BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.37/2 din 13.09.2012 cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "COLICĂUŢI"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.09.2012

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea

legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut

de către A.E.Î. "COLICĂUŢI"

nr. 37/2  din  13.09.2012

 (în vigoare 28.09.2012) 

Monitorul Oficial nr.205-207 art.1140 din 28.09.2012

* * *

În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.20/5-O din 04.05.20121 şi Ordinului vicepreşedintelui C.N.P.F. nr.62 din 07.05.2012, a fost efectuat controlul tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "COLICĂUŢI" (s.Colicăuţi, r-nul Briceni) pentru perioada de activitate 01.07.2009 – 31.03.2012.

________________________

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.93-98, art.592

A.E.Î. "COLICĂUŢI" (în continuare  –  asociaţia) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1003604151320, certificat de înregistrare de stat seria MD nr.0079229 din 01.03.2001 şi deţine licenţa de categoria B seria CNPF nr.000011, eliberată la data de 20.11.2008.

Conform datelor din rapoartele financiare şi specializate aferente perioadei supuse controlului, asociaţia a înregistrat deficite faţă de anumiţi indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut. Astfel, în perioadele 01.07.2009 – 30.09.2009 şi 01.06.2011 – 31.03.2012 administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor art.33 alin.(3) lit.e) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20072 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007) şi pct.4 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20083 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să deţină şi să menţină rezerva instituţională în raport cu valoarea activelor la orice dată de minimum 10 la sută începînd cu al şaselea an de activitate. Contrar cerinţelor pct.7 din Normele de prudenţă financiară, la situaţia din 30.09.2009 şi în perioada 01.06.2011 – 31.03.2012 valoarea totală a cotelor de membru ale asociaţiei a depăşit limita de 20 la sută din rezerva instituţională. La situaţia din 31.01.2011 nu au fost respectate cerinţele pct.12 din Normele de prudenţă financiară, conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să asigure plasarea şi menţinerea rezervei instituţionale de minimum 4 la sută din active în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat.

________________________

2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506

3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381

Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asociaţiei de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează, constată diminuarea tuturor indicatorilor înregistraţi. Descreşterea activelor cu 74,6 la sută a fost cauzată de micşorarea împrumuturilor acordate membrilor cu 84,6 la sută, iar diminuarea pierderii nete cu 52,0 la sută se datorează diminuării provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi.

Potrivit datelor reflectate în registrul de casă, în perioada 01.12.2010 – 31.03.2012 au fost stinse creanţe privind contractele de împrumut încheiate, dobînzi şi penalităţi aferente în sumă de circa 819,7 mii lei (din valoarea totală de circa 5608,9 mii lei) şi rambursate depuneri de economii în valoare de circa 526,3 mii lei (din valoarea totală de circa 1897,0 mii lei).

Contrar cerinţelor art.9 alin.(2) lit.b), art.44 alin.(1) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007 şi art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20074 (în continuare  –  Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), raportul specializat al asociaţiei la situaţia din 31.03.2012 nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale acesteia, fiind constatate cazuri în care datele aferente activelor materiale şi nemateriale pe termen lung, altor active şi valorilor contabilizate la conturile extrabilanţiere nu corespund celor înregistrate în registrele contabile obligatorii care au servit drept bază pentru întocmirea raportului dat, divergenţa înregistrată fiind de circa 239,0 mii lei. Totodată, ca rezultat al nerespectării cerinţelor privind constituirea şi utilizarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi, precum şi privind împrumuturile expirate, stabilite la pct.27, pct.28 şi pct.37 din Normele de prudenţă financiară, asociaţia nu a contabilizat la următoarea dată gestionară la conturile extrabilanţiere împrumuturile şi dobînzile aferente clasificate "compromise" în mărime de 452,8 mii lei, astfel rezultatul financiar al asociaţiei la situaţia din 31.03.2012 a fost majorat nejustificat cu circa 404,1 mii lei.

________________________

4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399

Nerespectînd principiul de minimizare a riscurilor, prevăzut la art.4 alin.(2) lit.e) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, valoarea totală a împrumuturilor negarantate acordate unui grup de membri acţionînd în comun la situaţia din 30.09.2009 a constituit 1621,0 mii lei, mărime ce a depăşit limita de 75 la sută şi, respectiv, 40 la sută din rezerva instituţională, ceea ce contravine cerinţelor pct.21 lit.c) şi pct.22 din Normele de prudenţă financiară. Contrar cerinţelor art.8 alin.(4) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, organele de conducere şi control ale asociaţiei nu au înştiinţat C.N.P.F. despre încălcările normelor de prudenţă financiară.

Nerespectînd prevederile pсt.36 din Normele de prudenţă financiară, administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor privind împrumuturile expirate şi dobînzile aferente, fiind constatate 37 cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru rambursarea împrumuturilor şi dobînzilor aferente expirate mai mult de 90 de zile.

Contrar cerinţelor art.13 alin.(2) lit.e) şi art.24 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pentru perioada supusă controlului.

Nefiind respectate cerinţele Hotărîrii C.N.P.F. nr.20/3 din 24.05.2010 "Cu privire la rezultatele examinării şi analizei datelor din rapoartele financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut pentru anul 2009"5, în perioada iunie – iulie 2010 şi septembrie – octombrie 2010 au fost încasate depuneri de economii de la membri în mărime de 156,4 mii şi, respectiv, 10,6 mii lei, în condiţiile în care ponderea împrumuturilor şi dobînzilor aferente restante mai mult de 30 de zile în total portofoliul de împrumut a constituit peste 5 la sută, iar depunerile de economii au depăşit valoarea dublă a rezervei instituţionale.

________________________

5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.83-84, art.314

Administratorii asociaţiei nu au întreprins măsurile necesare în vederea executării integrale a prescripţiilor stipulate în pct.2 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.50/2 din 06.11.2009 "Cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "COLICĂUŢI"6, fiind constatată încălcarea continuă a prevederilor actelor legislative şi normative aferente deţinerii şi menţinerii rezervei instituţionale în raport cu valoarea activelor la orice dată de minimum 10 la sută începînd cu al şaselea an de activitate, clasificării împrumuturilor şi constituirii provizioanelor, precum şi adresării în instanţa de judecată pentru rambursarea tuturor împrumuturilor şi dobînzilor aferente expirate mai mult de 90 de zile.

________________________

6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.171-172, art.783

Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"7, art.9 alin.(2) lit.b) şi lit.e), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.c) şi alin.(2) lit.a), lit.b) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

________________________

7 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS

HOTĂRĂŞTE:

1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "COLICĂUŢI" conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.

2. Se interzice A.E.Î. "COLICĂUŢI" acceptarea depunerilor de economii şi acordarea de împrumuturi pînă la conformarea integrală cerinţelor legislaţiei.

3. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "COLICĂUŢI" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative, inclusiv efectuarea următoarelor măsuri executorii:

- rambursarea depunerilor de economii acceptate şi a dobînzilor aferente cu respectarea clauzelor contractuale;

- asigurarea stingerii creanţelor privind contractele de împrumut încheiate.

4. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. "COLICĂUŢI" a unor încălcări reflectate în actul de control şi anume:

- adresarea la data de 25.07.2012 în instanţa de judecată pentru rambursarea de către 22 de membri restanţieri a împrumuturilor acordate şi dobînzilor aferente expirate mai mult de 90 de zile;

- iniţierea efectuării inventarierii patrimoniului asociaţiei pentru anul 2012 conform Ordinului directorului executiv nr.15 din 18.07.2012;

- rambursarea în perioada 01.04.2012 – 31.07.2012 a depunerilor de economii în mărime de circa 26,0 mii lei;

- rambursarea în perioada 01.04.2012 – 31.07.2012 a împrumuturilor expirate şi a dobînzilor aferente în mărime de circa 30,8 mii lei.

5. A.E.Î. "COLICĂUŢI" va informa lunar Comisia Naţională a Pieţei Financiare despre măsurile întreprinse în vederea executării pct.3, cu anexarea copiilor documentelor justificative.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.

7. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.