BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.3640 din 21.07.2015 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Rogojeni, raionul Şoldăneşti

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.07.2015

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul comunal Rogojeni, raionul Şoldăneşti

nr. 3640  din  21.07.2015

 (în vigoare 21.07.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 247-252 art. 1650 din 04.09.2015

* * *

Secretarul Consiliului comunal Rogojeni, raionul Şoldăneşti, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Burlacu Alexei ales pe lista Partidului Democrat din Moldova şi documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant.

În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Rogojeni îi revine candidatului supleant Morari Anna de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Şoldăneşti din 24 iunie 2015. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de adeverinţa Primăriei Rogojeni prin care se confirmă faptul aflării peste hotarele ţării a candidatului supleant Odajiu Andrei de pe lista Partidului Democrat din Moldova.

În temeiul art.18 alin.(2), 22 alin.(1) lit.u) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.5 alin.(2) lit.f) şi alin.(3) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct.23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Burlacu Alexei ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul comunal Rogojeni.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Rogojeni, raionul Şoldăneşti, candidatului supleant Morari Anna de pe lista Partidului Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Morari Anna asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.