × TFGj | (32) |
b) La titularul de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale:
| CAj = ITPj + CFRj +CDj | (33) |
unde:
CDj – cheltuieli cu caracter dependent anual de volumele, condiţiile şi regimul de transportare a gazelor naturale, care se determină conform formulei:
| CDj = CEEj + CPTj | (34) |
unde:
CEEj – costul energiei electrice utilizate de către titularul de licenţă în anul "j";
CPTj – costul gazelor naturale utilizate pentru consumul tehnologic şi pierderile tehnice în reţelele de transport a gazelor naturale. Acest cost se determină ca produsul dintre volumul de gaze naturale utilizate pentru aceste necesităţi în anul "j" şi preţul mediu de procurare de către SA "Moldovagaz" a gazelor naturale din import în anul "j";
Cheltuielilor necesare pentru fondul de rulment la titularul de licenţă pentru activitatea de transport a gazelor naturale se determină conform formulei:
| α | |||
| CFRj = | ––– | × (CMj + CIEj) × Rrnj | (35) |
| 365 |
29. În costurile reglementate ale titularilor de licenţă din ramura de gaze naturale nu se includ cheltuielile aferente:
a) lucrărilor de construcţie, reconstrucţie, procurare, modernizare, montare şi probare a utilajului;
b) punerii în acţiune a noilor întreprinderi, secţii şi agregate, pentru predarea în exploatare a noilor întreprinderi (obiecte) şi supravegherea de autor a organizaţiilor de proiectare, pentru înlăturarea nefinisărilor în lucrările de proiectare, construcţie şi montaj, revizie (demontare), înlăturarea defectelor utilajului şi deteriorărilor, provocate din vina producătorilor, furnizorilor şi organizaţiilor de transport, alte investiţii capitale. Toate aceste cheltuieli se includ în tarife doar după darea în exploatare a mijloacelor fixe prin includerea uzurii acestora şi rentabilităţii investiţiilor efectuate după cum este descris în pct.30;
c) executării lucrărilor de proiectare şi construcţie, pentru procurarea utilajului, repararea şi întreţinerea obiectivelor din fondul locativ, de menire comunală, social-culturală şi altor obiecte, ce nu se referă la producţie;
d) lucrărilor calificate ca ajutor pentru alte întreprinderi şi organizaţii atît în formă de servicii, cît şi sprijin material sau financiar;
e) achitării diferitelor amenzi, penalităţi, acoperirii de lipsuri şi pierderi;
f) datoriilor dubioase;
g) scopurilor de caritate şi sponsorizare;
h) executării sau plăţii lucrărilor (serviciilor) auxiliare, ce nu sînt legate de sfera prestării serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale şi celor care sînt recuperate de întreprinderile de gaze naturale separat de tarifele pentru transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale.
30. Rentabilitatea (profitul) titularilor de licenţă în anul "j" se determină conform formulei:
| Rj = VNAej × Rrej + VNAnj × Rrnj | (36) |
unde:
VNAej – valoarea netă în anul "j" a mijloacelor fixe şi a activelor nemateriale existente, date în exploatare pînă în anul 2003. Prezenta Metodologie prevede că valoarea netă a activelor existente, luată în calculul rentabilităţii pentru întreprinderile din componenţa SA "Moldovagaz", pe toată perioada de valabilitate a acestei Metodologii va fi constantă, egală cu valoarea de bilanţ a acestora la data de 31.12.2008, fără reevaluare, şi anume: a întreprinderii de transport al gazelor naturale "Moldovatransgaz" – 235,17 mil.lei; a tuturor întreprinderilor de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale – 254,25 mil.lei. Pentru toate celelalte întreprinderi din ramura de gaze naturale, această valoare se determină ca diferenţa dintre valoarea lor iniţială de intrare şi uzura (amortizarea) acestor active acumulată pînă la începutul anului "j". Adică:
| VNAej = VIAej – UAej-1 | (37) |
unde:
VIAej – valoare iniţială de intrare a mijloacelor fixe şi a activelor nemateriale date în exploatare pînă în anul 2003;
UAej-1 – uzura (amortizarea) activelor acumulată de la darea lor în exploatare pînă la începutul anului "j";
Rrej – rata de rentabilitate a activelor existente nete, date în exploatare pînă în anul 2003. Prin prezenta Metodologie rata de rentabilitate a activelor existente se stabileşte la nivel de pînă la 5%. Pentru întreprinderile din componenţa SA "Moldovagaz" această rată se aplică cu condiţia utilizării acestor mijloace la realizarea planului de investiţii aprobat de ANRE. În cazul cînd în anul de gestiune aceste mijloace nu sînt utilizate la investiţii, valoarea neutilizată se va exclude din calculul tarifului anului următor.
VNAnj – valoarea netă în anul "j" a activelor noi, date în exploatare în urma investiţiilor efectuate de titularii de licenţă, începînd cu anul 2004 şi pînă la începutul anului "j". Această valoare se determină ca diferenţa dintre valoarea de intrare şi uzura (amortizarea) acestor active acumulată pînă la începutul anului "j". Adică:
| VNAnj = VIAnj – UAnj-1 | (38) |
unde:
VIAnj – valoarea de intrare a activelor noi, date în exploatare în urma investiţiilor efectuate începînd cu anul 2004 şi pînă la începutul anului "j";
UAnj-1 – uzura activelor noi acumulată din perioada de dare în exploatare pînă la începutul anului "j";
Rrnj – rata de rentabilitate în anul "j" a activelor noi, date în exploatare în urma investiţiilor efectuate. Această rată de rentabilitate se determină anual conform metodei costului mediu ponderat al capitalului (Weighted Average Cost of Capital – WACC ). Astfel:
| Re | E | D | ||||
| Rrnj = WACC = | ––– | × | ––– | + Rd × | ––– | (39) |
| (1 – t) | (E + D) | (E + D) |
unde:
Re – costul capitalului propriu, %, care se determină în baza modelului CAMP (Capital Assets Pricing Model) conform formulei:
| Re = rf + rt + βd × (rm – rf) | (40) |
unde:
rf – rata de rentabilitate lipsită de risc, %. Această rată se determină anual în baza ratelor lipsite de risc a bonurilor de tezaur din SUA cu o maturitate de peste 10 ani conform datelor statistice publicate de BLOOMBERG în luna ianuarie al anului "j";
rt – rata de risc caracteristică Republicii Moldova. Prezenta Metodologie prevede că rata de risc pentru Moldova va fi aplicată la nivel de 6,75%. În anul în care, conform publicaţiilor statistice ale DAMODARAN, rata de risc pentru Moldova va fi mai mică decît cea indicată mai sus, se va aplica rata publicată;
βd – coeficientul beta ajustat la gradul de îndatorare, care se determină conform formulei:
| D | |||
| βd = β + | –– | × β(1 – t) | (41) |
| E |
unde:
β – coeficientul beta, lipsit de îndatorare. Acest coeficient se determină anual reieşind din datele publicate în raportul statistic al DAMODARAN, în compartimentul "Betas by Industry", întreprinderile de gaze naturale a ţărilor în curs de dezvoltare;
D/E – raportul capitalului îndatorat către capitalul propriu. Acest raport este stabilit la nivel de 0,54, determinat reieşind din structura de efectuare a investiţiilor la nivel de 35% din împrumuturi şi 65% din capitalul propriu al întreprinderilor (acţionarilor);
t – rata impozitului pe venit aplicat întreprinderilor de gaze naturale, conform legii;
(rm-rf) – riscul pieţei. Această variabilă este determinată la nivel de 5,26%.;
Rd – costul capitalului împrumutat, %. Acest cost se va aplica la nivelul de 9,13% anual.
31. Prezenta Metodologie stabileşte următoarele principii de efectuare a investiţiilor:
1) În baza Strategiei energetice a Republicii Moldova pînă în anul 2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului, nr.958 din 21.08.2007 (Monitorul Oficial, 2007, nr.141-145, art.1012), a programelor de dezvoltare naţională, aprobate de Guvern în conformitate cu legea şi a planurilor anuale de dezvoltare ale întreprinderilor de gaze naturale, titularii de licenţă, pînă la 1 decembrie, vor elabora şi prezenta ANRE spre aprobare planul de investiţii (PI) pentru anul următor care va conţine următoarele compartimente:
a) investiţiile în dezvoltarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale (construcţia de noi reţele de transport şi distribuţie a gazelor naturale, staţii şi puncte de distribuţii, compresare, reglare, măsurare etc.);
b) investiţiile în reţelele de gaze naturale existente (reconstrucţia, renovarea, modernizarea, reparaţii capitalizate, procurări de mijloace fixe);
c) investiţiile în mijloace de transport;
d) investiţiile în clădiri şi construcţii;
e) investiţiile în tehnica de calcul, tele-radio comunicaţii;
f) investiţiile în active nemateriale (programe, sisteme, licenţe etc.);
g) alte investiţii legate de activitatea de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale.
2) În planul de investiţii obligatoriu vor fi indicate:
a) valorile investiţiilor planificate în integral şi pe fiecare compartiment investiţional în parte, şi sursele de finanţare;
b) descrierea compartimentelor investiţionale planificate, costul acestora şi obiectivele care vor fi atinse în urma efectuării investiţiilor (gazificarea localităţilor, numărul consumatorilor noi care vor fi racordaţi la reţelele de gaze naturale în urma gazificării, îmbunătăţirea calităţii şi fiabilităţii în aprovizionarea consumatorilor cu gaze naturale, reducerea numărului şi a timpului deconectărilor, reducerea pierderilor de gaze naturale în reţelele de transport şi distribuţie, reducerea cheltuielilor de transport, distribuţie, comerciale, generale şi administrative etc.).
32. ANRE va aproba planurile investiţionale pe anul următor nu mai tîrziu de 31 decembrie al anului curent şi este în drept să nu accepte planurile investiţionale prezentate de titularii de licenţă, sau a unor investiţii din aceste planuri în cazurile în care:
1) Planurile investiţionale nu corespund cerinţelor stipulate pct.31.
2) Investiţiile nu ţin de activitatea reglementată.
3) Lucrările prevăzute nu ţin de investiţii şi trebuie să fie atribuite la cheltuieli.
4) Investiţiile nu trebuie să fie finanţate de întreprindere, sau trebuie să fie recuperate de întreprindere prin intermediul companiilor de asigurare (asigurările incluse în tarif), prin judecată etc.
5) Investiţiile, care nu sînt strict necesare, nu dau avantaj economic şi duc doar la majorarea cheltuielilor întreprinderii.
33. În ianuarie-februarie a fiecărui an de gestiune titularii de licenţă prezintă ANRE un raport privind realizarea planului investiţional, aprobat de ANRE pentru anul precedent, în care se reflectă investiţiile prevăzute în plan şi cele efectiv date in exploatare, valoarea acestora şi obiectivele atinse.
34. Investiţiile efectuate în conformitate cu planul investiţional aprobat de ANRE se includ la calcularea costului de capital şi a rentabilităţii conform prevederilor prezentei Metodologii. Modificările efectuate de titularul de licenţă în planul investiţional aprobat vor fi luate în consideraţie în calculul tarifului numai în cazul în care acestea au fost coordonate cu ANRE.
V. DETERMINAREA TARIFELOR DIFERENŢIATE DE LIVRARE
A GAZELOR NATURALE PE CATEGORII DE CONSUMATORI
35. Trecerea treptată la stabilirea tarifelor diferenţiate se va efectua astfel, ca fiecare categorie de consumatori să achite costul real al gazelor naturale şi al serviciilor de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale aferente doar acestei categorii de consumatori. Principiul de diferenţiere a tarifelor pe categorii de consumatori este bazat pe determinarea costurilor reale, care trebuie să fie suportate de categoria respectivă de consumatori, aferente achiziţionării gazelor naturale la hotarul republicii, transportarea acestora prin reţelele de transport gaze naturale, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale la punctele de delimitare între reţelele de distribuţie a gazelor naturale la care este conectat consumatorul şi instalaţiile de utilizare a gazelor naturale, ale consumatorului.
36. Reieşind din structura reţelelor de gaze naturale diferenţierea tarifelor se va efectua pe trei categorii de consumatori:
1) consumatorii, instalaţiile de gaze naturale ale cărora sînt conectate la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune;
2) consumatorii, instalaţiile de gaze naturale ale cărora sînt conectate la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de medie presiune;
3) consumatorii, instalaţiile de gaze naturale ale cărora sînt conectate la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de joasă presiune.
37. Conform procesului tehnologic de transportare, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale consumatorilor, costurile legate de achiziţia gazelor naturale şi costurile pentru prestarea serviciului de transport a gazelor naturale sînt suportate de toate categoriile de consumatori, indiferent la ce nivel de presiune al reţelelor de distribuţie a gazelor naturale sînt conectaţi. Adică, tariful de furnizare a gazelor naturale de către SA "Moldovagaz" de la SDG (TFGj) este unic pentru toate categoriile de consumatori. Unic pentru toate categoriile de consumatori este şi tariful pentru serviciul de furnizare a gazelor naturale (TFj), dat fiind că procesul de furnizare a gazelor naturale este identic pentru toate categoriile de consumatori şi nu depinde de procesul de distribuţie a gazelor naturale. Diferite pentru fiecare categorie de consumatori vor fi doar tarifele de distribuţie a gazelor naturale (TDj) şi consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale (PDj).
38. Pentru determinarea tarifelor diferenţiate pe categorii de consumator este necesar de determinat:
1) volumul gazelor naturale distribuite prin reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune (VGDIj);
2) volumul gazelor naturale distribuite prin reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de medie presiune (VGDMj);
3) volumul de gaze naturale distribuite prin reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de joasă presiune (VGDJj);
4) ponderea consumului tehnologic şi pierderile de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune (PDIj);
5) ponderea consumului tehnologic şi pierderile de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de medie presiune (PDMj);
6) ponderea consumului tehnologic şi pierderile de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de joasă presiune (PDJj);
7) costurile de distribuţie aferente reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune (CDIj);
8) costurile de distribuţie aferente reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, de medie presiune (CDMj);
9) costurile de distribuţie aferente reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, de joasă presiune (CDJj).
39. Volumul gazelor naturale distribuite în anul "j" prin reţelele de distribuţie a gazelor naturale de înaltă, medie şi joasă presiune se determină conform formulelor:
| VFGTdj | ||
| VGDIj = | –––– | (42) |
| (1 – PDIj) |
| VGDIj – VGDFIj | ||
| VGDMj = | ––––––– | (43) |
| (1 – PDMj) |
| VGDMj – VGDFMj | ||
| VGDJj = | ––––––– | (44) |
| (1 – PDJj) |
unde:
VGDFIj – volumul gazelor naturale livrate în anul "j" consumatorilor conectaţi la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de presiune înaltă;
VGDFMj – volumul gazelor naturale livrate în anul "j" consumatorilor conectaţi la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de presiune medie.
40. Ponderea consumului tehnologic şi a pierderilor de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale de înaltă, medie şi joasă presiune se determină conform formulelor:
| VPDIj | ||
| PDIj = | –––– | (45) |
| VFGTdj |
| VPDMj | ||
| PDMj = | ––––––– | (46) |
| VGDIj – VGDFIj |
| VPDJj | ||
| PDJj = | –––––––– | (47) |
| VGDMj – VGDFMj |
unde:
VPDIj; VPDMj şi VPDJj – consumul tehnologic şi pierderile de gaze naturale în expresia naturală (mii m3) în reţelele de distribuţie a gazelor naturale de înaltă, medie şi joasă presiune, care se determină conform Metodologiei de calculare a consumului tehnologic şi pierderilor de gaze în reţelele de distribuţie a gazelor naturale. În acest caz, suma consumului tehnologic şi a pierderilor de gaze naturale determinate pentru fiecare tip de reţea trebuie să fie egală cu consumul tehnologic şi a pierderilor determinate şi incluse în tarif în integral pe toate reţelele de distribuţie a gazelor naturale.
41. Costurile de distribuţie aferente reţelelor de gaze naturale de înaltă, medie şi joasă presiune se determină în felul următor:
1) În baza structurii reţelelor de gaze naturale şi a datelor contabile, întreprinderile de distribuţie a gazelor naturale separă şi determină activele materiale pe termen lung aferente reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune, de medie presiune şi de joasă presiune. În componenţa reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune trebuie să fie incluse toate activele pe termen lung a acestor reţele amplasate de la punctele de delimitare cu reţelele de transport a gazelor naturale pînă la (inclusiv) punctele de ieşire din staţiile (posturile) de reglare a gazelor naturale de la înaltă la medie/joasă presiune şi pînă la punctele de delimitare cu consumatorii conectaţi la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune. În componenţa reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, de medie presiune trebuie să fie incluse toate activele pe termen lung a acestor reţele amplasate de la punctele de ieşire din staţiile (posturile) de reglare a gazelor naturale de la înaltă la medie presiune pînă la (inclusiv) punctele de ieşire din staţiile (posturile, instalaţiile) de reglare a gazelor naturale de la medie la joasă presiune şi punctele de delimitare cu consumatorii conectaţi la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de medie presiune. În componenţa reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, de joasă presiune trebuie să fie incluse toate activele pe termen lung a acestor reţele amplasate de la punctul de ieşire din staţiile (posturile, instalaţiile) de reglare a gazelor naturale de la înaltă/medie la joasă presiune pînă la (inclusiv) punctele de delimitare a reţelelor de gaze naturale cu instalaţiile consumatorilor.
2) Reieşind din activele pe termen lung separate pe nivele de presiune, se determină costurile de capital (uzura) în anul "j" aferente reţelelor de înaltă, medie şi joasă presiune.
3) În baza costurilor operaţionale aprobate integral pe reţelele de distribuţie a gazelor naturale pentru primul an de valabilitate a prezentei Metodologii se determină aceste costuri pentru fiecare tip de reţea de distribuţie a gazelor naturale (înaltă, medie şi joasă presiune) în felul următor:
a) Cheltuielile materiale, de întreţinere şi exploatare şi de remunerare a muncii determinate pentru primul an de valabilitate a prezentei Metodologii şi aferente activităţii de distribuţie a gazelor naturale se divizează între cele trei tipuri de reţele direct, în baza normativelor de materiale şi normelor de timp pentru efectuarea acestor lucrări conform planurilor de lucru aprobate pentru fiecare reţea de distribuţie în parte. În anii următori aceste cheltuieli se ajustează în conformitate cu pct.47 al prezentei Metodologii;
b) Cheltuielile generale şi administrative aprobate pentru primul an de valabilitate a prezentei Metodologii şi aferente activităţii de distribuţie a gazelor naturale se divizează între reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă, medie şi joasă presiune proporţional volumelor de livrare a gazelor naturale consumatorilor finali conectaţi la aceste reţele. În anii următori aceste cheltuieli se ajustează conform pct.47 al prezentei Metodologii.
42. Tarifele de distribuţie a gazelor naturale prin reţele de gaze naturale de înaltă, medie şi joasă presiune se determină:
| CCRIj + CMIj + CIEIj + CRMIj + CGAIj + RDIj | ||
| TDIj = | –––––––––––––––––––– | (48) |
| VGDIj |
| TDIj | CCRMj + CMMj + CIEMj + CRMMj + CGAMj + RDMj | |||
| TDMj = | ––––– | + | –––––––––––––––––––––––– | (49) |
| (1 – PDMj) | VGDMj |
| TDMj | CCRJj + CMJj + CIEJj + CRMJj + CGAJj + RDJj | |||
| TDJj = | ––––– | + | ––––––––––––––––––––– | (50) |
| (1 – PDj) | VGDJj |
unde:
CCRIj; CMIj; CIEIj; CRMIj; CGAIj – cheltuielile de capital, materiale, de întreţinere şi exploatare, de retribuire a muncii, generale şi administrative în anul "j" aferente activităţii de distribuţie a gazelor naturale prin reţelele de gaze naturale, de înaltă presiune, determinate conform prevederilor pct.41;
CCRMj; CMMj; CIEMj; CRMMj; CGAMjj – cheltuielile de capital, materiale, de întreţinere şi exploatare, de retribuire a muncii, generale şi administrative în anul "j" aferente activităţii de distribuţie a gazelor naturale prin reţelele de gaze naturale, de medie presiune, determinate conform prevederilor pct.41;
CCRJj; CMJj; CIEJj; CRMJj; CGAJj – cheltuielile de capital, materiale, de întreţinere şi exploatare, de retribuire a muncii, generale şi administrative în anul "j" aferente activităţii de distribuţie a gazelor naturale prin reţelele de gaze naturale, de joasă presiune, determinate conform prevederilor pct.41;
RDIj; RDMj; RDJj – rentabilitatea (profitul) în anul "j" aferentă reţelelor de gaze naturale de înaltă, medie şi joasă presiune. Valoarea rentabilităţii pe nivel de presiune se determină reieşind din valoarea totală a rentabilităţii (profitului) inclusă în tariful întreprinderii (RDFj) şi ponderii valorii activelor pe termen lung a reţelelor de gaze naturale a nivelului respectiv de presiune în valoarea totală a activelor pe termen lung a întreprinderii.
La determinarea tarifelor de distribuţie a gazelor naturale prin reţelele de gaze naturale de diferită presiune este necesar de păstrat următoarea egalitate:
| TDIj × VGDIj + TDMj × VGDMj + TDJj × VGDJj | ||
| ––––––––––––––––––––– | = TDmj | (51) |
| VGDj |
unde:
VGDj – volumul gazelor naturale distribuite tuturor consumatorilor întreprinderii în anul "j".
43. Tarifele diferenţiate de livrare a gazelor naturale consumatorilor finali conectaţi la reţelele de gaze naturale, de înaltă, medie şi joasă presiune se determină conform formulelor:
| TFGj | |||
| TFCIj = | ––––– | + TDIj + TFj + Dd | (52) |
| (1 – PDIj) |
| TFGj | |||
| TFCMj = | ––––––––– | + TDMj + TFj + Dd | (53) |
| (1 – PDIj)(1 – PDMj) |
| TFGj | |||
| TFCJj = | ––––––––––––– | + TDJj + TFj + Dd | (54) |
| (1 – PDIj)(1 – PDMj)(1 – PDJj) |
unde:
TFCIj; TFCMj; TFCJj – tarifele de livrare a gazelor naturale în anul "j" consumatorilor finali conectaţi la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, de înaltă presiune, medie şi respectiv joasă presiune.
La determinarea tarifelor diferenţiate de livrare a gazelor naturale consumatorilor finali este necesar să se respecte egalitatea:
| TFCIj × VGDFIj + TFCMj × VGDFMj + TFCJj × VGDFJj | ||
| ––––––––––––––––––––––––– | = TFCj | (55) |
| VGFDj |
44. Titularii de licenţe din ramura de gaze naturale sînt obligaţi, în termen pînă la 01.01.2010, să efectueze separarea evidenţei atît a cheltuielilor legate de activitatea de distribuţie şi activitatea de furnizare a gazelor naturale, cît şi a acestor cheltuieli şi a consumurilor tehnologice şi pierderilor de gaze naturale în reţelele de distribuţie a gazelor naturale pe nivel de presiune a acestor reţele.
VI. DETERMINAREA, APROBAREA ŞI AJUSTAREA TARIFELOR
45. Titularii de licenţe anual, pînă la finele lunii noiembrie vor prezenta ANRE calculul tarifelor pentru anul ce urmează, efectuat în conformitate cu prezenta Metodologie. ANRE va examina materialele prezentate şi, în cazul existenţei motivelor argumentate, va aproba aceste tarife.
46. Tarifele se aprobă de către Consiliul de administraţie al ANRE pentru 1000 m3 de gaze naturale pe fiecare gen de activitate: transportul gazelor naturale; distribuţie şi furnizare a gazelor naturale; livrarea gazelor naturale de către SA "Moldovagaz" de la SDG; livrarea gazelor naturale consumatorilor finali. Tarifele vor fi aprobate ca tarife fixe şi astfel se va evita orice discriminare a consumatorilor în procesul aplicării acestora. Tarifele aprobate vor intra în vigoare după publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
47. Cheltuielile materiale, aferente retribuirii muncii, de întreţinere şi exploatare, comerciale, generale şi administrative pentru primul an de valabilitate a prezentei Metodologii, anul de bază (CMo; CRMo; CIEo; CCo; CGAo), se determină de titularii de licenţe reieşind din necesitatea reală, în conformitate cu prevederile stipulate în pct.23 – pct.28 ale prezentei Metodologii, vor fi examinate şi aprobate de Consiliul de administraţie al ANRE, vor intra în vigoare din data publicării.
Pentru următorii ani aceste cheltuieli vor fi actualizate de ANRE reieşind din valoarea parametrilor de actualizare. Cheltuielile aferente retribuirii muncii vor fi actualizate reieşind din rata inflaţiei din Republica Moldova. La actualizarea costurilor materiale va fi luat în consideraţie indicele preţului de consum SUA şi rata de schimb a dolarului SUA, pentru a ţine cont de faptul că majoritatea materialelor sînt importate. Cheltuielile de întreţinere şi exploatare, se actualizează la rata inflaţiei din Republica Moldova, pentru a ţine cont de faptul că majoritatea acestor cheltuieli sînt aferente livrărilor pe piaţa internă. Cheltuielile comerciale se actualizează reieşind din indicele modificării numărului de consumatori, iar celor generale şi administrative – la indicele preţului de consum în Republica Moldova. Totodată, cheltuielile aferente retribuirii muncii şi cheltuielile materiale vor fi ajustate şi din indicele modificării lungimii reţelelor de gaze naturale. Toate consumurile şi cheltuielile sus-menţionate vor fi ajustate şi reieşind din necesitatea ridicării eficienţei întreprinderilor. Astfel, consumurile şi cheltuielile întreprinderilor din ramura de gaze naturale vor fi actualizate în fiecare an conform formulelor:
| j | LeiDi | ||||
| CMj = CM0 × | ∏ 0,98[(1 + IPCDj) × (1 + ΔLRj)] × | ( | ––– | ) | (56) |
| i=1 | LeiDi-1 |
| j | ||
| CIEj = CIE0 × | ∏ 0,98(1 + IPCMj) | (57) |
| i=1 |
| j | ||
| CRMj = CRM0 × | ∏ 0,98[(1 + IPCMj) × (1 + ΔLRj)] | (58) |
| i=1 |
| j | ||
| CCj = CC0 × | ∏ 0,98(1 + ΔNCj) | (59) |
| i=1 |
| j | ||
| CGAj = CGA0 × | ∏ 0,98(1 + IPCMj) | (60) |
| i=1 |
| LRj – LRj-1 | ||
| ΔLRj = | ––––– | (61) |
| LRj-1 |
| NCj – NCj-1 | ||
| ΔNCj = | ––––– | (62) |
| NCj-1 |
unde:
LRj – lungimea reţelelor de gaze naturale în anul "j";
LRj-1 – lungimea reţelelor de gaze naturale în anul precedent;
NCj – numărul de consumatori deserviţi de către titularul de licenţă în anul "j",;
NCj-1 – numărul de consumatori deserviţi în anul precedent;
IPCDj– indicele preţului cu amănuntul al SUA în anul "j", publicat de către Departamentul Muncii al SUA;
IPCMj – indicele preţului de consum din Republica Moldova în anul "j", publicat de către Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
48. Dat fiind că titularul de licenţă pentru furnizare gaze naturale – SA "Moldovagaz" suportă doar cheltuieli comerciale, generale şi administrative, prezenta Metodologie prevede, că cheltuielile operaţionale reglementate (CORo) la această întreprindere nu se divizează pe tipuri de cheltuieli şi se stabilesc pentru anul de bază în integral, iar în următorii ani se ajustează la indicii preţului de consum al Republicii Moldova şi de eficienţă. Adică:
| j | ||
| CORj = COR0 × | ∏0,98(1 + IPCMj) | (63) |
| i=1 |
49. Actualizarea tarifelor în decursul anului se va efectua doar în cazul existenţei unor factori obiectivi ce nu pot fi controlaţi de întreprinderi (modificarea preţurilor de procurare a gazelor naturale, fluctuaţia cursului de schimb al valutei naţionale, adoptării de acte legislative ce duc la majorarea costurilor etc.), care justifică o astfel de actualizare şi care duc la o deviere mai mare de 5 la sută de la costurile iniţiale totale reglementate. Pentru aceasta, întreprinderile vor prezenta ANRE o analiză amplă a factorilor de influenţă şi a calculelor devierilor formate din modificarea indicatorilor reali faţă de cei care au fost aplicaţi în calculul tarifelor aprobate. În aceste cazuri ANRE va ajusta tarifele reieşind din factorii obiectivi apăruţi şi nivelul de influenţă a acestora asupra tarifelor.
50. În cazul modificării tarifelor în decursul anului de gestiune, devierile financiare (DVj) generate în perioada precedentă a anului de gestiune pe deplin vor fi luate în consideraţie la calcularea noilor tarife. În acest caz, devierile financiare în tarif se includ astfel încît să fie recuperate pînă la sfîrşitul anului de gestiune.
VII. DISPOZIŢII FINALE
51. Prezenta Metodologie prevede, că uzura anuală a mijloacelor fixe şi amortizarea activelor nemateriale ale titularilor de licenţe din cadrul SA "Moldovagaz" incluse în tarif (cu excepţia celor aferente investiţiilor efectuate din împrumuturi) vor fi utilizate de aceştia doar în scopul efectuării de noi investiţii, iar din totalul de investiţii anuale planificate cel puţin 70% vor fi destinate extinderii, reconstrucţiei, modernizării, renovării şi reabilitării reţelelor de gaze naturale. În cazul utilizării acestor mijloace în alte scopuri, ANRE este în drept să diminueze aceste cheltuieli pentru anul următor, în cuantumul mijloacelor utilizate în alte scopuri.
52. Luînd în consideraţie, că utilizarea cheltuielilor materiale, de întreţinere şi exploatare a reţelelor de gaze naturale direct influenţează asupra stării reţelelor, calităţii şi fiabilităţii aprovizionării consumatorilor cu gaze naturale şi pentru a evita utilizarea acestor surse tarifare în alte scopuri, ANRE este în drept să diminueze aceste cheltuieli pentru anul următor în cuantumul lucrărilor neefectuate sau utilizate în alte scopuri.
53. În cazul în care:
1) SA "Moldovagaz" în anul de gestiune nu va utiliza, sau va utiliza în alte scopuri mijloacele destinate investiţiilor (PG), ANRE va diminua costurile reglementate ale SA "Moldovagaz" necesare de a fi incluse în tariful anului viitor, în cuantumul mijloacelor neutilizate sau utilizate în alte scopuri.
2) La nivel naţional se va modifica cuantumul minim garantat al salariului, cheltuielile aferente remunerării muncii pentru perioada anului respectiv vor fi ajustate reieşind din acest cuantum garantat al salariului, numărul şi categoria angajaţilor, regimul de lucru, şi alţi factori relevanţi.
3) Legislaţia va schimba regimul de facturare-achitare a gazelor naturale faţă de consumatori, sau vor fi modificate condiţiile de procurare-achitare a gazelor naturale, ANRE va recalcula zilele aferente fondului de rulment indicate în pct.28.3).a), reieşind din aceste modificări.
4) Venitul obţinut din tranzitarea gazelor naturale în alte ţări (VTRj) nu va acoperi cheltuielile necesare pentru prestarea acestor servicii (CTRGj), diferenţa obţinută va fi suportată de titularul de licenţă, care a încheiat cu furnizorii externi contracte privind prestarea a astfel de servicii.
54. Prezenta Metodologie va intra în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, va fi valabilă pentru o perioadă de cinci ani şi este obligatorie pentru toţi titularii de licenţe ce desfăşoară activitatea reglementată de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale.